AJFP Călărași a colectat, în primele 7 luni al anului 2024, venituri bugetare de 938,23 milioane lei

AJFP Călărași a colectat, în primele 7 luni al anului 2024, venituri bugetare de 938,23 milioane lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași a realizat, în primele 7 luni ale anului 2024, venituri bugetare nete la Bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 938,23 milioane lei, înregistrându-se o creștere de 182,87 milioane lei, față de aceeași perioadă a anului 2023.

Pe bugete, situația veniturilor încasate se prezintă astfel:

I. La bugetul de stat s-au încasat 369,32 milioane lei, cu 62,46 milioane lei mai mult decât în primele 7 luni ale anului 2023, principalele impozite și taxe încasate fiind următoarele:

- impozit pe profit: 59,03 milioane lei;

- impozit pe venit: 141,02 milioane lei;

- TVA: 69,51 milioane lei;

- accize: 1,21 milioane lei;

- alte venituri: 98,55 milioane lei.                 .

II. La bugetul asigurărilor sociale de stat s-au încasat 568,91 milioane lei, ceea ce reprezintă o creștere a încasărilor cu 120,41 milioane lei, față de aceeași perioada a anului 2023.

Pe bugetele de asigurări sociale de stat,sumele încasate în perioada ianuarie-iulie 2024 sunt următoarele:

- bugetul asigurărilor sociale de stat: 370,31 milioane lei;

- bugetul asigurărilor de șomaj: 6,64 milioane lei;

- bugetul asigurărilor sociale de sănătate: 191,96 milioane lei.

În perioada ianuarie - iulie a anului 2024,TVA efectiv restituită către contribuabili a fost în suma de 39,37 milioane lei.

Piața valutar-monetară este stabilă

Piața valutar-monetară este stabilă

Nivelul mai redus al aversiunii față de risc, în lipsa unui răspuns armat al Iranului împotriva Israelului, a asigurat un parcurs pozitiv monedelor de la marginea zonei euro.

Cursul monedei unice a fost stabilită marți la 4,9764 lei, față de 4,9765 lei, în cea precedentă, iar tranzacțiile din piața valutară se realizau în culoarul 4,975 – 4,977 lei.

Piața monetară a fost calmă marți, modificările cunoscute de indicii ROBOR fiind minime, la valori comparabile cu cele din mai 2022.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 5,59 la 5,58%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,62%, iar cel la 12 luni la 5,65%.

Euro se tranzacționa în culoarul 1,0913 – 1,0941 dolari, valori apropiate de cele de luni, astfel că media dolarului american a crescut de la 4,5545 la 4,5565 lei.

Prețul gramului de aur a crescut la 360,3486 lei, la circa 4 lei de maximul atins în 2 august. Aprecierea se datorează majorării cererii de metal galben, care se tranzacționa între 2.457,50 – 2.477,50 dolari/uncie. Uncia a atins în 17 iulie un record istoric de   2.483,60 dolari.

Cursul francului elvețian a crescut la 5,2508 lei iar cel al lirei sterline la 5,8309 lei.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,2945 zloți/euro iar a celei maghiare la 393,49 forinți/euro.

Cotațiile criptomonedelor erau apropiate de cele de la începutul săptămânii. Bitcoin se tranzacționa între 58.506 și 59.921 dolari iar ethereum în culoarul 2.614 – 2.737 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Uncia de aur ar putea crește la 2.600 dolari

Uncia de aur ar putea crește la 2.600 dolari

În ultimele zile investitorii și-au majorat plasamentele în aur, ca o măsură de protecție înainte de publicarea datelor referitoare la prețurile de consum și cele de producție, alocările săptămânale de șomaj și vânzările în detaliu din Statele Unite, care pot influența decizia de politică monetară la ședința din septembrie a Rezervei Federale. De asemenea, există îngrijorări că conflictul din Gaza s-ar putea transforma într-un război la nivelul Orientului Mijlociu, după asasinarea liderului Hamas Ismail Haniyeh în Iran luna trecută, de către Israel.

Chiar dacă Banca Populară a Chinei și-a redus achizițiile de aur iar cererea cu amănuntul de bijuterii din această țară s-a temperat odată cu creșterea prețurilor, unii dintre analiști prognozează o înaintare a prețului unciei la 2.550 – 2.600 dolari, la sfârșitul acestui an.

 

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

BNR a scăzut rata de referință iar indicii ROBOR au coborât cu circa 4%

BNR a scăzut rata de referință iar indicii ROBOR au coborât cu circa 4%

Principalul eveniment al pieței locale din august a fost ședința de politică monetară a BNR, care s-a desfășurat miercurea trecută.

Chiar dacă rata anuală a inflației a crescut în iulie la 5,42%, de la 4,9%, în iunie, banca centrală a decis să reducă dobânda de referință de la 6,75 la 6,50%/an. Totodată, rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) a fost micșorată de la 7,75 la 7,50%/an iar cea la facilitatea de depozit de la 5,75 la 5,50%/an.

Măsura a fost una surprinzătoare pentru piață, majoritatea analiștilor anticipând o primă reducere la ședința din 4 octombrie. Însă, griparea economiilor Statelor Unite, cea mai mare a lumii, și a Germaniei, cea mai importantă din Europa, și semnalele negative venite din Japonia, s-a suprapus cu riscul declanșării unui conflict între Israel și Iran, care ar avea ca efect imediat scumpirea petrolului.și a grăbit decizia BNR.

În comunicatul de presă, transmis la încheierea ședinței, se arată că „deciziile vizează asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, într‑o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile.”

Piața monetară a răspuns joia trecută la măsura luată de BNR printr-o reducere a indicilor ROBOR cu circa 4%.

La începutul acestei săptămâni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,59%, valoare comparabilă cu cea din 18 mai 2022. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,62%, nivel care nu a mai fost atins din 12 mai 2022, iar cel la 12 luni la 5,65%, valoare apropiată de cea din 11 mai 2022.

Actualul nivel al ratei de referință rămâne una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană. Cea mai mare dobândă de referință este cea din Ungaria, cu 6,75%, în timp ce Polonia practică o rată de 5,75% și a anunțat că nu va opera modificări până la sfârșitul anului, iar în Cehia valoarea este 5,25%, în timp ce principala rată directoare a BCE, cea pentru facilitatea de depozit, este de 3,75%.

Pentru a proteja leul de posibile tentații speculative, banca centrală avea la sfârșitul lui iulie o rezervă internațională (valute plus aur) de peste 71 miliarde euro. Totodată, ea poate apela la o linie de lichiditate din partea BCE prin care se poate împrumuta cu până la 4,5 miliarde de euro.

Cursul euro s-a menținut în perioada analizată pe linia de stabilitate care s-a conturat din mai 2022, când a fost atins maximul istoric de 4,9783 lei. Media de lunea aceasta a fost stabilită la 4,9765 lei, iar tranzacțiile s-au realizat în perioada analizată în culoarul 4,974 – 4,978 lei.

Evoluția din această săptămâna a monedelor europeană și americană va fi influențată de datele venite din Statele Unite referitoare la prețurile de consum, alocările săptămânale de șomaj și vânzările în detaliu.

Lunea aceasta, euro se tranzacționa în culoarul 1,0911 – 1,0930 dolari, valori apropiate de cele de vineri, iar media monedei americane a coborât de la 4,5582 la 4,5545 lei.

Francul elvețian a început săptămâna pe scădere cu un curs de 4,2464 lei iar media lirei sterline a coborât la 5,8106 lei.

Prețul gramului de aur a crescut la început de săptămână la 357,6911 lei, efect al aprecierii metalului galben la 2.423,10 – 2.445,70 dolari/uncie.

Analiza cuprinde perioada 5 – 12 august

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

INS | Câştigul salarial mediu brut pe economie, în luna iunie 2024, a fost 8.480 lei şi cel net 5.176 lei

INS | Câştigul salarial mediu brut pe economie, în luna iunie 2024, a fost 8.480 lei şi cel net 5.176 lei

În luna iunie 2024, câştigul salarial mediu brut a fost 8480 lei, cu 125 lei (+1,5%) mai mare decât în luna mai 2024.

Câştigul salarial mediu net a fost 5176 lei, în creştere cu 58 lei (+1,1%) față de luna mai 2024. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de editare (11614 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (2798 lei). Comparativ cu luna iunie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 12,5%.

Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum

Indicele câştigului salarial real1 a fost 107,2% în luna iunie 2024 față de luna iunie 2023.

Indicele câştigului salarial real a fost 100,9% în iunie 2024 față de luna mai 2024.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 251,6%, cu 2,2 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna mai 2024.

În luna iunie 2024, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale ori pentru performanțe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, creșterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:

- cu 30,2% în activităţi de editare, respectiv cu 10,0% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice;

- între 4,0% și 6,5% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, telecomunicaţii, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea produselor textile, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice;

- între 2,5% și 4,0% în activităţi de spectacole, culturale şi recreative, transporturi aeriene, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, alte activităţi de servicii, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna mai 2024 au fost cauzate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (în funcție de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:

- între 3,0% și 6,0% în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat;

- între 1,5% și 3,0% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, activităţi de poștă şi de curier, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnașamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), transporturi pe apă, repararea, întreţinerea şi instalarea mașinilor şi echipamentelor.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în sănătate şi asistență socială (+4,3%), respectiv în administraţia publică (+3,9%), în principal ca urmare a aplicării prevederilor legale în vigoare4. În învăţământ, câştigul salarial mediu net a scăzut (-5,8%) în principal ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței şcolare, precum și a acordării ȋn luna mai 2024 a biletelor de valoare (tichete de vacanţă).

sursa www.insse.ro

Free Joomla templates by Ltheme