Leul a profitat de status quo-ul din Orientul Mijlociu

Leul a profitat de status quo-ul din Orientul Mijlociu

Leul a trecut cu bine prin prima săptămână a crizei din Orientul Mijlociu, provocată de atacarea Israelului de către palestinieni. Cursul euro fluctuat între 4,9627 și 4,9682 lei. La începutul acestei săptămâni, media a fost stabilită la 4,9654 lei iar transferurile s-au realizat într-un culoar foarte îngust, la fel ca în celelalte zile, cuprins între 4,964 și 4,967 lei, cu închiderea pieței la 4,965 lei.

O escaladare a aversiunii față de risc, provocată de conflictul din Gaza, ar putea influența negativ evoluția monedei naționale care să aducă noi maxime ale cursului euro.

Este posibil ca euro să nu atingă pragul de 5 lei în cursul acestui an, având în vedere faptul că BNR folosește cursul drept una din principalele ancore antiinflaționiste și are o rezervă valutară care se află la un maxim istoric de 59,238 miliarde euro.

Însă, majorarea prețurilor la țiței ar putea să țină inflația departe de ținta de 7,5% propusă de banca centrală pentru sfârșitul acestui.

Analiștii Băncii Transilvania previzionează „creșterea prețurilor de consum (pe indicele armonizat UE) cu ritmuri medii anuale în decelerare la 9,9% în 2023, 5,4% în 2024, respectiv 4,2% în 2025”.

Sfârșitul săptămânii trecute a adus și o informație pozitivă. La o lună după ce agenția Fitch a reconfirmat ratingul suveran al României, la BBB-/F3 şi perspectiva stabilă, a venit rândul Standard & Poor's să anunțe ratingul de țară. S&P a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută, precum şi perspectiva stabilă, ultimul nivel înainte de categoria junk (nerecomandat investițiilor).

Băncile comerciale preferă să obțină o dobândă de 6%/an folosind facilitatea de depozit oferită de BNR, în loc să stimuleze creditarea privată și a companiilor. Luna trecută, băncile au depus la BNR în medie zilnică circa 29,1 miliarde lei, aproape de maximul istoric de 30 miliarde lei care a fost atins în aprilie.

La începutul acestei săptămâni, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,40%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât marginal de la 6,50 la 6,49% iar cel la 12 luni a stagnat la 6,63%.

Săptămâna aceasta, Finanțele au programat să se împrumute cu 500 milioane lei printr-o licitație cu certificate scadente în aprilie 2024 și cu 575 milioane lei printr-o emisiune de titluri cu scadența iulie 2034.

Prețurile de consum din SUA au crescut în septembrie cu 0,4%, evoluție ce alimentează așteptările conform cărora Rezerva Federală va continua înăsprirea monetară.

Creșterea cererii de bancnote verzi a depreciat euro vinerea trecută la 1,0495 dolari, însă marcările de profit au ridicat cotațiile de la începutul săptămânii la 1,0509 – 1,0556 dolari, astfel că media monedei americane a fost stabilită la 4,7123 lei.

Cursul francului elvețian a crescut lunea aceasta la 5,2221 lei iar cel al lirei sterline a scăzut la 5,7268 lei.

Aprecierea monedei americane și saltul făcut de metalul galben la 1.908 – 1.923 dolari/uncie au ridicat prețul gramului de aur la începutul săptămânii la 290,2917 lei.

Lunea aceasta, scăderea ușoară a aversiunii față de risc a apreciat bitcoin la 27.135 – 27.977 dolari iar ethereum s-a întărit la 1.557 – 1.590 dolari.

Analiza cuprinde perioada 9 – 16 octombrie

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Călărași | Câştigul salarial mediu nominal net a fost, în luna iulie, de 3.651 lei iar cel brut de 5.593 lei

Călărași | Câştigul salarial mediu nominal net a fost, în luna iulie, de 3.651 lei iar cel brut de 5.593 lei

Câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Călăraşi, în luna iulie 2023, a fost de 5.593 lei, cu 3,8% mai mic decât în luna precedentă.

Câştigul salarial mediu nominal net în judeţul Călăraşi, a fost de 3.651 lei, mai mic cu 3,9% comparativ cu luna precedentă (3.799 lei). Valorile cele mai mici ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în agricultură, silvicultură şi pescuit (3.571 lei), în industrie şi construcţii (3.639 lei), iar cele mai mari în servicii (3.688 lei).

Efectivul salariaţilor

Luna iulie 2023, comparativ cu luna precedentă, a fost caracterizată de creşterea numărului de salariaţi (+43). Efectivul salariaţilor din judeţul Călăraşi la sfârşitul lunii iulie 2023 a fost de 48.829 persoane, înregistrând o creştere de 0,1% faţă de luna precedentă şi respectiv de 3,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Pe ramuri de activitate, numărul salariaţilor a fost de 4.911 persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 16.640 persoane în industrie şi construcţii şi de 27.278 salariaţi în servicii.

Sursa www.calarasi.insse.ro

Situaţia principalilor indicatori socio–economici ai judeţului Călăraşi, în luna iulie 2023

Situaţia principalilor indicatori socio–economici ai judeţului Călăraşi, în luna iulie 2023

Evoluţia principalilor indicatori socio-economici la nivelul judeţului Călăraşi, în luna iulie 2023 s-a caracterizat prin:

- creşterea producţiei industriale realizată în luna iulie 2023 cu 43,7% faţă de luna precedentă şi respectiv cu 16,5% faţă de producţia industrială realizată în luna iulie 2022;

- scăderea câştigului salarial mediu nominal net cu 3,9% faţă de luna precedentă şi creşterea cu 4,8% comparativ cu luna iulie 2022;

- creşterea ratei şomajului înregistrat la sfârşitul lunii iulie 2023 cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna precedentă şi respectiv cu 0,6 puncte procentuale faţă de luna iulie 2022;

- creşterea indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare, din structurile de primire turistică, cu 2,7 puncte procentuale faţă de luna precedentă şi respectiv cu 2,0 puncte procentuale faţă de luna iulie 2022;

- scăderea numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale cu 1 comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 19 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent;

- creşterea numǎrului născuţilor-vii, al deceselor generale, al căsătoriilor, scăderea numărului divorţurilor şi menţinerea la acelaşi nivel a numărului deceselor sub 1 an faţǎ de luna precedentǎ. Comparativ cu luna iulie 2022, a scăzut numărul născuţilor-vii, al deceselor generale, al căsătoriilor şi a crescut numărul divorţurilor şi al deceselor sub 1 an.

Producţia industrială realizată în luna iulie 2023 a înregistrat o creştere de 43,7% comparativ cu luna precedentă

În luna iulie 2023, aportul industriei prelucrătoare a fost de 99,9% din volumul total al producţiei industriale realizată.

Producţia industrială realizată în luna iulie 2023 a crescut cu 16,5% faţă de producţia industrială realizată în luna iulie 2022.

În perioada 1.I.-31.VII.2023, comparativ cu perioada corespunzǎtoare a anului precedent producţia industrială s-a menţinut la acelaşi nivel.

Câştigul salarial mediu nominal brut pe total judeţ, în luna iulie 2023, a fost de 5593 lei, mai mic cu 3,8% comparativ cu luna precedentă şi mai mare cu 1,6% comparativ cu luna iulie 2022. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 4864 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 5238 lei în industrie şi construcţii şi de 6103 lei în servicii.

Câştigul salarial mediu nominal net în luna iulie 2023, a fost de 3651 lei, mai mic cu 3,9% comparativ cu luna precedentă şi mai mare cu 4,8% comparativ cu luna iulie 2022. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 3571 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 3639 lei în industrie şi construcţii şi de 3688 lei în servicii.

Câştigul salarial mediu nominal brut la nivelul economiei naţionale, în luna iulie 2023 a fost de 7317 lei, iar cel net de 4565 lei. Comparativ cu luna precedentă, câştigul salarial mediu net a fost în scădere cu 0,8%. Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele general al preţurilor de consum al populatiei, a fost de 99,1% pentru luna iulie 2023 faţă de luna precedentă, de 232,6% faţă de octombrie 1990 şi de 104,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Efectivul salariaţilor, la sfârşitul lunii iulie 2023, a fost de 48829 persoane, mai mare cu 43 persoane faţă de luna precedentă şi respectiv cu 1599 persoane faţă de luna iulie 2022.

Pe ramuri de activitate, numărul salariaţilor a fost de 4,9 mii persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 16,6 mii persoane în industrie şi construcţii şi de 27,3 mii persoane în servicii.

Potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi, numărul şomerilor înregistraţi, la sfârşitul lunii iulie 2023, era de 3720 persoane, în creştere cu 37 persoane faţă de luna precedentă (+1,0%).

Comparativ cu luna iulie 2022, numărul şomerilor înregistraţi a fost mai mare cu 416 persoane (+12,6%).

La sfârşitul lunii iulie 2023, femeile reprezentau 47,2% din numărul total al şomerilor înregistraţi.

Din numărul total al şomerilor înregistraţi, 144 persoane (3,9% din total şomeri) beneficiau de indemnizaţie de şomaj 75% şi 116 persoane (3,1% din total şomeri) beneficiau de indemnizaţie de 50%.

Numărul şomerilor neindemnizaţi la sfârşitul lunii iulie 2023 era de 3460 persoane, reprezentând 93,0% din totalul şomerilor înregistraţi – majoritatea (82,9%) având studii primare, gimnaziale sau profesionale.

Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii iulie 2023, în judeţul Călăraşi, a fost de 5,1%, calculată în raport cu populaţia activă civilă totală (5,0% în luna iunie 2023 şi 4,5% în luna iulie 2022).

Pentru femei, rata şomajului în luna iulie 2023 a fost de 5,4% (5,4% în luna iunie 2023 şi 4,9% în luna iulie 2022). Pentru bărbaţi, rata şomajului în luna iulie 2023 a fost de 4,8% (4,7% în luna iunie 2023 şi 4,2% în luna iulie 2022).

Din evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi reiese că, la sfârşitul lunii iulie 2023 existau 820 de locuri de muncǎ vacante, din care 426 regăsindu-se în sectorul privat. Din totalul locurilor de muncă vacante, 394 erau pentru muncitori (48,0%).

Evoluţia principalelor fenomene demografice în luna iulie 2023, a fost caracterizată de creşterea numărului născuţilor-vii, al deceselor generale, al cǎsǎtoriilor, de scăderea numărului divorţurilor şi de menţinerea la acelaşi nivel a numărului deceselor sub 1 an faţă de luna precedentă. Comparativ cu luna iulie 2022, a scăzut numărul născuţilor-vii, al deceselor generale, al căsătoriilor şi a crescut numărul divorţurilor şi al deceselor sub 1 an.

Natalitatea. În luna iulie 2023, numărul născuţilor-vii a fost de 211, mai mare cu 16 faţă de luna precedentă şi mai mic cu 18 faţă de luna iulie 2022.

Mortalitatea generală. În luna iulie 2023, numărul deceselor înregistrate a fost de 331, mai mare cu 21 faţă de luna precedentă şi mai mic cu 46 faţă de luna iulie 2022.

Mortalitatea infantilă. În luna iulie 2023 s-a înregistrat un deces sub 1 an. Numărul deceselor sub 1 an s-a menţinut la acelaşi nivel faţǎ luna precedentǎ şi a crescut cu 1 faţă de luna iulie 2022.

Sporul natural. Ca urmare a faptului că numărul născuţilor-vii a fost mai mic decât cel al deceselor, s-a înregistrat un spor natural negativ -120 persoane în luna iulie 2023 (-115 persoane în luna iunie 2023 şi -148 persoane în luna iulie 2022).

Nupţialitatea. La oficiile de stare civilă, în luna iulie 2023, s-au înregistrat 207 căsătorii, mai multe cu 69 faţă de luna precedentă şi mai puţine cu 10 faţă de luna iulie 2022.

Divorţialitatea. În luna iulie 2023 s-au înregistrat 30 divorţuri, mai puţine cu 2 faţǎ de luna precedentǎ şi mai multe cu 1 faţă de luna iulie 2022.

În luna mai 2023, comerţul internaţional cu bunuri s-a concretizat într-un volum al exporturilor FOB de 35,8 milioane euro şi al importurilor CIF de 33,5 milioane euro, înregistrând un sold pozitiv de 2,3 milioane euro. Exporturile FOB au înregistrat o creştere faţă de luna precedentă de (+18,2%) şi o scădere de (-28,9%) faţă de luna mai 2022, importurile CIF au înregistrat o creştere faţă de luna precedentă de (+14,0%) respectiv de (+7,4%) faţă de aceeaşi perioadǎ a anului precedent.

În perioada 1.I-31.V.2023, în structura exporturilor, ponderea o deţin următoarele secţiuni din Nomenclatorul Combinat (NC): produse vegetale (12,2%), metale comune şi articole din acestea (48,8%), articole din piatră, ciment, ceramică, sticlă şi din alte materiale similare (22,6%), materii textile şi articole din acestea (5,0%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (4,9%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (1,9%).

În structura importurilor, în perioada 1.I-31.V.2023, ponderea o deţin următoarele secţiuni: produse vegetale (6,2%), metale comune şi articole din acestea (42,6%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau reprodus sunetul şi imaginile (9,5%), materii textile şi articole din acestea (3,5%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (7,7%), articole din piatrǎ, ciment, ceramicǎ, sticlǎ şi din alte materiale similare (4,3%), mijloace de transport (3,4%), produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe (9,1%), materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (5,2%).

În luna iulie 2023 activitatea de turism s-a caracterizat prin creşterea numǎrului de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, a numărului de înnoptǎri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică şi a indicelui de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune faţă de luna precedentă. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, a scăzut numărul de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni cazare turistică, numărul de înnoptări în principalele structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică şi a crescut indicele de utilizare netă a locurilor de cazare.

Numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna iulie 2023, a fost de 1889, mai mare cu 3,8% comparativ cu luna precedentă şi mai mic cu 9,0% comparativ cu luna iulie 2022.

Sosirile înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 92,0% din numărul total de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.

Numărul de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna iulie 2023, a fost de 3595, mai mare cu 12,0% comparativ cu luna precedentă şi mai mic cu 7,8% comparativ cu luna iulie 2022.

Înnoptările înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 93,3% din numărul total de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.

Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune, în luna iulie 2023, a fost de 34,9% la total structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare, mai mare cu 2,7 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 2,0 puncte procentuale comparativ cu luna iulie 2022.

În luna iulie 2023, s-au eliberat 25 autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale, mai puţine cu 1 faţă de luna precedentă şi respectiv cu 19 faţă de luna iulie 2022.

Rata inflaţiei, a fost în luna iulie 2023 de 0,15% faţă de luna precedentă şi de 9,44% faţă de luna iulie 2022.

Rata medie lunară a inflaţiei, în perioada 1.01-31.07.2023 a fost de 0,6%, în scădere faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent (1,5%).

În luna iulie 2023 faţă de luna anterioară, au scăzut preţurile mărfurilor alimentare (-0,49%) şi au crescut preţurile mărfurilor nealimentare (+0,30%) respectiv tarifele serviciilor (+1,01%).

 Câștigul salarial mediu net a scăzut, în august, la 4.531 lei

Câștigul salarial mediu net a scăzut, în august, la 4.531 lei

Câştigul salarial mediu brut a fost de 7.258 de lei în august 2023, cu 59 de lei (0,8%) mai mic decât în luna precedentă, iar cel net s-a situat la 4.531 de lei, în scădere cu 34 lei (0,7%), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), date joi publicităţii.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), de 10.419 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante - 2.542 de lei.

În august 2023, comparativ cu august 2022, câştigul salarial mediu net a crescut cu 15,2%.

Mai multe detalii aici https://www.agerpres.ro/economic-intern/2023/10/12/castigul-salarial-mediu-net-in-romania-a-scazut-la-4-531-lei-in-august--1185162

În septembrie, inflația a mers în jos

În septembrie, inflația a mers în jos

INS a publicat joi datele referitoare la evoluția prețurilor în septembrie. Față de august rata inflaţiei a crescut cu 0,79% iar rata anuală a prețurilor de consum a decelerat de la 9,43% în august la 8,83% în septembrie, cel mai redus nivel din februarie 2022.

Tendința actuala de majorare a prețurilor la țiței, datorată de apropierea sezonului rece cât și conflictul din Orientul Mijlociu, ar putea afecta parcursul descendent. BNR a prognozat în august o inflație de 7,5% la sfârșitul acestui an și de 4,4% la finalul 2024.

Pentru a aduce inflația la valori sustenabile care să o împingă la nivelul țintă de 2,5%±1 punct procentual, BNR utilizează cursul de schimb. De aici și stabilitatea euro care nu reușește să treacă de recordul de 4,9783 lei atins în 19 mai.

Joia aceasta, cursul euro a scăzut de la 4,9658 la 4,9627 lei, într-o ședință în care cotațiile au scăzut de la 4,965 lei, la deschidere, la 4,96 lei, pentru ca apoi să se stabilizeze în jurul valorii de 4,963 lei.

Decizia BNR de a nu mai controla cu strictețe lichiditatea din piața monetară și scăderea inflației, au făcut ca de la sfârșitul lunii iulie volatilitatea indicilor ROBOR să se apropie de zero. Joia aceasta, cel la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,40%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,50% iar cel la 12 luni a revenit de la 6,64 la 6,63%.

Tot joi, Finanțele s-au împrumutat cu 973,1 milioane lei, față de un nivel programat de 600 milioane lei, printr-o emisiune de obligaţiuni scadente în octombrie 2033, la un randament mediu anual de 7,13%.

Publicarea stenograma („Beige Book”) a celei de-a șasea ședințe de politică monetară din acest an a Rezervei Federale americane exprimă perspectiva menținerii ratei de referință la un nivel ridicat până la convergența sustenabilă a inflației spre nivelul țintă.

Evoluția dobânzii cheie din Statele Unite va fi decisă în funcție de nivelul inflației din septembrie. Analiștii anticipează o scădere ușoară în septembrie, care nu va elimina posibilitatea unei noi majorări de către Fed a ratei de referință până la finalul anului, care va lua în considerare robusteţea pieţei americane a muncii.

Euro se tranzacționa în culoarul 1,0614 – 1,0640 dolari iar media monedei americane a scăzut de la 4,6803 la 4,6739 lei.

Cursul francului elvețian a urcat la 5,1941 lei, față de 5,1530 lei la sfârșitul săptămânii trecute, iar cel al lirei sterline a scăzut marginal la 5,7479 lei.

Menținerea cererii de metal galben a ridicat cotațiile la 1.876 – 1.885 dolari/uncie, însă ritmul de majorare a fost mult mai redus. În piața locală, prețul gramului de aur a urcat la 282,7210 lei.

În regiune, media monedei poloneze s-a depreciat la 4,5329 zloți/euro, după întărirea de aproape 1% de miercuri, iar a celei maghiare s-a apreciat marginal la 386,15 forinți/euro.

Odată cu începerea războiului dintre Israel și Hamas, piața criptomonedelor a cunoscut un regres. Bitcoin a coborât joi la 26.720 – 26.850 dolari iar ethereum la 1.546 – 1.553 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.