Ministrul Adrian Oros nu scris niciun rând din PNRR-ul pentru agricultură în timp ce Polonia are deja cel de-al doilea draft integral finalizat

Ministrul Adrian Oros nu scris niciun rând din PNRR-ul pentru agricultură în timp ce Polonia are deja cel de-al doilea draft integral finalizat

Asociația Forța Fermierilor a trimis joi documentul polonez la Ministerul Agriculturii, în semn de protest față de bătaia de joc la adresa fermierilor români!

Asociația Forța Fermierilor protestează public față de inactivitatea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în a demara consultările cu agricultorii pentru elaborarea Planului Național Strategic (PNS) pentru Politica Agricolă Comună 2023-2027. În timp ce România nu a scris niciun rând din PNS, Polonia a finalizat deja cel de-al doilea draft integral al documentului, esențial pentru modul în care se vor acorda subvențiile europene pentru agricultură, în fiecare stat-membru. Termenul-limită, pentru țările din UE, de a depune PNS la Bruxelles este 31 decembrie 2021.

Un reprezentant al Asociației Forța Fermierilor a depus astăzi, 26 august 2021, la sediul Ministerului Agriculturii un exemplar din PNS-ul polonez, tocmai pentru a trage un semnal de alarmă către guvernanți legat de situația defavorabilă în care se află fermierii români față de omologii lor din celelalte state europene.

PNS pentru Politica Agricolă Comună 2023-2027 este un veritabil Plan Național de Redresare și Reziliență pentru fermieri, în care sunt prevăzute strategiile și prioritățile pentru acordarea banilor europeni în agricultură.

„Pur și simplu este o bătaie de joc la adresa fermierilor români din partea ministrului Adrian Oros. Nu există nicio explicație oficială cu privire la motivele acestei întârzieri. Este vorba de destinul fermierilor români, despre ce se va întâmpla cu securitatea alimentară a României, despre viitorul satului românesc. Solicităm Guvernului României, premierului Florin Cîțu, o reacție fermă. Deja este vorba de o neglijență criminală cu privire la agricultura națională. Noi, cei din Asociația Forța Fermierilor, am solicitat încă de acum o lună, remanierea ministrului Adrian Oros și demararea consultărilor dintre mediul asociativ agricol și reprezentanții Ministerului Agriculturii în mandatului unui nou ministru, care sperăm să fie ceva mai responsabil și mai implicat decât actualul ministru. Se pare că guvernanților nu le pasă de fermieri, nu am nicio altă explicație cu privire la haosul care domnește în Ministerul Agriculturii, haos patronat de ministrul Adrian Oros”, a spus Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor.

De peste două săptămâni, există zvonuri în lumea agricolă că ministrul Adrian Oros așteaptă PNS, gata scris, în plic, primit de undeva. Asociația Forța Fermierilor atrage foarte serios atenția ministrului Agriculturii că orice tentativă de a angaja România la o Politică Agricolă Comună care nu are în spate o largă și reală consultare cu toate categoriile de fermieri va primi un răspuns pe măsură. Asociația Forța Fermierilor va utiliza toate mijloacele legale și administrative, aflate la dispoziția unei organizații profesionale legal constituite și care se bucură de susținerea unui număr mare de fermieri din toate regiunile țării, pentru a bloca un asemenea act de subminare a economiei naționale și pentru ca vinovații să fie trași la răspundere. Evident, în cazul în care acest lucru se va întâmpla. Noi sperăm sincer, chiar și în al doisprezecelea ceas al relației sale cu fermierii români, că ministrul Adrian Oros nu are un asemenea plan.

Asociația Forța Fermierilor anunță oficial că va participa, în formulă completă, la toate consultările pe care actualul ministru sau un alt ministru al Agriculturii le va avea cu mediul asociativ din sectorul agroalimentar cu privire la PNS. Orice tentativă de a bloca accesul membrilor noștri, fermieri de toate tipurile, la consultările organizate de Ministerul Agriculturii, doar pe motiv că suntem incomozi și nu facem blaturi cu politicienii, orice asemenea tentativă se va solda cu reacții publice de amploare.

Asociația Forța Fermierilor Asociația a anunțat deja organizarea celui mai important eveniment cu public din acest an dedicat luptei pentru drepturile fermierilor români și pentru promovarea sectorului agroalimentar național. Congresul Fermierilor va avea loc pe 7 septembrie 2021, la Auditorium Pallady, în București și, în funcție de prevederile legale în vigoare la acel moment, va strânge, ca prezență fizică, până la 500 participanți. Vor fi fermieri din toate regiunile țării, toate tipurile de fermă și toate zonele de activitate agricolă. De asemenea, la Congresul Fermierilor vor fi invitați cei mai importanți și relevanți decidenți politici și administrativi, de la nivel central și local, național și european.

Despre Asociația Forța Fermierilor

Asociația Forța Fermierilor, acționând sub sloganul „Agricultura în ofensivă”, este cea mai dinamică organizație profesională din sectorul agroalimentar, care nu acceptă jumătățile de măsură în reprezentarea intereselor legitime ale membrilor săi. Asociația Forța Fermierilor se luptă pentru apărarea drepturilor agricultorilor români de toate tipurile, indiferent de mărimea fermei, de domeniul de activitate și de regiune geografică. Începând din luna iulie 2021, Asociația include o Divizie de Consultanță pentru Fonduri Europene, structură prin care asigură membrilor organizației consultanță gratuită și sprijin în realizarea și depunerea proiectelor pentru accesarea fondurilor europene.

ADR Sud Muntenia a lansat cel de-al patrulea apel privind elaborarea documentației tehnico-economice aferente proiectelor de infrastructură finanțată din POAT 2014 - 2020!

ADR Sud Muntenia a lansat cel de-al patrulea apel privind elaborarea documentației tehnico-economice aferente proiectelor de infrastructură finanțată din POAT 2014 - 2020!

Având în vedere economiile înregistrate, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a lansat luni, 23 august 2021, a patra sesiune de depunere a fișelor de proiecte, conform prevederilor din cadrul apelului „Sprijin pentru pregătirea de proiectelor de infrastructură în domeniile mobilitate urbană, regenerare urbană, infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variantele ocolitoare și/ sau drumuri de legătură, centre de agrement/ baze turistice/ tabere școlare și infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiective de patrimoniu cu potențial turistic”, din cadrul Programul Operațional Asistență Tehnică, Axa Prioritară 1 - Întărirea capacității beneficiarilor de a pregăti și implementa proiecte finanțate din FESI și diseminarea informațiilor privind aceste fonduri, Obiectivul specific 1.1 - Întărirea capacității beneficiarilor de proiecte finanțate din FESI de a pregăti şi de a implementa proiecte mature, Acțiunea 1.1.1 - Asistență orizontală pentru beneficiarii FESI și specifică pentru beneficiarii POAT, POIM și POC, inclusiv instruire pentru aceștia și pentru potențialii beneficiari FESI.

Astfel, la nivelul regiunii Sud Muntenia, valoarea rămasă neacoperită, din totalul alocat, care va fi destinată elaborării documentațiilor în domeniile mobilitate urbană, regenerară urbană și infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variantele ocolitoare și/sau drumuri de legătură este de 4.750.963,16 lei.

Fișele de proiect pot fi transmise prin e-mail, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., în perioada 24 august, ora 10:00 - 10 septembrie 2021, ora 10:00, de către următoarele categorii de solicitanți eligibili:

- unitățile administrativ teritoriale (orașe, municipii, județe) pentru proiectele destinate mobilității urbane și regenerării urbane;

- județe individual sau parteneriate între acestea și/sau între acestea și autorități publice locale pentru proiectele destinate infrastructurii rutiere de interes județean, inclusiv variantele ocolitoare și/sau drumuri de legătură.

O unitate administrativ teritorială poate obține sprijin financiar pentru documentația tehnico-economică aferentă unui singur proiect/ domeniu, inclusiv în cazul unui județ care acționează în parteneriat cu alte unități administrativ teritoriale sau care participă într-o asociație de dezvoltare intercomunitară în condițiile legii.

Sunt considerate eligibile proiectele noi sau, după caz, proiectele din listele de rezervă ale POR 2014-2020 exclusiv pentru actualizarea documentațiilor tehnico-economice existente sau pentru continuarea acestora în vederea pregătirii pentru implementare a proiectelor.

Metodologia și anexele obligatorii, necesare depunerii fișelor de proiecte, pot fi consultate pe site-ul destinat planificării regionale, adrmuntenia.ro, secțiunea > Planificare regională > Planificare regională 2021-2027, titlul „Apelul 4 - fișe 5D”, accesând linkul următor:https://www.adrmuntenia.ro/planificare-regionala-20212027/static/1243

Sursa www.adrmuntenia.ro

Peste 230 milioane euro din PNDR 2020 disponibili din 27 august prin AFIR pentru tinerii fermieri, micile exploataţii şi cooperare

Peste 230 milioane euro din PNDR 2020 disponibili din 27 august prin AFIR pentru tinerii fermieri, micile exploataţii şi cooperare

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă deschiderea sesiunii de primire a proiectelor pentru instalarea tinerilor fermieri (sM 6.1), dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3) şi pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectoarele agricol şi pomicol (sM 16.4/ sM 16.4a) din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020). Sesiunea se desfăşoară în perioada 27 august - 26 noiembrie 2021.

Astfel, pentru submăsura 6.1 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, beneficiarii eligibili sunt tinerii care se instalează ca unic şef al exploataţiei agricole dar şi persoanele juridice cu mai mulţi acţionari în care un tânăr fermier exercită un control efectiv pe termen lung în ceea ce priveşte deciziile referitoare la gestionare, la beneficii şi la riscurile financiare legate de exploataţie.

Cuantumul finanţării pentru cei care se instalează prima dată ca tineri fermieri este 100% nerambursabilă şi se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani (inclusiv pentru exploataţiile pomicole) faţă de cinci ani cât era anterior. Valoarea finanţării poate fi de 70 de mii, 60 de mii, 50 de mii sau de 40 de mii de euro în funcţie de dimensiunea exploataţiei - exprimată în SO (standard output). Calculul SO se poate face şi prin noua aplicaţie pusă la dispoziţia publicului pe pagina de internet a AFIR, http://so.afir.info. Totodată, dacă în Planul de afaceri sunt integrate operaţiuni de condiţionare - procesare sau agricultura ecologică acest lucru poate asigura un plafon de sprijin superior.

Fondurile disponibile pentru finanţare prim submăsura 6.1 pentru această sesiune sunt de 100 milioane Euro, din care 30 milioane de euro pentru zona montană. Primul prag lunar de calitate este 75 de puncte, iar pragul minim de selecţie a proiectelor este de 30 puncte.

O altă submăsură pentru care AFIR primeşte, în perioada 27 august - 26 noiembrie cereri de finanţare, este submăsura 6.3 - Sprijin dezvoltarea fermelor mici.

Beneficiarii eligibili sunt fermierii care deţin în proprietate sau folosinţă o exploataţie agricolă încadrată în categoria de fermă mică, adică o fermă cuprinsă între 4.000 - 11.999 SO (valoarea producţiei standard).

Cuantumul sprijinului acordat este 100% nerambursabil şi poate ajunge până la maximum 15 mii de euro.

Suma disponibilă pentru accesare, în actuala sesiune, pentru submăsura 6.3 - Sprijin dezvoltarea fermelor mici, este de 87 milioane Euro, din care 26,1 milioane Euro pentru zona montană. Primul prag lunar de calitate este 60 de puncte, iar pragul minim de selecţie al proiectelor este de 15 puncte.

Tot în perioada menţionată, se primesc cereri de finanţare pentru submăsurile 16.4 şi 16.4a - Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectoarele agricol şi pomicol.

Beneficiarii eligibili care pot primi finanţare prin submăsura 16.4 şi 16.4a sunt parteneriatele constituite, în baza unui Acord de Cooperare, din cel puţin un fermier, un grup sau o organizaţie de producători sau cooperativă, care îşi desfăşoară activitatea în sectorul agricol/ pomicol şi cel puţin un partener din categoriile: fermieri, microîntreprinderi şi întreprinderi mici, organizaţii neguvernamentale, autorităţi publice, unităţi şcolare (inclusiv universităţile de profil), unităţile sanitare, de agrement şi de alimentaţie publică.

Cuantumul sprijinului acordat prin aceste două submăsuri este 100% nerambursabil.

Valoarea sprijinului financiar pentru cei care doresc să acceseze submăsura 16.4a şi 16.4 a fost majorat la 250 mii de euro (de la 100 mii de euro în sesiunile anterioare). Costurile de funcţionare a cooperării nu trebuie să depăşească 10% din valoarea maximă a sprijinului acordat pentru fiecare proiect. Sprijinul solicitat trebuie să fie justificat şi corelat cu complexitatea proiectului, cu cantitatea de produse comercializate şi cu valoarea adăugată generată de respectivul proiect după implementare.

Fondurile alocate pentru această sesiune se ridică la 40 milioane euro pentru sM 16.4 şi la 10 milioane euro pentru sM 16.4a. Pragul minim de selecţie al proiectelor pentru cele două submăsuri este de 10 puncte.

Toţi cei interesaţi să acceseze fonduri europene prin submăsurile menţionate anterior au la dispoziţie gratuit pe www.afir.info Ghidul solicitantului şi anexele aferente acestuia, la secţiunea "Investiţii PNDR", în vederea întocmirii documentaţiei pentru depunerea cererilor de finanţare.

Depunerea cererilor de finanţare se realizează on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidurile Solicitantului aferente submăsurilor accesate, începând din 27 august 2021, ora 09:00.

AFIR - Direcţia Relaţii Publice, Biroul de Presă

Cererea de valută pune presiune pe curs

Cererea de valută pune presiune pe curs

Oala sub presiune numită „cursul de schimb” dă, din nou, semne că s-a acumulat o mare cantitate de energie care nu poate fi eliberată decât prin deprecierea leului, atâta vreme cât creșterea economiei se bazează, în primul rând, pe consum care stimulează la rândul său importurile, respectiv cererea de valută.

Cursul euro a revenit joi peste pragul de 4,93 lei și a urcat de 4,9284 la 4,9306 lei, transferurile din piață realizându-se ăn culoarul 4,93 – 4,934 lei

Deși economia SUA a accelerat în trimestrul al doilea la cel mai bun ritm anual, începând cu sfârșitul anului 1950, investitorii se arătau prudenți înainte de întâlnirea de politică monetară a marilor bănci centrale, organizată de Rezerva Federală și care se va desfășura vineri în mediul online, din cauza valului al patrulea al pandemiei. Euro a crescut joi la 1,1757 – 1,1779 dolari astfel că media monedei americane a scăzut de la 4,1938 la 4,1898 lei.

Moneda elvețiană se deprecia joi la 1,074 – 1,08 franci/euro motiv ca media ei să scadă de la 4,5916 la 4,5724 lei.

Cursul lirei sterline a revenit la media de marți de 5,7580 lei, după scăderea miercuri la 5,7568 lei.

Deprecierea monedei americane și scăderea unciei la 1.784 – 1.790 dolari au făcut ca prețul gramului de aur să coboare de la 241,9550 la 240,5063 lei, minimul acestei săptămâni.

La nivelul pieței monetare interbancare se observă menținerea pe o pantă ascendentă a indicilor ROBOR, evoluție normală în condițiile în care inflația a prins viteză.

Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,60%, maxim al ultimelor patru luni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,73%, valoare care nu a mai fost atinsă de la începutul lui aprilie. În schimb, indicele la 12 luni a crescut de la 1,80 la 1,81%.

Monedele din regiune și-au întrerupt evoluția apreciativă din ultimele zile. Cotația celei maghiare a crescut de la 347,35 la 348,83 forinți/euro iar a celei poloneze de la 4,5679 la 4,5758 zloți/euro.

După tentativa de luni de a se instala peste pragul de 50.000 dolari, bitcoin a scăzut joi de la un maxim de 49.350 la 46.350 dolari. Ether scădea la rândul său până la 3.050 dolari, după creșterea de la începutul săptămânii la aproape 3.400 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

AFIR | Noi prevederi pentru depozitarea gunoiului de grajd cu impact asupra documentaţiei de finanţare pentru tineri fermieri şi exploataţii mici

AFIR | Noi prevederi pentru depozitarea gunoiului de grajd cu impact asupra documentaţiei de finanţare pentru tineri fermieri şi exploataţii mici

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina web, www.afir.info, Programul de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole (Programul de Acţiune) şi Codul de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole (Codul)- actualizate.

Aceste documente conţin prevederi aplicabile măsurilor de mediu şi climă şi submăsurilor 4.1 - Investiţii în exploataţii agricole, 6.1 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri şi 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020).

Precizăm că este important ca fermierii să cunoască prevederile acestor documente şi să facă totodată distincţia între acestea.

Astfel, Programul de acţiune pune în aplicare măsurile obligatorii prevăzute în anexa nr. 4 din HG nr. 964/ 2000 privind aprobarea Planului de Acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, cu modificările şi completările ulterioare şi măsurile stabilite în Codul de Bune Practici Agricole elaborat în conformitate cu Directiva Nitraţi (DIRECTIVA CONSILIULUI 91/676/CEE din 12 decembrie 1991 privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole). Totodată, prevederile Programului de acţiune sunt obligatorii pentru toţi fermierii care deţin sau administrează exploataţii agricole şi pentru autorităţile administraţiei publice locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe teritoriul cărora există exploataţii agricole.

Codul de bune practici agricole este un document cu caracter voluntar, care conţine şi exemple de bune practici care exced măsurile obligatorii cu rol de prevenire şi reducere a poluării cu nitraţi din surse agricole.

Una dintre cele mai importante modificări aduse celor două documente, cu implicaţii în elaborarea proiectelor, se referă la metodologia de calcul a dimensionării platformelor de depozitare a gunoiului de grajd.

Potri vit acestei metodologii, dimensionarea se calculează pe baza indicilor de excreţie a animalelor deţinute, iar noul mod de calcul este inclus ca anexă la ghidurile solicitantului şi poate fi consultată pe site-ul AFIR, în secţiunea dedicată măsurilor 6.1 şi 6.3 (Anexa nr. 8, respectiv Anexa 9).

Astfel, este imperios necesar ca în vederea depunerii cererilor de finanţare în cadrul noilor sesiuni de primire, solicitanţii de fonduri să actualizeze documentaţia potrivit acestor noi norme.

Documentele actualizate pot fi consultate şi la adresa https://apanoastra.ro/atentie-codul-de-bune-practici-agricole-a-devenit-voluntar-pentru-fermieri-programul-de-actiune-a-ramas-insa-obligatoriu.

AFIR - Direcţia Relaţii Publice, Biroul de Presă

ANALIZĂ | Cursul euro a rămas sub 4,93 lei

ANALIZĂ | Cursul euro a rămas sub 4,93 lei

Odată atins noul record de 4,9335 lei/euro, moneda națională a recuperat o parte din terenul pierdut, evoluție la care a contribuit creșterea dobânzilor, leul devenind mai scump.

Cursul euro a scăzut miercuri de la 4,9286 la 4,9284 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau în culoarul 4,927 – 4,933 lei.

Perechea euro/dolar avea o evoluție stabilă și fluctua în culoarul 1,1732 – 1,1760 dolari, valori apropiate de cele de marți. Media monedei americane a scăzut de la 4,2001 la 4,1932 lei.

Piețele așteaptă întâlnirea de vineri a marilor bănci centrale, care se va desfășura online și va fi găzduită de Rezerva Federală americană. Cu acest prilej, Jerome Powell, șeful Fed, ar urma să ofere lămuriri în ceea ce privește intențiile de politică monetară ale instituției pe care o conduce, în primul rând calendarul de reducere a cumpărărilor de bonuri de Tezaur și obligațiuni comerciale.

Cursul monedei elvețiene, care s-a depreciat la 1,072 – 1,074 franci/euro, a alunecat de la 4,6047 la 4,5916 lei.

Media lirei sterline a scăzut de la 5,7580 la 5,7568 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 243,4899 la 241,9550 lei, evoluție provocată de deprecierea monedei americane dar și a unciei, care a alunecat la 1.792 – 1.797 dolari.

Evoluția ascendentă din ultimele zile a indicilor ROBOR este provocată de debutul unei noi perioade de constituire a rezervelor minime obligatorii și a faptului că firmele și-au achitat impozitele și taxele la bugetul de stat.

Miercuri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,60%, maxim al ultimelor patru luni. În schimb, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 1,72 la 1,73%, valoare care nu a mai fost atinsă de la începutul lui aprilie. Indicele la 12 luni s-a oprit la 1,80%.

Monedele din regiune își continuau evoluția pozitivă. Media monedei maghiare s-a apreciat de la 349,17 la 34735 forinți/euro iar a celei poloneze de la 4,5848 la 4,5679 zloți/euro.

Bitcoin scădea la 47.150 – 48.600 dolari iar ether la 3.085 – 3.222 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.