ANAF demarează un proiect pilot de controale antifraudă privind achizițiile de autoturisme de lux finanțate din surse nejustificate

ANAF demarează un proiect pilot de controale antifraudă privind achizițiile de autoturisme de lux finanțate din surse nejustificate

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a inițiat, în cadrul unui proiect pilot, o serie de acțiuni de control care vizează identificarea achizițiilor de autoturisme de lux realizate din fonduri a căror proveniență fiscală nu poate fi demonstrată.

În cadrul acestui proiect, au fost analizate 66 de cazuri în care inspectorii Antifraudǎ au constatat o discrepanță semnificativă între veniturile impozabile declarate în ultimii ani și valoarea de piață a autoturismelor achiziționate, indicând un risc fiscal ridicat.

Controalele vizează situații în care venituri nedeclarate sau insuficient justificate sunt utilizate pentru efectuarea unor achiziții de valoare mare, cu încălcarea prevederilor legale privind fiscalizarea veniturilor și disciplina financiară.

Până în prezent, au fost finalizate mai multe verificări, în urma cărora au fost constatate abateri de la legislația fiscală în vigoare, inclusiv utilizarea de fonduri fără caracter fiscalizat și efectuarea de plăți în numerar peste plafoanele legale.

Printre situațiile identificate se numără:

- achiziționarea, în anul 2025, a unui autoturism BMW 740D xDrive, în valoare de aproximativ 100.000 euro, achitat integral în numerar, fără a fi prezentate documente care să ateste proveniența legală și trasabilitatea fondurilor

- tranzacționarea unui Porsche Panamera la un preț subevaluat, în condițiile în care autoturismul fusese achiziționat anterior cu 609.150 lei, plata fiind realizată în numerar, iar sursele fondurilor nu au putut fi dovedite prin documente credibile

- achiziția unui BMW M4 Competition M xDrive, în valoare de 546.951 lei, în absența unei justificări obiective a resurselor financiare utilizate

- achiziționarea unui BMW X6 xDrive, în valoare de 428.460 lei, cu plata în numerar, în cadrul unei tranzacții în care niciuna dintre părțile implicate nu a putut demonstra proveniența legală a sumelor

În toate aceste cazuri, DGAF a demarat procedurile legale pentru stabilirea obligațiilor fiscale aferente veniturilor nejustificate, precum și pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale, acolo unde a fost constatată încălcarea disciplinei financiare. Totodată, au fost instituite măsuri asigurătorii, respectiv sechestru asigurător asupra autoturismelor în cauză, în vederea recuperării creanțelor fiscale.

De asemenea, într-un caz distinct, controalele antifraudǎ au condus la sprijinirea organelor de executare silită, fiind instituit sechestru asigurător asupra unui autoturism BMW 740, evaluat la 762.300 lei, pentru recuperarea unor datorii restante către bugetul general consolidat al statului.

Având în vedere confirmarea riscurilor fiscale evaluate, DGAF va continua acest tip de acțiuni și are în vedere extinderea semnificativă a numărului de controale, inclusiv asupra unor noi tipologii de tranzacții cu risc fiscal.

ANAF reafirmă importanța respectării legislației fiscale și subliniază determinarea instituției în combaterea utilizării fondurilor ilicite, prevenirea evaziunii fiscale și asigurarea unui tratament fiscal echitabil pentru toți contribuabilii.

A doua zi cu un curs al euro de 5,0896 lei

A doua zi cu un curs al euro de 5,0896 lei

Leul a avut marțea aceasta o ședință liniștită în piața valutară iar indicii ROBOR se apropie rapid de pragul de 6%.

Cursul euro a stagnat la valoarea stabilită luni de 5,0896 lei, pe fondul îngustării culoarului de tranzacționare la 5,088 – 5,091 lei.

În opinia analiștilor BCR, cursul va fi „relativ stabil în 2026, cel puțin în prima jumătate a anului. Riscuri de depreciere continuă să vină din partea deficitului de cont curent ridicat și vedem cursul de schimb EUR/RON la 5,17 la final de an”.

Pentru acest an se estimează retragerea deficitului bugetar spre 6,4%, după ce conform analiștilor nivelul din 2025 va fi mai mic de 8,4%, și o creștere a PIB la peste 2000 miliarde lei.

Tendința de scădere a indicilor ROBOR s-a menținut, consecință a nivelului ridicat al lichidității din piața monetară.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,06 la 6,05%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,17 la 6,15%, iar cel la 12 luni de la 6,40 la 6,4037%.

În ceea ce privește indicele de referinţă IRCC, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele de retail acordate după luna mai 2019, acesta este de 5,68% până la sfârșitul lunii martie, față de recordul de 6,06% din ultimele trei luni ale anului trecut. Evoluția descendentă a dobânzilor interbancare face ca pentru trimestrul al doilea a acestui an să se estimeze o scădere a indicelui sub pragul de 5,6%.

Creșterea indicelui prețurilor de consum (IPC) din Statele Unite cu 0,3% în ultima lună din 2025, un indicator cheie al inflației urmărit de Rezerva Federală, s-a reflectat în evoluția euro, care fluctua între 1,1654 și 1,1675 dolari, după ce s-a apropiat luni de pragul de 1,17 dolari. Cursul monedei americane a urcat de la 4,3564 la 4,3626 lei.

Media francului elvețian a scăzut modest de la 5,4650 la 5,4648 lei iar cel al lirei sterline a urcat de la 5,8643 la 5,8778 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut marginal de la recordul istoric de 643,3615 lei la 643,1962 lei, după ce uncia s-a retras de la un nou maxim de 4.605,90 dolari spre 4.574 dolari, consecință a aprecierii monedei americane și a marcărilor de profit.

În regiune, media monedei maghiare s-a întărit marginal la 385,97 dolari iar a celei poloneze s-a depreciat la 4,2116 dolari.

Bitcoin nu a reușit să treacă de pragul de rezistență de la 93.000 dolari (90.949 – 92.621 dolari) în ciuda faptului că piața vede în schimbarea forțată a președintelui Fed, Jerome Powell, drept un eveniment cu un potențial favorabil pentru piața cripto, prin revenirea la o politică monetară mai relaxată. Ethereum fluctua între 3.089 și 3.158 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Rata anuală a inflației a coborât la 9,69% în luna decembrie

Rata anuală a inflației a coborât la 9,69% în luna decembrie

Rata anuală a inflației a coborât la 9,69% în luna decembrie, de la 9,76% în luna noiembrie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 11%, mărfurile nealimentare cu 10,48%, iar mărfurile alimentare cu 7,75%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).

'Indicele prețurilor de consum în luna decembrie 2025 comparativ cu luna noiembrie 2025 a fost 100,22%. Rata anuală a inflației în luna decembrie 2025 comparativ cu luna decembrie 2024 a fost 9,7%. Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2025 - decembrie 2025) față de precedentele 12 luni (ianuarie 2024 - decembrie 2024) a fost 7,3%', se arată în comunicatul INS.

Detalii aici https://agerpres.ro/economic/2026/01/14/rata-anuala-a-inflatiei-a-coborat-la-9-69-in-luna-decembrie--1518484

Gramul de aur a crescut de la începutul anului cu 50 lei

Gramul de aur a crescut de la începutul anului cu 50 lei

Cererea de metal galben se menține una ridicată, iar uncia a urcat la jumătatea acestei săptămâni până la 4.624,50 dolari și a depășit astfel precedentul maxim istoric de 4.605,90 dolari atins marți.

Această evoluție a ridicat prețul gramului de aur de la 643,1962 lei la un nou record de 650,6110 lei, față de 601,0836 lei, la sfârșitul anului trecut.

Cererea industrială tot mai mare de argint, stimulată și de dezvoltarea sectorului Inteligenței Artificiale, dar și dorința investitorilor de a-și diversifica portofoliul de active considerate drept un refugiu, au ridicat prețul unciei de argint la un nou maxim istoric de 92 de dolari, comparativ cu un preț de 29 de dolari, la finalul anului 2024.

Creșterea prețului metalelor prețioase se datorează tensiunilor geopolitice, precum războiul din Ucraina, intervenția SUA în Venezuela, dorința președintelui Trump de a ocupa Groenlanda, protestele populare din Iran, dar și înmulțirea plasamentelor în ETF-uri pe aur, la care se adaugă decizia multor bănci centrale de a-și diversifica rezervele, în detrimentul dolarului american.

În aceste condiții, analiștii băncii americane Citigroup anticipează atingerea de către uncia de aur a pragului de 5.000 dolari, până la sfârșitul primului trimestru, iar uncia de argint ar putea trece de 100 dolari.

Segmentul valutar a avut o evoluție calmă, în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 5,089 – 5,092 lei, iar cursul euro a urcat modest la 5,0897 lei, după două ședințe consecutive la 5,0896 lei, față de 5,0871 lei, joia trecută.

Stabilitatea leului poate fi pusă, pe lângă cererea încă mare de active riscante, pe faptul că inflația anuală s-a retras în decembrie la 9,7%, față de 9,8%, în noiembrie.

Raportul de toamnă al Comisiei de Prognoză anticipează pentru 2026 o medie anuală a inflației de 6,5%, cu o retragere la 3,6% la finalul anului, în timp ce creșterea anuală a prețurilor din 2027 ar urma să fie de 3,2%.

Tendința descendentă a prețurilor și nivelul ridicat al lichidității din piața monetară, au împins indicii ROBOR spre pragul de 6%.

Miercurea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,05 la 6,03%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,15 la 6,14%, iar cel la 12 luni de la 6,37 la 6,34%.

Euro se tranzacționa în culoarul 1,1636 – 1,1658 dolari, înainte de publicarea unor date economice fundamentale din Statele Unite. În piața locală, cursul monedei americane a urcat marginal de la 4,3626 la 4,3658 lei, față de 4,3538 lei, în urmă cu o săptămână.

Media francului elvețian s-a retras de la 5,4648 la 5,4532 lei, comparativ cu 5,4641 lei, joia trecută. Cursul lirei sterline a fost stabilit miercuri la 5,8752 lei, față de 5,8560 lei, în urmă cu o săptămână.

Monedele din regiune se apreciau modest la 4,2110 zloți/euro, respectiv 385,23 forinți/euro.

Speranțele puse de investitorii din piața cripto în schimbarea mai rapidă a actualului președinte al Rezerve Federale, Jerome Powell, cu un altul mai deschis către sectorul monedelor digitale și reducerea mai rapidă a dobânzilor, a majorat cererea.

Bitcoin a urcat miercurea aceasta a 94.586 – 95.712 dolari, față de 87.330 dolari la sfârșitul lui 2025, iar ethereum la 3.281 – 3.357 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Statul s-a împrumutat joi cu 2 miliarde lei

Statul s-a împrumutat joi cu 2 miliarde lei

Anul acesta, Trezoreria trebuie să se împrumute din piața locală și externă cu până la 265 – 275 miliarde lei, bani necesari pentru acoperirea cheltuielilor administrative ale statului dar și pentru investiții.

Joia aceasta, Finanțele s-au împrumutat cu 1,505 miliarde lei cu scadența în aprilie 2027 la o dobândă medie anuală de 6,09%, profitând astfel de scăderea costurilor în piața monetară. Valoarea inițială a emisiunii a fost de 800 milioane lei iar ofertele de cumpărare s-au ridicat la 2,06 miliarde lei.

La suma de mai sus s-au adăugat alte 500 milioane lei cu scadența în aprilie 2035, la un randament mediu anual de 6,67%, iar ofertele de cumpărare au fost de 683 milioane lei.

Sumele mai mari împrumutate de Trezorerie beneficiază de o scădere a randamentelor, în condițiile în care BNR nu mai sterilizează excedentul de lei din piața monetară și oferă băncilor pentru banii depuși o dobândă pentru facilitatea de depozit de 5,5%, valoare stabilită în august 2024.

Joia aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,03 la 6,01%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,14%, iar cel la 12 luni a coborât de la 6,34 la 6,31%.

Piața valutară a continuat să fie stabilă, consecință a faptului că nivelul aversiunii față de risc nu a crescut, chiar dacă punctele fierbinți s-au înmulțit de la începutul anului (Venezuela, Iran, Groenlanda și, bineînțeles, Ucraina).

Cursul euro a scăzut de la 5,0897 la 5,0891 lei iar tranzacțiile se realizau în culoarul 5,088 – 5,091 lei.

O serie de date economice fundamentale pozitive din Statele Unite, în principal scăderea cererilor săptămânale de șomaj, au coborât euro la 1,16 – 1,1647 dolari, față de aproape 1,17 dolari la începutul săptămânii, ceea ce a ridicat cursul monedei americane de la 4,3652 la 4,3740 lei.

Cursul francului a urcat la 5,4654 lei iar cel al lirei sterline a coborât la 5,8684 lei.

Metalul galben a atins un nou maxim istoric de 4.628,90 dolari/uncie, dar s-a retras apoi, pe fondul aprecierii monedei americane și a marcărilor de profit la 4.580,40 dolari/uncie, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să alunece de la 650,6110 lei la 649,3669.

Bitcoin a urcat la 95.761 – 97.162 dolari iar ethereum la 3.278 – 3.383 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

ANAF | Cum se aplică modificările Codului de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată, începând cu 01 ianuarie 2026

ANAF | Cum se aplică modificările Codului de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată, începând cu 01 ianuarie 2026

Începând cu data de 01 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări la Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată, care prevăd astfel reformarea sistemului de eșalonări prin reducerea tratamentelor fiscale preferențiale și sprijinind totodată disciplina fiscală în rândul tuturor categoriilor de contribuabili.

Astfel, în cazul eșalonării la plată în formă simplificată:

Aceasta este accesibilă tuturor contribuabililor care înregistrează datorii în limita unor praguri maxime, în cazul persoanelor fizice această limită fiind de 100.000 lei, iar în cazul persoanelor juridice limita fiind de 400.000 lei.

Noile condiții ale accesării eșalonării la plată în formă simplificată tentru contribuabilii persoane juridice sunt:

- trebuie să fie entități înființate cu minimum 12 luni anterior depunerii cererii de eșalonare;

- vechimea datoriilor să fie de maximum 12 luni anterioare datei depunerii cererii de eșalonare;

- eșalonarea simplificată se acordă pe o perioadă de maxim 12 luni;

- eșalonarea simplificată se acordă fără constituirea de garanții sau depunerea unui contract de fideiusiune - doar în baza cererii de eșalonare depusă de contribuabil la ANAF.

Cum se aplică de la 1 ianuarie eșalonarea clasică:

Aceasta poate fi accesată de către orice contribuabil, inclusiv de către persoanele fizice, care se află în dificultate financiară și pot plăti ratele pe perioada eșalonării. Eșalonarea clasică se acordă pe o perioadă de cel mult 5 ani, cuantumul datoriilor care se eșalonează nu este limitat la un prag maxim, iar aceasta se acordă cu constituirea de garanții sau depunerea unui contract de fideiusiune.

Contractul de fideiusiune se prezintă în situația în care, la solicitarea eșalonării la plată, contribuabilii:

- figurează cu alte datorii pentru care nu se acordă eșalonare la plată;

- nu dețin bunuri ori cele deținute în proprietate sunt insuficiente, pentru garantarea datoriilor care fac obiectul eșalonării la plată;

- persoanele juridice solicitante sunt înființate cu mai puțin de 12 luni anterior depunerii cererii de eșalonare, pentru garantarea datoriilor care fac obiectul eșalonării la plată.

Contractul de fideiusiune mai poate fi solicitat, de asemenea, în situațiile:

- modificării eșalonării la plată, pentru garantarea datoriilor pentru care se solicită includerea în eșalonare la plată;

- menținerii eșalonării la plată, pentru garantarea datoriilor exigibile care trebuie achitate, astfel încât eșalonarea să își mențină valabilitatea.

ANAF nu execută garanțiile și/sau contractul de fideiusiune, decât în cazul în care, contribuabilii nu își plătesc datoriile, conform calendarului de eșalonare stabilit.

Prin instituirea acestor noi reglementări, instrumentul eșalonării la plată rămâne unul viabil și accesibil pentru acei contribuabili loiali, aflați în dificultate financiară temporară, care pot accesa forma simplificată a eșalonării (în cazul sumelor mai mici de 400.000 lei) sau eșalonarea clasică, dar cu garanții (în cazul sumelor mai mari).

Noile măsuri vizează eliminarea utilizării abuzive a instrumentului eșalonării la plată de către contribuabilii care anterior, acumulau datorii semnificative la bugetul de stat (sumele datorate inițial creșteau semnificativ pe parcursul derularii perioadei de eșalonare, ajungându-se ca, în final, să fie apelate mecanismele juridice de concordat preventiv și de insolvență, statul aflându-se practic în imposibilitatea recuperării de mari datorii în unele dintre situații). Totodată, instrumentele de eșalonare rămân o soluție de sprijin fiscal pentru antreprenorii și companiile corecte, care demonstrează intenția reală de a achita datoriile bugetare. ANAF precizează că aceste măsuri nu se aplică în mod automat tututor contribuabililor, sunt utilizate exclusiv în cadrul procedurilor prevăzute de lege și descurajează accesarea abuzivă a eșalonărilor la plată în scopul amânării nejustificate a achitării datoriilor.

Noile reglementări definesc cu claritate condițiile în care pot fi accesate eșalonările la plată, contribuind astfel atât la asigurarea unui grad crescut de responsabilizare a datornicilor cât și la asigurarea unei mai bune predictibilități privind veniturile fiscale ale României.

Referitor la atragerea răspunderii solidare, prevederile Codului de procedură fiscală referitoare la atragerea răspunderii solidar nu au fost modificate; astfel, rezultă că nu răspund solidar contribuabilii care acționează cu bună credință pentru declararea și/sau achitarea obligațiile fiscale la scadență.

ANAF continuă dialogul instituțional cu mediul de afaceri și va continua să ofere îndrumare și clarificări contribuabililor care solicită asistență, în vederea aplicării corecte și unitare a noilor prevederi legale.

Free Joomla templates by Ltheme