De două săptămâni statul nu se mai împrumută din piața locală

De două săptămâni statul nu se mai împrumută din piața locală

Revenirea prețului la barilul de țiței în jurul pragului de 100 dolari, după scăderea de miercuri la 80 dolari, nu a afectat semnificativ piața internațională sau a monedelor de la marginea zonei euro.

Cursul euro a crescut marginal de la 5,0937 la 5,0938 lei, în timp ce transferurile se realizau în culoarul 5,09 – 5,094 lei.

Reducerea consumului în ianuarie s-a reflectat pozitiv în deficitul comercial al României din prima lună a anului. Acesta s-a contractat cu 425 milioane euro comparativ cu valoarea din perioada similară a anului trecut, ceea ce diminuează presiunea asupra deficitului de cont curent și a cursului de schimb.

Reducerea surplusului de lichiditate din piața monetară, care a urcat luna trecută la circa 45 miliarde lei, și perspectivele menținerii inflației la cote ridicate pentru o perioadă mai lungă de timp, consecință a creșterii prețurilor la barilul de petrol, a avut ca efect o majorare a indicilor ROBOR începând cu săptămâna trecută.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,87%, față de 5,74%, la sfârșitul lui februarie. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 5,94 la 5,93% comparativ cu 5,79% în ultima ședință a lunii trecute iar cel la 12 luni a stagnat la 6,0%, față de 5,93%, la finalul lui februarie.

Sondajul realizat de CFA România în ianuarie anticipa o valoare de 5,24% pentru indicele la trei luni în prima lună din 2027.

Creșterea dobânzilor nu a permis Trezoreriei să se împrumute din piața locală, fiind a patra ședință consecutivă de vânzare a titlurilor de stat la care au fost refuzate toate ofertele de cumpărare.

Statul a dorit să atragă 500 milioane lei cu scadența în 2033 și alte 500 milioane lei scadente anul viitor, în timp ce ofertele de cumpărare au fost de 364 milioane lei, respectiv 862 milioane lei.

Euro s-a retras joi la 1,1532 – 1,1575 dolari, astfel că media monedei americane a urcat de la 4,3887 la 4,4079 lei.

Cursul francului elvețian a crescut de la 5,6377 la 5,6447 lei iar cel al lirei sterline de la 5,9003 la 5,9021 lei.

Prețul gramului de aur a crescut de la 732,3520 lei la 734,4528 lei, consecință a aprecierii monedei americane, în timp ce metalul galben fluctua între 5.125 și 5.193 dolari/uncie.

În ultimele zile, bitcoin s-a stabilizat în jurul pragului de 70.000 dolari și se tranzacționa joi în culoarul 69.238 – 70.765 dolari. Ethereum fluctua între 2019 și 2.082 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Francul elvețian a atins un nou maxim istoric

Francul elvețian a atins un nou maxim istoric

Perspectiva prelungirii în timp a conflictului din Orientul Mijlociu a majorat cererea de active considerate drept refugii sigure pentru investiții, precum aurul, francul elvețian sau yenul japonez.

Aceasta a produs creșterea cursului monedei elvețiene, care a urcat de la 5,6064 la un nou maxim istoric de 5,6250 lei. Precedentul record de 5,6189 lei a fost atins la începutul săptămânii, când francul s-a întărit la un minim al ultimilor 10 ani față de euro, motiv pentru Banca Elveției să emită un comunicat de presă prin care a atras atenția că este pregătită să intervină în piață pentru a opri aprecierea.

În schimb, moneda națională a profitat de nivelul mai scăzut al aversiunii față de risc, astfel că media euro a scăzut de la 5,0959 la 5,0937 lei, după creșterea de marți la 5,0981 lei, maxim al ultimelor aproape zece luni. Transferurile se efectuau în culoarul 5,092 – 5,095 lei.

După creșterile consistente ale dobânzilor interbancare din ședința de miercuri, în cea de joi am asistat la o retragere ușoară. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de la 5,94 la 5,89%, valoare comparabilă cu cea de la jumătatea lunii ianuarie. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 5,96 la 5,91% iar cel la 12 luni de la 6,02 la 5,98%.

Creșterea dobânzilor a afectat și posibilitatea ca Trezoreria să se împrumute din piața locală, după o perioadă lungă. Astfel, Finanțele au fost nevoite să refuze toate ofertele de cumpărare de titluri de stat cu scadența în aprilie 2027. Valoarea emisiunii a fost de 500 milioane lei iar totalul ofertelor s-a ridicat la 814 milioane lei.

Euro fluctua între 1,1582 și1,1648 dolari iar media monedei americane a urcat de la 4,38 la 4,3883 lei.

Media lirei sterline a făcut un pas înapoi de la 5,8584 la 5,8528 lei.

Cotațiile metalului galben erau stabile joi, comparativ cu cele din ziua precedentă, acesta mișcându-se în culoarul 5.122 – 5.196 dolari/uncie. Pe acest fond, prețul gramului de aur stabilit de BNR s-a retras de 730,1903 la 728,6443 lei.

Situația rămâne instabilă în privința cotațiilor metalului galben, provocată de intensificarea conflictului din Orientul Mijlociu, care afectează importantul hub de specialitate din Dubai, unde transporturile aeriene întâmpină dificultăți, prin care se tranzacționează sau tranzitează circa 20% din comerțul mondial cu aur.

În regiune, media monedei poloneze s-a întărit la 4,2739 zloți/euro iar a celei maghiare s-a depreciat la 386,08 forinți/euro.

Bitcoin a crescut la 71.796 – 73.559 dolari iar ethereum la 2.095 – 2.164 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Statul nu s-a putut împrumuta din piața locală

Statul nu s-a putut împrumuta din piața locală

Perspectiva menținerii inflației la cote mai mari decât cele anticipate de BNR, care vedea o cădere bruscă a inflației începând cu a doua parte a anului, a provocat creșterea dobânzilor interbancare.

Evoluția este pusă pe seama inflamării prețurilor la țiței care se apropie de pragul de 120 dolari/baril.

Schimbarea direcției luate de indicii ROBOR din ultimele luni, se datorează creșterii prețurilor la petrol și gaze naturale, efect al închiderii strâmtorii Ormuz, prin care tranzitează circa 20% din necesarul la nivel mondial, urmare a atacării Iranului de către Statele Unite și Israel.

Lunea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a urcat de la 5,88 la 5,90%, față de 5,75% în urmă cu o săptămână. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 5,90 la 5,95%, comparativ cu 5,78%, lunea trecută, iar cel la 12 luni de la 5,97 la 6,0%, în ședința de acum o săptămână.

Creșterea indicilor ROBOR nu a permis Finanțelor să se împrumute din piața locală, după o lungă perioadă în care sumele atrase au fost mai mari decât cele programate iar dobânzile au cunoscut o scădere constantă.

Prima ședință fără rezultate pentru Trezorerie a fost cea de joia trecută, situație care s-a repetat lunea aceasta. Suma programată pentru o emisiune de titluri de stat cu scadența în octombrie 2029 a fost de 500 milioane lei. Ofertele de cumpărare s-au ridicat la 505 milioane lei, însă dobânzile solicitate au fost considerate prea mari.

Nivelul ridicat al aversiunii față de risc a ridicat cursul euro de la 5,0941 lei la 5,0979 lei, față de 5,0981 lei, în urmă cu o săptămână, maxim al ultimelor zece luni. Tranzacțiile din piața locală se realizau în culoarul 5,094 – 5,098 lei, după ce în cursul nopții pe segmentul asiatic a fost atins un minim de 5,074 lei.

Euro a scăzut până la 1,1507 dolari, cel mai scăzut nivel de la sfârșitul lui noiembrie, în condițiile în care cererea de monedă americană s-a majorat, pe fondul temerilor că războiul din Orientul Mijlociu s-ar putea prelungi. Aceasta va afecta aprovizionarea cu petrol și gaze timp de luni de zile, față de cele 4 – 6 săptămâni promise anterior de președintele Trump. Investitorii mizează și pe menținerea dobânzilor de către Rezerva Federală pentru o perioadă mai lungă, în condițiile creșterii inflației.

În piața locală, cursul dolarului a urcat de la 4,3981 la 4,4111 lei, comparativ cu 4,3430 lei, la începutul săptămânii trecute.

Media francului elvețian a urcat de la vechiul maxim de 5,6273 lei la unul nou de 5,6621 lei, mai mult cu 4,3 bani față de lunea trecută. Cursul lirei sterline a crescut de la 5,8664 lei la 5,8820 lei, cu o apreciere săptămânală de peste 6,2 bani.

Aprecierea monedei americane a compensat scăderea metalului galben la 5.014 – 5.200 dolari/uncie a ridicat prețul gramului de aur de la 719,3326 lei la 721,9548 lei, față de 752,0815 lei, lunea trecută.

Situația precară a Ungariei în ceea ce privește aprovizionarea cu țiței și gaze, ceea ce se va reflectat în majorarea inflației, a ridicat cursul la 396,97 forinți/euro, o depreciere săptămânală de aproape 5%. În cazul monedei poloneze media a urcat la 4,2836 zloți/euro.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Leul rămâne cea mai stabilă monedă din regiune

Leul rămâne cea mai stabilă monedă din regiune

Oftatul de ușurare al piețelor de marți provocat de mesajul transmis de președintele Trump, care a sugerat că războiul din Orientul Mijlociu s-ar putea încheia „foarte curând”, ceea ce a coborât prețul barilului de țiței sub pragul de 100 dolari, a avut darul de a reduce aversiunea față de risc și aprecierea monedelor de la marginea zonei euro.

Leul și-a menținut statutul de „cea mai stabilă” monedă din regiune, aprecierea față de euro fiind modestă, în timp ce zlotul polonez s-a întărit cu circa 0,66% iar forintul maghiar cu 3,13%!

Cursul monedei unice a scăzut de la 5,0979 la 5,0955 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 5,091 – 5,098 lei.

Indicii ROBOR se mențineau la valori comparabile cu cele de la jumătatea lui ianuarie, consecință a posibilității ca banca centrală să mențină rata de referință la 6,5%, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, valoare stabilită în august 2024.

În cazul în care efectele inflaționiste generate de conflictul din Orientul Mijlociu, care a provocat stoparea fluxului de petrol Strâmtoarea Ormuz (20% din comerțul mondial cu țiței), se vor diminua, este posibilă reluarea ciclului de scădere a dobânzii.

Luni, dobânda titlurilor de stat românești la 10 ani a atins un vârf de 7,12%, cel mai ridicat nivel începând cu toamna lui 2025, după ce în prima parte a lunii mai 2025, aceasta a crescut la un maxim de 8,5%. Minimul de 6,3% a fost înregistrat în februarie.

Marți, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de la 5,90 la 5,88%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 5,95 la 5,94%, iar cel la 12 luni a stagnat la 6,0%.

Revenirea apetitului pentru risc a permis marcarea de profituri, iar euro a urcat la 1,1607 – 1,1663 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să coboare de la 4,4111 la 4,3795 lei.

Cursul francului elvețian a coborât de la maximul istoric de 5,6621 la 5,6328 lei. În schimb, cel al lirei sterline a urcat de la 5,8820 la 5,8894 lei.

În prezent, volatilitatea metalului galben este mai ridicată, consecință a incertitudinilor privind durata conflictului din Orientul Mijlociu, care poate afecta inflația la nivel global, iar metalul galben a revenit la 5.200 dolari/uncie, după scăderea de lunii spre 5.000 dolari.

Marțea aceasta, prețul gramului de aur a urcat de la 721,9548 lei la 728,6725 lei, în timp ce uncia se mișca în piețele specializate în culoarul 5.119 – 5196 dolari.

Bitcoin, care a alunecat la începutul săptămânii aproape de suportul de la 65.000 dolari, se tranzacționa în culoarul 68.403 – 71.281 dolari. Ethereum a urcat la 1.991 – 2.070 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

O nouă zi de apreciere pentru leu

O nouă zi de apreciere pentru leu

Menținerea tendinței de depreciere a cursului euro, care s-a manifestat și marți, a condus la o scădere de la 5,0955 la 5,0937 lei, față de 5,0959 lei, în urmă cu o săptămână.

Deprecierea euro a venit pe fondul scăderii cotațiilor din piață până la 5,088 lei, în cursul dimineții, după care ele au urcat spre 5,095 lei.

La această evoluție a contribuit reducerea prețurilor la țiței cu circa 15%, de la aproape 120 dolari/baril, la începutul săptămânii, la circa 85 dolari/baril. Piața a fost influențată de faptul că marina americană a escortat un petrolier prin strâmtoarea Ormuz, prin care tranzitează circa 20% din comerțul mondial cu petrol. La rândul său, președintele Trump a sugerat luni că războiul din Orientul Mijlociu s-ar putea încheia „foarte curând”.

Pe plan atrage atenția declarația făcută de Cosmin Marinescu, viceguvernatorul BNR, în cadrul unui eveniment. Acesta a afirmat că „estimările noastre arată că o creștere permanentă cu 10% a prețului petrolului va avea un impact anual asupra inflației de circa +0,3 puncte procentuale, ceea ce ar impune regândirea estimărilor de inflație actuale.”

Menținerea inflației în apropierea pragului de 10% a avut ca efect scăderea consistentă a consumului populației în ianuarie, care s-a reflectat prin intrarea economiei în recesiune tehnică ( două trimestre consecutive de scădere a PIB). Românii au cumpărat mai puțin cu 25% față de decembrie 2025, respectiv cu 9% comparativ cu prima lună a anului trecut.

Spectrul inflației bântuie și segmentul monetar, unde dobânzile interbancare au revenit la valorile de acum două luni.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de la 5,88 la 5,86%, față de 5,76%, miercurea trecută. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 5,94% comparativ cu 5,79% la jumătatea săptămânii trecute, iar cel la 12 luni a stagnat la 6,0%, față de 5,92%.

Reducerea expunerilor pe moneda americană, considerată drept un activ fără riscuri („risk off”), a menținut euro peste pragul de 1,16 dolari.

Moneda unică se mișca în culoarul 1,1590 – 1,1648 dolari, față de 1,1547 – 1,1647 dolari, în urmă cu o săptămână. În piața locală, cursul monedei americane a atins luni un vârf de 4,4111 lei, dar s-a retras miercurea aceasta la 4,3887 lei.

Creșterea prețurilor la materiile prime energetice, care afectează inflația la nivel mondial, a îndreptat atenția investitorilor către moneda elvețiană, considerată drept un „refugiu”. Aceasta s-a apreciat luni la 0,8980 franci/euro, iar cursul ei a atins un record istoric de 5,6621 lei, cel de miercuri fiind stabilit la 5,6377 lei.

Media lirei sterline a crescut de la 5,8584 lei, la jumătatea săptămânii trecute, la 5,9009 lei, miercurea aceasta, maxim al ultimei luni.

Prețul gramului de aur a crescut de la 728,6725 lei la 732,3520 lei, față de 730,1903 lei, în urmă cu o săptămână. Evoluția este consecința aprecierii monedei americane și a metalului galben la 5.185 – 5.224 dolari/uncie.

După aprecierile consistente de marți, când zlotul polonez s-a întărit față de euro cu circa 0,66% iar forintul maghiar cu 3,13%, au urmat corecții ale cursurilor. Media monedei poloneze s-a depreciat la 4,2740 zloți iar a celei maghiare la 388,12 forinți.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Crește inflația, cresc dobânzile

Crește inflația, cresc dobânzile

Creşterea aversiunii faţă de risc, provocată de conflictul din Orientul Mijlociu, a afectat semnificativ valoarea dobânzilor din piața locală, ceea ce a adus plusvaloare cursului de schimb al monedei naționale.

Principala cauză a creșterii costurilor din piața monetară poate fi pusă pe seama scumpirii produselor energetice, în special a gazelor naturale, care se reflectă în majorarea prețurilor la energia electrică și se mută ulterior în creșterea prețurilor.

Scăderea inflației la 4%, la sfârșitul acestui an, așa cum a anticipat BNR în ultimul său Raport, a devenit un obiectiv nesustenabil, și ar putea să se plaseze, așa cum anticipa ultimul sondaj al CFA România în jurul valorii de 5,85%.

Primul semn că tendința de scădere a indicilor ROBOR a apărut marți și s-a accentuat semnificativ la jumătatea acestei săptămâni, fiind urmată astfel evoluția ascendentă a dobânzilor pentru titlurile de stat care au urcat de la 6,2% la sfârșitul lunii trecute la 6,7%.

Miercurea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a urcat de la 5,76 la 5,94%, valoare comparabilă cu cea de la jumătatea lunii ianuarie. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 5,79 la 5,96% iar cel la 12 luni de la 5,92 la 6,02%.

Marți, cotația euro a atins în piața locală un maxim de 5,102 lei astfel că media euro a urcat la 5,0981 lei, maxim al ultimelor aproape zece luni. La jumătatea acestei săptămâni, tranzacțiile s-au realizat în culoarul 5,095 – 5,099 lei, astfel că media s-a retras la 5,0959 lei, nivel apropiat de cel de miercurea trecută.

Cursul dolarului american a coborât de la 4,3940 lei, maxim al ultimelor circa 5 luni, la 4,38 lei, față de 4,3250 lei, în urmă cu o săptămână.

Euro fluctua în piețele specializate între 1,1574 și 1,1647 dolari, față de 1,1835 dolari, la începutul săptămânii trecute. Deprecierea este provocată de interesul arătat de investitori față de activele considerate drept refugii, așa cum sunt aurul, francul, yenul japonez sau dolarul american.

La începutul acestei săptămâni, media francului elvețian a atins un maxim istoric de 5,6189 lei. Un comunicat de presă al Băncii Naționale a Elveției, publicat marți, a precizat că instituția este pregătită să intervină pentru a stopa aprecierea monedei, a temperat creșterea, cursul de miercuri fiind stabilit la 5,6064 lei.

După scăderea de vineri la 5,8182 lei, media lirei sterline a urcat la 5,8584 lei, față de 5,8436 lei, miercurea trecută.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 741,4095 lei la 730,1903 lei, consecință a deprecierii monedei americane și a metalului galben la 5.085 – 5.207 dolari/uncie.

În regiune, media monedei poloneze s-a întărit la 4,2685 zloți/euro. În schimb, cursul celei maghiare s-a depreciat la 385,93 forinți/euro.

Imediat după începerea conflictului din Orientul Mijlociu, bitcoin s-a apropiat de pragul de 63.000 dolari. Treptat acesta a recuperat pierderile și a urcat miercurea aceasta la 67.442 – 71.988 dolari. Ethereum, care a atins un minim de circa 1.850 dolari, a crescut la 1.945 – 2.090 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme