Euro pregătește un nou record

Euro pregătește un nou record

Schimbările fiscale cuprinse în Ordonanța PSDNL au stimulat ieșirile de capitaluri străine din piața locală și au depreciat leul. Cursul euro a crescut de la 4,9696 la 4,9743 lei, foarte aproape de maximul istoric de 4,9783 lei care a fost atins în 19 mai. Piața s-a deschis la 4,966 lei iar presiunea pe cumpărarea de valută a ridicat cotația până la 4,976 lei.

În sondajul realizat în iulie de CFA România, se anticipa pentru începutul anului viitor o valoare medie a euro de 4,9964 lei, respectiv una de 5,0798 lei pentru iulie 2024.

Cu o săptămână înainte de ședința de politică monetară a BNR, de la care se așteaptă o menținere a ratei de referință la 7%/an, dobânzile interbancare nu au cunoscut modificări.

Această evoluție se datorează lichidității ridicate, în condițiile în care băncile creditează economia cu frâna de mână trasă și preferă să plaseze banii la BNR, unde primesc o dobândă satisfăcătoare de 6%/an.

La jumătatea acestei săptămâni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,40%, valoare stabilită în urmă cu circa o lună și jumătate. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,50% iar cel la 12 luni la 6,63%.

Chiar dacă încrederea consumatorilor americani a scăzut luna aceasta la 103 puncte, conform Conference Board, soliditatea arătată de economia Statelor Unite și politica monetară fermă a Rezervei Federale au continuat să asigure aprecierea monedei americane.

Euro a coborât la 1,0534 – 1,0575 dolari, minime ale ultimelor șase luni, iar media monedei americane s-a apreciat de la 4,6874 la 4,7111 lei, valoare care nu a mai fost atinsă de la sfârșitul lui noiembrie trecut.

Media francului elvețian s-a depreciat marginal la 5,1393 lei iar cea a lirei sterline a crescut la 5,7209 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut la 287,0737 lei, efect al deprecierii metalului galben la 1.892 – 1.901 dolari/uncie.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 388,37 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,6065 zloți/euro.

Bitcoin a crescut miercuri de la 26.199 la 26.823 dolari. Ethereum a urcat de la 1.590 la 1.632 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispozitie de dl. Radu Georgescu

O nouă ediție Tezaur: Dobânzi neimpozabile de până la 7,10% pe an la titlurile de stat

O nouă ediție Tezaur: Dobânzi neimpozabile de până la 7,10% pe an la titlurile de stat

Începând din 18 septembrie 2023, românii pot accesa o nouă tranșă de titluri de stat TEZAUR, cu maturități de 1 an și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6,25% și, respectiv, 7,10%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată. În 2023, în cele 8 ediții ale Programului, românii au investit peste 7,56 miliarde de lei, iar numărul total al subscrierilor este unul consistent – peste 178 de mii.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

Între 18 septembrie – 12 octombrie 2023 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;

Între 18 septembrie – 13 octombrie 2023 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;

Între 18 septembrie – 12 octombrie 2023 în mediul urban și 18 septembrie – 11 octombrie 2023 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.

Tot din 18 septembrie, Ministerul Finanțelor a lansat a treia ediție a Programului de titluri de stat FIDELIS din 2023, desfășurată de Ministerul Finanțelor în parteneriat cu Morning Glory, Rock FM. Tranșa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadența la un an, având o dobândă de 7,25%, cea mai mare oferită în cadrul acestei ediții. Perioada de desfășurare este 18 septembrie – 03 octombrie.

În afară de tranșa specială, ediția FIDELIS care debutează astăzi va conține și emisiunile uzuale, respectiv: titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an și 3 ani și dobânzi anuale de 6,25% și respectiv 7,10%, și titluri de stat în euro, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 3,90%, respectiv 5,30%.

Stabilitatea leului limitează creșterea prețurilor

Stabilitatea leului limitează creșterea prețurilor

Alături de dobânda de politică monetară, care se situează de la începutul anului la 7%/an, și se așteaptă ca ea să fie menținută la acest nivel și în prima jumătate din 2023, cursul euro/leu este cea mai importantă ancoră antiinflaționistă utilizată de BNR.

Media euro a crescut miercuri la un maxim de 4,9711 lei, dar a scăzut lunea aceasta la 4,9677 lei, în condițiile creșterii ofertei comerciale de valută, în perioada în care companiile achită taxele și impozitele la bugetul de stat.

Analiștii BCR și-au modificat estimarea privind cursul euro la finalul anului. Ei au coborât-o de la 5,05 lei la 5 lei/euro, observând că presiunile locale de depreciere provin „dinspre deficitul de cont curent încă mare”. Printre cauzele externe se găsesc creșterea prețurilor la materiile prime energetice dar și scăderea constantă a activității sectorului privat din zona euro care afectează direct economia României.

Cei de la ING Bank au revizuit creșterea din 2023 a PIB-ului României de la 2,5 la 1,5%. Pentru 2024 prognoza a fost modificată de la 3,7 la 2,8%. La rândul lor, cei de la BCR-Erste au modificat datele pentru 2024 de la 4,2 la 3,3%.

Cu o săptămână și jumătate înainte de următoarea ședință de politică monetară a BNR, piața interbancară a fost stabilă, fără a fi influențată de deciziile marilor bănci centrale.

Lunea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,40%, valoare stabilită în urmă cu circa o lună și jumătate. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,50% iar cel la 12 luni la 6,63%.

În perioada analizată, Trezoreria s-a împrumutat cu un total de 2,926 miliarde lei, cu scadențele în martie 2024, octombrie 2028, aprilie 2031 și aprilie 2036, la randamente medii de 6,21%, 6,59%, 6,83%, respectiv 6,87%.

Săptămâna aceasta, Finanțele au programat licitații cu titluri al căror volum inițial total este de 2,760 miliarde lei. Bonurile sunt scadente în mai 2027, aprilie 2030, octombrie 2033 și februarie 2038.

În ultimele zece săptămâni, moneda americane se apreciază față de un coș al principalelor valute, după ce Rezerva Federală a menținut rata dobânzii de referință la 5,25 – 5,50%, dar a semnalat o nouă creștere cu 25 puncte bază.

Ultima săptămână din septembrie a început cu cotații ale euro de 1,0623 – 1,0655 dolari, ceea ce a făcut ca majorarea mediei monedei americane să fie marginală la 4,6717 lei. Investitorii așteaptă modul în care va fi rezolvată „criza bugetului” de către Congresul american, care ar putea provoca închiderea din 1 octombrie a sistemului federal.

Decizia Băncii Angliei de a menține rata de referință la 5,25%, a depreciat lira sterlină față de euro, ceea ce a făcut ca media ei să scadă de la 5,7769 lei, la începutul săptămânii trecute, la 5,7103 lei, lunea aceasta.

După ce Banca Națională a Elveției a surprins piețele și a menținut dobânda de politică monetară la 1,75%, francul a coborât lunea aceasta la 5,1335 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut la începutul săptămânii la 288,7148 lei, urmare a deprecierii metalului galben la 1.920 – 1.928 dolari/uncie.

Bitcoin și ethereum se depreciau luni la 26.025 – 26.344 dolari, respectiv 1.566 – 1.587 dolari. Investitorii așteptau datele economice ale săptămânii și posibilitatea închiderii guvernului federal american.

Analiza cuprinde perioada 18 – 25 septembrie

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Deprecieri în linie ale leului

Deprecieri în linie ale leului

Leul s-a depreciat marți față de principalele valute, evoluție provocată de creșterea monedei americane, care determină ieșiri de pe activele considerate riscante. Cursul euro a crescut la 4,9696 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,966 – 4,971 lei.

Piața monetară a rămas stabilă, iar indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,40%, valoare stabilită în urmă cu circa o lună și jumătate. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,50% iar cel la 12 luni la 6,63%.

Trezoreria s-a împrumutat luni cu 728,5 milioane lei, peste valoarea inițială de 700 milioane lei, printr-o emisiune de titluri cu scadența mai 2027, la un randament mediu de 6,49%, și cu 1,15 miliarde lei, printr-o emisiune de obligațiuni scadente în octombrie 2033 care a avut o valoare inițială de 700 milioane lei, la un randament mediu de 6,90%.

Soliditatea economiei Statelor Unite și anunțul făcut de Rezerva Federală că va opera o încă o majorare a dobânzii de referință, după ce a decis miercurea trecută menținerea la 5,25 – 5,50%, au apreciat moneda americană față de un coș al principalelor valute iar Indexul Dolarului a atins maximul ultimelor 11 luni.

Euro a scăzut marți la 1,0569 – 1,0604 dolari iar media monedei americane a urcat de la 4,6717 la 4,6874 lei. Scăderea euro nu a fost evitată în ciuda faptului că preşedinta BCE, Christine Lagarde, a afirmat luni că dobânda de referință va fi menținută la valori ridicate până când inflația va reveni la 2%, în ciuda evoluției negative a economiei zonei euro.

Media francului elvețian a crescut la 5,14 lei iar cea a lirei sterline la 5,7148 lei.

Aprecierea monedei americane a limitat scăderea prețului gramului de aur la 288,2732 lei, în ciuda deprecierii metalului galben la 1.910 – 1.917 dolari.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 389,66 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,6077 zloți/euro.

Bitcoin a testat luni scăderea sub pragul de 26.000 dolari, dar a revenit apoi la 26.194 – 26.392 dolari. Ether fluctua în culoarul 1.586 – 1.596 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Sondaj: 9 din 10 angajatori au în plan recrutări până la finalul anului

Sondaj: 9 din 10 angajatori au în plan recrutări până la finalul anului

91,2% dintre angajatorii care au participat la cel mai recent sondaj derulat de eJobs România au declarat că au în plan să facă angajări până la finalul anului. 5,4% spun că au blocat toate angajările, în timp ce 3,4% nu știu exact care va fi cursul evenimentelor până la final de an.

Dintre cei care au în continuare poziții deschise, 44,4% estimează că numărul de colegi noi pe care îi vor adăuga în echipe în următoarele 3 luni nu va fi mai mare de 5. 20,4% au un plan de 6-10 angajări noi, 18,5% estimează că numărul de recrutări va fi cuprins între 11 și 50. 7,3% dintre angajatori au deschise între 51 și 100 de poziții, 5,4% între 101 și 250 și 1,3% între 251 – 500. 2,6% spun că se află în plină campanie de recrutări masive și vor să angajeze peste 500 de oameni până la final de an.

Întrebați care sunt atuu-rile pe care cred că le au și care îi pot ajuta în atragerea candidaților, 50,3% au pus pe primul lor salariile și bonusurile oferite. 40,1% menționează și comunicarea constantă și transparentă, 37,2% au inclus și flexibilitatea programului și a managerilor într-un top al primilor 3 diferențiatori cheie pe care îi au față de concurență. Alte aspecte punctate au mai fost beneficiile extrasalariale, echipa și mediul de lucru, posibilitatea de a crește în carieră, munca remote sau echilibrul între viața personală și cea profesională.

„Angajatorii sunt conștienți de faptul că un salariu bun poate să-i ajute mult să găsească mai repede oamenii potriviți pentru joburile pe care le au deschise. Știu însă, la fel de bine, că încep să mai conteze și alte lucruri pentru că tot mai mulți candidați caută „pachetul complet” atunci când vor să-și schimbe jobul. Tocmai de aceea, sunt deja câțiva ani de când companiile investesc sume considerabile în brandul de angajator și în imaginea pe care și-o construiesc în relația cu candidații și cu angajații”, susține Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Potrivit studiului citat, 45,1% dintre respondenți consideră că se află într-o companie cu brand de angajator puternic. 35,6% încă lucrează în acest sens și sunt la început cu acțiunile de employer branding, iar 19,3% declară că nu au un brand de angajator. „Deși 6 din 10 angajatori spun că lipsa unui brand de angajator solid devine un impediment în procesul de recrutare, o treime dintre respondenți cred că acest lucru poate fi evitat dacă lipsa unui brand de angajator este compensată prin salarii și beneficii, în timp ce 13,6% spun că procesele de recrutare nu le-au fost influențate până acum de faptul că nu au un brand de angajator de sine stătător”, explică Bogdan Badea.

În acest sens, 48,8% dintre companiile participante la sondaj au declarat că, pentru anul acesta, bugetul de employer branding a reprezentat 1% din cifra de afaceri. 20,2% investesc în acest scop între 1% și 2%, 16,7% între 2% și 5%, 10,5% între 5% și 10% și 3,9% alocă mai mult de 10% din cifra de afaceri bugetului de employer branding. „Deși pare puțin, în cifre absolute vorbim de sume care pot depăși chiar 1 milion de euro pe an, în cazul companiilor foarte mari, care angajează masiv în fiecare an și în special care activează în industrii care se confruntă cu un nivel ridicat al fluctuației de personal. Cu toate acestea, trebuie menționat și faptul că 28% dintre respondenți au menționat că, în 2023, au renunțat complet la bugetul de employer branding”, subliniază Bogdan Badea.

Sondajul a fost realizat în luna septembrie a acestui an, pe un eșantion de 494 de companii, reprezentate de HR manageri, specialiști în HR, manageri de echipe, CEO și antreprenori.

Euro a crescut de la începutul anului cu 0,9%

Euro a crescut de la începutul anului cu 0,9%

Miercuri, s-a încheiat principalul eveniment al acestei săptămâni, care influențează politicile financiare din întreaga lume: întâlnirea Comitetul de Politică Monetară al Rezervei Federale americane.

Fed a decis să mențină dobânda de politică monetară la 5,25 – 5,50%, dar a semnalat perspectiva unei noi majorări cu 25 puncte bază până la sfârșitul acestui an. FOMC a indicat un nivel al dobânzii de 5,1% pentru decembrie 2024, respectiv de 3,9% pentru sfârșitul lui 2025.

În piața locală, decizia Fed nu a avut efecte semnificative, care să se manifeste prin ieșiri semnificative de valută.

Cursul euro a scăzut marginal de la 4,9711 la 4,9707 lei și se menține astfel aproape de maximul istoric de 4,9783 lei atins în 19 mai. Față de începutul anului creșterea cursului este de aproape 0,9%.

Piața monetară a fost calmă, astfel că indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,40%, valoare stabilită în urmă cu mai mult de o lună. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 6,50 la 6,49% iar cel la 12 luni la 6,63%.

Euro s-a depreciat la 1,0617 – 1,0665 dolari iar media monedei americane a urcat de la 4,6481 la 4,6683 lei.

Decizia Băncii Angliei de a lua o primă pauză în procesul de normalizare a politicii sale monetare, care a început decembrie 2021, menținând rata de referință la 5,25%, a provocat deprecierea lirei sterline față de euro, ceea ce a făcut ca media ei să scadă de la 5,7516 la 5,7329 lei.

Cursul francului elvețian a coborât cu aproape trei bani la 5,1566 lei, după ce Banca Națională a Elveției a surprins piețele după ce a decis să mențină dobânda de politică monetară 1,75%, valoare stabilită în iunie.

Prețul gramului de aur a crescut marginal la 288,5847 lei, în timp ce metalul galben stagna la 1.922 – 1.931 dolari/uncie.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 385,61 forinți/euro. în schimb, cursul celei poloneze s-a apreciat la 4,621 zloți/euro.

Decizia Fed a afectat piața criptomonedelor. Bitcoin a scăzut la 26.642 – 27.154 dolari iar ether la 1.593 – 1.626 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziíe de dl. Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme