Ministerul Dezvoltării a aprobat alte 31 de proiecte mature pentru distribuția gazelor, finanțate prin Programul ”Anghel Saligny”. Pe listă figurează şi comuna Roseţi!

Ministerul Dezvoltării a aprobat alte 31 de proiecte mature pentru distribuția gazelor, finanțate prin Programul ”Anghel Saligny”. Pe listă figurează şi comuna Roseţi!

Încă 31 de proiecte pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale, în valoare totală de 1.412.910.307,88 lei, finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării, a anunțat ministrul Cseke Attila.

Pe această listă se află şi comuna Roseţi cu proiectul „Înfiinţare sistem de distribuţie gaze naturale în localitatea Roseţi, judeţul Călăraşi”, valoarea investiţiei fiind de 49.687.468,34 lei.

Acestea se alătură celor 73 de proiecte aprobate deja și care fac parte din categoria celor 104 proiecte mature care vizează dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, depuse inițial la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, dar a căror valoare a excedat plafonul alocat POIM.

În urma deciziei de astăzi, autoritățile publice locale vizate vor semna contractele de finanțare cu Ministerul Dezvoltării. Astfel, poate fi demarată procedura de achiziție publică și, ulterior acesteia, pot fi demarate lucrările de construcții.

Prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, sunt alocate 65,5 miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare și distribuția gazelor naturale, a reamintit ministrul Cseke Attila.

Anexă: Lista obiectivelor de investiții finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” din categoria de investiții prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021

Primele contracte din România finanțate prin PNRR au fost semnate de Ministerul Dezvoltării

Primele contracte din România finanțate prin PNRR au fost semnate de Ministerul Dezvoltării

Primele 7 contracte din România, finanțate din Planul National de Redresare și Reziliență, în valoare de peste 92 milioane de lei, au fost semnate, astăzi, de ministrul dezvoltării, Cseke Attila, în prezența prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă.

Contractele încheiate între autorități publice locale și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației vizează renovarea integrată a clădirilor, iar valoarea totală a acestora este de 92.796.724,19 lei.

„Am invitat la Palatul Victoria reprezentanți ai autorităților din teritoriu să semneze, împreună cu domnul ministru Cseke, finanțarea proiectelor de creștere a eficienței energetice pentru obiective publice locale. Este semnalul susținerii pe care Guvernul României o acordă comunităților locale, aflate cel mai aproape de cetățeni. Avem nevoie de un parteneriat strâns pentru ca resursele europene să ajungă la comunități, la români. Felicit primăriile și consiliile județene care au semnat, azi, șapte proiecte care vor primi finanțare de peste 92 de milioane de lei. Însă, asemenea lor, alte 1.430 de proiecte din toată țara vor avea la dispoziție peste 2,4 miliarde de euro, din PNRR și din surse naționale, pentru reabilitarea blocurilor de locuințe și a școlilor, unităților sanitare și clădirilor publice din toată țara”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

”De la punerea în transparență a ghidului solicitantului, acum mai puțin de patru luni, am ajuns, într-un timp record, la semnarea contractelor. Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, a pus la dispoziția autorităților locale proceduri transparente și o platformă digitală pentru depunerea cererilor de finanțare, care au asigurat o procedură expeditivă. Felicit autoritățile locale pentru promptitudinea și profesionalismul de care au dat dovadă. În curând, vom vedea primele clădiri care intră în renovare” – a declarat Cseke Attila.

Contractele de finanțare semnate astăzi vizează:

- renovarea integrată a corpurilor de clădire C1 și C2 ale Liceului Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” din comuna Mihail Kogălniceanu (jud. Constanța) - 15.478.862,07 lei;

- reabilitarea și modernizarea Școlii gimnaziale Băcel dincomuna Chichiș (jud. Covasna) - 2.692.694,26 lei;

- reabilitarea, modernizarea și dotarea sediului Primăriei din comuna Bârca (jud. Dolj) - 6.233.394,48 lei;

- renovarea integrată și consolidarea sediului Primăriei din comuna Brebeni (jud. Olt) - 2.676.339,86 lei;

- reabilitarea și eficientizarea termică a clădirii Primăriei din municipiul Fălticeni (jud. Suceava) - 6.784.047,70 lei;

- renovarea integrată a Colegiului Național ”Vasile Alecsandri” Bacău - 29.680.208,66 lei;

- creșterea eficienței energetice a sediului administrativ al Consiliului Județean Satu Mare - 29.251.177,16 lei.

Ministrul a amintit: în perioada 1 aprilie - 30 mai 2022, au fost depuse peste 1.437 de cereri de finanțare, iar fondul total de peste 2 miliarde de euro a fost accesat integral și depășit.

După cum este cunoscut, prin Componenta C5, România beneficiază de fonduri pentru eficientizarea energetică, asigurarea siguranței seismice și la incendiu a 4.333 blocuri de locuințe și clădiri publice. Ministerul asigură și o supracontractare cu 30% a acestor fonduri, în vederea accesării integrale de către România a finanțării europene. Termenul estimat pentru finalizarea etapei de verificare este 31 iulie 2022.

Grădiștea, pe lista primelor proiecte finanţate prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny" care au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării

Grădiștea, pe lista primelor proiecte finanţate prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny" care au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării

Primele 73 de proiecte pentru investiţii în realizarea, extinderea şi modernizarea infrastructurii de distribuţie a gazelor naturale, în valoare totală de 3.854.583.847,09 lei, finanţate prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării, a anunţat ministrul Cseke Attila.

Pe această listă figurează și comuna Grădiștea cu proiectul “Înființare sistem de distribuție gaze naturale în comuna Grădiștea, județul Călărași”, valoarea ce urmează să fie alocată de la bugetul de stat, în perioada 2022-2028 fiind de 47.588.280,54 lei.

Acestea fac parte din categoria celor 105 proiecte mature care vizează dezvoltarea reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale din 165 unităţi administrativ-teritoriale, depuse iniţial la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, dar a căror valoare a excedat plafonul alocat POIM.

"Obiectivul nostru este să asigurăm acest serviciu de bază pentru cetăţenii care nu sunt racordaţi la reţeaua de gaze naturale şi, prin acest program, vom branşa aproximativ 196.000 de familii la reţeaua de gaze", a precizat ministrul dezvoltării.

Ministrul Cseke Attila a reamintit că, prin Programul "Anghel Saligny", sunt alocate 65,5 miliarde de lei pentru extinderea şi modernizarea reţelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare şi gaz.

Anexă: Lista obiectivelor de investiţii finanţate prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny" din categoria de investiţii prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021.

https://www.mdlpa.ro/uploads/articole/attachments/6299dad5b7ac9664755217.pdf

MF | Comisia Europeană a dat undă verde IMM Prod şi Garant Construct

MF | Comisia Europeană a dat undă verde IMM Prod şi Garant Construct

Schemele de ajutor de stat pentru IMM-uri şi unităţi administrativ teritoriale - IMM PROD şi GARANT CONSTRUCT, coordonate de Ministerul Finanţelor, au primit astăzi, 3 iunie a.c., aprobarea Comisiei Europene. Programele se derulează prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi au un plafon total al garanţiilor de 4 miliarde de lei.

"Veşti bune pentru beneficiarii eligibili ai celor două scheme de ajutor de stat. Acordul Comisiei Europene înseamnă practic că cele două programe au devenit operaţionale şi că de luni, 6 iunie, se pot adresa celor 21 de bănci partenere pentru a solicita finanţare. Este un sprijin real pe care Guvernul îl acordă atât mediului de afaceri, cât şi unităţilor administrativ teritoriale pentru încurajarea producţiei autohtone şi a investiţiilor" a anunţat ministrul Finanţelor, dl Adrian Câciu.

Bugetul schemei de ajutor de stat aferent Programului IMM PROD este de 268.544.792 lei, aproximativ 54,25 milioane euro, iar plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în 2022 este de 1,5 miliarde lei.

GARANT CONSTRUCT are un buget în valoare de 495.572.822 lei, aproximativ 99,11 milioane euro, cu un plafon total al garanţiilor pentru 2022 de 2,5 miliarde lei.

Programul IMM PROD are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale de până la 90% din valoarea finanţărilor pentru asigurarea lichidităţilor şi pentru investiţiile care încurajează producţia autohtonă, creşterea capacităţii de producţie, reconversia de la intermediere la producţie, digitalizarea activităţii şi alinierea la obiectivele de mediu.

Beneficiarii eligibili sunt IMM-uri, inclusiv start-up-uri, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale, forme de organizare a profesiilor liberale care pot desfăşura activităţi de producţie şi care au sediul principal sau secundar într-o zonă urbană.

Programul GARANT CONSTRUCT are două componente - SubProgramul de susţinere a proiectelor de investiţii pentru IMM-urile din sectorul construcţiilor şi SubProgramul de susţinere a proiectelor de investiţii la scară mică pentru UAT-uri, care presupun finanţarea unor activităţi din sectorul construcţiilor.

Obiectivul principal al programului este susţinerea proiectelor privind îmbunătăţirea eficienţei energetice, investiţii în domeniul energiei verzi şi alinierea la obiectivele de mediu implementate de IMM-urile din domeniul construcţiilor şi de unităţile administrativ-teritoriale, prin acordarea de garanţii guvernamentale de maximum 90% din valoarea finanţărilor.

Pentru 2022, plafonul total al garanţiilor de 2,5 miliarde lei, se împarte în mod egal între cele două componente.

Beneficiarii eligibili ai SubProgramului de susţinere a proiectelor de investiţii pentru IMM-urile din sectorul construcţiilor sunt IMM-uri, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale, forme de organizare a profesiilor liberale, precum arhitecţii şi birourile individuale de arhitectură. SubProgramul de susţinere a proiectelor de investiţii la scară mică dedicat UAT-urilor, respectiv municipiilor, oraşelor şi comunelor are în vedere finanţarea unor activităţi din sectorul construcţiilor şi a proiectelor de mică dimensiune.

Biroul de relaţii cu mass-media

MDLPA: Reglementăm eficientizarea zonelor metropolitane

MDLPA: Reglementăm eficientizarea zonelor metropolitane

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, un act normativ care stabilește cadrul instituțional, obiectivele, competențele, finanțarea și instrumentele specifice politicii de dezvoltare metropolitană în România, anunță ministrul Cseke Attila.

”Fluxul economic și de persoane nu se oprește la limita unui municipiu. Crearea cadrului de politică pentru o transformare urbană durabilă este esențială, iar obiectivul reformei este de a le permite persoanelor care locuiesc în zone urbane, inclusiv celor din comunități periferice, să aibă acces sporit la servicii de calitate, cum ar fi mobilitatea, locuințele și alte servicii publice furnizate la nivel local”, a declarat ministrul.

Conform actului normativ, se definește zona metropolitană din Codul Administrativ prin introducerea conceptului de teritoriu metropolitan ca fiind teritoriul din jurul municipiilor, în cadrul căruia se creează relații reciproce de influență în domeniul căilor de comunicație, economic, social, cultural și al infrastructurii edilitare. Teritoriul metropolitan se delimitează:

- pentru municipiul București – cel puțin teritoriul administrativ al județului Ilfov;

- pentru municipiile reședință de județ – cel mult primele două coroane urbane;

- pentru municipii, altele decât cele reședință de județ – cel mult prima coroană urbană.

Unitățile administrativ-teritoriale membre pot mandata zona metropolitană să exercite în numele lor o serie de atribuții precum: elaborarea, adoptarea, monitorizarea și evaluarea periodică a strategiei integrate de dezvoltare metropolitană, a planului de mobilitate urbană durabilă al zonei metropolitane și a planului urbanistic general al zonei metropolitane; elaborarea politicii fiscale comune care să favorizeze atragerea de investiții de capital străin sau autohton; elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru proiectele de interes metropolitan; promovarea, depunerea și implementarea de proiecte finanțate din fonduri naționale, europene sau internaționale, de interes pentru dezvoltarea la nivelul zonei metropolitane etc.

Prin acest act normativ, se propune și mecanismul prin care, pentru contribuabilii care își au domiciliul pe raza zonei metropolitane, impozitul pe venit se virează astfel:

30% către bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale municipiilor pe al căror teritoriu își au domiciliul angajații;

70% către bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale municipiilor pe al căror teritoriu își desfășoară activitatea angajatorii care au calitatea de plătitori ai impozitului pe venit.

De asemenea, o cotă de 5% din impozitul pe venit se virează de către Ministerul Finanțelor, prin direcțiile generale regionale ale finanțelor publice județene, respectiv Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, către zona metropolitană constituită.

Pentru a nu afecta funcționarea structurilor existente, zonele metropolitane deja constituite își pot menține delimitarea teritorială actuală, susține ministrul. Elaborarea și adoptarea legii privind zonele metropolitane reprezintă un jalon inclus în componenta 10 – Fondul local din Planul Național de Redresare și Reziliență, reforma 2. Proiectul de lege adoptat de către Guvern va intra în Parlament, în vederea dezbaterii și aprobării.

Free Joomla templates by Ltheme