Prosumatorii români nu mai oferă energie pe credit furnizorilor– legea îi pune în sfârșit pe picior de egalitate

Prosumatorii români nu mai oferă energie pe credit furnizorilor– legea îi pune în sfârșit pe picior de egalitate

Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie (A.P.C.E.) salută adoptarea în Parlamentul României a Legii Prosumatorilor, o reglementare mult așteptată de sute de mii de români care produc energie verde și contribuie activ la tranziția energetică.

Această lege cu multe carente si neclaritati aduce, în sfârșit, corectitudine într-un domeniu în care, timp de ani de zile, reglementările secundare ale ANRE au dezavantajat prosumatorii în favoarea furnizorilor și distribuitorilor de energie electrică: CREDITAREA FURNIZORILOR

Context: O nevoie reală de corectură legislativă

De peste un deceniu, Legea Energiei și a Gazelor Naturale din 2012 a rămas în urmă față de realitățile din teren – fiind elaborată într-o perioadă în care prosumatorii nici nu existau în România.

Ulterior, mai multe ordine și reglementări ANRE au creat neclarități și inechități, favorizând furnizorii în detrimentul micilor producători de energie verde.

Noua lege vine, așadar, ca o corectură necesară și aduce o serie de îmbunătățiri esențiale, care nu mai pot fi modificate arbitrar prin legislație secundară.

Principalele clarificări aduse de Legea Prosumatorilor

Printre prevederile importante care schimbă fundamental relația dintre prosumatori și furnizori se numără:

- Eliminarea termenului de 24 de luni pentru plata energiei electrice injectate în rețea – prosumatorii nu vor mai fi nevoiți să aștepte ani pentru decontarea energiei livrate.

- Obligația de facturare lunară, ceea ce aduce transparență și predictibilitate în relația comercială.

- Extinderea posibilității de compensare între mai multe locuri de consum și producție, inclusiv în cazul în care furnizorul oferă și servicii de gaze naturale.

- Introducerea dreptului prosumatorilor de a utiliza suma rezultată din compensarea energiei injectate pentru achitarea obligațiilor de plată aferente contractelor de furnizare de energie electrică – pentru toate locurile de consum sau producție din portofoliul aceluiași furnizor.

Citat din lege adaugare articol 73-1 din Legea Energiei: în achitarea obligaţiilor de plată rezultate din contractele de furnizare a energiei electrice încheiate între aceştia şi furnizorul lor de energie pentru toate locurile de consum sau producţie şi consum ale prosumatorului aflate în portofoliul acelui furnizor”

Impactul real: echitate financiară și eliminarea creditului forțat oferit furnizorilor

Această ultimă prevedere reprezintă, potrivit A.P.C.E., cel mai important progres adus de lege.

În termeni practici, ea înseamnă că prosumatorii nu mai oferă gratuit o linie de credit furnizorilor de energie prin reportarea energiei injectate.

Mai mult, înseamnă ca orice prosumator la locul lui de productie si consum poate COMPENSA valoarea TOTALA a facturii lunare care contine taxe de transport, accize, certificate verzi, TVA cu valoarea excedentului de energie aflat in portofoliul furnizorului si cuantificat in bani.

Aceasta echivalează cu o recunoaștere deplină a contribuției prosumatorilor la sistemul energetic național.

O lege perfectibilă, dar un pas ferm înainte dar, nu și pentru firme

Deși noua lege nu este lipsită de carente și neclarități, A.P.C.E. consideră că ea marchează o schimbare de paradigmă și limitează semnificativ posibilitatea ANRE de a reglementa în defavoarea prosumatorilor.

În cazul în care instituțiile vor încerca să ignore spiritul și litera acestei legi, societatea civilă și mediul politic vor reacționa ferm.

Concluzie

Suntem convinși că această lege – cu toate carențele și omisiunile ei – este perfectibilă și că elimină multe dintre chestiunile prin care ANRE le-a exploatat în trecut pentru a reglementa voit împotriva prosumatorilor, iar dacă va dori totuși să ignore noua lege a prosumatorului în reglementările ulterioare, va fi aspru penalizată de către societatea civilă și de către politic, în viitor.

Cu toate imperfecțiunile ei, marchează începutul unei etape noi, în care cetățenii-producători de energie verde sunt tratați cu respect și echitate.

A.P.C.E. își asumă misiunea de a continua lupta pentru drepturile prosumatorilor și pentru dezvoltarea viitoarelor comunități de energie din România.”

Dan Pîrșan, Președinte A.P.C.E. – Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie

Indicii ROBOR au scăzut la minimul ultimelor cinci luni

Indicii ROBOR au scăzut la minimul ultimelor cinci luni

La scurt timp după primul tur al alegerilor prezidențiale din luna mai, investitorii străini au decis să iasă din piața locală, temându-se de perspectiva câștigării fotoliului de la Cotroceni de către un candidat anti-european.

Majorarea cererii de valută a depreciat cu rapiditate moneda națională iar euro a atins un maxim istoric de 5,1222 lei. Pentru a stopa acțiunile speculative, banca centrală a vândut circa 8 miliarde euro și a absorbit, în același timp, lichiditatea din piață, ceea ce a avut ca efect creșterea indicilor ROBOR, care au revenit la valori comparabile cu cele de la începutul anului 2023.

Treptat, indicii ROBOR au început să scadă, însă ritmul a fost limitat de creșterea inflației, care s-a apropiat în septembrie de 10% și ar urma să se mențină și luna aceasta peste pragul de 9%.

Marțea aceasta, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,48 la 6,47%. Cel la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a continuat tendința de la începutul săptămânii și a coborât de la 6,62 la 6,61% iar cel la 12 luni a alunecat de la 6,82 la 6,81%.

Moneda națională a rezistat la revenirea aversiunii față de risc, care a depreciat alte valute de la marginea zonei euro. Cursul monedei unice a scăzut de la 5,0903 la 5,0879 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 5,085 – 5,091 lei.

Evoluția pozitivă a venit în contextul în care, conform datelor publicate de BNR, deficitul de cont curent al României a crescut în primele opt luni ale anului cu aproape 800 milioane euro, la un total de 18,7 miliarde euro, iar datoria externă totală s-a majorat în aceeași perioadă cu 18,8 miliarde euro, la 222,3 miliarde euro.

În așteptarea unei intervenții a unor oficiali ai Rezervei Federale, în special cea președintelui său, Jerome Powell, publicarea unor date care indică o scădere a sentimentului economic din zona euro, moneda unică a coborât la 1,1543 – 1,1594 dolari. În piața locală, media monedei americane a crescut de la 4,3905 la 4,4034 lei, maximul ultimelor două luni și jumătate.

Cursul francului elvețian a urcat de la 5,4664 la 5,4759 lei iar cel al lirei sterline a scăzut de la 5,8560 la 5,8418 lei.

Prețul gramului de aur a crescut marțea aceasta de la vechiul record de 575,7083 lei la unul nou de 584,3822 lei, consecință a aprecierii rapide a metalului galben care a urcat la un nou maxim de 4.186,30 dolari/uncie, după ce Donald Trump a anunțat că este gata să impună tarife suplimentare aurului rafinat în Elveția, iar foarte multe bănci centrale au decis să-și majoreze rezervele de aur, pentru a face față tensiunilor geopolitice și economice la nivel mondial.

Media monedelor din regiune s-a depreciat la 4,2645 zloți/euro, respectiv 392,92 forinți/euro.

Aprecierea monedei americane a afectat performanța monedelor digitale. Bitcoin se tranzacționa între 110.178 – 115.485 dolari, față de maximul de 125.689 dolari atins în 3 octombrie. Ether fluctua între 3.900 și 4.265 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

AJFP Călărași a colectat, în primele 9 luni ale anului 2025, venituri bugetare de 1396,11 milioane lei

AJFP Călărași a colectat, în primele 9 luni ale anului 2025, venituri bugetare de 1396,11 milioane lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași a realizat în perioada ianuarie-septembrie a anului 2025, venituri bugetare nete la Bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1396,11 milioane lei, înregistrându-se o creștere cu 184,83 milioane lei, față de aceeași perioadă a anului 2024.

Pe bugete, situația veniturilor încasate se prezintă astfel:

I. La bugetul de stat s-au încasat 560,73 milioane lei,cu 83,35 milioane lei mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2024, principalele impozite și taxe încasate fiind următoarele:

- impozit pe profit: 86,75 milioane lei;

- impozit pe venit: 218,71 milioane lei;

- TVA: 122,84 milioane lei;

- accize: 1,05 milioane lei;

- alte venituri: 131,38 milioane lei.                

II. La bugetul asigurărilor sociale de stat s-au încasat 835,38 milioane lei, ceea ce reprezintă o creștere a încasărilor cu 101,59 milioane lei, față de aceeași perioada a anului 2024.

Pe bugetele de asigurări sociale de stat,sumele încasate în perioada ianuarie-septembrie 2025 sunt următoarele:

- bugetul asigurărilor sociale de stat: 544,27 milioane lei;

- bugetul asigurărilor de șomaj: 10,50 milioane lei;

- bugetul asigurărilor sociale de sănătate: 280,61 milioane lei.

 

În perioada ianuarie - septembrie 2025,TVA efectiv restituită către contribuabili a fost în suma de 53,59 milioane lei.

Gramul de aur se apropie de pragul de 600 lei

Gramul de aur se apropie de pragul de 600 lei

În data de 5 septembrie prețul gramului de aur depășea în premieră pragul de 500 lei. A urmat o perioadă de creșteri repetate ale prețului, fiind atinse aproape zilnic noi maxime istorice.

În prezent, metalul galben se apropie cu rapiditate de pragul de 600 lei. Miercurea aceasta, gramul a urcat de la 584,3822 lei la 589,7493 lei, după ce recordul de marți de 4.186,30 dolari, a fost depășit la jumătatea acestei săptămâni când uncia a crescut la 4.219,10 dolari.

Evoluția se datorează mai multor factori, precum achizițiile mari făcute de băncile centrale din întreaga lume, majorarea cererii comerciale dar și a fondurilor ETF care se bazează pe aur, dar și a investitorilor privați, care caută plasamente considerate sigure, în condițiile în care dolarul și randamentele bonurilor de Tezaur americane se află pe o pantă descendentă.

Efectele negative sunt amplificate de politicile administrației de la Casa Albă, precum războiul tarifelor comerciale, în special cel cu China, sau impunerea unor taxe suplimentare la importurile de lingouri de aur din Elveția, dar și presiunile puse pe Rezerva Federală în privința reducerii dobânzilor. La acestea se adaugă blocarea (shut down) sistemului federal, după intrarea la 1 octombrie în noul an fiscal, în condițiile în care republicanii și democrații nu au căzut de acord în privința bugetului pentru următoarele 12 luni.

Președintele Fed, Jerome Powell, și-a exprimat marți temerile privind instabilitatea pieței muncii din SUA și a afirmat politica monetară va fi stabilită în funcţie de evoluţiile economice, pentru a reduce inflaţia aflată peste ţinta de 2%.

Miercurea aceasta, euro se tranzacționa în culoarul 5,086 – 5,09 lei, astfel că media a crescut modest de la 5,0879 la 5,0885 lei, față de vârful de 5,0963 lei, atins la jumătatea săptămânii trecute.

În ciuda creșterii inflației la aproape 10% și perspectiva ca și în octombrie prețurile să urce cu peste 9%, nivelul ridicat al lichidității din piața monetară a determinat o scădere constantă, dar lentă, a indicilor ROBOR.

La jumătatea acestei săptămânii, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,47 la 6,46%. Cel la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,61% iar cel la 12 luni la 6,81%.

După câteva ședințe de aprecierea a monedei americane, marcările de profit au schimbat tendința, iar cea europeană a urcat miercurea aceasta la 1,1602 – 1,1646 dolari, cotații apropiate de cele de la jumătatea săptămânii trecute. În piața locală, cursul dolarului a coborât de la 4,4034 lei, maximul ultimelor două luni și jumătate, la 4,3738 lei.

Miercurea trecută, francul elvețian a crescut la 5,4805 lei pentru ca la jumătatea acestei săptămâni să coboare la 5,4659 lei. În același interval, cursul lirei sterline a alunecat de la 5,8842 la 5,8384 lei.

Aprecierea monedei unice a permis monedelor de la marginea zonei euro să se aprecieze la jumătatea acestei săptămâni, la 4,2556 zloți/euro, respectiv la 390,45 forinți/euro.

Bitcoin a atins în 3 octombrie un record de 125.689 dolari, după care a alunecat joia trecută aproape sub 107.000 dolari. La jumătatea acestei săptămâni, principala criptomonedă fluctua între 111.493 și 113.637 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Cursul euro rămâne la 5,09 lei

Cursul euro rămâne la 5,09 lei

Leul se tranzacționa joi într-un culoar apropiat de cel de la jumătatea săptămânii, pe fondul reducerii aversiunii față de risc, iar metalul galben a atins un nou maxim istoric.

Cursul euro a scăzut marginal de 5,0885 la 5,0884 lei iar transferurile se realizau în culoarul 5,085 – 5,09 lei.

Lichiditatea ridicată din piața monetară, în condițiile în care băncile preferă să-și „parcheze” excedentul de lei în depozite la BNR pentru care primesc o dobândă de 5,5%, în loc să caute modalități noi care se stimuleze creditarea populației sau companiilor, a adus o scădere mai consistentă a indicilor ROBOR.

În aceste condiții, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,46 la 6,41%, mai jos față de rata de politică monetară care se află la 6,5%. Cel la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,58% iar cel la 12 luni de la 6,81 la 6,79%.

La rândul ei, Trezoreria a profitat de excesul de lei din piață și s-a împrumutat cu 500 milioane lei, sumă egală cu cea programată. Scadența titlurilor de stat este în aprilie 2035, iar statul a acceptat să plătească o dobândă medie anuală de 7,04%.

Pentru a ține bugetul de stat pe linia de plutire, Finanțele apelează și la piețele externe, prin emisiuni publice sau plasamente private. La începutul acestei luni, Trezoreria a atras 4 miliarde de euro care s-au adăugat 500 milioane euro prin intermediul unui plasament privat, cu scadența în august 2030 și o dobândă de circa 4%.

Decizia guvernului francez de a amâna reforma sistemului de pensii, ceea ce i-a permis să reziste la două moțiuni de cenzură, a influențat pozitiv evoluția euro care se tranzacționa în culoarul 1,1642 – 1,1675 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,3738 la 4,3642 lei.

Media francului elvețian a urcat de la 5,4659 la 5,4799 lei, iar lira sterlină de la 5,8384 la 5,8646 lei.

Prețul gramului de aur care a atins la jumătatea săptămânii un record de 589,7493 lei, a urcat joi la unul nou de 593,6640 lei, consecință a aprecierii constante a metalului galben.

Joia aceasta, uncia de aur a atins un nou maxim de 4.252,10 dolari, după creșterea de la jumătatea săptămânii la 4.219,10 dolari.

Uncia a crescut în ultimele 30 de zile cu 567 dolari, iar față de aceeași perioadă a anului trecut a câștigat 1.570 dolari.

Media monedelor din regiune se aprecia la 4,2517 zloți/euro, respectiv 389,35 forinți/euro.

Bitcoin se tranzacționa între 109.722 – 111.965 dolari iar ether fluctua în culoarul 3.946 – 4.081 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Regiunea Sud-Muntenia anunță depășirea pragului de 100% în contractarea fondurilor disponibile

Regiunea Sud-Muntenia anunță depășirea pragului de 100% în contractarea fondurilor disponibile

Regiunea Sud-Muntenia marchează un moment de referință în implementarea fondurilor europene. Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management a Programului Regional (PR) Sud-Muntenia 2021–2027, anunță depășirea pragului de 100% în contractarea fondurilor disponibile. Această performanță remarcabilă confirmă angajamentul regiunii pentru o dezvoltare sustenabilă și capacitatea instituțională de a transforma prioritățile strategice în rezultate concrete, cu impact real asupra comunităților locale și mediului de afaceri.

De la lansarea programului, au fost depuse 2.244 de cereri de finanțare, în valoare totală de aproape 23 miliarde de lei. Dintre acestea, 490 de proiecte au fost deja contractate, însumând o valoare de aproximativ 8,73 miliarde de lei. Prin aceste rezultate, regiunea Sud-Muntenia reușește să contracteze peste 1,54 miliarde de euro, depășind astfel pragul de 100% din fondurile disponibile în cadrul programului.

Un rol esențial în atingerea acestei performanțe revine sectorului public, care s-a dovedit a fi un partener activ și vizionar în procesul de dezvoltare regională. Acesta a reușit să încheie contracte în valoare totală de 6,12 miliarde de lei, reprezentând aproximativ 70% din fondurile disponibile. Fondurile europene vor fi direcționate către proiecte de mobilitate și regenerare urbană, infrastructură educațională, protejarea patrimoniului și dezvoltarea infrastructurii verde-albastre.

În paralel, sectorul privat a semnat 375 de contracte, în valoare de peste 2,61 miliarde de lei, ceea ce reprezintă circa 30% din alocarea programului. Aceste fonduri sunt destinate microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii, sprijinind procesele de modernizare, digitalizare și inovare ale acestora. Prin aceste investiții, mediul privat se consolidează ca un motor fundamental al competitivității economice și al creării de noi locuri de muncă.

„Depășirea pragului de 100% al contractării arată că Sud-Muntenia este o regiune activă, dinamică și orientată spre rezultate. Această realizare colectivă dovedește că fondurile europene pot fi folosite eficient, cu impact real în comunități. Ziua de 13 nu a adus ghinion regiunii: am depășit valoarea inițială de 1.545.262.542 euro alocată Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027! Ne angajăm să continuăm cu supra-contractări, pentru binele comunităților și al locuitorilor regiunii. Mulțumim pentru încredere și sprijin!”, a declarat Liviu-Gabriel Mușat, director general al ADR Sud-Muntenia. Mulțumiri calde în special colegilor din Autoritatea de Management a Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, dar și celorlalți colegi din Agenție care au făcut posibilă această realizare însemnată!”, a declarat Liviu-Gabriel Muşat, directorul general al ADR Sud-Muntenia.

Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027 este principalul instrument de dezvoltare economică, socială și teritorială pentru cele șapte județe ale regiunii: Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman. Proiectele contractate prin program contribuie direct la modernizarea infrastructurii, sprijinirea mediului de afaceri și crearea de noi oportunități pentru locuitorii regiunii.

Mai multe informații despre Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027 pot fi consultate pe site-ul oficial al Agenției: https://2021-2027.adrmuntenia.ro/program/static/60

Sursa text și foto www.adrmuntenia.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.