S-a semnat protocolul privind elaborarea SF-ului și a documentației tehnice pentru Varianta de ocolire Călărași

S-a semnat protocolul privind elaborarea SF-ului și a documentației tehnice pentru Varianta de ocolire Călărași

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi pe pagina personală de Facebook, semnarea protocolului de colaborare dintre CNAIR și autoritățile locale din Călărași și Slobozia care vizează elaborarea Studiului de Fezabilitate și a documentației tehnice pentru obținerea Autorizației de Construire și Proiectul Tehnic de execuție pentru Varianta de ocolire Călărași, respectiv Varianta de ocolire Slobozia. Aceste noi investiții finanțate din fonduri europene vor contribui nu doar la descongestionarea traficului rutier local ci și la dezvoltarea economiei locale.

“Descentralizarea proiectelor de infrastructură rutieră continuă!

CNAIR a semnat, astăzi, cu reprezentanții autorităților locale din Călărași și Slobozia mai multe protocoale de colaborare. În baza acestor documente vor fi elaborate și obținute:

- Studiul de Fezabilitate, documentația tehnică pentru Autorizația de Construire și și Proiectul Tehnic de Execuție pentru Varianta de ocolire Călărași.

- Studiul de Fezabilitate, documentația tehnică pentru Autorizația de Construire și Proiectul Tehnic de Execuție pentru Varianta de ocolire Slobozia.

Variantele de ocolire vor contribui atât la descongestionarea traficului rutier local, cât și la dezvoltarea economiei locale.”, se arată în mesajul postat pe Facebook.

Acordarea ajutoarelor sociale pentru persoanele defavorizate intră în linie dreaptă

Acordarea ajutoarelor sociale pentru persoanele defavorizate intră în linie dreaptă

Marți, 17 mai, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloș, a semnat contractele pentru emiterea cardurilor necesare pentru plata ajutoarelor sociale în valoare de 250 lei, acordate persoanelor defavorizate. Câștigătorii achiziției directe realizate de MIPE sunt Edenred, Sodexo și UpRomania.

Livrarea cardurilor către beneficiari va fi efectuată de Compania Națională Poșta Română. În acest sens, în cursul zilei de astăzi, a fost semnată „Convenția de etichetare, colectare și distribuție a tichetelor sociale emise pe suport electronic”, între MIPE și reprezentanții Poștei.

Banii, oferiți în patru tranșe până la sfârșitul acestui an, vor putea fi folosiți pentru cumpărarea de produse alimentare de bază și/sau pentru asigurarea de mese calde. Reamintim că vor beneficia de ajutoare sociale aproximativ 3,1 milioane de persoane, din următoarele categorii:

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei (număr estimat: peste 2,3 milioane persoane);

b) persoanele (copii și adulți), încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei (număr estimat: peste 400.000 de persoane);

c) familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

f) persoanelor fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Plata ajutoarelor sociale face parte din măsura temporară „Sprijin pentru România” și are un buget de 3,1 miliarde lei cu sursă de finanțare de la bugetul de stat (prin bugetul MIPE) și din fonduri europene nerambursabile (din Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială aferent perioadei de programare 2021-2027 și din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020).

Acordarea ajutoarelor sociale este reglementată de OUG nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia, publicată aici: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/255025.

 Ion Găman, numit secretar de stat în cadrul MADR

Ion Găman, numit secretar de stat în cadrul MADR

Începând de luni, 16 mai, Ion Găman ocupă funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale dup ce Decizia pentru numire a fost semnată de premierul Nicolae Ciucă şi publicată în Monitorul Oficial nr. 485.

Consilier judeţean, Găman a fost susţinut pentru ocuparea acestei funcţii de către organizaţia judeţeană PSD Călăraşi.

Ion Găman devine al 6 lea secretar de stat, din echipa ministrului Adrian Chesnoiu mai făcând parte Sorin Moise (PSD), Iulian Bucur (PSD), Aurel Simion (PNL), Costin Telehuz (PNL) şi Antal Barabasi (UDMR).

Poziția de subsecretar de stat este ocupată de către Cristian-Mihael Leonov.

Peste 500 milioane de euro, accesaţi în prima oră de la lansarea apelurilor de proiecte pentru Fondul Local

Peste 500 milioane de euro, accesaţi în prima oră de la lansarea apelurilor de proiecte pentru Fondul Local

Au fost depuse, în prima oră de la lansarea proiectelor, cereri de finanţare pentru peste 500 de milioane de euro din bugetul total de 2,7 miliarde al Fondului Local, componentă a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), gestionat de Ministerul Dezvoltării - anunţă ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila.

După cum este cunoscut, Ministerul Dezvoltării gestionează şi fondurile pentru renovarea clădirilor prin PNRR, Valul Renovării, care a avut un succes similar la lansarea apelurilor de proiecte.

În conformitate cu reglementările şi ghidurile solicitantului publicate, Ministerul Dezvoltării a lansat, astăzi, 16 mai, ora 10:00, apelurile de proiecte pentru dezvoltarea localităţilor şi a unei infrastructuri moderne şi prietenoase cu mediul.

Cererile de finanţare pot fi depuse exclusiv online, de către autorităţile publice, pe site-ul ministerului: www.mdlpa.ro/investitii/PNRR

În prima oră au fost înregistrate 784 de cereri de finanţare, cu o valoare de peste 500 de milioane de euro - anunţă ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Numărul cererilor primite şi fondurile disponibile rămase pot fi consultate, în timp real, pe pagina ministerului: https://mdlpa.ro/pages/pnrrbuget

După cum este cunoscut, din Fondul Local, comunităţile locale, cu finanţare de la Ministerul Dezvoltării, pot construi, la nivel naţional, în total 5.522 de locuinţe pentru tineri şi specialiştii din sănătate şi învăţământ, eficiente energetic, vor putea fi înnoite parcurile de vehicule destinate transportului public cu 1.135 de vehicule nepoluante, pentru care se vor instala şi 13.200 puncte de reîncărcare. De asemenea, se vor realiza 1.091 km de piste pentru biciclete.

N. Ciucă: Două treimi din măsurile cuprinse în Programul "Sprijin pentru România" sunt active

N. Ciucă: Două treimi din măsurile cuprinse în Programul "Sprijin pentru România" sunt active

Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă:  "Majoritatea măsurilor incluse în ”Sprijin pentru România” au fost deja aprobate la o lună după ce Coaliția de Guvernare a lansat acest program. Peste două treimi din pachetul de sprijin în valoare totala de 17,3 miliarde de lei sunt active și produc efecte. Implementarea acestor soluții de protecție pentru cetățeni și economie implică o finanțare din fonduri naționale și europene de 11,5 miliarde de lei.

Am reușit la nivelul Guvernului ca în decurs de o lună să aprobăm cele mai multe din măsurile cuprinse în Programul "Sprijin pentru România. Împreună cu Parlamentul și cu liderii Coaliției de Guvernare ne-am asigurat că sunt disponibilizate fonduri de la bugetul de stat și din resurse europene pentru punerea in aplicare a deciziilor de protejare a cetățenilor români și economiei.

Vestea primită recent de la Bruxelles privind susținerea din fonduri europene a măsurilor sociale incluse în "Sprijin pentru România" este urmată de o altă decizie favorabilă economiei noastre. Mulțumită eforturilor ministrului Boloș și echipei Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene, investitorii români vor beneficia de încă 412 milioane euro sub formă de granturi pentru activități productive. Este o măsură nouă, necesară, despre care am discutat cu antreprenorii.

Deplasările în teritoriu și consultările permanente cu mediul de afaceri confirmă justețea măsurilor luate, dar și faptul ca este nevoie să continuăm în același ritm și pe aceeași linie de echilibru, care să asigure susținerea economiei românești și protejării populației".

Prin măsurile cuprinse in Programul "Sprijin pentru România", adoptate de Guvern și Parlament,  în economie intră finanțări de opt miliarde de lei. Beneficiază de sprijin:

  • Investițiile cu impact major în economie, a căror valoare depășește 1 milion de euro – această schemă de ajutor de stat are la dispoziție 200 de milioane de euro pentru stimularea proiectelor de dezvoltare regională
  • Companiile din sectorul transportului rutier de mărfuri și persoane pentru a compensa cresterea prețurilor la carburant - 300 de milioane de lei
  • Proiectele de investiții aflate în derulare – prin două Ordonanțe de Urgență aprobate de Guvern sunt puse la dispoziție 5,2 miliarde de lei din fonduri naționale și europene pentru a preîntâmpina eventuale blocaje în derularea proiectelor din cauza creșterii prețurilor la materiale de construcții, utilaje, forță de muncă
  • Fermierii români au la dispoziție 300 de milioane de euro - granturi pentru capital de lucru, și muncitorii din agricultură, sector în care salariul minim a fost stabilit la 3.000 de lei lunar, similar celui din construcții.

O parte consistentă a pachetului de măsuri are în vedere protejarea populației de efectele creșterii prețurilor și ale perioadei dificile pe care o traversăm, astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă. Măsuri sociale stabilite până acum prin Programul "Sprijin pentru România" au un impact de aproximativ 3,5 miliarde de lei.

  • A fost aprobată, recent, în Guvern, acordarea de tichete sociale în valoare de 250 de lei pentru persoanele cu venituri reduse.
  • Aproximativ 3 milioane de persoane - pensionari, persoane cu dizabilități, familii cu venituri mici și persoane fără adăpost - beneficiază de aceste vouchere o dată la două luni, bani pe care îi pot folosi pentru a-și cumpăra produse alimentare sau, în măsura în care vor dori acest lucru, o masa caldă. Valoarea totală a acestui program este de 3,1 miliarde lei, iar jumătate din bani provin din fonduri europene.

În Parlament, a fost dublată norma de hrană pentru pacienții din spitale și pentru vârstnicii instituționalizați - de la 11 lei/zi – la 22 de lei/zi - Peste 3 milioane de persoane vor beneficia de această măsură.

Valoarea totală este de aproximativ 270 de milioane de lei.

Alocația zilnică de hrană pentru copiii din sistemul instituționalizat crește de la 12 la 16 lei/zi, respectiv de la 16,6 la 22 lei/zi, în funcție de vârstă. Valoarea este de aproximativ 86 milioane.

  • De asemenea, a fost prelungită acordarea șomajului tehnic pentru angajații din firmelor afectate din cauza conflictului din Ucraina, protejându-le astfel locurile de muncă.

În continuare, Guvernul pregătește următoarele măsuri de sprijin economice și sociale anunțate în "Sprijin pentru România".

  • Ministerul Agriculturii are în etapă avansată proiectul prin care fermierii vor beneficia de 200 de milioane de euro pentru procesarea materiei prime în România. Este o măsură care, alături de celelalte luate pentru susținerea sectorului agricol, va avea efect și asupra prețurilor produselor agricole.
  • Programul Kurzarbeit aflat acum în vigoare până la începutul lui iunie, va continua în perioada următoare
  • Va fi stimulată creșterea voluntară a salariului minim lunar pe economie, de către angajatori, cu 200 de lei pe lună, prin exceptarea impozitării suplimentare a sumei ce reprezintă majorarea. Măsura va avea impact pentru 1,6 milioane de salariaţi.
  • Acordarea voucherelor de 30 de euro lunar elevilor care primesc burse sociale este o altă măsură pe care Ministerul Educatiei o are pregătită.
  • Ministerul Familiei pregătește două proiecte de acte normative – o Hotărâre de Guvern și o Ordonanță de Urgență - care vor pune în aplicare programele de sprijin pentru tineri și măsurile de protecție și îmbunătățire a vieții copiilor instituționalizați.

Guvernul României va continua să acționeze cu responsabilitate, utilizând toate resursele pe care le are la dispoziție - din bugetul național sau din fonduri europene, pentru a proteja economia și populația de efectele severe generate de crizele multiple pe care le traversăm la nivel european. Sprijinirea investițiilor, implementarea proiectelor de dezvoltare și reformă, alături de gestionarea atentă a resurselor vor stimula creșterea economică și vor menține ritmul necesar pentru modernizarea țării.

Free Joomla templates by Ltheme