LIFE

16 ani de la Întronizarea Preasfințitului Vincențiu

16 ani de la Întronizarea Preasfințitului Vincențiu

Sâmbătă, 28 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit slujba parastasului pentru arhiereii liturghisitori, care acum 16 ani au fost prezenți la întronizarea Preasfinției Sale și care au trecut prin Porțile Veșniciei.

Duminică, 29 iunie 2025, în Episcopia Sloboziei și Călărașilor, praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel a fost prilej de mare bucurie pentru clerul și credincioșii care au aniversat și împlinirea a 16 ani de când Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a fost întronizat în Eparhia din Bărăgan.

A fost moment de înnoire duhovnicească, pentru toți reprezentanții autorităților centrale, județene și locale și mulțime de credincioși din Episcopia Sloboziei și Călărașilor.

Evenimentul a fost marcat de săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești, unde, sub protia Preasfinției Sale au slujit preacuviosul părinte vicar eparhial, preacucernicii părinții consilieri, protopopi, inspectori, preoți și diaconi și arhidiaconi.

Dialogul liturgic a fost întreținut de Corala Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia, dirijată de domnul profesor Emil Mihai.

La ceas aniversar, Preasfinția Sa a acordat prin hirotesie înaltul rang de Iconom-Stavrofor cu distincția „Crucea Sloboziei” preacucernicului părinte Marius Gabriel Vasile de la Parohia Mircea cel Bătrân și rangul de Iconom, preacucernicului părinte inspector Ștefăniță Gabriel Ștefan, slujitor al Catedralei Episcopale.

După Sfânta Liturghie, s-a săvârșit slujba de Te Deum, iar preoții și credincioșii au avut ocazia binecuvântată de a-l felicita pe părintele lor duhovnicesc, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu.

La momentul predicii, Preasfinția Sa a vorbit despre Sfinții Apostoli Petru și Pavel, despre lucrarea misionară săvârșită, model pentru noi cei de astăzi de mărturisire a credinței creștine.

Preasfinția Sa a mulțumit preoților și credincioșilor pentru dragostea cu care l-au înconjurat la acest moment aniversar, exprimându-și nădejdea că lucrarea de mântuire pe care slujitorii sfintelor altare din cele două județe ale Episcopiei noastre o săvârșesc, va spori înzecit și însutit în anii care vor urma.

Episcopia Sloboziei și Călărașilor este prima Eparhie înființată după Revoluția din 1989, iar Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu este al treilea arhipăstor al acestei eparhii.

Târnosirea bisericii „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Călărași

Târnosirea bisericii „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Călărași

Joi, 12 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit după slujba de sfințire (târnosire) a Bisericii „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Călărași.

Alături de ierarh au slujit preacucernicii părinți consilieri, Florin Ionescu, Manuel Rusu, Marius-Gabriel Purcărea și Nicușor-Silviu Das­călu, părintele Vasile Viorel Dinu, Protopop de Călărași, preoți, arhidiaconi și diaconi.

Ierarhul, urmat de soborul de preoți și diaconi, a înconjurat loca­șul de cult, sfințind lucrările exterioare. Unul dintre cele mai importante momente ale acestei slujbe a fost întocmirea Sfintei Mese, urmat de sfințirea veșmântului pictural și al icoanelor catapetesmei.

Dialogul liturgic a fost întreținut de un grup restrâns al Corului „Mihail Vulpescu” din Călărași.

Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a vorbit credincioșilor despre jertfa și truda zidirii frumoasei biserici, mulțumind celor care au ajutat la ridicarea și înfru­mu­se­ța­rea acestui locaș de cult, ctitori și binefăcători.

Tot cu această ocazie, Preasfințitul Părinte a acordat „Crucea Sloboziei în Grad de Cruce Aniversară” preacucernicului părinte Costel Lazăr, pentru lucrarea jertfelnică depusă la ridicarea bisericii.

La sfârșitul slujbei, toți credin­cioșii au avut binecuvântarea de a trece prin Sfântul Altar, sărutând Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, aflate pe Sfânta Masă nou sfințită.

Duminică, 15 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu va săvârși prima Sfântă Liturghie în biserica cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Călărași.

tarnosire2

Prima Sfântă Liturghie Arhierească la biserica Sfinții Martiri Brâncoveni din Călărași

Prima Sfântă Liturghie Arhierească la biserica Sfinții Martiri Brâncoveni din Călărași

Duminică, 15 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit prima Sfântă Liturghie în biserica Sfinții Martiri Brâncoveni din Călărași, după slujba de târnosire oficiată în ziua de joi, 12 iunie 2025.

Răspunsurile liturgice au fost date de studenți, absolvenți și elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijați de studentul Cristian Alexandru Brateș.

La vremea împărtășirii slujitorilor, două tinere, Bombardezi Bruna Efremia și Daria Stoean, au interpretat pricesne și cântări religioase, impresionând numeroșii credincioși care au participat cu evlavie la acest moment istoric din viața comunității.

Preasfinția Sa a împărtășit copiii prezenți la Sfânta Liturghie.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a rostit un cuvânt de învățătură în lumina Duminicii întâi după Rusalii – a Tuturor Sfinților –, subliniind chemarea fiecărui creștin la sfințenie și jertfelnicie. A vorbit și despre această biserică nouă, închinată Sfinților Martiri Brâncoveni, care devine de astăzi loc de întâlnire a omului cu Dumnezeu, altar de rugăciune și lumină în viața cetății. După pilda Sfinților, suntem chemați să nu ne rușinăm de Evanghelie, ci să trăim cu credință și curaj mărturisirea noastră creștină.

Preasfinția Sa a binecuvântat toți credincioșii prezenți la slujbă.

Sursa text și foto www.sfesc.ro

Cum îți crești reziliența emoțională în fața stresului

Cum îți crești reziliența emoțională în fața stresului

Trăim vremuri în care adaptabilitatea nu mai este un avantaj, ci o necesitate. Ritmul accelerat al vieții, incertitudinile, expunerea constantă la informație și presiunile personale sau profesionale ne testează capacitatea de a rămâne în echilibru. În acest context, reziliența emoțională devine una dintre cele mai importante resurse psihologice ale omului modern.

Reziliența emoțională se referă la capacitatea unei persoane de a se adapta în fața stresului sau a crizelor. Cei rezilienți reușesc să „meargă înainte” și să facă față adversităților fără consecințe de lungă durată. Cei mai puțin rezilienți, însă, au dificultăți mai mari în gestionarea stresului și a schimbărilor – fie ele majore sau minore.

Cercetările arată că persoanele care gestionează cu ușurință stresul cotidian sunt, de asemenea, mai capabile să facă față cu brio și unor crize serioase. Prin urmare, reziliența nu este importantă doar în fața tragediilor, ci și în provocările obișnuite ale vieții de zi cu zi.

Angela Nuțu, psihoterapeut și coach: “ Reziliența nu înseamnă să nu suferi, să nu plângi sau să nu te afecteze evenimentele din viața ta. Nu este despre „a fi tare” cu orice preț. Este despre a simți durerea fără să te lași definit de ea. Este abilitatea psihologică de a reveni la un echilibru intern după evenimente traumatice, eșecuri sau pierderi. Este o combinație de reglare emoțională, convingeri sănătoase și susținere relațională. Practic, este un set de abilități care se pot învăța și cultiva.”

Dezvoltarea rezilienței emoționale nu necesită întotdeauna intervenții majore sau procese terapeutice intense. Uneori, puterea de a face față stresului și de a rămâne centrat în fața provocărilor vine din alegeri simple, repetate și conștiente, care modelează treptat modul în care ne raportăm la lume și la noi înșine.

Iată care sunt pilonii rezilienței emoționale:

  1. Conștientizarea de sine. Asta presupune să-ți observi gândurile, emoțiile și reacțiile în timp real, fără să le judeci sau să le reprimi. Cu cât devii mai conștient de tiparele tale automate – cum reacționezi la stres, ce te rănește, ce te activează emoțional – cu atât câștigi mai mult control asupra felului în care gestionezi provocările. Această formă de luciditate emoțională este fundamentul tuturor schimbărilor interioare.
  2. Reglarea emoțională. Reziliența nu înseamnă să nu simți, ci să știi cum să-ți reglezi emoțiile intense. Atunci când corpul este în alertă, mintea intră în blocaj, iar reacțiile devin impulsive. Prin tehnici precum respirația conștientă, relaxarea progresivă, mindfulness sau mersul în natură, îți poți calma sistemul nervos. Un corp liniștit creează spațiu pentru gândire clară și acțiuni constructive, chiar și în mijlocul evenimentelor stresante.
  3. Flexibilitate în gândire. Unul dintre cele mai puternice instrumente ale unei persoane reziliente este capacitatea de a schimba perspectiva. Nu putem controla tot ce ni se întâmplă, dar putem controla sensul pe care îl dăm evenimentelor. În loc de „nu voi reuși niciodată”, întreabă-te „ce pot învăța din asta?”, „care e partea asupra căreia am control?”, „ce resurse interioare am uitat să folosesc?”.
  4. Relații importante. Avem nevoie de oameni în jurul nostru care să ne fie alături nu doar când totul merge bine, ci mai ales când ne simțim copleșiți, confuzi sau fragili. Relațiile sigure – cu familia, prietenii apropiați, partenerul de viață– funcționează ca un fel de plasă de siguranță psihologică. Ele ne oferă înțelegere, validare și sprijin emoțional, reducând senzația de singurătate și nesiguranță. A vorbi sincer despre ce simți, a cere ajutor fără rușine – toate acestea sunt acte de maturitate care, paradoxal, întăresc nu doar legăturile, ci și forța ta interioară.
  5. Autocompasiunea. Autocompasiunea înseamnă să te porți cu tine însuți așa cum ai face cu un prieten drag care trece printr-un moment greu. Nu înseamnă slăbiciune sau autocompătimire, ci o atitudine sănătoasă și matură de înțelegere și acceptare a propriei suferințe. În loc să te judeci sau să te învinovățești pentru greșeli sau vulnerabilitate, alegi să te susții cu blândețe
  6. Sensul personal. Unul dintre cei mai puternici predictori ai rezilienței este sentimentul că viața ta are un sens. Acesta poate veni din muncă, relații, spiritualitate, pasiuni sau cauze în care crezi profund. Când ai un „de ce” clar, găsești și un „cum” – chiar și atunci când circumstanțele par imposibile. Sensul personal funcționează ca un far interior care te ghidează prin momentele de grele.
  7. Încrederea în propriile resurse. Reziliența se hrănește din convingerea că „pot face față, chiar dacă va fi greu”. Nu e vorba de optimism naiv, ci de un sentiment realist al propriei competențe emoționale. Oamenii rezilienți își cunosc limitele, dar nu se definesc prin ele – se definesc prin resursele și valorile care le dau forță.

“Acești piloni nu funcționează separat, ci se susțin reciproc. Poți pune în practică pilonii rezilienței emoționale identificând activitățile pe care le faci zilnic sau săptămânal și care te susțin fizic, emoțional, mental, social și spiritual. Deși fiecare dintre aceste pași poate părea mic, împreună, mentalitatea și acțiunile legate de reziliență te pot ajuta să te simți puternic, relaxat, capabil și mai conectat cu cei din jurul tău”, concluzionează Angela Nuțu.

Angela Nuțu este Psihoterapeut, Coachm Doctor în Neuroștiințe și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 20 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 30 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP și Psihoterapeut.

Cele patru tipuri de temperament: tu care ești?

Cele patru tipuri de temperament: tu care ești?

Cuvântul „temperament” se referă la amestecul de trăsături sau tendințe naturale cu care o persoană se naște și care fac parte din personalitatea sa. Temperamentul este, de asemenea, o nevoie care împinge și motivează oamenii să acționeze în conformitate cu tendințele lor naturale.

Gândește-te așa: temperamentul tău este modul în care ești cea mai mare parte a timpului, în majoritatea situațiilor, pe parcursul vieții. Ideea că temperamentul unei persoane este înnăscut există de cel puțin 2400 de ani. Părintele medicinei moderne, Hippocrate, a fost unul dintre pionierii care au observat diferențe esențiale în comportamentul oamenilor.

Despre importanța temperamentului, hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă” Temperamentul este amprenta noastră emoțională – modul în care simțim, reacționăm și interacționăm cu lumea. Deși fiecare dintre noi este unic, există patru tipuri fundamentale de temperament: sangvinic, coleric, flegmatic și melancolic. Înțelegerea propriului temperament este un prim pas important către autocunoaștere, echilibru și relații mai armonioase.”

Fiecare temperament reprezintă un amestec unic de caracteristici, puncte forte și provocări.

1. Temperamentul sangvinic. Sangvinicul este expansiv, cald, optimist și sociabil. Îl recunoști ușor: e acea persoană care umple încăperea cu energie, vorbește mult și adesea râde cu poftă. Trăiește în prezent, este spontan, carismatic și adesea impulsiv. Este atras de noutate și varietate, dar poate deveni dezorganizat sau superficial dacă nu își antrenează răbdarea și perseverența.

Puncte forte: comunicativ, empatic, energic

Provocări: lipsa de constanță, uită detalii, evită rutina

2. Temperamentul coleric. Colericul este ambițios, hotărât și orientat spre obiective. Se simte în largul lui când are un scop clar și un drum de urmat. Este liderul natural, cel care nu se teme de confruntare și care preia controlul ușor în orice situație. Totuși, poate deveni autoritar, nerăbdător sau insensibil la nevoile celorlalți, mai ales dacă simte că lucrurile nu merg „ca la carte”.

Puncte forte: determinare, inițiativă, spirit de conducere

Provocări: impulsivitate, dificultate în a asculta, tendință spre control

3. Temperamentul flegmatic. Flegmaticul este echilibrat, liniștit și profund. Rareori îl vezi grăbit sau furios – preferă armonia și evită conflictele. Este un excelent ascultător și loial în relații. Nu caută neapărat lumina reflectoarelor, dar este un pilon de stabilitate pentru cei din jur. În schimb, poate deveni pasiv, indecis sau lipsit de motivație când nu este stimulat.

Puncte forte: calm, empatie

Provocări: lipsă de inițiativă, amânare, teamă de schimbare

4. Temperamentul melancolic. Melancolicul este analitic, introspectiv și sensibil. Caută sensul profund în tot ce trăiește și nu se mulțumește cu ce vede la suprafață. Este perfecționist și atent la detalii, dar poate deveni autocritic și predispus la anxietate. Melancolicul are nevoie de spațiu și timp, dar când îți oferă încrederea sa, devine un prieten loial și profund dedicat.

Puncte forte: profunzime, conștiinciozitate, creativitate

Provocări: hipersensibilitate, rigiditate, tendințe depresive

“Temperamentul tău nu e o etichetă. E o hartă. Este important să înțelegem că niciun temperament nu este „mai bun” decât altul. Fiecare are un potențial de dezvoltare extraordinar. Mai mult, majoritatea dintre noi avem o combinație de trăsături, cu un temperament dominant și altele secundare. În loc să te întrebi „Ce tip de temperament e mai bun?”, întreabă-te: „Cum pot folosi ce sunt, ca să devin cine vreau să fiu?” încheie Eugen Popa.

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

8 români mor zilnic din cauza cancerului de prostată

8 români mor zilnic din cauza cancerului de prostată

Cancerul de prostată este cel mai frecvent tip de cancer la bărbații din Romania, urmat de cancerul pulmonar. În fiecare an, pe data de 11 iunie, este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului de Prostată, o inițiativă care urmărește creșterea gradului de conștientizare privind importanța depistării precoce, prevenției și tratamentului.

În România, sunt înregistrate anual 10.442 de cazuri noi de cancer de prostată și 2.854 de decese. „Cu 39.525 de pacienți activi în România, cancerul de prostată nu este o statistică, este o criză de care trebuie să avem grijă. Discuțiile deschise cu medicul de familie sau urologul și efectuarea regulată a testului PSA și a tușeului rectal, mai ales după vârsta de 50 de ani, sunt esențiale pentru depistarea precoce a cancerului de prostată și pot face diferența dintre viață și moarte.” spune Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Boala apare la bărbați în glanda prostatică, situată sub vezica urinară, fiind responsabilă pentru producerea lichidului seminal. Deși în multe cazuri, cancerul de prostată evoluează lent și nu provoacă simptome evidente pentru ani de zile, există forme agresive care pot produce metastaze, în special la nivel osos.

Printre factorii de risc se numără vârsta (peste 65 de ani), istoricul familial de cancer de prostată, mutațiile genetice precum BRCA2, obezitatea și lipsa activității fizice. De asemenea, studiile arată că bărbații de origine afro-americană prezintă un risc mai mare de a dezvolta și de a muri din cauza acestei boli.

Diagnosticul cancerului de prostată se realizează prin testul PSA, tușeu rectal, imagistică prin rezonanță magnetică și biopsie. Tratamentul variază în funcție de stadiul bolii și include supravegherea activă, intervenția chirurgicală, radioterapia, hormonoterapia și, în unele cazuri, chimioterapia și terapiile țintite.

„Cancerul de prostată nu reprezinta o condamnare in conditile depistarii precoce pentru ca poate fi tratat eficient. Lipsa de informare, rușinea sau teama îi determină pe mulți bărbați să amâne consultul medical. Este importanta educația și campaniile de conștientizare. Informarea corectă, prevenția, controalele periodice precum si diagnosticul precoce si terapiile adecvate sunt armele cele mai importante în combaterea cu aceastei boli.” spune Dr. Daniela Zob, medic oncolog.

„Mortalitatea este alarmantă. Peste 30%, în condițiile în care, în țări cu programe active de screening, aceasta este sub 10%. De ce această discrepanță? Pentru că în România nu avem un program național de screening pentru cancerul de prostată. Nu există invitații trimise automat bărbaților de peste 50 de ani. Nu există trasee clare pentru testare, urmărire și tratament precoce. Totul rămâne la inițiativa pacientului, sau, mai grav, la întâmplare.”
spune Dr. Osama Salloum, medic specialist Urologie medic primar urolog

În multe țări dezvoltate, rata de supraviețuire la 5 ani depășește 90%. În România, din păcate, mulți pacienți ajung la medic în stadii avansate, când opțiunile de tratament sunt limitate.

5 lucruri pe care ar trebui să le știe orice bărbat despre cancerul de prostată:

  1. Cancerul de prostată poate evolua fără simptome.
    În stadiile incipiente, boala este adesea silențioasă. Multe cazuri sunt descoperite întâmplător, în urma unor controale de rutină.
  2. Vârsta este principalul factor de risc.
    Riscul crește semnificativ după vârsta de 65 de ani. De asemenea, un istoric familial de cancer de prostată dublează riscul de a dezvolta boala.
  3. Testul PSA poate salva vieți.
    PSA (antigenul specific prostatic) este o analiză de sânge simplă, dar extrem de utilă pentru depistarea precoce a bolii.
  4. Există forme agresive care pot metastaza rapid.
    Nu toate cancerele de prostată sunt lente. Unele evoluează rapid și se pot răspândi, mai ales la nivel osos, necesitând tratament imediat.
  5. Stilul de viață contează.
    Alimentația echilibrată, exercițiul fizic regulat și evitarea obezității pot reduce riscul de apariție a cancerului de prostată sau pot îmbunătăți evoluția bolii.

Surse :

The Global Cancer Observatory (GLOBOCAN 2022) https://gco.iarc.fr

Let’s Talk Prostate Cancer – Digital Atlas, România https://www.letstalkprostatecancer.com/digital-atlas/romania

World Life Expectancy – Romania Prostate Cancer Statistics https://www.worldlifeexpectancy.com/fr/romania-prostate-cancer

Free Joomla templates by Ltheme