Trece vremea ratelor mici la credite

Trece vremea ratelor mici la credite

Creșterea inflației an/an în august la 5,3%, limitarea de către BNR a lichidității din piața monetară, măsură luată pentru a frâna deprecierea leului amplificată de criza politică și guvernamentală, au fost tot atâtea motive pentru ca băncile comerciale să treacă la o majorare a dobânzilor interbancare.

În ultimul sondaj realizat în rândul membrilor săi de CFA România se arată că peste 95% din participanţii la sondaj prevăd majorarea ratelor de dobândă de piaţă monetară (indicele ROBOR la trei luni), nefiind înregistrată nicio opinie de reducere a acestei rate. De asemenea, se așteaptă ca BNR să majoreze cel puţin două ori dobânda sa de politică monetară, în cursul anului viitor.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut marți de la 1,67 la 1,69%, după ce în urmă cu câteva zile se situa la 1,61%. Reamintim că la sfârșitul anului trecut indicele se situa la 2,03%.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 1,77 la 1,79% iar cel la 12 luni de la 1,87 la 1,88%.

Aceste evoluții se vor reflecta în creșterea ratelor la credite. Mai puțin afectați, pentru o scurtă perioadă, vor fi cei care s-au împrumutat după introducerea în luna mai 2019 a indicelui de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) care este calculat în prezent la 1,25%, valoare egală cu cea de politică monetară a BNR.

Piața valutară locală era calmă marți, dealerii așteptând rezolvarea crizei politice, după ce Curtea Constituțională a confirmat legalitatea moțiunii de cenzură înaintată de USR+ și AUR iar PSD a înaintat propria moțiune.

Cursul euro a coborât ușor de la 4,9488 la 4,9481 lei, tranzacțiile realizându-se în culoarul 4,948 – 4,951 lei.

Moneda unică a scăzut marți la 1,1673 – 1,1703 dolari, apropiindu-se de minimul acestui de 1,1664 dolari. Aprecierea monedei americane, al cărei curs a urcat de la 4,2297 la 4,2382 lei, este consecința pariului pus de investitori într-o decizie a Rezervei Federale de reducere în noiembrie a programului său de achiziție de obligațiuni ale Trezoreriei SUA.

Media francului elvețian a crescut de la 4,5605 la 4,5670 lei iar cea a lirei sterline a scăzut de la 5,7983 la 5,7829 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut, în a patra ședință consecutivă, de la 237,8539 la 236,8761 lei, după ce uncia a coborât până la 1.732 dolari.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat de la 357,71 la 359,41 forinți/euro iar a celei poloneze de la 4,5912 la 4,6192 zloți/euro.

Bitcoin scădea la 41.550 – 42.800 dolari iar ether la 2.880 – 2.970 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Euro așteaptă să treacă de 4,95 lei

Euro așteaptă să treacă de 4,95 lei

Cursul euro a fluctuat săptămâna trecută în culoarul 4,9444 – 4,9482 lei, în condițiile în care volatilitatea a fost redusă și nu s-au observat „reglaje” din partea băncii centrale.

La sfârșitul perioadei media a fost stabilită la 4,9481 lei. Transferurile s-au realizat în piața locală între 4,946 și 4,949 lei, în condițiile în care înainte de deschiderea ei cotațiile au fluctuat între 4,939 și 4,955 lei.

Presiunea asupra leului va continua și în perioada următoare, chiar și în cazul în care criza politică va avea un final pozitiv.

Evoluția se datorează creșterii constante a deficitului comercial și a celui de cont curent, peste care se suprapune majorarea inflației. Datele prezentate de BNR, indică o creștere de 9,057 miliarde euro a deficitului de cont curent al balanţei de plăţi în primul semestru din 2021, față de 5,350 miliarde euro, în perioada similară a anului trecut.

Ultimul sondaj publicat de CFA România anticipa pentru finalul anului o valoare medie a euro de 4,9829 lei iar pentru jumătatea lui 2022 valoarea medie a euro este prognozată la 5,0445 lei

Investitorii internaționali și-au majorat plasamentele în moneda americană, considerată drept un „refugiu” în perioadele tensionate din punct de vedere economic sau geopolitic. De data aceasta este vorba de dificultățile cu care se confruntă gigantul imobiliar Evergrande, al doilea ca importanță din China. Pentru a stopa degringolada din piața bursieră, autoritățile de la Beijing au injectat lichiditate în băncile locale. Pe acest fond, euro a scăzut lunea aceasta la 1,17 – 1,1732 dolari. În piața locală, cursul dolarului a crescut de 4,1843 la 4,2275 lei.

Moneda elvețiană s-a depreciat de la 4,5619 la 4,5309 lei, cea de la finalul intervalului fiind stabilită la 4,5341 lei.

Cursul lirei sterline a crescut până la 5,8091 lei, maxim al ultimei luni, dar a scăzut la finalul perioadei la 5,7761 lei. Evoluția s-a datorat scăderii în august a vânzărilor cu amănuntul din Marea Britanie.

Prețul gramului de aur a coborât de la 242,4488 la 238,6026 lei, pentru a încheia perioada la 239,0731 lei.

BNR a continuat să sterilizeze excesul de lichiditate din piață și a atras la începutul acestei săptămâni de la băncile comerciale depozite în valoare de 4,62 miliarde lei, cu scadența la o săptămână, la o dobândă de 1,25%, egală cu cea de politică monetară.

Luni, indicii ROBOR se mențineau la valori care se mai înregistrau în urmă cu cinci luni. Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,61%. La rândul său, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,74% iar cel la 12 luni la 1,84%.

Evoluțiile pieței financiare din China, unde autorităţile au avertizat băncile că Evergrande nu va putea să achite totalitatea datoriilor în valoare de peste 300 miliarde euro, au afectat și valorile criptomonedelor.

Bitcoin a scăzut marți dimineață până la 40.300 dolari, după ce a crescut sâmbătă trecută la 49.000 dolari.

Ether a crescut vinerea trecută la aproape 3.700 dolari, pentru ca marți dimineață să atingă un minim de 2.813 dolari.

Analiza cuprinde perioada 13 – 21 septembrie

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Analiză | Euro s-a oprit la 0,05 bani de 4,95 lei

Analiză | Euro s-a oprit la 0,05 bani de 4,95 lei

Cursul euro s-a apropiat miercuri de pragul psihologic de 4,95 lei, banca centrală stabilind o valoare de 4,9495 lei, față de 4,9485 lei în ședința precedentă.

Evoluția negativă a leului se datorează posibilității ca actuala criză politică să se încheie fără o reașezare a coaliției de dreapta, după ce Dan Barna a declarat că USR+ nu va reveni la guvernare în cazul în care actualul premier va dori să conducă Executivul și după congresul PNL.

La aceasta se adaugă situația tensionată din piețele internaționale, provocată de căderea gigantului imobiliar Evergrande, care înregistrează datorii de peste 300 miliarde de dolari către circa de 300 de bănci sau instituții financiare din China sau întreaga lume. Crahul companiei chineze este asemănat cu căderea băncii Lehman Brothers din septembrie 2008 și care a declanșat criza financiară mondială, tot în urma unei bule imobiliare.

Revenind la piața valutară locală, tranzacțiile se realizau în culoarul 4,947 – 4,952 lei, tendința rămânând una de creștere.

La nivel bancar, ING Bank afișa cotații de vânzare a euro de 5,0486 lei iar BRD de 5,0250 lei, urmată de BCR cu 5,0210 lei.

Perechea euro/dolar era deosebit de stabilă înainte de încheierea ședinței de politică monetară a Rezervei Federale americane iar fluctuațiile se limitau la 1,1717 – 1,1740 dolari. La noi, media monedei americane a urcat de la 4,2171 la 4,2188 lei.

Ca de obicei, investitorii caută „refugii” în perioadele tulburi. Moneda elvețiană este considerată drept un plasament sigur iar ea s-a apreciat la 1,082 – 1,085 franci/euro, față de 1,094 la începutul săptămânii. Aceasta a făcut ca media ei să urce de la 4,5589 la 4,5738 lei.

Lira sterlină continua să fie afectată de situația epidemiologică din Marea Britanie și s-a depreciat la 1,1616 – 1,1664 euro, iar cursul a scăzut de la 5,7725 la 5,7509 lei.

Uncia de aur fluctua miercuri în culoarul 1.773 – 1.780 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să crească de la 239,5060 la 240,9126 lei.

Piața monetară era calmă. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,61%. La rândul său, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,74% iar cel la 12 luni la 1,84%.

Moneda poloneză și-a accentual deprecierea, media ei fiind stabilită la 4,6308 zloți/euro, față de 4,5067 zloți la începutul lunii. Deprecierea monedei maghiare era mai mică amploare, de la 352,89 forinți, valoare stabilită marți, la 354,30 forinți/euro.

Sancțiunile impuse marți de Autoritatea Financiară americană (SEC) unei platforme de tranzacţionare a criptomonedelor pentru că a permis plăţi ilegale pentru atacuri ransomware a zguduit piața de profil iar bitcoin a atins pentru scurt timp un minim de circa 39.700 dolari. Miercuri, cotațiile fluctuau în culoarul 40.600 – 42.700 dolari.

Ether a atins un minim de 2.670 dolari, dar a urcat miercuri la 2.740 – 2.960 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

AFIR a publicat Ghidul solicitantului privind accesarea fondurilor europene prin  PNDR 2020 pentru procesarea produselor agricole

AFIR a publicat Ghidul solicitantului privind accesarea fondurilor europene prin PNDR 2020 pentru procesarea produselor agricole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat, pe pagina oficială de internet www.afir.info, Ghidul solicitantului pentru obținerea sprijinului financiar pentru investiții în procesarea sau marketingul produselor agricole, mai precis prin submăsura 4.2 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Ghidul solicitantului și anexele aferente conțin informațiile necesare depunerii cererilor de finanțare în sesiunea care se va desfășura în intervalul 8 octombrie 2021, ora 9.00 – 7 ianuarie 2022, ora 16.00.

Sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) și forme asociative și de 40% pentru alte întreprinderi. Precizăm că în cazul investițiilor colective intensitatea sprijinului poate crește cu 20 de puncte procentuale.

Valoarea fondurilor europene obținute variază în funcție de tipul de beneficiar și de investiție, astfel: pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici, sprijinul financiar este de 800.000 de euro/ proiect pentru investițiile noi permise în cadrul fișei submăsurii și de 600.000 de euro/ proiect pentru modernizare/ extindere. De asemenea, pentru întreprinderi mijlocii se pot accesa fonduri în valoare de 1.200.000 de euro/ proiect pentru investițiile noi permise în cadrul fișei submăsurii sau de 1.000.000 de euro/ proiect pentru modernizare/ extindere. Pentru alte întreprinderi și forme asociative, valoarea sprijinului crește la 1.500.000 de euro/ proiect în cazul investițiilor noi permise și la 1.200.000 de euro/ proiect pentru modernizare/ extindere.

Solicitantul trebuie să respecte o serie de condiții minime pentru a accesa fondurile disponibile prin această linie de finanțare, cum ar fi: să desfășoare activități economice ca persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială sau persoană juridică română; să acționeze în nume propriu și să asigure surse financiare stabile și suficiente, necesare cofinanțării pe tot parcursul implementării investiției.

Printre activitățile eligibile în cadrul submăsurii 4.2, amintim că se poate obține finanțare europeană pentru: înființarea, extinderea, modernizarea, dotarea unităților de procesare plante proteaginoase* (de exemplu: mazăre, fasole, soia, linte, năut, bob, arahide, floarea soarelui, dovleac etc.), dar și pentru alte produse decât plantele proteaginoase, ca materie primă de bază. De asemenea, sunt eligibile investiții privind colectarea materiei prime, depozitarea materiei prime sau a produselor finite, marketingul acestora (de exemplu: etichetare, ambalare), precum și investiții pentru comercializarea produselor doar ca o componentă secundară a proiectului.

Totodată, se poate finanța extinderea și modernizarea de rețele locale de colectare, recepție, depozitare, condiționare, sortare și capacități de ambalare, comercializare (componentă secundară), cât și îmbunătățirea controlului intern al calității și conformarea cu noile standarde impuse de legislația europeană pentru prelucrarea și comercializarea produselor agro-alimentare.

De asemenea, este eligibilă în cadrul submăsurii 4.2 producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile (solară, eoliană, valorificarea energetică a biomasei, geotermală), a energiei produsă cu ajutorul pompelor de căldură, în cadrul unității în care se desfășoară o activitate finanțată prin submăsura 4.2 exclusiv pentru consumul propriu, doar ca o componentă secundară a proiectului.

Toți cei interesați să acceseze fonduri europene pentru investiții în procesarea sau marketingul produselor agricole pot consulta gratuit pe www.afir.info Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, la secțiunea „Investiții PNDR”, pagina dedicată submăsurii 4.2, în vederea întocmirii documentației necesare depunerii cererilor de finanțare, care se va realiza on-line, pe site-ul Agenției, la momentul lansării sesiunii. ▊

* Plante cuprinse in Anexa 14 la Ghidul solicitantului - Listă specii plante eligibile pentru investiții noi/extindere/modernizare plante proteaginoase

Euro este gata să treacă de 4,95 lei

Euro este gata să treacă de 4,95 lei

Miercuri, cursul euro a atins un nou record de 4,9495 lei. Evoluția cotațiilor din piață a indicat posibile intervenții punctuale ale băncii centrale care nu a dorit să stabilească o medie peste pragul de 4,95 lei.

În schimb, BCE a calculat miercuri o cotație de 4,9505 lei/euro care a urcat vineri la 4,9508 lei.

La sfârșitul perioadei, BNR a stabilit o medie de 4,9491 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,948 – 4,952 lei ia piața s-a închis la 4,95 lei.

Prelungirea crizei politice locale dar și starea incertă a economiei ar putea să aducă în octombrie o retrogradare a ratingului de țară. Astfel de decizii ale agențiilor de rating, Fitch atenționând asupra acestei posibilități la începutul crizei politice, ar scumpi semnificativ împrumuturile României și va frâna investițiile guvernamentale.

Perechea euro/dolar s-a mișcat în culoarul 1,1683 – 1,1748 dolari și a încheiat perioada pe piețele americane la 1,1701 dolari.

Evoluția s-a datorat faptului că Rezerva Federală americană a menținut dobânda sa cheie la minimul istoric de 0 – 0,25%/an, dar a semnalat că ar putea demara procesul de normalizare a acesteia în 2022 și în anii următori, prognozându-se pentru 2024 o valoare de 1,8%. De asemenea, se anticipează începerea, până la finalul anului, a procesului de ajustare a volumului de cumpărări de active (tapering) pe termen scurt.

Moneda elvețiană a fluctuat între 1,082 și 1,094 franci/euro iar media media ei a crescut de la 4,5341 la 4,5738 lei, cea de la sfârșitul perioadei fiind stabilită la 4,57 lei.

Cursul lirei sterline a scăzut la 5,7509 lei dar a încheiat săptămâna la 5,7803 lei, după decizia de joi a Băncii Angliei de a menține dobânda sa de politică monetară la minimul istoric de 0,1%

Prețul gramului de aur a crescut la jumătatea perioadei la 240,3568 lei, dar a coborât la sfârșitul ei a scăzut la 237,8628 lei, consecință a scăderii unciei la 1.741 – 1.757 dolari.

BNR a continuat să sterilizeze excesul de lichiditate din piață și a atras de la băncile comerciale depozite în valoare de 4,62 miliarde lei, cu scadența la o săptămână, la o dobândă de 1,25%, egală cu cea de politică monetară.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut vineri, după 7 şedinţe de stagnare, de la 1,61 la 1,64%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat pe parcursul perioadei la 1,74% iar cel la 12 luni la 1,84%.

Bitcoin a scăzut marți la 39.700 dolari, efect al crizei create de căderea gigantului imobiliar chinezesc Evergrande. A urmat o creștere la circa 45.100 dolari, criptomoneda s-a instalat în culoarul 40.800 – 43.000 dolari, evoluție datorată anunțului făcut de banca centrală a Chinei că dorește interzicerea tranzacţiilor cu monede digitale. Proiectul este explicat prin faptul că monedele digitale nu au acoperire fiduciară și nu pot circula în interiorul pieţei, iar tranzacțiile sunt activităţi financiare ilicite.

O evoluție asemănătoare a avut și ether care a scăzut marți la circa 2.650 dolari, după care s-a instalat în culoarul 2.740 – 2.950 dolari.

Analiza cuprinde perioada 20 – 24 septembrie

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

MADR | Din 8 octombrie, cei interesați să realizeze investiții in procesarea sau marketingul produselor agricole au la dispoziție 182,7 mil. Euro!

MADR | Din 8 octombrie, cei interesați să realizeze investiții in procesarea sau marketingul produselor agricole au la dispoziție 182,7 mil. Euro!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță lansarea sesiunii de depunere proiecte din cadrul Măsurii 4 - Investiții în active fizice, sub-măsura 4.2 - Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole, în intervalul: 8 octombrie 2021, ora 9.00 – 7 ianuarie 2022, ora 16.00.

Alocarea financiară pentru această sesiune este de 182,7 mil. Euro, împărțită pe două componente. Astfel, sprijinul pentru investiţii de modernizare în procesarea/marketingul produselor agricole este de 143,6 mil. Euro, în timp ce componenta referitoare la sprijinul pentru investiții noi, extindere și modernizare în procesarea/marketingul produselor agricole pentru plante proteaginoase are o alocare de 39,1 mil. Euro.

Toți cei interesați să acceseze fonduri europene prin submăsura menționată au la dispoziție gratuit pe www.afir.info Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, la secțiunea „Investiții PNDR”, în vederea întocmirii documentației pentru depunerea cererilor de finanțare, care se va realiza on-line, pe site-ul Agenției, la momentul lansării sesiunii.

Sursa www.madr.ro

Free Joomla templates by Ltheme