Finanțare de 7,9 milioane de euro pentru Castrul Roman Jidava: S-a semnat contractul!

Finanțare de 7,9 milioane de euro pentru Castrul Roman Jidava: S-a semnat contractul!

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, a semnat, în data de 8 iunie 2026, contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea, conservarea și punerea în valoare a Castrului Roman Jidava (Jidova)”, investiție strategică dedicată protejării și valorificării unuia dintre cele mai importante obiective de patrimoniu din România.

Beneficiarul proiectului este Consiliul Județean Argeș, iar semnarea contractului a avut loc în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul instituției.

Contractul de finanțare a fost semnat de Liviu-Gabriel Mușat, directorul general al ADR Sud-Muntenia și de Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș. La eveniment au mai participat Andreea-Mirela Tache, director al Direcției Coordonare și Management Instituțional din cadrul ADR Sud-Muntenia, Marius Florinel Nicolaescu şi Adrian Dumitru Bughiu – vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Argeş, precum și membrii echipei de implementare a proiectului.

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, Prioritatea P6 – „O regiune atractivă”, obiectivul specific dedicat dezvoltării patrimoniului cultural, regenerării urbane și turismului. Valoarea totală a investiției depășește 7,9 milioane de euro, din care peste 4,3 milioane de euro reprezintă finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Perioada de implementare este de 44 de luni.

Investiția urmărește promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul cultural prin restaurarea, conservarea și punerea în valoare a Castrului Roman Jidava (Jidova), singurul monument UNESCO finanțat prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027.

În cadrul proiectului vor fi realizate lucrări de conservare, restaurare și protejare a vestigiilor arheologice, intervenții pentru conservarea materialelor istorice și remedierea dotărilor existente, precum și demolarea controlată a construcțiilor edificate în interiorul castrului înainte de anul 1989, fără afectarea ruinelor istorice. Totodată, proiectul prevede construirea unui nou Muzeu de Istorie și Arheologie Jidova, amplasat în exteriorul sitului arheologic, precum și amenajarea unei parcări și a infrastructurii necesare pentru vizitatori.

Acest proiect reprezintă o investiție esențială pentru conservarea patrimoniului cultural și pentru dezvoltarea turismului în județul Argeș și în întreaga regiune Sud-Muntenia. Castrul Roman Jidava este un reper istoric de importanță națională și internațională, iar responsabilitatea de a-l proteja și valorifica pentru generațiile viitoare ne revine tuturor.

Județul Argeș se numără printre cei mai performanți beneficiari ai fondurilor europene din regiunea Sud-Muntenia, atrăgând aproximativ 30% din valoarea totală a Programului Regional Sud-Muntenia prin proiecte implementate atât de autoritățile publice locale, cât și de mediul privat.

În calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, instituția gestionează peste 1,57 miliarde de euro destinați dezvoltării județelor Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.