Leul rămâne cea mai stabilă monedă din regiune

Leul rămâne cea mai stabilă monedă din regiune

Miercurea aceasta leul a cunoscut a treia ședință consecutivă de apreciere față de euro, și rămâne cea mai stabilă monedă regiune, cu o depreciere față de începutul anului aproape inexistentă, în timp ce zlotul polonez a pierdut 0,15%, coroana cehă a câștigat 0,75% iar forintul maghiar s-a întărit cu aproape 1%..

În urmă cu o săptămână, cursul euro a fost stabilit 5,0960 lei, dar la jumătatea celei prezente a scăzut la 5,0943 lei, valoare identică cu cea din 23 ianuarie. Tranzacțiile se realizau în culoarul 5,094 – 5,096, față de 5,095 – 5,097 lei, în ședința precedentă.

Sondajul CFA România, realizat la sfârșitul anului trecut în rândul membrilor săi, anticipa pentru iulie o valoare medie a euro de 5,1375 lei, respectiv una de 5,1894 lei la sfârșitul anului.

După mai multe ședințe consecutive de scădere, indicii ROBOR, care au ajuns în jurul valorilor de la sfârșitul lui aprilie trecut, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, au luat o pauză la jumătatea acestei săptămâni.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,87%, cel la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 5,96% iar cel la 12 luni la 6,12%.

În urmă cu o săptămână, indicele la trei luni se situa la 5,89%, cel la șase luni la 5,99%, iar cel la 12 luni la 6,13%.

Luna aceasta, Trezoreria intenționează să se împrumute cu circa 8,9 miliarde lei prin intermediul licitațiilor de referință a titlurilor de stat și a sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive. Luni și marți, Finanțele au vândut bonuri în valoare de aproape 1,47 miliarde lei.

Estimările preliminare prezentate de Eurostat indică o scădere a inflației în ianuarie la 1,7%, față de 1,9% în decembrie 2025. Aceste date au venit înainte de publicarea unor date economice fundamentale din Statele Unite, iar euro a profitat și s-a apreciat la 1,1805 – 1,1839 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să coboare de la 4,3215 la 4,3130 lei, dar mai sus față de cursul stabilit miercurea trecută, de 4,2490 lei.

Cursul francului a scăzut marginal de la 5,5510 la 5,5509 lei, comparativ cu 5,5418 lei, miercurea trecută. În schimb, media lirei sterline a urcat de la 5,9031 la 5,9129 lei, față de 5,8622 lei, în urmă cu o săptămână.

Prețul gramului de aur a urcat de la 683,2483 lei la 700,6082 lei, față de 720,7478 lei, în urmă cu o săptămână, evoluție datorată creșterii metalului galben la 4.190,90 – 5.092,70 dolari/uncie și aprecierii monedei americane.

În așteptarea deciziilor de politică monetară din Polonia, cursul s-a depreciat la 4,2241 zloți/euro. O evoluție identică a avut-o cea maghiară,cu o medie de 380,93 foinți/euro.

Bitcoin a coborât marţi sub pragul de 73.000 de dolari, la 72.884 dolari, și a atins astfel cel mai scăzut nivel din ultimele aproape 16 luni, în urma înmulțirii vânzărilor dar și a retragerilor din fondurile ETF bazate pe evoluția „monedelor stabile” („stable coin”) care sunt legate de dolarul american. Miercuri, principala criptomonedă se tranzacționa în culoarul 74.713 – 76.853 dolari. Ethereum, care a coborât, la rândul său, până la 2.120 dolari, fluctua miercurea aceasta între 2.195 – 2.293 dolari.

Față de începutul acestui an, bitcoin a pierdut circa 16%, pe fondul menținerii unui nivel ridicat al tensiunilor geopolitice (războiul din Ucraina, dar și a dosarelor privind Venezuela, Groenlanda sau Iran) și a războaielor valutare sau comerciale.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

În februarie, titlurile de stat FIDELIS aduc dobânzi neimpozabile de până la 7,25%

În februarie, titlurile de stat FIDELIS aduc dobânzi neimpozabile de până la 7,25%

FIDELIS II, ce se va desfășura în perioada 6-13 februarie, vine cu dobânzi atractive de până la 7,25% la emisiunile în lei și de până la 6% la cele în euro.


Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. - Groupe Societe Generale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.

Cei care vor să-și investească economiile în Programul FIDELIS, ediția din februarie, vor beneficia de dobânzi atractive și neimpozabile:

În lei:
- de 6,15% cu scadența la 2 ani
- de 7,15% cu scadența la 2 ani pentru donatorii de sânge
- de 6,75% cu scadența la 4 ani
- de 7,25% cu scadența la 6 ani

În euro:
- de 3,60% cu scadența la 3 ani
- de 4,50% cu scadența la 5 ani
- de 6,00% cu scadența la 10 ani

Beneficii pentru donatorii de sânge: tranșa specială în lei

Tranșa specială de titluri de stat FIDELIS, emise în lei, cu scadență la 2 ani, dedicată tuturor celor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 august 2025, va avea o dobândă de 7,15%. Donatorii-investitori se bucură de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.

Cei care investesc în titlurile de stat FIDELIS se bucură de facilități precum:
- posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere în funcție de prețul primit pe bursă;
- veniturile obținute din deținerea titlurilor sunt neimpozabile;
- flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.

Reamintim că valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Rezervele internaționale ale BNR au trecut de 80 miliarde euro

Rezervele internaționale ale BNR au trecut de 80 miliarde euro

La sfârșitul lunii trecute rezervele valutare ale BNR au urcat la 65,812 miliarde de euro. Aprecierea spectaculoasă a aurului a făcut ca rezervele internaționale să crească la 80,033 miliarde euro, faţă de 77,017 miliarde euro la sfârșitul anului trecut.

Nivelul ridicat al rezervelor de care dispune banca centrală, care a fost nevoită în primăvara lui 2025 să vândă peste 8 miliarde euro, la scurt timp după primul tur al alegerilor prezidențiale, când se prognoza o creștere a cursului euro spre 5,9 – 6 lei, asigură în prezent o plasă de siguranță solidă pentru moneda națională.

La începutul acestei săptămâni, cursul euro a scăzut modest, în ton cu evoluția altor monede din regiune, de la 5,0961 la 5,0959 lei, valoare apropiată de cea de lunea trecută, care a fost de 5,0960 lei.

Continuă procesul de scădere al indicilor ROBOR, care se apropie de nivelul dobânzii pentru facilitatea de depozit practicată de BNR, care se află din august 2024 la 5,5%.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,87%, însă cel la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 5,97 la 5,96% iar cel la 12 luni de la 6,13 la 6,12%.

Scăderea dobânzilor interbancare permite statului să se împrumute la costuri mai mici din piața locală.

Trezoreria a vândut lunea aceasta titluri de stat în valoare de 304 milioane lei, cu scadența în februarie 2038, pentru care a acceptat să plătească o dobândă medie anuală de 6,66%. La suma de mai sus s-au adăugat alte 999,5 milioane lei, scadente în iulie 2030, pentru care băncile vor obține un randament mediu anual de 6,21%.

Menținerea de către Rezerva Federală a dobânzii de politică monetară în culoarul 3,50 – 3,75%, stabilit în decembrie, și nominalizarea lui Kevin Warsh drept viitor preşedinte al băncii centrale americane, care a fost percepută drept un semnal de stabilitate şi independenţă pentru Fed, a permis dolarului să șteargă o parte din pierderi.

Joia trecută, euro a urcat până la 1,2046 dolari, dar s-a retras lunea aceasta la 1,1818 – 1,1875 dolari, astfel că media monedei americane a crescut la 4,2958 lei.

La finalul lunii trecute, cursul francului elvețian a înregistrat un maxim istoric de 5,5598 lei însă a scăzut lunea aceasta la 5,5372 lei, aproape de media înregistrată la începutul săptămânii trecute de 5,5322 lei. Cursul lirei sterline a crescut la 5,8854 lei, față de 5,8747 lei, în urmă cu o săptămână.

Joia trecută, metalul galben a atins un maxim istoric de 5.595,47 dolari/uncie, dar marcările de profit care au urmat a doua zi au împins cotațiile până la 4.691,60 dolari. Tendința a continuat și la începutul acestei săptămâni, când cotațiile au alunecat până la 4.404 dolari. În acest moment au apărut cumpărătorii care au ridicat uncia la aproape 4.900 dolari.

Uncia de argint a atins lunea aceasta un minim de 72 dolari, după care a urcat spre 84 dolari, după ce a urcat joia trecută până la 120,4448 dolari.

În piața locală, prețul gramului de aur a scăzut de la 699,3181 lei la 644,9082 lei, față de maximul istoric atins joi de 755,1450 lei.

Monedele din regiune se apreciau la 4,2106 zloți/euro, respectiv 380,55 forinți/euro.

Bitcoin s-a retras la începutul acestei săptămâni la 74.595 – 78.301 dolari iar ethereum la 2.162 – 2.333 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

A doua ședință de depreciere pentru euro

A doua ședință de depreciere pentru euro

Leul a reușit să se aprecieze față de euro în ședința de marți, pe fondul unei reduceri a cererii de valută, dar a pierdut teren față de dolar, francul elvețian și lira sterlină, în timp ce indicii ROBOR revin treptat la valorile de la sfârșitul lui aprilie 2025.

Cursul monedei unice a scăzut de la 5,0959 la 5,0950 lei iar tranzacțiile se realizau în culoarul 5,095 – 5,097 lei,valori identice cu cele de luni.

A continuat tendința de scădere a indicilor ROBOR, în condițiile în care banca centrală nu mai sterilizează excesul de lichiditate din piață, unde tranzacțiile zilnice se realizează în jurul valorilor de 5,50 – 5,60%, aproape de valoarea dobânzii pentru facilitatea de depozit care este de 5,50%, din august 2024.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,87%, însă cel la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 5,97 la 5,96% iar cel la 12 luni de la 6,13 la 6,12%.

Cu două zile înainte de întâlnirea guvernatorilor statelor care fac parte din BCE, euro s-a retras la 1,1782 – 1,1825 dolari, la o săptămână după atingerea unui vârf de 1,2046 dolari. Dolarul s-a apreciat după ce Rezerva Federală a menținut dobânzile în culoarul stabilit în decembrie de 3,50 – 3,75%, iar președintele Trump și-a domolit tonul vindicativ. În piața locală, cursul dolarului a urcat de la 4,2958 la 4,3216 lei.

Cursul francului elvețian a crescut de la 5,5372 la 5,5510 lei, dar s-a menținut sub maximul istoric de 5,5598 lei, atins vineri. Media lirei sterline a urcat de la 5,8854 la 5,9031 lei, vârf al ultimelor șapte luni.

Metalul galben se tranzacționa marți în culoarul 4.659,90 – 4.951,80 dolari/uncie. În piața locală, prețul gramului de aur a crescut de la 644,9082 lei la 683,2483 lei, față de maximul istoric de 755,1450 lei. Uncia de argint, după o scădere la 83 dolari a urcat spre 89 dolari, la trei zile după ce a atins recordul 120,4448 dolari.

Chiar dacă uncia de aur a cunoscut cea mai mare corecție zilnică, începând cu 1983, analiștii băncii elvețiene UBS prognozează pentru acest an depășirea pragului de 6.200 dolari, iar americanii de la JPMorgan văd la sfârșitul anului un preț de 6.300 dolari, în timp ce germanii de la Deutsche Bank prognozează un nivel de 6.000 dolari.

Monedele din regiune s-au depreciat la 4,2198 zloți/euro, respectiv 380,65 forinți/euro.

După scăderea de luni la 74.595 dolari, bitcoin fluctua între 77.619 și 79.126 dolari. Ethereum care a atins un minim de 2.162 dolari se tranzacționa între 2.270 și 2.357 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

 Călărași | Situaţia principalilor indicatori socio-economici, în luna noiembrie 2025

Călărași | Situaţia principalilor indicatori socio-economici, în luna noiembrie 2025

Evoluţia principalilor indicatori socio-economici la nivelul judeţului Călăraşi, în luna noiembrie 2025 s-a caracterizat prin:

- scăderea producţiei industriale realizată în luna noiembrie 2025 cu 26,2% faţă de luna precedentă şi respectiv cu 3,3% comparativ cu luna noiembrie 2024;

- scăderea câştigului salarial mediu nominal net cu 0,1% faţă de luna precedentă şi respectiv cu 3,1% comparativ cu luna noiembrie 2024;

- creşterea ratei şomajului înregistrat la sfârşitul lunii noiembrie 2025 la 5,8% faţă de luna precedentă şi scăderea cu 0,3 puncte procentuale comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent;

- creşterea indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare din structurile de primire turistică faţă de luna precedentă cu 7,7 puncte procentuale, respectiv cu 2,9 puncte procentuale faţă de luna noiembrie 2024;

- scăderea numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale cu 3 comparativ cu luna precedentă , respectiv cu 5 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent;

- scăderea numǎrului deceselor generale, a numǎrului născuţilor-vii, al căsătoriilor, creşterea numărului divorţurilor şi menţinerea la acelaşi nivel numărului deceselor sub 1 an faţă de luna precedentǎ. Comparativ cu luna noiembrie 2024 a crescut numărul născuţilor-vii şi al divorţurilor şi a scăzut numărul deceselor generale, al căsătoriilor şi numărul deceselor sub 1 an.

 

Producţia industrială realizată în luna noiembrie 2025 a înregistrat o scădere de 26,2% comparativ cu luna precedentă.

În luna noiembrie 2025, aportul industriei prelucrătoare a fost de 99,9% din volumul total al producţiei industriale realizată.

Producţia industrială realizată în luna noiembrie 2025 a scăzut cu 3,3% faţă de valoarea producţiei industriale realizată în luna noiembrie 2024.

În perioada 01.01.-30.11.2025, comparativ cu perioada corespunzǎtoare a anului precedent s-a înregistrat o creştere a producţiei industriale cu 1,7%. Creşteri ale producţiei industriale s-au înregistrat în: industria alimentară; fabricarea băuturilor; fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie; fabricarea substanţelor şi a produselor chimice; industria metalurgică; industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, inclusiv maşini, utilaje şi instalaţii şi fabricarea autovehiculelor de transport rutier.

 

Câştigul salarial mediu nominal brut pe total judeţ, în luna noiembrie 2025, a fost de 7477 lei, mai mic cu 0,1% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 0,5% comparativ cu luna noiembrie 2024. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 6356 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 7326 lei în industrie şi construcţii şi de 8003 lei în servicii.

 

Câştigul salarial mediu nominal net în luna noiembrie 2025, a fost de 4470 lei, mai mic cu 0,1% comparativ cu luna precedentă respectiv cu 3,1% comparativ cu luna noiembrie 2024. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 3810 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 4392 lei în industrie şi construcţii şi de 4774 lei în servicii.

 

Câştigul salarial mediu nominal brut la nivelul economiei naţionale, în luna noiembrie 2025 a fost de 9371 lei, iar cel net de 5615 lei. Comparativ cu luna precedentă, câştigul salarial mediu net a fost în creştere cu 2,2%. Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele general al preţurilor de consum al populatiei, a fost de 101,8% pentru luna noiembrie 2025 faţă de luna precedentă, de 243,3% faţă de noiembrie 1990 şi de 94,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

 

Efectivul salariaţilor, la sfârşitul lunii noiembrie 2025, a fost de 50731 persoane, mai mic cu 40 persoane faţă de luna precedentă şi mai mare cu 1308 persoane faţă de luna noiembrie 2024.

Pe ramuri de activitate, numărul salariaţilor a fost de 4,8 mii persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 17,9 mii persoane în industrie şi construcţii şi de 28,0 mii persoane în servicii.

 

Potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi, numărul şomerilor înregistraţi, la sfârşitul lunii noiembrie 2025, era de 4550 persoane, în creştere cu 176 persoane faţă de luna precedentă (+4,0%).  

Comparativ cu luna noiembrie 2024, numărul şomerilor înregistraţi a fost mai mic cu 81 persoane (-1,7%).

La sfârşitul lunii noiembrie 2025, femeile reprezentau 49,7% din numărul total al şomerilor înregistraţi.

Din numărul total al şomerilor înregistraţi, 380 persoane (8,4% din total şomeri) beneficiau de indemnizaţie de şomaj 75% şi 64 persoane (1,4% din total şomeri) beneficiau de indemnizaţie de 50%.

Numărul şomerilor neindemnizaţi la sfârşitul lunii noiembrie 2025 era de 4106 persoane, reprezentând 90,2% din totalul şomerilor înregistraţi - majoritatea (90,2%) având studii primare, gimnaziale sau profesionale.

 

Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii noiembrie 2025, în judeţul Călăraşi, a fost de 5,8%, calculată în raport cu populaţia activă civilă totală (5,6% în luna octombrie 2025 şi 6,1% în luna noiembrie 2024).

Pentru femei, rata şomajului în luna noiembrie 2025 a fost de 6,4% (6,1% în luna octombrie 2025 şi 6,4% în luna noiembrie 2024).

       Pentru bărbaţi, rata şomajului în luna noiembrie 2025 a fost de 5,4% (5,2% în luna octombrie 2025 şi 5,8% în luna noiembrie 2024).     

Din evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi reiese că, la sfârşitul lunii noiembrie 2025 existau 141 de locuri de muncǎ vacante, din care 120 se regăseau în sectorul privat. Din totalul locurilor de muncă vacante, 103 erau pentru muncitori (73,0%).

 

Evoluţia principalelor fenomene demografice în luna noiembrie 2025 a fost caracterizată de scăderea numărului născuţilor-vii, numǎrului deceselor generale, al căsătoriilor, de creşterea numărului divorţurilor şi de menţinerea la acelaşi nivel al numărului deceselor sub 1 an faţă de luna precedentă. Comparativ cu luna noiembrie 2024, a crescut numărul născuţilor-vii, al divorţurilor şi a scăzut numărul deceselor generale, al căsătoriilor al deceselor sub 1 an.

Natalitatea. În luna noiembrie 2025, numărul născuţilor-vii a fost de 172, mai mic cu 19 faţă de luna precedentă şi mai mare cu 28 comparativ cu luna noiembrie 2024.

Mortalitatea generală. În luna noiembrie 2025, numărul deceselor înregistrate a fost de 289, mai mic cu 32 faţă de luna precedentă şi respectiv cu 49 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Mortalitatea infantilă. În luna noiembrie 2025 ca şi in luna precedentă nu s-a înregistrat nici un deces sub 1 an, comparativ cu luna anterioară numărul deceselor sub 1 an a scăzut cu 1.

Sporul natural. Ca urmare a faptului că numărul născuţilor-vii a fost mai mic decât cel al deceselor, s-a înregistrat un spor natural negativ -117 persoane în luna noiembrie 2025 (-130 persoane în luna octombrie 2025 şi -194 persoane în luna noiembrie 2024).

Nupţialitatea. La oficiile de stare civilă, în luna noiembrie 2025, s-au înregistrat 55 căsătorii, mai puţine cu 73 faţă de luna precedentă şi respectiv cu 15 faţă de luna noiembrie 2024.

Divorţialitatea. În luna noiembrie 2025 s-au înregistrat 38 divorţuri, mai multe cu 14 faţă de luna anterioară şi respectiv cu 1 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

 

În luna octombrie 2025, comerţul internaţional cu bunuri s-a concretizat într-un volum al exporturilor FOB de 39,8 milioane euro şi al importurilor CIF de 40,3 milioane euro, înregistrând un sold negativ de -509 milioane euro.

Exporturile FOB au înregistrat o scădere faţă de luna precedentă de (-16,0%) şi o creştere de (+24,0%) faţă de luna octombrie 2024.

Importurile CIF au înregistrat o scădere faţă de luna precedentă de (-5,2%) şi respectiv de (-9,4%) faţă de aceeaşi perioadǎ a anului precedent.

În perioada 1.I-30.X.2025, în structura exporturilor, ponderea o deţin următoarele secţiuni din Nomenclatorul Combinat (NC): produse vegetale (19,5 %); metale comune şi articole din acestea (33,4%); articole din piatră, ciment, ceramică, sticlă şi din alte materiale similare (26,2%); materii textile şi articole din acestea (1,9%); maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (6,7%); mijloace de transport (1,1%); pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (2,4%).

 

Topul principalelor ţări partenere la export ale judeţului Călăraşi din total export în luna octombrie 2025 a fost următorul: Liban (24,54%), Italia (12,71%), Germania (11,75%), Bulgaria (9,62%) şi Grecia (6,22%).

 

În perioada 1.I-30.X.2025, în structura importurilor, ponderea o deţin următoarele secţiuni: produse vegetale (3,4%); metale comune şi articole din acestea (43,2%); maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau reprodus sunetul şi imaginile (14,0%); materii textile şi articole din acestea (1,7%); pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (4,6%); articole din piatrǎ, ciment, ceramicǎ, sticlǎ şi din alte materiale similare (3,3%); mijloace de transport (3,6%); produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe (12,9%); materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (4,5%).

Topul principalelor ţări partenere la import ale judeţului Călăraşi din total import în luna octombrie 2025 a fost următorul: Turcia (43,18%), Olanda (8,61%), Bulgaria (6,88%), Germania (6,80%) şi Italia (5,71%).

 

În luna noiembrie 2025 activitatea de turism s-a caracterizat prin creşterea numǎrului de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, a numărului de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică şi a indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare faţă de luna precedentă.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent s-a caracterizat prin scăderea numărului de sosiri, a numărului de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică şi de creşterea indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare.

Numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna noiembrie 2025, a fost de 1323, mai mare cu 3,5% comparativ cu luna precedentă şi mai mic cu 21,3% comparativ cu luna noiembrie 2024.

Sosirile înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 98,7% din numărul total de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.

Numărul de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna noiembrie 2025, a fost de 2399, mai mare cu 9,3% comparativ cu luna precedentă şi mai mic cu 12,8% comparativ cu luna noiembrie 2024.

Înnoptările înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 95,8% din numărul total de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.

Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune, în luna noiembrie 2025, a fost de 24,1% la total structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare, mai mare cu 7,7 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 2,9 puncte procentuale comparativ cu luna noiembrie 2024.

 

În luna noiembrie 2025, s-au eliberat 31 autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale, cu 3 mai puţine faţă de luna precedentă, respectiv cu 5 comparativ cu luna noiembrie 2024.

Indicele preţurilor de consum (IPC) - Total în luna noiembrie 2025 comparativ cu luna octombrie 2025 a fost 100,42%.

Rata inflaţiei de la începutul anului (noiembrie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 9,5%.

Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2025 comparativ cu luna noiembrie 2024 a fost 9,8%.

Rata medie lunară a inflaţiei, în perioada 1.01-30.11.2025 a fost de 0,8%, în creştere faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent (0,4%).

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimile 12 luni (decembrie 2024 - noiembrie 2025) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2023 - noiembrie 2024) a fost de 6,9%.

  

Gramul de aur și francul elvețian la noi maxime istorice

Gramul de aur și francul elvețian la noi maxime istorice

Prețul gramului de aur a depășit o nouă barieră și a urcat de la vechiul maxim istoric de 720,7478 lei la cel nou de 755,1450 lei, evoluție la care au contribuit atât creșterea de joi a cursului monedei americane cât și, în special, atingerea de către metalul galben a unui nou record de 5.595,47 dolari/uncie!

Argintul a depășit, în premieră, pragul de 120 dolari/uncie. În schimb, platina nu a reușit să treacă de 2.844,29 dolari/uncie, recordul atins la începutul săptămânii trecute.

Media monedei elveţiene a urcat de la 5,5418 lei la un nou maxim istoric de 5,5548 lei, după ce a atins un minim istoric față de euro de 0,9163 franci/euro și cel mai ridicat nivel faţă de dolar din ultimii aproape 11 ani. Evoluția se datorează majorării plasamentelor în franc, considerat drept un „refugiu sigur”, investitorii căutând alternative la moneda americană, precum aurul sau yenul japonez.

Creșterea metalului galben s-a amplificat odată cu noile declarații făcute de Donald Trump în privința unei posibile intervenții armate în Iran, ceea ce a umbrit decizia de miercuri a Rezervei Federale americane de a menține rata cheie în culoarul 3,50 – 3,75%, și a întrerupt ciclul de normalizare a politicii sale monetare, început în septembrie. Majoritatea analiștilor consideră că Fed ar putea opera o nouă reducere spre finalul acestui an.

Leul s-a disociat de evoluția altor monede de la marginea zonei euro, ale căror cursuri s-au depreciat la 4,2072 zloți/euro, respectiv 381,57 forinți/euro.

În piața locală, cursul monedei unice a scăzut modest de la 5,0960 la 5,0957 lei, iar tranzacțiile se realizau în culoarul 5,095 – 5,097 lei.

Aprecierea leului a fost însoțită de continuarea procesului de scăderea indicilor ROBOR, stimulat de faptul că BNR nu mai sterilizează excesul de lichiditate din piața monetară iar băncile își plasează excedentul de lei în depozite la banca centrală pentru care obțin o dobândă de 5,5%.

Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de la 5,89 la 5,88%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 5,99 la 5,97%, iar cel la 12 luni a stagnat la 6,13%.

Statul s-a împrumutat joi cu aproape 1,2 miliarde lei pentru care a acceptat o dobândă medie anuală de 6,08% până la scadența din aprilie 2028, în timp ce ofertele de cumpărare s-au ridicat la aproape 3,3 miliarde lei. La această sumă s-au adăugat alte 800 milioane lei cu scadența iulie 2031 la un randament mediu anual de 6,34%.

Euro a urcat la jumătatea săptămânii la 1,2046 dolari, maxim al ultimilor patru ani, însă s-a retras joi la 1,1938 – 1,1997 dolari, pe fondul marcărilor de profit, ceea ce a ridicat cursul monedei americane de la 4,2490 la 4,2651 lei.

Media lirei sterline a urcat de la 5,8622 la 5,8825 lei.

De obicei, deprecierea monedei americane avea un efect pozitiv asupra monedelor digitale, prin creșterea cotațiilor. În prezent, rolul tot mai important pe care îl au așa-numitele „stable coin” (monede stabile) care sunt legate de dolarul american, afectează performanța criptomonedelor.

Bitcoin a scăzut la 87.619 – 89.221 dolari iar ethereum la 2.920 – 3.008 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.