V. Dumbravă: Domnul primar ar trebui să fie mult mai atent la informaţiile pe care le primeşte de la consilieri
Featured

V. Dumbravă: Domnul primar ar trebui să fie mult mai atent la informaţiile pe care le primeşte de la consilieri

Fostul viceprimar, în două mandate, Virgil Dumbravă i-a transmis un sfat prin intermediul www.arenamedia.ro lui Dan Drăgulin susţinând că primarul municipiului Călăraşi ar trebui să fie mult mai atent cu informaţiile pe care le primeşte de la consilieri. “Din nefericire, părerea mea este că domnul primar are mulţi consilieri, despre care nu cred că îşi fac treaba bine. Trebuie să fie foarte atent la informaţiile pe care le primeşte de la consilieri, informaţiile pe care le primeşte de la serviciile din subordine, astfel încât acele informaţii să fie corecte.” a spus Dumbravă cu referire la iniţiativa recentă lui Drăgulin de a se întâlni cu cetăţenii din cartierul Măgureni pentru a lua iarăşi “pulsul” comunităţii de acolo, în condiţiile în care problemele reale, legate de canalizare şi asfaltare au fost identificate şi propuse spre soluţionare încă din urmă cu 3 ani în cadrul Consiliului Local. E adevărat însă, de atunci şi până acum, problemele au rămas tot pe hărtie, în continuare nerezolvate. “Nu poţi să faci o acţiune de a te întâlni cu oamenii din cartierul Măgureni ca să vezi ce probleme au şi fără ca cineva din primărie să-l tragă de mânecă şi să-i spună “Domnule primar, nu face acţiunea asta pentru că acum 3 ani am aprobat sumele ca să le rezolvăm problemele însă n-am făcut nimic până acum. Ce să le spunem acum? Că suntem acum serioşi şi atunci nu am fost serioşi?” Bineînţeles că în calitate de primar are foarte multe probleme, n.are cum să le ştie pe toate, însă el trebuie să se gândească foarte bine la cei de la care primeşte informaţia.” a declarat Dumbravă.

Întrebat dacă acţiunea se înscrie în logica de precampanie electorală iar primarului îi plac “băile de mulţimi”, fostul viceprimar a a spus “Părerea mea e că oricărui primar i-ar plăcea să facă băi de mulţime dar în sensul de a lua pulsul. Da, să ia pulsul populaţiei, să vadă care sunt problem pe teren. Dar repet, să mă duc într-un cartier, într-o zonă în care s-au aprobat nişte investiţii dar nu s-a făcut nimic pentru demararea lor, mi se pare totuşi un nonsense.” a conchis Dumbravă

PSD / M. Dulce: Am spus că intenţionez să candidez la Primărie Călăraşi
Featured

PSD / M. Dulce: Am spus că intenţionez să candidez la Primărie Călăraşi

Joi seară a avut loc o şedinţă de lucru a Biroului Politic Local al organizaţiei municipale PSD Călăraşi la care au participat şi cei doi lideri ai filialei judeţene, preşedintele interimar, Iulian Iacomi şi preşedintele executiv interimar, Roxana Paţurcă.

Liderul filialei locale, Marius Dulce a declarat că la finalul lucrărilor şi-a anunţat intenţia de a candida în 2020, la Primăria municipiului reşedinţă de judeţ, subliniind că toţi colegii săi care doresc să-i urmeze exemplul vor fi subiecţii unui sondaj de opinie care se va finaliza la sfârşitul lunii mai. În plus, Dulce a dezminţit zvonurile care au circulat înspaţiul virtual potrivit cărora anunţarea intenţiei sale de a candida ar fi condus la dizolvarea organizaţiei municipale PSD Călăraşi.

 

Domnule preşedinte Dulce, ce s-a întâmplat joi seară? Din câte ştim a avut loc o şedinţă a organizaţiei municipale PSD Călăraşi, care au fost concluziile care s-au desprins?

Am avut o şedinţă de lucru a organizaţiei municipale în prezenţa domnului preşedinte interimar, Iulian Iacomi, şi a preşedintelui executiv interimar, doamna senator, Roxana Paţurcă, în care am prezentat un raport de activitate pe 2018. După care am trecut la discuţii în ceea ce priveşte organizarea pentru alegerile europarlamentare, pe municipiul Călăraşi.

La finalul şedinţei am avut discuţii libere. Ne-am propus să câştigăm Primăria Călăraşi. La acest capitol, cum era normal deoarece în 2016 am obţinut vreo 8236 de voturi din ce-mi aduc aminte, am spus că intenţionez, ca în 2020, să candidez la Primăria Călăraşi având susţinerea întregului partid, după ce voi intra cu ceilalţi colegi care doresc să candideze într-un sondaj, şi cel mai bun să fie susţinut de toată echipa.

Sondajul când va avea loc, estimativ? 

Dacă îmi aduc bine aminte, din ce a spus domnul preşedinte Iulian Iacomi la şedinţă, doritorii ar trebui să-şi depună intenţiile, undeva, până în 15 martie, iar sondajul să se încheie undeva în mai.

În afară de dumneavoastră şi-a mai exprimat cineva intenţia de a candida?

Nu, la momentul de aseară, nu. Dar ştiu din surse că mai sunt doritori şi este foarte bine. Eu repet, am declarat şi aseară, PSD Călăraşi nu are nevoie de candidat. PSD Călăraşi are nevoie de un câştigător, şi ca să fie câştigător trebuie susţinut de toată organizaţia, chiar dacă ne place sau nu, trebuie să susţinem acel om dacă stă foarte bine în acel sondaj.

Ca să spulberăm şi unele zvonuri care au apărut în mediul virtual, nu s-a pus vineri problema dizolvării organizaţiei municipale...

Nu, eu am avut o discuţie, vineri, pe o altă problemă cu domnul preşedinte Iulian Iacomi, nu s-a pus problema şi nu văd ce motive ar avea să dizolve organizaţia municipală Călăraşi pentru că vorbesc rezultatele la Călăraşi. Noi, la europarlamentare, ultima dată am ieşit pe locul 1 cu 3 mii şi ceva de voturi peste PNL. Anul ăsta cred că vom avea targetul tot peste 2-3 mii de voturi peste PNL, în funcţie de câte partide vor intra în cursa pentru europarlamentare. Deci nu văd care ar fi motivele.

L. State: Preşedintele va trebui să explice acum de ce a acţionat împotriva legii şi mai ales de ce a inclus armata în bătălia sa politică
Featured

L. State: Preşedintele va trebui să explice acum de ce a acţionat împotriva legii şi mai ales de ce a inclus armata în bătălia sa politică

Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat joi în privinţa suspendării decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis prin care a fost prelungit mandatul şefului Armatei, generalul Nicolae Ciucă. Judecătorii au dispus suspendarea decretului, decizia putând fi contestată în termen de cinci zile.

 

”Respinge cererea de repunere pe rol ca nefondată. Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Prezidenţială ca nefondate. Ia act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind anularea Decretului nr. 1131/2018. Admite cererea în parte. Dispune suspendarea executării Decretului nr. 1131/2018 până la pronunţarea instanţei de fond. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. În cazul declarării, cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în minuta şedinţei.

 

“Curtea de Apel Bucureşti a confirmat faptul că preşedintele Iohannis a comis o gravă ilegalitate în privinţa mandatului şefului Armatei. Domnia sa, în logica bătăliei politice pe care o duce cu majoritatea, a inclus şi armata. Gestul preşedintelui Iohannis este nefiresc şi pune în pericol imaginea armatei române.” apreciază liderul ALDE Călăraşi, Laurenţiu State.

În opinia sa, “Ministrul Apărării a făcut o propunere respectând prevederile legale, potrivit cărora şeful Statului Major e numit la propunerea ministrului Apărării cu avizul prim-ministrului. Mai mult, propunerea făcută de ministru era o persoană cu experienţă, reprezentantul României la NATO şi UE. Domnul Dumitru Scarlat este un membru al armatei cu o experienţă îndelungată, care iî recomandă pentru această funcţie.”

Preşedintele ALDE Călăraşi consideră că preşedintele Iohannis ar trebui să ofere românilor explicaţii după ce a inclus şi armata în bătălia sa cu Guvernul şi Coaliţia PSD – ALDE. “Însă, aşa cum ne-a obişnuit, preşedintele a respins această propunere din partea Guvernului, fără a oferi nicio explicaţie. Domnul Iohannis, la fel cum ne-a obişnuit, nu a oferit argumentele necesare pentru a respinge propunerea ministrului. Preşedintele va trebui să explice acum de ce a acţionat împotriva legii şi mai ales de ce a inclus armata în bătălia sa politică.” a conchis State.

Elena Mihăilescu a preluat şefia organizaţiei municipale OFSD Călăraşi
Featured

Elena Mihăilescu a preluat şefia organizaţiei municipale OFSD Călăraşi

Organizaţia municipală Călăraşi a femeilor social – democrate are un nou lider. Din data de 31 ianuarie, funcţia de preşedinte interimar a fost preluată de Elena Mihăilescu, vicepreşedinte interimar al organizaţiei judeţene a partidului după demisia înaintată de Bica Simion. “Începând cu data de 31 ianuarie 2019, am preluat funcția de președinte interimar al Organizației Femeilor Social Democrate din municipiul Călărași. Mulțumesc, pe această cale, conducerii PSD Călărași pentru încrederea acordată! Este o funcție care mă onorează și mă responsabilizează pentru a demonstra, împreună cu echipa pe care o voi coordona, că femeile sunt puternice și pot reuși.” susţine noua lideră a OFSD Călăraşi (foto jos).

elenamihailescu

În altă ordine de idei, potrivit unei decizii a Biroului Politic Judeţean, senatoarea Roxana Paţurcă va coordona activitatea partidului în perspectiva alegerilor europarlamentare la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ, alături de preşedintele filialei locale, Marius Dulce. “S-au produs câteva schimbări în ceea ce priveşte coordonarea activităţilor politice la nivelul judeţului. Am fost desemnat să coordonez activitatea politică a organizaţiei locale PSD Călăraşi în perspectiva alegerilor europarlamentare. Ne propunem să obţinem un rezultat bun care să ne plaseze pe primul loc în topul preferinţelor călărăşene la europarlamentare.” a declarat Roxana Paţurcă (foto jos), preşedinte executive interimar al organizaţiei judeţene.

roxanapaturca2anidemandat

 

Parlamentul începe de luni activitatea în prima sesiune ordinară a anului
Featured

Parlamentul începe de luni activitatea în prima sesiune ordinară a anului

Ca la începutul fiecărei sesiuni ordinare, va fi aleasă noua componenţă a Biroului permanent din cele două Camere. Propunerile nominale pentru funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor repartizate se anunţă în plen de către liderii grupurilor parlamentare, lista candidaţilor propuşi fiind supusă în întregime votului membrilor celor două Camere. Noul Birou permanent atât de la Cameră, cât şi de la Senat se aprobă cu votul majorităţii parlamentarilor prezenţi.

De asemenea, grupurile parlamentare din Senat şi Cameră îşi vor alege conducerea.

Proiectul de buget pe 2019 urmează să intre în dezbaterea Parlamentului. Discuţiile pe bugetul de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat vor începe săptămâna viitoare.

Tăriceanu: Mă gândesc serios la o candidatură la prezidenţiale. O candidatură comună PSD-ALDE are şanse mai mari
Featured

Tăriceanu: Mă gândesc serios la o candidatură la prezidenţiale. O candidatură comună PSD-ALDE are şanse mai mari

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că se gândeşte „serios” la o candidatură pentru alegerile prezidenţiale de la sfârşitul acestuia an, dar a precizat că PSD şi ALDE nu au luat încă o decizie în acest sens şi că o candidatură comună a celor două partide ar avea şanse mai mari decât candidaturi separate.

„Mă gândesc serios la o candidatură la prezidenţiale. Dar de aici până la a anunţa candidatura, că o să mă întrebaţi: mergeţi singur, mergeţi cu PSD-ul? Nu mă întrebaţi lucrurile astea, că încă nu am luat această decizie. Când o să o iau, sigur că o să aflaţi mai mult, dacă o să o iau şi când o să o iau”, a spus Călin Popescu-Tăriceanu la Digi24.

Potrivit lui Tăriceanu, pentru candidatura sa la prezidenţiale „există diferite variante”. El a subliniat că ALDE se află în coaliţie cu PSD şi că „cel mai probabil o candidatură comună are şanse mai mari decât două două candidaturi separate”.

Sursa www.alde.ro

Free Joomla templates by Ltheme