PNL / C. Corbu: Le-am spus cetăţenilor că alegerile europarlamentare au o importanţă deosebită
Featured

PNL / C. Corbu: Le-am spus cetăţenilor că alegerile europarlamentare au o importanţă deosebită

Primvicepreşedintele organizaţiei judeţene PNL Călăraşi, Constantin Corbu, a declarat pentru www.arenamedia.ro că în urma întâlnirilor pe care, alături de colegii din conducerea partidului, le-a avut cu membrii şi simpatizanţii din judeţ a constatat că alegerile europarlamentare programate în luna mai a acestui an nu trezeşte un interes din partea cetăţenilor. Comunităţile locale au nevoie de fonduri pentru dezvoltare şi par mai puţin interesaţi de politică.

 

Suntem deja în 2019, an în care vor avea loc două tipuri de alegeri. Dumneavoastră ocupaţi şi funcţia de primvicepreşedinte al organizaţiei judeţene. Poate PNL să câştige europarlamentarele din mai, la Călăraşi?

Noi suntem angrenaţi într-o acţiune ce se derulează în teritoriu. Am parcurs în jur de 14 comune, ne-am întâlnit cu membrii simpatizanţi, consilierii locali, cu organizaţiile unde nu avem primari.

Acolo toată lumea cere, vor investiţii pentru comunităţile lor, vor fonduri, vor finalizarea proiectelor începute, deci vor bani şi bineînţeles vorbesc de insuficienţa surselor de finanţare ale comunităţilor.

Deci n-am găsit nici o comunitate care să spună că nu-i trebuie ceva. La fel şi Grădiştea, care stătea bine cu banii, solicită acelaşi sprijin. În teritoriu oamenii acum se dezmeticesc, noi le solicităm să-şi aducă aminte că sunt membri şi simpatizanţi ai PNL, că avem o oportunitate în Călăraşi să câştigăm alegerile, să identificăm modalităţi de transmitere a lucrurilor bune ale PNL-ului în Călăraşi, de combatere a unor acţiuni ale adversarilor politici, de combatere a apariţiei partidelor noi care n-au nicio esenţă pe piaţa politică, gen PLUS, Pro România şi ale partide care se înfiinţează şi care doresc să rupă din PNL. Totuşi PNL este un partid cu organizaţii în toate comunele iar primarii pe care-i are şi prin aparatul administrativ şi legislativ, respectiv consilierii locali, sper că se vor angrena la europarlamentare care nu sunt de interes pentru cetăţeni astfel încât să luăm un scor bun.

Le-am spus cetăţenilor că alegerile europarlamentare au o importanţă deosebită, atâta vreme cât ele generează poziţia partidelor în piaţa politică, în piaţa votului. Dacă câştigi alegerile europarlamentare bineînţeles că poţi să te duci cu rezultate bune şi la prezidenţiale. Totodată, în 2020, cei din administraţia locală pot să aibă şanse la localele care vor determina apoi alegerile parlamentare.

Deci, mobilizarea a început!

Da. În teritoriu totuşi nu se vrea politică, se doreşte administraţie. Ne mai întreabă uneori: Cine-i pe listă?

Apropos de listă! Domnul Motreanu ar putea fi un catalizator pentru PNL Călăraşi?

Domnul Motreanu, un fost deputat al Călăraşiului, este cunoscut în multe localităţi. Este apreciat de primari şi de oamenii din anumite comunităţi, doar că la PNL este interesat cine face parte din listă. Văd că la alte partide nu contează acest detaliu. Pot să fie şi mături în loc de candidaţi, important e numărul de voturi pe care-l obţine partidul la baza lui. Dan Motreanu, Siegfried, Mureşan pe care l-am văzut şi ştim de face la Bruxelles, Jean Marinescu sunt oameni de factură bună care te pot reprezenta la Parlamentul European. Domnul Buda, de asemenea, care a sprijinit comunitatea noastră. Deci sunt oameni care şi-au făcut treaba acolo. E adevărat că am avut şi europarlamentari care au ajuns acolo prin PNL şi acum îşi umflă muşchii pe la alte partide gen Norica Nicolai care mie, personal, mi-a făcut numai rău în 1999. Mai sunt şi cei care au fost şefi de partide şi vor pe liste. Cum ar fi Alina Gorghiu, Crin Antonescu, Vasile Blaga. Noi am cerut la Bucureşti, într-o întâlnire cu preşedintele Orban să pună oameni de valoare, tineri care să ne reprezinte şi să nu mai dea înapoi partidul.

Să sperăm că aşa va fi. Pe 15 februarie se va lua decizia ordinii în listă. Noi, la Călăraşi, avem nişte rezultate bune la alegeri. Ca procent, nu şi ca număr de voturi.

Să înţeleg că Dan Motreanu are şi susţinerea organizaţiei judeţene?

Da, pentru că noi am început să punem această problemă a valorii omului, ca să muncească şi pentru noi. Călăraşiul, din punctul meu de vedere, trebuie scos din zona asta cenuşie a României. Şi nu se face decât oameni care să ne susţină la nivel naţional şi european. Uitaţi ce se întâmplă cu cele 4 mari oraşe din Vest care l-au Buda. Au şi alţi europarlamentari şi prin intermediul lor, cer sprijinul lor direct ca să nu mai treacă prin filtrele date de guvernarea pesedistă.

Mulţumesc!         

PSD / R. Paţurcă: Deficitul comercial al României este normal pentru realitățile economice pe care le trăim
Featured

PSD / R. Paţurcă: Deficitul comercial al României este normal pentru realitățile economice pe care le trăim

Senatoarea PSD Călăraşi, Roxana Paţurcă, membră a Comisiei de Buget – finanţe susţine printr-o postare pe contul personal de facebook că „deficitul comercial României n-ar trebui să trezească motive de îngrijorare în condiţiile în care s-au majorat salariile iar românii îşi pot permite acum să achiziţioneze bunuri şi servicii pentru creşterea nivelului de trai.”. Paţurcă a mai precizat că datoria publică guvernamentală este în scădere ajungând de la 37,6% în 2016 la 34,9% în 2018. „Deficitul comercial al României este normal pentru realitățile economice pe care le trăim în prezent. Cu alte cuvinte, este normal ca, în condițiile unor creșteri salariale consistente, dar și pe fondul creșterii punctului de pensie, să crească și puterea de cumpărare a românilor, care își permit acum să achiziționeze bunuri și servicii care să le crească nivelul de trai.

Importurile sunt în creștere tocmai din acest motiv – România importă o serie întreagă de medicamente, destinate îndeosebi pensionarilor, dar nu numai, dar și alimente și autoturisme, majoritatea acestora cumpărate de salariați, cererile pentru aceste produse și bunuri fiind o consecință directă a puterii de cumpărare în creștere.

Cu siguranță, dacă liberalii s-ar fi aflat la guvernare, ar fi preferat să taie pensiile și salariile românilor, așa cum au făcut-o formațiunile de dreapta și în alte rânduri, doar de dragul unei balanțe comerciale care să arate bine pe hârtie dar care să arate prost în buzunarele românilor.

Dimpotrivă, în timpul guvernării social-democrate a crescut puterea de cumpărare a românilor, care acum își permit mult mai mult, pe fondul creșterilor salariale și a pensiilor.

În plus, pentru a răspunde criticilor nefondate, datoria publică guvernamentală este în scădere, de la 37,6% din PIB în 2016 la 34,9% din PIB acum, iar deficitul de cont curent este la nivelul de 7,4% din PIB.

În aceste condiții, este limpede pentru oricine că dincolo de cifrele bugetului pe 2019 stau calcule concrete și estimări realiste privind evoluția economiei.

Așa cum am mai spus, prefer un buget bine creionat la început de 2019, decât un buget făcut în grabă la finalul lui 2018.” se arată în postarea parlamentarului călărăşean. 

L. State: Preşedintele Iohannis critică dreptul unui parlamentar de a depune un amendament, lucru nefiresc într-un stat democratic
Featured

L. State: Preşedintele Iohannis critică dreptul unui parlamentar de a depune un amendament, lucru nefiresc într-un stat democratic

Preşedintele Klaus Iohannis critică propunerea lui Liviu Dragnea de a tăia bugetele serviciilor secrete pentru a aloca fonduri mai mari pentru Sănătate, afirmând că, printr-un gest cinic, liderul PSD pune în opoziţie securitatea naţională cu sănătatea cetăţenilor şi că numai un politician meschin şi inconştient ar putea inocula această idee, şeful statului propunând ca, dacă se declară atât de preocupat de sănătatea românilor, Dragnea să suplimenteze bugetul sănătăţii din banii alocaţi partidelor. Iohannis face apel la Parlament să revină la alocările bugetare iniţiale, propuse de Guvern su aprobate în CSAT.

În opinia preşedintelui, propunerea de reducere a bugetelor instituţiilor din domeniul securităţii naţionale constituie "un demers iresponsabil, cu atât mai mult cu cât nu există argumente sau justificări" şi "tocmai asemenea tăieri bugetare reprezintă un atentat la siguranţa cetăţenilor, prin scăderea discreţionară a bugetelor structurilor de securitate, în încercarea disperată a unor personaje toxice de a mai acumula capital politic".

De aceea, Preşedintele României face apel ca Parlamentul să revina la alocările bugetare iniţiale, propuse de Guvern în 10 decembrie 2018 şi avizate de către CSAT în 19 decembrie 2018.

„Preşedintele Iohannis reacţionează în stilul caracteristic de a critica decizii care se iau la nivelul Parlamentului. Domnia sa critică dreptul unui parlamentar de a depune un amendament, lucru nefiresc într-un stat democratic, în care separaţia puterilor funcţionează. Fiecare parlamentar, indiferent de numele său, are dreptul de a depune amendamente. Reactia preşedintelui este, din nou, una pur politicianistă, care vine în contradicţie cu normele unei democraţii.” e de părere liderul ALDE Călăraşi, Laurenţiu State care a mai declarat “În ceea ce priveşte bugetele serviciilor, atunci când anumite instituţii cer bani de la bugetul de stat trebuie să fie însoţită această solicitare şi de o explicaţie cu privire la modul în care vor fi folosiţi aceşti bani. În România, în ultimii aproximativ 15 ani, bugetele serviciilor cresc în mod constant. De fiecare dată când cineva pune sub semnul întrebării aceste bugete apar voci, din preajma sistemului sau a fanaticilor sistemului, care vorbesc despre rolul pe care îl au aceste servicii. Sigur că ne punem întrebarea dacă aceste creşteri sunt justificate şi trebuie să primim nişte justificări.

Nu se poate folosi aici elementul secretului de serviciu pentru ca sunt comisiile de specialitate unde aceste lucruri trebuie discutate în detaliu şi dacă aceste creşteri sunt justificate, sigur că ele trebuie acordate. Însă, dacă este vorba numai de o creştere care să meargă pe acţiuni care nu sunt esenţiale pentru buna desfăşurare a serviciilor poate putem să avem grijă ca banii să-i cheltuim mai cu chibzuinţă.

State s-a referit şi la ideea avansată de preşedintele Klaus Iohannis de a suplimenta bugetul sănătăţii din banii alocaţi partidelor politice subliniind că “Este surprinzătoare reacţia domnului preşedinte, care critică legea finanţării partidelor, pe care a promulgat-o fără să aibă nimic de obiectat. Însă, vedem că tot mai mulţi politicieni, în special din opoziţie, printre care şi preşedintele Iohannis, tratează în mod politicianist acest subiect. Mai mult, trebuie amintit că unele suplimentări în legea finanţării partidelor au fost propuse chiar de partidul care îl susţine acum la prezidenţiale.”

V. Dumbravă: Sincer, abia aştept să văd bugetul pe 2019. Important e să se aloce cât mai mulţi bani pentru investiţii
Featured

V. Dumbravă: Sincer, abia aştept să văd bugetul pe 2019. Important e să se aloce cât mai mulţi bani pentru investiţii

Fostul viceprimar al municipiului Călăraşi, Virgil Dumbravă, a trecut în revistă o parte din problemele care dau mari bătăi de cap Executivului Primăriei subliniind că manifestă un interes aparte pentru proiectul de buget al municipalităţii pentru anul 2019. În opinia sa, investiţiile sunt prioritare iar Executivul şi Consiliul Local ar trebui să identifice cât mai multe surse de finanţare pentru priorităţile oraşului.

 

Domnule Dumbravă, am văzut că în ultima vreme domnului primar Drăgulin a iniţiat o serie de discuţii cu cetăţeni din diverse cartiere ale municipiului Călăraşi, începând cu Măgureniul. Un cartier pe care îl ştiţi foarte bine şi care are destule probleme. Aş vrea să vă întreb cum comentaţi acest demers al domnul primar, în condiţiile în care, în urmă cu 2 ani, mai exact în ianuarie 2016 s-a votat un Proiect de hotărâre privind reabilitarea unor străzi din acel cartier şi au trecut aproape 3 ani de zile şi nu s-a făcut nimic.

Pentru mine este o chestie interesantă deoarece îmi aduc foarte bine aminte în calitate de viceprimar, în anul 2016, dacă nu mă înşel chiar la aprobarea bugetului primăriei pe 2016, am făcut un amendament prin care am solicitat să realizăm canalizarea, cel puţin, pe cele două străzi principale, şi anume str. Petroşani şi str. Păcii, şi dacă îmi aduc bine aminte am propus să se aloce suma de 150 mii lei pentru canalizarea menajeră pe str. Petroşani şi respectiv 100 de mii de lei pentru str. Păcii. Ele au fost aprobate în cadrul Consiliului Local urmând ca Executivul, există şi o obligaţie legală, să realizeze aceste investiţii pe cele două străzi. De ce nu s-au realizat aceste două lucrări, nu ştiu. Aceste propuneri au fost făcute la sfârşitul mandatului meu, se ştie că în 2016 s-a schimbat conducerea primăriei Consiliul Local. De ce nu au mai continuat cu aceste lucrări, nu ştiu. Şi mie mi se pare destul de ciudat să ştii că acum 2-3 ani ai aprobat aceste investiţii şi acum să vii să soliciţi cetăţenilor întâlniri, discuţii despre problemele lor. Mai mult decât atât, s-a aprobat şi îmi aduc chiar foarte bine aminte documentaţia tehnico-economică pentru repararea şi modernizarea străzilor din cartierul Măgureni. Adică, apă există, am aprobat bani pentru canalizare şi urma să modernizăm străzile.

Iată că au trecut vreo 3 ani, şi nu s-a realizat nici acest lucru în condiţiile în care a fost clar aprobat proiectul prin care s-au alocat bani pentru modernizarea şi repararea străzilor din cartierul Măgureni.

Ce pot să vă zic? Să soliciţi acum cetăţenilor, să-i întrebi care sunt problemele lor în condiţiile în care acum 3 ani de zile au fost aprobate sumele pentru a le repara străzile şi a le introduce canalizarea, nu mi se pare o chestie corectă.

Credeţi că domnul primar a furat startul şi deja e în precampanie electorală?

Păi dacă stăm să ne gândim bine că peste 3 luni de zile începe campania electorală pentru europarlamentare bănuiesc că nu numai primarul ci şi absolut toţi liderii politici, lideri de partide, au început această activitate.

Domnule Dumbravă, un alt element care mi-a atras atenţia este că în dese rânduri domnul primar a raportat la finalul unui an calendaristic, excedent al bugetului de venituri şi cheltuieli şi vroiam să vă întreb acum dacă dumneavoastră, dacă aţi fi primar, aţi fi reuşit să economisiţi banii ăştia în condiţiile în care oraşul are 1 milion de probleme şi probabil că din banii respectivi nu putem rezolva nici măcar 10% din ele?

Este foarte interesant subiectul, chiar dacă o să mă roage domnul primar să-i dau „lecţii de administraţie publică locală”, vreau să vă spun că îmi aduc aminte că i-am atras atenţia când la o conferinţă de presă a spus că avem un excedent, bani necheltuiţi şi că urmează să-I utilizeze în anul viitor. Scopul Executivului este de a reuşi să cheltuiască banul public, aprobat de Consiliul Local, până la ultimul leuţ. Dacă primarii reuşesc să cheltuiască banii pe care Consiliul Local îi pune la dispoziţie este extraordinar. Dar să vii să spui că de fapt din banii care au fost aprobaţi, eu am făcut economii, în calitate de primar, să ştiţi că mi se pare un nonsens. Aici noi nu vorbim de a face economie într-o familie, am strâns nişte bani ca să-mi iau o maşină. Nu, în administraţia publică locală dacă reuşeşti să cheltuieşti toţi banii pe care ţi-i pune la dispoziţie Consiliul Local, atunci eşti un primar bun.

N-a apărut încă execuţia bugetului pe 2018. Cred că şi dumneavoastră împărtăşiţi aceeaşi curiozitate ca a mea  dacă va mai fi sau nu va mai fi excedent şi în acest an.

Sincer abia aştept să apară execuţia pe 2018 dar şi bugetul pentru 2019. Chiar aş dori să avem discuţii pe tema aceasta, să văd şi eu, măcar din curiozitate, cum a gândit Consiliul Local, dacă Consiliul Local s-a impus să ducă cât mai multe sume către investiţii. Bineînţeles că prioritatea o reprezintă asigurarea funcţionării în condiţii normale a primăriei şi a serviciilor subordonate, dar cel mai important este să se aloce cât mai mulţi bani pentru investiţii şi dacă s-ar putea ca aceste investiţii să fie executate de firme locale ar fi şi mai bine.

Şi pentru că întotdeauna un profesor manifestă îngăduinţă şi înţelegere faţă de elevii săi, în calitatea dumneavoastră de profesor, aşa înţeleg că v-ar fi spus domnul primar, ce sfat i-aţi da? Ca să ia o notă de trecere, totuşi, la examenul în faţa comunităţii.

Eu cred că la ora asta domnul primar ar trebui să mult mai atent la informaţiile pe care le primeşte de la consilieri. Din nefericire părerea mea este că are mulţi consilieri despre care nu cred că îşi fac treaba bine. Trebuie să fie foarte atent la informaţiile pe care le primeşte de la consilieri, informaţiile pe care le primeşte de la serviciile din subordine, ca acele informaţii să fie corecte. Adică nu pot să vii să faci o acţiune, să mă întâlnesc cu oamenii din cartierul Măgureni să văd ce probleme am şi fără cineva din primărie să-l tragă de mânecă să-i spună: “Domnule primar, nu face acţiunea asta. Noi acum 3 ani am aprobat să le facem şi nu le-am făcut la oameni. Ce să le spunem acum? Că suntem acum serioşi şi atunci nu am fost serioşi?” Bineînţeles că în calitate de primar are foarte multe probleme, nu poate să le ştie pe toate, dar el trebuie să se gândească foarte bine la cei de la care primeşte informaţia.

Consideraţi că îi place să facă băi de mulţime, preluând exemplul de la Iohannis?

Părerea mea este că oricărui primar îi place să facă băi de mulţime, dar în sensul de a lua pulsul. Dar, repet, dacă vine o campanie electorală şi ne hotărâm să mergem să luăm pulsul populaţiei în condiţiile în care eu acolo am promis ceva, s-a aprobat ceva şi nu am făcut... Acum mi se pare un nonsens.

O altă chestiune pe care aş vrea să-o discutăm este legată de str. Griviţa. Există şi acolo un proiect de hotărâre iniţiat cred că prin 2016 care vizează lucrări de reparaţii iar în 2018, un alt Consiliu Local, ce-I drept, a votat un alt proiect de hotărâre de modernizare şi reabilitare. Vorbim şi de sume diferite. De ce această risipă pe SF-uri?

Să ştiţi că mă îngrijorează ceea ce spuneţi pentru că în 2016, dacă îmi aduc foarte bine aminte, a fost un proiect de hotărâre prin care s-a aprobat documentaţia tehnico-economică privind reparaţii str. Griviţa.

E, păi dacă în 2016 a fost acel proiect de hotărâre şi s-a aprobat o documentaţie tehnico-economică asta înseamnă că s-a aprobat un studiu de fezabilitate. Aprobând acel SF, cum să mai faci altul? Sincer mi se pare destul de grav pentru că nu se putea. Dacă în 2016 Consiliul Local a aprobat acest SF privind reparaţii str. Griviţa, eventual în 2018-2019 putea să fie reactualizat.

Suma cuprimsă în ultimul proiect de hotărâre PH este dublă faţă de cel din urmă cu 2 ani.

Deci, nu aş vrea să cred că este aşa. Repet încă o dată, documentaţia tehnico economică reprezintă în general un SF, el dacă a fost aprobat în 2016 eventual în 2018 trebuia să fie o reactualizare şi suma plătită trebuia să fie poate modicată faţă de ce s-a plătit prima dată.

Mulţumesc.

D. Zamfir, dupa audierea guvernatorului BNR: Mi-a întărit convingerea că BNR intervine în calcularea cursului ROBOR
Featured

D. Zamfir, dupa audierea guvernatorului BNR: Mi-a întărit convingerea că BNR intervine în calcularea cursului ROBOR

Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), a fost audiat marţi, alături de întregul Consiliu de Administraţie al BNR, în comisiile economică şi buget ale Senatului. La şedinţă a participat şi şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, deşi nu este membru al comisiilor.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, la audierea din Comisia economică din Parlament, că 80% din profitul Băncii Naţionale ajunge la stat, fiind singura bancă centrală care are un asemenea impozit. El a mai spus că, în momentul în care au existat pierderi, „statul român nu a dat un cent”.

Senatorul ALDE Daniel Zamfir, preşedintele Comisiei Economice, i-a spus lui Isărescu, în timpul audierii, că profitul BNR a fost folosit pentru bonusuri.

Guvernatorul BNR a declarat că o cale pentru a avea dobânzi mai mici o reprezintă reducerea deficitului, transmiţându-i lui Şerban Nicolae că politicienii pot face acest lucru fiind ”cu bugetul în faţă”.

Mugur Isărescu a mai spus, marti, că a acuza că se fac manipulări pe piaţa interbancară înseamnă a acuza şi Trezoreria statului că participă la aceste manipulări.

Senatorul ALDE Daniel Zamfir, preşedintele Comisiei economice din Senat, a declarat marţi că discuţiile de la audierea guvernatorului BNR i-au întărit convingerea că banca centrală intervine în calcularea ROBOR.

Zamfir a adăugat că guvernatorul Băncii Naţionale a confirmat că ROBOR "este o înţelegere între bănci", înţelegere interzisă de Legea concurenţei.

În context, Daniel Zamfir a mai precizat că România este astăzi cea mai săracă ţară din UE, "ţară în care cetăţenii plătesc cele mai mari costuri la dobânzi şi în care băncile au profit dublu, chiar triplu faţă de UE", iar guvernatorul BNR ar fi trebuit să identifice soluţii de dezvoltare a ţării, împreună cu Parlamentul, sistemul bancar şi Guvernul.

Senatorul PSD Roxana Pațurcă: PSD va majora alocațiile copiilor. Acuzațiile celor de la PNL constituie un atac murdar de campanie
Featured

Senatorul PSD Roxana Pațurcă: PSD va majora alocațiile copiilor. Acuzațiile celor de la PNL constituie un atac murdar de campanie

Programul de guvernare al PSD a adus o serie întreagă de avantaje pentru copii, indiferent de vârsta lor. Așa cum precizam într-un interviu acordat unei publicații călărășene, PSD a avut în vedere ajutarea copiilor atât prin inițierea unor programe concrete, care îi privesc direct, dar și prin ajutarea părinților și bunicilor, prin creșterea salariilor și pensiilor. Este limpede că acele creșteri salariale și ale punctului de pensie au generat, indirect, beneficii și pentru copii.

Dincolo de această realitate însă, există programe care sprijină direct copiii, pe lângă alocațiile care le sunt acordate lunar.

Astfel, PSD este formațiunea politică ce a majorat fondul de burse pentru studenți, acordând facilități de transport gratuit pe calea ferată, dar care a și inițiat și derulat o serie de programe menite să prevină abandonul școlar, așa cum este programul ”Bani pentru rechizite”, de care beneficiază 7400 de copii din Călărași.

Tot PSD este formațiunea care a inițiat un alt program menit să ajute copiii în perioada urmării cursurilor liceale - programul ”Bani de liceu”, de care beneficiază 483 de copii ai familiilor din Călărași.

În plus, ca urmare a semnării contractul de finanțare între Centrul Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic și Ministerul Fondurilor Europene, Programul „Bursa profesională” va continua și în acest an să încurajeze participarea tinerilor la învățământul profesional și cel dual. În Călărași existe 1306 de beneficiari ai burselor profesionale.

Totodată, avem 88 de copii din Călărași care sunt deja beneficiari ai programului ”Euro 200”, care acordă sprijin pentru achiziționarea unui calculator copiilor care provin din familii cu posibilități reduse.

În ceea ce privește alocațiile, să ne amintim că ultima creștere a alocațiilor pentru 3,5 milioane de copii de la 42 de lei la 84 de lei a fost adoptată de Parlament în legislatura trecută, tot prin votul membrilor PSD. De aceea, cu siguranță că tot PSD este formațiunea politică ce va adopta o nouă creștere a alocațiilor pentru copii în această legislatură.

PSD se ocupă de creșterea calității vieții copiilor și tinerilor, așa cum am promis în programul de guvernare, și ne vom duce toate angajamentele la capăt până la finalul anului 2020. Le mulțumim celor de la PNL pentru grija pe care o poartă declarativ copiilor, dar dincolo de vorbele lor stau faptele noastre.

 

Roxana Paţurcă, Senator PSD Călăraşi

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.