Zi de zi suntem influențați de diverse prejudecăți cognitive de care nu suntem conștienți. Muzica pe care o ascultăm ne influențează părerea despre vinul pe care îl bem, greutatea lingurii influențează cât de cremos găsim iaurtul și evaluarea morală a străinilor depinde de filmul pe care tocmai l-am vizionat. Mulți numesc această paradigmă a descoperirilor empirice paradigma „toți suntem proști”.

Cu toate acestea, cunoscutul psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), consideră că, în loc să ne pregătim să eșuăm tot timpul, am putea să luăm ca punct de bază configurația noastră mentală plină de emoții, irațională și simplificatoare; și doar în acele momente rare și excepționale reușim să ne depășim ”prostia” și să dobândim adevărata raționalitate.

“Prostia umană sau tendința către eroare este un subiect complex, complicat și controversat. Să poți discuta despre subiectul ”prostiei” în mod corect este întotdeauna o sarcină epuizantă. Deloc surprinzător, riscul de a jigni oamenii este mare, precum și posibilitatea de a fi înțeles greșit. Acesta este motivul pentru care este atât de important să ne bazăm pe studii care să ne prezinte funcționalitatea logică a tendinței către eroare, într-un mod acceptabil și utilizabil spre transformare. De pildă, avem mai multe șanse să fim orbi față de propriile eșecuri decât ne dăm seama. Acest lucru ar putea explica de ce unii oameni incompetenți sunt atât de enervanți când nu văd unde au dat greș. De asemenea, persoanele incompetente (într-un domeniu specific) injectează o doză sănătoasă de umilință în propriul nostru respect de sine și, mai ales, injectează în noi o bună doză de îndoială față de ceea ce am considerat inițial bun, util, de bun simț. Aceștia ne pot îndepărta de la ceea ce numim în mod natural ”ascultarea instinctului”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cauze ale acțiunilor ”stupide” pe care le facem:

1. Distragerea atenției. “Acest lucru provoacă cel mai scăzut grad de eroare umană. Distracția îi face pe oameni să rateze obiectivele din cauza lipsei de concentrare. Neacordarea atenției sau nealocarea resurselor suficiente duce la frustrare și pierdere de timp. Persoanele distrase tind să nu cheltuiască cantitatea potrivită de energie și concentrare în timp ce îndeplinesc sarcini relevante. Așadar, se comportă prost (a se citi nepotrivit!) pentru că se luptă să atingă obiective pe care nu sunt cu adevărat dispuși să le atingă”, explică psihologul.
2. Lipsa de control. “Acest lucru duce la gradul mediu de eroare umană. Lipsa de control este tipică persoanelor impulsive. A nu avea autocontrol înseamnă a fi victima evenimentelor, acționând irațional prin urmare. Oamenii lipsiți de autocontrol se comportă prostește pentru că sunt înclinați să acționeze impulsiv, fără raționalitate”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.
3. Ignoranța și excesul de încredere. “Aceasta duce la cel mai înalt și mai periculos grad de eroare umană. Ignoranța și excesul de încredere îi determină pe oameni să își asume riscuri. Asta, deși nu au cunoștințele sau abilitățile necesare pentru a gestiona și a face față posibilelor consecințe dezastruoase, în cele din urmă alții trebuind să plătească pentru problemele cauzate de acești oameni. Oamenii ignoranți se comportă prostește, în consecință, de pe urma acțiunilor lor nu beneficiază nici ei înșiși, nici societatea”, afirmă specialistul.
4. Nevoia de a avea dreptate. “Mulți oameni inteligenți fac alegeri stupide pentru că au nevoie și vor să aibă întotdeauna dreptate. Se identifică ca fiind aceia care au întotdeauna răspunsurile corecte și cele mai bune soluții. Orice mai puțin ar fi greșit. Și ei nu pot greși!”, crede psihologul.
5. Nerăbdarea. “Când ești obișnuit să ai mereu dreptate, ai tendința de a nu avea prea multă răbdare cu cei din jur. Ești ușor distras, nu acorzi timpul necesar pentru a înțelege și o altă perspectivă, nevoie, nu acorzi timp pentru negociere și găsirea celei mai bune soluții”, este de părere psihologul Laura Maria Cojocaru.
6. Hiperfocalizarea. “Concentrarea este un lucru bun, dar fi ”prea concentrat” poate duce la probleme. “A nu vedea pădurea de copaci” este un idiom clasic pentru hiperfocusul de care suferă mulți oameni inteligenți. Te concentrezi atât de mult pe detalii, încât pierzi din vedere imaginea de ansamblu. Nu reușești să observi toate aspectele și faci greșeli stupide”, continuă specialistul
7. Așteptări prea mari (nerealiste). „Oamenii inteligenți tind să fie, de asemenea, persoane cu performanțe ridicate. Sunt obișnuiți să opereze la un nivel superior și au așteptări corespunzătoare despre ei înșiși (și uneori despre alții). Atunci când sunt combinate cu cele trei anterioare, așteptările ridicate pot transforma un mediu de lucru sănătos într-unul toxic în foarte scurt timp. Și alegerile nepotrivite încep să pară cele ușoare și cu sens”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.
8. Necunoașterea. “Persoanele foarte inteligente par adesea ca fiind distante sau deconectate. Unele dintre aceste stări pot fi atribuite hiperfocalizării, dar la fel de des întâlnit este un indiciu al lipsei de inteligență emoțională (EQ). Lipsa dezvoltării sociale, a empatiei, poate duce la decizii care îi afectează negativ pe alții. Acest lucru se va intoarce inevitabil împotriva celui inteligent mental (IQ)”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Pacienţii români diagnosticaţi cu carcinom hepatocelular (CHC), cea mai întâlnită formă de cancer de ficat, au acces, începând din luna iulie anul acesta, la un tratament inovator pe bază de imunoterapie. Terapia este introdusă pe piaţă de compania Roche şi este indicată pentru tratamentul pacienților adulți cu CHC avansat sau nerezecabil care nu au avut anterior alte tratamente sistemice. Tratamentul este disponibil pacienţilor cu CHC avansat în regim compensat integral, prin Programul Naţional de Oncologie.

Aceasta este prima şi singura soluţie terapeutică pe bază de imunoterapie aprobată în Uniunea Europeană pentru această formă de cancer de ficat în stadiu avansat. Imunoterapia acționează prin întărirea sistemul imunitar, care poate astfel lupta mai eficient împotriva cancerului.

„În arsenalul terapeutic al acestei boli, tratamentele disponibile în stadii inițiale sunt limitate, în timp ce în stadii avansate, soluţiile sunt şi mai puţine. Având în vedere creşterea incidenţei în Europa, dar şi în România a acestui tip de cancer, ne bucurăm că pacienţii noştri pot avea acces la un tratament inovator care poate îmbunătăţi semnificativ calitatea vieţii şi supravieţuirea.” a declarat Conf. Dr. Adina Croitoru, Institutul Clinic Fundeni, Bucureşti.

Cancerul de ficat este al şaselea cel mai frecvent tip de cancer din lume^, iar CHC reprezintă 90% dintre cazurile înregistrate. CHC este un cancer agresiv, cu opţiuni limitate de tratament şi care reprezintă una dintre principalele cauze de deces prin cancer la nivel mondial^. În Europa, incidenţa cancerului de ficat este în creştere, cu peste 80.000 pacienţi diagnosticaţi şi aproximativ 77.000 de decese pe an.

CHC apare în principal la persoane cu ciroză provocată de viruşi hepatitici (B sau C) sau de consumul de alcool şi este de regulă diagnosticat în stadii avansate, motiv pentru care este denumit şi „ucigaşul tăcut”.

În pofida prevalenţei ridicate, persoanele care suferă de această boală, au în continuare puţine opţiuni de tratament şi supravieţuire scăzută. Prognosticul pentru CHC nerezecabil rămâne rezervat, cu puţine tratamente sistemice disponibile şi o rată a supravieţuirii la 1 an mai mică de 50%.

În România, potrivit estimărilor, în 2020 au fost înregistrate peste 3.600 de cazuri noi de cancer de ficat şi aproape 3.400 de decese prin CHC, ceea ce reprezintă a patra cauză de deces prin cancer din ţara noastră.

***

Despre Roche

Fondată în 1897 în Basel, Elveţia, drept una dintre primele companii producătoare de medicamente originale la scară industrială, Roche este acum cea mai mare companie de biotehnologie din lume şi lider mondial în diagnosticul in vitro. Compania urmăreşte excelenţa în ştiinţă pentru a descoperi şi dezvolta medicamente şi teste de diagnostic cu scopul de a îmbunătăţi şi salva vieţile oamenilor din întreaga lume. Suntem unul dintre pionierii medicinei personalizate şi dorim să continuăm să transformăm felul în care se oferă asistenţă medicală, pentru a avea un impact cât mai mare. Compania Genentech, din Statele Unite, este deţinută în totalitate de grupul Roche. De asemenea, Roche este acţionarul majoritar al companiei Chugai Pharmaceutical din Japonia.

Prezent pe piața românească încă din perioada interbelica, Roche își redeschide reprezentanța locală în anul 1992, urmînd ca în anul 2005, grupul Roche să înființeze societatea comercială S.C. Roche România SRL care a preluat activitatea reprezentanței din București. Roche oferă produse și servicii care acoperă întreg spectrul îngrijirilor de sănătate, pornind de la prevenție, tratament și până la monitorizarea post-tratament, în arii terapeutice majore unde există nevoi medicale neacoperite încă. Prin intermediul Roche România, ambele divizii ale Grupului Roche - divizia de farmaceutice și divizia de diagnostice - sunt prezente pe piața din țara noastră, oferind produse și servicii de înaltă specializare. Pentru orice informații suplimentare, vă rugăm să accesați www.roche.ro

Consumerismul și materialismul au devenit instrumentele de interes ale Vesticilor, Occidentului și țărilor civilizate. În același timp, spiritualitatea și dezvoltarea interioară sunt interesele Esticilor, Orientului și țărilor slab industrializate, crede psihologul Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții.

“Interesele noastre actuale sunt căutările primare, instinctuale ale omului, venite din educația socială, sistem, mediu cultural, scopuri familiale etc. Aici în Occident, consumerismul este un mod de viață, care absoarbe toate intențiile și dorințele noastre. Invazia reclamelor, mall-urilor, pieței de desfacere, gusturilor chimicalizate, mofturilor trupești, ne fac să ne rotim într-un cerc vicios care ne păstrează proaspeți și hotărâți să lucrăm pentru bani, nu pentru evoluție. Banii aduc Fericirea atunci când scopul cu care îi cheltuim este mai mare decât interesul personal. Orice altă dorință de avuție materială este un capriciu, instinct și factor de mărire a egoului, iar astfel de atitudini îl îndepărtează pe om de el însuși”, consideră psihologul Alexandru Pleșea.

Când aduc banii cu adevărat fericirea?

Specialistul este de părere că banii aduc într-adevăr fericirea atunci când cei care muncesc, nu o fac doar pentru ei înșiși, ci și pentru cei de lângă.

“Un cadou pentru mama ta, o bucurie unui copil, o masă oferită unui prieten, o donație făcută celor cu handicap, o călătorie pentru familia ta, un acoperiș celor nevoiași, etc. Banii aduc Fericirea doar când căutăm să servim viitorul nostru și al celor din jur. Servirea viitorului este observația spre unde ne îndreptăm și ce scop avem. Dacă cei mai mulți dintre noi căutăm să avem un acoperiș deasupra capului, este doar pentru că așa am văzut la părinții noștri și la societate. Această puternică programare ne face să muncim toată viața pentru asta”, declară psihologul Alexandru Pleșea.

Banii aduc Fericirea doar la cei care știu ce vor face cu ei

Totodată, psihologul este de părere că stările necontrolate și capriciile noastre ne fac să îi cheltuim pe lucruri care își pierd valoarea după un timp scurt. Dacă știm ce vom face clar cu banii, munca noastră începe să prindă un sens mai puternic.

„De exemplu, familia e bine, eu la fel, banii îi cheltuim pe ce ne place și vrem, dar dacă la cineva din familie apare vreun cost de spitalizare și e nevoie de bani, efortul depus pentru muncă va crește considerabil. Cei mai mulți oameni care înțeleg fluxul banilor, se comportă ca și cum nu ar avea. Nu pentru faptul că sunt zgârciți, ci pentru că înțeleg că fără un scop mai mare decât cel personal, nu pot câștiga mai mult”, continuă specialistul.

Sintagma “Banii nu aduc Fericirea” este pentru cei care înțeleg greșit Fericirea.

„Fericirea nu este o stare dependentă de factorii exteriori, ea este o voință care apare din interior. Fericirea este puterea de a oferi mai mult decât ai primit. Continuitatea acestui proces este mediul în care Fericirea poate fi menținută. Orice altă formă de Fericire este identificată cu egoul și nu este decât confort, plăcere, dorință, capriciu, moft sau interes”, conchide psihologul Alexandru Pleșea.

Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, este sociolog, psihoterapeut, hipnoterapeut și trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minții umane în trei sisteme educaționale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și România și de peste 10 ani organizează cursuri și traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.

Sursa foto www.psihoteca.

Liberul arbitru are la bază ideea că oamenii au capacitatea de a face propriile alegeri și de a-și determina propria soartă. Problema liberului arbitru i-a provocat mult timp pe filosofi și pe gânditorii religioși, iar oamenii de știință au examinat problema și din perspective psihologice și neuroștiințifice. Întrebarea rămâne: Este voința unei persoane liberă sau viețile oamenilor sunt de fapt modelate de puteri în afara controlului lor?

De-a lungul deceniilor, oamenii de știință au investigat conceptul de gândire umană la nivelul circuitelor neuronale, iar unele descoperiri au fost luate ca dovezi că deciziile conștiente nu sunt cu adevărat „libere”. Scepticii liberului arbitru susțin că sentimentul subiectiv al liberului arbitru este o iluzie. Cu toate acestea, mulți savanți, precum și oamenii obișnuiți, mărturisesc încă o credință în liberul arbitru, chiar dacă recunosc că alegerile sunt parțial modelate de forțe aflate în afara controlului cuiva.

În opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), comportamentale ale indivizilor sunt influențate de genetică, precum și de factorii din mediu care pot fi în afara controlului unei persoane. Acest lucru sugerează că există, cel puțin, unele constrângeri asupra gamei de decizii și comportamente pe care o persoană va fi înclinată să o ia (sau chiar să o ia în considerare) în orice situație dată.

“Cei care provoacă ideea că oamenii acționează așa cum o fac datorită unor alegeri conștiente și neconstrânse indică, de asemenea, dovezi că activitatea creierului inconștient poate prezice parțial o alegere înainte de a lua o decizie conștientă. Deși există multe motive pentru a crede că voința unei persoane nu este complet liberă de influență, nu există un consens științific împotriva liberului arbitru. Unii folosesc termenul „liber arbitru” într-un sens mai liber pentru a reflecta faptul că deciziile conștiente joacă un rol în rezultatele vieții unei persoane – chiar dacă acestea sunt modelate de dispoziții înnăscute sau aleatoriu (criticii conceptului de liber arbitru ar putea numi pur și simplu acest tip de luare a deciziilor „voință”). Chiar și atunci când procesele inconștiente ajută la determinarea comportamentului conștient al unei persoane, unii susțin că astfel de procese pot fi totuși considerate ca parte a voinței individului”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Contează dacă o persoană crede că alegerile personale sunt complet ale ei și că alegerile altora sunt, de asemenea, făcute în mod liber?

Psihologul Laura Maria Cojocaru a explorat conexiunile dintre credințele liberului arbitru – adesea evaluate prin acord cu afirmații precum „Sunt responsabil de acțiunile mele chiar și atunci când circumstanțele vieții mele sunt dificile” și, pur și simplu, „Am liberul arbitru” – și atitudinile oamenilor în ceea ce privește deciziile, producerea, vina și alte variabile de consecință.

“Cu cât oamenii sunt mai mult de acord cu afirmațiile liberului arbitru, cu atât au tendința de a favoriza mai mult explicațiile interne decât externe pentru comportamentul altcuiva. Aceasta poate include, de exemplu, să afli despre fapta imorală a cuiva și să fii de acord că aceasta a fost un rezultat al caracterului persoanei și mai puțin că factori precum normele sociale sunt de vină totuși. De exemplu, un studiu privind reducerea credințelor liberului arbitru în influența deciziilor de condamnare ale judecătorilor nu a arătat niciun efect în acest sens”.

Ce concepte din psihologie sunt similare cu credința în liberul arbitru?

Două concepte din psihologie care se aseamănă cu credința în liberul arbitru sunt „locus de control” și „auto-eficacitatea”.

Locusul de control se referă la credința unei persoane despre cât de multă putere are asupra vieții sale - cât de importante ar fi intențiile, obiectivele și munca, prin comparație cu forțele externe, cum ar fi norocul sau acțiunile altora.

Auto-eficacitatea este simțul unei persoane cu privire la capacitatea ei de a performa la un anumit nivel, astfel încât să influențeze evenimentele care o afectează.

“Deși toate aceste concepte se referă la factorii care conduc sau nu viața unei persoane, ele sunt distincte. De exemplu, se poate spune că putem pune la îndoială faptul că oamenii au un liberul arbitru absolut, dar, totuși, ei pot alege să fie încrezători în capacitatea lor de a hotărî contextul, modalitatea, resursele informaționale și umane, timpul și gradul de implicare necesare atingerii obiectivelor dorite”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite - psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga, formator acreditat CNFPA. De peste 13 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

Deformarea comportamentelor noastre a început când, mulți fiind, era greu să mai vedem exemple de integritate și virtute în jur. A devenit greu să-i găsim pe aceștia, iar prin nelocalizarea lor am dedus să preluăm din cei mai apropiați nouă care, și ei la rândul lor, au imitat atitudini din cei apropiați lor, crede psihologul Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții.

În opinia specialistului, una dintre atitudinile copiate, care este în detrimentul nostru, este dorința de a fi importanți în viața cuiva sau a ne ridica pe noi înșine când nu primim din jur și facem asta prin a ne mări doza de înfumurare pentru a arăta altora ce putem, știm sau avem. Rezultatul dorit este să primim un răspuns care să fie profitabil nouă – iar asta se numește validare.

“Din tainele acestei validări putem să vedem că multe din acțiunile noastre sunt pentru a demonstra sau a arăta ceva cuiva ce nu ni se cere să facem. Într-o astfel de deformare trăim pentru că așa știm că au făcut și alții. Noi nu putem să măsurăm rezultatele altora decât prin experiență vie și de asta nu ne gândim la efectele acțiunilor noastre. Egoul este partea care se formează, prin malefică dorință concurențială, încă de mici copii, unde este un sistem ierarhic, adică unul mai bun și mai tare decât altul. Posibilitatea unui om să fie sănătos în aceste condiții dispare, iar din acest motiv multe din religiile lumii ajută la demontarea dorințelor pântecelor, sinelui inferior, mândriei sau înfumurării sociale care ne sunt obstacole în calea obținerii de sănătate mentală, fizică și emoțională”, afirmă psihologul Alexandru Pleșea.

Psiholog: Dorința de validare duce la înșelat, mințit și suferință

Mai mult, psihologul afirmă că, din toate țările și culturile pe care le-a analizat, a numărat pe degete oamenii care sunt sănătoși integral: care nu iau pastile, care nu sunt operați, care au gândire critică, simț ascuțit, vigilență mentală și un corp fără probleme și care, prin meritul și iubirea lor de viață, zilnic fac câte ceva pentru acestea.

“În cultura contemporană, dorința de a primi validare duce la înșelat, mințit, ascundere, influențare și toate sunt decizii care duc într-un final la suferință; iar prin suferință, omul se autoreglează, pentru că se întregește cu puterea să nu mai decadă în aceste atitudini artificiale. Dorința de a primi validare crește în copiii care văd alți copii mai protejați, avuți sau fericiți. Prin imitare, cei mici vor dori să primească și ei ce au văzut la alt copil. Creștem cu aceste alegeri și, fiind mari, devenim sclavii acestor atitudini necorespunzătoare și deficitare pentru creșterea noastră spirituală”, consideră psihologul Alexandru Pleșea.

Cum eliminăm dorința de a fi validați de societate?

Eliminarea dorinței de a primi validare este intrinsecă și se face prin a face bine aproapelui tău fără să aștepți și chiar să respingi orice rezultat sau răspuns ar fi.

“Eliberarea de a trăi în condiția: tu îmi dai, eu îți dau, este unul din pașii importanți ai eliminării dorinței de validare. Un alt pas pentru eliminarea acestei trăsături generatoare de malformație comportamentală este dezvoltarea lumii interioare, nu a celei exterioare. Lumea interioară este compusă din observația și controlul la ceea ce fac, simt și vreau acum, în ciuda experienței, trecutului sau condițiilor din afara mea. Fiecare dintre noi, pe niveluri diferite, suferim de dorința de a fi validați sau de a ne valida și, după propria putere, putem să devenim exemple prin eliberarea validării, prin pură și sinceră smerenie, ajutor de aproapele și evitarea așteptărilor și condiționării altora”, conchide psihologul Alexandru Pleșea.

Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, este sociolog, psihoterapeut, hipnoterapeut și trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minții umane în trei sisteme educaționale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și România și de peste 10 ani organizează cursuri și traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.

Curiozitatea este un lucru complex, motivează inovația, progresul și învățarea. Cu toate acestea, există mulți factori diferiți care ne țin curioși și care ne fac devoratori naturali de informație, unii factori care ne ajută să ne liniștim, iar alți factori care ne perturbă liniștea și ne plasează în căutarea senzațiilor tari.

În opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), există două tipuri principale de curiozitate, și anume: curiozitatea perceptivă și cea epistemică.

“Pe de o partea, curiozitatea perceptivă este tipul de curiozitate pe care îl simțim atunci când trebuie să ne liniștim mințile. Când suntem curioși să aflăm cine ce a făcut sau a zis, cum se face un anumit lucru, cum se termină un film, cine este autorul unei crime dintr-un roman etc. Nu oferă nicio recompensă palpabilă, ci este legată de rezolvarea problemelor și eradicarea lacunelor de cunoștințe. Este strâns legată de anxietate și tensiune. De cealaltă parte, curiozitatea epistemică vine dintr-un loc al dorinței, spre deosebire de un loc al nevoii. Acesta este tipul de curiozitate care a determinat și continuă să-i determine pe inventatori, pe oamenii de știință să întreprindă o muncă genială. Este adesea asociată cu anticiparea recompensei, ceea ce nu înseamnă neapărat câștig financiar. Căutarea senzațiilor tari este, de asemenea, un tip de curiozitate epistemică”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Știința din spatele curiozității

“Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când suntem curioși? De ce mințile noastre iscoditoare au o nevoie insuportabilă de a afla lucruri noi? Curiozitatea este un instinct uman natural care este declanșat din ziua în care ne naștem. Până la vârsta de aproximativ trei ani, majoritatea copiilor au intrat în faza de a pune întrebări precum: „De ce este cerul albastru?” sau clasicul „Cum sunt făcuți bebelușii?”. Curiozitatea este un element fundamental al funcționării noastre cognitive, chiar dacă provoacă uneori conversații incomode! De ce suntem curioși? Cum „funcționează” curiozitatea în creier? Dacă există un lucru care ne stimulează cel mai mult curiozitatea, acesta este un subiect complex învăluit în mister...deocamdată!”, continuă specialistul.

Totodată, psihologul este de părere că o modalitate de a începe explorarea curiozității este să înțelegem „căutarea de informații”. Acest comportament este observabil în întregul regnul animal. „Căutarea de informații” înseamnă că fiecare animal caută informații despre mediul său. Asta pentru ca să știe cum să supraviețuiască (de bază sau calitativ). De fapt, de aceea există organele senzoriale – pentru a furniza creierului informații care ne ajută să ne cunoaștem, să ne înțelegem mediul și să facem alegeri mai bune.

“Dar când căutarea de informații se califică drept curiozitate? Diferența este în motivație. Dacă suntem în căutare de cunoștințe din cauza unei motivații externe, cum ar fi facultatea sau locul de muncă, atunci nu se califică drept curiozitate. Dar dacă suntem în căutare de cunoștințe pentru că suntem motivați intern – pentru că vrem doar să știm răspunsul – aceasta este curiozitate. Când ceva ne stârnește curiozitatea – un fapt interesant sau un zgomot neașteptat – creierul nostru intră în ceea ce se numește „starea de curiozitate”. Anumite părți ale creierului care sunt sensibile la condiții neplăcute se luminează. Acest lucru arată că ne simțim ușor inconfortabil, deoarece recunoaștem că ne lipsesc anumite cunoștințe. Apoi, părțile creierului nostru responsabile de învățare și memorie trec pe modul viteză, astfel încât să putem învăța și să ne amintim mai eficient ceea ce am învățat. În acest moment suntem pregătiți să începem căutarea răspunsurilor. Și, atunci când începem să învățăm fapte noi în starea noastră de curiozitate, se întâmplă ceva și mai interesant decât memoria intensificată: începe circuitul nostru de recompensă”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cum să ne cultivăm curiozitatea?

Există câteva activități simple care ne ajută să ne stimulăm curiozitatea și, prin urmare, să ne creștem creativitatea:

Pune întrebări: întreabă-te la întâmplare „din ce motiv? și „cum?” când citești ceva sau stai de vorbă cu prietenii. Poți chiar să scrii câteva dintre aceste întrebări pentru a-ți face timp să găsești răspunsurile mai târziu.

Citește în afara domeniului tău: alege un tip de carte pe care nu ai cumpăra-o niciodată. Este poezie clasică? Non-ficțiune? O carte de bucate? Ceva despre geologie? Citește-o doar de dragul de a o citi.

Fii curios cu oamenii: alege pe cineva din anturajul tău pe care nu l-ai mai văzut de ceva vreme și invită-l la o cafea. Scopul tău este să înveți cât mai multe despre interesele lui. Urmează această abordare de fiecare dată când întâlnești o persoană nouă.

Exersează să vorbești mai puțin: acesta este legat de cel precedent. Încearcă să vorbești mai puțin și să asculți mai mult.

Aprofundează un subiect: selectează un subiect care ți se pare interesant și împinge-ți limitele curiozității. Aceasta înseamnă să citești o mulțime de articole, cărți și lucrări de cercetare, să ascultați podcasturi.

Scrie: treci la nivelul următor scriind ceva exact despre acest subiect - curiozitatea.

Păstrează o agendă de notițe: îți va fi mai ușor să îți amintești subiectele despre care ești curios și despre care dorești să cercetezi, fie să scrii mai târziu.

Învață despre tine: curiozitatea nu trebuie să fie doar exterioară. Explorează-ți sentimentele, întreabă-te despre obiectivele și comportamentele tale sau chiar cercetează-ți istoria trecută și familială.

Încetinește: productivitatea poate fi inamicul creativității. Fă-ți timp pentru a-ți lăsa mintea să rătăcească și lasă întrebări și idei noi să vină în minte.

“În lumea de astăzi, dacă suntem curioși ne putem îmbogăți viața și cunoștințele. Dacă ne urmăm pasiunile este satisfăcător atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Fie că ne explorăm curiozitatea prin evenimente sociale sau prin studiul biologiei, filozofiei, psihologiei, mediul înconjurător etc., este necesar să ne amintim că abordările diferite se vor potrivi oamenilor diferiți. Contează la fel de mult, nu doar descoperirea informațiilor noi, ci și ceea ce face fiecare dintre noi cu informațiile descoperite”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite - psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga, formator acreditat CNFPA. De peste 13 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.