Tradițiile românești prind viață la Călărași: Începe a XI-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Folclor „La Fântâna Dorului”

Tradițiile românești prind viață la Călărași: Începe a XI-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Folclor „La Fântâna Dorului”

Palatul Copiilor Călărași anunță organizarea celei de-a XI-a ediții a Festivalului-Concurs Național de Folclor „La Fântâna Dorului”, un eveniment cultural de anvergură dedicat promovării și conservării tradițiilor și valorilor autentice românești. Manifestarea se va desfășura în perioada 3–5 iulie 2026 și va transforma municipiul Călărași într-un nucleu al cântecului și dansului popular.

În fiecare seară a festivalului, începând cu ora 17:00, platoul Consiliului Județean Călărași va găzdui momente folclorice deosebite. Publicul călărășean și vizitatorii vor putea urmări spectacole remarcabile susținute de ansambluri folclorice și artiști talentați sosiți din 13 județe ale țării: Bacău, Maramureș, Iași, Botoșani, Brăila, Tulcea, Olt, Argeș, Dâmbovița, Covasna, Prahova, Ialomița și Călărași.

Organizatorii au pregătit surprize speciale și pentru cei mai mici vizitatori. În spațiul festivalului va fi amenajat un parc de distracții , alături de numeroase alte activități recreative destinate copiilor, asigurând astfel o experiență completă pentru întreaga familie.

Succesul acestui eveniment de tradiție este susținut de o amplă rețea de parteneri instituționali și privați. Festivalul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Călărași, Primăriei Municipiului Călărași, Inspectoratul Școlar Județean Călărași, Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, Asociației „Balada Dunării”, Liceului Agricol “Sandu Aldea” și Liceului Tehnologic “Dan Mateescu”.

Partenerii și sponsorii oficiali ai ediției din acest an sunt: Primăria Călărași, SC Viobeti Comimpex SRL, SC Confort SA, Calarasi Press, Clinica de recuperare medicală Anaclinic, doamna Amelia Giurcan, POK Călărași si Agneza fără de care nu s-ar fi putut organiza ediția de anul acesta, ei asigurând costurile necesare desfășurării evenimentului.

Le mulțumim pe acestă cale pentru tot sprijinul, dedicarea și susținerea activităților copiilor care duc mai departe tradițiile strămoșești precum și presei locale pentru promovarea acestui eveniment și partenerului media al festivalului, Călărasi Press.

Palatul Copiilor Călărași și partenerii săi invită publicul, cu mult drag, să participe în număr cât mai mare pentru a celebra împreună frumusețea și bogăția folclorului românesc!

Director Palatul copiilor nr.1 Călărași

Prof. Georgiana Lavinia Vasile

 

 

 

Premiera documentarului „Vocile Bărăganului. Deportarea din 1951”, vineri, 26 iunie, la Muzeul Municipal Călărași

Premiera documentarului „Vocile Bărăganului. Deportarea din 1951”, vineri, 26 iunie, la Muzeul Municipal Călărași

Muzeul Municipal Călărași organizează vineri, 26 iunie 2026, începând cu ora 16:00, premiera documentarului „Vocile Bărăganului. Deportarea din 1951”, urmată de o dezbatere dedicată memoriei deportărilor în Bărăgan și experienței trăite de victimele regimului comunist.

Realizat de Valeriu Antonovici și Claudia-Florentina Dobre, documentarul valorifică mărturiile unor supraviețuitori ai deportării în Bărăgan și reconstituie evenimentele din 18 iunie 1951 din perspectiva a 15 copii și adolescenți. Considerați de regimul comunist „dușmani ai poporului”, aceștia au fost deportați împreună cu familiile lor și cu alte zeci de mii de persoane din Banat și Oltenia de Vest în câmpia Bărăganului. Prin intermediul poveștilor lor de viață, filmul evidențiază impactul profund al politicilor represive ale regimului totalitar asupra comunităților și destinelor umane și reprezintă un demers de recuperare și valorificare a memoriei istorice.

Premiera de la Călărași se înscrie într-un amplu efort de cercetare și recuperare a memoriei recente, desfășurat de cei doi realizatori.

Claudia-Florentina Dobre este doctor habilitat în istorie și cercetător științific III la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române. Domeniile sale de cercetare includ istoria și memoria comunismului, memoria persecuțiilor politice, viața cotidiană în perioada comunistă, muzeele și memorialele, precum și deportările din perioada stalinistă. Autoare a unor lucrări de referință în domeniu, printre cele mai recente publicații se numără Historia y Memoria en Rumania Postcomunista (Bogota, 2024) și Fostele deținute politic și Securitatea. Studiu de caz (Târgoviște, 2023).

Volumul său recent, „Povești de viață din comunism. Represiune și cotidian”, reunește 21 de mărturii ale unor femei și bărbați de vârste și profesii diferite: intelectuali, muncitori și țărani, din mediul urban și rural, și pune față în față nostalgia prezentă față de perioada comunistă și experiențele reale ale celor care au trăit sub dictatura ceaușistă.

La rândul său, Valeriu Antonovici este doctor în Științe Politice al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (2011). A efectuat stagii doctorale de cercetare la Zentrum für Zeithistorische Forschung din Potsdam și la Centre Marc Bloch din Berlin, Germania (2009–2010). Este master în Antropologie (2008) și licențiat în Sociologie (2006), fiind în prezent cadru didactic asociat la Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA. Este realizator de filme documentare dedicate istoriei recente, cercetător asociat în cadrul mai multor proiecte internaționale și membru al numeroase organizații civice și educaționale.

Activitatea celor doi cercetători și realizatori a fost recent recunoscută la cel mai înalt nivel. Cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la începutul deportărilor în Bărăgan, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția adusă cercetării istoriei și memoriei colective, promovării educației civice și a adevărului istoric, Președintele României, Nicușor-Daniel Dan, le-a conferit lui Valeriu Antonovici și Claudiei-Florentina Dobre Ordinul „Meritul Cultural” în grad de „Cavaler”, Categoria H – „Cercetarea științifică”.

vocilebaraganuluidocumentar 2

vocilebaraganuluidocumentar 2

PS Părinte Episcop Vincențiu la parohia Modelu: „Sfințenia este vocația fiecărui creștin”

PS Părinte Episcop Vincențiu la parohia Modelu: „Sfințenia este vocația fiecărui creștin”

Duminică, 7 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Modelu, Protopopiatul Călărași, pentru a săvârși Sfânta Liturghie Arhierească.

Sub protia Preasfinției Sale, s-a săvârșit Sfânta Liturghie, la care au slujit preacucernicii părinți consilieri Marius Gabriel Purcărea, Nicușor – Silviu Dascălu și Andrei Cornel Petre, preacucernicul părinte protopop Vasile Viorel Dinu, Protopop de Călărași preoți și arhidiaconi.

Dialogul liturgic a fost întreținut de Corul Fidelis al Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia.

Preasfinția Sa a împărtășit toți copiii prezenți la Sfânta Liturghie.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Vincențiu a vorbit despre sfințenie, care nu este doar chemarea unor oameni aleși, ci vocația fiecărui creștin. Urmând exemplul sfinților, credincioșii sunt îndemnați să trăiască în credință, rugăciune, iubire și mărturisire a lui Hristos în viața de zi cu zi. Sfinții sunt dovada vie că omul poate ajunge la asemănarea cu Dumnezeu prin har, nevoință și statornicie în bine, devenind lumină pentru cei din jur și moștenitor al Împărăției Cerurilor.

După Sfânta Liturghie Preasfinția Sa a binecuvântat toți credincioșii prezenți.

modelu2

CJCC | Invitație la film: Backrooms: Fără ieșire – 2D

CJCC | Invitație la film: Backrooms: Fără ieșire – 2D

Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, instituție subordonată Consiliului Județean Călărași, vă invită la film. Puteți viziona: Backrooms: Fără ieșire – 2D

29 - 31.05.2026, ora: 20.00;

02 - 04.06.2026, ora: 20.00

Luni filmul nu va rula!

 

Backrooms: Fără ieșire – 2D

Regia: Kane Parsons

Cu: Avan Jogia, Finn Bennett, Lukita Maxwell, Renate Reinsve, Chiwetel Ejiofor

Gen film: Horror, SF

Durata: 90 minute

Rating: N15

Premieră în România: 29.05.2026

Într-un subsol oarecare, dintr-un magazin de mobilă oarecare, pe un perete oarecare, o cale de acces răsare și duce către o nouă realitate amenințătoare.

https://www.youtube.com/watch?v=0HjdiohVOik

thebackroomsfilm 2

 

 

CJCC | Invitație la film:Fuze – 2D

CJCC | Invitație la film:Fuze – 2D

Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, instituție subordonată Consiliului Județean Călărași, vă invită la film. Puteți viziona: Fuze – 2D

 

29 - 31.05.2026, ora: 17.00;

02 - 04.06.2026, ora: 17.00

Luni filmul nu va rula!

 

Fuze – 2D

Regia: David Mackenzie

Cu: Aaron Taylor-Johnson, Sam Worthington, Theo James, Gugu Mbatha-Raw

Gen film: Acțiune, Crimă, Dramă, Mister, Război, Thriller

Durata: 98 minute

Rating: N15

Premieră în România: 29.05.2026

O alertă privind un obuz neexplodat din al Doilea Război Mondial pe un șantier din centrul Londrei pornește o isterie în masă și o cursă contra-cronometru pentru dezamorsarea acestuia. Dar când haosul se dovedește a fi orchestrat pentru a masca un jaf de proporții pe o stradă alăturată și foști aliați se transformă în inamici, miza și adrenalina cresc direct proporțional.

https://www.youtube.com/watch?v=XkgMaS5gbaA

fuzefilm

 

 

 

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.