Euro pregătește trecerea la 4,87 lei

Euro pregătește trecerea la 4,87 lei

Marți, Parlamentul va decide modul în care se va realiza rectificarea bugetară pentru acest an, care are drept punct principal amendamentul PSD prin care se abrogă majorarea punctului de pensie cu 14% şi menținerea creșterii cu 40%.

Votarea acestui amendament va pune o mare presiune pe leu, în condițiile în care agențiile de rating vor trece nota titlurilor de stat românești la categora „gunoi” (junk). Aceasta vor scumpi semnificativ împrumuturile interne și externe ale Trezoreriei și va pune presiune pe cursul euro/leu.

Pentru un astfel de moment s-a pregătit BNR atunci când a încheiat un acord cu BCE pentru asigurarea unui împrumut, printr-o linie repo, în valoare de 4,5 miliarde euro.

În perioada analizată, cursul euro a crescut la 4,8595 lei, al patrulea maxim istoric înregistrat în septembrie, în timp ce cotația oficială a BCE a arins de două ori pragul de 4,86 lei.

Luni, cotațiile euro au urcat pe piețele externe la 4,87 lei, dar reglajele realizate de BNR au făcut ca tranzacțiile din cea locală să se realizeze între 4,856 și 4,861 lei iar cursul a fost stabilit la 4,8523 lei.

La casele de schimb bancare cea mai ridicată cotație de 4,9588 lei era practicată de Banca Românească, urmată de BCR cu 4,9310 lei și OTP cu 4,93 lei.

După o creștere la 1,19 dolari, la începutul perioadei, euro a scăzut la finalul ei de la 1,1872 spre 1,1730 dolari, urmare a revenirii aversiunii față de risc, motiv de creștere a cererii de monedă americană, considerată drept un „refugiu”, ceea ce a făcut ca media să urce de la 4,0866 și 4,1224 lei,.

Media monedei elvețiene a fluctuat în culoarul 4,5068 – 4,5228 lei, cea de luni fiind stabilită la 4,5057 lei, în condițiile în care cotațiile au urcat de la 1,075 la 1,08 franci/euro.

Cursul lirei sterline a crescut de la 5,2637 la 5,3445 lei, la finalul intervalului ea coborând la 5,2937 lei.

Pe parcursul perioadei, prețul gramului de aur a fluctuat între 255,7168 și 258,2908 lei. Luni, BNR a stabilit o valoare de 255,7976 lei, în condițiile în care uncia scădea pe piețele specializate de la 1.955 la 1.889 dolari.

Politica acomodantă a BNR a împins indicii ROBOR către valori care se mai înregistrau în noiembrie 2017, ceea ce a redus nivelul ratelor la credite. Pentru aceasta, banca centrală a redus dobânda sa cheie la minimul istoric de 1,50% și asigură constant lichiditatea din piața monetară, prin împrumuturi (operațiuni de tip repo) sau achiziții de titluri de stat din piața secundară,

La sfârșitul intervalului, indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,96%, cea mai redusă valoare începând cu 13 noiembrie 2017, când indicele a fost stabilit la 1,89%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,03%, un nivel apropiat de cel atins în 10 noiembrie 2017 însă cel la 12 luni a coborât de la 2,09 la 2,08%.

Bitcoin a crescut pe platformele specializate de la 10.300 la 11.100 dolari iar la finalul perioadei a fluctuat între 10.300 și 10.900 dolari.

Analiza cuprinde perioada 15  – 21 septembrie

 

Text pus la dispoziţie de dl Radu Georgescu

INS: Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,7% în luna august

INS: Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,7% în luna august

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,7% în luna august a acestui an, de la 2,8% în iulie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,45%, serviciile cu 2,97%, iar mărfurile nealimentare cu 0,75%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Preţurile de consum în luna august 2020, comparativ cu luna august 2019, au crescut cu 2,7%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2019 - august 2020) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2018 - august 2019), calculată pe baza IPC, este 3,1%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,9%", se arată în comunicatul INS.

Rata anuală a inflaţiei IPC pentru sfârşitul anului curent şi al anului viitor este prognozată la 2,7% şi, respectiv, la 2,5%, potrivit Raportului asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României.

Sursa www.agerpres.ro

15 septembrie, termenul limită de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru secetă

15 septembrie, termenul limită de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru secetă

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale invită fermierii care dețin Proces–verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse culturilor agricole înființate în toamna anului 2019 de seceta pedologică, să depună cererea de solicitare a ajutorului de stat la centrele locale/județene APIA, respectiv al municipiului București, până la data de 15 septembrie inclusiv.

Până în prezent s-au depus 14.456 de cereri, pentru o suprafață calamitată de 282.969 ha, din totalul de 34.647 fermieri afectați de seceta pedologică. Pentru a evita aglomerația din ultimele zile reamintim că, cererile pot fi depuse atât la sediul centrelor locale/județene APIA, cât și prin fax, poştă sau în format electronic prin e-mail.

În data de 02.09.2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.806, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.148/2020 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat  acordat  producătorilor agricoli  care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică.

Populismul este dezastruos pentru leu

Populismul este dezastruos pentru leu

A doua săptămână din septembrie a fost una a recordurilor pentru euro, investitorii temându-se că populismul din Parlament va aduce dezastrul în finanțele publice.

Miercurea trecută a fost atins al treilea record succesiv din septembrie, media euro urcând până la 4,8590 lei.

La sfârșitul perioadei, cotațiile au scăzut până la 4,852 lei pentru ca apoi să urce până la 4,859, cursul fiind stabilit la 4,8573 lei iar închiderea s-a făcut la 4,856 lei.

Piața locală nu a fost influențată de datele prezentate de INS, conform cărora rata anuală a inflaţiei a coborât luna trecută la 2,7%, de la 2,8% în iulie. Scăderea este cu atât mai importantă având în vedere că în august 2019 prețurile creșteau cu 4.1%.

Toate speranțele de revenire în „V” a economiei pot fi năruite, după ce PSD, din motive populist-electorale, forțează creşterea pensiilor cu 40%, de la 1 septembrie 2020. O astfel de schimbare va împinge cu siguranță ratingul de țară în categoria „junk” (gunoi) investițională, va deprecia puternic leul, va provoca creșterea costurilor la împrumuturile României, care va fi obligată să solicite un nou acord cu FMI.

O speranță vine din faptul că economiile cele mai puternice din Europa au reînceput să crească ceea ce va avea efect direct asupra exporturilor românești și echilibrarea deficitului comercial.

Afirmația de joi a d-nei Christine Lagarde, președintele BCE, conform căreia actuala apreciere a euro nu necesită pentru moment o intervenție a instituției a adus la sfârșitul perioadei o creștere a monedei unice la 1,1832 – 1,1880 dolari, după scăderea de miercurea trecută până la 1,1758 dolari.

Cursul dolarului s-a mișcat între 4,09 și 4,1265 lei, luni el fiind stabilit la 4,0974 lei.

Moneda elvețiană a fluctuat pe parcursul perioadei între 1,075 și 1,085 franci/euro, cursul ei mișcându-se între 4,4765 și 4,5136 lei, cea de luni fiind stabilită la 4,5086 lei.

Decizia Londrei de a intra în era post-Brexit chiar fără încheierea unui acord comercial („no deal”) cu UE, a provocat deprecierea lirei sterline față de euro și dolar cu 3%, cursul ei coborând vineri de la 5,3424 la 5,2304 lei, pentru ca la finalul perioadei să urce la 5,2637 lei.

Prețul gramului de aur a avut o tendință ascendentă, el crescând de la 253,9048 lei la 256,9068 lei, pentru a încheia perioada la 255,7168 lei. Evoluția a fost determinată de relativă stabilitate a unciei de aur pe piețele specializate care se tranzacționa luni în culoarul 1.941 – 1.949 dolari.

Indicii ROBOR au avut în perioada analizată o evoluție descendentă. Ea este influențată de injecțiile de lichiditate la care recurge și BNR dar și de reducerea dobânzii-cheie până la minimul istoric de 1,50%.

Semnalele transmise de ministrul finanțelor arată dorința guvernului ca procesul de scădere a dobânzii-cheie să continue cu scopul de a accelera revenirea economică.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 1,99 la 1,98%, valoare apropiată de cea înregistrată în 18 ianuarie 2018. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 2,06 la 2,05%, un nivel apropiat fiind atins la începutul lui ianuarie 2018 iar cel la 12 luni a stagnat la 2,10%.

Bitcoin a fluctuat pe parcursul perioadei în culoarul 9.800 – 10.500 dolari.

Analiza cuprinde perioada 8 – 14 septembrie

Text pus la dispoziţie de Radu Georgescu

Tinerii fermieri mai pot solicita finanțare prin PNDR până în data de 15 octombrie 2020

Tinerii fermieri mai pot solicita finanțare prin PNDR până în data de 15 octombrie 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale primește până în data de 15 octombrie 2020 solicitări de finanțare prin submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Pragul de calitate pentru primirea proiectelor, începând cu 16 septembrie, este de 25 de puncte.

Până în prezent, au fost depuse 116 proiecte în valoare de peste 4,8 milioane de euro.

Din totalul de 43 de milioane euro alocate pentru finanțare în această sesiune, tinerii fermieri mai au la dispoziție 38,19 milioane euro, din care 19,9 milioane euro sunt alocați tinerilor din diaspora.

Situația proiectelor depuse la zi, în timp real, precum și a disponibilului de fonduri poate fi urmărită pe site-ul AFIR, prin Contor Disponibil.

AFIR încurajează pe toți cei interesați să depună cerere de finanțare să consulte situația depunerilor la zi, pentru a evalua corect șansele de a obține finanțare în contextul posibilității depunerii unui număr mare de proiecte cu punctaj similar.

Reamintim faptul că finanțarea se acordă în urma evaluării proiectelor în funcție de criteriile de selecție și criteriile de departajare detaliate în Ghidul Solicitantului.

În cazul proiectelor cu același punctaj, departajarea acestora se face în funcție de nivelul de calificare în domeniul agricol. De asemenea, în cazul în care există proiecte cu același punctaj şi aceleași priorități, departajarea se va face în ordine descrescătoare a dimensiunii economice a exploatației agricole exprimate prin standard output (SO).

Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro în funcție de dimensiunea exploatației agricole (dimensiunea exploatației agricole se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina de internet a AFIR - http://so.afir.info/).

Finanțarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului în funcție de implementarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăși trei ani (cinci ani pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea Contractului de finanțare.

Depunerea cererilor de finanțare se poate opri înainte de termenul limită (15 octombrie 2020, ora 16:00), dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse (care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate) atinge plafonul de 150% din alocarea sesiunii. 

Euro a crescut în două ședințe cu 1 ban

Euro a crescut în două ședințe cu 1 ban

Creșterea aversiunii față de risc a înmulțit retragerile de capital de pe piețele și a produs o depreciere a monedelor din regiune, inclusiv a leului.

După atingerea maximului de 4,8448 lei, în 17 martie, euro a fluctuat într-un platou de „stabilitate relativă”, așa cum explica guvernatorul BNR, lunile trecute.

La sfârșitul lui iunie și începutul lui iulie pe piețele internaționale, în mod special pe segmentul asiatic, cotațiile euro au urcat peste pragul de 4,85 lei. Tentativele de depreciere au fost înlăturate imediat de banca centrală, prin intervenții punctuale.

Pe lângă injecțiile de lei în piața monetară și scăderea dobânzii cheie până la minimul istoric de 1,5%, banca centrală a vândut cantități mari de valută, care au ținut moneda unică în culoarul 4,82 – 4,84 lei.

Pentru a elibera tensiunile acumulate în piață, banca centrală a lăsat cursul să depășească pragul psihologic de 4,85 lei iar oficiali ai acesteia au pus evoluția actuală într-un context regional, considerând noul maxim doar ca o cifră statistică și au reiterat către autorități necesitatea menținerii echilibrelor economice.

Luni, cursul euro a urcat de la 4,8492 la 4,8552 lei, creșterea din ultimele două ședințe fiind de peste un ban. Piața s-a deschis la începutul săptămânii direct pe creștere la 4,858 lei, cu un minim al ședinței de 4,854 lei.

Un eventual atac speculativ asupra leului va fi contracarat cu ușurință de BNR, care are la dispoziție o rezervă valutară de aproape 36 miliarde euro, fără aur, și se poate împrumuta în orice moment de la BCE cu 4,5 miliarde euro, printr-o linie repo.

Cursul dolarului american a crescut de la 4,0395 la 4,1033 lei.

După creșterea de la începutul perioadei la maximul ultimilor doi ani de 1,2011 dolari, euro a început să scadă, până la 1,1781 dolari, pentru ca luni să se stabilizeze la 1,1813 – 1,1849 dolari, în condițiile în care piața americană era închisă cu ocazia Zilei Muncii (Labor Day).

Scăderea a fost provocată de declarațiile unor oficiali ai BCE conform cărora aprecierea monedei unice riscă să ţină pe loc revenirea post-pandemie a economiei zonei euro

Moneda elvețiană a fluctuat între 1,078 și 1,085 franci/euro iar cursul ei s-a mișcat între 4,4703 și 4,4952 lei, cea de luni fiind stabilită la 4,4899 lei.

Creșterea durității mesajelor oficialilor europeni și britanici în privința viitorului relațiilor post-Brexit au făcut ca lira sterlină să scadă cu aproape 1% față de euro. Negociatorul șef al UE a afirmat că „nu va exista un acord cu Regatul Unit în detrimentul Uniunii Euriopene (UE) şi în detrimentul pieţei unice”.

După creșterea la 4,4502 lei cursul lirei sterline a coborât la 5,4142 lei.

Cotațiile unciei de aur s-au retras la finalul perioadei la 1.926 – 1.937 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să scadă de la 255,1851 la 254,3871 lei

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a încheiat intervalul la 1,99%, cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 2,08% iar cel la 12 luni la 2,12%.

Aprecierea monedei americane a redus cererea de bitcoin, care de la 12.100 dolari, în prima parte a perioadei a coborât la finalul ei la 9.900 – 10.300 dolari.

Analiza cuprinde perioada 31 august – 4 septembrie

Text pus la dispoziţie de dl Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.