O nouă zi de apreciere pentru leu

O nouă zi de apreciere pentru leu

Cu o zi înainte de ședința de politică monetară a BNR, leul și celelalte monede de la marginea au profitat de apetitul pentru risc.

Cursul euro a scăzut de la 4,0747 la 4,0736 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau în culoarul 5,073 – 5,078 lei.

Vineri, se va desfășura ședința de politică a BNR, eveniment de la care piața nu așteaptă o tăiere a ratei de referință, care se află din august trecut la 6,50%. Principalul motiv al unei astfel de măsuri se datorează tendinței de creștere a inflației, după majorarea TVA, a accizelor și renunțarea la schema de plafonare a costului la energia electrică.

O primă tăiere a dobânzii este estimată pentru primul semestru al anului viitor, în condițiile în care se anticipează o valoare a inflației la 7,5%, la sfârșitul acestui an.

Cu toate acestea, indicii ROBOR au avut o evoluție descendentă în ultima perioadă, după ce BNR a decis să nu mai sterilizeze lichiditatea din sistem, măsură luată la scurt timp după câștigarea alegerilor prezidențiale de către N. Dan.

Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,60%, minimul ultimelor trei luni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,75%, iar cel la 12 luni a revenit de la 6,89 la 6,90%.

Trezoreria s-a împrumutat cu 281 milioane lei, la o dobândă anuală de 7,26%, pentru cea mai îndelungată scadență de până acum, la sfârșitul lui iulie 2040. Valoarea inițială a emisiunii a fost de 200 milioane lei. Tot joi, Finanțele au atras 500 milioane lei, sumă egală cu cea programată, la un randament mediu de 7,33%/an.

Euro a urcat la 1,1634 – 1,1698 dolari, înainte de publicarea datelor referitoare la cererile de șomaj din Statele Unite. În piața locală cursul monedei americane a scăzut de la 4,3796 la 4,3461 lei.

Banca Angliei a decis să reducă dobânda sa de politică monetară cu 25 de puncte de bază, de la 4,25 la 4%/an, a cincea măsură de acest tip din ultimul an. Lira sterlină a cunoscut o creștere după anunțarea deciziei, însă această evoluție a survenit după anunțarea cursului, care a scăzut de la 5,8243 la 5,8110 lei.

Decizia președintelui Trump de a introduce taxe de 39% la importurile făcute din Elveția, a zguduit economia țării cantoanelor, iar euro a crescut la aproape 0,943 franci, maxim al ultimelor circa două luni. În piața locală, media francului a scăzut de la 5,4197 la 5,3897 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 473,1906 lei la 471,9649 lei, în timp ce uncia fluctua între 3.366 și 3.398 dolari.

Monedele din regiune se apreciau la 4,2618 zloți/euro, respectiv 397,23 forinți/euro.

Bitcoin recupera o parte din pierderile din zilele precedente și se tranzacționa între 114.286 și 116.835 dolari, iar ether fluctua în culoarul 3.649 – 3.851 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Apreciere în linie a leului

Apreciere în linie a leului

Leul a avut o evoluție apreciativă la jumătatea acestei săptămâni, după ce plasamentele în moneda americană s-au redus.

Miercurea trecută cursul euro a fost stabilit la 5,0770 lei, maxim al ultimelor trei săptămâni. Luni, media a coborât până la 5,0742 lei, pentru ca la jumătatea acestei săptămâni să urce la 5,0747, față de 5,0749 lei, în ședința precedentă.

Moneda națională profită, în prezent, de revenirea în piața locală a fondurilor străine care au părăsit-o în perioada cuprinsă între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale, ieșire ce a ridicat cursul euro la maximul istoric de 5,1222 lei.

Cu două zile înainte de ședința de politică monetară a BNR, indicii ROBOR se mențineau aproape de pragul de 6,50%, al ratei de referință..

Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,60%, minimul ultimelor trei luni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,75%, iar cel la 12 luni a scăzut de la 6,90 la 6,89%.

Euro se tranzacționa în culoarul 1,1528 – 1,1616 dolari, în ușoară creștere față de marți, astfel că media monedei americane a scăzut de la 4,3954 la 4,3796 lei, după ce s-a anunțat menținerea indicelui PMI privind activitatea economică în zona euro, măsurat de S&P Global, care se menține peste pragul de 50 de puncte, semn al rezilienței.

În prezent, atenția piețelor se îndreaptă către ce numire va face Donald Trump pentru un nou membru al Consiliului Guvernatorilor Rezervei Federale americane, după recenta demisie a Adrianei Kugler din această funcție. Investitorii vor urmări dacă cel ales de Casa Albă va urma discursul radical al președintelui american, care solicită reducerea dobânzilor, încă înainte de câștigarea alegerilor.

Goldman Sachs a estimat recent că Fed va opera, începând cu luna septembrie, trei reduceri consecutive de câte 25 de puncte de bază, ale dobânzii, care se situează în prezent la 4,25 – 4,50%, în timp ce BCE și-a încheiat ciclul de relaxare monetară, odată cu scăderea ratei de referință la 2%.

Cursul francului elvețian a scăzut de la 5,4254 la 5,4197 lei, față de 5,4594 lei, la jumătatea săptămânii trecute. Media lirei sterline a alunecat de la 5,8413 la 5,8243 lei, comparativ cu 5,8792 lei, miercurea trecută.

Prețul gramului de aur a scăzut de la la 475,5041 lei, maxim al ultimelor aproape două luni, la 473,1906 lei. Evoluția se datorează deprecierii monedei americane și a metalului galben, care a scăzut de la un vârf de 3.386 dolari la 3.357 dolari/uncie.

În regiune, media monedei poloneze s-a depreciat la 4,2820 zloți/euro. În schimb, cursul cele maghiare s-a întărit la 398,43 forinți/euro.

Evoluția monedei americane și a acțiunilor de pe Wall Street a influențat-o pe cea a criptomonedelor.

Bitcoin scădea miercuri la 113.374 – 114.379 dolari, iar ether cobora la 3.565 – 3.658 dolari.

Text pus la dispozi’ie de dl. Radu Georgescu

Dolarul a influențat evoluția leului

Dolarul a influențat evoluția leului

Ușoara revenire a cererii de monedă americană, după căderea suferită de aceasta vineri după amiază și luni, a redus plasamentele în monedele de la marginea zonei euro, ceea ce a provocat deprecierea lor.

Tranzacțiile din piața valutară se realizau în culoarul 5,071 – 5,076 lei, față de 5,072 – 5,075 lei, în ședința de luni, iar cursul monedei unice a urcat de la 5,0742 la 5,0749 lei.

Reamintim că după primul tur al prezidențialelor din luna mai, euro a atins în 8 mai un maxim istoric de 5,1222 lei, iar rezervele valutare s-au redus la 55,66 miliarde euro la sfârșitul lunii mai, BNR fiind nevoită să vândă circa 8 miliarde de euro.

Indicii ROBOR continuă tendința de apropiere de nivelul ratei de politică monetară a BNR, care stagnează de un an la 6,5%.

Marțea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de la 6,61 la 6,60%, mou minim al ultimelor trei luni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 6,76 la 6,75%, iar cel la 12 luni s-a oprit la 6,90%.

Finanțele continuă să mizeze pe economiile românilor și a lansat la începutul acestei săptămâni cea de-a opta ediţie a Programului Tezaur din acest an. Populația poate achiziționa titluri de stat cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani pentru care va primi dobânzi anuale de 6,90%, 7,50%, respectiv, 7,85%.

Luna aceasta, Trezoreria și-a propus să se împrumute cu 6,61 miliarde lei. Dintre acestea, 5,8 miliarde lei prin licitații de obligaţiuni și certificate de trezorerie, la care se adaugă 810 de milioane lei prin licitații suplimentare.

Euro fluctua marți în culoarul 1,1528 – 1,1588 dolari, față de 1,1391 – 1,1586 dolari, vinerea trecută, astfel că media monedei americane a urcat de la 4,3864 la 4,3954 lei.

Stabilitatea pieței se datora faptului că investitorii așteptau publicarea indicelui ISM care măsoară activitatea din domeniul serviciilor din Statele Unite.

Media francului elvețian a crescut de la 5,4241 la 5,4254 lei iar cea a lirei sterline de la 5,8331 la 5,8413 lei.

Prețul gramului de aur a crescut de la 473,7182 lei la 475,5041 lei, maxim al ultimelor aproape două luni, după ce metalul galben a urcat la 3.350 – 3.382 dolari/uncie iar moneda americană s-a apreciat.

Monedele din regiune s-au depreciat la 4,2763 zloți/euro, respectiv 399,67 forinți/euro.

Bitcoin se tranzacționa în culoarul 113.720 – 115.104 dolari iar ether fluctua între 3.603 și 3.720 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Leul a început săptămâna pe apreciere

Leul a început săptămâna pe apreciere

Leul a profitat, la fel ca și alte monede de la marginea zonei euro, de revenirea apetitului pentru risc, la care a contribuit reducerea plasamentelor în dolar, afectat de rezultatele negative venite din piața americană a muncii.

Cursul euro a scăzut de la 5,0770 lei, maximul săptămânii trecute, la 5,0742 lei, iar tranzacțiile se realizau în culoarul 5,072 – 5,075 lei.

Moneda națională va putea fi protejată în cazul unor situații neprevăzute, după ce rezerva valutară a crescut de la 58,2 miliarde euro, la sfârșitul lui iunie, la 63,2 miliarde euro, la finalul lui iulie. Majorarea se datorează intrării în conturile Finanțelor a sumelor obținute în urma emisiunilor de obligațiuni denominate în euro și dolari, în valoare de circa 4,7 miliarde euro, la care se adaugă și achizițiile făcute de BNR odată cu revenirea fondurilor străine care au părăsit piața locală, după primul tur al alegerilor prezidențiale din mai.

Valoarea indicilor ROBOR se apropie semnificativ de cea a ratei de politică monetară, care se află din augst trecut la 6,50%.

La începutul acestei săptămâni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de 6,64 la 6,61%, față de maximul de 7,39% atins înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Lunea aceasta, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,77 la 6,76%, față de 7,48%, în data de 16 mai, iar cel la 12 luni a alunecat de la 6,92 la 6,90%, față de un vârf de 7,50%, dobânda (rata Lombard) la care se pot împrumuta băncile comerciale de la BNR, atins la jumătatea lunii mai.

Trezoreria a continuat să se împrumute din piața locală. Ea a vândut titluri de stat în valoare totală de 1,1 miliarde lei, prin intermediul a două licitații, la randamente medii anuale de 7,23%, respectiv 7,31%.

După șase ședințe consecutive de scădere, timp în care euro a atins un minim de 1,1391 dolari, anunțul privind creșterea șomajului din SUA de la 4,1%, în iunie, la 4,2%, în iulie, și a creării luna trecută de către economia americană a doar 73.000 noi locuri de muncă, a schimbat poziția dominantă a dolarului. Cu toate acestea euro nu a reușit să depășească pragul de 1,16 dolari, față de 1,1771 dolari, la începutul săptămânii trecute.

În piața locală, cursul monedei americane a urcat vineri 4,4557 lei, maxim al ultimelor aproape două luni, însă a pierdut lunea aceasta aproape toate câștigurile, media fiind stabilită la 4,3844 lei.

Media francului elvețian a început săptămâna pe scădere de la 5,4544 la 5,4241 lei, iar cea a lirei sterline a coborât de la 5,8565 la 5,8331 lei.

Prețul gramului de aur a crescut la începutul acestei săptămâni de la 472,0453 lei la 473,7182 lei, consecință a aprecierii metalului galben la 3.345 – 3.372 dolari/uncie, care a redus efectele negative ale scăderii cursului monedei americane.

În ultimele două săptămâni, moneda poloneză a avut o evoluţie depreciativă, influenţată de o remaniere guvernamentală, care a ridicat treptat cursul. Vineri a fost atins un maxim de 4,2813 zloți/euro, pentru ca la începutul acestei săptămâni să coboare la 4,2734 zloți/euro. Media monedei maghiare s-a apreciat la 398,08 forinți/euro.

Bitcoin a recuperat o parte din pierderile de la sfârșitul săptămânii și a urcat la 114.159 – 115.008 dolari, iar ethereum a crescut la 3.492 – 3.574 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Călărași | Câştigul salarial  mediu nominal brut, în luna mai 2025, a fost de 7.599 lei

Călărași | Câştigul salarial mediu nominal brut, în luna mai 2025, a fost de 7.599 lei

Câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Călăraşi, în luna mai 2025 a fost de 7.599 lei, cu 2,6% mai mare decât în luna precedentă.

Câştigul salarial mediu nominal net în judeţul Călăraşi, a fost de 4.537 lei, mai mare cu 2,4% comparativ cu luna precedentă (4.430 lei). Valorile cele mai mici ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în agricultură, silvicultură şi pescuit (3821 lei), în industrie şi construcţii (4.405 lei), iar cele mai mari în servicii (4.898 lei).

Efectivul salariaţilor

Luna mai 2025, comparativ cu luna precedentă, a fost caracterizată de scăderea numărului de salariaţi (-7). Efectivul salariaţilor din judeţul Călăraşi la sfârşitul lunii mai 2025 a fost de 49.975 persoane, înregistrând o scădere de 0,01% faţă de luna precedentă şi o creştere cu 1,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Pe ramuri de activitate, numărul salariaţilor a fost de 5.027 persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 17.030 persoane în industrie şi construcţii şi de 27.918 salariaţi în servicii.

Sursa www.calarasi.insse.ro

Free Joomla templates by Ltheme