Euro s-a oprit de două săptămâni sub 4,92 lei

Euro s-a oprit de două săptămâni sub 4,92 lei

Leul a beneficiat și miercuri de apetitul pentru risc din piețele internaționale, ceea ce i-a permis să se aprecieze față de euro, fiind a noua ședință consecutivă în care cursul s-a menținut la 4,92 lei.

Piața locală s-a deschis ca și marți la 4,906 lei, după care cotațiile euro au urcat până la un maxim de 4,912 lei, astfel că media a scăzut de 4,9134 la 4,9113 lei.

Piața monetară era calmă, dealerii bancari așteptând deciziile luate în cadrul ședinței de politică monetară a Rezervei Federale americane.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a revenit de la 8,19 la 8,20%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 8,31%, valoare stabilită joia trecută, iar indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a oprit la nivelul stabilit marți de 8,44%.

Conform scenariului macroeconomic central actualizat, realizat de analiștii Băncii Transilvania, „PIB-ul României s-ar putea majora cu ritmuri anuale de 4,2% în 2022, 2,7% în 2023, respectiv 4,2% în 2024, pe fondul perspectivelor de continuare a fluxurilor investiționale post-pandemie, cu impact de antrenare în economie”.

Crearea de către sector privat american a 239.000 de locuri de muncă în octombrie, mai mult decât se anticipa, a coborât cotațiile euro la 0,9870 – 0,9911 dolari, înainte de finalul ședinței de politică monetară a Rezervei Federale, ceea ce a făcut ca media monedei americane să crească de 4,9470 la 4,9624 lei.

Investitorii așteptau conferința de presă de la finalul întâlnirii pentru a afla dacă Fed va încetini ritmul de creștere a ratei de referință. O eventuală menținere a unui pas de majorare de 75 puncte de bază va afecta apetitul pentru risc, situație în care dolarul va continua să se aprecieze.

Cursul francului elvețian a scăzut la 4,9757 lei. În schimb, cel a lirei sterline a crescut la 5,7125 lei.

Prețul gramului de aur a crescut la jumătatea săptămânii la 264,0270 lei, evoluție la care a contribuit aprecierea monedei americane în timp ce fluctuația metalului galben se limita la 1.650 – 1.657 dolari/uncie.

Monedele din regiune profitau de scăderea aversiunii față de risc. Media celei maghiare s-a apreciat la 408,3 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,7039 zloți/euro.

Bitcoin se tranzacționa între 20.358 și 20.555 dolari iar ether fluctua între 1.539 și 1.598 dolari, valori apropiate de cele de la începutul săptămânii.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispozitie de dl Radu Georgescu

eJobs |  Efervescența din piața de imobiliare a dus media salarială la 4.000 de lei

eJobs | Efervescența din piața de imobiliare a dus media salarială la 4.000 de lei

Piața imobiliară a cunoscut un avânt spectaculos în ultimii doi ani, când au evoluat atât numărul de proiecte nou construite, cât și volumele de vânzări. Odată cu acești indicatori, a crescut și numărul de locuri de muncă disponibile în sector. Anul acesta (ianuarie – octombrie), peste 9.000 de joburi noi au fost postate pe eJobs.ro de companiile din imobiliare, cu 28% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai multe au multe au fost scoase de angajatorii din orașele cu activitate intensă pe segmentul de real estate: București, Cluj -Napoca, Timișoara, Iași și sectorul Ilfov.

„Dacă în acest moment asistăm la o perioadă de calm în piață, când cumpărătorii se gândesc de două ori înainte de a face o achiziție și sunt cu ochii pe ce se întâmplă în economie, până nu demult dinamica din acest sector a fost impresionantă, iar asta s-a văzut inclusiv în nevoia de candidați pentru real estate. Deși mult timp a fost un domeniu care oferea preponderent joburi de entry level și reprezenta o variantă foarte bună de angajare pentru tinerii fără experiență, acum numărul de locuri de muncă disponibile pentru candidații mid level (2 – 5 ani de experiență) și cei aflați la început de carieră este aproape egal. Iar asta nu poate însemna decât un singur lucru: piața a devenit mult mai matură, iar proiectele mai sofisticate”, explică Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu ale celor care lucrează în imobiliare este de 4.000 de lei pe lună. Agenții imobiliari, cei care compun, de altfel, și cea mai mare parte a angajaților din domeniu, câștigă, în medie, 3.500 de lei, iar evaluatorii imobiliari aproximativ 3.200 de lei. „Aici, trebuie avut în vedere faptul că vorbim despre business-uri cu o componentă foarte consistentă de vânzări, ceea ce înseamnă, implicit, și comisioane care se adaugă părții fixe din salariu. Astfel, în orașele mari, un agent imobiliar poate ajunge să câștige și de 3-4 ori mai mult decât salariul fix. În orașele mici, însă, se resimte la nivel de salarii faptul că volumul de tranzacții și proiecte imobiliare, atât rezidențiale, cât și comerciale, este considerabil mai scăzut”, mai spune Bogdan Badea.

Cel mai bine plătiți angajați din imobiliare sunt directorii de vânzări, care pot câștiga și 26.000 de lei lunar, managerii tehnici, pentru care au fost raportate salarii de 25.000 de lei sau property managerii (24.000 de lei, în medie). Totuși, doar 7,1% dintre cei care lucrează în real estate au salarii mai mari de 10.000 de lei pe lună și 11% câștigă între 7.000 și 10.000 de lei. 26,9% au salarii cuprinse între 4.000 și 7.000 de lei, 19,6% între 3.000 și 4.000 de lei și 24,4% între 2.000 și 3.000 de lei. 11% încasează mai puțin de 2.000 de lei.

În ultima lună, pe eJobs.ro au fost înregistrate aproximativ 30.000 de aplicări pentru locurile de muncă din imobiliare, cei mai activi fiind candidații cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, urmați de cei între 25 și 35 de ani și cei din categoria de vârstă 36-45.

Cele mai mici salarii MEDII nete introduse până în acest moment de către angajații din imobiliare sunt pentru joburile:

  • Secretară - 2.000 de lei
  • Operator introducere date – 2.600 de lei
  • Evaluator imobiliar - 3.200 de lei
  • Agent de vânzări - 3.500 de lei
  • Contabil - 3.700 de lei

Orașele cu cele mai mici salarii MEDII nete din imobiliare sunt:

  • Piatra Neamț: 1.900 de lei
  • Galați: 2.000 de lei
  • Drobeta Turnu Severin: 2.300 de lei
  • Craiova: 2.500 de lei
  • Râmnicu Vâlcea: 2.600 de lei

Orașele cu cele mai mari salarii MEDII nete din imobiliare sunt:

  • București : 4.800 de lei
  • Cluj - Napoca: 3.900 de lei
  • Timișoara: 3.800 de lei
  • Sibiu: 3.800 de lei
  • Brașov: 3.500 de lei

Iată și care sunt pozițiile pentru care s-au înregistrat cele mai mari valori salariale din acest domeniu:

  • Director de vânzări: salariul mediu net la nivel național – 12.285 de lei, salariul maxim introdus în Salario – 26.000 lei
  • Director tehnic: salariul mediu net la nivel național – 7.500 de lei, salariul maxim introdus în Salario - 25.000 lei
  • Property manager: salariul mediu net la nivel național – 6.000 de lei, salariul maxim introdus în Salario - 24.000 de lei
  • Director economic: salariul mediu net la nivel național - 8.000 de lei, salariul maxim introdus în Salario - 20.000 lei
  • Director regional: salariul mediu net la nivel național – 6.500 lei, salariul maxim introdus în Salario – 20.000 lei

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 32.000 de locuri de muncă. Peste 480.000 de specialiști și-au introdus veniturile până în prezent în Salario comparatorul de salarii marca eJobs. 

Indicii economici din China au influențat evoluția leului

Indicii economici din China au influențat evoluția leului

Leul a profitat marți de îmbunătățirea unui indice independent care măsoară activitatea de producție din China, ceea ce a redus aversiunea față de risc și a majorat plasamentele în activele de la marginea zonei euro.

Cursul euro a scăzut marginal de la 4,9141 la 4,9134 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau în culoarul 4,906 – 4,915 lei.

Evoluția leului de la sfârșitul acestui an va rămâne una calmă în condițiile în care BNR folosește cursul euro drept ancoră antiinflaționistă iar rezerva sa valutară a crescut de la 43,711 miliarde euro la sfârșitul lui septembrie la 46,291 miliarde euro la finalul lui octombrie.

Parcursul monedei naționale este afectat în principal de adâncirea deficitului de cont curent. Pe de altă parte Indicatorul de Încredere Economică (ESI) pentru România și-a menținut tendința de creștere și a urcat în octombrie de la 102,4 puncte la 102,9 puncte, în sens contrar cu evoluția descendentă la nivelul Uniunii Europene.

Piața monetară era calmă, dealerii bancari așteptând deciziile care vor fi anunțate miercuri ale ședinței de politică monetară a Rezervei Federale americane.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 8,20 la 8,19%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 8,31%, valoare stabilită joia trecută, iar indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a oprit la 8,44%.

Piețele internaționale erau prudente ele așteptând finalul întâlnirii comitetului de politică monetară a Fed, de la care se așteaptă majorarea ratei de referință cu încă 0,75 puncte de bază.

Primele estimări făcute de Eurostat referitoare la inflația din zona euro indică o creștere a dinamicii anuale la 10,7% în octombrie. Euro se tranzacționa în piața locală între 0,9880 și 0,9948 dolari iar cursul monedei americane a alunecat de la 4,9487 la 4,9470 lei.

Majorarea plasamentelor în francul elvețian, considerat drept „un refugiu”, au ridicat cursul de la 4,9460 la 4,9819 lei. Media lirei sterline a crescut marginal la 5,7099 lei.

Cererea de metal galben a crescut și a ridicat cotațiile de la 1.637 la 1.656 dolari/uncie, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să urce la 262,6787 lei.

În regiune, piețele din Ungaria și Polonia erau închise cu prilejul sărbătorii prilejuite de Ziua Tuturor Sfinților.

Bitcoin se tranzacționa între 20.448 și 20.673 dolari iar ether fluctua între 1.568 și 1.608 dolari, valori apropiate de cele de luni.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispozitie de dl Radu Georgescu

Euro a pierdut 3,4 bani în octombrie

Euro a pierdut 3,4 bani în octombrie

În ultima săptămână, leul a avut o evoluție agitată, influențată probabil de intrările de capitaluri străine dar și de vânzările de euro la care au recurs Finanțele după ce Comisia Europeană a aprobat eliberarea primei tranșe din acordul PNRR, în valoare de 2,6 miliarde euro.

În octombrie, comparativ cu sfârșitul lunii precedente, euro s-a depreciat cu 0,71%, dolarul american cu aproape 2%, francul elvețian cu peste 4,4%. Singura care s-a apreciat cu a fost lira sterlină cu circa 1,28%.

Moneda unică a început săptămâna trecută cu o medie de 4,9139 lei, pentru ca miercuri să atingă minimul ultimelor două luni de 4,8793 lei. Luna aceasta, cursul a urcat la 4,9141 lei, iar tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,908 – 4,92 lei.

Unul dintre principalii factori care favorizează deprecierea leului este reprezentat de deficitul de cont curent mare, rezultat din deficitul comercial uriaș. Pe de altă parte inflația a permis guvernului, prin majorarea PIB-ului nominal şi a veniturilor, să ajusteze raportul deficit bugetar/PIB la 3,04% în primele nouă luni ale acestui an, de la 3,75% în perioada similară din 2021.

Membrii CFA România estimează o tendință de depreciere a leului în următoare luni. Conform sondajului realizat în septembrie, valoarea medie a anticipaţiilor privind parcursul cursului monedei naționale pentru orizontul de șase luni este de 5,0117 lei/euro, respectiv de 5,0797 lei/euro pentru orizontul de 12 luni

Decizia de joi a BCE de majorare a dobânzii nu a influențat dealerii bancari iar indicii ROBOR au avut o evoluție stabilă dar se mențin la maxime ale ultimilor aproape 13 ani. Piața locală așteaptă ședința de politică monetară a BNR din 8 noiembrie.

La începutul acestei săptămâni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 8,20% față de 2,36% la debutul lui noiembrie trecut. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 8,31%, în timp ce acum un an valoarea lui era 2,48%, iar indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a crescut de la 8,43 la 8,44%.

Euro a depășit timp de două zile pragul de 1 dolar, însă lunea aceasta a scăzut la 0,9910 – 0,9966 dolari. Investitorii nu au fost nemulțumiți de faptul că BCE a majorat rata-cheie la 2%, maxim al ultimilor 14 ani, ei mizând pe o creștere mai mare, în condițiile în care inflația din zonă a ajuns la 10%. În schimb, piețele așteaptă din partea Rezervei Federale o a patra majorare consecutivă de 0,75% care ar ridica dobânda de referință la 3,75 – 4 %.

În aceste condiții, cursul monedei americane s-a mișcat între 4,8676 și 5,0045 lei iar cel de la finele intervalului a fost stabilit la 4,9487 lei.

Media monedei elvețiene a fluctuat între 4,9194 și 4,9941 lei, cea de luni fiind stabilită la 4,9587 lei. Declarațiile făcute de noul premier britanic Rishi Sunak au liniștit piețele financiare iar cursul lirei sterline a crescut de la 5,6220 la 5,7084 lei.

Metalul galben s-a depreciat lunea aceasta la 1.634 – 1.645 dolari/uncie iar prețul gramului de aur a scăzut la 260,5682 lei.

Intenția autorităților de reglementare a pieței financiare din Hong Kong de a legaliza tranzacționarea criptomonedelor nu a influențat cotațiile bitcoin care se tranzacționa între 20.319 – 20.826 dolari. Ether fluctua în culoarul 1.557 – 1.634 dolari.

Analiza cuprinde perioada 24 – 31 octombrie

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur la dobânzi de până la 9,15%

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur la dobânzi de până la 9,15%

Începând de marți, 1 noiembrie a.c., românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 2 ani și dobânzi anuale de 8,70%, respectiv 9,15%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • Între 01 – 24 noiembrie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur onlineși Tezaur online ;
  • Între 01 – 25 noiembrie 2022 de la unitățile Trezoreriei Statului;
  • Între 01 – 24 noiembrie 2022 în mediul urban și 01 – 23 noiembrie 2022 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.

Free Joomla templates by Ltheme