Doar pentru că nu înțelegem etapa sau locul în care se află cineva, nu înseamnă automat că se află într-un punct greșit în viața lor. Ni se spune destul de des: „aș vrea să lucrezi cu mama mea”, „soțul meu face asta și cred că greșește”, „copilul meu ar putea fi mai bine” etc. și tot ce auzim de fapt este „nu pot accepta că persoana din viața mea se află în alt punct decât cred eu că ar trebui să fie".

Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), majoritatea oamenilor au intenții bune și își doresc ca oamenilor din viața lor să le fie bine, să fie fericiți și împliniți, însă problema este că rar se sincronizează ceea ce credem noi că le-ar aduce fericirea cu ce le aduce de fapt asta.

“Orice așteptări avem despre noi sau despre ceilalți sunt doar iluzii despre ce credeam că ar trebui să se întâmple. Construim filme despre viitor, despre comportamentul sau rezultatele pe care ar trebui să le aibă ceilalți dar sunt de fapt proiecțiile noastre - ce ne-am dori noi să fim, să avem sau să devenim (sau ce vrem ca ceilalți să devină pentru ca noi să putem fi fericiți).Asta se întâmplă pentru că nu ne simțim „suficient de..." și punem viziunea personală în spatele celor din jurul nostru. Așa ajungem să ne așteptăm ca ei să ne împlinească visul, ca ei să se conformeze așteptărilor noastre și să nu ne facă să ne schimbăm, ci să se muleze pe noi, exact așa cum suntem”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Psiholog: Cea mai mare durere o producem atunci când punem presiune ca persoana de lângă noi să devină ce vrem noi, nu ceea ce îi este menit să devină.

Mai mult decât atât, specialistul este de părere că, de fiecare dată când punem responsabilitatea pentru împlinirea viselor noastre în spatele altora, îi obligăm „subtil” să se conformeze pentru a ne face fericiți. “Lucrul acesta naște frustrări, durere și rușine în ceilalți pentru că fiecare dintre noi simțim ce ne este destinat și ce nu. Când mergem contra tuturor lucrurilor pe care le simțim, nu doar că ne face să credem că nu suntem adecvați pentru a fi iubiți, ci ne provoacă și o durere sufletească foarte mare”, declară psihologul Andra Tănăsescu.

Psiholog: Alege să faci o schimbare de paradigmă

“Lasă oamenii să fie cum simt să fie, acceptă-i, iubește-i pentru ceea ce sunt și mai degrabă cultivă o cultură a iubirii și a sprijinului necondiționat. Dezvoltă în tine o cultură a deschiderii, a autenticității în care toți din jurul tău să știe că pot apela la tine când au nevoi, o cultură în care le oferi spațiul să se descopere și în care să se simtă confortabil să împărtășească cu tine etapa în care se află, fără a se simți criticați, judecați sau forțați să arate altceva decât simt. Iar tu, înconjoară-te cu astfel de persoane: cei care te sprijină, te ascultă și îți sunt alături în etapele prin care treci. Cei care te urmăresc și îți oferă ajutorul dacă îl ceri, cei care îți dau libertatea să fii tu”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, este Psiholog, Coach Wing Wave, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, cu specializări în terapia de cuplu și familie, dans terapie, somato-terapie, NLP și lucrul cu proiecțiile sinelui. Și-a propus ca prin ceea ce face să aducă în viața fiecărei persoane cu care lucrează un plus de conștientizare, cunoaștere și încredere în propriile forțe. Obiectivul ei este să ofere cât mai multe din experiența ei, atât personală cât și profesională, astfel încât să producă schimbări semnificative în viețile celorlalți.

Sărbătoarea dragostei la români, Dragobete, cum este deja cunoscută, se sărbătorește în fiecare an pe data de 24 februarie. Este o sărbătoare plină de tradiții și obiceiuri, însă astăzi îți spunem de unde a apărut sărbătoarea de Dragobete și care este semnificația ei.

Când a apărut sărbătoarea de Dragobete

Mulți ani la rând, etimologia acestui cuvânt a fost dezbătută de mai mulți filologi și etnologi, iar explicațiile au fost diverse pentru originea numelui. Chiar dacă se spunea că nu există atestări documentare pentru această sărbătoare, s-a declarat că etimologic, cuvântul provine din derivarea “Drag-Dragului”, dar nimic sigur. Ulterior, s-a spus că etimologia acestei sărbători, provine de la Aflarea Capului Ioan Botezătorul, sărbătoare religioasă ce este sărbătorită pe 24 februarie și care în slavă se numește “Glavo-Obretenia”. Mai târziu, în perioada Evului Mediu, românii au adoptat această sărbătoare sub diferite denumiri, printre care “Vobritenia”, “Rogobete”, “Bragobete”, “Bragovete”, până când, în mai multe zone din sud și sud-estul României denumirea impusă a fost de “Dragobete”.

Această explicație este oferită și de Micul dicționar academic.

Semnificația zilei de Dragobete

Sărbătoarea de Dragobete se celebrează pe 24 decembrie, în preajma zilelor Baba Dochia și a echinocțiului de primăvară.

Se mai spune că, băiatul Babei Dochia, Dragobete, este echivalentul sărbătorii de Sfântul Valentin și simbolizează sărbătoarea dragostei în tradițiile românești.

Mai mult, se spune că sărbătoarea de Dragobete, Dragobetele, marchează începutul primăverii.

Data Dragobetelui

Chiar dacă cu toții știm acum sărbătoarea de dragobete pe 24 februarie, mențiunile istorice au plasat această sărbătoare pe 1 martie, deoarece exista o legătură între sărbătoarea de dragobete și cea a Mărțișorului. În anumite zone al țării, data de Dragobete era 3 martie, în timp ce în mai multe mențiuni din chestionare vechi s-a spus că Dragobetele se sărbătoreau pe 25 martie.

Astăzi, este aproape imposibil să stabilim o dată exactă a apariției Dragobetelor, deoarece nu a fost stabilită încă o regulă de bază de pe urma căreia s-a format această sărbătoare.

Dragobetele sărută fetele - de unde a apărut această expresie

Este una dintre cele mai cunoscute expresii care fac referire la sărbătoarea de Dragobete, iar explicația ei este următoarea:

Cea mai cunoscută tradiție de Dragobete este că, imediat după prânz, în satele românești, acolo unde se celebra iubirea, băieții tineri se întorceau de la pădure și aveau în mână buchețele de flori. Din acel moment, în vatra satului, începea ritualul de pețire. Mai exact, băieții alergau la fetele pe care le plăceau și încercau să le sărute, pentru a le împărtăși dragostea pe care le-o purtau.

Dacă fata se lăsa prinsă și era sărutată, acest lucru înseamna că urmează o logodnă și ulterior căsătoria. Aceste eveniment era marcat de noroc și de spor deoarece era desfășurat sub semnul iubirii și al protecției.

Ce se face de Dragobete

Pentru că sărbătoarea are legătură cu începutul unui nou anotimp, descoperirea naturii, încă se mai păstrează acest obicei vechi “Dragobete sărută fete”. Băieții se îmbracă în cele mai frumoase straie și merg să culeagă buchețele de flori pentru a le oferi fetelor pe care le simpatizează.

În această zi, primăvara își intră în drepturi, iar păsările pornesc în căutarea locurilor în care să își instaleze cuiburile.

Se spune că cine participă la această sărbătoare de Dragobete, va avea o sănătate de fier până anul viitor și va fi ferit de febră ori alte boli. Ei vor avea un an vesel, plin de împliniri și cu bogății.

Dacă plouă de Dragobete, se spune că acesta este un semn al unei primăveri timpurii și frumoase.

Se spune că de Dragobete, oamenii în vârstă trebuie să aibă grijă de animalele din ogradă, dar și se păsările cerului, deoarece acestea se împerechează în această zi.

sursa www.la_doi_pasi.ro

Când spunem că ne place sau iubim pe cineva, experimentăm atracția interpersonală - forța plăcerii sau a iubirii noastre pentru o altă persoană. Analiza psihologică se poate aplica oricăror tipuri de relații. Atracția interpersonală apare între prieteni, membri ai familiei, în atracția romantică și între persoane în general, în orice context de viață.

Potrivit cunoscutului psiholog român Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), în primele 30 de secunde de întâlnire cu cineva, ambele persoane acordă o atenție deosebită comunicării secundare, însă devenim atrași de alți oameni atunci când valorile noastre se potrivesc, fie că este vorba de statutul nostru socio-economic, de dorința noastră de a învăța și evolua, sau de bucuria noastră de a petrece timpul cu familia sau cu prietenii.

“Deși se spune uneori că „frumusețea este în ochii privitorului” (adică fiecare persoană are propria lui idee despre ceea ce este frumos), acest lucru nu este complet adevărat. Există o bună înțelegere între oameni, inclusiv copii, și în cadrul și între culturi, cu privire la oameni care sunt cei mai atrăgători fizic. Acest acord se datorează parțial normelor comune în cadrul culturilor cu privire la ceea ce este atractiv, care poate varia desigur între culturi, dar se datorează și predispozițiilor evolutive de a participa și de a fi influențat de caracteristicile specifice ale altora. Aceasta tendință este prezentă în orice tip de relații interpersonale, dar, mai ales, în cele de cuplu. Tot ceea ce ne-a plăcut sau nu ne-a plăcut vreodată, a fost rezultatul valorii pe care am acordat-o obiectului, persoanei sau experienței respective. Când oamenii tind să vorbească despre o valoare pe care o deține un individ, ei vorbesc despre idealurile și convingerile individului pe care le consideră mai importante și mai demne de menționat decât altele, respectiv vorbesc despre idealurile și convingerile lor personale pe care le regăsesc în celălalt”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Valorile noastre sunt standardele după care ne ghidăm viața  

Totodată, specialistul este de părere că valorile noastre sunt standardele după care ne ghidăm viața, obiectivele și ne menținem motivația. Când avem o valoare principală legată de un anumit aspect al identității noastre, cum ar fi sportul/sănătatea de exemplu, nu suntem dispuși să renunțăm la acel aspect al identității noastre, indiferent de ceea ce spun sau fac oamenii despre asta. Este posibil chiar ca, în extremis, unele persoane să prețuiască lucrurile și contextele mai mult decât propria lor viață.

“Valorile fiecărei persoane sunt diferite și fiecare valoare are o anumită importanță și o forță diferită pentru acea persoană. Când ne îndrăgostim, este foarte evident că persoana de care ne îndrăgostim ”ar trebui” (asta căutăm în mod inconștient) să se potrivească valorilor noastre. Avem propriul nostru cadru de realitate care atribuie valori diferite oamenilor, locurilor și lucrurilor. Acest lucru este foarte evident, de exemplu, la o femeie care ”întâlnește” doar bărbați bogați sau ”întâlnește” doar bărbați care știu s-o respecte, un bărbat scund care nu s-ar putea imagina niciodată cu o femeie înaltă, un bărbat care ”întâlnește” doar femei gospodine și casnice sau femei de carieră, care-l provoacă și pe el să crească. Având fiecare valori specifice de viață, pur și simplu nu ne pasă aproape deloc de ceea ce este diferit de ceea ce căutăm”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totuși, ceea ce am putea iubi un an poate fi diferit de ceea ce am putea iubi cinci ani în viitor. Care ar fi motivele?

Pe măsură ce experimentăm lucruri noi în viață, sistemele noastre de valori se schimbă în raport cu ceea ce erau, deci putem căuta ceva destul de diferit. Dacă valorile partenerului nostru evoluează diferit de ale noastre, s-ar putea să ne reîndrăgostim (dacă ”flacăra” s-a mai stins) sau să ne pierdem cu totul interesul, deoarece fiecare persoană are propria concepție despre lume și fiecare evoluează în timpul lui, în felul lui și în direcția lui.

“De obicei, căutăm lucruri pe care le percepem ca având o valoare egală sau mai mare cu ceea ce ne definește pe noi și pierdem atracția pentru lucrurile pe care le considerăm mai ”mici”. În mod obișnuit, nu implicăm lucruri despre care considerăm că au o valoare mai mică decât percepția noastră de sine, dar suntem foarte reactivi la lucrurile pe care le percepem ca fiind ”mai mari”. Valoarea este un sistem metric intern de demnitate, care este relativ la percepția cu privire la valoarea celorlalți. Este similar cu statutul social. Aproape fiecare individ are o strategie socială pe termen lung de construire a valorii. Cu cât valoarea este percepută mai mare, cu atât este mai mare atracția față de obiect, context, persoană. Deci, cu cât pare mai greu de obținut, cu atât crește tentația. Când doi oameni se îndrăgostesc, este pentru că valoarea de tip X atrage valoare de tip X. Însă, atenție că nu toate valorile pe care le pun oamenii în prim plan sunt și valori care ne cresc, care ne aduc starea de bine, de împlinire interioară. Pe scurt, nu toate valorile primordiale sunt neapărat și sănătoase”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Recomandările psihologului Laura Maria Cojocaru

1. Verifică dacă, ceea ce te motivează să cauți și să menții lângă tine un anumit tip de persoane, este fundamentat pe valori pozitive/utile. De exemplu: sănătate, iubire, respect, libertate, acceptare, flexibilitate, susținere emoțională, iertare, recunoștință, comunicare, negociere, învățare continuă, implicare în muncă, responsabilizare, timp liber de calitate etc.
2. Verifică dacă valorile (poate că sunt deja pozitive/utile) care te motivează să iei anumite decizii, să faci anumite acțiuni, să te înconjori de anumiți oameni, sunt puse în ordinea sănătoasă a priorităților. De exemplu, dacă pui munca sau banii preponderent înaintea sănătății, s-ar putea ca banii făcuți să ajungi să-i folosești pe tratamente. Dacă pui părerea familiei extinse înaintea nevoilor din cuplu tău, s-ar putea să rămâi singur. Dacă pui timpul cu prietenii, distracțiile sau munca înaintea nevoii timpului de cuplu de calitate, s-ar putea să rămâi fără cuplu. Dacă pui confortul material înaintea iubirii, s-ar putea să fii o persoană nefericită toată viața.

“Dacă dorești să atragi lângă tine oameni de valoare, care să te ajute să-ți atingi cât mai mult potențialul interior și să trăiești starea de împlinire și bucurie, caută să-ți îmbunătățești sistemul de valori și ierarhia acestuia (ce este cu adevărat important, cât și în ce contexte)”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite - psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga. De peste 12 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

Multe persoane sunt confuze în privința relației de cuplu sau chiar a iubirii însăși. Pe măsură ce creștem și ne dezvoltăm, puține persoane au ocazia să afle despre ce înseamnă iubirea cu adevărat, iar o parte dintre ele nici măcar nu au parte de ea.

Cu toate aceste dezechilibre în dezvoltarea unei persoane, puși în fața vieții adulte, cu dorința de a ne găsi „perechea” ne trezim cu mai multe întrebări decât răspunsuri: Cum este potrivit să îmi manifest iubirea? Cum știu că iubesc? Ce am de făcut în momentul în care cineva îmi spune că mă iubește? Iubirea înseamnă sacrificii? Știu că mă iubește, de ce nu simt că sunt iubit/ă?

Pentru mulți pot părea întrebări absurde însă dacă ne luăm câteva clipe să le căutăm răspunsul personal, câți dintre noi știm cu adevărat care este acesta?

Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), vom experimenta iubirea dacă o privim din trei unghiuri diferite: (1) iubirea, ca stare de spirit pe care o trăim zi de zi (starea “gazoasă”), (2) relația de cuplu prin prisma tiparelor (starea „lichidă”) și (3) iubirea de sine (starea „solidă”).

1. Iubirea, ca stare de sine stătătoare (starea “gazoasă”, pe care o respirăm dar nu o vedem). “Iubirea reprezintă un termen care este greu de definit, chiar dacă toți îl trăim și ne putem conecta cu aceasta. Pe de-o parte, avem perspectiva spiritual care o descrie ca fiind „îndelung răbdătoare, plină de bunătate, etc”. Pe de altă parte, avem studiile științifice care privesc iubirea prin „microscop” care a constatat faptul că „…se poate vorbi de fenomene neuroendocrine sub coordonarea diencefalului, luând naștere în hipofiză opiate endogene”(sursa:wikipedia), fenomen corelat cu modificări biochimice care determină reacții biologice tot mai intense. Din experiența umană, este descrisă ca o stare resimțită în întreaga ființă, o atitudine și un fel de a fi, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă. Personal, consider că este toate aceste lucruri, precum și un stil de a te raporta la viață într-un mod sănătos, orientat către creștere și vindecare, împreună”, explică psihologul Andra Tănăsescu.
2. Relația de cuplu din prisma tiparelor (starea “lichidă”, care curge de la o generație la alta). “În general, tindem să luăm același tipar relațional de la părinții noștri sau să căutăm opusul complet al acestuia. Ceea ce învățăm despre iubire și relații de la persoanele importante din viața noastră determină ceea ce o să ajungem să trăim în relația de cuplu adultă. Astfel că, dacă nu suntem învățați să avem discuții deschise, sincere, fără judecată, vom trăi într-o relație cu multe goluri și neajunsuri de care este posibil să nici nu fim conștienți că există. Am fost întrebată „cum fac să îi arăt cât de mult o iubesc?”. Întrebarea în sine m-a fascinat, pentru că am realizat că mulți dintre noi nici măcar nu am fost încurajați să purtăm astfel de discuții cu partenerul nostru. În toate ședințele de terapie în care am lucrat cu cupluri sau pe tema asta, am descoperit că majoritatea nici măcar nu discutau între ei provocările. Veneau să caute o soluție din afară, fără să fi avut întâi o discuție în cadrul cuplului. Din acest motiv, încurajez discuțiile deschise, lăsând prejudecățile din ambele părți. Cu toții suntem oameni: predispuși la a face greșeli, predispuși la a răni prin acele greșeli, cu un trecut în spate, cu un bagaj emoțional despre care poate nu vorbim sau îl facem să pară mai mic decât este. Evident că putem să ne judecăm, este cea mai simplă și rapidă acțiune. Însă, pentru o relație sănătoasă și echilibrată este mai util să trecem peste primul impuls și să ne privim pe noi înșine, apoi relația, să căutăm să înțelegem înainte de a judeca”, afirmă psihologul Andra Tănăsescu.
3. Iubirea de sine face diferența! (starea “solidă”, fundamentul iubirii). “Atunci când suntem încrezători, fericiți, împliniți și bine cu noi înșine, cu tot ce înseamnă asta, putem să construim un alt fel de relație. Relația de cuplu cu o persoană care nu își acordă suficientă atenție, care nu are grijă de propriile nevoi și pe deasupra, cere să fie salvată de propria „demoni” este foarte dificilă. Această relație este mai degrabă focusată pe împlinirea nevoilor, decât pe a se cunoaște și a clădi o fundație sănătoasă care să dureze în timp. Asta nu înseamnă neapărat că dacă începe astfel, o relație nu poate evolua și crește. Oricând se poate schimba dinamica relației, cu condiția ca ambii să își dorească și să se implice în mod egal în proces. Asta ar implica, evident, ca ambele persoane să își ofere mai întâi ce au nevoie – spațiu, timp, atenție, iubire – pentru ca mai apoi să învețe unul de la altul cum să își ofere reciproc. În iubire fiecare are un limbaj propriu. În cartea lui Gary Chapman, „Cele 5 limbaje ale iubirii”, acesta evidențiază 5 astfel de limbaje diferite. În realitate, fiecare înglobăm câte puțin din fiecare, în procente diferite și o discuție despre asta poate să salveze mult timp într-o relație. Pe de altă parte, dincolo de limbajul personal de iubire – moduri în care ofer și aștept să primesc iubirea – fiecare dintre noi avem nevoi diferite în raport cu noi înșine și cu ceilalți. Și acestea sunt importante atunci când vorbim despre modurile în care relaționăm. Toate lucrurile pe care le-am menționat, țin mai întâi de procesul personal de autocunoaștere, care vine dintr-o iubire de sine profundă. Dintr-o dorință primordială de a ne cunoaște, de a ne vindeca și debarasa de rănile trecutului și din a deveni cea mai bună variantă a noastră, zi de zi. Așadar, cred că iubirea de sine este piatra de temelie a oricărei relații și atâta timp cât este făcută conștient, asumat și susținut, nu este egoism, ci altruism – o faci pentru binele tău și inevitabil impactează pozitiv propria relație de cuplu”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, este Psiholog, Coach Wing Wave, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, cu specializări în terapia de cuplu și familie, dans terapie, somato-terapie, NLP și lucrul cu proiecțiile sinelui. Și-a propus ca prin ceea ce face să aducă în viața fiecărei persoane cu care lucrează un plus de conștientizare, cunoaștere și încredere în propriile forțe. Obiectivul ei este să ofere cât mai multe din experiența ei, atât personală cât și profesională, astfel încât să producă schimbări semnificative în viețile celorlalți.

Poate cel mai mult în perioada aceasta de pandemie ne lipsesc îmbrățișările, să simțim acea conexiune de câteva secunde, acea intimitate împărtășită pentru câteva clipe scurte. Ne este dor să simțim oamenii, să ne conectăm cu ei și să îi cunoaștem dincolo de cuvinte, de ecrane sau de măști.

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), îmbrățișările, ca și dansul, sunt un mod subtil dar puternic de a ne cunoaște între noi, de a ne conecta unii cu ceilalți la un nivel mult mai profund și autentic decât prin ceea ce spunem verbal. “Atunci când ne cuprinde cineva cu brațele, putem simți cât de confortabil îi este să se manifeste în intimitate și în vulnerabilitate. Putem simți cât de rigid sau tensionat este, la fel cum putem simți cât de relaxat și detașat își dă voie să fie. Putem simți dacă este o persoană autoritară și rece sau dacă este una caldă și blândă”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Ce pierdem atunci când uităm să ne îmbrățișăm?

1. Conexiunea cu ceilalți. “Atingerile și îmbrățișările sunt un limbaj al iubirii pentru foarte multe persoane. Încă din clipa în care ne naștem, căutăm conexiunea pe care o obținem prin îmbrățișarea mamei, tradusă în subconștientul nostru ca iubire, grijă și afecțiune. Contactul fizic, faptul că suntem ținuți în brațe și mângâiați, este crucial pentru o dezvoltare psiho-emoțională sănătoasă. Iar această nevoie continuă să fie importantă pentru mulți, în viața adultă. Dacă lipsește sau este primită în cantități foarte mici, putem ajunge să ne simțim goi pe dinăuntru, secați de energie, motivație sau chef de viață”, afirmă specialistul. Câteva studii științifice au demonstrat chiar că îmbrățișările pot reduce stresul, crește sistemul imunitar, pot îmbunătăți sănătatea sistemului cardiovascular și pot reduce senzațiile de durere fizică. Iar fenomenul este foarte simplu. Pentru că asociem îmbrățișările cu iubirea maternă, creierul nostru secretă oxitocină și ne face să ne simțim „beți de fericire”. Ori, atunci când ne îmbrățișăm, sub această undă de fericire care vine din interior, ne dăm voie să ne conectăm mult mai autentic unii cu ceilalți și să ne cunoaștem într-un mod în care altfel poate nu am fi putut să o facem.
2. Intimitatea și vulnerabilitatea. Îmbrățișarea în sine este un gest destul de intim pentru că, dincolo de faptul că presupune să atingi fizic altă persoană, mai înseamnă și să îi permiți să intre în spațiul tău personal și să îți simtă energia. Acest lucru presupune să avem curajul de a ne lăsa vulnerabili, în îmbrățișarea altcuiva. „A te lăsa îmbrățișat mi se pare unul dintre cele mai puternice lucruri pe care le putem face pentru noi înșine. Cultivarea acestui obicei și încurajarea sa pot produce efecte semnificative, mai ales în relațiile de cuplu și nu numai. Tot ce presupune a fi într-o relație – de prietenie, de iubire, cu părinții sau cu copiii – presupune automat să fii apropiat, deschis și sincer cu privire la cine ești, ce simți și ce nevoi ai. Cu cât îți este mai ușor să te lași cuprins în brațele cuiva drag, cu atât îți va veni mai ușor să te deschizi și să vorbești despre lucrurile cu adevărat importante pentru a întări relația dintre voi. Pe termen lung, gestul acesta poate schimba complet dinamica unei relații în bine. Poate naște intimitate din vulnerabilitate și o conexiune atât de puternică încât ar fi greu de destabilizat”, declară psihologul Andra Tănăsescu
3. Încrederea în noi sau în ceilalți. Sunt momente în care, fiind privați prea mult timp de îmbrățișările pe care ni le dorim, putem avea impresia că este ceva „în neregulă” cu noi și că nu suntem demni să primim iubirea și afecțiunea celorlalți. “Îmbrățișările au o putere mult mai mare decât realizăm uneori și reversul este valabil – resimțim lipsa lor la fel de puternic. Cu cât suntem mai deschiși și primiți cu deschidere de către ceilalți, cu atât ne vor crește mai tare stima și încrederea în propria persoană și vom trăi viața mai fericiți. Sentimentul că suntem demni de iubire, că merităm să fim apreciați, iubiți și acceptați pentru ceea ce suntem ne este ancorat în totalitatea ființei noastre prin îmbrățișare, astfel încât ne întărește această credință despre noi”, este de părere psihologul Andra Tănăsescu
4. La un anumit nivel, ne afectează sănătatea. Pornind din plan mental, emoțional, până în planul fizic, lipsa afecțiunii și a conexiunii fizice cu alte persoane semnificative pentru noi poate să creeze dezechilibre foarte mari care se transformă ulterior în „simptomul” de care ne plângem. “Fie că ne simțim din ce în ce mai singuri, fie că începem să credem că viața nu e așa de frumoasă sau efectiv începe să somatizăm (să resimțim emoțiile – tristețea, frustrarea, deznădejdea – la nivelul corpului fizic), efectele lipsei de conexiune se vor vedea, mai devreme sau mai târziu. Și cu cât ne interzicem mai tare asta, cu atât ne poate destabiliza mai tare pe toate planurile. Perioada asta a fost o probă puternică pentru mulți, afectându-i nu doar prin lipsa conexiunii ci și prin provocări foarte greu de dus. Îmbrățișarea, cred eu, este cel mai bun remediu la care putem apela și care ne va da cea mai mare putere de a înfrunta orice ne pune viața în brațe. În plus, este cel mai ieftin remediu pentru că sincer, este gratuit și are un stoc nelimitat. Așa că, orice ați face, amintiți-vă să îmbrățișați persoanele dragi din viața voastră și să oferiți sprijinul vostru celor care poate duc lipsa acestui gest. Și mai mult decât atât, țineți cont că unii oameni tânjesc după o îmbrățișare chiar dacă nu o cer verbal, lucru pe care îl veți putea observa în limbajul corporal – tinde să caute apropierea fizică față de cei din jur, face mici gesturi de a se sprijini de cineva sau de a înghionti persoanele cu care se află, face glume pe seama „distanței” pe care o aveți între voi, etc. Dacă vrem cu adevărat să vedem, mereu vom observa ce au nevoie ceilalți. La fel cum putem să ne observăm și să descoperim ceea ce avem și noi nevoie cu adevărat”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, este Psiholog, Coach Wing Wave, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, cu specializări în terapia de cuplu și familie, dans terapie, somato-terapie, NLP și lucrul cu proiecțiile sinelui. Și-a propus ca prin ceea ce face să aducă în viața fiecărei persoane cu care lucrează un plus de conștientizare, cunoaștere și încredere în propriile forțe. Obiectivul ei este să ofere cât mai multe din experiența ei, atât personală cât și profesională, astfel încât să producă schimbări semnificative în viețile celorlalți.

Se întâmplă des să facem această confuzie între ce înseamnă mintea și ce înseamnă creierul. Funcțiile celor două, deși par să fie aceleași, sunt complet diferite. Creierul este „computerul” care percepe și stochează toate informațiile primite de la receptorii noștri naturali – simțurile, iar mintea este cea responsabilă de interpretarea pe care o oferim lucrurilor pe care le vedem, auzim sau simțim pe parcursul vieții noastre

Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), tot ceea ce vedem, auzim și simțim în jurul nostru se transmite codificat către creier, sub forma impulsurilor nervoase. Acestea ajung la nivelul creierului, formează conexiuni neuronale care mai apoi se transformă în programe, sub forma reacțiilor și a credințelor noastre. Pentru a ajunge să devină reacții, comportamente sau credințe, este nevoie de cealaltă parte - mintea.

“Mintea este cea responsabilă de interpretarea pe care o oferim lucrurilor pe care le vedem, auzim sau simțim pe parcursul vieții noastre. Această interpretare este subiectivă și în procent foarte ridicat unică, aparținând doar lumii noastre interioare. Orice asemănare în semnificația dată unui eveniment vine dintr-un fond comun de credințe și experiențe ale unui grup de oameni – un popor tinde să aibă același tip de gândire pentru că mediul, cultura, educație, religia au fost aceleași pentru toți. Percepția noastră interioară asupra lumii (creierul) este interpretată de minte pornind de la identitatea noastră, modelele din copilărie, emoțiile noastre și orice altceva a contribuit la definirea persoanei care suntem astăzi”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Dacă nu am avea minte, creierul ar reacționa în cel mai primitiv mod posibil

Totodată, psihologul este de părere că, dacă mintea nu ar exista, creierul nostru ar reacționa instantaneu la orice stimul, în modul cel mai primitiv posibil. Am primi input din exterior pe care creierul l-ar folosi pentru a stabili între reacția de fugă, ori de atac, fiind ghidat de un singur principiu de bază – supraviețuirea.

“Mintea fără creier nu ar putea funcționa. Aceasta este rezultatul dezvoltării creierului nostru de-a lungul milioanelor de ani, și a început să se manifeste după apariția neocortexului. Neocortexul este partea mai „nouă” a creierului care este responsabilă pentru complexitatea și flexibilitatea comportamentului nostru, percepția senzorială, raționament și limbaj. Așadar, putem spune că mintea este un semn al evoluției și totodată că este cea mai mare piedică a noastră. Mintea folosește toate experiențele noastre – tot ce am văzut, ce ni s-a zis, etc. – pentru a interpreta și a trage concluzii”, declară specialistul.

Mintea ne minte!

În situația în care am crescut într-un mediu nefavorabil, toxic, mintea noastră va fi „programată” să ne repete că nu suntem suficient de buni, de deștepți, de importanți pentru a trăi o viață fericită și împlinită. Astfel că, devine responsabilitatea noastră să facem diferența dintre concluziile valide și constructive ale minții și programele limitative instalate de-a lungul vieții noastre.

“O persoană extraordinară a zis odată „mintea ne minte” și este important să realizăm adevărul din asta. Mintea poate să facă raționamente extraordinare însă poate și să repete ce ni s-a zis de prea multe ori – că nu vom reuși niciodată, că nu merităm nimic bun, etc. Așadar, provocarea pentru tine este să descoperi ce este real și ce este „minciună” din ceea ce îți spune mintea în șirul constant de gânduri, care îți captează atenția zi de zi și să alegi ce ești dispus/ă să crezi și ce nu din tot ceea ce îți spune”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, este Psiholog, Coach Wing Wave, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, cu specializări în terapia de cuplu și familie, dans terapie, somato-terapie, NLP și lucrul cu proiecțiile sinelui. Și-a propus ca prin ceea ce face să aducă în viața fiecărei persoane cu care lucrează un plus de conștientizare, cunoaștere și încredere în propriile forțe. Obiectivul ei este să ofere cât mai multe din experiența ei, atât personală cât și profesională, astfel încât să producă schimbări semnificative în viețile celorlalți.