Nu toate tipurile de abuz vin cu semne vizibile sau avertismente. Abuzul emoțional poate lua mai multe forme. Uneori se poate ascunde sub forma unor cuvinte dulci. Alteori, în valuri de tăcere completă.

Poate fi dificil să îți dai seama când ești victima abuzului emoțional. Poate nu recunoști unele dintre semne. Poate ai ajuns să crezi că ești prea sensibil sau că toate relațiile sunt așa.

Dar când începi să te simți izolat, lipsit de putere sau fără valoare în relația ta, ar trebui să acorzi mai multă atenție și să înveți să identifici semnalele de alarmă.

Abuzul emoțional implică controlarea unei alte persoane prin folosirea emoțiilor pentru a critica, jena, rușina, învinovăți sau manipula. Deși cel mai des apare în relațiile de cuplu sau căsătorie, abuzul emoțional poate apărea în orice tip de relație - inclusiv între prieteni, membri ai familiei și colegi de muncă.

Angela Nuțu, psihoterapeut și coach: “Scopul principal al abuzului emoțional este de a controla cealaltă persoană prin discreditarea, izolarea și reducerea ei la tăcere. Este una dintre cele mai greu de recunoscut forme de abuz, deoarece poate fi subtilă și insidioasă. Totuși, în unele cazuri poate fi și evidentă și manipulativă. Abuzul emoțional în cuplu poate apărea treptat și subtil. La început, comportamentul agresorului poate fi confundat cu comportamente "normale" într-o relație, precum sarcasmul sau critica constructivă. Cu timpul, aceste comportamente devin tot mai frecvente și mai intense.”

Oricum ar fi, abuzul emoțional poate să îți submineze stima de sine, făcându-te să te îndoiești de propriile percepții și de realitate. În cele din urmă, te poți simți prins într-o capcană. Persoanele abuzate emoțional sunt adesea prea rănite pentru a mai suporta relația, dar și prea speriate pentru a pleca.

Cum recunoști abuzul emoțional?

Abuzul emoțional poate apărea chiar dacă nu toate semnele sunt prezente. Poate fi subtil și greu de detectat, dar dacă te simți rănit, frustrat, confuz, neînțeles, depresiv, anxios sau fără valoare în relația ta, este posibil să fii victima abuzului emoțional. Iată câteva semne importante:

- Așteptări nerealiste: Persoana de lângă tine îți cere lucruri nerezonabile, așteaptă să îți sacrifici nevoile pentru ale sale și te critică constant.

- Invalidarea: Îți respinge sau distorsionează percepțiile și sentimentele, te acuză că ești prea sensibil și obișnuiește să îți respingă opiniile.

- Creează haos: Inițiază certuri inutile, face declarații confuze și se comportă imprevizibil, făcându-te să te simți nesigur.

- Șantaj emoțional: Persoana de lângă tine te manipulează prin vinovăție, te umilește și folosește fricile tale pentru a te controla.

- Superioritate: Obișnuiește să te învinovățească pentru greșelile sale și folosește sarcasmul pentru a te desconsidera. Face glume pe seama ta și are convingerea că știe mai bine decât tine.

- Controlul și izolarea: Vrea să controleze cu cine te vezi, îți monitorizează activitățile digitale, te acuză de infidelitate și îți restricționează libertatea.

Recunoașterea acestor semne te poate ajuta să iei primele măsuri pentru a opri abuzul emoțional.

Cum poți aborda problema abuzului emoțional cu partenerul meu?

Abordarea problemei abuzului emoțional cu partenerul tău poate fi dificilă și delicată, mai ales că adesea apare refuzul de a comunica despre aceste aspecte din partea lui.

Este recomandat să alegi un moment potrivit și să comunici deschis și sincer despre sentimentele și nevoile tale.

Dacă nu te simți în siguranță sau nu ești confortabil să discuți această problemă cu partenerul, poți solicita ajutorul unui terapeut specializat în psihoterapie de cuplu.

Terapia de cuplu sau terapia individuală pot fi opțiuni eficiente pentru a aborda problemele de comunicare și de relaționare care stau la baza abuzului emoțional.

În unele cazuri, poate fi necesară intervenția legală sau separarea de partenerul abuziv.

“Pentru a preveni abuzul emoțional în cuplu, este important să promovăm relații sănătoase și respectuoase, bazate pe comunicare deschisă și egalitate. Este esențial să fim conștienți de limitele personale și să nu tolerăm sau justificăm comportamente abuzive din partea partenerului. Dacă observăm semne de abuz emoțional, este important să acționăm și să căutăm ajutor..” concluzionează Angela Nuțu.

Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP și Psihoterapeut.

Oamenii care încearcă să slăbească cred, de multe ori, că mâncarea este problema, în timp ce nu este deloc aşa.

Cei mai mulți oameni atunci când decid să slăbească, fie că au nevoie să slăbească 4-5 kilograme, fie de 15-20 sau mai mult, își aleg o dietă alimentară din zecile care sunt promovate cu succes în toată lumea și încearcă să facă cât mai mult sport. Pare cât se poate de logic și măsurabil: cantitatea de energie pe care o aduci în corp sub forma alimentelor minus energia pe care o consumi trebuie să fie stocata undeva - adică sub formă de grăsime. Așa ne îngrășăm, așa slăbim.

Deci, de ce efectul yoyo este mai degrabă regula decât excepție? De ce suntem atatia dintre noi blocati în sistemul „îngrasare→ slabire→ ingrasare? De ce nu funcționează dietele bazate pe restricții alimentare pe termen lung? Sigur, poți să slăbești rapid. Este internetul plin de diete la modă care funcționează pentru a pierde rapid kilograme și sfaturi de cum să slăbești sănătos - în timp ce te simți înfometat.

Dar la ce bun este să slăbești doar pentru a o recâștiga rapid kilogramele în plus?

Despre cum putem să începem să ne înțelegem foamea, hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă” Foamea nu este doar în stomac sau în nivelul zahărului din sânge. Este în mintea ta - și acolo poți începe să o modelezi. Starea de foame are locul de control în creierul tau. Partea responsabilă pentru reglarea foamei se numește hipotalamus și se află în partea inferioară a creierului. Are senzori care gustă literalmente sângele. Ei detectează nivelurile de grăsimi, proteine și glucoză, precum și tensiunea arterială și temperatura. Hipotalamusul adună aceste date și le combină cu semnale senzoriale care se filtrează prin alte sisteme din creier - plinătatea în intestin, senzația și gustul și mirosul alimentelor, vederea alimentelor, chiar și momentul zilei sau alte circumstanțe din jur. Având în vedere toate aceste date, circuitele neuronale se antrenează pe obiceiurile noastre alimentare. De aceea, ne este foame în anumite momente ale zilei - nu din cauza stomacului gol, ci din cauza unui procesor neuronal sofisticat care anticipează nevoia de mai multă hrană.”

Dacă sari peste o masă, la început te vei simți foarte înfometat, dar apoi începi să te simți tot mai bine pe măsură ce depășești ora în care creierul tău trimite semnalul de foame.

Tot așa ajungem sătui la sfârșitul mesei. Din nou, nu din cauza stomacului plin. Dacă acesta este singurul tău semnal, atunci mănânci în mod drastic. Oricât ar putea suna contraintuitiv, există în mod normal un decalaj sănătos între a te simți plin și a avea stomacul plin.

Plinătatea psihologică este un sentiment de suficiență care provine dintr-un calcul mult mai complex. Hipotalamusul de fapt spune: „Tocmai ai mâncat un burger. Știu din experiența anterioară cu burgerii că în aproximativ două ore proteinele și grăsimile din sângele tău vor crește. Prin urmare, în așteptare, îți voi opri foamea acum. ” Sistemul învață, anticipează și reglementează. Funcționează pe fundal.

Consumă mai puține calorii și vei pierde în greutate. Dar încearcă în mod explicit să reduci caloriile și vei face exact opusul.

Iată ce se întâmplă: să presupunem că decizi să reduci caloriile. Mănânci mai puțin o zi, două, poate trei. Rezultatul? Starea ta de foame crește și, în următoarele cinci zile, mănânci mese mai mari și mai multe gustări, fără nici măcar să îți dai seama.

Oamenii tind să judece cât de mult au mâncat parțial după cât de plini se simt după masă, dar, din moment ce sentimentul de plinătate este parțial psihologic, dacă starea ta de foame este în alertă, poți să mănânci mai mult decât de obicei, să te simți mai puțin plin decât de obicei și, în mod greșit, să crezi că ai tăiat din calorii. S-ar putea să simți că faci progrese. La urma urmei, ești constant vigilent.

Sigur, din când în când aluneci, dar te întorci. Te simți bine până vezi că pe cântar schimbările tale nu apar. S-ar putea să scadă într-o zi și apoi să urce în următoarele două zile. Dansând sub suprafața conștiinței, starea ta de foame îți deformează percepțiile și alegerile.

Ce poți face?

Învățând cum să faci alegeri mai sănătoase și mai conștiente, este posibil să poți controla alimentația compulsivă, binge-ul și creșterea în greutate. Prin preluarea controlului asupra apetitului, poți obține, de asemenea, un sentiment de calm, niveluri ridicate de energie și vigilență din alimentele pe care le consumați.

Pentru a pierde în greutate, este util așadar să îți schimbi gândirea. Gestionarea greutății înseamnă schimbarea stilului de viață.

Pentru a avea succes, conștientizează rolul pe care îl joacă mâncarea în viața ta și învață cum să folosești gândirea pozitivă și strategiile de abordare comportamentală pentru a-ți gestiona alimentația și greutatea.

Pentru a te ajuta să începi, iată câteva sfaturi despre cum să slăbești ușor:

Nu sări peste mese.

Planifică mesele și gustările din timp.

Ține evidența obiceiurilor alimentare.

Limitează consumul de hrană cu câteva ore înainte de somn.

Bea multă apă.

Găsește modalități să-ți distragi atenția atunci când te confrunți cu pofte.

Fă mișcare în loc să mănânci când te plictisești.

Fii atent când mănânci. Nu mânca când te uiți la televizor, când lucrezi, conduci sau stai în picioare.

Urmărește dimensiunile porțiilor.

Dă-ți voie să mănânci o gamă largă de alimente fără a-ți interzice un anumit aliment.

Gândește-te că mâncarea sănătoasă este o schimbare a stilului de viață.

Folosește cu atenție cântarul. Nu te cântări mai mult de o dată pe săptămână.

Fă alegeri sănătoase.

“Dietele şi sportul sunt acțiuni exterioare pe care le impui asupra corpului tău, însă atâta timp cât tu nu lucrezi cu mintea şi cu resursele tale interioare, inevitabil te vei întoarce în punctul de plecare. Dacă ai încercat în mod repetat să slăbești dar nu ai avut niciodată succes, cel mai probabil gândurile și convingerile tale, nu dieta, te rețin. Asta pentru că excesul de greutate este o reflectare a stării tale mentale și emoționale.” concluzionează Eugen Popa

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

Mulți dintre noi avem în viața noastră persoane care par mereu să se simtă nedreptățite, lipsite de putere și care dau vina de fiecare dată pe cineva pentru ceea ce trăiesc. Acestea cred, în general, că viața li se întâmplă în afara controlului personal. Poate că ești chiar tu unul dintre aceștia, poate lucrezi cu cineva așa sau poate că ești căsătorit cu unul.

Mentalitatea de victimă este o modalitate de a privi viața, o orientare automată către sentimente de nedreptățire. Această mentalitate îi face pe oameni să se simtă lipsiți de putere în fața circumstanțelor și să se asigure că, orice s-ar întâmpla, niciodată nu este vina lor (inclusiv trăsăturile de personalitate pe care nu au capacitatea de a le schimba în ei înșiși).

Angela Nuțu, psihoterapeut și coach: “ Mentalitatea de victimă este convingerea că, în orice situație dată, ești victima. Este percepția și concluzia pe care o tragi în cazul în care te plasezi ca victimă și pe alții ca făptuitori. În cei 20 ani de coaching, am învățat că două lucruri nu îi plac niciunui om: 1) să fie numit "victimă" și 2) să interacționeze cu o "victimă". Să clarificăm: există o diferență între a fi cu adevărat o victimă a traumei sau a unui eveniment tragic în viață, și a trăi cu o mentalitate de victimă (o atitudine sau dispoziție care determină modul în care o persoană vede, răspunde și interpretează situațiile). Am întâlnit mulți oameni care au trecut prin traume și care depun efortul necesar pentru a duce o viață productivă după acestea.”

Semnele unei mentalități de victimă includ adesea următoarele:

Dai vina pe alții pentru problemele și dificultățile tale

Ai o perspectivă negativă asupra vieții, anticipând și așteptând rezultate negative

Ești întotdeauna în căutarea validării, atenției și simpatiei celor din jurul tău

Fugi de responsabilități și îi lași pe ceilalți să decidă

Eviți să îți asumi răspunderea pentru acțiunile și alegerile tale

Ai constant sentimente de neputință, lipsă de putere și de control

Te autocompatimești

Ai o rezistență mare la schimbare

O mare parte din modul în care gândești și acționezi ca adult este rezultatul credințelor pe care le-ai creat despre tine și despre lume în timpul copilăriei. Persoanele cu o mentalitate de victimă în relații pot să fi avut modul de gândire al victimei modelat pentru ei de către îngrijitorii lor; mai ales dacă au avut un părinte anxios sau cu diverse dependențe.

Copiii crescuți de părinți cu probleme emoționale sau dependențe sunt adesea victime ale abuzului și/sau neglijării, ceea ce îi face să simtă că lumea nu este un loc sigur. Chiar dacă în cele din urmă cresc și pot avea grijă de ei înșiși ca adulți, ei rămân totuși cu acel sentiment de nesiguranță, mai ales atunci când sunt într-o relație. Uneori, acești indivizi cresc pentru a deveni codependenți în relații.

Desigur, dacă îți dai seama că ești prins într-o mentalitate de victimă, există câteva lucruri cu care poți începe chiar acum pentru a face schimbări pozitive în viața ta:

Recunoaște gândurile și comportamentele negative: În primul rând, începe prin a fi conștient de gândurile și comportamentele tale negative. Este important să recunoști și să înțelegi aceste modele de gândire pentru a începe să le schimbi.

Asumă-ți responsabilitatea: În loc să dai vina pe alții sau pe circumstanțe externe, începe să-ți asumi responsabilitatea pentru propria viață.

Încurajează schimbarea: Este important să ai curajul să faci schimbări pozitive în viața ta pentru a putea să începi să ieși din rolul de victimă.

Caută suport: Nu ezita să ceri ajutor și suport din partea prietenilor, familiei sau unui profesionist în domeniul sănătății mintale. Terapia cognitiv-comportamentală poate fi utilă în schimbarea gândirii și comportamentelor asociate cu mentalitatea de victimă.

Setează obiective și acționează: Stabilește obiective realiste și începe să faci mici pași către atingerea lor. Este important să dezvolți o mentalitate de creștere și să fii dispus să îți asumi riscuri și să înveți din eșecuri.

Fii atent la limbaj: Înlocuiește cuvintele negative cu afirmații pozitive și încurajatoare. Fii atent la modul în care vorbești cu tine însuți și începe cu transformarea dialogului intern.

“Depășirea unei mentalități de victimă necesită o combinație de conștientizare de sine, introspecție și angajament față de creșterea personală. Prin recunoașterea și contestarea modelelor negative de gândire, asumarea responsabilității pentru acțiunile proprii, căutarea suportului din partea celor din jurul tău și dezvoltarea unei mentalități mai puternice, este posibil să te îndepărtezi treptat de mentalitatea de victimă și să adopți o abordare mai proactivă și mai puternică față de viață. Este un proces care necesită timp, efort și autoreflecție, dar cu dedicare și suportul potrivit, poți face progrese semnificative în depășirea mentalității de victimă și în traiul unei vieți mai împlinite.” concluzionează Angela Nuțu.

Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP și Psihoterapeut.

Teama de abandon este, fără îndoială, una dintre cele mai frecvente și mai dăunătoare forme de anxietate și una dintre cele mai puternice manifestări de autosabotare și suferință emoțională.

Persoanele cu frică de abandon au tendința de a afișa comportamente și modele de gândire care le afectează profund relațiile personale. În consecință, teama de abandon poate fi devastatoare.

În cazul în care suferi de această afecţiune psihologică este aproape imposibil să menţii relaţii sănătoase pe durate lungi de timp. Aceasta se poate asemăna cu o frică paralizantă, care îţi va sabota involuntar relaţiile interumane.

Despre teama de abandon, hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă “Traumele legate de abandon includ, de multe ori, răni vechi, adesea experimentate în copilărie, când părinții au fost indisponibili din punct de vedere emoțional sau, în cazuri extreme, când s-a resimțit pierderea unui părinte. Sentimentul de nesiguranță și anxietatea, care pot acompania această teamă, duc adesea la consumul de substanțe și la comportamente abuzive, sabotând, astfel, intimitatea și siguranța pe care ți le dorești în relații.”

Cele 4 semne cheie care îți arată suferi de teamă de abandon:

Frică intensă: Ai putea observa o frică copleșitoare de a fi lăsat singur, chiar și pentru o perioadă scurtă. Aceasta este adesea însoțită de anxietate și suferință.

Dificultăți în relații: S-ar putea să ai dificultăți în a avea încredere în ceilalți, temându-te că te vor părăsi. Acest lucru poate duce la dificultăți în a forma și menține relații.

Imagine negativă de sine: Ai putea crede că nu ești demn de iubire sau atenție, ceea ce duce la sentimente de dispreț față de tine însuți.

Instabilitate emoțională: Schimbări de dispoziție sau reacții emoționale bruște și intense pot fi o apariție frecventă.

Milioane de oameni se luptă cu teama de abandon în relația de cuplu. Poate este cea mai evidentă manifestare a acestei traume. Când vine vorba de relații, poți recunoaște teama de abandon dacă ai mai multe dintre următoarele comportamente:

Te atașezi rapid- chiar și în cazul partenerilor indisponibili emoțional sau relațiilor dificile

Lipsă de angajament deplin și puține relații pe termen lung

Rămâi în relații, oricât de nesănătoase ar fi

Te străduiești să pari greu de mulțumit și cucerit

Ai dificultăți în a experimenta intimitatea emoțională

Ești adesea gelos și nesigur pe orice apare în viața partenerului tău

Ai tendința să te gândești prea mult la lucruri pentru a afla semnificații ascunse

Ești hipersensibil la critici

Te obsedează orice greșeală pe care o faci în relație

Ești obsedat de ceea ce gândește partenerul despre tine

Îți vezi partenerul ca singura sursă de fericire și împlinire

Teama de abandon este o experiență foarte reală și foarte dureroasă, însă dacă înveți să practici autocompasiunea, poți reuși în timp cu răbdare și înțelegere, să depășești momentele în care se declanșează. Îmbunătățirea imaginii de sine și iertarea sunt de asemenea elemente favorabile construirii stimei de sine și eliminării fricii de abandon.

Acest proces implică trei elemente principale:

Autocompasiune: în momentele dificile, fii mai blând și mai înțelegător cu tine, și mai puțin judecător și aspru evaluator. Știu, acest lucru pare simplu în teorie, dar este mult mai dificil în practică. Reține însă că, cu cât ai o atitudine mai caldă și de acceptare față de tine însuți și de luptele tale interioare, cu atât te vei simți mai puternic în fața circumstanțelor dificile

Conștientizare: A fi conștient înseamnă să nu te identifici excesiv cu gândurile și sentimentele tale. Când experimentezi teama de abandon, tendința este să ai o mulțime de gânduri răutăcioase față de tine însuți, perpetuând și dând putere acestei temeri. Imaginează-ți cum ar fi dacă ai putea recunoaște aceste gânduri și sentimente fără a le lăsa să te copleșească. Ai putea să ai o atitudine mai blândă față de tine și să lași aceste gânduri să treacă ca niște nori pe cer în loc să plutești printre ele?

Acceptare: Cu cât fiecare dintre noi poate accepta mai mult că suntem simpli oameni și, la fel ca toți oamenii, vom avea lupte de dus în viața asta, cu atât mai multă compasiune de sine și mai multă forță putem cultiva. Dacă îți poți aminti în mod constant că nu ești singurul și că suferința e parte din realitatea vieții, cu atât poți face față mai ușor stărilor și sentimentelor de frică de abandon.

“Este nevoie de curaj pentru ca cineva să fie dispus să vadă ce îi face rău și să facă față sentimentelor primare de abandon pe care le-a avut în copilărie, când nu avea control asupra situației sale. Cu toate acestea, dacă ești capabil să faci față acestor sentimente, te poți elibera esențial de multe dintre lanțurile trecutului tău și de teama de abandon. Poți deveni un adult sigur pe tine, care este capabil să creeze noi povești și noi relații în care se simte în siguranță, se simte văzut, liniștit, iubit și acceptat.” ne asigură Eugen Popa.

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

Relațiile ar trebui să fie o sursă de liniște și sprijin, asta dacă anxietatea nu te împiedică să te bucuri pe deplin de ceea ce trăiești sau ai putea trăi. Anxietatea poate duce la sentimente constante de nesiguranță, teamă de abandon și nevoia de reasigurare continuă.

O teorie dezvoltată la mijlocul secolului 20 de psihanalisul John Bowlby, a ajuns astăzi o piatră de temelie în psihologia relațiilor. Teoria atașamentului explică perfect de ce anumiți oameni sunt mai anxioși decât alții în relații sau de ce le este mai greu să lege parteneriate pe termen lung.

Angela Nuțu, psihoterapeut și coach: “ Amintirile și experiențele din copilărie sunt unice și intime. Adesea, acestea influențează modul în care funcționezi ca adult. Stilurile de atașament reprezintă o întreagă teorie și o abordare psihoterapeutică care a devenit și o metodă practică pe care o poți folosi cu precădere pentru rezolvarea problemelor în relații și creșterea încrederii în sine.

Stilul nostru de atașament ne influențează și ne afectează viața emoțională în întregime, de la alegerea partenerului de viață, a prietenilor, a grupului social, până la cât de bine progresează relațiile noastre cu ei și, din păcate, cum se termină.De aceea recunoașterea modelului nostru de atașament ne poate ajuta să înțelegem punctele forte și vulnerabilitățile în orice tip relație vrem să construim, să menținem sau să creștem.”

Există trei tipuri de atașament, și fiecare dintre noi are caracteristici din toate cele trei, însă doar una dintre ele este predominantă.

Atașament securizat: O persoană cu stil de atașament securizat are abilitatea de a-și identifica și de a-și exprima deschis și clar nevoile și dorințele, conștientizează că și celălalt are nevoi și facilitează comunicarea, are abilități foarte bune în a gestiona conflictele, astfel încât să permită ajustări în relație, dar fără să se supere excesiv.

Atașament evitant: Un adult cu stil de atașament evitant consideră că intimitatea duce la pierderea independenței și din acest motiv va alege deseori să fie autonom și să nu își ia angajamentul pentru o relație de cuplu autentică. Deși își dorește intimitatea, totuși prea multă apropiere îl stânjenește și îl face să țină partenerul la o distanță confortabilă.

Atașament anxios: Un adult cu un stil de atașament anxios simte constant presiunea fricii de abandon. Astfel că în permanență caută să fie foarte apropiat de partener, dar se teme totodată că partenerul nu dorește și el tot atât de multă apropiere. Din acest motiv va fi foarte atent la nevoile, emoțiile și dorințele partenerului și se consideră responsabil de starea de bine a celuilalt.

Această hipervigilență continuă duce la multe emoții și la supărări frecvente, la conflicte și jocuri psihologice, ce au ca scop să țină relația aproape. Dar cu ce cost?!

În relații poate părea disperat, nesigur, solicitant, posesiv, gelos, dorind să controleze partenerul. Are nevoie de reasigurare constantă, dorește fie să facă totul împreună, fie să trimită mesaje toată ziua dacă nu se vede cu partenerul.

Acum că ai înțeles de ești anxios în relații, apare întrebarea: se poate schimba stilul de atașament?

Vestea bună este că poți face tranziția de la un stil de atașament anxios la unul mai sigur. Iată câteva soluții practice pe care le poți aplica imediat:

1. Identifică-ți stilul de atașament

Pentru a începe, este important să recunoști și să accepți că ai un stil de atașament anxios. Poți face acest lucru discutând cu un terapeut sau completând un chestionar de autoevaluare, pe care îl găsești foarte ușor pe internet.

2. Învață de la oameni cu atașament sigur

Petrece mai mult timp cu persoane care au un stil de atașament sigur. Observă cum întrețin relații cu încredere și stabilitate. Învățarea prin observație te poate ajuta să adopți comportamente mai sănătoase.

3. Ține un jurnal al emoțiilor

Notează-ți emoțiile și gândurile legate de relațiile tale. Acest exercițiu te poate ajuta să identifici tiparele nesigure și să lucrezi activ pentru a le schimba. De exemplu:

Identifică-ți emoțiile recurente: Notează-ți emoțiile care apar când te gândești la relațiile tale. Observă dacă simți adesea că nu ești suficient de iubit sau apreciat.

Înregistrează dovezile: După ce identifici emoțiile recurente, notează dovezile care le susțin sau le contrazic. De exemplu, analizează comportamentele partenerului tău pentru a vedea dacă există dovezi reale că nu te iubește sau, dimpotrivă, că te iubește.

4. Comunică deschis

Exprimă-ți clar și deschis sentimentele și nevoile. Comunicarea directă poate ajuta la crearea unui mediu de încredere și siguranță în relația ta. Asigură-te că discuți despre:

Sentimentele tale: Spune-i partenerului cum te simți într-un mod calm și fără acuzații.

Nevoile tale: Fii specific despre ceea ce ai nevoie pentru a te simți mai sigur în relație.

5. Lucrează cu un terapeut

Un terapeut te poate ghida prin procesul de schimbare a stilului de atașament. Terapia poate oferi instrumente și strategii pentru a te simți mai bine în relații și pentru a dezvolta un stil de atașament mai sigur.

“Dacă te regăsești în comportamentele descrise mai sus și observi că te temi constant de abandon, ai nevoie de reasigurări frecvente și ești sensibil la semnele de respingere, este posibil să ai un stil de atașament anxios. Autoevaluarea și discuțiile cu un profesionist în sănătate mintală te pot ajuta să confirmi acest lucru și să găsești modalități de a face schimbări pozitive.” concluzionează Angela Nuțu.

Așadar, schimbarea stilului de atașament este posibilă, dar necesită muncă și perseverență. Prin identificarea stilului tău actual, învățarea de la alții, reflecție și comunicare deschisă, poți începe să faci pași spre relații mai sigure și mai fericite. Poți să scapi de anxietate și să ai relații mai bune, care să îți aducă fericire și împlinire.

Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP și Psihoterapeut.

În medie, o persoană își petrece aproximativ o treime din viață lucrând. Având în vedere că liniile de demarcație dintre muncă și timp liber se estompează din ce în ce mai mult, este important să găsim metode de a evita pătrunderea celor 90 000 de ore în restul vieții noastre.

Pandemia a schimbat în mod semnificativ modul în care lucrăm. Munca de la distanță, înțeleasă inițial ca o necesitate la debutul pandemiei, s-a impus în prezent în modelul de muncă hibridă, numeroasele sale avantaje fiind recunoscute de angajatori și de lucrători deopotrivă. Prin munca de la distanță a devenit însă mai greu de stabilit limite clare între profesie și restul vieții noastre.

Într-adevăr, în ultima vreme se discută foarte mult despre „echilibrul între viața profesională și cea privată”, dar ce înseamnă exact acest lucru și de ce este atât de important?

Echilibrul între viața profesională și cea privată se referă la obținerea echilibrului perfect între viața profesională și viața personală. Deși acest echilibru poate fi diferit pentru fiecare, un lucru este cert: el este important nu numai pentru starea de bine fizică și psihică, permițându-vă timp și spațiu pentru a urmări alte interese și a vă cultiva relațiile personale, ci și pentru productivitate, ducând la rezultate mai bune și la creșterea satisfacției la locul de muncă.

Deci, cum se obține acest echilibru? În ciuda presiunii constante de a fi mereu la cel mai înalt nivel de performanță, există metode de a favoriza echilibrul între timpul de lucru și timpul personal. Iată câteva moduri în care puteți face acest lucru.

Stabiliți priorități

Notați-vă sarcinile în ordinea importanței și fiți realist cu privire la ce puteți realiza într-o anumită zi. Probabil că nu veți ajunge niciodată la capătul listei cu lucruri de făcut; dacă devine obiectivul dumneavoastră, nu veți obține decât un nivel crescut de stres și un stare generală de nemulțumire față de propria performanță, ceea ce, la rândul său, creează sentimente negative legate de muncă.

Stabiliți limite clare între timpul de lucru și timpul personal

Acest lucru este mai greu de făcut când lucrați de acasă; încercați să păstrați un spațiu separat în care să vă desfășurați activitatea și de unde să puteți pleca fizic la sfârșitul zilei de lucru. Dacă acest lucru nu este posibil, marcați tranziția în așa fel încât creierul dumneavoastră să înțeleagă că este timpul să se deconecteze de la lucru. De exemplu, dacă vă închideți calculatorul, nu veți mai fi absorbit de e-mailurile legate de muncă.

Luați-vă zilele libere mult dorite

Pentru a avea performanțe optime, trebuie să aveți grijă de dumneavoastră în mod regulat. Zilele libere de la lucru vă vor ajuta să vă deconectați și să vă reîncărcați, permițându-vă să vă întoarceți cu o perspectivă reînnoită și să abordați mai eficient volumul de muncă.

Cunoașteți-vă limitele

Fiți explicit față de dumneavoastră și față de superiori cu privire la volumul de muncă pe care îl puteți accepta. Continuând să spuneți „da”, s-ar putea să ajungeți în pragul epuizării. Delegați sarcini când este posibil și nu vă temeți să semnalați când vă confruntați cu așteptări nerealiste.

Discutați cu cineva despre ceea ce simțiți

Dacă simțiți că aveți dificultăți în a găsi un echilibru între viața profesională și cea personală, discutați cu cineva din organizația dumneavoastră în care aveți încredere. Poate fi managerul dumneavoastră, reprezentantul departamentului de resurse umane sau un coleg al cărui sfat îl apreciați; aceștia vă pot ajuta în diferite moduri, de la redistribuirea volumului de muncă până la schimbarea mentalității.

Planificați, altfel nu se va întâmpla

Exprimați-vă intențiile în ceea ce privește timpul liber la fel cum procedați în ceea ce privește munca. Adăugați în agendă nu numai termenele și întâlnirile de serviciu, ci și celelalte aspecte ale vieții dumneavoastră: hobby-uri, activități personale și planuri sociale. Și, cel mai important, respectați ce v-ați propus.

Sursa www.eures.europa.eu