Rata şomajului înregistrat la nivel naţional, în luna august, s-a situat la 3,3%

Rata şomajului înregistrat la nivel naţional, în luna august, s-a situat la 3,3%

Rata şomajului înregistrat la nivel naţional, în luna august, s-a situat la 3,3%, cu 0,26 puncte procentuale peste valoarea consemnată în aceeaşi lună din 2019, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), publicate luni.
Procentul raportat în august a fost, însă, în creştere cu 0,03 puncte procentuale comparativ cu luna iulie 2020.
Conform evidenţelor ANOFM, numărul total de şomeri la finele lunii august, de 286.662 de persoane, a crescut cu 2.723 de persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor înregistraţi, 94.924 au fost şomeri indemnizaţi şi 191.738 neindemnizaţi.
"Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 8.294 de persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 5.571 persoane faţă de luna precedentă. Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii august se prezintă astfel: 101.937 şomeri provin din mediul urban şi 184.725 şomeri provin din mediul rural", se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, cei mai mulţi şomeri aveau între 40 - 49 de ani (76.147), urmaţi de cei din grupa de vârstă 50 - 55 de ani (54.423), la polul opus aflându-se persoanele între 25 - 29 de ani (14.461).
Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii si cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (23,45%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 26,98% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 6,43 %. 

Sursa www.agerpres.ro

30 septembrie, termen limită pentru depunerea notificării privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare

30 septembrie, termen limită pentru depunerea notificării privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare

Agenția Națională de Administrare Fiscală reamintește că termenul limită de depunere a notificării, prin care se manifestă intenția de a beneficia de măsura de restructurare a obligațiilor bugetare restante, este data de 30 septembrie 2020. Se încadrează la această facilitate toți contribuabilii care înregistrează obligații bugetare restante la data de 31.07.2020 și care doresc să își restructureze aceste obligații bugetare potrivit prevederilor Cap.I din Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, cu modificările și completările ulterioare, având însă sarcina să notifice organul fiscal competent cu privire la această intenție.

După acest termen, contribuabilii sunt decăzuți din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare. 

Contribuabilii, care depun notificări până la data de 30 septembrie 2020 și care își mențin intenția de a beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare, pot depune cereri de restructurare a obligațiilor până la data de 31 decembrie 2020, dată până la care trebuie să se adreseze unui expert independent, în vederea întocmirii unui plan de restructurare și a testului creditorului privat prudent.

ANAF: Identificare Vizuală Online

ANAF: Identificare Vizuală Online

Ministerul Finanţelor Publice  împreună cu  Agenţia Naţională de Administrare Fiscală  a  dezvoltat şi implementat o nouă facilitate de înregistrare a persoanelor fizice în  Serviciului Privat Virtual (SPV) conform Ordinului nr. 2012/2020  pentru modificarea şi completarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă între Ministerul Finanţelor Publice/organul fiscal central şi persoanele fizice, persoanele juridice şi alte entităţi fără personalitate juridică, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 660/2017.

Astfel că, persoanele fizice care doresc să se înregistreze în SPV se pot identifica de la  distanţă prin intermediul unei sesiuni video (identificare vizuală online).

Ce trebuie să facă contribuabilii – persoane fizice

Pentru acest tip de identificare este necesar ca persoanele fizice să se programeze online prin intermediul aplicaţiei dedicate, disponibilă pe site-ul www.anaf.ro.

Programarea online trebuie efectuată în termen de zece zile de la momentul înregistrării în SPV, iar în situaţia în care persoana fizică nu poate participa la sesiunea video, aceasta se poate reprograma în intervalul celor zece zile.

În cazul exercitării de către persoana fizică a opţiunii privind aprobarea prin identificare vizuală online, ANAF transmite persoanei fizice o informare, pe e-mail, care cuprinde următoarele informaţii:

  • · instrucţiuni de desfăşurare a identificării vizuale online ce se va derula;
  • · comunicarea faptului că, în situaţia în care nu poate participa la identificarea vizuală online la data şi ora programate, acesta are posibilitatea de a solicita o reprogramare;
  • · comunicarea faptului că neprezentarea la ora şi data ce vor fi comunicate va conduce la respingerea înregistrării în SPV;
  • · reguli de conduită. 
Euro se apropie de 4,9 lei

Euro se apropie de 4,9 lei

În mod tradițional, septembrie este o lună de depreciere pentru leu, din cauza creșterii cererii din partea comercianților, care trebuie să își achite importurile din timpul verii.

Pe plan extern, ultimele săptămâni au adus o creștere a ieșirilor de capital din piețele de marginea zonei euro și o majorare a plasamentelor în dolari, ceea ce a provocat o depreciere a tuturor monedelor din regiune.

Decizia PSD de a vota din motive populist-electorale menținerea majorării pensiilor de la 1 septembrie cu 40%, față de propunerea guvernului a creșterii cu 14% a avut darul de a pune și o mai mare presiune pe cursul de schimb.

În perioada analizată, cursul euro a atins trei recorduri consecutive, ultimul, de 4,8750 lei, fiind stabilit vineri, mai mult cu aproape 3,5 bani comparativ cu finalul lui august, respectiv cu peste 9,5 bani față de sfârșitul lui 2019.

La sfârșitul perioadei, schimbările politice relevate de votul local de duminică au adus aprecierea leului, în contrast cu evoluția ușor descendentă a altor monede din regiune.

Cursul euro a scăzut la 4,8705 lei, într-o ședință în care tramzacțiile se realizau în culoarul 4,87 – 4,879 lei. În cursul nopții cotațiile euro au scăzut pe piețele asiatice până la 4,861 lei, continuând trendul manifestat vineri seara pe piețele americane, unde minimul a fost de 4,866 lei.

Perspectivele pentru leu sunt unele sumbre. Ultimul sondaj realizat în rândul analiștilor grupați în CFA România anticipează pentru orizontul de șase luni o valoarea medie a euro de 4,8886 lei în scădere față de sondajul precedent când se prognoza o valoare medie de 4,9022 lei.

În schimb, pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat a crescut de la 4,9582 lei în iulie la 4,9777 lei, în august.

Moneda unică a avut o tendință descendentă față de cea ameriană, atingând vineri un nou minim de 1,1613 dolari față de sfârșitul lunii iulie, pe fondul temerilor tot mai mari cu privire la accelerarea pandemiei coronavirusului în Europa.

Creșterea plasamentelor în dolari este pusă pe seama faptului că declinul din iunie și iulie s-a datorat presupunerii că situația din Statele Unite era mai gravă decât s-a dovedit în realitate.

Această evoluție a făcut ca media dolarului să urce de la 4,1224 la 4,1883 lei, cel de finalul intervalului fiind stabilit la 4,1828 lei.

Moneda elvețiană a fluctuat între 1,075 și 1,083 franci/euro iar media ei a urcat de la 4,5057 la 4,5207 lei iar cea de la finalul perioadei a fost stabilită la 4,5108 lei.

Cursul lirei sterline a urcat de la 5,2908 la 5,3758 lei după creșterea de luni la 1,0965 – 1,1058 euro.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 255,7976 la 249,1178 lei la sfârșitul perioadei când uncia de aur a fluctuat pe piețele specializate între 1.851 și 1.864 dolari.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut luni de la 2,04 la 2,07%, după ce săptămâna trecută a scăzut la 1,96%, cea mai redusă valoare începând cu 13 noiembrie 2017.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 2,06 la 2,07%, față de 2,03%, un nivel apropiat de cel atins în 10 noiembrie 2017, care a fost înregistrat lunea trecută. Indicele  la 12 luni a crescut de de la 2,10 la 2,11%.

Analiza cuprinde perioada 23  – 28 septembrie

Text pus la dispoziţie de Radu Georgescu

APIA reamintește fermierilor că se depun cererile de solicitare a ajutoarelor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele bovin, avicol și suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19

APIA reamintește fermierilor că se depun cererile de solicitare a ajutoarelor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele bovin, avicol și suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul județean Călărași  reamintește fermierilor că se depun cererile de solicitare a ajutoarelor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele bovin, avicol și suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19, până la data de 29.09.2020, inclusiv.

Facem precizarea că, până la această dată au fost depuse un număr de 508 cereri pentru sectorul bovin, 286 cereri pentru sectorul avicol și 251 cereri pentru sectorul suin.

Pentru sectorul bovin cererea de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative se depun la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, iar în situația în care dețin mai multe exploatații, la centrul județean APIA pe raza căruia au sediul social sau își au domiciliul, după caz. Cererea de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative se pot transmite și prin fax, poștă sau în format electronic prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură pe fiecare pagină a documentului transmis. Formularul cererii de solicitare a ajutorului de stat pentru sectorul bovin se regăsește în OUG.nr. 149/27.08.2020 publicată în Monitorul Oficial nr.808 din data de 02.09.2020 și poate fi descărcat de pe site-ul APIA www.apia.org.ro, accesând linkul: http://www.apia.org.ro/ro/ajutor-de-stat-covid-19

Pentru sectoarele avicol și suin cererile se depun la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, pe rază cărora își au sediul social sau la centrul județean al APIA unde a depus cererea de solicitare pentru Măsura 14 - Bunăstarea animalelor - pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor din cadrul PNDR  2014-2020 și pentru Măsura 14 - Bunăstarea animalelor - pachetul A) - Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, din cadrul PNDR  2014-2020. Cererea de solicitare a ajutorului de stat, însoţită de documentele solicitate poate fi transmisă la centrele județene APIA, respectiv al municipiului Bucureşti şi prin fax sau poştă sau în format electronic prin e-mail.

Formularul cererii de solicitare a ajutorului de stat pentru sectorul avicol se regăsește în OUG nr.151/27.08.2020 publicată în Monitorul Oficial nr.810 din data de 02.09.2020 și poate fi descărcat de pe site-ul APIA, www.apia.org.ro, accesând linkul: http://www.apia.org.ro/ro/ajutor-de-stat-covid-19 iar pentru sectorul suin formularul cererii de solicitare a ajutorului de stat se regăsește în OUG nr.150/27.08.2020 publicată în Monitorul Oficial nr.809 din data de 02.09.2020 și poate fi descărcat de pe site-ul APIA,  www.apia.org.ro, accesând linkul: http://www.apia.org.ro/ro/ajutor-de-stat-covid-19

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură asigură fermierii că acordă o importanță deosebită depunerii cererilor de sprijin pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, avicol și suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19, tot personalul fiind mobilizat atât la nivelul centrelor județene, cât și la nivelul aparatului central.

APIA efectuează plata ajutorului de stat pentru culturile înființate în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică

APIA efectuează plata ajutorului de stat pentru culturile înființate în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică

Agenția de Plăți și intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii că a efectuat verificarea cererilor de sprijin depuse de fermieri în perioada 03 - 15 septembrie 2020 pentru Schema de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică.

Astfel, în urma verificărilor efectuate au fost declarate eligibile 28.081 de cereri de plată, pentru o suprafață calamitată totală de 1.120.540,40 hectare.

Mai mult decât atât, în data de 22.09.2020, APIA a efectuat plata pentru un număr de 17.951 fermieri cu suma de 498.526.688 lei, iar în data de 23.09.2020, pentru un număr de 9.353 de fermieri, cu suma de 334.739.193 lei.

Plata va continua în ritm accelerat, toți fermierii declarați eligibili urmând a fi plătiți în zilele următoare.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură asigură pe această cale fermierii că acordă o importanță deosebită finalizării cu celeritate a plăților, tot personalul fiind mobilizat atât la nivelul centrelor județene, cât și la nivelul aparatului central.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.