Începerea noului an universitar reactivează tinerii pe piața muncii

Începerea noului an universitar reactivează tinerii pe piața muncii

Apropierea începerii noului an universitar a reactivat segmentul de candidați foarte tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani. Astfel, în ultima lună a crescut nu doar numărul de aplicări pe acest tronson de vârstă, ci și numărul de candidați nou intrați în platformă, fiind înregistrate 26.000 de conturi noi pe eJobs.ro. Numărul reprezintă aproape jumătate din totalul conturilor nou create în acest interval de timp, respectiv 57.000.

„Chiar dacă, în termeni de aplicări, categoria 18-24 de ani încă se află sub candidații cu vârste cuprinse între 26 și 35 de ani, când vine vorba despre persoane care și-au creat cont pe eJobs în ultima lună și au început să prospecteze piața muncii, pe primul loc sunt candidații foarte tineri, cei mai mulți aflați încă la prima angajare, absolvenți de liceu, încă studenți sau care abia au terminat facultatea. Pentru aceștia, toamna este cel mai bun moment pentru angajare, tocmai pentru că aleg să acumuleze experiență înainte de a-și termina studiile astfel încât, după absolvire, să le fie mai ușor să se angajeze”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Comparativ, în timp ce 44,5% dintre conturile nou create aparțin candidaților care au între 18 și 24 de ani, segmentul de vârstă 25-35 de ani (cei care, altfel, generează cele mai mari cifre de aplicări) are 13,8% din totalul de conturi noi, respectiv 7.900. 4.200 de candidați noi vin din categoria 36-45 de ani și puțin peste 3.000 au peste 45 de ani.

„Vorbim despre oameni care nu au avut până acum cont de candidat pe eJobs. Faptul că au făcut această mișcare arată o intenție reală de angajare în următoarea perioadă. Nu toți ajung să și aplice imediat, însă cu siguranță sunt atenți la ofertele din piață și este de așteptat ca, într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat, să înceapă să aplice și cei care deocamdată doar observă piața”, mai spune Roxana Drăghici.

93,7% dintre candidații noi care au cel mult 24 de ani au mai puțin de un an de experiență în muncă. Cei care au mai lucrat, totuși, până în acest moment au experiență preponderent în domenii precum vânzări, alimentație / horeca, achiziții sau administrativ / logistică, iar orașele din care vin cei mai mulți sunt București, Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Brașov.

Din cele 1 milion de aplicări înregistrate în ultima lună, 315.000 aparțin candidaților 18-24 de ani și aproape 370.000 celor care au între 26 și 35 de ani. 185.000 vin din categoria 36-45 de ani și 110.000 din segmentul 45+. Cei care au mai puțin de 18 ani au avut și cele mai puține aplicări, mai exact 9.000.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, candidații care au mai puțin de doi ani de experiență și aplică pentru un job entry level ar trebui să se aștepte la salarii cuprinse între 3.500 și 4.500 de lei, net. În ultima lună, au fost postate 28.000 de joburi noi. Dintre acestea, mai mult de jumătate s-au adresat candidaților entry level. De altfel, și în acest moment, sunt aproximativ 19.000 de joburi disponibile pentru cei care au între 0 și 2 ani de experiență pe piața muncii.

Leul s-a depreciat față de principalele valute

Leul s-a depreciat față de principalele valute

Piața valutară a fost calmă, înainte de decizia de politică monetară pe care o va lua miercuri Rezerva Federală americană și nu a fost influențată de datele prezentate de Eurostat în privința inflației.

Conform instituției europene, rata anuală a inflaţiei din UE a coborât de la 2,8%, în iulie, la 2,4%, în august. Însă România rămâne, pentru a şasea lună la rând, „liderul” clasamentului din blocul comunitar, cu o majorare a prețurilor de 5,3%. Săptămâna trecută, INS a anunțat că inflația din august a scăzut la 5,1%.

Culoarul de tranzacționare din piața locală s-a îngustat la 4,974 – 4,975 lei, iar media monedei unice a crescut de la 4,9738 la la 4,9746 lei.

Piața monetară nu a cunoscut modificări iar indicii ROBOR stagnau la valori comparabile cu cele din mai 2022.

Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,55%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,61% iar cel la 12 luni la 5,65%.

Deficitul bugetar care riscă să depășească 7% sau chiar pe cel de 8%, la sfârșitul acestui an, a majorat necesarul de finanțare al Guvernului de la 180 miliarde de lei, cum indica o estimare anterioară, la 217 miliarde lei. Motiv pentru Executiv să caute noi piețe externe de unde să se împrumute. După cea locală, americană sau europeană, a venit rândul celei japoneze, unde ar urma să fie emise bonuri de stat cu scadențe între 3 și 20 de ani.

Investitorii internaționali așteptau conferința de presă care urma să fie ținută la finalul ședinței Fed, pentru a afla la cât se va ridica tăierea ratei de referință – 0,25% sau 0,50%. În prezent, dobânda de politică monetară se află la 5,25 – 5,50%, maximul ultimilor 23 de ani.

Pe acest fond, euro fluctua în culoarul 1,1113 – 1,1140 dolari, valori apropiate de cele de marți. Media monedei americane a scăzut marginal la 4,4657 lei.

Cursul francului elvețian a crescut la 5,3003 lei iar cel al lirei sterline la 5,9056 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut la 368,9924 lei, în timp ce metalul galben fluctua între

2.565,50 – 2.581,80 dolari/uncie.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat marginal la 394,47 forinți/euro. În schimb, a celei poloneze s-a întărit la 4,2691 zloți/euro.

Bitcoin se tranzacționa între 59.399 și 60.768 dolari, iar ethereum în culoarul 2.279 – 2.342 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziíe de dl. Radu Georgescu

Analiștii văd euro la peste 5,07 lei, în august viitor

Analiștii văd euro la peste 5,07 lei, în august viitor

Piața valutară și cea monetară au fost stabile marți, în conformitate cu eforturile BNR de a asigura calmul social, cu două luni înainte de alegerile parlamentare și prezidențiale, pe fondul unor măsuri populiste luate de PSDNL.

De mai mult de o săptămână tranzacțiile tranzacțiile din piața valutară se realizează în culoarul 4,973 – 4,975 lei. Marți, cotațiile au crescut pentru scurt timp până la 4,976 lei, astfel că media monedei unice a scăzut de la 4,9743 la 4,9738 lei.

Sondajul efectuat în august în rândul membrilor CFA România indică o perspectivă depreciativă pentru leu, în condițiile majorării deficitului comercial și a celui de cont curent. Se observă, însă, scăderea anticipațiilor față de sondajul precedent.

Pentru orizontul de 6 luni (aprilie 2025) valoarea medie a anticipaţiilor este de 5,0098 lei/euro, față de 5,0258 lei/euro cât se estima în iulie pentru martie 2025. Pentru august viitor, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0735 lei/euro, față de 5,1062 lei/euro la sondajul din iulie.

Încetinirea economiei României în următoarele luni, sub efectul stării de recesiune tehnică din Germania, majorarea deficitelor publice, care vor necesita creșterea în 2025 a unor taxe și impozite, sunt tot atâtea motive pentru ca analiștii CFA România să anticipeze pentru august 2025 o rată a inflației de 4,95%, față de 4,4% pentru iulie 2025. O astfel de posibilitate ar putea încetini ritmul de reducere a dobânzii de politică monetară, care ar putea ajunge la sfârșitul anului viitor la 5%, față de 6,50% în prezent.

Analiștii CFA România estimează pentru august viitor o valoare a indicelui ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, de 5,16% față de 5,55%, în prezent. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat marți la 5,61% iar cel la 12 luni la 5,65%.

Marți și miercuri se desfășoară ședința de politică monetară a Rezervei Federale, de la care se așteaptă o tăiere de 0,25% sau 0,5% a dobânzii de referință, care este acum de 5,25 – 5,5%, cel mai ridicat nivel din ultimii 23 de ani.

Motiv pentru investitori să ridice cotațiile euro la 1,1115 – 1,1147 dolari, astfel că media monedei americane a scăzut de la 4,4737 la 4,4662 lei.

Cursul francului elvețian a stagnat la 5,2921 lei iar cel al lirei sterline a crescut de la 5,8990 la 5,9047 lei.

După ce a atins la începutul săptămânii un nou maxim istoric de 2.590,10 dolari, metalul galben s-a retras marți la 2.569,30 – 2.587 dolari/uncie, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să coboare la 369,6415 lei/uncie, în condițiile în care moneda americană s-a depreciat.

Monedele din regiune aveau o evoluție mixtă. Media celei maghiare s-a depreciat la 394,27 forinți/euro iar a celei poloneze s-a întărit la 4,2748 zloți/euro.

Bitcoin fluctua între 57.635 și 59.364 dolari iar ethereum între 2.263 și 2.323 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziíe de dl. Radu Georgescu

Prețul gramului de aur a trecut de 370 lei

Prețul gramului de aur a trecut de 370 lei

Prețul gramului de aur a crescut la începutul acestei săptămâni de la 370,5328 lei, valoare stabilită vineri, la 371,8457 lei, al patrulea maxim istoric consecutiv. Creșterea a survenit după ce metalul galben a urcat la 2,590.10 dolari/uncie.

Uncia s-a apreciat față de sfârșitul anului trecut cu circa 22%, împinsă înainte de intensificarea riscurilor geopolitice, achiziţiile făcute de băncile centrale, în special cele ale Indiei, Chinei sau Poloniei, dar și de deficitul fiscal al Statelor Unite.

Investitorii și-au majorat în ultimele zile plasamentele în aur ca măsură de protecție, după ce BCE a redus săptămâna trecută rata de referință la 3,50% și înainte de finalul ședinței de miercuri a Rezervei Federale, unde s-ar putea decide tăierea dobânzii de politică monetară cu un sfert sau o jumătate de punct procentual. În prezent, rata se află la un maxim al ultimilor 23 de ani de 5,25 – 5,50%.

Atingerea pragului de 2.600 dolari/uncie era anticipată pentru sfârșitul anului. În prezent, se estimează depășirea nivelului de 2.700 dolari la începutul anului viitor, pentru ca până la sfârșitul lui 2025 să fie atins pragul de de 3.000 dolari.

Tranzacțiile din piața valutară s-au efectuat zilnic, începând cu lunea trecută, în culoarul 4,973 – 4,975 lei/euro. Cursul stabilit la începutul acestei săptămâni a fost de 4,9743 lei.

Evoluția leului nu a fost afectată de anunțul făcut de BNR, conform căreia datoria externă totală a României (publică şi privată) a crescut în iulie cu 3,5 miliarde euro și s-a majorat în primele șapte luni ale acestui an cu 10,2 miliarde euro și se ridică la 180,33 miliarde euro. Datoria publică a crescut cu 13% în perioada amintită și a ajuns la 86 miliarde euro.

Indicii ROBOR se află foarte aproape de valoarea de 5,50% a dobânzii pentru facilitatea de depozit a BNR, care a devenit de mai bine de un an principala rată directoare pentru bănci, și s-au menținut la valori comparabile cu cele de la jumătatea lui mai 2022. Cel la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,55%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,61% iar cel la 12 luni la 5,65%.

Perechea euro/dolar a avut o evoluție descendentă până joi seară, când unele informații din presă și comentariile unui fost oficial al Fed notau necesitatea unei reduceri agresive a dobânzilor, pentru a stimula economia.

De la un minim de 1,1005 dolari, atins joi, când BCE a decis să reducă principala rată directoare, cea pentru facilitatea de depozit, de la 3,75 la 3,50%, euro a crescut lunea aceasta la 1,1075 – 1,1130 dolari, chiar dacă indicele care măsoară sentimentul consumatorilor americani, efectuat de Universitatea din Michigan, a crescut de la 67,9 în august la 69 luna aceasta. În piața locală, cursul dolarului a scăzut până la 4,4737 lei.

Volatilitatea monedei elvețiene față de cea europeană a fost modestă, iar cursul ei s-a mișcat între 5,2830 și 5,3246 lei, cel de luni fiind stabilit la 5,2921 lei. Media lirei sterline a fost stabilă, cea de la începutul săptămânii fiind de 5,8990 lei.

Din punct de vedere istoric, luna septembrie este una de scăderi pentru criptomonede. Miercurea trecută, bitcoin a alunecat sub pragul de 56.000 dolari. A urmat o revenire peste nivelul de 60.000 dolari, iar lunea aceasta fluctua între 58.167 și 59.213 dolari. După ce a alunecat la jumătatea săptămânii trecute sub pragul de 2.300 dolari, ethereum a urcat la 2.400 dolari, după care a scăzut la 2.256 – 2.335 dolari.

Analiza cuprinde perioada 9 – 13 septembrie

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Scăderea inflației nu a impresionat

Scăderea inflației nu a impresionat

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost stabilă, în condițiile în care investitorii internaționali analizau efectele deciziei BCE de a reduce principala rată directoare, în timp ce Indicele Prețurilor de Consum (IPC) de bază din Statele Unite a cunoscut o ușoară creștere.

Piața locală nu a fost influențată de faptul că rata anuală a inflaţiei din România, una din cele mai ridicate din Uniunea Europeană, a scăzut în august la 5,1%, de la 5,4% în iulie, în timp ce prețurile au crescut față de sfârșitul anului trecut cu 3,4%.

Cursul euro a revenit la valoarea de marți de 4,9742 lei, în timp ce transferurile se efectuau în culoarul stabilit luni cuprins între 4,973 și 4,975 lei.

Trezoreria s-a împrumutat joi cu 500 milioane lei. Obligațiunile au scadența iulie 2034 iar Finanțele vor plăti un randament mediu anual de 6,78%.

Piața monetară a fost calmă, cu trei săptămâni înainte de ședința de politică monetară a BNR, iar indicii ROBOR s-au menținut la valori comparabile cu cele de la jumătatea lui mai 2022. Cel la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,55%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,61% iar cel la 12 luni la 5,65%.

Euro se deprecia joi la 1,1005 – 1,1027 dolari, iar media monedei americane s-a apreciat de la 4,5032 la 4,5156 lei.

Piețele analizau faptul că BCE, pe fondul apropierii inflației de pragul de 2%, a redus principala rată directoare, cea pentru facilitatea de depozit, de la 3,75 la 3,50%, comparativ cu faptul că Rezerva Federală ar putea reduce săptămâna viitoare dobânzile doar cu un sfert de punct procentual, după ce IPC de bază, care exclude preţurile volatile la alimente şi energie, a crescut cu 0,3% în august, în timp ce rata inflaţiei pe 12 luni a atins cel mai redus nivel din februarie 2021, cel de 2,5%.

Cursul francului elvețian a scăzut de la 5,3246 la 5,2830 lei, pe fondul majorării cererii de monedă americană. Media lirei britanice s-a depreciat marginal la 5,8940 lei.

Aprecierea monedei americane a împins prețul gramului de aur de la maximul de 365,2626 lei la un nou record de 365,6995 lei, în timp ce metalul galben fluctua între 2.510,40 și 2.524,20 dolari/uncie.

În regiune, media monedei maghiare s-a întărit marginal la 396,48 forinți/euro iar a celei poloneze s-a depreciat la 4,2986 zloți/euro.

Bitcoin a coborât miercuri sub pragul de 56.000 dolari, dar a urcat apoi la 57.607 – 58.356 dolari. Ethereum fluctua între 2.338 – 2.373 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziíe de dl. Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme