Berbec: 21 martie – 20 aprilie

Berbecii vor avea parte de un an bun mai ales din punct de vedere financiar și profesional însă vor depune mult efort mai ales în prima și în ultima parte a anului 2022.

Vor fi plini de energie, însă trebuie dozată cu mare atenție. De asemenea, este nevoie de atenție mare la sănătate, mai ales până în vară. Luna a 8-a și a 9-a anului sunt cele mai bune pentru relații serioase. Tot parcursul anului va sta sub semnul norocului.

Taur: 21 aprilie – 21 mai

Taurii vor avea un an 2022 sub semnul schimbării. Vorbim de schimbări la nivel profesional, cum ar fi promovări sau schimbarea jobului. Vor face un pas înainte și din punct de vedere sentimental. Prima parte a anului, până în mai, este cea mai bună pentru relații noi de durată.

Jupiter se aliniază cu Neptun (12 aprilie) și asta favorizează relațiile sociale ale acestei zodii. Din punct de vedere financiar, situația nu va suferi mari schimbări. La un moment dat, taurii vor trebui să aleagă între bani și pasiune, la mijlocul anului. Tot atunci, viața sentimentală va trece pe locul 2.

Gemeni: 22 mai – 21 iunie

Gemenii vor avea un an plin de succes. Va fi pentru ei una dintre cele mai bune perioade din ultimii 5 ani. Acolo unde se vor implica cu pasiune, se va vedea imediat, mai ales în primele 8 luni.

Succesul poate fi umbrit de relațiile cu ceilalți. Din păcate, există riscul unor conflicte cu cei apropiați, dar pot fi depășite cu mult calm și atenție. Profesional și financiar, pentru gemeni este perioada avansării și a investițiilor.

Rac: 22 iunie – 22 iulie

Prima parte a anului va fi marcată de nemulțumiri. Treptat, lucrurile vor intra în normal și racii vor termina anul 2022 cu un tonus extraordinar. Este anul în care este posibilă o schimbare majoră în carieră și un progres sentimantal.

Racii vor trece și prin conflicte cu apropiații și cu colegii de la serviciu și vor avea în general un an zbuciumat, dar asta nu este un lucru nou pentru ei. Vor da dovadă de tenacitate și vor întoarce în favoarea lor tot ce ar putea părea la prima vedere ca fiind o situație imposibil de depășit.

Leu: 23 iulie – 22 august

Pentru lei, anul 2022 va fi unul al amestecului între generozitate, creativitate, aroganță și vanitate. Vor alterna perioadele de bucurie și dezamăgire atât profesională, cât și sentimentală.

Leii vor avea senzația că nu sunt suficient de apreciați la serviciu și vor avea tendința să intre în conflict cu șefii lor. Chiar și așa, vor continua să fie apreciați pentru calitățile lor de lideri și pentru modul în care reușesc să se impună drept modele în fața celorlalți. Finalul de an va fi unul foarte benefic, mai ales din punct de vedere intelectual, când leii pot avea performanțe spectaculoase.

Fecioară: 23 august – 22 septembrie

Pentru Fecioară, anul 2022 va fi unul al complicațiilor sentimentale, dar unul foarte bun din punct de vedere financiar. Relațiile de familie se vor îmbunătăți sistematic și până la urmă maturitatea va fi cea care va domina.

Spre finalul anului 2022, nativii în Fecioară vor avea puterea de a se bucura de succesul celor din jur fără urmă de invidie. Financiar, vor fi predispuși la investiții inspirate, care le vor putea înmulți banii într-un termen scurt.

Balanță: 23 septembrie – 22 octombrie

Financiar nu vor fi motive de laudă. Nativii în această zodie sunt chiar predispuși să piardă sume importante de bani. Din punct de vedere sentimental, vor fi vulnerabili.

Anul este însă foarte favorabil din punct de vedere al creativității și al evoluției spirituale. Per ansablu, va fi un an bun și, dincolo de bani, vor avea toate motivele să fie mulțumiți.

Scorpion: 23 octombrie – 21 noiembrie

Din punct de vedere sentimental, scorpionii sunt vulnerabili atunci când Jupiter iese din retrograd, în perioada 23 noiembrie-20 decembrie 2022. Atunci se pot îndrăgosti nebunește, fără nici o rațiune.

Pentru ei, anul 2022 va fi sclipitor și plin de succes. Dintre toate zodiile, vor avea cea mai pregnantă senzație de bine pe parcursul întregului an. Vor fi câteva momente cheie mai grele, în special în lunile de primăvară. Atunci este nevoie de atenție. Financiar, scorpionii se vor menține pe linia de plutire, fără mari salturi. Investițiile sunt indicate doar după o studiere amănunțită.

Săgetator: 22 noiembrie – 21 decembrie

Nativii acestei zodii vor avea tendința în 2022, mai mult decât altă dată, să devină modele pentru cei din jur. Totuși, se vor implica și în conflicte, pe care le vor câștiga.

Vor trebui să fie atenți la cheltuieli: vor avea tendința să arunce sume importante de bani pe lucruri de care nu au nevoie. Sentimental, vor avea un vârf în primăvară. Vor reuși, cu efort, să își îmbunătățească și relațiile de familie.

Capricorn: 22 decembrie – 20 ianuarie

Capricornii vor încerca lucruri noi în 2022. Vor fi foarte creativi și vor face toate lucrurile ușor, cu minim efort. Totuși, vor avea momente de superficialitate care vor atârna greu.

Sentimental, cea mai bună perioadă este luna septembrie. Financiar, va fi un an bun, cu o creștere ușoară dar constantă. Cineva apropiat le va face o mare bucurie.

Vărsător: 21 ianuarie – 18 februarie

Pentru vărsători, anul 2022 este anul succesului, dar și al muncii intense. Vor fi necesare câteva decizii foarte importante și dificile din punct de vedere profesional.

Sentimental, principalele bucurii vor veni din familie. Din punct de vedere al relațiilor noi, vara este anotimpul propice pentru această zodie.

Vărsătorii vor trebui să își dozeze efortul pentru a obține un randament maxim pe tot parcursul anului. Deciziile bune se vor vedea la finalul anului, care va fi unul de succes.

Pești: 19 februarie – 20 martie

Pentru pești, va fi anul schimbărilor, din toate punctele de vedere. Pești vor fi tentați să își schimbe jobul (într-unul care să le aducă mai multă satisfacție) sau să se mute în altă casă. Din punct de vedere sentimental, vor căuta stabilitate.

Peștii sunt predispuși însă nu doar la schimbare. În 2022, exact din acest motiv, aceștia ar putea ajunge la performanțe nebănuite. Cei care vor reuși să profite de tendințele zodiei, vor avea un an fantastic, plin de mulțumiri.

O afacere de familie, 4 generații, zeci de produse, 125 de ani de existență și mii de clienți. Așa arată în cifre Pălăria Dădârlat și cu toate acestea, definiția succesului nu este dată de cifre, ci de conexiunea emoțională cu acest business. Fiecare pălărie creată în atelier de-a lungul acestor ani spune chiar și astăzi o poveste unică despre toți cei care le-au ales și le poartă cu încredere.

Primul atelier românesc de pălării este într-o continuă ascensiune și se poziționează ca și lider pe piață. Cu secrete bine păstrate și transmise din generație în generație de mai bine de 125 de ani, Pălăria Dădârlat “îmbracă România”. Deși se bucură de retehnologizare, Pălăria Dădârlat încă mai folosește tehnicile vechi în confecționarea pălăriilor și o mare parte se prelucrează tot manual. Se diferențiază printr-o frumoasă poveste autentică față de competitori, este într-o continuă creștere, se adaptează nevoilor și cel mai important, nu uită de origini.

În 1896, Pălăria Dădârlat lua naștere în Mărginimea Sibiului, iar azi își desfășoară activitatea în Sebeș, județul Alba, dar trăiește prin fiecare iubitor de frumos care îi poartă creațiile și care nu ezită să iasă uneori din tipare și să își completeze ținutele cu modele unice de pălării, nu în zadar considerate a fi unele dintre cele mai expresive accesorii vestimentare.

“Secretul succesului este perseverență, muncă, compromis și multă, multă pasiune. Perseverența și munca sunt necesare în orice domeniu dorești să excelezi, în timp ce compromisul este necesar atunci când vorbim despre un business de familie, deoarece realizările nu se opresc în zona profesională; iar pasiunea, pasiunea e ceva ce nu dezvolți, ci pur și simplu există. Îți curge prin vene și nu te poți închipui făcând altceva”, declară Mădălina Dădârlat, directorul fabricii românești.

Pălăria Dădârlat consideră tradiția o provocare pentru inovație. Le plac provocările, iubesc tradiția și o păstrează cu strictețe. Anul acesta împlinește 125 de ani de existență și livrează dincolo de produsele prelucrate manual și o frumoasă poveste ce așteaptă a fi spusă.

Educația formală, de stat sau privată, se ocupă, în principal, de dezvoltarea aptitudinilor de comunicare socială, abilități tehnice și conduită productivă în relație cu exteriorul. Pentru cine are înclinația de lucru cu interiorul, oamenii sunt ajutați și direcționați spre preot, duhovnic, preaînalți ai religiilor sau alți oameni purtători de sclipiri Divine.

În opinia psihologului Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, educația socială îl împinge încet și sigur pe om pentru a se descurca cu lucrurile sociale, pentru a servi societății, însă aceasta, din cauza naturii ei constante de acțiune, îl împinge pe om să ajungă la ceea ce se numește: îngrijorare excesivă pentru tot și toate, de parcă toate depind de el.

“Din acest punct, omul este împins spre cea de a doua educație, una spiritual religioasă, care pătrunde la un nivel superficial în natura lui și îl ajută să mai stea pe la biserică; iar din acest punct, începe un echilibru să apară în condiția lui. Totuși, cei care vor mai departe să se angajeze pe calea sănătății și naturalului lor intern, încep să le stea în cale, după cum Cicero a spus, cei cu autoritate. Cicero: „Doritorilor de învățătură le stă în cale autoritatea celor care predau”. Iar aici mulți se opresc din cauza modului în care ceva mai sacru, înalt și cu potențial Divin ar putea ajunge în om. Din cauza felului în care aceste lucruri sunt predate, ele ajung doar ca simple obligații, crezuri, legi sau direcții pentru cei care vor să le urmeze. În acest caz, liberul arbitru al omului, adică puterea lui intrinsecă de manifestare, nu mai este dezvoltată pentru că peste tot din jur i se spune cum și în ce fel, iar căutarea spre manifestare se oprește. Cel mai natural exemplu apare în cazul copiilor, nefiind lăsați să aleagă naturalul lor, din cauza autorității părinților, care știu ei mai bine”, explică psihologul Alexandru Pleșea.

Purtăm un uriaș bagaj … inutil

Mai mult decât atât, specialistul este de părere că aceste procese de educație au o lipsă pe care, după sute, poate chiar mii de discuții și studii cu oameni din lumea religioasă, de toate tradițiile lumii, a reușit să o observe: poartă un imens bagaj emoțional de care se poate lipsi oricând pentru a putea fi liber și fericit. Bagajul conține: îngrijorarea, iluzia, negativitatea, ego, mândria, lipsa voinței, deznădejdea, lipsa de inițiativă, lipsa de remușcare, apatia, lenea etc.

“Cărțile sacre vorbesc despre faptul că omul se poate elibera de aceste manifestări pe care până și omul însuși le vede ca fiind obstacole în calea lui spre Divinitate. Modalitate în care, în afara pildelor cu context aparte și a mesajelor directe precum: Eliberați-vă, Scăpați, Mergeți, Faceți, Rugați-vă sau alte directive asemănătoare, nu găsim o abordare științifică reală la ceea ce este omul cu toate funcțiile și procesele sale, iar în acest punct se încheie căutarea celor mai mulți oameni. Însă tocmai de aici începe, prin celebrul ¨Cere și ți se va da¨ munca interioară care i-ar deschide omului drumul către eliberarea de bagajele inutile care i-au fost oferite omului să le care”, conchide psihologul Alexandru Pleșea.

Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, este sociolog, psihoterapeut, hipnoterapeut și trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minții umane în trei sisteme educaționale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și România și de peste 10 ani organizează cursuri și traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.

Agresivitatea poate lua mai multe forme, dar este definită ca orice acțiune care are ca scop provocarea fie a durerii fizice și/sau psihologice, fie a distrugerii obiectelor din mediu. Expresia agresivității poate apărea în mai multe moduri, verbal, psiho-emoțional, mental, contextual și fizic.

Cu toate acestea, potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), fenomenul este mai complex decât atât, deoarece reprezintă atât o reacție emoțională menită să dăuneze, cât și un mijloc de menținere a ordinii sociale.

„În mod similar, tinerii, în special, luptă pentru respect, resurse și în cele din urmă pentru a fi aleși de către parteneri/partenere. Urmăresc aceste obiective cu manifestări de laudă, etalare și încercări de umilire a ”concurenței”. Agresiunea poate fi, de asemenea, direcționată spre interior (către propria persoană) sau către exterior (către altă persoană), sau poate lua forma violenței de grup către indivizi sau națiuni. Poate fi un răspuns la orice număr de factori, ca de exemplu: frica, nedreptatea, durerea, amenințarea, invazia, lipsa controlului, inadecvarea sau frustrarea”, explică psihologul.

Tipuri de agresiune

Agresivitate ostilă: acesta este un comportament agresiv determinat de excitare, impulsivitate și este imediat la provocarea situațională.

Agresiunea de protecție: poate fi mai aproape de tipurile de agresiune identificate de teoriile instinctului și ar include o mamă care își protejează copilul sau un bărbat care își protejează teritoriul său.

Agresiunea instrumentală: este un răspuns învățat în care agresivitatea este mai degrabă un mecanism pentru atingerea anumitor obiective decât pentru căutarea răzbunării.

Furia: este un tip special de agresiune necontrolată și extremă.

Diseminarea agresivității ca nevoie umană de bază

Diseminarea agresivității ca o nevoie umană de bază, și, în loc să fie privită negativ, dacă este privită în termeni de utilizare a acestei energii pentru transformare pozitivă, poate fi privită și ca o forță motrică pentru a produce schimbări sociale (în termeni freudieni, aceasta ar fi sublimare).

„Agresiunea la om este un instinct, unii psihologi cred că armamentul a modificat echilibrul dintre puterea fizică a omului și impulsul său agresiv și că această modificare înseamnă distrugerea speciei, cu excepția cazului în care se iau anumite măsuri. De cealaltă parte, alte voci afirmă că agresivitatea trebuie privită prin prisma evoluției, aceasta construind un adevărat culoarul pentru evoluția rapidă a speciei. Așadar, în multe aspecte, tendința adaptativă în agresivitate este naturală (primară) sau este una pur și simplu dobândită”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite - psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga. De peste 12 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

Trauma psihologică apare ca rezultat al unui eveniment extraordinar de stresant care ne diminuează sau distruge sentimentul de siguranță și implică o amenințare la adresa vieții sau a siguranței.

În opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), experiențele traumatice depășesc capacitatea noastră de a face față și capacitatea de a integra emoțiile implicate în experiență.

„Traumele psihologice ne pot face să ne simțim neajutorați și ne pot face să ne luptăm cu emoții, amintiri și anxietăți supărătoare. De asemenea, ne poate face să ne simțim amorțiți, deconectați și incapabili să avem încredere în alții. Orice situație care te lasă să te simți copleșit și speriat poate fi traumatică, chiar dacă nu implică rău fizic. Nu faptele obiective determină dacă un eveniment este traumatic, ci mai degrabă experiența emoțională subiectivă a evenimentului. O situație poate fi considerată extrem de traumatică de către o persoană și doar moderat de deranjantă pentru o altă persoană. Cu cât te simți mai înspăimântat și mai neajutorat, cu atât vei avea mai multe șanse să fii traumatizat. Atunci când ni se întâmplă lucruri neplăcute, poate dura ceva timp să trecem peste durere și să ne simți din nou în siguranță. Însă, vestea bună este că, indiferent dacă trauma s-a întâmplat cu ani în urmă sau ieri, PUTEM să facem schimbări de vindecare și să mergem mai departe cu viața noastră”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Creșterea post-traumatică

În anii 1980, doi psihologi, Richard Tedeschi și Lawrence Calhoun, de la Universitatea din Carolina de Nord, Charlotte, au descoperit că trauma schimbă oamenii în moduri fundamentale. Unele dintre aceste schimbări au fost negative, dar spre surprinderea lor, majoritatea supraviețuitorilor de traume intervievați au raportat că viața lor s-a schimbat în bine. Supraviețuitorii de tot felul - au contactat mai mult de 600 de persoane - au spus că au o forță interioară mult mai mare decât au crezut vreodată, că sunt mai aproape de prieteni și membrii familiei, că viața are mai mult sens sau că își reorientează viața spre scopuri mai satisfăcătoare.

Acest lucru a reflectat ceea ce au aflat de la pacienții lor, dintre care mulți au experimentat moartea copiilor sau au suferit de cancer sau au supraviețuit unor accidente teribile care le-au modificat viața. Suferința care a rezultat din aceste experiențe oribile nu a fost un scop final. În schimb, a acționat ca un catalizator, împingându-i pe acești oameni să se schimbe în bine, să evolueze. Într-o lucrare din 1996, Tedeschi și Calhoun au inventat termenul de creștere post-traumatică pentru a descrie ceea ce găsiseră.

“În cea mai simplă descriere, în creșterea posttraumatică, există o schimbare pozitivă care se poate întâmpla pentru o persoană după ce a suferit traume sau o criză majoră în viață. Procesul poate fi diferit în funcție de tipul de traume suferit de o persoană, de ce tipuri de terapie beneficiază persoana respectivă și de nivelurile de sprijin de care pot depinde pe tot parcursul tratamentului. Ca invers al stresului posttraumatic, creșterea posttraumatică poate fi caracterizată prin semnele prin care depășești efectele dăunătoare ale traumei. Creșterea post-traumatică (PTG) înseamnă că mulți care suferă de traume pot deveni mai puternici. Adică, pot găsi un „nou normal”, care diferă într-un mod pozitiv. Am aflat că experiențele negative pot stimula schimbări pozitive, inclusiv o recunoaștere a forței personale, explorarea de noi posibilități, relații îmbunătățite, o apreciere mai mare pentru viață și creștere spirituală. Vedem acest lucru la oamenii care au suportat războiul, dezastrele naturale, abuzurile fizice și psihice, doliul, pierderea locurilor de muncă și stresul economic, boli grave și răni”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Ce contribuie la creșterea posttraumatică?

Deși creșterea posttraumatică se întâmplă adesea în mod natural, fără psihoterapie sau altă intervenție formală, aceasta poate fi facilitată în cinci moduri: prin educație, reglare emoțională, dezvăluire, dezvoltare narativă și serviciu. Terapeuții folosesc diverse instrumente de evaluare pentru a măsura modalitățile prin care o persoană a atins creșterea după traume. O metodă dezvoltată de Tedeschi și Calhoun se numește Inventarul de creștere posttraumatică(PTGI). În acest model, profesioniștii din domeniul sănătății mintale utilizează cinci domenii pentru a evalua schimbările pozitive: aprecierea vieții, relațiile cu ceilalți, noi posibilități în viață, putere personală, schimbare spirituală

“Participarea continuă și fiabilă a unui psihoterapeut ajută de obicei la procesul de creștere posttraumatică. Terapeuții nu numai că pot evalua în mod cuprinzător modul în care traumele au afectat o persoană și ce aspecte se pot confrunta, dar pot ghida procesul de recuperare într-un mod care oferă speranță și încurajare. A merge la un terapeut după o traumă necesită o anumită responsabilitate și rezolvare - ambele elemente integrante ale creșterii posttraumatice. Recuperarea după traume este un proces individual și va și arăta diferit pentru fiecare persoană în parte. Abilitatea noastră unică de a ne vindeca de traume depinde de mulți factori, inclusiv convingerile și percepțiile noastre, nivelul nostru de a face față și reziliența, legătura noastră cu ceilalți de susținere și chiar funcționarea noastră psihologică înainte de eveniment. Recuperarea după traume implică abilitatea de a trăi cu succes în prezent fără a fi copleșit de gândurile și sentimentele din trecut. Recuperarea nu constituie o absență completă a amintirilor sau sentimentelor asociate evenimentului traumatic, ci mai degrabă implică plasarea evenimentului în urma noastră și trăirea cu bucurie, astfel încât evenimentul să nu mai stăpânească emoțiile sau viața noastră. Recuperarea traumei ar trebui considerată a fi un proces care se desfășoară în timp și în etape intenționate”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Din cauza sarcinilor de peste zi, care în lumea contemporană ne sunt din ce în ce mai multe, ajungem ca pe unele să nu le putem acoperi și astfel apare un sentiment de neputință.

În opinia psihologului Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, echilibrul este rezultatul unor acte și fapte pe care fie le-ai ales tu, fie ți s-au întâmplat. Din cele pe care le-ai ales tu, poți prelungi echilibrul, însă, din ce se întâmplă, adică ce vine din afara ta spre tine, nu prea putem schimba nimic.

“Dovadă este atunci când ești într-o companie plăcută este și alegerea celuilalt să stea cu tine. Dar când ești singur și ai nevoie de echilibru pentru cele încă 12 sarcini pe care ți le-ai propus peste zi, ce faci în acest sens? Cu mulțumiri alese pentru toți aceia care mi-au pus răbdarea la încercare și care mi-au dat suficient de mult de muncă cu mine însumi, asumându-mi să nu mă comport asemenea lor, am învățat că echilibrul este mai rar decât un diamant. Prin toți oamenii pe care cândva nu-i agream, am ajuns, nu doar să mă gândesc la ei și la limitele lor, dar să și pun umărul în viața acestora”, declară psihologul Alexandru Pleșea.

Cele 8 cauze pentru care nu avem echilibru când vrem, pe care le-am dedus din practica mea, sunt:

1. Am prea multe obișnuințe vechi și prea puține noi.

2. Instalez gânduri ca planuri și nu realizez faptele gândurilor (tot din obișnuință).

3. Aștept ca viața să-mi dea altceva decât am acum și nu fac nimic pentru asta.

4. Mă nemulțumesc lucrurile din exterior care sunt neconforme cu ce îmi este mie bine.

5. Produc teamă față de ce este nou, neriscând ca sa ajung la curaj.

6. Pierderea bunului-simț: să mă comport cu altul cum îmi doresc să se comporte și el cu mine.

7. Digitalizarea în detrimentul proceselor naturii și al actelor naturale.

8. Resping ce vine către mine de la unii oameni dragi, pentru că eu știu mai bine.

“Echilibrul este suma pașilor pe care îi facem moment cu moment, acum și acum, în orice lucrăm, ascultăm, ajutăm sau acționăm. Devierea de la acest moment, în orice altă speculație mentală despre trecut sau viitor, care în mod automat apare din circuitul obișnuit cu care mintea s-a hrănit, este deformarea realității din fața noastră, care ne atrage pentru că nu avem disciplina, observația și controlul activității noastre psihice”, conchide psihologul Alexandru Pleșea.

Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, este sociolog, psihoterapeut, hipnoterapeut și trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minții umane în trei sisteme educaționale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și România și de peste 10 ani organizează cursuri și traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.