Este posibil ca “misandrism” să nu fie un cuvânt existent în “dicționarul” intern al tuturor, însă acesta reprezintă o realitate în mare parte invizibilă și totuși destul de prezentă. Cu toții suntem familiarizați cu cuvântul ”misoginism” și înțelesul său: “misogin - persoană (bărbat) care evită societatea, cercurile, compania femeilor și care manifestă aversiune sau dispreț față de părerea, acțiunile, capacitatea de reușită, independența sau dreptul la acces profesional în anumite posturi pe alte criterii decât competența”. Acest lucru a fost foarte bine cercetat de zeci de ani. Mai puțin familiarizați suntem însă cu misandrismul: atitudinea de aversiune și prejudecată față de bărbați sau, mai precis, ura, frica, furia și disprețul față de bărbați.

Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), ca orice prejudecată, misandrismul, ura deschisă față de bărbați, provine din ignoranța și interpretarea greșită a ceea ce înseamnă feminismul. “Mai mulți feminiști și chiar non-feminiști cad în misandrism și nu toți sunt femei. Acest lucru este cauzat de faptul că feminismul, o mișcare pentru găsirea unui teren comun și a egalității, este despre împuternicire. Misandrismul și/sau misoginismul, precum și orice alt rasism și sexism, este despre căutarea constantă a unei ”greșeli” în baza diferențelor dintre oameni. Ura oricărui grup poate fi întărită doar de un sentiment de victimizare. Victimizarea și împuternicirea sunt întotdeauna opuse. Un ”supraviețuitor” al unei agresiunii bazate pe aceste diferențe, se poate apleca, conștient sau nu, spre misandrism sau misoginism. O persoană puternică și logică se va înclina spre adevărata egalitate (nu privilegiată), va iubi și aprecia în continuare oamenii așa cum sunt, fie ei bărbați sau femei”, explică psihologul.

Și bărbații pot urî ... bărbații

Totodată, specialistul este că specialistul consideră că misandrismul nu este în niciun caz limitat la femei. Într-adevăr, unii dintre cei mai negativi ca atitudine față de bărbați sunt chiar bărbații. Există mai multe niveluri, dimensiuni și cauze ale misandrismului pe care este bine să le separăm, deși acestea tind să fie amestecate împreună în cele mai multe discuții:

Realitatea. “În primul rând, este bine să înțelegem că misandrismul este parțial bazat pe realitate în măsura în care este în parte o reacție la misoginism și la opresiunea reală sau percepută a femeilor de către bărbați. Este ca în fizica newtoniană și dialectica marxistă: cu cât te lovești mai tare cu capul de perete, cu atât te lovește mai tare înapoi. Misoginismul generează misandrism”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Istoria. “Misandrismul are baze în istorie sau intr-o citire greșită a acesteia. Majoritatea tiranilor/dictatorilor majori ai secolului trecut au fost bărbați: Hitler, Stalin, Pol Pot, Idi Amin, Charles Taylor, Ceaușescu, Slobodan Milosevic, Saddam Hussein și Osama Bin Laden. Dar înțelegerea greșită a istoriei are mai multe straturi. În primul rând, tirania lor era o chestiune de putere, nu de gen. În al doilea rând, femeile cu putere absolută au fost uneori și ticăloase absolute. În al treilea rând, nu putem ignora eroii masculini, inclusiv pe cei care au luptat împotriva tiranilor și, în cele din urmă, i-au destituit sau au murit încercând. Este un mod de gândire și o politică pe termen scurt să-i portretizezi pe bărbați doar ca ticăloși și să ignori femeile rele (fără nume menționate) și bărbații buni”, declară psihologul.

Prezentul. “Aproximativ 90% din toate ilegalitățile din lume sunt comise de bărbați. Majoritatea directorilor executivi și directorilor financiari care arestați recent, de la Enron la Bernie Madoff au fost bărbați; Martha Stewart (SUA) a fost o excepție modestă. Deci, par să existe motive reale pentru misandrism. Dar acesta este sindromul Cyclops: să vezi cu un singur ochi, într-o singură dimensiune și doar jumătate din realitate (ca în cazul al doilea prezentat anterior). Ciclopii stereotipează bărbatul prin acțiunile unei minorități, definesc excepțiile drept regulă, ignoră majoritatea și ignoră și minoritatea ticăloșilor pentru o imagine mai curată, mai clară (presupusă). Majoritatea ticăloșilor care comit infracțiuni sunt bărbați, dar majoritatea bărbaților nu sunt ticăloși, iar unele femei sunt”, spune Laura Maria Cojocaru.

Experiențele personale. “Este posibil ca un anumit misandrism să se bazeze, cum ar fi misoginismul, pe experiențe personale dureroase fizic și emoțional. Multe femei spun că au avut experiențe personale neplăcute cu bărbații: tați, frați, iubiți, colegi de muncă, șefi, etc. Dar, putem presupune în mod real că toți am fost răniți mai mult sau mai puțin de membrii sexului opus dar și de membrii propriului nostru sex. Astfel, extrapolarea de la o minoritate la general este cu siguranță regretabilă, chiar dacă este de înțeles la nivel emoțional”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite - psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga. De peste 12 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

Sursa foto www.csid.ro

Vrem, nu vrem, întrebările sunt foarte importante în viața noastră. Chiar dacă nu mereu ne place, o întrebare bine pusă ne poate oferi răspunsurile vitale legate de ce facem și cine suntem. Asta dacă și răspundem la ele, evident. Ce ne facem, însă, atunci când răspunsurile se lasă așteptate? Atunci când ne întrebăm ce ne face să ne blocăm, să reintrăm în aceleași tipare sau să nu atingem succesul?

Răspunsul, potrivit cunoscutului psiholog Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), pare simplu, dar în realitate este mult mai complex de atât: pentru că avem niște mecanisme de apărare destul de performante și utile, al căror rol este să ne ferească de eventuale suferințe. “În acest context, cuiva din afară îi este mult mai ușor să le ocolească și să vadă răspunsurile reale. În pătrunderea sensului acestor mecanisme ne este util să înțelegem conceptul Ferestrei Johari, care lămurește pozițiile perceptuale în diferitele situații și relații în care ne căutăm răspunsurile. Fereastra Johari este un model al tipurilor de exprimare a personalității ce arată diferitele puncte de vedere din care putem percepe, înțelege și trăi o situație. Modelul a fost conceput de psihologii americani Joseph Luft și Harry Ingham în 1955, în cadrul activității lor privind cercetarea și optimizarea proceselor de grup. A rezultat un instrument util în cunoașterea stilului interpersonal de relaționare și comunicare, care oferă o oportunitate de a învăța și de a înțelege relaționarea cu ceilalți. Această “fereastră” are patru cedrane: arena, masca, pata oarba și necunoscutul”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Arena – realitatea despre noi pe o văd toți

Arena este sinele public, ceea ce și noi și ceilalți putem vedea. Practic e locul în care exprimăm deschis față de noi și de ceilalți anumite aspecte ale ființei noastre. Este o zonă deschisă pe care noi o exteriorizăm: vorbim deschis, povestim experiențe și acționăm la suprafață, în mod transparent. Exprimăm opinii, comportamente, atitudini, sentimente, emoții, cunoștințe, experiență, aptitudini, puncte de vedere etc. și le facem cunoscute celorlalți.

“Scopul, din punct de vedere relațional, atunci când relația cu celălalt contează, este să dezvoltăm această zonă deschisă, pentru a oferi o comunicare eficientă și productivă, care va crea o relație stabilă. Astfel, optimizarea relației presupune creșterea acestei zone în care își va face loc comunicarea bună, relația de cooperare, bazată pe încredere și care nu lăsa loc instalării confuziei, tensiunilor sau a neînțelegerilor. Cum extindem Arena? Prin ascultarea în mod activ a feedback-ului venit de la ceilalți și solicitarea, totodată, a acestuia. De asemenea, o putem face și prin dezvăluirea sentimentelor, emoțiilor și stărilor afective; prin a ne deschide cu sinceritate, autenticitate, astfel formând o bază solidă de încredere pentru relațiile noastre”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Masca sau Zona de umbra – realitatea despre noi pe care o ascundem de oameni

Masca reprezintă ceea ce noi vedem, dar nu permitea celorlalți să vadă. În această zonă se ascund lucruri care sunt foarte personale pe care nu vrem să le împărtășim cu alții – sau în orice caz, nu cu oricine. De cele mai multe ori o folosim pentru a ne proteja. În această zonă doar noi avem acces la răspunsurile pe care ni le putem da, dacă ne privim sincer. Zona de umbră poate fi asociată cu rușinea, conștientizarea unor vulnerabilități personale, a punctelor slabe sau modestia (transpusă din teamă) de a arăta unele puncte de putere. Ea ascunde aspecte pe care le considerăm prea incomode sau jenante pentru a le manifesta în fața celorlalți. Problema este că aspectele reprimate mai mult timp, păstrate în acestă zonă de umbră, pot ajunge să se manifeste în Arenă în mod exploziv (în manieră pozitivă sau negativă).

“La fel de important este să găsim ascultătorii potriviți, să conștientizăm rolul benefic al exprimării emoțiilor și de a le împărtăși cu ceilalți. Mai mult decât atât, cu cât vom îmbrățișa, accepta și integra mai multe părți din această zonă, cu atât vom simți mai puțin nevoia de a purta orice fel de „mască” în relațiile noastre. Evident, nu este necesar să dezvăluim informații care considerăm că nu merită a fi dezvăluite sau care considerăm că nu pot fi înțelese de cei din jur. Ce putem face este să exprimăm starea de deranj sau disconfort pe care ne-o pot crea anumite situații sau faptul că simțim nevoia de a ne proteja și pentru a minimiza efectele de confuzie ori pentru a ne diminua temerile”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, este Psiholog, Coach Wing Wave, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, cu specializări în terapia de cuplu și familie, dans terapie, somato-terapie, NLP și lucrul cu proiecțiile sinelui. Și-a propus ca prin ceea ce face să aducă în viața fiecărei persoane cu care lucrează un plus de conștientizare, cunoaștere și încredere în propriile forțe. Obiectivul ei este să ofere cât mai multe din experiența ei, atât personală cât și profesională, astfel încât să producă schimbări semnificative în viețile celorlalți.

“Toți copiii, cu excepția unuia, cresc”, a scris JM Barrie în romanul său din 1911 “Peter și Wendy”. Vorbea despre Peter Pan, băiatul care nu avea să crească, rămânând la stadiul de adolescent. Deși nu există magie care să împiedice copiii să crească fizic, unii adulți continuă să se agațe de zilele fără griji ale tinereții și găsesc sau cel puțin caută provocări emoționale și financiare până la maturitate.

„Sindromul Peter Pan”, denumirea actuală a acestui tipar de comportament, apare pentru prima dată în cartea doctorului Dan Kiley din 1983, „Sindromul Peter Pan: bărbați care nu au crescut niciodată”. În timp ce Kiley s-a concentrat asupra acestui comportament la bărbați, sindromul Peter Pan poate afecta persoanele de orice gen sau cultură. Este de reținut că nu este o condiție recunoscută de sănătate mintală. Cu toate acestea, mulți experți sunt de acord că acest model de comportament poate avea un impact asupra relațiilor și calității vieții cuiva.

Cum se manifestă Sindromul Peter Pan?

Ați spus vreodată: „simt că nu pot fi adult astăzi?” Este în regulă pentru o ființă umană să trăiască acest sentiment din când în când, în funcție de factorii de influență (timp, energie consumată, context, resurse etc). Dar, persoanele cu sindrom Peter Pan tind să trăiască în fiecare zi după această filozofie.

Deoarece sindromul Peter Pan nu este un diagnostic clinic, experții nu au determinat niciun simptom oficial. Iată câteva consensuri cu privire la modul în care acest comportament intervine adesea în relații, la locul de muncă și în atitudinile personale față de asumare și responsabilitate.

Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), în relații, posibil ca acest lucru apare cel mai clar în niveluri divergente de ambiție, așteptări, obiective de viață și capacitatea de a-și asuma angajamente.

“Dacă partenerul dumneavoastră are sindromul Peter Pan, s-ar putea să aveți impresia că i-ar fi greu să se descurce singur în lume. S-ar putea să fiți tentată să îl ajutați în mod regulat cu treburile de zi cu zi și nu numai, doar pentru a-i face viața mai ușoară și lipsită de griji. Cei care suferă de sindromul Peter Pan, ar putea să: vă permită să planificați activități și să luați decizii importante pentru ei, neglijeze treburile casnice și responsabilitățile de îngrijire a copiilor, prefere să „trăiască doar astăzi” și să arate puțin interes în a face planuri pe termen lung, prezinte semne de indisponibilitate emoțională, cum ar fi faptul că nu doresc să eticheteze sau să definească relațiile, cheltuie bani în mod neînțelept și să aibă alte probleme cu finanțele personale sau să evite în mod constant abordarea problemelor relației în moduri productive. Totodată, persoanele cu sindrom Peter Pan tind, de asemenea, să se lupte cu obiectivele de muncă și carieră. Aceștia ar putea: să își piardă locul de muncă din cauza lipsei de efort, a întârzierii sau a neprezentării la serviciu, să depună puțin efort real pentru a găsi un loc de muncă, să părăsească frecvent locul de muncă atunci când se simt plictisiți, provocați sau stresați, să lucreze doar cu jumătate de normă și să nu aibă interes să urmărească oportunități de promovare sau să treacă de la un domeniu la altul fără a petrece timp dezvoltând abilități într-o anumită zonă”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totodată, specialistul este de părere că, în unele cazuri, această problemă poate apărea și sub formă de obiective nerealiste, cum ar fi visul de a deveni un sportiv profesionist sau de a obține o afacere record. “Acestea sunt cu siguranță posibilități pentru unii oameni și nu este nimic în neregulă cu urmărirea lor în moduri sănătoase. Dar dacă aceste ambiții împiedică succesul în alte domenii ale vieții, poate fi momentul să luăm în considerare opțiuni de carieră mai realiste. Transformarea acestor visuri în realitate fără a fi dispus la a face vreun efort real pentru a le realiza, poate sugera, de asemenea, sindromul Peter Pan”, continuă specialistul.

De ce se întâmplă?

Psihologul Laura Maria Cojocaru consideră că nu există o singură cauză pentru comportamentele asociate cu sindromul Peter Pan. Este probabil rezultatul următorilor factori complexi. Totuși, putem evidenția câteva aspecte care au un cuvânt important de spus:

Experiențele din copilărie/modelul parental. “Cei cu sindrom Peter Pan au adesea părinți prea protectivi sau foarte permisivi. Părinții excesiv de permisivi de multe ori nu stabilesc multe (sau vreo) limite asupra comportamentului copilului. Drept urmare, crești crezând că este OK să faci orice vrei. Când ai făcut ceva greșit, părinții tăi au avut grijă de orice consecință și te-au protejat de vină (asumare), așa că nu ai aflat niciodată că anumite acțiuni au avut consecințe. Dacă s-au ocupat de nevoile voastre financiare până la vârsta adultă timpurie și nu s-au așteptat niciodată să lucrați pentru lucrurile pe care le-ați dorit, este posibil să nu înțelegeți de ce trebuie să lucrați acum. Pe de altă parte, părinții ocrotitori vă pot face să vă simțiți ca și cum lumea adultă ar fi înspăimântătoare și plină de dificultăți. S-ar putea să vă încurajeze să vă bucurați de copilărie și să nu experimentați abilități precum bugetarea, curățarea casei sau abilități simple de reparații și comportamente de întreținere a relației. Părinții care doresc să-ți prelungească tinerețea pot evita, de asemenea, să discute cu tine aceste concepte pentru adulți. Acest lucru vă poate conduce la a nu vă orienta corect în jurul acestor concepte în propria voastră viață”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Factorii economici. Dificultățile economice și stagnarea pot contribui la sindromul Peter Pan, în special la generațiile mai tinere. Cu alte cuvinte, “maturizarea” ar putea fi un proces mai greu decât era înainte. “Schimbările tehnologice și structurale din economie pot face o tranziție mai agitată între adolescență și vârsta adultă timpurie. Salariile mai mici și mai puține oportunități de a avansa pe piața forței de muncă pot, de asemenea, să stârnească motivația deja scăzută pentru a urma o carieră de care te simți mai puțin decât entuziasmat. Ratele de școlarizare care au depășit inflația au creat stres financiar și anxietate adăugate, pe care unii oameni încearcă să le gestioneze evitând în totalitate responsabilitatea financiară”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite - psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga. De peste 12 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

Misogin reprezintă persoana (bărbat) care evită societatea, cercurile, compania femeilor și care manifestă aversiune sau dispreț față de părerea, acțiunile, inteligența, capacitatea de reușită, independența femeii și/sau determină și acceptă dreptul la acces profesional în anumite posturi doar pe alte criterii decât competența.

În multe privințe, societatea noastră a parcurs un drum lung când vine vorba de tratamentul femeilor. Știm totuși că societatea noastră este departe de a fi egală, mai ales când vine vorba de forme mai subtile de discriminare, de multe ori manifestate inconștient. Mulți indivizi încă demonstrează un anumit nivel de antipatie față de femei, denumită și misoginism.

Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), consideră că misoginismul este o formă extremă de sexism care este adesea definită ca ură și dispreț față de femei. O persoană cu credințe misogine ar putea să nu fie conștientă de faptul că demonstrează o ură față de femei - sau chiar crede că urăște femeile - dar comportamentul și cuvintele lor expun prejudecăți, dispreț sau ostilitate față de femei.

“În societățile în care misoginismul este predominant, există adesea rate ridicate de violență față de femei. Femeile pot fi văzute ca proprietăți sau cetățeni de clasa a doua și, în consecință, sunt maltratate atât la nivel individual, cât și la nivel instituțional. De exemplu, unei femei care este abuzată de un soț (nivel individual) i se poate spune de către un ofițer de poliție că nu va aduce acuzații împotriva soțului ei, deoarece este o chestiune de familie (nivel instituțional). Alte viziuni ale misoginismului o definesc ca un mod de a controla sau pedepsi femeile care contestă dominanța masculină. Misoginismul este, de asemenea, indisolubil legat de multe alte forme de violență, în special violența bazată pe gen, cum ar fi violența domestică, agresiunea sexuală. Când o persoană simte ură sau dispreț față de femei în general, devine mult mai ușor să comită violență împotriva lor. O persoană cu o viziune mondială misogină poate privi femeile din viața lor ca proprietate și le poate controla cu asprime. De asemenea, pot reacționa cu furie dacă o femeie nu le oferă ceea ce se simt îndreptățiți să primească, cum ar fi sexul sau dragostea romantică, ceea ce poate duce la agresiuni sexuale, violență fizică sau chiar omucidere. Actele misogine includ oricare dintre cele care încadrează un sex sau un gen ca fiind inferior”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totodată, specialistul afirmă că misoginismul este de trei tipuri:

1. Sexismul. “Această formă de ură, opresiune, de incriminare, intimidare este ușor de identificat, deoarece se referă la un comportament secret. Orice act vizibil, vorbire sau atitudine sau teorie care tratează femeile ca fiind inferioare bărbaților, ceea ce dezavantajează femeile față de bărbați și, prin urmare, subjugă femeile și, atunci când subiectul este considerat legitim, atunci este o formă de sexism. Exemple de astfel de referințe sexiste se găsesc în textele scrise de unii dintre cei mai venerați filosofi: Platon, Aristotel, Sf. Augustin, Kant și Hegel sunt toți vinovați de astfel de ”păcate”. De asemenea, multiple exemple de sexism se regăsesc în atitudinea preoților din majoritatea religiilor. Sexismul este manifestarea exterioară a unui nivel încorporat de discriminare, nu este o situație contingentă, care circulă liber, ca un fenomen social emergent”, explică psihologul..
2. Patriarhatul. “În patriarhat, instituțiile și obiceiurile sunt toate favorabile supremației masculine. Prin obținerea unui sprijin instituțional și social, practicile sexiste sunt în continuare puse la punct în patriarhat. Este posibil ca această prezență să nu fie ușor identificabilă într-o societate, deoarece funcționează ca o structură subiacentă a comportamentului uman. Patriarhia are roluri specifice atribuite bărbaților și femeilor. Femeile sunt obiectivate în acest mod social. Există moduri diferite de a obiectiviza femeile. Modurile de obiectivare variază de la societate la societate și de la o perioadă a istoriei la alta. Ceea ce este comun tuturor formelor de patriarhat este supremația masculină. Patriarhia este înrădăcinată în controlul bărbaților asupra muncii productive și reproductive a femeilor. Patriarhia este în mod necesar legătură cu puterea. Cei care au putere au dreptul de a controla des minusul celor care sunt neputincioși - funcționează pe principiul că superioritatea justifică dominația. Patriarhatul încorporează în mod necesar și sancționează o distribuție inegală a puterii care ajută la menținerea status quo-ului opresiunii. În patriarhat, omul se naște cu un privilegiu de gen masculin. Acest avantaj nu este câștigat prin alegere. Deși nu poți fi tras la răspundere pentru un astfel de privilegiu, poți fi tras la răspundere personală pentru faptul că nu ai făcut nimic pentru a împiedica perpetuarea privilegiului de gen masculin”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
3. Falocentrismul. “Aceasta este o formă de discriminare a femeilor la nivel conceptual. Dacă sexismul este discriminare la nivel de vorbire și acțiune, iar patriarhatul este opresiune structurală, falocentrismul este o formă de dominație masculină conceptuală. Falocentrismul este o serie discursivă de proceduri - ceea ce înseamnă că această formă de practici conceptuale este stabilită prin argument sau raționament, spre deosebire de intuiție. S-a susținut că există o esență umană transcendentă de sex/gen - o esență care este neutră între sex/gen. Prin dezvoltarea și exprimarea acestei esențe, bărbații și femeile pot obține demnitate, libertate și egalitate. De asemenea, pot depăși toate formele de diferență și discriminare. Conform acestei concepții, scopul eliberator ar trebui să fie prăbușirea identității masculino-feminine într-o identitate umană. Ideea este că opresiunea sexuală trebuie să continue, cu excepția cazului în care corpul este tranșat sau deplasat ca centru al identității feminine, ceea ce înseamnă că esența umană este acordată în tărâmul conștiinței departe și în afară de corp. Feministele identifică o manevră masculină implicită în această clasificare tripartită a bărbatului/femeii și a omului. Se presupune că această categorie umană este la fel de părtinitoare de gen ca și categoriile de bărbat și femeie”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite - psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga. De peste 12 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

Persoanele kinestezice tind să fie extrem de empatice și sensibile la energia celor din jurul lor. Drept urmare, acestea sunt definite de o trăire interioară mai pronunțată decât vizualii sau auditivii.

Potrivit cunoscutului psiholog Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), acest lucru îi poate ajuta să lege conexiuni foarte puternice cu persoanele de a căror energie se simt atrași sau cu care se simt confortabil. Pe de altă parte, dacă simt un disconfort în prezența unei persoane, vor căuta să evite contactul și persoana cu totul, dacă le va fi posibil.

“Totodată, fiind atât de conectați cu trăirea interioară, pot demonstra o intuiție fantastică. Ori, dacă își dau voie să o asculte, pot lua decizii extrem de bune, atât pentru ei cât și pentru cei care au încredere în opinia lor. Pot tinde să ia decizii mai degrabă bazate pe emoții și sentimente, decât pe ce are logică sau sens. Persoana kinestezică este genul care învață făcând, prin mișcare, prin „a pune mâna” pentru a putea trăi și integra cunoștințele pe deplin. Pentru ei, experiența practică este mult mai valoroasă decât cea teoretică, pentru că trăirea interioară este modalitatea cea mai firească de a dobândi abilități și cunoștințe noi. Tind să fie persoane introvertite și să aibă un ritm propriu. Motivul este nevoia lor de a trece experiențele printr-un filtru personal, interior, înainte de a oferi un răspuns sau un feedback de orice fel. Acest lucru poate fi deranjant pentru un vizual, spre exemplu, care este extrem de rapid și are nevoie ca lucrurile să fie făcute ieri”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Cum recunoști un Kinestezic?

Kinestezicii sunt persoane care pun accent mai mult pe mod în care se simt, decât pe modul în care arată. Astfel, vor fi tentați să aleagă, mai degrabă, ținute lejere, plăcute la atingere, în detrimentul celor „frumoase” sau „la patru ace”.

“În conversația cu alții, preferă să stea mai aproape de interlocutor din nevoia de a se conecta cu acesta, de a-i simți starea atunci când vorbește. Acest lucru poate deveni deranjant, de exemplu, pentru un vizual, care are nevoie de distanță între el și interlocutor, ca să poată avea imaginea de ansamblu asupra situației. În privința relațiilor, cel mai probabil limbajul iubirii el cel al atingerilor. Din acest motiv, atunci când va simți nevoia să se apropie de cineva sau se va simți mai apropiat de o persoană, va avea impulsul să îmbrățișeze, să atingă sau să stea mai aproape de acel om. În timp ce, în cuplu, poate fi un lucru dorit – excepție făcând situația în care partenerul/a nu are acest sistem predominant – în context formal poate crea confuzie, disconfort sau conflicte”, continuă psihologul Andra Tănăsescu.

Din perspectiva limbajului corpului, persoanele kinestezice se evidențiază prin faptul că-și țin deseori privirea îndreptată mai mult în jos, predominant spre partea dreaptă. Atunci când îți vorbesc, mențin o tonalitate joasă, exprimându-se la un volum ceva mai redus, articulând cuvintele lent și cu pauze multe între ele. Respirația este profundă, lentă, predominant abdominală.

“Stau, de regulă, cu capul aplecat către față, având mușchii relaxați și detensionați. Îi poți observa prin faptul că tind să își țină mâinile foarte mult în jurul corpului și, dacă au obiecte plăcute la atingere în jurul lor, jucându-se constant cu acelea. Pentru că sunt profund conectați cu emoțiile lor – și ale altora, uneori – aceștia pot fi văzuți des înroșindu-se la față, chiar dacă vorbesc sau doar ascultă ceva cu interes”, afirmă psihologul.

Ce îi deranjează?

Potrivit specialistului, persoanele kinesterzice sunt deranjate dacă sunt nevoite să memoreze informații fără să aibă experiența propriu zisă a lucrului pe care îl au de învățat. Cum nevoia lor este de a face, pentru a putea înțelege și integra pe deplin, pot fi ușor deranjați de obligativitatea memorării unor informații, fără referințe experiențiale.

“Starea emoțională și manifestarea unei persoane îi poate deranja foarte mult, dacă nu este în rezonanță cu a lor sau dacă este mult prea intensă. Fiind hipersensibili la emoțiile celorlalți, se pot trezi de mult ori preluând din starea lor, devenind astfel dificil pentru ei să gestioneze un cumul dublu de trăiri.Atunci când cineva îi grăbește, fie să ia o decizie, să acționeze sau să plece repede undeva, se pot simți forțați să își iasă din zona de confort și pot deveni frustrați, încordați și neproductivi, ba chiar defensivi. Cum spuneam, nevoia principală a lor este să-și dea seama ce simt referitor la ce li s-a spus / ce au de făcut. Din acest motiv, au întâi nevoie să treacă totul prin filtrul propriu, pentru a putea veni cu cel mai bun, simțit, răspuns. Lucru care, uneori, le poate lua ceva mai mult timp decât este posibil în contextele în care se regăsesc. Dacă nu se simt în regulă, vor lua distanță. Una dintre nevoile principale ale persoanelor introvertite este aceea de a se retrage din mediul social și de a se reîncărca. Fiind predominant introvertiți, kinestezicii vor avea constant nevoie să se regrupeze după o discuție intensă, urmând chiar să revină ulterior cu răspunsuri sau concluzii. De asemenea, pot avea des schimbări de stare, oscilând între a fi foarte deschiși, bine dispuși și reținuți, cu toane. Având în vedere intensitatea cu care trăiesc emoțiile și conflictele, este de la sine înțeles să aibă nevoie de spațiu mai mult decât alte persoane. Acest lucru poate naște însă conflicte, dacă această nevoie nu este înțeleasă și respectată. De asemenea, poate să le dea un sentiment că nu sunt înțeleși, că nu sunt acceptați. Iar, dacă nu învață cum să-și gestione intensitatea cu care trăiesc totul, din punct de vedere emoțional, vor tinde să opteze pentru una dintre două variante:

se vor închide în fața emoțiilor, alegând „să nu simtă” sau vor avea schimbări dese de stare, trăind intens sentimentul de dezechilibru în viața lor”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, este Psiholog, Coach Wing Wave, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, cu specializări în terapia de cuplu și familie, dans terapie, somato-terapie, NLP și lucrul cu proiecțiile sinelui. Și-a propus ca prin ceea ce face să aducă în viața fiecărei persoane cu care lucrează un plus de conștientizare, cunoaștere și încredere în propriile forțe. Obiectivul ei este să ofere cât mai multe din experiența ei, atât personală cât și profesională, astfel încât să producă schimbări semnificative în viețile celorlalți.

Viața în general poate fi solicitantă și agitată și, de la an la an, nivelurile de stres exponențial. Ce se întâmplă însă dacă am lua în calcul o modalitate de a ajunge la sursa emoțiilor și gândurilor noastre - creierul - și de a-l controla, astfel încât să putem atinge starea mentală dorită: memorie, concentrare, somn bun, relaxare, bucurie, liniște interioară etc.? ”Controlul minții” se referă în general la monitorizarea activității creierului și, în particular la schimbarea sau consolidarea tiparelor de unde cerebrale dorite.

Creierul este format din miliarde de celule specializate, printre care și neuronii. Neuronii comunică în permanență între ei, iar activitatea electrică emisă prin această comunicare poate fi detectată folosind o tehnică numită electroencefalografie sau EEG, cu senzori atașați la nivelul scalpului care se reglează în acele ”explozii” de energie și le înregistrează ca unde. Forma undei este diferită în stare de repaos față de momentul când cineva își folosește toată atenția și focalizarea asupra unui subiect, unei activități.

Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), controlul undelor noastre cerebrale ar putea ajuta la optimizarea relaxării și productivității. „După cum se știe, undele cerebrale pot fi modificate de diferiți stimuli externi, inclusiv stimularea auditivă.Iată câteva dintre beneficiile și funcțiile asociate cu frecvențele cheie ale undelor cerebrale: Gamma: învățare, concentrare și autocontrol, Beta: niveluri crescute de energie, concentrare, vigilență și gândire clară, Alfa: ajută la dureri de cap tensionate, memorie, anxietate ușoară și stări de flux creativ, Theta: poate ajuta procesarea emoțională, relaxarea profundă, intuiția, consolidarea memoriei, Delta/subdelta: poate ajuta la ameliorarea durerii, funcției imune, vindecării și somnului profund. Creierul nostru folosește 13Hz (alfa crescut sau beta scăzut) pentru inteligența „activă”. Există persoane care prezintă deficiențe de învățare și probleme de atenție care au o deficiență de activitate de 13Hz în anumite regiuni ale creierului, care afectează capacitatea de a efectua cu ușurință sarcini de secvențiere și calcule matematice. Activitățile neuronilor cerebrali au informații bogate despre activitățile neuronale. Când neuronii sunt activați, ei produc impulsuri electrice. Până de curând, măsurarea undelor cerebrale a fost limitată la un mediu medical sau de laborator, deoarece necesită instrumente precum electroencefalografia (EEG) - prin care senzorii atașați la nivelul scalpului „citesc” undele cerebrale, similar cu modul în care monitorul ritmului cardiac ne citeste pulsul - sau neuroimagistica, care scanează creierul utilizând imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) sau altă tehnologie”, explică specialistul.

Cum ne controlăm undele cerebrale?

Psihologul Laura Maria Cojocaru este de părere că există o modalitate foarte simplă de a ne schimba undele cerebrale pentru a ne simți mai centrați și mai puțin stresați: meditația.

“S-a constatat că meditația regulată crește activitatea alfa și scade beta în stările de veghe, meditațiile mai scurte “începătoare”, fiind asociate cu undele alfa. De asemenea, s-a demonstrat că îmbunătățește stările undelor gamma, ceea ce are sens, deoarece se crede că gama crește gradul de conștientizare și ne face să fim foarte în ton cu noi înșine și cu mediul nostru.” (Gândiți-vă la acest lucru ca mai mult la un scop avansat de meditație.). Dacă doriți să treceți la un anumit tip de undă cerebrală în timp ce vă angajați într-un anumit tip de sarcină - cum ar fi să atingeți undele alfa dacă nu puteți dormi sau atmosfera de flux theta în timp ce alergați - vă sugerăm să ascultați ritmurile binaurale, care sunt sunete în buclă care promovează stări specifice undelor cerebrale. Le puteți găsi pe Youtube sau Spotify căutând tipul de undă cerebrală pe care o urmăriți, cum ar fi „bătăile theta binaurale”. Fie că suntem activi din punct de vedere mental, în stare de odihnă sau adormiți, creierul are întotdeauna un anumit nivel de activitate electrică.În timpul unui test, participanții au fost practicanți experimentați de meditație. Li s-a cerut să se odihnească, cu ochii închiși, timp de 20 de minute și să mediteze încă 20 de minute, în ordine aleatorie. Abundența și localizarea undelor cerebrale electrice lente până la rapide (delta, teta, alfa, beta) au furnizat un bun indiciu al activității creierului”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Atenție relaxată cu theta

Potrivit specialistului, în timpul meditației, undele theta au fost cele mai abundente în părțile frontale și medii ale creierului.

“Aceste tipuri de valuri provin probabil dintr-o atenție relaxată care monitorizează experiențele noastre interioare. Aici se află o diferență semnificativă între meditație și relaxare fără nicio tehnică specifică. Studiile anterioare au arătat că undele theta indică relaxare profundă și apar mai frecvent la practicienii cu meditație cu experiență. Sursa este probabil părțile frontale ale creierului, care sunt asociate cu monitorizarea altor procese mentale. Când măsurăm calmul mental, aceste regiuni semnalizează părțile inferioare ale creierului, inducând răspunsul de relaxare fizică care apare în timpul meditației”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite - psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga. De peste 12 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.