Importurile rămân principalul pericol pentru leu

Importurile rămân principalul pericol pentru leu

Presiunea pe cursul euro/leu rămâne o constantă, atâta vreme cât deficitul de cont curent al balanţei de plăţi este unul ridicat. Astfel, conform BNR, acesta a fost în primele nouă luni de 22,275 miliarde euro, în creştere cu 8,58% față de perioada similară a anului trecut, când s-a ridicat la 20,515 miliarde euro.

Evoluția este consecința faptului că populația preferă produsele din import în detrimentul celor locale. În comparație, deficitul de cont curent al Poloniei, țară care a stimulat constant producția internă și exporturile, s-a ridicat la sfârșitul lui septembrie la 725 milioane euro, față de 3,04 miliarde euro în august.

Menținerea ratei de referință din august 2024 la 6,5% asigură o plasă de siguranță pentru leu, datorată intrării de fonduri străine care caută dobânzi mai mari decât cele din zona euro sau Statele Unite.

Măsura luată miercuri de banca centrală are un rol important în mentalul colectiv, cursul fiind unul dintre motivele care poate crea presiuni la nivel politic și social. Motiv pentru oficialii BNR de a recunoaște faptul că leul este supraapreciat cu circa 5%.

Joi, media monedei unice a scăzut modest de la 5,0846 la 5,0839 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 5,083 – 5,085 lei.

De altfel, după puseul depreciativ din luna mai, atunci când euro a atins maximul istoric de 5,1222 lei, a urmat o apreciere de 1,8%, după care cursul s-a instalat în culoarul 5,07 – 5,09 lei, mai jos cu circa 2,3% față de începutul anului. În schimb, zlotul s-a întărit cu circa 1%, forintul cu peste 7% iar coroana cehă cu 3,7%.

Joi, piața monetară a rămas stabilă iar indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,29% față de 6,32% în urmă cu o săptămână. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,44% comparativ cu 6,46% miercurea trecută iar cel la 12 luni la 6,64% față de 6,67%, la jumătatea săptămânii trecute.

După 43 de zile de blocaj al sistemului federal american, cea mai îndelungată perioadă de shutdown din istoria Statelor Unite, Camera Reprezentanţilor a aprobat miercuri seara un proiect de lege, iar preşedintele Trump a semnat imediat pachetul de finanţare. Faptul că redeschiderea va mai dura câteva zile nu a adus o apreciere a monedei americane al cărei curs a coborât de la 4,3948 la 4,3783 lei, în timp ce euro s-a întărit la 1,1579 – 1,1635 dolari.

În contrast, moneda elvețiană a continuat să se aprecieze față de cea unică iar media ei a urcat de la 5,4972 la 5,5032 lei. Evoluția negativă a pieței muncii din Marea Britanie pune presiune pe lira sterlină, iar cursul acesteia a alunecat de la 5,7681 la 5,7585 lei.

Deprecierea monedei americane a majorat cererea de metal galben. Uncia a urcat la 4.179,90 – 4.246,60 dolari, astfel că prețul gramului de aur a crescut de la 583,0926 lei la 595,9054 lei.

În regiune, media monedei poloneze s-a întărit la 4,2304 zloți/euro iar a celei maghiare la 383,93 forinți/euro.

Scăderea monedei americane nu a stimulat cererea de monede digitale. Bitcoin fluctua în culoarul 101.032 – 104.004 dolari iar ethereum se tranzacționa între 3.384 și 3.561 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Rata anuală a inflației a fost în octombrie de 9,8%

Rata anuală a inflației a fost în octombrie de 9,8%

Rata anuală a inflației a fost, în luna octombrie 2025, 9,8%, în condițiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,96%, serviciile cu 10,52% iar mărfurile alimentare cu 7,57%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, publicate miercuri.

În septembrie, rata anuală a inflației a fost 9,88%.

Detalii aici https://agerpres.ro/economic/2025/11/12/rata-anuala-a-inflatiei-9-8-in-octombrie--1502116

5.443 lei, câștigul salarial mediu net înregistrat în luna septembrie

5.443 lei, câștigul salarial mediu net înregistrat în luna septembrie

Câștigul salarial mediu net a fost 5.443 lei, în luna septembrie 2025, în creștere cu 56 lei (+1%) față de luna august 2025, iar câștigul salarial mediu brut a fost 9.078 lei, cu 76 lei (+0,8%) mai mare decât cel înregistrat în luna anterioară, conform datelor publicate miercuri de Institutul Național de statistică (INS).

Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracția petrolului brut și a gazelor naturale (12.433 lei) și în activități de servicii în tehnologia informației (12.136 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (3.383 lei) și în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.446 lei).

Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câștigul salarial mediu net a crescut cu 4,1%.

Detalii aici https://agerpres.ro/economic/2025/11/12/ins-castigul-salarial-mediu-net-a-crescut-la-5-443-lei-in-septembrie--1502126

AJFP Călărași a colectat, în perioada ianuarie-octombrie 2025, venituri bugetare de 1592,45 milioane lei

AJFP Călărași a colectat, în perioada ianuarie-octombrie 2025, venituri bugetare de 1592,45 milioane lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași a realizat în primele 10 luni ale anului 2025, venituri bugetare nete la Bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1592,45 milioane lei, înregistrându-se o creștere cu 211,62 milioane lei, față de aceeași perioadă a anului 2024.

Pe bugete,situația veniturilor încasate se prezintă astfel:

I. La bugetul de stat s-au încasat 660,68 milioane lei,cu 99,30 milioane lei mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2024, principalele impozite și taxe încasate fiind următoarele:

– impozit pe profit: 116,90 milioane lei;

– impozit pe venit: 246,30 milioane lei;

– TVA: 145,19 milioane lei;

– accize: 1,26 milioane lei;

– alte venituri: 151,03 milioane lei;                .

II. La bugetul asigurărilor sociale de stat s-au încasat 931,77 milioane lei, ceea ce reprezintă o creștere a încasărilor cu 112,32 milioane lei, față de aceeași perioada a anului 2024.

Pe bugetele de asigurări sociale de stat,sumele încasate în perioada ianuarie-octombrie 2025 sunt următoarele:

– bugetul asigurărilor sociale de stat: 605,92 milioane lei;

– bugetul asigurărilor de șomaj: 11,56 milioane lei;

– bugetul asigurărilor sociale de sănătate: 314,29 milioane lei;

În perioada ianuarie - octombrie 2025,TVA efectiv restituită către contribuabili a fost în suma de 58,05 milioane lei.

Urmează încă cel puțin șase luni cu inflație mare

Urmează încă cel puțin șase luni cu inflație mare

În ziua în care BNR a decis să mențină dobânda de politică monetară la 6,5%, una dintre cele mai ridicate din UE, INS a anunțat că rata anuală a inflației a scăzut de la 9,88% în septembrie la 9,76% în octombrie.

În comunicatul de presă care a urmat ședinței BNR, se arată că „potrivit prognozei din Raport, rata anuală a inflației va consemna o scădere modestă în următoarele trei trimestre (...) pe fondul efectelor directe tranzitorii peste așteptări exercitate de expirarea la 1 iulie a schemei de plafonare a prețului la energia electrică și de majorarea începând cu 1 august a cotelor de TVA și a accizelor. Ea va cunoaște însă o corecție descendentă abruptă în trimestrul III 2026”.

Piața monetară nu a răspuns la decizia BNR iar indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,29% față de 6,32% în urmă cu o săptămână. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,44% comparativ cu 6,46% miercurea trecută iar cel la 12 luni la 6,64% față de 6,67%, la jumătatea săptămânii trecute.

Menținerea din august 2024 a ratei de referință la 6,5% asigură stabilitatea cursului euro/leu, cu excepția momentelor în care au existat presiuni politice sau economice, locale sau externe, care au determinat ieșiri ale fondurilor străine din piața locală.

În comunicatul de presă al BNR se face referire la „cele mai recente date și analize indică o cvasi-stagnare a activității economice pe ansamblul semestrului II 2025, asociată însă cu o creștere a dinamicii anuale a PIB în trimestrul III.”

La jumătatea acestei săptămâni, când tranzacțiile se realizau în culoarul 5,083 – 5,086 lei, cursul euro a fost stabilit la 5,0846 lei, față de 5,051 lei, miercurea trecută.

În opinia analiștilor BCR cursul euro de la finalul acestui an se va situa la 5,09 lei, riscurile venind din zona deficitului de cont curent ridicat, în timp ce ultima estimare a Comisiei Naționale de Prognoză este a unui curs mediu în acest an de 5,04 lei, care ar urma să urce în 2026 la 5,10 lei.

În așteptarea votului în privința bugetului anual din Camera Reprezentanților care urma să pună capăt închiderii administrației federale americane, după mai mult de 40 de zile de blocaj, euro se se tranzacționa în culoarul 1,1565 – 1,1589 dolari, astfel că media monedei americane a crescut marginal de la 4,3934 la 4,3948 lei, față de 4,4290 lei, la jumătatea săptămânii trecute, când euro s-a depreciat până la 1,1490 dolari.

Cererea ridicată de monedă elvețiană din piețele internaționale a adus o apreciere a cursului de la 5,4772 la 5,4972 lei, comparativ cu 5,4608 lei, miercurea trecută.

Creșterea șomajului din Marea Britanie a pus presiune pe lira sterlină a cărei medie a coborât de la 5,7726 la 5,7681 lei, valoare apropiată de cea de acum o săptămână.

Metalul galben se tranzacționa în culoarul 4.098,60 – 4.146,60 dolari, iar prețul gramului de aur a scăzut de la 583,0926 lei, față de 565,0116 lei, miercurea trecută.

Monedele din regiune s-au apreciat la 4,2312 zloți/euro, respectiv 385,48 forinți/euro.

Bitcoin s-a retras miercurea aceasta la 102.713 – 105.314 dolari, față de 99.000 dolari la jumătatea săptămânii trecute, minimul ultimelor circa șase luni. Reamintim că principala monedă digitală a atins în data de 3 octombrie un maxim istoric de 126.251,31 dolari. Ethereum fluctua în culoarul 3.413 – 3.686 dolari, față de circa 3.100 dolari în urmă cu o săptămână.

Text pus la dispozi’ie de dl. Radu Georgescu

Două ședințe de scădere pentru euro

Două ședințe de scădere pentru euro

Cursul euro a scăzut de la 5,0854 la 5,0845 lei și a revenit astfel la valoarea care a fost stabilită joia trecută. Culoarul de tranzacționare a fost deosebit de îngust, 5,084 – 5,085 lei.

Piața așteaptă comunicatul de presă care va urma ședinței de politică monetară a BNR care se va desfășura miercuri, pentru a primi informații referitoare la evoluția inflației.

Analiștii BCR prognozează o valoare 9,7% la sfârșitul anului 2025, pentru ca 2026 să fie încheiat la 3,7%, iar cei de la ING Bank estimează un nivel de 9,5%, respectiv 4,5%.

Nivelul ridicat al ratei de referință, care se situează din august 2024 la 6,5%, stimulează intrările fondurilor străine care caută randamente ridicate, și asigură, într-o anumită măsură, stabilitatea leului. Însă orice semn de slăbiciune politică sau economică provoacă ieșiri rapide din piața locală, așa cum s-a întâmplat în luna mai, când cursul a depășit rapid pragul de 5 lei și a urcat la un maxim de 5,1222 lei.

În opinia economiștilor prima tăiere a ratei de referință va fi decisă în mai 2026, însă estimările privind relaxarea monetară la nivel anual sunt cuprinse între 1 și 1,25 puncte procentuale.

Cu o zi înainte de ședința BNR, indicii ROBOR și-au întrerupt evoluția descendentă. Luna trecută, excedentul de lichiditate din piața monetară a fost de 22,8 miliarde lei, bani care s-au îndreptat către depozitele băncii centrale, unde se obține o dobândă de facilitate de 5,5%.

Marți, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,29%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,44% iar cel la 12 luni la 6,64%.

Proiectul de acord politic din Senatul SUA privind aprobarea bugetului federal pentru perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, care a fost înaintat către Camera Reprezentanților, nu a stimulat cererea de monedă americană.

Euro se tranzacționa în culoarul 1,1547 – 1,1578 dolari, chiar dacă moralul investitorilor germani măsurat de institutul ZEW a scăzut în noiembrie la 38,5 puncte, de la 39,3 puncte în octombrie. În piața locală, cursul dolarului american a scăzut de la 4,3982 la 4,3934 lei.

Lira sterlină a pierdut teren în fața euro, după ce s-a anunțat creșterea șomajului în octombrie la 5%, față de 4,8% în septembrie, cea mai ridicată valoare de la începutul lui 2021, astfel că media ei a coborât de la 5,7881 la 5,7726 lei. Majorarea cererii de monedă elvețiană a ridicat cursul ei de la 5,4561 la 5,4772 lei.

Majorarea cererii de metal galben, după o perioadă de marcări de profituri care a împins uncia la 3.900 dolari, a ridicat cotațiile la 4.114,10 – 4.149,30 dolari/uncie, astfel că prețul gramului de aur a urcat de la 576,4457 lei la 584,9749 lei.

Piața poloneză a fost închisă cu prilejul Zilei Independenței. Cursul monedei maghiare s-a depreciat la 386,06 forinți/euro.

După o creștere la circa 107.500 dolari, bitcoin s-a retras spre 104.000 dolari. Volatilitatea ethereum a fost mai mică iar acesta fluctua în culoarul 3.535 – 3.645 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.