Ai întâlnit vreodată pe cineva care ți-a captat atenția din prima clipă, dar care, în loc să răspundă cu același entuziasm, a păstrat distanța? Și cu cât era mai rece, cu atât părea mai interesant? Dacă da, să știi că nu ești singurul. În spatele acestui tipar se ascunde un mecanism psihologic complex, adesea legat de trecutul nostru afectiv, de nevoia de validare și, paradoxal, de dorința de control.

Dar ce ne motivează, de fapt, să ne agățăm cu atâta ardoare de cineva care ne respinge în mod repetat?

Angela Nuțu, psihoterapeut și coach: “Cercetările în domeniul neuropsihologiei vin cu o explicație surprinzătoare: respingerea romantică activează aceleași regiuni din creier responsabile de motivație, recompensă și dependență. Cu alte cuvinte, atunci când devenim fixați pe cineva care ne ignoră sau ne evită, comportamentul nostru începe să semene izbitor cu cel al unui dependent aflat în sevraj – devenim disperați să „obținem doza”, chiar dacă știm că ne face rău”.

Există mai multe teorii care încearcă să explice acest fenomen, dar niciuna nu oferă un răspuns unic. Una dintre ipoteze sugerează că anumite persoane ar avea o predispoziție genetică spre comportamente adictive, ceea ce le face mult mai vulnerabile în fața respingerii, pe care o transformă într-o sursă de fascinație și fixare emoțională.

O altă teorie merge în profunzime, către copilărie – mai exact, către relațiile cu figurile parentale. Dacă un copil a crescut cu părinți sau îngrijitori care l-au respins, abandonat sau au oferit iubire condiționată, acel copil va dezvolta o nevoie adâncă de a „reface” povestea, sperând, inconștient, că de data asta finalul va fi altul. Că de data asta va fi ales, iubit, dorit.

O altă perspectivă psihologică sugerează că respingerea crește valoarea percepută a iubirii. Cu cât e mai greu de obținut, cu atât pare mai prețioasă. Iar dacă persoana care ne respinge ne-ar oferi, într-o bună zi, afecțiunea mult dorită, am simți că am câștigat un trofeu, nu o iubire.

Nu în ultimul rând, stilul nostru de atașament – format în primii ani de viață – joacă un rol esențial. Persoanele care au crescut într-un climat emoțional nesigur dezvoltă adesea un stil de atașament anxios-dependent. Acești oameni iubesc intens, dar se tem profund de abandon. Iar atunci când întâlnesc pe cineva care le oferă iubire pe bucățele, devin tot mai prinși în relații în care simt că trebuie să „demonstreze” că merită să fie aleși.

Relațiile noastre romantice adulte sunt profund influențate de mediul familial în care am crescut. Părinții sau îngrijitorii noștri sunt primele modele care ne învață, prin ceea ce fac și nu fac, ce este iubirea. Dacă acea iubire a fost condiționată, inconsistentă sau absentă, e posibil să ne obișnuim cu ideea că iubirea trebuie mereu „câștigată”. Astfel, relațiile nesănătoase devin... familiare. Și uneori, normalizate.

Atracția față de cineva indisponibil emoțional nu este o întâmplare și nici o poveste romantică neînțeleasă. Este, de cele mai multe ori, expresia unui conflict intern între ceea ce vrei și ceea ce (crezi că) meriți. Iar dacă te regăsești blocat(ă) în acest tip de dinamică, există trei lucruri esențiale pe care nu ai voie să le ignori:

1. Stabilește clar diferența dintre atenție și interes real

Una dintre cele mai subtile forme de autosabotaj emoțional este confundarea gesturilor ocazionale cu intențiile reale. Un mesaj trimis după zile de absență, un mesaj frumos sau un compliment din când în când, o seară bună urmată de zile la distanță — toate pot fi interpretate ca semne de „luptă interioară” la celălalt. În realitate, sunt doar comportamente intermitente, care nu cer interpretare, ci o decizie.

2. În loc să încerci să înțelegi ce simte celălalt, întreabă-te de ce accepți poziția în care te afli

E o inversare de perspectivă esențială: în loc să te întrebi ce nu funcționează la el, întreabă-te de ce ți-e atât de familiar rolul celui care așteaptă, se îndoiește, speră și se agață.

Poate că ești mai obișnuit cu incertitudinea decât cu echilibrul, mai pregătit pentru „luptă” decât pentru o relație calmă. Și poate că e timpul să nu mai interpretezi tensiunea ca dovadă de profunzime, ci ca semn că ți-ai pierdut direcția.

3. Alege conștient să nu mai rămâi acolo unde trebuie să te faci mic pentru a fi iubit

Atracția nu reprezintă, în mod automat, un motiv valid pentru a rămâne într-o relație. Faptul că „nu poți să nu te gândești la ea/el” nu înseamnă că relația are sens, ci că ai permis dorinței să îți definească valorile. Nu poți construi o relație stabilă pe baza unei tensiuni constante. Este perfect în regulă să alegi să pleci chiar și atunci când simți confuzie sau incertitudine. Aceasta nu înseamnă că îți negi sentimentele, ci că îți respecți propriile nevoi și principii.

“Atracția față de cei indisponibili emoțional poate deveni un ciclu vicios, în care să rămâi prins în așteptarea a ceva ce nu se mai întâmplă. Înțelegerea acestor dinamici te poate ajuta să ieși din acest cerc, să te reconectezi cu nevoile tale și să alegi relații în care nu trebuie să te chinui și să te faci mic pentru a fi iubit. Adevărata libertate emoțională apare atunci când alegi conștient să nu mai rămâni într-un loc unde doar dorința și incertitudinea îți definesc relația.” concluzionează Angela Nuțu.

Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP și Psihoterapeut.

Sursa foto www.divahair.ro

Fetească ori Băbească (“E curată, românească”), horincă (“de familie, de tradiție”), zacuscă (“cu hribi, cu vinete sau cu fasole, de ce nu?”) sau mâncărică de praz și întregul inventar aproape nesfârșit de ciorbe, plus nenumărate alte bucate “istorice” sau "modernizate cu cap", sunt la baza reconstrucției “brandului de țară” al țării noastre, susțin inițiatorii legii (79/2019) care proclamă prima duminică din octombrie, în fiecare an, drept Zi națională a gastronomiei și vinurilor din România - jurnaliștii și activiștii sociali Cosmin Dragomir și Cezar Ioan. (Fotografii de Sorin Retevoi)

Festivalul “Scrumbii de Rusalii, reuniunea de “Vinuri și bucate dobrogene” dar și “Craiova, capitală gastronomică est-europeană” sau “Conferințele gastronomice” sunt doar începutul

Într-o conversație purtată cu prilejul anunțării celui mai recent proiect de promovare turistică a unei localități - e vorba de seria care începe cu Festivalul “Scrumbii de Rusalii”, care are loc în Satul Pescăresc Tradițional al municipiului Tulcea în 6-8 iunie 2025, și care continuă cu acțiunea dedicată aceluiași scop în Capitală, în 14-15 iunie, sub numele de “Vinuri și bucate dobrogene” - Cosmin Dragomir și Cezar Ioan au anunțat și continuarea unei campanii care a debutat în 2024 și care consacră municipiul Craiova drept “capitală gastronomică est-europeană” (târg-festival cu participare internațională, urmat de vânzări de preparate tipice din 11 țări europene într-o rețea de 11 restaurante de top din Bănie).

Interesul public în creștere față de gastronomia românească arată clar o direcție pe care se construiește imaginea de țară

“Vedem un interes în creștere - din partea publicului, în primul rând, dar și din partea autorităților, asociațiilor și companiilor private din HoReCa - pentru înțelegerea gastronomiei ca vector de promovare a unor destinații turistice de la noi din țară”, a afirmat Cezar Ioan, care și explică: “Dacă păstrăm în minte niște vorbe înțelepte - că suntem ceea ce mâncăm, că dragostea trece prin stomac și că cine mănâncă împreună, rămâne împreună - devine foarte clar că una dintre cele mai importante surse de identitate, de coeziune comunitară și de atractivitate către descoperire, către experiențe noi și seducătoare, este mâncarea, “cu tot alaiul ei” de băuturi și ritualuri mai vechi sau mai moderne”. 

Bucătăria românească de azi e o sinteză pe care nu o regăsești nicăieri în altă parte

Cei doi activiști arată că “este de datoria conducătorilor din administrațiile locale, dar și a oamenilor de cultură, de artă și de afaceri din domeniul ospitalității, să redescopere și să scoată la lumină, în toată splendoarea lor, rețete și ingrediente regionale. Gastronomia nu e un moft, nu e o distracție, ci este - și asta e extraordinar de important de notat! - unul dintre elementele fundamentale care au ținut pur și simplu în viață locuitorii acestor meleaguri. Și este fascinant să observăm cum România de azi, departe de a fi “furat” sau “primit de pomană” rețete de la cele trei mari imperii înconjurătoare și a grupurilor etnice conlocuitoare, a integrat, a sintetizat și a îmbogățit aceste rețete, transformându-le în cu totul altceva - ceva distinct, definitoriu”. 

România e sigură, accesibilă, frumoasă și deosebit de ofertantă gustativ

Cei doi inițiatori ai Zilei naționale pentru gastronomia și vinurile din România sunt de părere că “poți merge în Turcia și vei degusta foarte bine bucătărie otomană, poți merge în Rusia sau Ucraina și să te delectezi cu preparatele slavilor și poți merge la Viena să te bucuri de bucatele Europei centrale, dar numai în România poți întâlni, la un loc, toate aceste tipologii de mâncăruri”. 

Ei mai arată că țara noastră este una sigură pentru turiști, din ce în ce mai accesibilă prin linii aeriene și terestre de transport, relativ ieftină față de marile capitale europene și, totodată, oferă o diversitate deosebită de peisaje, gusturi, produse, obiceiuri și culturi locale și regionale.

“Noua ospitalitate românească, cea la care încercăm și noi să punem umărul prin acțiunile și ideile noastre, poate fi o propunere, o ofertă de nerefuzat pentru majoritatea turiștilor din grupul țintă de interes din punct de vedere al veniturilor, al educației și al intereselor”, mai îndeamnă la reflecție pe toți cei interesați Cosmin Dragomir și Cezar Ioan.

Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, Pastorală de Paști 2025: Sfântul Apostol Toma - martor al Învierii

† Vincențiu

Prin harul lui Dumnezeu

Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,

Iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!

Dreptmăritori creștini,

Hristos a înviat!

Cu Învierea Mântuitorului Iisus Hristos a început o etapă nouă în istoria omenirii, deoarece este pentru prima dată când puterea lui Dumnezeu s-a arătat mai mare decât păcatul și moartea. Nimic din cele ale lumii acesteia, ale istoriei ei, nici moartea, nu pot să reziste la acțiunea iubirii lui Dumnezeu, care s-a manifestat prin Învierea Fiului Său. De aceea, Învierea este Revelația supremă a lui Dumnezeu care dă sens istoriei, este cheia de interpretare a istoriei. Cel Care este vrednic să deschidă „Cartea pecetluită” a istoriei și să o explice este Domnul și Mântuitorul lumii, Mielul Cel înjunghiat. Nimeni, până la Învierea Sa, n-a desfăcut cartea pecetluită a istoriei: „Am văzut apoi în mâna dreaptă a Celui ce ședea pe tron o carte scrisă înăuntru și pe dos, pecetluită cu șapte peceți. Și am văzut un înger puternic, care striga cu glas mare: Cine este vrednic să deschidă cartea și să desfacă pecețile ei? Dar nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ nu putea să deschidă cartea, nici să se uite la ea. Și am plâns mult, fiindcă nimeni n-a fost găsit vrednic să deschidă cartea, nici să se uite la ea. Și unul dintre bătrâni mi-a zis: Nu plânge. Iată, a biruit leul din seminția lui Iuda, rădăcina lui David, ca să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei. Și am văzut, la mijloc, între tron și cele patru ființe și în mijlocul bătrânilor, stând un Miel, ca înjunghiat, și care avea șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul. Și a venit și a luat cartea din dreapta Celui ce ședea pe tron. Și când a luat cartea, cele patru ființe și cei douăzeci și patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăută și cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților. Și cântau o cântare nouă, zicând: Vrednic ești să iei cartea și să deschizi pecețile ei, fiindcă ai fost înjunghiat și ai răscumpărat lui Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din toată seminția și limba și poporul și neamul; Și I-ai făcut Dumnezeului nostru împărăție și preoți și vor împărăți pe pământ” (Apocalipsă 5, 1-10).

Sfântul Ioan Evanghelistul ni-L prezintă în acest text scris în cartea Apocalipsei pe Mântuitorul Hristos ca fiind Mielul Care S-a jertfit, a murit și a înviat, Cel ce deține întreaga putere mesianică și Căruia I se datorează venirea Duhului Sfânt în lume. De aceea, în noaptea Învierii, noi, creștinii, cântăm: „Să învieze Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui; să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc... Iar drepții să se bucure și să se veselească înaintea lui Dumnezeu, să se desfăteze întru bucurie” (Psalmul 67, 1-3).

Cu Învierea Domnului a început o epocă nouă în istoria omenirii, marcată de „Ziua Domnului” (Dies Domini), adică Duminica, ziua în care a înviat Mântuitorul Iisus Hristos. El S-a arătat în ziua Învierii, cum ne încredințează Sfintele Evanghelii, Preacuratei Sale Maici, Mariei Magdalena, celorlalte femei mironosițe, lui Petru și Ioan, lui Luca și Cleopa în drumul spre Emaus, sau ucenicilor, în foișorul unde îi împărtășise cu Trupul și Sângele Lui la Cina cea de Taină. Sfântul Evanghelist Ioan vorbește de două arătări ale Domnului înviat înaintea ucenicilor, adunați în foișorul unde săvârșiseră Cina cea de Taină, în cadrul a două Duminici: în prima zi a săptămânii - Duminica, înaintea Apostolilor fără Toma, și, la opt zile după, adică în Duminica următoare, când Apostolii erau adunați împreună, fiind prezent și Toma.

Pentru Sfântul Ioan Evanghelistul „prima zi a săptămânii” marchează începutul unei noi creații, a Învierii. Ea conține evenimentele fondatoare ale credinței creștine: Învierea Lui Iisus, Arătările pascale, Darul Duhului Sfânt. Iar cea de a opta zi (prima zi de după Sabat) este din nou „Ziua Domnului”, care nu cunoaște apusul, este ziua neînserată a Învierii, acea „Zi Una (unică) - Împărăteasă și Doamnă”. În această zi comunitatea ucenicilor s-a adunat pentru a „frânge pâinea”, adică a săvârși Sfânta Euharistie (Faptele Apostolilor 20, 7). Tot în „Ziua Domnului”, Sfântul Ioan, exilat fiind în insula Patmos din cauza cuvântului lui Dumnezeu, este răpit în extaz (Apocalipsă 1, 10) și, în această zi, în vedenie primește descoperirea tainelor istoriei pe care le consemnează în cartea Apocalipsei. Aceste indicații reflectă importanța pe care Duminica a avut-o încă de la începuturile Bisericii. Ziua Învierii lui Hristos sau Ziua Domnului, Duminica, se instituie deja, din chiar ziua Învierii, ca cea mai veche sărbătoare a Bisericii și a creștinilor. Sfântul Ignatie Teoforul, trăitor la sfârșitul secolului I și începutul celui de al doilea (a murit în 107 d. Hr., pe vremea împăratului Traian), afirmă că „cei care au trăit în rânduielile cele vechi și au venit la nădejdea cea nouă, să nu mai țină sâmbăta, ci duminica, în care viața noastră a răsărit, prin El și prin moartea Lui” (Sfântul Ignatie Teoforul, Epistola către Magnezieni, capitolul IX, 1).

Iubiți frați și surori în Domnul, Cel înviat,

Sfântul Evanghelist Ioan ne istorisește că, deși ușile erau încuiate, Iisus Hristos, Domnul înviat, se arată pentru prima dată ucenicilor adunați la un loc, fiind absent Toma. De data aceasta nu este vorba de un Om care stă într-o grădină și pe care Maria Magdalena Îl confundă cu grădinarul; aici Domnul se arată intrând prin ușile încuiate (un aspect subliniat de două ori): este vorba de o adevărată manifestare a dumnezeirii lui Hristos. Și pentru că Trupul Său înviat este unul duhovnicesc, imaterial, pnevmatizat, vine de la Dumnezeu, nu mai poate fi oprit de niște uși încuiate. Iisus nu mai are nicio legătură cu Cetatea Sfântă, cu iudaismul, vine de sus: acesta este începutul Bisericii. Se așază în mijlocul ucenicilor, semn că rămâne prezent în Biserica Sa. Le arată rănile cicatrizate: amintirea pătimirilor nu s-a șters, ci au fost transfigurate de Învierea Trupului. Apoi, Sfântul Ioan ne spune că Iisus „a suflat” asupra lor. Este un verb folosit și de cartea Facerii pentru a indica lucrarea lui Dumnezeu la crearea omului, când, după ce l-a plăsmuit pe om din țărână, „a suflat în fața lui suflare de viață” (Facere 2, 7). Hristos înviat a făcut din Apostoli făpturi noi. Le transmite Duhul Sfânt Apostolilor, arătând prin aceasta că, după Învierea Sa, Duhul se poate revărsa peste oameni din sfânta Sa omenitate, din Însuși Trupul Său înviat. Duhul Sfânt le este insuflat, deci, mai întâi Sfinților Apostoli. Nu este încă darul Cincizecimii, ci infuzia de credință pascală, care-i transformă pe ucenici în credincioși adevărați, făpturi noi, care acum sunt abilitați să înceapă misiunea lor de martori și mărturisitori ai Învierii Lui.

În continuarea acestui episod evanghelic asistăm la o a doua arătare a Domnului, de data aceasta fiind prezent și Apostolul Toma. Toma însă, „unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus” (Ioan 20, 24). Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că Toma, un nume ebraic, ce înseamnă „geamăn, pereche”, caracterizează foarte bine personalitatea acestui apostol, numit și Geamănul, care s-a îndoit în gândurile sale, și care sufletește era împărțit în două stări: între dorința de a verifica personal realitatea Celui înviat și dorința de a cunoaște prin încredințare, pentru a deveni și mai credincios pe viitor.

Sfinții Apostoli i-au povestit lui Toma despre prima Sa arătare, că „am văzut pe Domnul!”, însă el s-a dovedit a fi neîncrezător spunând: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25). Prin urmare, în timpul celei de a doua arătări a Mântuitorului Hristos, în prima duminică de după Învierea Sa, Îl vedem pe Domnul spunându-i lui Toma, care era de față, de data aceasta: „Adu degetul încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20, 27). Mântuitorul Hristos înviat îi împlinește dorința lui Toma, invitându-l să vadă și să atingă urmele cicatrizate ale pătimirilor Sale și să constate că este vorba de același Trup al lui Iisus, pentru ca, în urma acestei încredințări, să se ridice cu mintea la înțelegerea faptului că Cel răstignit atunci pe Cruce este acum Același Iisus Hristos, Care i se arată pe Sine, viu, înviat. Domnul a vrut să-i arate lui Toma „că El Însuși era Cel răstignit și că n-a înviat altcineva în locul Lui. Pentru aceasta El a înviat având semnele Răstignirii și pentru aceasta mănâncă. De pildă, peste tot, Apostolii făceau din aceasta un semn al Învierii, zicând: „Noi, care am mâncat și am băut cu El” (Faptele Apostolilor 10, 41). Așadar, când Îl vedem mergând pe valuri, înainte de Răstignire, nu afirmăm că trupul acela avea o fire diferită, ci pe-a noastră, la fel când Îl vedem după Înviere având semnele, nu vom spune că El era stricăcios de-acum. Fiindcă El arată acestea de dragul ucenicului” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 87 la Evanghelia după Ioan, în PSB, vol 18, Basilica, București, 2019, p. 435).

Încredințat fiind de această prezență vizibilă, concretă a Domnului, la vederea urmelor răstignirii Sale de pe Cruce, Toma exclamă: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28). Văzându-L pe Hristos Cel Înviat, Toma devine un martor și mărturisitor al Învierii. Mărturisirea lui Toma arată că el a fost luminat lăuntric de Dumnezeu Tatăl și că îndoiala lui s-a schimbat datorită vederii, curățită de credința în dumnezeirea lui Hristos, care l-a atras lăuntric spre El.

Dreptmăritori creștini,

Experiența Sfântului Apostol Toma prevestește atitudinea tuturor credincioșilor. De aceea, este valabilă pentru toți invitația lui Iisus adresată lui Toma: „Nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20, 27), adică să devii un om de credință. Însă, apoi Iisus adaugă: „Pentru că M-ai văzut, Toma, ai crezut”. Este mustrat de Iisus pentru că ar fi trebuit să creadă pentru mărturia celorlalți Apostoli, care la rândul lor au crezut ceea ce Maria Magdalena le-a vestit. Iisus îi spune atunci lui Toma: „Fericiți cei care, deși n-au văzut, vor crede!” (Ioan 20, 29). Răspunsul lui Iisus nu proclamă fericit pe cel ce se îndoiește, nici pe cel care pretinde să vadă sau să verifice prin atingere, ci numai pe cel ce crede. Credința nu se întemeiază pe ceea ce vedem, ci pe încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu, care este temeiul sau certitudinea noastră. „Fiindcă acest lucru ține de credință: faptul de a accepta cele nevăzute. Căci credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea celor nevăzute (Evrei 11, 1). Iar aici nu-i fericește doar pe ucenici, ci și pe cei de după ei care vor crede” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 87 la Evanghelia după Ioan, în PSB, vol. 18, Basilica, București, 2019, p. 434).

După Toma vor veni milioane de sceptici. Nu pretenția de a vedea sau a atinge îi va elibera pe oameni de îndoielile lor, ci credința în Hristos, Cel Înviat. Dacă Iisus i-a permis lui Toma să ajungă la credință în urma dovezilor exterioare, prin verificarea semnelor pătimirii, acest lucru s-a datorat pogorământului dumnezeiesc. Iisus ne lasă să înțelegem că Toma ar fi trebuit să creadă în mărturia comunității apostolice, să fi încredințat propria căutare autorității celor care fuseseră martorii legitimi ai întâlnirii cu Domnul Înviat. Toma nu era singur, iar căutarea sa nu era un „fapt privat”; el a fost chemat să creadă în cuvântul colegilor săi de apostolat, fără să pretindă dovezi suplimentare; să creadă fără „să vadă” și să-și întemeieze viața pe mărturia Bisericii.

Prin această „fericire” Iisus își îndreaptă privirea spre creștinii care vor veni după generația apostolică, care, deși nu au avut privilegiul lui Toma, vor ajunge să creadă în El. Această „fericire” ne este adresată nouă, celor de azi, și este pentru noi un izvor de încredere și de nădejde. Iisus Domnul Înviat proclamă „fericit” pe cel ce crede în El fără să-L vadă. Credința și nădejdea noastră nu sunt o iluzie, deoarece ele se întemeiază pe Cel pe Care fiecare dintre noi Îl mărturisește cu adevărat ca „Domnul meu și Dumnezeul meu!”.

Să ne împărtășim și noi, așadar, de slava Învierii pe care să o contemplăm cu ochii duhovnicești ai minții și să-L rugăm pe Domnul înviat să resădească în noi harul și fericirea credinței. Această fericire este unică și este singura dătătoare de nădejde și care ne scoate din „latura și umbra morții”. Numai lumina harului credinței dăruite de Dumnezeu prin Fiul Său înviat în Duhul Sfânt ne deschide mintea și ochii duhovnicești să vedem, să contemplăm și să înțelegem marea taină a existenței și peregrinării noastre prin istorie. De aceea, să-L rugăm pe Domnul să ne dăruiască fericirea credinței de „a crește în harul și în cunoașterea Lui” (2 Petru 3, 18). Să luăm aminte la acest imn pe care-l cântăm în noaptea de Paști: „Să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind, cu neapropiată lumină a Învierii. Și cântându-I cântare de biruință luminat să-L auzim zicând: Bucurați-vă!”.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Timp de șapte săptămâni, prin post, rugăciune și fapte bune ne-am pregătit sufletește și trupește, înnoindu-ne viața pentru a ne împărtăși de slava Învierii, care este Revelația supremă a lui Dumnezeu.

Să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Cel înviat, să ne dăruiască harul și fericirea credinței, unica dătătoare de putere în aceste vremuri grele, cu multele și dureroasele încercări pe care le trăim. Mântuitorul ne încurajează: „Nu vă temeți” (Ioan 16, 33) spunându-ne: „Eu sunt lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12).

Învierea Mântuitorului Iisus Hristos ne dăruiește curaj și nădejde, chemându-ne să fim uniți în rugăciune și fapte bune și, călăuziți de lumina Sa, să alegem calea vieții. Să vestim cu mult curaj și putere minunea Învierii și celor ce sunt în întunericul păcatelor. Să înmulțim faptele cele bune, care sunt o făclie aprinsă, așezată într-un loc înalt, ce luminează oamenilor, iar lumina slavei Învierii să ne călăuzească și să ne dea putere să biruim lucrarea vicleană și fățarnică atât de prezentă în lume.

În această zi de lumină a slavei Învierii și har, vă binecuvintez și vă urez să aveți pace, credință și nădejde, sănătate și bunăsporire, rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel înviat din morți, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Adevărat a înviat Domnul!

Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Înviat pentru pace și bunăvoire,

† Vincențiu,

Episcopul Sloboziei și Călărașilor

O mie de persoane din mediul rural vor beneficia de controale medicale gratuite pentru boli cardiovasculare, diabet zaharat și obezitate. Acestea se vor desfășura în cadrul caravanei „Sănătatea vine la tine”, un proiect al Alianței Pacienților Cronici din România (APCR). Caravana este la a patra ediție și se va desfășura în perioada mai – iunie.

Echipe formate din medici specialiști și rezidenți, asistente medicale și elevi la școli postliceale sanitare vor merge în localități din mediul rural pentru a consulta, informa și educa pacienții despre riscul acestor boli și complicațiile lor.

Caravana va ajunge în acest an, în perioada 3 mai – 29 iunie, în 8 localități din 6 județe:

Vedea - Giurgiu,

Domnești - Argeș,

Unirea și Independența - Călărași,

Berzunți - Bacău,

Cătina – Buzău,

General Scărișoreanu și Țepeș Vodă – Constanța.

Caravana va sosi în fiecare localitate în două etape distincte: mai întâi vom preleva probe biologice, iar weekendul următor, medicii vor interpreta rezultatele și vor continua cu restul testărilor.

Pentru o imagine completă asupra sănătății, investigațiile includ o serie de analize și evaluări medicale esențiale. Vom începe cu hemograma, testarea nivelului total al colesterolului, dar și fracțiunile sale – LDL, HDL și trigliceridele. Vom verifica glucoza serică și hemoglobina glicată pentru a evalua riscul de diabet, precum și creatinina serică, fierul și profilul lipidic pentru a înțelege funcționarea generală a organismului.

Analizele sunt completate de evaluări hormonale, cum ar fi TSH, dar și de consultații la medicul diabetolog, teste instant de glicemie, colesterol, și trigliceride, testul Michigan (pentru depistarea complicațiilor neurologice), EKG, măsurarea tensiunii arteriale și a pulsului. În plus, se realizează și calculul riscului cardiovascular și al indicelui de masă corporală – toți acești pași fiind parte dintr-un demers de prevenție și educație medicală.

„Prea mulți români din mediul rural ajung la medic când e prea târziu. Datele recente arată că pierdem vieți din cauza unor boli care pot fi prevenite sau ținute sub control dacă sunt descoperite din timp. Prin această caravană mobilă, ducem medicina acolo unde este cu adevărat nevoie de ea și oferim șansa la un viitor mai sănătos pentru cei mai vulnerabili dintre noi.” spune Cezar Irimia, președintele APCR.

Pe lângă controalele medicale, o componentă foarte importantă a campaniei o reprezintă informarea și educarea pacienților. De aceea, pacienții vor primi informații și materiale educative despre bolile cronice testate, dar și despre importanța prevenției pentru o viață mai bună.

Conform raportului „Health at a Glance: Europe 2024”, publicat de Comisia Europeană și OECD:

• România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata mortalității din cauze tratabile și antepenultimul loc la numărul de decese din cauze prevenibile.
• Speranța de viață sănătoasă în România este de doar 57,8 ani, una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană.
• România are cea mai scăzută alocare bugetară pentru sănătate per capita dintre toate țările UE cu 1.632 EUR PPP pe cap de locuitor, mult sub media UE de 3.563 EUR (date din 2022).
• Peste o treime din decesele din România în 2018 au avut drept cauză bolile cardiovasculare.*
• Speranța de viață în România este în continuare printre cele mai scăzute din EU (74.2 ani vs. 80.6)*
• Prevalența diabetului zaharat a fost în 2019 cu 41% mai mare comparativ cu 2012 iar tendința de creștere continuă și în prezent.**
• Peste 1.500.000 de români sunt tratați în cadrul Programului de Diabet Zaharat, dar se estimează cu încă un milion sunt nediagnosticați.**
• Rata anuală de creștere a obezității în România pentru perioada 2020-2035 este estimată la 3,1%, mai mare decât cea din țări vecine precum Ungaria (2,5%) si Bulgaria (1,3%).***

Caravana „Sănătatea vine la tine” este organizată de Alianța Pacienților Cronici din România în parteneriat cu FABC, ProCardio, Asociația Împreună Împotriva Obezității, Asociația Română de Podiatrie și Neurodiab, cu sprijinul Novartis, Synevo, Boehringer, Servier, AstraZeneca, Sanofi, Lilly, Viatris, Bayer, Naturalis, Worwag, Farmaciile Alphega, Roche.

Mai multe detalii despre campanie și programul la zi al caravanei pot fi găsite pe aliantapacientilor.ro.

Ființele umane sunt, prin natura lor, sociale. Avem nevoie de compania celorlalți pentru a trăi o viață echilibrată, iar calitatea relațiilor noastre influențează profund sănătatea mintală și fericirea. Conexiunile sociale puternice pot reduce stresul, anxietatea și depresia, pot crește încrederea în sine, aduce bucurie, preveni singurătatea și chiar prelungi viața.

Totuși, în ciuda nevoii noastre fundamentale de conexiuni reale, tot mai mulți oameni ajung să înlocuiască relațiile directe cu interacțiuni mediate de ecrane.

Într-o eră în care tehnologia mobilă a devenit extensia naturală a mâinii noastre, utilizarea excesivă a telefonului nu mai este doar un subiect de conversație ocazională, ci o preocupare reală pentru specialiștii în sănătate mintală. Fenomenul cunoscut sub denumirea de „dependență de telefon” sau „nomofobie” – teama de a fi fără telefonul mobil – este mai des întâlnit în rândul adolescenților, tinerilor adulți, dar și în rândul profesioniștilor activi.

Potrivit unor studii recente, timpul mediu petrecut zilnic pe telefonul mobil a depășit 4-5 ore în multe țări dezvoltate, cu vârfuri care ating chiar și 8-10 ore în rândul anumitor categorii de utilizatori.

Acest comportament, deși acceptat social și adesea mascat prin pretexte profesionale sau educaționale, poate ascunde o formă subtilă de dependență comportamentală, comparabilă în mecanismele psihologice cu dependența de jocuri de noroc sau de substanțe.

Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă “Telefonul, în sine, nu este problema. Provocarea reală este modul în care îți condiționează atenția, răbdarea și toleranța la disconfort. Când interacțiunea cu un dispozitiv devine reflex automat, nu vorbim doar despre obicei, ci despre o restructurare subtilă a circuitelor tale cognitive – acelea care reglează motivația, recompensa și autoreglarea emoțională. A deveni conștient(ă) de această relație nu înseamnă să renunți la tehnologie, ci să-ți recapeți autonomia psihologică în fața ei.”

Nu cantitatea de timp petrecut pe telefon este întotdeauna cea mai relevantă, ci relația emoțională și psihologică pe care utilizatorul o dezvoltă cu dispozitivul.

Printre cele mai comune semne ale unei posibile dependențe, se numără:

- Nevoia compulsivă de a verifica telefonul chiar și în absența notificărilor sau apelurilor.

- Anxietate, iritabilitate sau disconfort când telefonul nu este la îndemână sau bateria este descărcată.

- Neglijarea activităților zilnice (muncă, studiu, relații personale) din cauza folosirii prelungite a telefonului.

- Scăderea semnificativă a capacității de concentrare, în special în activități ce necesită prezență mentală susținută.

- Utilizarea telefonului ca mecanism de evitare a emoțiilor dificile, a plictiselii, anxietății sau a interacțiunii sociale directe.

Această formă de dependență este de multe ori mascată de justificări raționale – „îl folosesc pentru muncă”, „trebuie să fiu la curent” – însă dacă utilizarea telefonului interferează cu echilibrul psihologic și viața cotidiană, este un semnal de alarmă.

Dacă ai observat că prezența ta online îți influențează negativ starea de spirit, somnul sau relațiile personale, este un semn că merită să acorzi atenție modului în care folosești rețelele sociale.

Iată câteva metode simple prin care poți reduce folosirea rețelelor sociale:

- Șterge aplicațiile care îți consumă timp inutil de pe telefon sau de pe dispozitivul pe care îl folosești cel mai des.

- Lasă telefonul într-o altă cameră, mai ales când lucrezi sau vrei să te relaxezi.

- Nu ține telefonul în dormitor, mai ales noaptea.

- Instalează aplicații care îți limitează automat timpul petrecut pe rețelele sociale.

- Găsește un hobby care nu implică ecrane (cum ar fi cititul, desenul, sportul sau gătitul).

- Evită să folosești telefonul în timpul meselor în familie sau cu prietenii.

- Dezactivează notificările aplicațiilor – îți va fi mai ușor să reziști tentației de a verifica constant telefonul.

- Ia pauze regulate de la rețelele sociale – chiar și o jumătate de zi pe săptămână poate face diferența.

- Deși poți încerca singur(ă) să îți reduci timpul online, în unele situații este posibil să fie nevoie de sprijin profesional, pe care nu ezita să-l cauți chiar dacă în acest moment ar putea să ți se pară că problema nu este atât de gravă.

“În prezent, mulți dintre noi folosim platforme precum Facebook, YouTube, TikTok și Instagram pentru a ne conecta unii cu alții. Deși aceste platforme au beneficii, e important să reținem că ele nu pot înlocui conexiunile reale, față în față. Doar interacțiunile directe activează hormonii care reduc stresul și ne fac mai fericiți, mai sănătoși și mai optimiști. Ironia este că, deși rețelele sociale sunt create pentru a ne apropia, dacă petreci prea mult timp online, asta duce la mai multă singurătate și izolare, agravând probleme precum anxietatea și depresia.” concluzionează Eugen Popa.

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

Dintre toate trăsăturile de personalitate, încrederea poate fi cel mai puternic corelată cu succesul. În afaceri, încrederea ne ajută să ne asumăm riscuri şi să vedem oportunităţi. În relații, ne ajuta să "luăm tarurul de coarne" și să ne exprimăm sentimentele, iar profesional, să cerem o mărire de salariu. Cei care sunt mai încrezători sunt percepuţi ca fiind mai atractivi şi tind să aibă un cerc mai larg de relaţii de o bună calitate.

O persoană încrezătoare este mai dispusă să își asume riscuri calculate, să învețe din greșeli și să se ridice după orice eșec. De asemenea, încrederea autentică contribuie la reziliență și la capacitatea de a depăși obstacolele, transformând dificultățile în oportunități.

Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă “Un nivel ridicat de încredere în sine nu se reflectă doar în starea noastră de bine, ci și în modul în care interacționăm cu lumea. La locul de muncă, de exemplu, o persoană încrezătoare este mai predispusă să își asume responsabilități, să își exprime ideile și să colaboreze eficient cu colegii. În relațiile personale, încrederea în sine ajută la stabilirea unor legături sănătoase și echilibrate, bazate pe respect reciproc și autenticitate”.

Iată câteva dintre lucrurile pe care oamenii cu adevărat încrezători le spune:

1. “Nu mi-aş face prea multe griji în această privinţă”

Du-te la un prieten încrezător cu o listă cu lucruri “ce-ar fi dacă” sau motive pentru care ceva ar putea ieşi prost şi probabil vei auzi o astfel de reacție. Asta se întâmplă pentru că oamenii încrezători în general nu se îngrijorează. Ei înţeleg că, chiar dacă ceva va merge prost, se pot descurca. Este sentimentul stăruitor că indiferent de ce se va întâmpla - bine sau rău - ei vor face faţă situaţiei.

2. “Fă totul pentru a reuşi”

Odată cu lipsa anxietăţii vine simţul optimismului. Oamenii cu adevărat încrezători se aşteaptă să se întâmple numai lucruri bune. În acelaşi timp, istoricul de luare de decizii bune înseamnă că mai deţin abilitatea de a-şi tempera pozitivismul cu o gândire realistă.

3. “Dacă îl fac aşa, pentru mine funcţionează”

Indivizii încrezători nu se simt obligaţi să se conformeze pentru a câştiga acceptul celorlalţi. Aceasta este frumuseţea principală a încrederii - liniştea auto-asigurării care îi face pe restul să urmeze.

4. “De ce nu eu?”

În loc să aştepte următoarea oportunitate, oamenii încrezători le caută. Poate că este vorba de construirea relaţiilor corespunzătoare, de cererea unei promovări sau, cu alte cuvinte, să aibă încredere în ceva intangibil. Aceşti oameni au o viziune de viitor şi îşi croiesc propriul drum pentru a ajunge acolo. Întrebarea standard nu este "de ce eu" ci "de ce NU eu?"

5. “Am ceva de spus”

Oamenii încrezători adoptă o poziţie când vine vorba indiferent de situație şi în acelaşi timp posedă înţelepeciunea de a înţelege care sunt bătăliile care meită să fie purtate. Acestea fiind spuse, se vor retrage graţios dacă s-a dovedit că au greşit, pentru că se simt îndeajuns de siguri pentru a lua în considerare şi alte puncte de vedere decât pe ale lor.

6. “Spune-mi mai multe”

Oamenii încrezători ascultă mai mult decât vorbesc, sunt curioşi în mod natural şi exprimă un interes autentic pentru ceilalţi. Pe de cealaltă parte, cei care monopolizează conversaţiile sau se laudă (vreodată) au ceva de dovedit şi ascund nesiguranţă.

7. “Mă poţi ajuta?”

Cu toţii avem slăbiciuni, dar celor siguri de sine nu le este frică să le recunoască. În loc să se îngrijoreze în privinţa a ce vor gândi ceilalţi dacă vor cere ajutor, oamenii încrezători sunt mai preocupaţi de auto-perfecţionare, de obţinerea unor competenţe valoroase şi să facă treabă bună la serviciu.

“Încrederea în sine este una dintre puținele calități care, odată construite cu răbdare și onestitate, devin fundament pentru tot ceea ce contează cu adevărat: alegeri conștiente, relații sănătoase, granițe clare și o viață trăită în acord cu sinele. Nu e un dat, ci o construcție interioară”, concluzionează Eugen Popa.

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.