Prețurile inflamate nu au afectat încă leul

Prețurile inflamate nu au afectat încă leul

Leul va rămâne sub presiune, cel puțin până la începutul toamnei, atunci când efectele inflaționiste, accentuate de conflictul din Orientul Mijlociu, vor fi absorbite de economie.

Cu un avans al prețurilor de 8,3%, România a ocupat și în februarie primul loc din Uniunea Europeană la inflație, unde creșterea a fost de 2,1%, conform datelor publicate de Eurostat.

În urmă cu câteva zile, INS a anunțat că rata anuală a inflaţiei s-a retras în februarie la 9,31%, de la 9,62% în ianuarie. Ultimul Raport asupra inflației prezentat de BNR, indică o retragere a inflației la finalul anului la 3,9%, în creștere de la 3,7%, la precedenta prognoză.

La jumătatea acestei săptămâni, culoarul de tranzacționare din piața locală era cuprins între 5,092 și 5,0945 lei, astfel că media euro a crescut modest de la 5,0937 la 5,0940 lei, față de 5,0937 lei, miercurea trecută.

Majoritatea analiștilor anticipează că BNR va menține dobânda de referință la 6,5%, nivel stabilit în august 2024, la ședința sa de politică monetară din 7 aprilie, cu scopul de a menține stabilitatea leului, prin atractivitatea randamentelor la depozite.

După creșterile consecutive care au venit la scurt timp după atacarea Iranului de către SUA și Israel, nivelul indicilor ROBOR s-a plafonat în ultima săptămână.

Miercurea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a revenit de la 5,88 la 5,87%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 5,94% iar cel la 12 luni la 6,0%.

Conflictul din Orientul Mijlociu a provocat o creștere puternică a prețului la petrol ceea ce a readus în prim plan moneda americană, care rămâne principalul activ utilizat în comerțul internațional.

Faptul că Statele Unite sunt un mare producător și exportator de țiței, în timp ce Europa este dependentă de importuri, a depreciat vinerea trecută moneda unică la 1,1411 dolari, minim al ultimelor 10 luni.

Pe termen mediu și lung, analiștii consideră că dolarul este supraapreciat și că investitorii își vor îndrepta din nou privirile către deficitele fiscale ridicate și incertitudinile economice și politice din SUA cât și presiunile făcute de administrația de la Casa Albă asupra Rezervei Federale, care pun sub semnul întrebării independența acesteia.

Stabilizarea relativă a prețului la țiței la 100 dolari/baril au apreciat ușor euro, evoluție care s-a inversat miercurea aceasta. Cotațiile au coborât de la 1,1555 dolari, în cursul nopții, spre 1,1490 dolari, după deschiderea pieței de peste Ocean. În aceste condiții, cursul monedei americane a scăzut de la 4,4270 la 4,4133 lei, față de 4,3887 lei, în urmă cu o săptămână.

Cererea mare de dolari a redus-o pe cea de franci elvețieni iar cursul a scăzut de la 5,6377 lei, în urmă cu o săptămână, la 5,6157 lei. Media lirei sterline a fost stabilă, cea de miercurea aceasta fiind stabilită la 5,8945 lei.

Deprecierea metalului galben cu circa 3% față de ziua precedentă, la 4.8450 – 5.017 dolari/uncie, și a monedei americane a împins în jos prețul gramului de aur de la 711,5643 lei la 705,8364 lei, față de 732,3520 lei, în urmă cu o săptămână.

Bitcoin a crescut marți noapte la aproape 76.000 dolari dar s-a retras a doua zi la circa 71.900 dolari. Ethereum fluctua miercuri între 2.222 și 2.349 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

INS | Câștigul salarial mediu net a scăzut la 5.518 lei, în ianuarie 2026

INS | Câștigul salarial mediu net a scăzut la 5.518 lei, în ianuarie 2026

Câștigul salarial mediu net a fost 5.518 lei în luna ianuarie 2026, în scădere cu 396 lei (-6,7%) față de luna decembrie 2025, iar câștigul salarial mediu brut a ajuns la 9.220 lei, cu 648 lei (-6,6%) mai mic decât cel înregistrat în luna decembrie 2025, conform datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).

Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în activități de programare și activități de consultanță în tehnologia informației (12.801 lei) și în fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului (11.167 lei), iar cele mai mici în alte activități de servicii (2.871 lei) și în activități de asistență socială, fără cazare (2.948 lei).

Comparativ cu luna ianuarie a anului precedent, câștigul salarial mediu net a crescut cu 3,6%.

https://agerpres.ro/economic/2026/03/13/ins-castigul-salarial-mediu-net-a-scazut-la-5-518-lei-in-ianuarie-2026--1536931

Rate mai mari la credite

Rate mai mari la credite

Leul a avut un început de săptămână solid, însă Ministerul Finanțelor nu a reușit, din nou, să se împrumute din piața locală, din cauza dobânzilor mari solicitate de bănci și clienții acestora.

În opinia membrilor CFA România, inflația ar putea depăși ușor pragul de 10%, tendința urmând a se inversa începând cu august, pentru ca la sfârșitul anului să se plaseze la 7 – 8%, față de prognoza de 3,9% făcută de BNR în ultimul său Raport asupra inflației.

Direcția negativă pe care o are inflația, care s-a menținut în ianuarie peste pragul de 9%, în urma conflictului din Orientul Mijlociu, a ridicat dobânzile solicitate de cei interesați să achiziționeze titluri de stat românești.

A fost a cincea ședință consecutivă în care Trezoreria nu a reușit să se împrumute din piața locală, prin intermediul unei emisiuni cu scadența în iulie 2031 care a avut o valoare programată de 600 milioane lei și a uneia scadentă în iulie 2028 cu o valoare programată de 500 milioane lei. Ofertele de cumpărare s-au ridicat doar la 300 milioane lei.

În opinia analiștilor prima tăiere a dobânzii de politică monetară va fi făcută în august, față de mai – iunie în cazul anticipărilor precedente, ceea ce are ca efect creșterea costurilor în cazul celor care au de plătit rate la credite.

În aceste condiții, nivelul indicilor ROBOR au revenit spre pragul de 6%, după ce acestea s-au apropiat de 5,5%, echivalentul dobânzii pe care o primesc băncile comerciale pentru depozitele pe care le plasează la BNR.

La începutul acestei săptămâni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,87%, față de 5,90%, lunea trecută. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 5,93 la 5,94% aproape de pragul de 5,95% stabilit în 9 martie iar cel la 12 luni stagnează de o săptămână la 6,0%.

Cursul euro a urcat modest de la 5,0947 la 5,0949 lei, într-o ședință în care transferurile se efectuau în culoarul 5,093 – 5,096 lei. Lunea trecută media crescuse la 5,0979 lei.

Media monedei americane a scăzut marginal de la 4,4429 la 4,4419 lei, față de 4,4111 lei în urmă cu o săptămână. Aprecierea leului s-a datorat creșterii euro, pe fondul marcărilor de profit, de la minimul ultimelor zece luni de 1,1420 dolari la 1,1488 dolari.

Deprecierea euro de săptămâna trecută se datorează anticipărilor privind politica monetară a Rezervei Federale americane. Un raport Goldman Sachs prognozează că Fed ar putea opera două reduceri ale dobânzii, care fluctuează din decembrie trecut în culoarul 3,50 – 3,75%, abia în septembrie și apoi decembrie, față de iunie și septembrie, în cazul anticipărilor anterioare.

Francul elvețian a început săptămâna trecută cu un maxim istoric de 5,6621 lei, dar a scăzut lunea aceasta de la 5,6401 la 5,6344 lei.

Media lirei sterline a scăzut lunea aceasta de la 5,8949 la 5,8931 lei, comparativ cu 5,8820 lei în urmă cu o săptămână.

Scăderea metalului galben la 4.968 – 5.036 dolari/uncie a coborât prețul gramului de aur de la 727,9905 lei la 713,6591 lei.

Bitcoin s-a consolidat la începutul acestei săptămâni peste pragul de 70.000 dolari la 72.315 – 74.445 dolari, față de circa 68.500 dolari, lunea trecută. Ethereum fluctua între 2.166 și 2.304 dolari, în creștere de la 1.950 dolari, în urmă cu o săptămână.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Afacerile Eisberg România s-au majorat cu 7% în 2025

Afacerile Eisberg România s-au majorat cu 7% în 2025

Măsurile de austeritate luate în 2025, schimbările survenite în cadrul fiscal au stimulat abilitatea companiilor locale de a răspunde la provocări. În condițiile în care România a intrat în recesiune tehnică la sfârșitul anului trecut iar inflația a stagnat la aproape 10%, liderul național al pieței salatelor gata de consum, Eisberg România, a reușit anul trecut să-și mențină ritmul de dezvoltare.

În acest sens, Nicoleta Scarlat (foto jos), director de vânzări și marketing, a precizat că „măsurile fiscale nu pot fi contracarate la fel de rapid, pe cât are statul obiceiul de a le schimba. Instabilitatea economică este unul dintre factorii care ne afectează direct, prin relaţia cu partenerii noştri B2B. Chiar şi aşa, creşterea noastră valorică a fost de 7%. Iar majorarea volumelor tot cu 7%, nu a ajutat la recuperarea găurii lăsate de inflație.”

Nicoleta Scarlat

Principalul eveniment din viața companiei a fost reprezentat de intrarea Eisberg România, alături de alte două fabrici Eisberg din Ungaria și Polonia, în grupul polonez Green Factory, care și-a consolidat astfel poziția de lider al pieței specializate din Europa Centrală şi de Est, la care contribuie și faptul că deține la nivel european 2.500 ha de culturi specializate.

La finalizarea achiziției Eisberg România și Eisberg Ungaria, Artur Rytel, CEO și președinte al Consiliului de Administrație al Green Holding, a declarat că „această mișcare strategică ne consolidează poziția de producător de preparate alimentare proaspete în regiunea Europei Centrale și de Est, făcându-ne un partener mai atractiv și mai fiabil pentru clienții noștri. De asemenea, ne permite să servim mai bine consumatorii prin extinderea gamei noastre de produse și îmbunătățirea eficienței lanțului de aprovizionare.”

Pentru acest an, „lucrăm la consolidarea pieţei de fresh şi sperăm să putem lansa produse noi”, a precizat Nicoleta Scarlat. Aceasta a afirmat că „vom munci mai mult, ca să acoperim efectele menținerii unei rate înalte ale inflației din țara noastră, cea mai mare din Uniunea Europeană, care afectează consumul. Mizăm pe faptul că mai multe segmente ale populaţiei sunt interesate de un stil de viață sănătos. Românii sunt curioşi şi adoptă ce le place, iar noi suntem recunoscuţi şi pentru că ştim să dăm gust salatelor.”

Eisberg România pune accent pe încrederea consumatorilor, motiv pentru care urmărește cu atenție calitatea produselor sale. „Pentru că înțelegem riscurile microbiologice și chimice la care sunt expuse aceste alimente exercităm un control total. De la creșterea și recoltarea de la fermă la transportul, depozitarea, procesarea și livrarea salatelor noastre, adică de la fermă la client, știm în permanență și în detaliu ce intră și ce iese din Eisberg”, a explicat Gabriela Boldeanu, Quality Control manager la Eisberg România

În plan global se manifestă o majorare a cererii de salate gata de consum, consecință a beneficiilor pe care le oferă pentru sănătate, dar și a faptului că pot fi achiziționate într-o largă varietate (mixuri) și pe parcursul întregului an.

Studiile arată faptul că 64% dintre consumatori pun pe primul loc confortul (gata de utilizare), iar 55% economia de timp.

Analiștii estimează că piața salatelor gata de consum va atinge la nivel mondial o valoare de peste 26 de miliarde dolari până în 2034, cu o rată anuală de creștere de 7%.

Dolarul a pierdut circa 1,5 bani

Dolarul a pierdut circa 1,5 bani

Revenirea prețului barilului de petrol în apropierea pragului de 100 dolari, a avut ca efect o ușoară revenire a apetitului față de risc, ceea ce a permis aprecierea monedelor de la marginea zonei euro.

Cursul monedei unice a scăzut de la 5,0949 la 5,0937 lei, în timp ce tranzacțiile se efectuau în culoarul 5,093 – 5,096 lei.

Reducerea consumului din ultimele luni a avut ca efect o contracție a deficitului de cont curent în ianuarie cu 55 milioane euro faţă de perioada similară din 2024, care a coborât la 977 milioane euro, conform datelor publicate de BNR, ceea ce scade presiunea pe moneda națională.

Un rol pozitiv pentru evoluția leului o are și anunțul făcut de Ministerul Finanţelor conform căruia a fost depășită o nouă etapă în drumul României către integrarea în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), odată cu adoptarea Avizului Formal de către Comitetul de Analiză Economică şi de Dezvoltare (EDRC).

Cu toate acestea, nivelul dobânzilor interbancare nu a început procesul de revenire către pragul de 5,50%, nivelul dobânzii pe care o primesc băncile comerciale pentru depozitele plasate la BNR.

Marți, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a urcat la 5,87 la 5,88%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 5,94% iar cel la 12 luni la 6,0%.

Odată temperat raliul ascendent al monedei americane, care a împins euro la un minim al ultimelor zece luni, moneda europeană a reușit să revină peste pragul de 1,15 dolari, până la 1,1525 dolari, înainte de deschiderea pieței de peste Ocean. În piața locală, cursul dolarului a scăzut de la 4,4419 la 4,4270 lei.

Pe termen mediu, se menține tendința de apreciere a monedei americane, în condițiile în care se anticipează că politica monetară a Rezervei Federale se va modifica probabil în ultima parte a anului.

Cursul francului elvețian a coborât de la 5,6344 la 5,6256 lei, iar cel al lirei sterline a urcat modest de la 5,8931 la 5,8986 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 713,6591 lei la 711,5643 lei, consecință a deprecierii monedei americane în timp ce metalul galben a crescut modest la 4.991 – 5.045 dolari/uncie.

Monedele din regiune s-au apreciat la 4,2666 zloți/euro, respectiv 390,72 forinți/euro.

Bitcoin se tranzacționa în culoarul 73.462 – 75.962 dolari iar ethereum fluctua între 2.298 și 2.375 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Rata anuală a inflației a scăzut la 9,31% în luna februarie

Rata anuală a inflației a scăzut la 9,31% în luna februarie

Rata anuală a inflației a scăzut ușor la 9,31% în luna februarie, de la 9,62% în luna ianuarie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 11,37%, mărfurile nealimentare cu 9,41%, iar mărfurile alimentare cu 7,89%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).

''Indicele prețurilor de consum în luna februarie 2026 comparativ cu luna ianuarie 2026 a fost 100,59%. Rata inflației de la începutul anului (februarie 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 1,5%. Rata anuală a inflației în luna februarie 2026 comparativ cu luna februarie 2025 a fost 9,3%. Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2025 - februarie 2026) față de precedentele 12 luni (martie 2024 - februarie 2025) a fost 8,1%'', se arată în comunicat.

Detalii aici https://agerpres.ro/economic/2026/03/13/rata-anuala-a-inflatiei-a-scazut-la-9-31-in-luna-februarie--1536882

Free Joomla templates by Ltheme