LIFE

Explicațiile psihologului | Exerciții de putere: Schimbarea emoțiilor

Explicațiile psihologului | Exerciții de putere: Schimbarea emoțiilor

Emoția ne ghidează trupul să mergem, să facem, să alegem și să acţionăm. Aceasta pretinde că știe uneori mai mult decât mintea, iar noi tindem să o credem.

În opinia psihologului Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, limbajul nostru interior păstrează o anumită formă asupra realității, din care este greu să ieși. “Emoția este cărarea prin care omul călătorește mai ușor către ce-și dorește. Vrea o stare de zmeu, se face puternic, vrea dragoste, o caută și își deschide inima, vrea să vadă căldura altora, se transformă în căldură interioară, și tot așa. Emoțiile nu sunt bune sau rele. Ele doar sunt, și corpul nostru reacționează într-un fel sau altul la ele. Doar că nefiind civilizate, educate, emoțiile ajung să ne controleze, sa ne domine comportamentul și de multe ori ne îndepărtează obiectivele. Cei mai mulți dintre noi suntem o adunătură de sentimente și senzații, care noi credem că sunt emoții. Ele nu sunt. Emoțiile sunt ceva de nivel înalt, pozitive și aducătoare de acea stare din care nu vrei să ieși. E ca și cum ești îndrăgostit de cineva în primele zile – săptămâni. Acea energie din tine, o numești emoție pozitivă, dragoste, îndrăgosteală, etc. Imaginează-ți acea emoție că este prezentă tot timpul în viață, și ai energie pentru tot ce vrei, poți și-ți dorești. In acest caz, devii tu liderul emoțiilor tale și le ghidezi către ce vrei. În cazul adunăturilor de sentimente și senzații care distrag omului atenția de la ce-i frumos și ce își dorește, omul nu mai este în controlul vieții sale”, afirmă psihologul Alexandru Pleșea.

Află ce emoții te “guvernează”!

Ca să testezi din care categorie faci parte, observă aceste lucruri:

– observă cu ce energie te trezești dimineața

– observă dacă poți lucra mai mult decât ceilalți

– observă dacă atunci când ești în natură, chiar simți natura

– observă dacă atunci când porți o discuție, poți avea energie să fii pozitiv și optimist până la capătul ei

– observă câte ore dormi pe noapte și dacă te trezești odihnit

– observă ce simți când stai între mulți oameni

– observă câte emoții negative ai într-o zi, notează-le

– observă la alții ce vrei sau ce nu vrei să fie în tine

– observă dacă te poții trezi cu o oră sau două mai devreme decât ceilalți

– observă dacă poți sta treaz când ai energie bună în jur

– observă ce oferi când ai pe cineva drag în jur

– observă cum vorbești și privești când ai oameni în jur

“Aceste observații conduc pe om către schimbări interioare puternice. Transformarea este rapidă, de la a fi sclavul unor sentimente și senzații, la a controla și ghida către un TU (EU) mai puternic, emoții și trăiri mai înalte. Procesul poate dura și o viață, doar depinde de efortul pe care îl faci omul. Un secret: Omul care exprimă emoții sau sentimente negative ca: îngrijorări, frici, anxietăți, frustrări, gânduri de răzbunare, gânduri la viitor sau trecut, lene, neacceptare, teamă, etc, poate ajunge sa nu ai aibă energie pentru el cât își dorește. Emoțiile negative trag energie din om. Emoțiile pozitive ca: empatia, altruismul, compasiunea, atenția, dragostea, răbdarea, voința, perseverența, etc, aduc energie și păstrează energia în TU (EU)”, explică psihologul Alexandru Pleșea.

Un exercițiu de schimbare a emoțiilor pentru această săptămână:

  1. Transferă atenția din minte către inimă.
  2. Simte sentimentul de iubire - gândește-te la cineva pe care îți este ușor să îl iubești și concentrează-te la acel sentiment de iubire 15 minute.
  3. Trimite acest sentiment de iubire și ție și celor din jur.

Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, este sociolog, psihoterapeut, hipnoterapeut și trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minții umane în trei sisteme educaționale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și România și de peste 10 ani organizează cursuri și traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.

Explicaţiile psihologului: Ce este abuzul de tip gaslighting și cât de periculos este?

Explicaţiile psihologului: Ce este abuzul de tip gaslighting și cât de periculos este?

Ati simțit vreodată că sunteți prea emoționali sau că lucrurile pe care le credeți adevărate sunt doar închipuiri în mintea dumneavoastră? Cunoașteți pe cineva care vă face să vă simțiți neliniștiți în permanență, vă face să vă puneți la îndoială propria sănătate mintală sau care vă face să simțiți că aveți nevoie permanent de scuze? Este posibil să fiți victima unui abuz de tip gaslighting.

Potrivit psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), abuzul de tip gaslighting reprezintă o formă de abuz emoțional ascuns și este actul de a manipula pe cineva folosind eforturi psihologice pentru a-i face să-și pună la îndoială propria sănătate, propriile forțe și puterea de judecată. „Abuzul de tip gaslighting este o formă severă de abuz emoțional care adesea îi determină pe cei abuzati să-și pună la îndoială propriile amintiri, gânduri sau evenimente care s-au întâmplat. În cazul în care comportamentul nu este oprit, poate avea ca rezultat o ”victimă ”care să se îndoiască de propria persoană și să-și piardă propriul sentiment de identitate și de sine. Poate avea loc în orice tip de relație, fie ea personală sau profesională. Este o tehnică obișnuită folosită de soții abuzivi sau de partenerii intimi, narcisiști și de cei care încearcă să controleze grupuri mari de oameni, cum ar fi liderii de cult. Efectele acestei forme de abuz pot fi adesea devastatoare”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Mai mult, specialistul afirmă că abuzul apare sub mai multe forme: poate fi fizic, mental, emoțional, sexual sau financiar. Răstirea, lovirea, amenințarea sau criticarea în mod constant sunt câteva exemple de abuz. Sexul forțat sau reținerea banilor sunt, de asemenea, moduri în care oamenii pot fi abuzați. Acestea sunt formele mai evidente de abuz. Abuzul de tip gaslighting, pe de altă parte, nu este la fel de ușor de detectat, victimele fiind adesea atât de copleșite de comportamentul agresorului și de îndoiala de sine, încât poate dura mult timp pentru a realiza ce se întâmplă și pentru a cere ajutor.

Semnele abuzului de tip gaslighting

Abuzul de tip Gaslighting poate lua diferite forme și se întâmplă adesea în etape:

Negarea. “Persoana abuzivă neagă că a spus ceva, chiar dacă există dovezi ale minciunii lor. Chiar dacă știți ce ați auzit sau ați văzut și dacă persoana abuzivă știe că ați auzit-o sau ați văzut-o, acest tip de individ va nega realitatea unei situații și va încerca să facă o persoană să se simtă ca și cum ar fi imaginat totul”, explică specialistul”, explică psihologul.

Minciuni. “Abuzatorul spune minciuni și se comportă șocat dacă îl confruntați cu adevărul. Acest tip de individ nu este neapărat abil în legătură cu minciunile, ci spune mai degrabă minciunile cu atâta înverșunare încât vă poate lăsa să vă întrebați de ce v-ați îndoit vreodată de ele. Însă, faptele vorbesc mai tare decât vorbele! Dacă sunteți implicați într-o situație/relație cu cineva care dă semne de abuz gaslighting, fiți atenți la ceea ce face, nu la ceea ce spune. De obicei, persoana folosește cuvinte pentru a distorsiona adevărul și pentru a vă face să vă puneți la îndoială propria sănătate. Observați acțiunile lor și aveți încredere în instinctul vostru”, consideră expertul.

Laude false. “Abuzatorii de tip Gaslighting vor folosi adesea laude false sau acte de apreciere, lăsându-vă să vă întrebați dacă sunt cu adevărat abuzivi sau dacă nu cumva ați înțeles greșit. Cel mai adesea, aceasta este pur și simplu o încercare de a vă dezechilibra emoțional. Un semn că lauda sau aprecierea este falsă este motivul pentru care ești lăudat. Acești indivizi oferă de obicei semne de apreciere dacă acțiunile tale au realizat ceva care le-a servit cu ceva scopului lor”, este de părere psihologul Laura Maria Cojocaru.

Proiecția. “Reprezintă actul de a acuza pe altcineva pentru propriile deficiențe sau defecte. De exemplu, dacă acest tip de persoană trișează într-o relație, s-ar putea să te acuze că ești infidel/ă. Acesta este o stratagemă pe care aceste persoane o folosesc adesea pentru a îndepărta atenția de la ei înșiși și de la comportamentele lor slabe”, explică specialistul.

Manipularea “Abuzatorii de tip Gaslighting sunt de obicei maeștri manipulatori. O modalitate prin care încearcă să manipuleze victimele este folosirea de prieteni sau persoane dragi împotriva lor. În multe cazuri, prietenul sau persoana iubită nici măcar nu este conștient de ceea ce spune sau face abuzatorul. De exemplu, ei îți pot spune lucruri care să te facă să crezi că altora nu le pasă cu adevărat de tine, „Nu le pasă de tine. Dacă ar face-o, nu crezi că ar veni mai des? ” sau „Știi că nu vei găsi niciodată pe nimeni ca mine”. Aceste tipuri de declarații sunt adesea suficiente pentru a face victimele să se izoleze de cei care le-ar putea fi de ajutor sau să-i susțină. Acest lucru oferă agresorului și mai mult control asupra vieții persoanei de lângă el”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cum putem identifica un abuzator gaslighting?

Acești indivizi prezintă adesea un aspect la care mulți specialiști se referă ca personalitate autoritară. Indivizii cu acest tip de personalitate nu văd de obicei niciun minus la propria persoană, însă le este foarte ușor să evidențieze defectele sau neajunsurile altora. Nu este neobișnuit ca acest tip de persoane să aibă o tulburare clinică de personalitate. Tulburarea antisocială a personalității, adesea denumită sociopatie sau psihopatie, este o tulburare de personalitate care este caracteristică lipsei de empatie sau a preocupării pentru ceilalți, a manipulării și a controlului minții. Deși nu toți cei cu tulburare de personalitate antisocială sunt violenți fizic, unii pot manifesta și acest aspect.

“Dacă voi considerați că sunteți într-o relație cu o persoană care manifestă sociopatie sau psihopatie, este important să căutați ajutor și să stabiliți un plan de siguranță pentru a vă proteja. Tulburarea de personalitate narcisistă este o altă tulburare de personalitate frecventă în rândul acestor tipuri de indivizi. Persoanele cu tulburare de personalitate narcisistă au un sentiment exagerat al stimei de sine. Au tendința de a face ca totul să fie despre ei și în jurul lor și de a fi ușor jigniți dacă alții nu le acordă o atenție specială, chiar adorare. Un narcisist va manipula în mod firesc orice situație pentru a-i aduce beneficii într-un fel sau altul. S-ar putea preface că își ajută victimele, dar, de fapt, comportamentul lor are de obicei o ”agendă” care îi aduce numai lui beneficii”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Care este ”agenda” din spatele acestui tip de comportament?

Abuzul prin metoda gaslighting este adesea alimentat de dorința unei persoane de a deține controlul sau de a câștiga lucrurile pe care le dorește, fără a fi nevoie să lucreze pentru aceste beneficii sau să își asume responsabilitatea pentru acțiunile sale. Acest tip de indivizi s-ar putea convinge că ceea ce îți fac este pentru binele tău și că ar trebui să-i apreciezi.

“Deși comportamentul lor poate sugera altfel, adesea simt anxietate intensă la gândul de a te pierde. Din păcate, oricât de mult ar dori țintele acestui abuz să se simtă iubite sau dorite, acest tip de indivizi nu vor răspunde în general acelor sentimente. Conexiunea lor emoțională este mai degrabă înrădăcinată în control și manipulare decât orice lucru ce ține de iubire sau grijă. Indiferent dacă abuzatorul înțelege sau nu ceea ce face, abuzarea prin metoda gaslighting vă poate dăuna dacă nu primiți ajutor. Acești indivizi nu doresc ca victimele lor să gândească singure, să ia decizii sau să aibă proprii prieteni sau o viața personală. Acești indivizi doresc un control total și sunt de obicei foarte pricepuți în a-l obține. Dacă simțiți că aveți o relație cu o persoană care prezintă semne ale acestui tip de abuz, căutați ajutor și îndrumare pentru a vă proteja starea de bine, sănătatea și libertatea emoțională și decizională”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cum să faceți față situației?

“La început, poate fi dificil să înțelegeți cum poate dăuna abuzul emoțional în relația voastră și, mai ales, să recunoașteți și acceptați că sunteți victima unui abuz. Când o relație abia începe, este posibil să nu vă dați seama că sunteți manipulați sau abuzați. În primul rând, trebuie să știți că o relație sau o situație de muncă care implică această formă de abuz este toxică. Schimbările în comportamentul agresorului presupun un efort dedicat axat pe o relație sănătoasă și pot îmbunătăți relația, dar, fără ajutorul adecvat, schimbarea este puțin probabilă. Este necesar să fiți dispuși să puneți pe primul loc propria bunăstare fizică și mentală și să vă concentrați asupra depășirii abuzurilor pe care le-ați suportat. Este important să stabiliți relații cu prietenii sau membrii familiei care vă pot încuraja pe măsură ce învățați să faceți față și să depășiți această formă de abuz. În plus, contactarea unui consilier sau terapeut poate fi, de asemenea, foarte utilă. Dacă vorbiți cu un teraput despre experiența dvs. și despre cum ați fost făcuți să vă simți, veți avea ocazia de a vă exprima gândurile și sentimentele către cineva care are o viziune obiectivă și vă poate îndruma corect. O persoană specializată vă poate ajuta să învățați modalități de a face față emoțiilor voastre și de a începe să vă reconstruiți încrederea ți respectul de sine”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite - psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga. De peste 12 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

Explicaţiile psihologului: Cum recunoști un Don Juan?

Explicaţiile psihologului: Cum recunoști un Don Juan?

Ați auzit vreodată pe cineva spunând că „el este un adevărat Don Juan” sau „ei bine, nu sunt un Don Juan profesionist!”? Evident, este o referință punctuală la un personaj afemeiat pe nume Don Juan din piesele lui Lord Byron. Acest personaj fictiv este cineva pe care generația actuală l-ar eticheta drept „jucător”. Don Juan descrie un comportament sexual compulsiv numit „hipersexualitate”.

Cine a fost Don Juan?

Don Juan este un personaj notoriu într-o poveste spaniolă. Don Juan însuși reprezintă operele epice ale lordului Byron. Potrivit lui Byron, Don Juan nu este un afemeiat, ci cineva care este ușor sedus de femei. Don Juan este un bărbat pofticios, este întotdeauna iubit și atras cu ușurință de femei. Potrivit poveștii, el este iubitul dedicat lui Haidee și Leila. În poveste, el se angajează într-o aventură cu Julie, prietena mamei sale. Mai târziu, când aventura lor este expusă, mama lui Don îl trimite într-o aventură pentru a obține unele valori morale și pentru a căuta claritate în viață. Voia ca fiul ei să vadă că viața are mult mai multe de oferit.

În timpul aventurii sale, Don Juan a întâlnit și a întreținut relații cu nenumărate femei. Este atât de fermecător încât nici nu trebuie să muncească pentru a seduce o femeie. Femeile din jurul lui încearcă să facă tot posibilul să-l facă să se îndrăgostească de ele. Termenul „Don Juanism” este creat pornind de la acest bărbat fermecător.

Hipersexualitatea = Complexul Don Juan?

Potrivit psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), hipersexualitatea este o constrângere copleșitoare de a face sex sau de a te bucura de erotism. Hipersexualitatea este ca o senzație de poftă pentru corpul tău. “Pentru a o exprima în termeni simpli, gândiți-vă că ați fi în mijlocul unui deșert și nu aveți de unde să faceți rost de apă. Veți începe să vă deshidratați odată cu trecerea timpului. După câteva ore, veți simți că ați face absolut orice pentru a bea puțină apă. În același context, o persoană care este diagnosticată cu hipersexualitate face orice pentru o partidă de sex, adică tânjește după sex. Persoana respectivă depășește orice limite pentru sex și plăcerea sexuală. Ce declanșează hipersexualitatea? Pentru a răspunde la această întrebare, e bine să înțelegem încă un termen numit tulburare bipolară. Ambele condiții sunt mari și complexe. Prin urmare, să ne concentrăm doar asupra definiției deocamdată. Tulburarea bipolară este o tulburare serioasă de personalitate, la fel ca orice alte afecțiuni medicale. În tulburarea bipolară, un pacient experimentează maxime majore și minime majore. La fel ca medicamentele care te fac să te simți „mai bine, mai relaxat”, pacienții bipolari experimentează „maxime” și „minime” majore în viața lor de zi cu zi”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Ce este complexul Don Juan?

Complexul Don Juan, cunoscut și sub numele de „Don Juanism“, este o tulburare care se referă la dorința unui bărbat de a căuta permanent noi parteneri sexuali. Un bărbat activ sexual care se gândește în mod constant la modalități de a fi intim cu femeile, cu singurul scop de a avea contact fizic sexual și de a se angaja într-o relație „fără angajamente și responsabilități”, prezintă ceea ce specialiștii numesc „complexul Don Juan“. Poate fi considerat în mod corespunzător ca o dependență sexuală. Dar acesta ar fi un termen general care include și femeile cu aceeași afecțiune.

“Don Juanismul nu este o tulburare genetică sau o caracteristică moștenită de la părinți. Mai degrabă acest lucru se dezvoltă cu timpul. De exemplu, poate începe să se manifeste în momentul în care cineva se simte bine cu partenerul sexual, dar își dă seama că vrea ceva mai mult și diferit. Această afecțiune este potențial dăunătoare pentru un bărbat. Motivul este că, dacă cineva suferă de complexul Don Juan, tânjește în permanență după sex și caută noi partenere cu care să facă sex. Având în vedere faptul că bărbatul poate trece peste orice limite pentru a face sex, este obligat să facă alegeri care pot avea efecte catastrofale în viața sa. Suferind de complexul Don Juan, el caută și găsește întotdeauna o altă parteneră pentru noi experiențe sexuale și distruge orice șansă de a avea o relație decentă, stabilă, bazată pe iubire, cu orice femeie. Don Juanismul arată, de asemenea, un semn de instabilitate. Aceasta înseamnă că un bărbat care posedă astfel de caracteristici nu va putea aprecia o relație angajată și monogamă cu o femeie. În cazul său, dorința sexuală depășește posibilitatea intimității și a iubirii”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Semne de Don Juanism

Nu a avut niciodată relații lungi și serioase;

Nu se poate abține să se tot uită în stânga și în dreapta, transmițănd dorință și provocare femeilor din jur;

Are carismă - știe exact ce vrei să facă sau să-ți spună pentru a te cuceri;

Evită discuțiile despre relație;

Este greu de găsit, el este de obicei cel care te sună atunci când vrea el să vă vedeți;

Are multe „amice” în agenda telefonică și/sau pe rețele de socializare, cu care vorbește destul de ”drăgăstos”

Grăbește lucrurile - un Don Juan iubește provocarea, dar nu are nici un fel de scrupule să te preseze subtil să i te oferi dacă nu ajungi în patul său o vreme mai lungă, deoarece acesta este de fapt scopul lui;

Nu este cu adevărat interesat de tine - preferă conversațiile de suprafață, amuzante sau legate de subiecte generale, nu este interesat de ideile, emoțiile, nevoile și visurile tale. Deși pare că te ascultă foarte atent, este cu mintea într-un cu totul alt loc și doar te aprobă drăguț.

Prietenii săi (dacă apuci să-i cunoști) nu te văd ca pe o posibilă nouă membră în grup - te tratează ca pe „fata cea nouă”, deoarece se așteaptă să nu te vadă de prea multe ori cu el.

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite - psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga. De peste 12 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

Explicaţiile psihologului: Plictiseala – de ce apare, implicații psihologice și soluții

Explicaţiile psihologului: Plictiseala – de ce apare, implicații psihologice și soluții

Dacă viața în esența ei naturală ar fi trăită ca valoare pozitivă și cu un conținut real, nu ar exista plictiseală ... simpla noastră existență ne-ar împlini și satisface. De cele mai multe ori, descoperim că simțim o plăcere, o senzație de bucurie deplină și de împlinire interioară mult mai evidente atunci când lăsăm lucrurile să curgă simplu, observând plusurile și bucurându-ne de lucrurile mărunte, decât atunci când ne străduim cu orice preț să facem ceva, să atingem un obiectiv sau când suntem angajați într-o activitate pur intelectuală.

Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), plictiseala este un sentiment comun, iar a te simți nemulțumit de o activitate sau neinteresat de ea poate duce la plictiseală. “Plictiseala poate apărea atunci când ne simțim energici, dar nu avem unde să ne direcționăm energia. Poate apărea și atunci când avem dificultăți în concentrarea asupra unei sarcini. Plictiseala este o problemă frecventă în rândul copiilor și adolescenților. În unele cazuri, ei se pot plânge de plictiseală atunci când nu se simt în confort să rămână cu atenția asupra gândurilor sau sentimentele lor”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Care sunt simptomele plictiselii?

  1. Plictiseala este marcată de un sentiment de ”gol”, precum și de un sentiment de frustrare față de acest gol. Când ne plictisim, este posibil să avem o atenție limitată și lipsă de interes față de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Este posibil să ne simțim apatici, obosiți, nervoși sau iritați.
  2. Plictiseala poate fi definită în termeni de atenție: conform Eastwood, apare atunci când nu suntem capabili să ne atragem atenția cu informații interne sau externe (gânduri și sentimente și, respectiv, stimuli de mediu) necesare pentru participarea la o activitate satisfăcătoare.
  3. Într-un studiu (Eastwood și colab., 2007), 204 studenți au completat chestionare despre susceptibilitatea lor la plictiseală și despre emoțiile lor și au răspuns inclusiv la întrebări despre descrierea sentimentelor și concentrarea externă. Studenții care au spus că au suferit de mai multă plictiseală s-au concentrat mai mult pe exterior și au raportat dificultăți în identificarea emoțiilor lor.

Ce cauzează plictiseala?

Potrivit psihologului Laura Maria Cojocaru, oamenii identifică și experimentează plictiseala în mod ușor diferit. Aceasta poate să apară din cauze ca:

  1. odihnă sau nutriție inadecvată
  2. nivel scăzut de stimulare mentală
  3. lipsa de alegere sau control asupra activităților zilnice
  4. lipsa unor interese recreative diversificate
  5. percepție slabă asupra timpului
  6. pierderea interesului
  7. instrucțiuni confuze
  8. frica de a greși
  9. repetarea unei activități pentru prea mult timp
  10. senzația de a nu reuși noi activități sau noi abordări ale activității

Cine riscă să se plictisească?

Specialistul este de părere că aproape toată lumea experimentează plictiseala din când în când. Unele grupe de vârstă ar putea experimenta mai multă plictiseală decât altele.

  1. Copiii - un copil plictisit poate dori să fie angajat într-o activitate și poate fi ușor angajat atunci când îi oferim ceva „distractiv”, în timp ce un copil deprimat poate evita acest lucru.
  2. Adolescenții – ei se confruntă frecvent cu plictiseala. Deși li se oferă mai multă libertate de a alege ce să facă cu timpul lor, ei încă învață despre ei înșiși și despre interesele lor. Când nu știi clar unde, când și pe ce să te concentrezi, poți experimenta senzația de plictiseală.
  3. Adulții - dacă plictiseala interferează cu capacitatea noastră de a îndeplini sarcinile necesare sau ne îngreunează calitatea vieții, este indicat să discutăm cu un specialist, psihoterapeut, coach etc.

Cum este diagnosticată plictiseala și cum o putem trata?

“Plictiseala este un răspuns normal la unele situații. Însă, deși nu există teste pentru a diagnostica plictiseala, dacă aceasta durează perioade lungi de timp sau apare frecvent, poate fi un semn de depresie. Simptomele plictiselii și depresiei sunt uneori similare. Un psihoterapeut vă poate ajuta să faceți distincția între plictiseală și depresie și să beneficiați de abordarea și/sau tratamentul necesar. Nu există tratament specific pentru plictiseală (decât dacă implică o depresie). Cu toate acestea, există o mulțime de soluții dacă vă confruntați cu plictiseala. De exemplu, ar fi o idee să luați în considerare abordarea unor noi hobby-uri sau alte activități diversificate. A te alătura unui club cu o anumită tematică poate fi o modalitate bună de a împiedica apariția plictiselii. Cluburile de lectură, grupurile ”hobby” sau grupurile de dezvoltare personală sunt toate locuri excelente pentru a începe. Alăturarea la un grup comunitar sau de voluntariat care organizează diverse activități și ieșiri este o altă idee bună. În cazul copiilor, îi puteți ajuta să facă față sentimentelor de plictiseală atunci când apar. Când se plâng de plictiseală, încurajați-i să comunice. Abordați ceea ce simt fără a pune la îndoială validitatea sentimentelor lor. Făceți-vă timp pentru a-i ajuta să identifice cauzele plictiselii lor și să găsească soluții creative”, declară psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI)..

Pentru cele mai bune rezultate:

  1. Nu puneți la îndoială dacă „ar trebui” să se plictisească copilul dumneavoastră.
  2. Evitați să răspundeți la plângerile copilului dvs. de plictiseală cu nerăbdare sau anxietate.
  3.    Puneți întrebări deschise pentru a le stimula creativitatea în găsirea de soluții interesante pentru ameliorarea plictiselii.
  4. Recunoașteți faptul că plângerea copilului dvs. de plictiseală poate fi modul lor de a încerca să vă atragă atenția sau de a cere să participe la o activitate.
  5. Ajutați-l pe copil să identifice orice alte probleme emoționale sau sentimente pe care le-ar putea identifica ca plictiseală.
  6. Ajutați-vă copilul să găsească o activitate antrenantă sau una la care să participați împreună.

Prevenirea plictiselii

Pentru a preveni plictiseala:

  1. Păstrați o evidență a circumstanțelor în care dumneavoastră sau copilul dvs. vă plictisiți. Rețineți momentul din zi, locul și activitățile care preced starea, astfel încât să puteți evita aceste circumstanțe sau să vă pregătiți pentru o posibilă plictiseală în viitor.
  2. Faceți sarcinile de rutină mai interesante prin adăugarea unui element unic.
  3. Combinați mai multe sarcini repetitive, astfel încât acestea să poată fi realizate împreună.
  4. Împărțiți sarcinile mai mari în unele mai mici și planificați pauze sau recompense la etapele cheie.
  5. Creați o listă de activități pe care să le faceți când vine plictiseala. Dacă copilul dvs. se simte plictisit, creați împreună această listă.
  6. Stabiliți o zonă specială în care singur/ă sau împreună cu copilul puteți desfășura activități rezervate ”luptei cu plictiseala”.

“Plictiseala este frecventă la toate vârstele, iar unele ”plictiseli” sunt inevitabile. Cu toate acestea, învățarea modului de a face față plictiseli de la o vârstă fragedă, ne dezvoltă abilități de rezolvare a problemelor care ne vor ajuta în viitor. Dacă plictiseala face parte dintr-o problemă mai mare, cum ar fi depresia, va trebui să contactați un specialist psihoterapeut/coach sau psihiatru, care să vă ofere o schemă de lucru personal sau de tratament. Dacă discutați cu un psihoterapeut despre sentimentele dvs., îl veți ajuta să vă înțeleagă nevoile și să se asigure că veți primi abordarea potrivită dumneavoastră”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite - psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga. De peste 12 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

WhatsApp, GDPR și relațiile de muncă

WhatsApp, GDPR și relațiile de muncă

Ne întrebăm adesea cum să ne raportăm la utilizarea noilor tehnologii în relațiile de muncă. Realitatea vieții în care trăim ne arată că tehnologia, de cele mai multe ori „bate” procedurile și politicile, instaurând noi practici în relațiile de muncă. Una dintre acestea, foarte des întâlnită este cea a utilizării WhatsApp în comunicările dintre angajați și angajator. Astfel, nu de puține ori, mai ales pe perioada pandemiei s-a folosit rețeaua de socializare pentru următoarele:

Pentru trimiterea pontajelor pentru salarii – spre exemplu în cazul în care angajatul, datorită situației medicale în care se află, nu poate să prezinte documentele în original. Astfel, la ce s-a recurs? La fotografierea acestora și trimiterea prin WhatsApp.

Pentru acordarea de zile libere pentru situații precum: decese, internări în spital și chiar concediu plătit (mai ales în cazul scenariului roșu când școlile au fost închise);

Pentru trimiterea diverselor adeverințe sau documente referitoare la decizia de izolare sau carantinare.

Ce putem constata astfel? “Pe lângă o mulțime de date pe care WhatsApp-ul deja le prelucra despre noi: nume, prenume, număr de telefon, fotografii, video-uri, locație, informații despre dispozitivele utilizate, adrese de email, ID-uri ale userului ș.a., se mai adaugă în acest context și date de conținut precum: informații care relevă starea de sănătate, informații medicale care au relevanță în desfășurarea relațiilor de muncă”, declară Ionel Orza, antreprenor și fondator GDPR Complet.

De ce se folosește atât de mult WhatsApp-ul? “Răspunsul este destul de simplu: deoarece la acest moment este cel mai facil canal de comunicare electronică, raționamentul eficienței întrecând altele precum cel al securității sau confidențialității datelor. De multe ori nu putem accesa adresa de email de serviciu de acasă, nu ne putem deplasa în persoană și nici nu avem pe cine să trimitem pentru a ne preda documentația referitoare la concedii medicale spre exemplu. Necesitatea și urgența împinge astfel spre o „abolire” a confidențialității și securității datelor. Aceste aboliri însă au atras multe sancțiuni în Uniunea Europeană în cuantum de zeci și sute de mii de euro (ex. A se vedea sancțiunile aplicate de Autoritatea de Supraveghere în domeniul protecției datelor din Spania)”, explică Ionel Orza, antreprenor și fondator GDPR Complet.

Ce ar trebui să facă o companie sau o instituție pentru a putea utiliza WhatsApp și a diminua riscurile unei sancțiuni?

“În primul rând ar fi nevoie de o analiză specifică în cadrul companiei din care să reiasă utilitatea apelării la această rețea. Poate totuși se pot găsi canale de comunicare mai sigure și care asigură un nivel de confidențialitate mai ridicat! Dacă se identifică, este de preferat să se folosească acele canale”, declară Ionel Orza, antreprenor și fondator GDPR Complet.

Dacă totuși alege să utilizeze rețeaua, ar trebui să apeleze la servicii de consultanță GDPR și implementare GDPR pentru a primi un punct de vedere al specialiștilor GDPR, ori dacă are numit un Responsabil cu Protecția Datelor să solicite sprijinul acestuia.

Cu sprijinul DPO-ului sau nu, se poate gândi o procedură cadru de utilizare a acestei rețele. Aceasta ar trebui să cuprindă următoarele:

Pe ce dispozitive poate fi folosită aplicația;

În ce context se poate folosi și când se poate iniția o discuție;

Felul în care se adaugă membrii în grupurile de WhatsApp;

Rolurile ocupate în cadrul grupurilor – cine va fi administrator, cine va fi moderator etc;

Reguli de bună folosință (ex. Se stabilește că nu vor fi trimise date cu caracter personal / vor fi trimise dar imediat după recepționare vor fi șterse);

Condițiile care pot atrage eliminarea membrilor din grupuri;

Alte alternative pe care operatorul încurajează să fie avute în vedere.

Toate aceste aspecte pot implica timp și resurse însă odată stabilite, vor crea un mediu mai sigur pentru protejarea vieții private și a datelor cu caracter personal ale angajaților.

Astfel, pentru înțelegerea realității din companie și găsirea celor mai potrivite soluții pentru fiecare caz în parte, rolul cu adevărat important în acest proces, revine Responsabilului cu Protecția Datelor. În cazul în care există un contract de servicii de Responsabil cu Protecția Datelor, DPO externalizat e necesară solicitarea unui punct de vedere.

“Indiferent de pașii făcuți până acum, recomandarea noastră este ca să se aibă întotdeauna în vedere asigurarea confidențialității și securității datelor angajatului. O abordare responsabilă față de acest lucru, instruirea și pregătirea acestora, vor diminua mult riscurile prezente prin utilizarea WhatsApp”, conchide Ionel Orza, antreprenor și fondator GDPR Complet.

Explicațiile psihologului: Cine sunt auditivii din jurul nostru?

Explicațiile psihologului: Cine sunt auditivii din jurul nostru?

Modul în care suntem predispuși să ne raportăm la lumea exterioară ne determină felul în care o interpretăm. Cu alte cuvinte, ca persoane vizuale, vom fi mai impresionați de lucrurile pe care le vedem. Ca persoane focusate mai mult pe auz, sunetele și vocile celorlalți vor avea un impact mai mare. Ca persoane kinestezice, ceea ce simțim, atât emoțional cât și fizic, vor contura calitatea experiențelor noastre. Experimentarea vieții prin simțuri este ce ne ajută să învățăm despre noi înșine, despre ceilalți și este modalitatea prin care ne formăm experiența de viață.

Potrivit cunoscutului psiholog Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), persoanele auditive tind să fie genul de oameni temperați, care mențin un ritm constant în vorbire și în viață. Pot ieși din zona de confort la fel cum pot rămâne într-o monotonie firească, dacă așa este nevoie. Acestea sunt mai atente la anumite tonalități ale vocii și reacționează mai repede la ele.

“Auditivii rețin mai bine instrucțiunile primite pe cale verbală și își pot aminti cu ușurință anumite secvențe rostite sau auzite. Sunt genul de persoane care memorează foarte ușor secvențe muzicale, ritmuri, precum și versurile melodiilor. La fel, pot reține conversații întregi, dacă sunt suficient de interesați de interlocutor sau de subiect. Preferă să comunice mai mult oral decât în scris – deci vor prefera, de exemplu, să sune sau să trimită mesaje vocale în loc să trimită mesaje text. Au nevoie să fie auziți, ascultați, sunt sensibili la zgomote și pot fi distrași ușor de acestea. Pentru ei contează mai mult modul în care spui ceva, decât ceea ce spui efectiv. Sunt foarte receptivi la orice schimbare de tonalitate, precum și artiști la recunoașterea emoțiilor din vocea unei persoane. Fiind ușor distrași de sunete, pot opta să lucreze într-un mediu extrem de liniștit, ori să pune muzică sau un sunet constant pe fundal, care să acopere restul sunetelor obișnuite, care le-ar putea distrage atenția”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Cum recunoști un auditiv?

Mai mult, specialistul este de părere că, privind la limbajul corpului, putem observa mai multe elemente care să ne ajute să descoperim auditivul din cameră. La nivelul mișcărilor oculare, tendința este să își mențină privirea preponderent în zona mediană, mișcându-și ochii mai mult „între urechi”.

“Asta arată că, în acele momente, persoana respectivă își caută informația în centrii auditivi, fie reconstruind ceva ce a auzit, fie imaginându-și „cum ar suna”. Tonul și ritmul vocii sunt melodioase, cu ritm mediu, temperat. Respirația este preponderent echilibrată, constantă, în partea de mijloc a pieptului. Atunci când ascultă, au tendința să stea cu capul ușor aplecat într-o parte, poate chiar să își schimbe poziția, căutând „unghiul” cel mai bun din care să audă. Ca și gesturi, pot avea tendința de a își atinge gura cu mâinile destul de des, vor sta cu umerii trași pe spate și tind să fie persoane ceva mai corpolente”, consideră psihologul Andra Tănăsescu.

La nivelul limbajului verbal, vor folosi cuvinte și expresii precum:

Cuvinte: răsunet, melodios, rezonanță, urale, discurs, ecou, strident, vocal, vociferări, zvon, zgomot, declic, cântec, convorbire, etc.

Verbe: a suna ca, a auzi, a se armoniza, a audia, a cădea de acord, a apela la, a se certa, a se plânge, a vocifera, a anunța, a întreba, etc.

Expresii: „gură-spartă”, „asta e cu cântec”, a fi pe aceeași lungime de undă” ,„a-și ține gura”, tonul face muzica”, „mi-a picat fisa”, „sunt numai urechi”, „viitorul sună bine”, „suntem în perfectă armonie”, „rezonez cu această persoană/idee”, „tu te auzi ce spui?”, „salvați de clopoțel”, „puterea cuvântului este mare” etc.

Ce îi deranjează pe auditivi?

Un lucru care îl poate scoate din starea de calm poate fi țăcănitul pixului în timp ce acesta vorbește sau caută să asculte pe cineva. Același lucru este valabil și pentru zgomotele puternice – bormașină, motorul unei mașini, o motocicletă turată lângă el, țipete, uși trântite, un anumit timbru vocal etc. Un alt lucru deranjant pentru un auditiv este să te foiești constant în timp ce vorbești cu el.

“Comparativ cu vizualul care este deranjat de imaginea mișcării, auditivul va fi deranjat de sunetul produs de mișcările constante – de exemplu, scârțâitul unui scaun. Atunci când îi vorbești, are nevoie să păstrezi un ritm constant și clar al cuvintelor. Discursul repezit al unui vizual îl poate obosi foarte tare, dacă nu este exprimat clar și bine articulat. În mediul de lucru, are nevoie de liniște sau muzică de fond care să creeze cumva o armonie „în urechile sale”. Orice inconsistență, orice schimbare bruscă sau ridicare de tonalitate îi poate distrage atenția și astfel să îi întrerupă fluxul de lucru. Atunci când discută cu cineva, este important să o facă într-un loc în care să poată auzi ceea ce spune interlocutorul, altfel va deveni iritat, frustrat și obosit până la sfârșitul conversației. Cum nevoia lui nu este de a vedea, ci de a auzi, se poate simți jignit dacă îi este reproșat că nu ascultă, doar pentru că nu privește persoana care i se adresează. Cei mai mulți sunt incredibil de atenția și rețin tot ceea ce spunem, chiar dacă nu privesc către noi și par absorbiți de alte activități în care sunt implicați”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, este Psiholog, Coach Wing Wave, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, cu specializări în terapia de cuplu și familie, dans terapie, somato-terapie, NLP și lucrul cu proiecțiile sinelui. Și-a propus ca prin ceea ce face să aducă în viața fiecărei persoane cu care lucrează un plus de conștientizare, cunoaștere și încredere în propriile forțe. Obiectivul ei este să ofere cât mai multe din experiența ei, atât personală cât și profesională, astfel încât să producă schimbări semnificative în viețile celorlalți.

Sursa foto www.desteptarea.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.