Trump și pandemia au zguduit dolarul

Trump și pandemia au zguduit dolarul

Media dolarului american a coborât în perioada analizată de la 4,1251 la 4,0780 lei, cel mai redus nivel începând cu prima parte a lui ianuarie 2019, cursul de la finalul ei fiind stabilit la 4,0976 lei.

La scăderea dolarului au contribuit mai mulți factori. În primul rând, investitorii sunt îngrijorați de creșterea numărului de americani infectați cu Covid 19 dar și a celor care au decedat în urma pandemiei.

Pe de altă parte PIB-ul brut al SUA a scăzut în al doilea trimestru cu 32,9% în ritm anualizat, o cădere istorică a acestuia.

Vânzările de dolari s-au majorat și ca urmare a unui mesaj transmis de președintele Trump pe Twitter în care a afirmat că „alegerile (prezidențiale, n.red.) din 2020 vor fi cele mai inexacte și frauduloase din istorie”, punând astfel sub semnul întrebării votul prin corespondență din 3 noiembrie. Declarația oferă astfel posibilitatea Administrației de la Casa Albă să decidă o eventuală amânare a alegerilor.

Aceste turbulențe „made in USA” au deschis drumul spre apreciere al altor monede majore.

Euro a înregistrat cea mai bună performață săptămânală din ultimii zece ani, de circa 5%, atingând vinerea trecută un maxim al ulltimilor doi ani și jumătate de 1,1909 dolari. După atingerea acestui vârf euro a făcut un pas înapoi iar iar la finalul perioadei fluctua între 1,1753 și 1,1807 dolari.

Marcările de profit au fost facilitate de anunțarea unei contractări a economiei din zona euro, în trimestrul al doilea, cu 12,1%.

Media euro a scăzut la începutul săptămânii trecute la 4,8276 lei, minim care nu a mai fost atins din prima parte a lunii aprilie, după care moneda unică s-a instalat peste pragul de 4,83 lei. Media de la sfârșitul perioadei a fost stabilită la 4,8341 lei când tranzacțiile s-au realizat între 4,832 și 4,837 lei.

Moneda elvețiană s-a mișcat într-un culoar mai larg decât cel obișnuit, cuprins între 1,073 și 1,083 franci/euro, iar media ei a scăzut de la 4,4925 lei la 4,4795 lei.

Cursul lirei sterline a urcat de la 5,2972 la 5,3685 lei pentru ca marți să scadă la 5,3537 lei.

Aurul beneficiază de statul de „refugiu” în perioade cu turbulențe, precum cea actuală, în care dolarul se depreciază cu rapiditate.

Uncia de aur a atins în urmă cu o săptămână recordul istoric de 1.981,27 dolari, după care a fluctuat între 1.960 și 1.980 dolari. Această evoluție a făcut ca lunea aceasta prețul gramului de aur stabilit de BNR să atingă maximul istoric de 260,8073 lei.

Marți, Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,15%, un nivel mai mic fiind înregistrat în 20 aprilie 2018.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,24%, o valoare apropiată înregistrându-se la jumătatea lui ianuarie 2018, iar cel la 12 luni s-a menținut la 2,35%.

Duminică, bitcoin a urcat pe platformele specializate la 12.100 dolari, după care tranzacțiile de pe platformele specializate s-au limitat la culoarul 11.050 – 11.350 dolari.

Analiza cuprinde perioada 28 iulie – 4 august

Text pus la dispoziţie de dl Radu Georgescu

Dolarul a scăzut de la începutul lunii cu 18,6 bani

Dolarul a scăzut de la începutul lunii cu 18,6 bani

Planul european de relansare economică, în valoare de 750 miliarde euro a readus optimismul în rândul investitorilor.

Piețele mizează pe revenirea mai rapidă a economiei europene comparativ cu cea americană, unde numărul cazurilor de infectări cu Covid 19 a depășit 1% din populație.

Pe de altă parte, s-au inflamat tensiunile diplomatice, implicit comerciale, dintre Statele Unite și China, după ce consulatul american din Chengdu a fost închis, drept represalii la închiderea celui chinez din Houston.

Pe acest fond, euro a crescut luni la 1,1643 – 1,1782 dolari, valori maxime ale ultimilor circa doi ani.

Tendința s-a manifestat și în piața locală, unde cursul dolarului a scăzut luni la 4,1251 lei, cea mai redusă valoare începând cu 18 ianuarie 2019. Comparativ cu începutul lunii dolarul a pierdut 18,6 bani.

Creșterea apetitului pentru risc s-a reflectat în scăderea cursului euro de la 4,8417 lei, la începutul perioadei, la 4,8276 lei, la sfârșitul ei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,825 și 4,83 lei, după ce în cursul nopții și dimineții de luni pe piețele asiatice s-a testat din nou o forțare a cotațiilor, fiind atins un maxim de 4,859 lei.

Moneda elvețiană a fluctuat între 1,071 și 1,082 franci/euro, iar media a scăzut de la 4,5092 la 4,4812 lei.

Lipsa acordului post-Brexit a afectat evoluția lirei sterline, cursul coborând de la 5,3686 la 5,2972 lei.

De la începutul anului uncia de aur a crescut cu peste 26%, ea atingând luni un nou maxim istoric de 1.944 dolari.

În opinia analiștilor în cazul în care va continua confliectul comercial și diplomatic dintre Statele Unite și China iar epidemia de Covid 19 nu va da semne de ameliorare în SUA, este de așteptat ca prețul unciei să depășească cu ușurință pragul de 2.000 dolari.

Prețul gramului de aur stabilit de BNR a crescut de la 253,5079 la 257,3676 lei, nou record istoric. Comparativ cu finalul anului trecut prețul s-a majorat cu circa 24%, evoluție influențată de valoarea raportului dolar/leu.

Piața monetară era calmă luni, iar indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,15%, un nivel mai mic fiind înregistrat în 20 aprilie 2018.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,24%, o valoare apropiată înregistrându-se la jumătatea lui ianuarie 2018, iar cel la 12 luni s-a menținut la 2,35%.

Scăderea monedei americane a impulsionat investițiile în bitcoin, care a reatins, după două luni, pragul psihologic de 10.000 dolari, crescând la circa 10.300 dolari.

Analiza cuprinde perioada 21 – 27 iulie

Articol pus la dispoziţie de Radu Georgescu

Situaţia principalilor indicatori socio–economici ai judeţului Călăraşi, în luna mai  2020

Situaţia principalilor indicatori socio–economici ai judeţului Călăraşi, în luna mai 2020

Evoluţia principalilor indicatori socio-economici la nivelul judeţului Călăraşi, în luna mai 2020  s-a caracterizat prin:

- scăderea producţiei industriale realizată în luna mai 2020 cu 20,6 % faţă de luna precedentă şi  respectiv cu 28,2 % faţă de producţia industrială realizată în luna mai 2019;

- creşterea câştigului salarial mediu nominal net cu 1,5% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 4,4% comparativ cu luna mai 2019;

- creşterea ratei şomajului înregistrat la sfârşitul lunii mai 2020 faţă de luna precedentă cu 0,1 puncte procentuale şi scăderea cu 0,4 puncte procentuale  faţă de luna mai 2019;

- indicele de utilizare netă a locurilor de cazare, din structurile de primire turistică, la sfărşitul lunii mai 2020 a fost 0%;

- scăderea  numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă cu 3 şi respectiv cu 39 faţă de luna mai 2019;

- creşterea  numǎrului născuţilor-vii, al căsătoriilor, al divorţurilor, de scăderea   numărului deceselor generale şi al deceselor sub 1 an . Comparativ cu luna mai 2019, a crescut numărul deceselor generale, numărul divorţurilor,  numărul deceselor sub 1 an, a scăzut numărul născuţilor-vii şi al căsătoriilor.

Producţia industrială realizată în luna mai 2020 a înregistrat o scădere cu 20,6% comparativ cu luna precedentă.

În luna mai 2020, aportul industriei prelucrătoare a fost de 99,8% din volumul total al producţiei industriale realizată.

Producţia  industrială  realizată  în  luna mai 2020, a fost mai mică cu 28,2% faţă de  producţia  industrială realizată în luna mai 2019. S-au înregistrat scăderi în: fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea de mobilă, fabricarea produselor de cauciuc şi mase plastice, fabricarea produselor textile.

Câştigul salarial mediu nominal brut pe total judeţ, în luna mai 2020, a fost de 4393 lei, mai mare cu 1,4% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 4,6% comparativ cu luna mai 2019. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 4029 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 3432 lei  în industrie şi construcţii şi de 5007 lei în servicii. 

Câştigul salarial mediu nominal net  în luna mai 2020, a fost de 2673 lei, mai mare cu 1,5% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 4,4% comparativ cu luna mai 2019. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 2415 lei  în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 2221 lei  în industrie şi construcţii şi de 2980 lei  în servicii.

Câştigul salarial mediu nominal brut la nivelul economiei naţionale, în luna mai 2020 a fost de 5188 lei, iar cel net de 3179 lei. Comparativ cu luna precedentă, câştigul salarial mediu nominal net a scăzut cu 0,1%. Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele general al preţurilor de consum al populatiei, a fost de 99,9% pentru luna mai 2020 faţă de luna precedentă, de 214,0% faţă de  octombrie 1990 şi de 100,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Efectivul salariaţilor, la sfârşitul lunii mai 2020, a fost de 44380 persoane, mai mic cu 130 persoane faţă de luna precedentă şi respectiv cu 643 persoane faţă de luna mai 2019.

Pe ramuri de activitate, numărul salariaţilor a fost de 4,7 mii persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 15,0 mii persoane în industrie şi construcţii şi de 24,7 mii salariaţi în servicii.

Potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană  pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi, numărul şomerilor înregistraţi, la sfârşitul lunii mai 2020, era de 2924 persoane, în creştere cu 95 persoane faţă de luna precedentă (+3,4%).  

Comparativ cu luna mai 2019, numărul şomerilor înregistraţi a fost  mai  mic cu  349 persoane 

(-10,7%).

La  sfârşitul  lunii mai 2020, femeile reprezentau 49,8% din numărul total al şomerilor  înregistraţi.

Din numărul total al şomerilor înregistraţi, 643 persoane (22,0% din total şomeri)  beneficiau  de indemnizaţie de şomaj 75% şi 5 persoane (0,2% din total şomeri) au primit indemnizaţie de şomaj  50%.

Numărul şomerilor neindemnizaţi la sfârşitul lunii mai 2020 era de 2276 persoane, reprezentând 77,8% din totalul şomerilor înregistraţi – majoritatea (90,6%) având studii primare, gimnaziale sau profesionale.

 

Rata  şomajului  înregistrat la sfârşitul lunii mai 2020, în judeţul Călăraşi, a fost de 3,2%, calculată în raport cu populaţia activă civilă totală (3,1% în luna aprilie 2020 şi 3,6% în  luna mai  2019).

Pentru  femei, rata şomajului în luna mai 2020 a fost de 3,3% (3,2% în luna aprilie 2020 şi 3,5% în luna mai 2019).

Pentru bărbaţi, rata şomajului în luna mai 2020 a fost de 3,2% (3,1% în luna aprilie 2020 şi 3,7% în luna mai 2019).

Din evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi reiese că, la sfârşitul lunii mai 2020 existau 624 de locuri de muncǎ vacante, din care 328 regăsindu-se în sectorul privat. Din totalul locurilor de muncă vacante, 297 erau pentru muncitori (47,6%).

Evoluţia principalelor fenomene demografice în luna mai 2020, comparativ cu luna precedentă a fost caracterizată de creşterea  numǎrului născuţilor-vii, al căsătoriilor, al divorţurilor, de scăderea   numărului deceselor generale şi al deceselor sub 1 an . Comparativ cu luna mai 2019, a crescut numărul deceselor generale, numărul divorţurilor,  numărul deceselor sub 1 an, a scăzut numărul născuţilor-vii şi al căsătoriilor.

Natalitatea. În luna mai 2020, numărul născuţilor-vii a fost de 189, mai mare cu 40 faţă de luna precedentă şi mai mic cu 18 faţă de luna mai 2019.

Mortalitatea generală. În luna mai 2020, numărul deceselor înregistrate a fost de 336, mai mic cu 24 faţă de luna precedentă şi mai mare cu 9 comparativ cu luna mai 2019.

Mortalitatea infantilă. În luna mai 2020 s-au înregistrat 2 decese, mai mic cu 1  faţă de luna anterioară şi mai mare  cu 1 faţă de aceeaşi perioadǎ a anului precedent.

Sporul natural. Ca urmare a faptului că numărul născuţilor-vii a fost mai mic decât cel al deceselor, s-a înregistrat un spor natural negativ -147 persoane în luna mai 2020 (-211 persoane  în luna aprilie  2020 şi -120 în luna mai 2019).

Nupţialitatea. La oficiile de stare civilă, în luna mai 2020, s-au înregistrat 42 căsătorii, mai multe cu 26 faţă de luna precedentă  şi mai puţine cu 113 faţă de aceeaşi perioadǎ a anului precedent.

Divorţialitatea. În luna mai 2020 s-au înregistrat 42 divorţuri, mai multe cu 33 faţǎ de luna precedentǎ şi respectiv cu 5 comparativ cu  luna mai 2019 .

În luna martie 2020, comerţul internaţional cu bunuri s-a concretizat într-un volum al exporturilor FOB de 17,6 milioane euro şi al importurilor CIF de 27,3 milioane euro, înregistrând un sold negativ de 9,7 milioane euro. Exporturile FOB au înregistrat o scădere  faţă de luna precedentă (-25,6%) şi respectiv faţă de luna martie 2019 (-29,1%), importurile CIF au înregistrat o creştere faţă de luna precedentă (+70,6%) şi o scădere  faţă de aceeaşi perioadǎ a anului precedent (-12,6%).

În perioada 1.I-31.III.2020 în structura exporturilor, ponderea o deţin următoarele secţiuni din Nomenclatorul Combinat (NC): produse vegetale (19,7%), metale comune şi articole din acestea (38,8%),  articole din piatră, ciment, ceramică, sticlă şi din alte materiale similare (19,2%), materii textile şi articole din acestea (7,0%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (6,2%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (4,0%).

În structura importurilor, în perioada 1.I-31.III. 2020, ponderea o deţin următoarele secţiuni: metale comune şi articole din acestea (38,5%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat  sau reprodus sunetul şi imaginile (10,1%), materii textile şi articole din acestea (4,3%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (5,5%), articole din piatrǎ, ciment, ceramicǎ, sticlǎ şi din alte materiale similare (7,0%), mijloace de transport (4,4%), produse vegetale (7,7%), produse  ale  industriei  chimice şi ale industriilor conexe (8,6%), materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (5,0%).

În luna mai 2020, datorită impactului crizei COVID-19 şi a măsurilor luate de autorităţi ca urmare a decretării stării de urgenţă, nu a existat activitate de turism, respectiv nu au fost sosiri, înnoptǎri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.

Numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică în luna mai 2020, a fost  mai mic cu 2661 comparativ cu luna mai 2019.

Numărul de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna mai 2020, a fost  mai mic cu 7032 comparativ cu luna mai 2019.

Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune, în luna mai 2020, a fost  mai mic cu 30,6  puncte procentuale comparativ cu luna mai 2019.

În luna mai 2020, s-au eliberat 22 autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale, mai puţine cu 3 faţă de  luna anterioară şi respectiv  cu 39 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Rata inflaţiei, a fost în luna mai 2020 de 0,05%  faţă  de luna precedentă şi de 2,26% faţă de luna mai 2019.

Rata  medie lunară a inflaţiei,  în  perioada  1.01-31.05.2020, a fost de 0,3%, în scădere faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent (0,6%).

În luna mai 2020 faţă de luna anterioară, au crescut preţurile mărfurilor alimentare (+0,34%), tarifele serviciilor (+0,11%) şi au scăzut  preţurile mărfurilor nealimentare (-0,18%).

 

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a rămas la 5,2% în luna iunie

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a rămas la 5,2% în luna iunie

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a rămas la 5,2% în luna iunie a acestui an, nivel similar cu cel înregistrat în luna anterioară, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate joi.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna iunie a fost de 467.000 persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă (463.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (343.000 persoane).

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,5 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,5% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5% în cazul celor de sex feminin). Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4% pentru luna iunie 2020 (4,2% în cazul bărbaţilor şi 3,7% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 71,1% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna iunie 2020.

Sursa www.agerpres.ro

Petre Daea: V-a luat foc mintea, domnule Oros?!

Petre Daea: V-a luat foc mintea, domnule Oros?!

"Văzând și citind Ordinul privind aprobarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor specifice activităților sectoarelor din domeniul agricol, pe care l-ați semnat, publicat în Monitorul Oficial  cu numărul 645 bis din data de 22 iulie 2020, am crezut pentru un moment că nu este adevărat, știind ce înseamnă promovarea unui act normativ, cunoscând specialiștii din minister, cu excepția noilor veniți, și nu mi-am putut închipui că în pagina Monitorului Oficial poate apărea așa ceva., a scris pe Facebook fostul ministru PSD al Agriculturii, Petre Daea care a continuat "Am stat câteva zile în cumpănă, v-am dat telefon dar in zadar, ca de obicei, nu răspundeți, am așteptat să văd reacția fermierilor, știind că ei vor „beneficia” de prevederile „valorosului” act normativ, timp în care mi-am pus următoarele întrebări:

1. Să fie oare o deprofesionalizare atât de rapidă a specialiștilor din minister?

2. Să fie oare o indiferență generală, cu unele mici excepții, a fermierilor pentru reglementările ce-i privesc?

Prin analiza atentă a celor petrecute la Ministerul Agriculturii în timpul acestor 9 luni, mi-am întărit convingerea că, indiferent de efortul oricui și de bunele intenții, pentru binele fermierilor, al agriculturii și al țării, echipa de conducere de la Ministerul Agriculturii, cu mici excepții, a făcut dovada  neputinței de a conduce destinele acestui sector atât de important al României.

Păcat si păgubos.

Păcat, pentru că ați avut posibilitatea să vă inspirați și să beneficiați de rezultatele obținute de-a lungul vremii, dar în loc să le folosiți și chiar să le îmbunătățiți, le-ați criticat. Păgubos, că astăzi fermierii în loc să beneficieze de sprijin si ajutor, se văd încurcați și blocați în activitatea lor;

- ați spus, repetând cu obstinație, că au fost comunicate producții nereale, iar astăzi Eurostat-ul prezintă România pe primul loc la exportul de cereale din Uniunea Europeana, fiind o mândrie pentru țară și merită să ne bucurăm de succesul fermierilor;

- ați întârziat si blocat programe, ați oprit investiții, ați creat mecanisme greoaie de implementare, criticând şi doar controlând (a se vedea programul pentru tomate, programul pentru usturoi, sprijinul pentru colectarea lânii, programul de reproducție la suine, programul avicol, Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA, programele de investiții în zona montana, combaterea grindinei sau reabilitarea irigațiilor, acordarea despăgubirilor pentru seceta și lista poate continua);

- ați schimbat conducători valoroși (numele lor se cunosc);

- ați introdus suspiciunea la nivel de politică ministerială (a se vedea cutia de sesizări și sugestii, instalată pe culoarele ministerului), alterându-se astfel climatul de muncă în instituție.

Toate acestea cu un singur scop, de a distrage atenția de la problemele fundamentale ale agriculturii, de a vă ascunde lipsa de viziune în actul de conducere și incapacitatea de a crea. Acest ordin este o dovadă în plus.

Munca asiduă și energia transpusă în cele 104 de pagini ale “valorosului act normativ”, a solicitat mintea până la aprinderea ei, iar ca soluție pe care ați consemnat-o in anexa la ordinul publicat in Monitorul Oficial, art.91, - fermierii trebuie să „bată toaca și clopotul”, stingerii unei asemenea aberații. Știu că retragerea ordinului nu este onorantă pentru dumneavoastră, dar este necesară și utilă pentru fermieri. Dacă mai sunteți în slujba lor, abrogați-l! Nu minimalizez și nu exclud existența unor reglementări în domeniu. Dar nu așa! Vă doresc succes!

Sursa Facebook Partidul Social Democrat

Călăraşi / Producţia industrială a scăzut cu 20,6%

Călăraşi / Producţia industrială a scăzut cu 20,6%

Producţia industrială realizată în luna mai 2020 a înregistrat o scădere cu 20,6% comparativ cu luna precedentă.

În luna mai 2020, aportul industriei prelucrătoare a fost de 99,8% din volumul total al producţiei industriale realizată.

Producţia  industrială  realizată  în  luna mai 2020, a fost mai mică cu 28,2% faţă de  producţia  industrială realizată în luna mai 2019. S-au înregistrat scăderi în: fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea de mobilă, fabricarea produselor de cauciuc şi mase plastice, fabricarea produselor textile.

Sursa www.calarasi.insse.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.