Laurenţiu State: În cadrul ALDE nu avem o strategie cu privire la o posibilă ordonanţă a amnistiei şi graţierii
Featured

Laurenţiu State: În cadrul ALDE nu avem o strategie cu privire la o posibilă ordonanţă a amnistiei şi graţierii

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a reiterat, pentru România TV, că ministerul pe care îl conduce nu are în lucru un asemenea proiect. Potrivit sursei citate, Tudorel Toader a precizat faptul că nu are pe masă un asemenea proiect pregătit pentru a se da amnistia şi graţierea. Angajaţii ministerului înca nu lucrează la un asemenea proiect, deşi în spaţiul public s-a discutat de multe ori că ar trebui dată o asemenea lege, Tudorel Toader nu şi-a asumat acest lucru.

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a declarat luni că nu a discutat în Executiv sau cu Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă despre un proiect privind amnistia şi graţierea, însă a precizat că "nişte măsuri minime reparatorii trebuie să existe".

Liderul interimar al organizaţiei judeţene ALDE Călăraşi, Laurenţiu State, a comentat pe marginea acestui subiect întreţinut în spaţiul public cu precădere de Opoziţie declarând că în cadrul alianţei nu s-au discutat până acum detaliile referitoare la emiterea unei ordonanţe de acest fel. „Noi, în cadrul ALDE, nu avem o strategie pe termen scurt cu privire la o posibilă ordonanţă a amnistiei şi graţierii. De asemenea, la nivelul alianţei PSD-ALDE nu am discutat niciodată despre detalii referitor la emiterea unei ordonanţe de acest fel.” a spus State care a mai adăugat „În ultimele luni, am asistat la o campanie de dezinformare care a fost întreţinută de anumiţi lideri politici şi de anumite partide, al căror principal scop a fost acela de a genera tensiune în societate. Nu este pentru prima dată de la preluarea guvernării când trebuie să răspundem unei campanii agresive, manipulatoare cu privire la actul de guvernare.”

PSD / Sorin Vrăjitoru: La mulți ani, România!La mulți ani, români!
Featured

PSD / Sorin Vrăjitoru: La mulți ani, România!La mulți ani, români!

Cu ocazia celebrării Zilei Naţionale a României, deputatul Sorin Vrăjitoru, vicepreşedinte PSD Călăraşi, a transmis pe pagina personală de facebook următorul mesaj:
Trăim un moment istoric: 100 de ani de România! Avem un trecut comun, avem un prezent împreună, sper din suflet să avem şi un viitor cât mai uniţi! Avem o ţară frumoasă cu români minunaţi! Haideţi să o păstram aşa! Pentru copiii noştri, pentru nepoţi şi strănepoţi...
La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!

ALDE / L. State: Am venit cu bucurie dar şi cu încredere la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României şi Centenarului Marii Uniri
Featured

ALDE / L. State: Am venit cu bucurie dar şi cu încredere la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României şi Centenarului Marii Uniri

O parte din membrii organizaţiei judeţene ALDE Călăraşi, în frunte cu preşedintele interimar, consilierul judeţean, Laurenţiu State, au participat sâmbătă, la Călăraşi, la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României şi Centenarului Marii Uniri. “Este o zi specială pentru istoria poporului roman. Alături de o parte din colegii mei suntem astăzi prezenţi, aici, la Călăraşi, pentru a participa la manifestările prilejuite de celebrarea Zilei Naţionale a României şi Centenarului Marii Uniri. Am venit cu bucurie dar şi cu încredere că acest popor va avea parte în continuare de linişte, pace şi prosperitate. Trebuie să trăim într-o Românie frumoasă, pentru o Românie puternică şi unită". " ne-a declarat liderul ALDE Călăraşi, Laurenţiu State.

După ceremonialul depunerii de coroane, membrii ALDE s-au retras la sediul filialei judeţene, unde au servit câte o porţie de fasole.

ALDEunire2

ALDEunire3

ALDEunire4

PSD / M. Dulce: În martie 2019, cel târziu, vom şti cu cine mergem la Primărie!
Featured

PSD / M. Dulce: În martie 2019, cel târziu, vom şti cu cine mergem la Primărie!

Deşi la finele anului trecut, liderii PSD Călăraşi susţineau că vor desemna candidatul pentru Primăria Călăraşi, în urma unui sondaj, până în noiembrie – decembrie 2018, „termenul” s-a decalat pentru martie anul viitor. Cel puţin aşa a declarat  liderul organizaţiei municipale PSD Călăraşi, Marius Dulce care n-a precizat însă şi numele potenţialilor subiecţi ai sondajului de opinie. „Am decis să facem un sondaj. În martie 2019, cel târziu, vom şti cu cine mergem la Primărie (n.r. Călăraşi) şi nu numai” a spus Dulce. Întrebat dacă social – democraţii vor merge, în alegeri, singuri sau în alianţă cu ALDE, fostul viceprimar a spus „Vom discuta la momentul respectiv în această alianţă. Dacă vom decide să mergem în alianţă cu ALDE, vom susţine un singur candidat”.

Mai „tranşant” a fost însă preşedintele executiv, George Chiriţă care a susţinut că „PSD e un partid prea mare şi prea puternic ca să nu aibă un candidat propriu. Pot să vă spun clar că vom avea candidaţi în toate primăriile”. În cazul în care la localele din 2020, desemnarea primarului se va face în două tururi, Chiriţă a menţionat că „vom face alianţă cu oricine ca să câştige candidatul nostru”.

Coaliția PSD-ALDE a pierdut majoritatea în Camera Deputaților
Featured

Coaliția PSD-ALDE a pierdut majoritatea în Camera Deputaților

Coaliţia de la guvernare rămâne făra majoritate la Camera Deputaţilor, după ce 4 deputaţi au demisionat azi din PSD şi s-au înscris în formaţiunea condusă de Victor Ponta, Pro România.

Unul dintre ei este Ion Mocioalcă, preşedintele PSD Caraş Severin, lider cu 24 de ani de vechime în partid.

PSD şi ALDE au în acest moment 163 de voturi împreună la Camera Deputatilor, dar au nevoie de 165 pentru a obţine majoritatea la vot.

Coaliţia de guvernare se bazează însă şi pe voturi de la UDMR şi minorităţile naţionale.

Sursa www.tvr.ro

 PSD / Roxana Paţurcă: La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!
Featured

PSD / Roxana Paţurcă: La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!

Cu ocazia celebrării Zilei Naţionale a României, senatoarea Roxana Paţurcă, vicepreşedinte PSD Călăraşi, a transmis pe pagina personală de facebook următorul mesaj:

Mă bucură faptul că Centenarul Marii Uniri îl sărbătoresc astăzi, cu emoție, în Călărași, alături de cei care mi-au acordat acum 2 ani votul și încrederea lor pentru a-i reprezenta în Senatul României.
Este un prilej unic pentru orice român să participe la acest eveniment aniversar: 100 de ani de la momentul în care statul român a luat ființă, unitar și independent.
Fie că celebrăm ziua de 1 Decembrie în Călărași, unde onorată particip la ceremoniile dedicate Centenarului, fie că suntem la Alba-Iulia sau la București, în orice localitate românească sau oriunde altundeva în întreaga lume, Ziua Națională se simte și se trăiește cu aceeași vibrație în suflet.
Urez astăzi călărășenilor și tuturor românilor să fie fericiți, să fie mai toleranți cu semenii lor și să fie de-a pururea mândri că aparțin acestui neam încercat de-a lungul istoriei, dar care se poate ridica acum mai puternic ca oricând.
Astăzi, de Centenar, îmi doresc să avem voința de a construi o țară așa cum și-au dorit-o cei care au înfăptuit Unirea de la 1918 și așa cum ne-o dorim cu toții: o Românie frumoasă, dezvoltată economic și care să poată să își primească într-un viitor cât mai apropiat toți fiii înapoi acasă.
La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.