Euro și dolarul au coborât la minimul ultimelor două luni

Euro și dolarul au coborât la minimul ultimelor două luni

La redeschiderea pieței locale, după minivacanța de Paște, leul s-a apreciat față de euro și dolar dar a pierdut teren comparativ cu francul elvețian și lira sterlină.

Cursul euro a scăzut de la 4,0937 la 4,0920 lei, minimul ultimelor două luni. Tranzacțiile se realizau în culoarul 5,088 – 5,092 lei, chiar dacă INS a anunțat creșterea ratei anuale a inflației de la 9,3% în februarie la 9,9% în martie.

Creșterea prețurilor ar putea depăși pragul de 10% în aprilie și mai consecință a Impactului pe care îl va avea majorarea preţurilor la combustibili în urma izbucnirii conflictului din Iran.

În acest context, Erste Group și-a modificat prognoza privind creșterea prețurilor la finalul anului de la 4,6% la 5,1%, însă nu anticipează o măsură de majorare a ratei cheie dar consideră că ar putea steriliza punctual lichiditatea din piața monetară, în momentele în care vor apare speculații pe cursul leu/euro. Astfel, cei de la Erste explică că „având în vedere evoluţia ascendentă a profilului inflaţiei pe termen scurt, ne aşteptăm ca BNR să ia în considerare eventuale reduceri ale ratei dobânzii cel mai devreme la ultima şedinţă a anului, programată pentru luna noiembrie”.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de la 5,88 la 5,87%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,94% iar cel la 12 luni la 6,0%.

Creșterea apetitului pentru risc a ridicat cotațiile euro la 1,1755 – 1,1801 dolari, valori comparabile cu cele din ultima parte a lunii februarie. În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,3629 la 4,3196 lei, minim al ultimelor două luni.

Media francului elvețian a urcat de la 5,5139 la 5,5336 lei iar cea a lirei sterline la 5,8478 la 5,8512 lei.

Prețul gramului de aur a urcat modest de la 671,1764 lei la 663,4576 lei, consecință a deprecierii semnificative a monedei americane, care a anulat creșterea metalului galben la 4.735 – 4.797 dolari/uncie.

Victoria Tisza la alegerile din Ungaria a accentuat aprecierea monedei maghiare la 363,34 forinți/euro, față de 389,34 forinți în urmă cu două săptămâni. La rândul ei, moneda poloneză s-a întărit la 4,2436 zloți/euro.

Revenirea apetitului pentru risc, tendință însoțită de deprecierea monedei americane, au ridicat cotațiile bitcoin la 74.073 – 74.908 dolaari iar pe cele ale ethereum la 2.365 – 2.395 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Leul s-a apreciat față de euro și dolar

Leul s-a apreciat față de euro și dolar

Armistițiul de două săptămâni încheiat între Statele Unite și Iran a dinamizat piețele financiare și a majorat apetitul pentru risc, ceea ce a permis aprecierea monedelor de la marginea zonei euro, în special a forintului maghiar care a câștigat aproape 3% față de începutul săptămânii trecute, în contextul alegerilor parlamentare din Ungaria care se vor desfășura duminică.

Evoluția pieței locale a fost influențată de faptul că agenția S&P Global Ratings a confirmat, vinerea trecută, notele României pentru creditul suveran pe termen lung şi scurt, în valută străină şi locală, la nivelul ”BBB-/A-3”, cu perspectiva negativă, iar BNR a decis marți să mențină dobânda-cheie la valoarea stabilită în august 2024 de 6,5%, nivel care va fi menținut în opinia analiștilor Libra Internet Bank până la sfârșitul acestui an.

Culoarul de tranzacționare al euro s-a lărgit la 5,092 – 5,098 lei, astfel că media monedei unice a scăzut de la 5,0963 la 5,0949 lei, față de 5,0985 lei în prima ședință din aprilie.

Piața monetară a înghețat la valorile stabilite marți, după decizia de politică monetară a BNR. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 5,89%, după creșterea minimă din ședința precedentă. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,94% iar cel la 12 luni la 6,0%.

Evoluția poate fi pusă pe seama faptului că inflația va reveni pe creștere „în intervalul martie-iunie 2026 la valori mai ridicate decât cele previzionate anterior, în principal ca urmare a influențelor anticipate să decurgă din scumpirea combustibililor, pe fondul măririi considerabile a cotațiilor petrolului și gazelor naturale în contextul războiului din Orientul Mijlociu”, cum se precizează în comunicatul de presă publicat după ședința BNR. În opinia băncii centrale efectele negative se vor disipa în trimestrul al treilea și va urma „o corecție descendentă abruptă a ratei anuale a inflației”.

Volatilitatea perechii euro/dolar rămâne una foarte ridicată, la mai bine de o lună după începerea războiului din Golful Persic.

Euro a urcat de la 1,1594 la 1,1710 dolari, maxim care nu a mai fost atins de la începutul lui martie, după ce luna februarie s-a închis cu un vârf de 1,1828 dolari, înainte de atacarea Iranului. În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,4068 la 4,3602 lei, față de 4,3987 lei, la jumătatea săptămânii trecute.

Media francului elvețian a urcat modest, de la 5,52 la 5,5292 lei, sub cea stabilită miercurea trecută de 5,5443 lei. Cursul lirei sterline a crescut de la 5,8481 la 5,8559 lei, peste valoarea de 5,8466 lei stabilită în prima ședință din aprilie.

Deprecierea monedei americane cu circa 1%, a stimulat cererea de metal galben iar acesta a crescut metalului galben în piețele specializate la 4.718 – 4.855 dolari/uncie, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să urce de la 661,6256 la 671,1764 lei, față de 668,3222 lei în urmă cu o săptămână.

Monedele din regiune se apreciau la 4,2623 zloți/euro, respectiv 378,49 forinți/euro.

Deprecierea monedei americane care a fost însoțită de majorarea apetitului pentru risc au influențat în mod pozitiv cererea de criptomonede.

Bitcoin a crescut la 71.254 – 72.798 dolari, față de un minim de 68.082 dolari atins marți, înainte de semnarea armistițiului. Ethereum a urcat la 2.230 – 2.267 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Leul s-a apreciat înainte de minivacanța de Paște

Leul s-a apreciat înainte de minivacanța de Paște

Menținerea apetitului pentru risc, stimulat de armistițiul încheiat între Statele Unite și Iran, a permis leului să se întărească înainte de minivacanța de Paște.

Cursul euro a scăzut de la 5,0949 la 5,0937 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 5,093 – 5,096 lei.

Fără atenția acordată de BNR, leul ar trebui să se deprecieze față de euro, în condițiile în care consumul s-a prăbușit în ultimele trei luni ale anului trecut cu 1,8% comparativ cu trimestrul anterior, conform datelor publicate de INS, care a precizat că economia României a crescut anul trecut cu 0,7% în termeni reali, comparativ cu anul 2024.

Reducerea consumului s-a reflectat și în faptul că deficitul comercial s-a redus în primele două luni cu 4,7 miliarde euro, în condițiile în care exporturile s-au ridicat 14,8 miliarde euro iar importurile au scăzut la 19,6 miliarde euro, în scădere cu 5,5%.

Piața monetară este stabilă, după decizia de politică monetară a BNR care a menținut dobânda de referință la 6,5%. O analiză a Libra Internet Bank estimează că o primă reducere este amânată pentru începutul anului viitor, în contextul efectelor războiului din Orientul Mijlociu.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a revenit de la 5,89%, nivel stabilit marți, la 5,88%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,94% iar cel la 12 luni la 6,0%.

Marcările rapide de profit, în condițiile în care investitorii își pun întrebări asupra solidității păcii din Orientul Mijlociu, în timp ce Israelul continuă intervenția din Liban, a depreciat euro la 1,1651 – 1,1690 dolari, după creșterea de miercuri la un maxim de 1,1710 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a crescut de la 4,3602 la 4,3629 lei.

Media francului elvețian a scăzut la 5,5139 lei iar cel al lirei sterline la 5,8478 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 671,1764 lei, maximul ultimei luni, la 663,3213 lei, consecință a scăderii metalului galben la 4.698 – 4.778 dolari/uncie.

Monedele din regiune se apreciau la 4,2619 zloți/euro, respectiv 378,13 forinți/euro.

Joi, bitcoin s-a retras la 70.497 – 71.556 dolari iar ethereum la 2.163 – 2.196 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Leul așteaptă decizia PSD

Leul așteaptă decizia PSD

Armistițiul încheiat între SUA și Iran a netezit săptămâna trecută parcursul monedei naționale față de principalele valute.

Cursul euro a scăzut de la 5,0963 lei, în ședința de marți, la 5,0937 lei, minimul ultimei luni, în cea de joi, când tranzacțiile s-au realizat în culoarul 5,093 – 5,096 lei.

Nivelul ridicat al apetitului pentru risc a apreciat monedele de la marginea zonei euro, iar cotațiile euro au scăzut vineri, în prima zi a minivacanței de Paște, la 5,088 – 5,092 lei, tendință care s-a accentuat luni noapte în Asia, unde a fost atins un minim de 5,066 lei.

Creșterea prețurilor petrolului peste pragul de 100 dolari/baril, la scurt timp după ce Administrația americană a anunțat că va bloca porturile iraniene, interzicând astfel exporturile de țiței, a ridicat cotația euro la 5,092 lei.

Evoluția viitoare a cursului leu/euro va fi influențată de decizia care va fi luată în 20 aprilie de PSD în privința participării la guvernare. O cădere a guvernului, suprapusă peste criza petrolului, va deprecia instantaneu leul iar euro ar putea depăși maximul istoric de 5,1222 lei atins în urmă cu 11 luni.

Piața monetară a fost stabilă, după decizia de politică monetară luată de BNR la începutul săptămâni. Ea a menținut dobânda de referință la 6,5%, în condițiile în care se anticipează o creștere a inflației până la jumătatea acestui an.

O analiză a Libra Internet Bank estimează că o primă reducere a ratei de referință este amânată pentru începutul anului viitor, în contextul efectelor războiului din Orientul Mijlociu.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a revenit joi de la 5,89%, nivel stabilit marți, la 5,88%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,94% iar cel la 12 luni la 6,0%.

Euro a crescut de la 1,1505 dolari, la începutul săptămânii, la 1,1740 dolari, la sfârșitul ei, când piața americană s-a închis la 1,1720 dolari. Lunea aceasta, anunțul făcut de președintele Trump a depreciat euro la 1,1664 – 1,17 dolari, efect a creșterii aversiunii față de risc, care stimulează cererea de monedă americană. În piața locală, cursul dolarului a scăzut de la 4,4092 lei, în ședința de luni, la 4,3629 lei, în cea de joi.

Media francului elvețian a scăzut la nivel săptămânal de la 5,5296 lei la 5,5139 lei. Cursul lirei sterline a avut un parcurs cu o volatilitate minimă și a fost stabilit joi la 5,8478 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut joi de la 671,1764 lei, maximul ultimei luni, la 663,3213 lei, consecință a scăderii metalului galben la 4.698 – 4.778 dolari/uncie. Uncia a fluctuat vineri între 4.730 și 4.795 dolari pentru ca luni să alunece până la 4.710 dolari.

Scăderea aurului de la maximul de 5.595,47 dolari/uncie, atins în 29 ianuarie, se datorează revenirii în prim plan a monedei americane dar și a faptului că unele bănci centrale, precum cea a Turciei, au vândut aur pentru a susține moneda națională, ceea ce a produs cea mai mare scădere lunară a unciei din ultimii 18 ani. Astfel, după începerea conflictului din Golf, Istanbulul a vândut peste 50 de tone de aur și a realizat operațiuni de tip swap cu alte zeci de tone.

Lunea aceasta bitcoin fluctua între 70.623 și 71.267 dolari iar ethereum între 2.182 și 2.209 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Marius Leca, președinte S.A. Grasica Grădiștea: Pentru agricultură nu este ușor. Știți foarte bine că este un an dificil!

Marius Leca, președinte S.A. Grasica Grădiștea: Pentru agricultură nu este ușor. Știți foarte bine că este un an dificil!

O discuție foarte interesantă și aplicată despre realitățile agriculturii de azi. Se vede că Marius Leca a adus disciplina din arbitraj în managementul Societății Agricole Grasica, un pilon important pentru comunitatea din Grădiștea și nu numai, reușind să mențină echilibrul într-un context economic și climatic destul de dur.

Este un semnal clar că fără subvenții țintite (precum eliminarea accizei și a TVA-ului la motorină) și investiții masive în infrastructura de apă, agricultura românească rămâne la mâna vremii și a piețelor externe, este concluzia pusă de Marius Leca.

 

Marius Leca, bine te-am găsit! Pentru mine, e o mică surpriză. Știu despre Marius Leca că a fost un bun arbitru de fotbal, destul de apreciat la nivelul fotbalului județean.

Constat că Marius Leca începe să devină bun și în materie de management în agricultură, ocupând, din septembrie 2023, funcția de președinte al Societății Agricola Grasica din Grădiștea.

Marius Leca: Bună ziua și bine ați venit!

Nu este ușor, să știți. La momentul acesta îmbin utilul cu plăcutul și prin sport încerc să implementez anumite lucruri și în agricultură. Dar sper că în continuare va fi bine.

Pentru agricultură nu este ușor. Știți foarte bine că este un an dificil.

Societatea Agricolă Grasica, înființată în baza Legii 36 / 1991, a fost înregistrată pe 30 noiembrie 1992.

Ce înseamnă astăzi Grasica, mă refer la număr de asociați, suprafața agricolă, producție, cifră de afaceri?

Marius Leca: La momentul acesta, Grasica are un număr de 579 de membri asociați, destul de mult, zic eu. Exploatăm o suprafață de 1.320 de hectare, dintre care 45 de hectare sunt proprietatea societății, iar diferența de teren este a membrilor asociații.

Ca și cifră de afaceri pot spune că suntem undeva la peste 1 milion de euro. La sfârșitul anului 2025 am avut undeva la 6 milioane de lei cifra de afaceri. Nu este nici mult, nici puțin, să zic așa, dar se poate și mai bine.

Anual, puneți deoparte, să zic așa, bani pentru modernizare?

Marius Leca: Da, în fiecare an am făcut câteva investiții. Nu am avut foarte mulți bani pentru investiții, dar principalele mele investiții vor fi în irigații. Nu avem o suprafață foarte mare de irigat.

Anul acesta o să irigăm undeva la 135 de hectare exclusiv porumb. Sper că pe viitor să mărim suprafața de teren irigat. Până la urmă, membrii asociați o să fie mulțumiți datorită profitului pe care o să-l avem.

Traversăm momente destul de dificile. Nu numai noi, ci și Europa. Femieri din cadrul unei alianțe naționale au solicitat Guvernului adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru motorină fără TVA și accize și extinderea pentru zootehnie. Nici guvernul pare că nu e chiar atât de insensibil. El a anunțat prin vocea premierului Ilie Bolojan că pregătește reducerea accizei în primă fază la motorină. Măsura care ar urma să fie adoptată în zilele următoare, are ca scop temperarea prețurilor la pompă.

Din această perspectivă sumbră, cum se va descurca în acest an Grasica? A început anul. Îmi imaginez că și anul agricol ar fi trebuit să înceapă, adică o parte din lucrări să fi demarat.

Marius Leca: Noi suntem puțin mai avansați, să zic așa.Deja am semănat o suprafață de floarea soarelui. Spre norocul meu sau spre inspirația mea, la începutul anului am achiziționat undeva la 20.000 de litri de motorină, la un preț rezonabil. Adică până să se scumpească. Cu această cantitate de motorină eu zic că o să ajungem până în perioada recoltatului. Problema este că se scumpește motorina. E posibil ca la recoltat să avem motorină undeva la 12 lei, 13 lei, 15 lei litrul și atunci va fi din ce în ce mai greu. Nu văd lucrurile bune din prisma asta, dar am încredere că se va întâmpla ceva bine și pentru agricultură.

Conform unui proiect publicat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe site-ul propriu, fermierii vor putea achiziționa motorină la preț redus fără accize și TVA, în limita a 78 de litri pe hectar. După ce va fi aprobată de Guvern și publicată în Monitorul oficial, măsura se va aplica până la data de 31 decembrie 2026. Din această perspectivă, acest ajutor contează?

Marius Leca: Da, contează foarte mult pentru noi. Chiar zilele trecute am primit tranșa a 3-a, să zic așa, pe trimestrul 3 al anului 2025 pentru motorină. Nu este o sumă foarte mare, dar pentru noi agricultorii este benefică, pentru că până la urmă depindem de ajutorul acesta. În agricultură este greu să dezvolți și să menții pe linia de plutire o societate dacă nu ești ajutat puțin de stat.

În urmă cu câțiva ani, omenirea s-a confruntat cu pandemia COVID, războiul de la graniță, din Ucraina, este război în continuare, în Orient care ne-a adus criza combustibilului.

Sunt “cutremure” care v-ar putea obliga să vă reorientați strategia în ceea ce privește producția? Parcă nici vara și nici iarna nu mai sunt cum erau odată...

Marius Leca: Da, așa este. Noi ne-am confruntat în ultimii 3 ani cu seceta. Adică culturile de prăjitoare, porumbul și floarea soarelui, la noi în cadrul societății, au lăsat de dorit, producțiile fiind foarte slabe. Ne-au ajutat foarte mult producțiile cerealelor. Adică orzul, grâul și rapița ne-au salvat ca și cantitate de producție ok, foarte bună. Am reușit astfel să menținem puțin pe linia de plutire societatea. Pentru că vă dați seama, dacă se întâmplă să fie secetă și în toamnă și în primăvară, (5:39) deja o să avem probleme. Dar anul se arătă unul promițător. Sperăm, totuși, că o să fie un an bun, cu toate că inputurile au crescut foarte mult, motorina este, deja, foarte scumpă, îngrășămintele s-au scumpit iar prețurile la cereale au rămas la fel ca în urmă cu trei ani de zile. E greu să te menții în condițiile în care culturile sunt foarte mari.

Recolta pe care o obțineți poate fi stocată?

Marius Leca: Avem depozit necesar pentru depozitare, dar nu o pentru o cantitate foarte mare. Adică putem să depozităm undeva la 2.000 de tone maxim.

Pronosticul tău vizavi de anul agricol 2026?

Marius Leca: Eu transmit un mesaj de încredere în cadrul conducerii societății. (6:48) Sper ca lucrurile să devină din ce în ce mai bune. Se vede un an promițător.

Sperăm că și prețurile de vânzare al cerealelor să fie unul pe măsura așteptărilor noastre. Dacă prețurile sunt la nivelul anilor trecuți, iar cheltuielile s-au mărit foarte mult, este greu să ducem la capăt acest lucru. Dar eu am speranță că lucrurile se vor îndrepta.

Avem nevoie și de ajutorul statului. În momentul ăsta, da, neapărat. Pentru că vocea fermierilor parcă nu se face auzită nici la nivel național și nici la nivel european.

BNR nu a modificat dobânda cheie

BNR nu a modificat dobânda cheie

Marțea aceasta, s-a desfășurat ședința de politică monetară a BNR, cel mai important eveniment al pieței locale din luna martie.

Membrii CA al BNR au decis menținerea ratei dobânzii de politică monetară la 6,50%/an, nivel stabilit în august 2024, a dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50%/an, respectiv a dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50%/an.

Decizia era anticipată de piață, în condițiile în care inflația va reveni pe creștere „în intervalul martie-iunie 2026 la valori mai ridicate decât cele previzionate anterior, în principal ca urmare a influențelor anticipate să decurgă din scumpirea combustibililor, pe fondul măririi considerabile a cotațiilor petrolului și gazelor naturale în contextul războiului din Orientul Mijlociu”, cum se precizează în comunicatul de presă publicat după ședința BNR. În opinia băncii centrale efectele negative se vor disipa în trimestrul al treilea și va urma „o corecție descendentă abruptă a ratei anuale a inflației”.

Cu toate acestea, conform comunicatului BNR, „incertitudini și riscuri mari la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, generează însă războiul din Orientul Mijlociu și actuala criză energetică globală”, care a precizat, de asemenea, că „relevante sunt deciziile de politică monetară ale BCE și Fed, precum și atitudinea băncilor centrale din regiune”.

Piața monetară a răspuns prin creșterea, după circa două săptămâni, a indicelui ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, de la 5,88 la 5,89%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 5,94% iar cel la 12 luni la 6,0%.

Segmentul valutar a rămas stabil, ca de obicei. Euro a deschis la un maxim de 5,098 lei, însă înainte de anunțarea cursului cotația a atins un minim de 5,095 lei, astfel că media a crescut marginal de la 5,0961 la 5,0693 lei.

Redeschiderea piețelor europene, după minivacanța de Paște, a adus o creștere a monedei unice de la 1,1524 la 1,1576 dolari, astfel că media monedei americane a coborât de la 4,4092 la 4,4068 lei.

Cursul francului elvețian a scăzut de la 5,5296 la 5,52 lei iar cel al lirei sterline a crescut de la 5,8445 la 5,8481 lei.

Prețul gramului de aur a alunecat de la 666,3626 la 661,6256 lei, consecință a retragerii metalului galben la 4.616 – 4.695 dolari/uncie.

Monedele din regiune se apreciau la 4,2694 zloți/euro, respectiv 381,41 forinți/euro.

Bitcoin s-a retras 68.082 – 69.236 dolari. În opinia analiștilor, nivelul suport al principalei criptomonede se află la ora actuală în jurul valorii de 65.000 dolari. O scădere sub acest nivel ar putea împinge bitcoin spre următorul suport, care se situează la 45.000 dolari, în timp primul prag de rezistență se află la 75.000 dolari. Ethereum se tranzacționa marți în culoarul 2.076 – 2.132 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme