Studiu: 39% dintre angajați și candidați primesc cel puțin o ofertă nouă de job în fiecare lună, iar 74% sunt abordați de recrutori de câteva ori pe an

Studiu: 39% dintre angajați și candidați primesc cel puțin o ofertă nouă de job în fiecare lună, iar 74% sunt abordați de recrutori de câteva ori pe an

2022 a fost cel mai bun an pe piața muncii pentru candidați și angajați, atât din perspectiva numărului mare de joburi disponibile în piață, cât și a eforturilor pe care angajatorii le-au făcut pentru a-i atrage și a-i reține – creșterea salariilor, diversificarea pachetelor de beneficii extrasalariale ori flexibilitatea legată de programul de muncă hibrid. În aceste condiții, potrivit celui mai recent studiu realizat la nivel global de The Network, entitate care are afiliate platforme de recrutare online din peste 130 de țări, Boston Consulting Group și eJobs România, aproape 7 din 10 respondenți simt că piața muncii continuă să le fie favorabilă și că balanța este puternic înclinată în favoarea lor în negocierile de angajare.

„Studiul a fost realizat pe un eșantion de 90.000 de candidați și angajați din 160 de țări, iar răspunsurile lor oglindesc fidel ceea ce am resimțit și noi pe parcursul întregului an 2022, dar și de la începutul lui 2023 încoace. Respectiv faptul că traversăm poate cea mai bună perioadă în care poți să îți schimbi jobul și în care poți să alegi o variantă care ți se potrivește cu adevărat. Asta în contextul în care 39% dintre participanții la studiu au declarat că primesc lunar cel puțin o invitație la un interviu de angajare, iar 74% spun că sunt abordați de câteva ori pe an de recrutori”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Pe acest fond, mai bine de jumătate dintre candidați și angajați susțin că sunt acum în poziția de a refuza o ofertă atrăgătoare din punct de vedere financiar dacă experiența avută la interviu le-a lăsat un gust amar. În plus, istoricul pozitiv al ultimului an i-a făcut să privească optimist eventualele negocieri salariale dinaintea unei angajări. „69% cred cu tărie că, inclusiv după ce au primit oferta financiară din partea angajatorului, pot ajunge să obțină, în final, un salariu mai mare pentru că știu că există în piață un deficit de candidați și, din acest motiv, companiile sunt mai flexibile și dispuse să pluseze la salariu. Doar 14% sunt de părere că angajatorii sunt cei care dețin avantajul competitiv în negocieri”, mai spune Roxana Drăghici. Încrederea candidaților în ei înșiși se află la cote maxime, iar asta o confirmă și sondajul realizat de eJobs România în luna octombrie, potrivit căruia 65% cred că și-ar putea găsi un job nou în mai puțin de două luni.

Studiul derulat de The Network, Boston Consulting Group și eJobs România mai arată că IT-iștii, specialiștii în digital și în vânzări reprezintă profilurile cele mai căutate de angajatori. Sunt urmați îndeaproape de cei cu experiență în industria ospitalității, transporturi și logistică. „Regăsim aceleași categorii și la nivelul țării noastre. De la începutul anului și până acum, au fost postate mai mult de 13.000 de joburi pentru candidații din aceste sectoare de activitate”, precizează Roxana Drăghici.

Studiul a fost derulat în perioada august – octombrie 2022 pe un eșantion de 90.000 de respondenți din 160 de țări, printre care și România. Răspunsurile au fost colectate de The Network, alături de cele peste 130 de platforme de recrutare afiliate la nivel internațional și prelucrate de Boston Consulting Group, companie de consultanță în management, cu sediul central în Boston, Massachusetts. Acesta este cea mai amplă cercetare de profil realizată pe o eșantionare globală.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile aproximativ 30.000 de locuri de muncă.

***

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cu 4,9+ milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.

Euro a revenit la 4,93 lei

Euro a revenit la 4,93 lei

Revenirea apetitului pentru risc pe piețele internaționale, susținută de date fundamentale pozitive venite din Germania, a asigurat apreciere leului.

Cursul euro a scăzut de la 4,9405 la 4,9314 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 4,929 – 4,937 lei.

Dobânzile interbancare au continuat să scadă și marțea aceasta, iar indicii ROBOR se apropiau de valorile înregistrate în data de 21 iulie, când cel la 3 luni se situa la 7,21%, cel la 6 luni la 7,38% iar cel la 12 luni la 7,51%.

Astfel, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 7,35 la 7,31%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 7,59 la 7,58%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a stagnat la 7,94%.

Euro se menținea peste 1,08 dolari (1,0807 – 1,0839 dolari) susținut de revenirea, după un an, în teritoriu pozitiv a indicelului ZEW care măsoară încrederea investitorilor germani. Acesta a urcat de la -23,3 puncte în decembrie la 16,9 puncte luna aceasta.

În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,5614 la 4,5583 lei.

Anul acesta evoluția euro/dolar va fi influențată de inflația din Statele Unite, implicit politica monetară a Fed, modul în care va fi rezolvată criza energetică a Europei, restartarea economiei Chinei și nivelul sentimentului față de risc la nivel global.

Chiar dacă dobânda de referință din zona euro va crește la 3,25 – 3,50% cu scopul de a aduce inflația în jos, nivelul ratei utilizate de Fed va fi cu mult peste. Și cu toate acestea euro ar putea urca la 1,15 dolari. Fiindcă Fed nu își dorește un dolar puternic, care să pericliteze menținerea economiei americane în afara recesiunii dar și împingă inflația în jos.

Cursul francului elvețian a crescut de la 4,9250 la 4,9486 lei iar cel al lirei sterline a scăzut de la 5,5737 la 5,5665 lei.

Metalul galben fluctua în culoarul 1.904 – 1.914 dolari/uncie, în ușoară scădere față de începutul săptămânii, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să coboare la 279,3302 lei.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 399,12 forinți/euro. Evoluția se datorează creșterii inflației anuale din Ungaria la 24,5% în 2022, în timp ce Banca centrală maghiară a decis să nu mai majoreze dobânda sa de politică monetară. Cursul monedei poloneze s-a apreciat la 4,6946 zloți/euro.

Piața criptomonedelor era pe verde iar bitcoin se tranzacționa în culoarul 20.956 – 21.341 dolari, în timp ce ether fluctua între 1.550 – 1.582 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispozitie de dl Radu Georgescu

Ratele la credite își încetinesc creșterea

Ratele la credite își încetinesc creșterea

Conform INS, creșterea anuală a prețurilor a fost în decembrie de 16,37%, foarte aproape de recordul ultimilor 20 de ani din noiembrie de 16,76%.

Mugur Isărescu spunea în noiembrie că vede, la finalul lui 2022, o inflație în jur de 16%. Proiecțiile BNR, care are o țintă de inflație de 2,5%/±1 punct procentual, indică o creștere a prețurilor de 15% în primul trimestru din 2023, o scădere „brutală” la 10,9% în al doilea trimestru iar finalul anului ar aduce un nivel de 11,2%.

Au fost motive consistente pentru C.A. al BNR să decidă majorarea dobânzii de referință de la 6,75 la 7%/an, la ședința de politică monetară care s-a desfășurat marțea trecută. O parte a analiștilor anticipează pentru februarie o nouă majorare cu 0,25% a dobânzii, însă majoritatea lor cred că nu vor mai exista alte modificări anul acesta.

Pentru a controla evoluția inflației, analiștii BCR consideră că managementul lichidității va rămâne „instrumentul de politică monetară preferat al BNR, (și) ar putea să fie utilizat activ în trimestrele următoare, în funcție de evoluția cursului euro/leu și a inflației”.

De altfel, din comunicatul de presă al BNR a dispărut expresia „păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară”, iar tendința de scădere a indicilor ROBOR a continuat.

Evoluția este pusă și pe seama controlului Consiliului Concurenței la cele 10 bănci care formează „coșul” în funcție de care se calculează indicii. La începutul lui noiembrie, indicele la trei luni era la 8,20%, cel la șase luni la 8,31% iar cel la 12 luni la 8,44%.

Lunea aceasta, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 7,40 la 7,35%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 7,65 la 7,59%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a coborât de la 7,97 la 7,94%.

Creșterea cererii din piața valutară a făcut ca media euro să urce de la 4,9252 lei, la începutul săptămânii trecute, la 4,9413 lei. Lunea aceasta, media a scăzut la 4,9405 lei, iar tranzacțiile s-au realizat în culoarul 3,929 – 4,944 lei, cu închiderea la 4,932 lei.

Scăderea din decembrie a inflației din Statele Unite la 6,5% a redus plasamentele în dolari, investitorii anticipând din partea Fed o încetinire a ritmului de creștere a dobânzii.

Moneda unică a profitat, la începutul acestei săptămâni, de faptul că investitorii americani se aflau în vacanță, cu prilejul Zilei care îl comemorează pe Martin Luther King, și a crescut până la 1,0874 dolari, maxim al ultimelor aproape 9 luni, după care a revenit spre 1,08 dolari. În piața locală, media monedei americane a scăzut de la 4,6151 la 4,5614 lei.

Moneda elvețiană a revenit în jurul pragului de 1 franc/euro, valoare identică cu cea din vara trecută, iar cursul ei a coborât de la 4,9908 lei, la începutul perioadei, la 4,9250 lei, la sfârșitul ei. Cursul lirei sterline a alunecat de la 5,5943 la 5,57 și a închis intervalul la 5,5737 lei.

La finalul intervalului, prețul gramului de aur a urcat la 281,0314 lei, cel mai ridicat nivel începând cu data de 9 mai. Creșterea a fost susținută de menținerea metalului galben peste pragul de 1.900 dolari/uncie, cu cotații de 1.911 – 1.922 dolari.

În lipsa americanilor din piață, bitcoin a crescut lunea aceasta la 20.692 – 21.429 dolari iar ether a urcat la 1.528 – 1.584 dolari.

Analiza cuprinde perioada 9 – 16 ianuarie

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut luni la 7,35% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut luni la 7,35% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni la 7,35% pe an, de la 7,40% pe an, în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul anului trecut, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an, iar la începutul acestui an urcase la 7,56%.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât la 7,59% pe an, de la 7,65% în şedinţa precedentă, iar ROBOR la 12 luni a scăzut la 7,94% pe an, de la 7,97% pe an în şedinţa anterioară.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,71% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul III 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 4,06%.

Sursa www.agerpres.ro

BestJobs: Angajații români nu se simt deprimați de Blue Monday

BestJobs: Angajații români nu se simt deprimați de Blue Monday

Supranumită „Blue Monday”, a treia zi de luni din noul an este considerată de specialiști drept cea mai deprimantă zi din an, din cauza schimbărilor frecvente de vreme, a sfârșitului sezonului festiv și a nivelului scăzut de motivație. Totuși, puțin peste o treime (36%) dintre angajați resimt încărcătura acestei zile, potrivit unui sondaj realizat de platforma de recrutare online BestJobs. Totodată, 64% declară că nu au motive să considere această zi una deprimantă, semn că ultimii ani au crescut rezistența românilor în fața perioadelor dificile. Cu toate acestea, aproape jumătate dintre respondenți declară că revenirea la job după perioada sărbătorilor a fost dificilă din cauza oboselii acumulate.

Odihna este, așadar, un factor important ce determină starea de spirit a angajaților la început de an și capacitatea lor de a face față presiunilor la job. Acest lucru are strânsă legătură cu timpul liber, iar sondajul BestJobs arată că, în perioada dintre Crăciun și Revelion, 38% dintre respondenți au avut vacanță, în timp ce 44% au beneficiat doar de zilele libere legal și alți 11% nu au avut deloc zile libere pentru a-și reîncărca bateriile.

În acest context, angajații consideră satisfacția la job importantă pentru o stare generală mai bună și 76% dintre participanții la sondaj spun că felul în care se simt în raport cu munca pe care o fac le influențează gradul de împlinire personală. Mai mult, 3 din 10 angajați (la fel de mulți ca anul trecut) se declară nemulțumiți de actualul lor job și au în plan să îl schimbe, în timp ce doar 8% se consideră cu adevărat fericiți la job și 62% au o atitudine neutră.

„Românii au învățat în ultimii ani să-și gestioneze mai eficient timpul petrecut la muncă și activitățile care presupun un grad mai mare de stres. În plus, cei mai mulți dintre ei înțeleg acum mai bine importanța echilibrului dintre viața personală și cea profesională, astfel că tendința lor este să elimine cât mai mult activitățile generatoare de stres, să adopte un stil de viață sănătos și să lucreze în acord cu nevoile și valorile lor. În acest sens, vedem cum tot mai mulți candidați se îndreaptă către joburi flexibile, cu salariul afișat și care oferă beneficii extrasalariale generoase”, a spus Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs România.

De asemenea, pentru sănătatea lor mintală, aproximativ 54% dintre respondenți și-au propus ca anul acesta să adopte un stil de viață mai sănătos, 15% au în plan să meargă la terapie și 11% își doresc să muncească mai puțin. Alți 20% au în plan să își crească veniturile, negociind salariul actual sau aplicând la joburi noi, cu salariu mai mare.

Sondajul a fost efectuat în luna ianuarie 2023, pe un eșantion de 925 de utilizatori de internet din România.

Free Joomla templates by Ltheme