Situaţia principalilor indicatori socio–economici ai judeţului Călăraşi, în luna noiembrie 2022

Situaţia principalilor indicatori socio–economici ai judeţului Călăraşi, în luna noiembrie 2022

Evoluţia principalilor indicatori socio-economici la nivelul judeţului Călăraşi, în luna noiembrie 2022 s-a caracterizat prin:

- scǎderea producţiei industriale realizată în luna noiembrie 2022 cu 13,3% faţă de luna precedentă şi respectiv cu 11,6% faţă de producţia industrială realizată în luna noiembrie 2021;

- scǎderea câştigului salarial mediu nominal net cu 1,5% faţă de luna precedentă şi creşterea cu 15,6% comparativ cu luna noiembrie 2021;

- creşterea ratei şomajului înregistrat la sfârşitul lunii noiembrie 2022 faţă de luna precedentă cu 0,3% puncte procentuale şi respectiv cu 1,8 puncte procentuale faţă de luna noiembrie 2021;

- scăderea indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare, din structurile de primire turistică, cu 3,4 puncte procentuale faţă de luna precedentă şi respectiv cu 3,8 puncte procentuale faţă de luna noiembrie 2021;

- scăderea numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale cu 1 comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 4 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent;

- scăderea numǎrului născuţilor-vii, al căsătoriilor şi creşterea numǎrului deceselor generale, al divorțurilor şi al deceselor sub 1 an comparativ cu luna precedentǎ. Faţǎ luna noiembrie 2021, a crescut numǎrul născuţilor-vii, al căsătoriilor, al deceselor sub 1 an şi a scăzut numărul deceselor generale şi al divorţurilor.

Producţia industrială realizată în luna noiembrie 2022 a înregistrat o scǎdere de 13,3% comparativ cu luna precedentă.

În luna noiembrie 2022, aportul industriei prelucrătoare a fost de 99,7% din volumul total al producţiei industriale realizată. Producţia industrială realizată în luna noiembrie 2022 a scăzut cu 11,6 % faţă de producţia industrială realizată în luna noiembrie 2021. S-au înregistrat scǎderi în: fabricarea produselor textile, fabricarea altor produse din minerale nemetalice.

Câştigul salarial mediu nominal brut pe total judeţ, în luna noiembrie 2022, a fost de 5529 lei, mai mic cu 1,5% comparativ cu luna precedentă şi mai mare cu 11,0% comparativ cu luna noiembrie 2021. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 5209 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 5166 lei în industrie şi construcţii şi de 5784 lei în servicii.

Câştigul salarial mediu nominal net în luna noiembrie 2022, a fost de 3496 lei, mai mic cu 1,5% comparativ cu luna precedentă şi mai mare cu 15,6% comparativ cu luna noiembrie 2021. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 3777 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 3488 lei în industrie şi construcţii şi de 3447 lei în servicii.

Câştigul salarial mediu nominal brut la nivelul economiei naţionale, în luna noiembrie 2022 a fost de 6679 lei, iar cel net de 4141 lei. Comparativ cu luna precedentă, câştigul salarial mediu nominal net a fost în creştere cu 3,3%. Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele general al preţurilor de consum al populatiei, a fost de 102,0% pentru luna noiembrie 2022 faţă de luna precedentă, de 220,9% faţă de octombrie 1990 şi de 97,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Efectivul salariaţilor, la sfârşitul lunii noiembrie 2022, a fost de 47405 persoane, mai mare cu 42 persoane faţă de luna precedentă şi respectiv cu 1194 persoane faţă de luna noiembrie 2021.

Pe ramuri de activitate, numărul salariaţilor a fost de 4,9 mii persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 15,7 mii persoane în industrie şi construcţii şi de 26,8 mii persoane în servicii. Potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi, numărul şomerilor înregistraţi, la sfârşitul lunii noiembrie 2022, era de 3641 persoane, în creştere cu 216 persoane faţă de luna precedentă (+6,3%).  

Comparativ cu luna noiembrie 2021, numărul şomerilor înregistraţi a fost mai mare cu 790 persoane (+27,7%). La sfârşitul lunii noiembrie 2022, femeile reprezentau 48,8% din numărul total al şomerilor înregistraţi. Din numărul total al şomerilor înregistraţi, 395 persoane (10,8% din total şomeri) beneficiau de indemnizaţie de şomaj 75% şi o persoanǎ (0,03% din total şomeri) a primit indemnizaţie de şomaj 50%. Numărul şomerilor neindemnizaţi la sfârşitul lunii noiembrie 2022 era de 3245 persoane, reprezentând 89,1% din totalul şomerilor înregistraţi – majoritatea (84,2%) având studii primare, gimnaziale sau profesionale.

Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii noiembrie 2022, în judeţul Călăraşi, a fost de 5,0%, calculată în raport cu populaţia activă civilă totală (4,7% în luna octombrie 2022 şi 3,2% în luna noiembrie 2021).

Pentru femei, rata şomajului în luna noiembrie 2022 a fost de 5,4% (5,2% în luna octombrie 2022 şi 3,1% în luna noiembrie 2021). Pentru bărbaţi, rata şomajului în luna noiembrie 2022 a fost de 4,6% (4,2% în luna octombrie 2022 şi 3,2% în luna noiembrie 2021). Din evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi reiese că, la sfârşitul lunii noiembrie 2022 existau 850 de locuri de muncǎ vacante, din care 346 regăsindu-se în sectorul privat. Din totalul locurilor de muncă vacante, 504 erau pentru muncitori (59,3%).

Evoluţia principalelor fenomene demografice în luna noiembrie 2022, comparativ cu luna precedentă fost caracterizată de scăderea numărului născuţilor-vii, al căsătoriilor şi de creşterea numǎrului deceselor generale, al divorţurilor şi al numărului deceselor sub 1 an. Comparativ cu luna noiembrie 2021, a crescut numărul născuţilor-vii, al căsătoriilor, al deceselor sub 1 an şi a scăzut numărul deceselor generale şi al divorţurilor.

Natalitatea. În luna noiembrie 2022, numărul născuţilor-vii a fost de 197, mai mic cu 11 faţă de luna precedentă şi mai mare cu 1 faţă de luna noiembrie 2021.

Mortalitatea generală. În luna noiembrie 2022, numărul deceselor înregistrate a fost de 331, mai mare cu 7 faţă de luna precedentă şi mai mic cu 266 faţă de luna noiembrie 2021.

Mortalitatea infantilă. În luna noiembrie 2022 s-au înregistrat 2 decese sub 1 an. Numărul deceselor sub 1 an a fost mai mare cu 2 faţă de luna precedentǎ şi respectiv cu 1 faţǎ de aceeaşi perioadǎ a anului precedent.

Sporul natural. Ca urmare a faptului că numărul născuţilor-vii a fost mai mic decât cel al deceselor, s-a înregistrat un spor natural negativ -134 persoane în luna noiembrie 2022 (-116 persoane în luna octombrie 2022 şi -401 persoane în luna noiembrie 2021).

Nupţialitatea. La oficiile de stare civilă, în luna noiembrie 2022, s-au înregistrat 84 căsătorii, mai puţine cu 102 faţă de luna precedentă şi mai multe cu 39 faţă de luna noiembrie 2021

Divorţialitatea. În luna noiembrie 2022 s-au înregistrat 17 divorţuri, mai multe cu 3 faţǎ de luna precedentǎ şi mai puține cu 5 faţă de luna noiembrie 2021.

În luna septembrie 2022, comerţul internaţional cu bunuri s-a concretizat într-un volum al exporturilor FOB de 58,7 milioane euro şi al importurilor CIF de 37,1 milioane euro, înregistrând un sold pozitiv de 21,6 milioane euro. Exporturile FOB au înregistrat o creştere faţă de luna precedentă de (+75,8%) şi respectiv de (+58,0%) faţă de luna septembrie 2021, importurile CIF au înregistrat o scădere faţă de luna precedentă de (-11,0%) şi o creştere de (+47,9%) faţă de aceeaşi perioadǎ a anului precedent. În perioada 1.I-30.IX.2022 în structura exporturilor, ponderea o deţin următoarele secţiuni din Nomenclatorul Combinat (NC): produse vegetale (28,7%), metale comune şi articole din acestea (41,0%), articole din piatră, ciment, ceramică, sticlă şi din alte materiale similare (18,0%), materii textile şi articole din acestea (3,4%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (3,9%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (1,8%).

În structura importurilor, în perioada 1.I-30.IX.2022, ponderea o deţin următoarele secţiuni: metale comune şi articole din acestea (42,5%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau reprodus sunetul şi imaginile (11,4%), materii textile şi articole din acestea (3,9%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (4,6%), articole din piatrǎ, ciment, ceramicǎ, sticlǎ şi din alte materiale similare (3,5%), mijloace de transport (3,4%), produse vegetale (6,8%), produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe (8,8%), materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (4,9%). În luna noiembrie 2022 activitatea de turism s-a caracterizat prin scăderea numǎrului de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, a numărului de înnoptǎri în structurile de primire turistică cu funcţiuni cazare turistică şi a indicelui de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune faţă de luna precedentă. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, a scăzut numărul de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni cazare turistică, numărul de înnoptări în principalele structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică şi indicele de utilizare netă a locurilor de cazare .

Numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna noiembrie 2022, a fost de 712, mai mic cu 26,6% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 16,6% comparativ cu luna noiembrie 2021. Sosirile înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 88,1% din numărul total de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.

Numărul de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna noiembrie 2022, a fost de 1192, mai mic cu 29,3% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 24,9% comparativ cu luna noiembrie 2021. Înnoptările înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 92,9% din numărul total de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.

Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune, în luna noiembrie 2022, a fost de 9,2% la total structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare, mai mic cu 3,4 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 3,8 puncte procentuale comparativ cu luna noiembrie 2021.

În luna noiembrie 2022, s-au eliberat 29 autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale, mai puţine cu 1 faţă de luna precedentă şi respectiv cu 4 faţă de luna noiembrie 2021.

Rata inflaţiei, a fost în luna noiembrie 2022 de 1,25% faţă de luna precedentă şi de 16,76% faţă de luna noiembrie 2021.

Rata medie lunară a inflaţiei, în perioada 1.01-30.11.2022 a fost de 1,4%, în creştere faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent (0,7%). În luna noiembrie 2022 faţă de luna anterioară, au crescut preţurile mărfurilor alimentare (+1,54%), mărfurilor nealimentare (+1,03%) şi tarifele serviciilor (+1,31%).

sursa www.calarasi.insse.ro

 

Călărași | Câştigul salarial mediu nominal brut, în luna noiembrie 2022, a fost de 5.529 lei

Călărași | Câştigul salarial mediu nominal brut, în luna noiembrie 2022, a fost de 5.529 lei

Câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Călăraşi, în luna noiembrie 2022 a fost de 5529 lei, cu 1,5% mai mic decât în luna precedentă.

Câştigul salarial mediu nominal net în judeţul Călăraşi, a fost de 3496 lei, mai mic cu 1,5% comparativ cu luna precedentă (3550 lei). Valorile cele mai mici ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în servicii (3447 lei), în industrie şi construcţii (3488 lei), iar cele mai mari în agricultură, silvicultură şi pescuit (3777 lei).

Luna noiembrie 2022, comparativ cu luna precedentă, a fost caracterizată de creşterea numărului de salariaţi (+42). Efectivul salariaţilor din judeţul Călăraşi la sfârşitul lunii noiembrie 2022 a fost de 47405 persoane, înregistrând o uşoară creştere de 0,1% faţă de luna precedentă şi o creştere de 2,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Sursa www.calarasi.insse.ro

Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut vineri la 7,23% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut vineri la 7,23% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut vineri la 7,23% pe an, de la 7,25% pe an, în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul anului trecut, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an, iar la începutul acestui an urcase la 7,56%.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a stagnat la 7,54% pe an, iar ROBOR la 12 luni a coborât la 7,89% pe an, de la 7,90% pe an în şedinţa anterioară.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,71% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul III 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 4,06%.

Sursa www.agerpres.ro

Analiză White Image: Pentru a face față crizei economice prognozate, retailerii vor folosi mai eficient datele avute, inteligența artificială și alte tehnologii

Analiză White Image: Pentru a face față crizei economice prognozate, retailerii vor folosi mai eficient datele avute, inteligența artificială și alte tehnologii

În 2023, retailerii se așteaptă la o creștere de 10% a vânzărilor de produse sau servicii față de anul trecut, în condițiile în care inteligența artificială și alte tehnologii nou apărute vor fi folosite mai intens în atragerea clienților și promovarea brandurilor, arată o analiză realizată de White Image, cea mai mare agenție de email marketing din România. Totodată, compania subliniază că retailerii se pregătesc de o eventuală criză economică, apelând astfel la metode eficiente de promovare.

“2023 este anul în care focusul pe colectarea zero-party data devine prioritar în contextul anunțului celor de la Google de a bloca cookie-urile third-party. Focusul va fi pe unificarea datelor în platforme integrate care să permită gestiunea istoricului acțiunilor unui client, al inteligenței artificiale și al altor tehnologii avansate în promovarea produselor. Astfel, retailerii care reușesc să gestioneze mai eficient datele pentru a avea o comunicare cât mai personalizată si mai calitativă vor reuși să crească rata de fidelizare a clienților și să atragă alții noi. Totuși, în contextul crizei economice anunțate, ne așteptăm la creșteri diminuate față de estimările inițiale, la stagnări sau chiar reduceri ale vânzărilor”, explică Andrei Georgescu, co-fondator White Image.

În acest sens, antreprenorul crede că atenția retailerilor va fi concentrată pe păstrarea numărului de produse de pe un bon (adică același volum al cumpărăturilor), iar în contextul inflației valoarea bonului poate să crească. Astfel, reprezentanții White Image estimează că zona de produse alimentare de bază, haine și încălțăminte, dar și de cosmetice va stagna în ceea ce privește numărul de produse achiziționate, chiar dacă la o valoare mai mare pe fondul inflației. În același timp, pentru electronice și electrocasnice, strategia comercianților se va concentra pe a diminua scăderea vânzărilor.

Astfel, pentru a susține vânzările, în retailul tradițional și online, pentru 2023 companiile investesc, pentru o mai bună gestiune a datelor, în tool-uri care integrează servicii de email marketing, SMS marketing și de customer support. Toate acestea nu pot face decât să creeze mai multe oportunități de comunicare mai relevante și cu costuri mai mici, ceea ce ar optimiza cheltuielile de marketing. În plus, pentru a susține eforturile cu un buget potențial mai mic se va vorbi tot mai des de:

automatizarea taskurilor repetitive de raportare și de integrării de date

identificarea oportunităților de personalizare a mesajelor pentru a îmbunătăți campaniile

folosirea mai eficientă a datelor primare existente și formalizarea dacă este cazul a procedeelor de colectare a acestor date – astfel încât această zonă să devină strategică

informarea completă a clienților prin programe de onboarding, garanții, educare sau suport; astfel clienții vor primi toate informațiile și serviciile necesare după efectuarea unei achiziții, pentru a beneficia de produs/serviciu la capacitatea maximă

identificarea unor beneficii care pot reîmprospăta relațiile cu clienții inactivi

lansarea unor programe de fidelizare și comunicare personalizate

“Anul acesta, focusul companiilor va fi preponderent pe strategii de păstrare a actualilor clienți, prin creșterea bazelor de date de informații zero-party data, colectate prin acordarea de discount-uri și alte facilități actualilor clienți. Având în vedere că rezultatele din social media, Facebook sau Tik-tok sunt în scădere sau chiar lipsesc în unele cazuri, alături de impredictibilitatea generată, companiile își concentrează eforturile și bugetele de marketing în mutarea audiențelor către acele canale de comunicare mult mai controlabile ,precum email sau SMS marketing, care generează și rate de click de 2-3 ori mai mari decât social media și un ROI (return on investment) de neegalat de alte canale de comunicare”, explică Grațiela Lupu, co-fondator White Image.

Reprezentanții White Image punctează, totodată, că avansul tehnologiei în marketing se va resimți puternic în 2023, asigurând o mai mare vizibilitate brandurilor și ajutând la o promovare mai precisă a produselor sau a serviciilor în mediul online, un focus mai mare pe obținerea încrederii clienților prin livrarea de conținut de calitate și o mai mare transparență în folosirea datelor personale.

Astfel, standarde precum DMARC și BIMI vor fi tot mai folosite, cel puțin legate de comunicare prin canalul de email (care oferă mai multă încredere). În același timp, companiile vor folosi în comunicările automatizate de customer journey tot mai multe email-uri cu conținut interactiv și mai dinamic, pe baza tehnologiei AMP, care cresc atât rata de atenție, de implicare și de fidelizare a clienților, cât și cea de achiziție. Spre exemplu, vor fi folosite tot mai des email-uri care să conțină sondaje care pot fi completate direct în corpul email-ului, conținut care să fie actualizat în timp real, cum ar fi prețuri sau disponibilitatea stocului de produse, carusel de produse, meniuri expandabile și opțiunea de face rezervări sau confirmări direct din corpul email-ului.

De asemenea, un impact foarte mare în 2023 îl va avea inteligența artificială. Aceasta va fi folosită pentru crearea de conținut online, fie pentru răspunsuri către clienți, fie texte informative, tehnologiile ChatGPT, CopyAI și Magic Write fiind tot mai prezente în tacticile de promovare. Astfel, și rolul specialiștilor în marketing urmează să se schimbe, fiind atât responsabili de partea de creativitate, cât și de gestionarea aplicațiilor de inteligență artificială pentru creare de conținut, iar timpul de execuție pentru anumite sarcini de marketing și costurile de promovare vor scădea.

“În 2023, tehnologia și datele agregate ne vor oferi o înțelegere mult mai bună a consumatorilor și a relațiilor companiilor cu aceștia. Deși inteligența artificială poate îndeplini o parte importantă din activitatea de marketing, totuși aceasta nu poate analiza datele pe care le obținem despre consumatori și preferințele acestora. La White Image găsim atât metode de obținere a acestor date ale potențialilor clienților, cât și interpretăm corect și implementăm strategii de promovare și de creștere a vânzărilor”, explică Andrei Georgescu, co-fondator White Image.

Totodată, firmele se pregătesc de o eventuală criză economică în 2023. Strategia lor în această situație ar presupune ca serviciul de email marketing să fie adaptat pentru un astfel de context, ceea ce ar implica o atenție sporită pe personalizarea mesajelor - folosirea la capacitate maximă a datelor existente, dar și tendința de captare de noi date care să facă comunicarea mai relevantă, generarea de conținut de calitate și experiențe cât mai plăcute.

În acest caz, având loc schimbări în comportamentul de achiziție avut de consumatorii românii, White Image le recomandă companiilor să analizeze în detaliu ce îi convinge pe aceștia să cumpere, care sunt interesele clienților, cum pot promova produsele sau serviciile astfel încât să crească șansa de achiziție, să analizeze datele deja existente, dar și să automatizeze o parte din activități astfel încât să reducă cheltuielile.

Despre White Image

Fondată în 2003, White Image este prima și cea mai mare companie de email marketing în România. Dezvoltată de români specializați în marketing, White Image a adus un concept nou de activitate, punând bazele unui segment de business stabil pe piața locală. În prezent, compania oferă servicii de email marketing, creare și concepere campanii de marketing și alte servicii de promovare pentru sute de clienți din România, Europa și Asia, din domeniile auto, banking, travel, retail, ecommerce, pharma și altele. Pentru campaniile inedite realizate pentru clienți, White Image a obținut 6 premii internaţionale la Marketing Sherpa Award, în SUA, cea mai prestigioasă competiție de email marketing din lume.

Euro a scăzut la minimul ultimelor trei luni

Euro a scăzut la minimul ultimelor trei luni

Nivelul mai ridicat al ofertei de valută de pe segmentul comercial și menținerea apetitului pentru risc la nivel internațional au asigurat leului suportul necesar să se aprecieze față de monedele importante.

Cursul euro a scăzut joi de la 4,9016 la 4,8858 lei, o medie mai mică fiind atinsă în 26 octombrie. Cotațiile din piață au scăzut de la 4,898 lei, la deschidere, până la 4,877 lei.

Leul va rămâne și în 2023 o ancoră antiinflaționistă pentru BNR, chiar dacă uriașul deficit de cont curent va pune presiune pe curs.

Comisia Națională de Prognoză a prezentat joi prima sa proiecție din acest an (Prognoza de Iarnă), care anticipează pentru 2023 un curs mediu al euro de 4,94 lei și o scădere a inflației la sfârșitul anului la 8%, cu o medie anuală de 10,8%.

În schimb, sondajul realizat în decembrie de CFA România în rândul membrilor săi și publicat tot joi, prognozează o evoluție depreciativă pentru cursul euro/leu. Valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0080 lei/euro, iar pentru cel de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0636 lei/euro.

Euro a încheiat anul trecut cu o medie de 4,9474 lei, în timp ce același sondaj CFA România anticipa în decembrie 2021 o valoare medie a cursului de 5,0859 lei/euro.

La aprecierea actuală a leului contribuie și împrumuturile uriașe la care recurge Trezoreria pentru a acoperi cheltuielile populiste și dobânzile la datoriile anterior efectuate. Miercuri, Finanțele s-au împrumutat cu 1,3 miliarde lei cu scadența în aprilie, la o dobândă de 6,7%/an, față de o valoare inițială de 500 milioane lei.

Indicii ROBOR se mențin o pantă ușor descendentă, evoluție care a început în noiembrie trecut.

Joi, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de la 7,27 la minimul ultimei jumătăți de an de 7,25%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 7,54%, valoare care nu a mai fost atinsă din 21 iulie 2022, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a scăzut de la 7,92 la 7,90%.

Optimismul arătat de economia germană, unde climatul de afaceri s-a îmbunătățit conform indicatorului IFO, care a crescut la 90,2 puncte, cel mai ridicat nivel din iunie 2022, a permis euro să se mențină la cotații de 1,0888 – 1,0929 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să scadă de 4,5101 la 4,4803 lei.

Cursul francului elvețian a scăzut la 4,8787 lei iar cel al lirei sterline a urcat la 5,5520 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut marginal la 279,0697 lei, chiar dacă uncia a crescut la 1.934 – 1.948 dolari. Evoluția a fost influențată de deprecierea monedei americane.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 388,61 forinți/euro iar a celei poloneze s-a depreciat la 4,7239 zloți/euro.

Bitcoin creștea joi la 22.882 – 23.274 dolari iar ether urca la 1.596 – 1.631 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

 
 
Free Joomla templates by Ltheme