M. Dulce: Domnul Drăgulin ştie doar să acuze şi să se scuze!
Featured

M. Dulce: Domnul Drăgulin ştie doar să acuze şi să se scuze!

Ploile consistente căzute în ultima vreme în Călăraşi n-aveau cum să nu-şi pună „amprenta” şi pe lucrările de investiţii, unele aflate în fază incipientă, demarate de Executivul Primăriei pe raza municipiului.

Liderul consilierilor locali PSD, Marius Dulce a sancţionat încă o dată declaraţiile sforăitoare ale reprezentanţilor administraţiei publice locale liberale cu privire la volumul mare de investiţii demarate subliniind că lucrările realizate până acum, costisitoare de altfel, sunt de o calitate destul de precară. „Liderii administraţiei locale actuale se plimbă pe străzile asfaltate, şi alea ce-i drept, puţine la număr!, în loc să se ducă pe strada Locomotivei, acolo unde lucrările de canalizare sunt afectate de surpări şi asta pentru că nu urmăresc gradul de tasare, modul în care se compactează. Nu încaspe dubiu, sunt lucrări făcute de mântuială. Mai mult strică decât ajută, în sensul că dacă se surpă, o să se „rupă” şi coloana de apă. Mai departe, trageţi dvs. concluziile. După aceste ploi, pe strada Locomotivei nu pot să intre nici Ambulanţa, nici vidanja, nimic. Din cauza faptului că gradul de compactare lasă de dorit. Acum s-a surpat tot ce s-a săpat. Ce sa mai vorbim de lucrarea din Măgureni” susţine Marius Dulce care a continuat „Aşa cum aţi văzut şi în oraş, la intersecţia străzii Portului cu Bucureşti iarăşi s-a surpat. Pe strada Dobrogei, de asemenea, s-a surpat sau pe strada Griviţa, unde multă lume e revoltată de faptul că lucrările au afectat „rezistenţa” gardurilor locuinţelor lor, că apa se infiltrează prin beciuri. Deci, iată, destule probleme pe care administraţia liberală nu le-a cam anticipat, deşi nu scapă nici un prilej să ne amintească de volumul mare de investiţii demarate dar uită să precizeze că sunt de proastă calitate. Vă invit să mergeţi pe B-dul N. Titulescu. După ploile astea, să vedeţi cum trăgeau apa cu vidanja. Pavelele care s-au pus, au început să se lase şi să se distanţeze unele de altele. Pentru că se lucrează prost şi se lasă. Deci, lucrări făcute pe mulţi bani publici dar de mâtuială”.

Nu mai e nici un secret, Drăgulin&Co încearcă în această perioadă preelectorală să dinamizeze toate investiţiile propuse, unele ar fi trebuit demarate conform calendarului cu mult timp în urmă, în speranţa că ele vor produce „dividende” electorale în urma localelor din toamnă. „Domnul Drăgulin ştie doar să acuze şi să se scuze. El nu are nicio vină, nicio greşeală, i se pare un lucru normal ca oraşul să devină un „şantier”. Dar din nefericire acest „şantier” e prost coordonat, lucrările nu se realizează cum trebuie. Riscăm să rămânem mult timp într-un astfel de şantier. Nici Bunul Dumnezeu nu ştie când vor fi gata toate aceste lucrări care ne-au pus, multora dintre noi, răbdarea la încercare. Au început o grămadă de obiective dar n-au finalizat nici una. Mă refer la strada Griviţa, la B-dul N. Titulescu, şa strada Locomotivei, la Cartierul Măgureni, la cartierul Mircea Vodă acolo unde lucrările putea fi gata de cel puţin 2 ani. De ce nu le-au terminat? Şi colac peste pupăză, după ce că au dat jos şi Piaţa Mare, transformând-o într-o groapă, au pus ochii şi pe Hala de legume de la Piaţa Big, ca să fie tacâmul complet. Avem numai „realizări”. Proiecte multe şi costisitoare pe care ei le consideră deja „realizări”. Călărăşenii nu mai sunt aşa de „sensibili” la eforturile liberalilor” a continuat Dulce.

Pe aceeaşi listă a obiectivelor „întârziate” figurează şi Bazarul Big şi el afectat în aceste zile de ploile căzute. Având în vedere” disperarea” care a cuprins administraţia liberală locală, n-ar fi exclus să vedem un alt „şantier” şi în acea zonă. „Bazarul e o altă poveste care ni se bagă pe gât cu forţa de ani de zile. Comerciaţii au fost afectaţi pentru că stau acolo în condiţii improprii. E nevoie de o „arhitectură” adecvată pentru acel bazar. De vreo 2 ani se chinuie să-i mute pe comercianţi ca să demareze lucrările. Acum, după părerea mea, e destul de târziu, să-i mai duci în altă parte. Până faci organizarea de şantier, lucrările propriu – zise, intrăm în iarnă. Îi distrugi pur şi simplu pe bieţii oameni, şi aşa afectaţi din plin de pandemia de coronavirus. Să-i muţi într-o altă locaţie, îi duci de fapt într-o stare disperată, având în vedere şi ritmul la care se lucrează în Călăraşi” a conchis Marius Dulce, alternativa propusă de PSD, la actuala administraţie liberală, campioană a vorbelor şi mai puţin a faptelor!

surpare1

surpare3

surpare4

surpare5

Independenţa / G. Rădulescu: Cu siguranță o să fiu un primar al vremurilor pe care le trăim, un primar al digitalizării și eficientizării activităţii
Featured

Independenţa / G. Rădulescu: Cu siguranță o să fiu un primar al vremurilor pe care le trăim, un primar al digitalizării și eficientizării activităţii

Gabriel Rădulescu este tânărul care va candida în septembrie sub sigla PSD pentru Primăria localităţii Independenţa. Fost în două rânduri consilier judeţean, Rădulescu a declarat în interviul de mai jos, pe care vă invităm „să-l savuraţi” că-şi doreşte să fie un primar în deplină concordanţă cu vremurile pe care le parcurgem în care digitalizarea activităţii ar trebui să devină o „prioritate” pentru orice edil indiferent de partidul pe care-l reprezintă.

Gabriel Rădulescu şi-a propus să reprezinte o alternativă la actuala administraţie publică locală.

Domnule Rădulescu, undeva, la începutul anului aţi decis să renunţaţi la calitatea de consilier judeţean, părăsind partidul pe listele căruia aţi obţinut mandatul în 2016 ca să candidaţi pentru Primăria localităţii Independenţa, la localele din toamnă, sub sigla altei formaţiuni politice, PSD. Ce v-a determinat să faceţi acest gest care ar trebui apreciat măcar prin prisma corectitudinii politice?

La începutul anului 2020, fiind consilier județean din partea Partidului Național Liberal, am avut o discuție cu o parte din conducătorii filialei județene PNL Călărași și le-am adus la cunoștință faptul că sunt foarte hotărât să candidez la funcția de primar a comunei Independența. Evident, am prezentat şi argumente în favoarea deciziei mele iar domniile lor mi-au replicat faptul că în fruntea Primăriei se află un primar liberal aflat la al doilea mandat, iar dumnealui este susținut pentru o viitoare candidatură din partea Partidului Național Liberal. La sfârșitul acestei discuții le-am comunicat faptul că sunt ferm convins să îmi duc planul până la capăt, motiv pentru care mi-am depus demisia atât din calitatea de consilier județean cât și din cea de membru PNL. Așa am considerat eu de cuviință, nu poți fi membru al unui partid și să continui să îți critici colegii în mod public. Am făcut pasul înapoi și acum din postura de “membru al cetății” pot să fac tot ce consider eu de cuviință în relația cu domnul primar al comunei Independența.

Aveţi o experienţă de 8 ani în calitate de consilier judeţean. Aţi învăţat „abecedarul” administraţiei publice locale. Cum veţi utiliza această experienţă dacă veţi trece cu brio examentul din septembrie?

Aveți dreptate, am o experiență de 8 ani în calitatea de consilier  județean, sunt absolvent al Academiei de Studii Economice din București și în cadrul Consiliului Județean Călărași am avut  onoarea să fiu membru (4 ani) și secretar (4 ani) al Comisiei de studii, prognoze economico – sociale, buget – finanțe, integrare europeană și administrarea domeniului public și privat al județului. În administrație este la fel că în orice domeniu iar dacă îți faci treaba cu pasiune și interes rezultatul nu are cum să nu fie unul de succes. Din postura celor mai sus enumerate, am luat parte la elaborarea și aprobarea bugetului Județului Călărași timp de 8 ani, așa că activitatea în cadrul Primăriei Independența nu poate fi una mai dificilă din punct de vedere administrativ. Privesc totul cu foarte mult optimism.

Ce fel de primar intenţionaţi să fiţi?

Cu siguranță o să fiu un primar al vremurilor pe care le trăim, un primar al digitalizării și eficientizării activităţii din instituția Primăriei Independența, un bun gospodar și un om aflat în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă cetățenii comunei Independența. O să fac treaba primarului prin propriile forțe, nu cum se întâmplă în prezent când domnul primar beneficiază de sfaturile unui consilier personal și ale unui domn avocat, sfaturi care costă contribuabilul din comuna Independența aproximativ 540 milioane lei vechi / an. 

Cum se vede prin ochii dvs. comuna Independenţa? Care ar fi pe scurt principalele obiective pe care le aveţi în vedere pentru continuarea procesului de modernizare a comunei?

Aici este foarte mult de discutat dar o să încerc pe cât posibil să fiu concis și la obiect. Cu siguranță în comuna Independența s-au întâmplat și lucruri bune dar în același timp s-au întâmplat și foarte multe lucruri făcute superficial. Eu, cu cele din urmă, am o problemă. În anul 2020 trebuie asigurate condițiile minime de viață și civilizație tuturor locuitorilor, și anume apă curentă, canalizare și asfaltarea tuturor străzilor din comuna Independența. Acesta este un deziderat obligatoriu, orice altă dorință vine după efectuarea acestor investiții. Această pandemie prin care cu greu trecem, ne-a arătat o față pe care unii o conștientizăm dar cu greu îi vedeam efectele și anume, digitalizarea activității școlare. Un primar cu viziune și-ar fi dat seama de nevoia digitalizării și ar fi putut să asigure achiziţia din bugetul consiliului local a unor tablete electronice pentru fiecare elev al comunei.

Făceam mai sus mențiunea de investiții făcute superficial, bunăoară în anul 2019 Primăria a construit în parcul din centrul satului Independența o clădire în suprafață de aprox. 60 mp cu destinația vestiar și grupuri sanitare, cu un cost total de 2,2 miliarde lei vechi. De această investiție beneficiază locuitorii comunei Independența doar 12 ore pe an, deoarece ea este deschisă publicului doar în momentul în care se serbează ziua comunei Independența. O tabletă electronică de foarte bună calitate costă aproximativ 1000 de lei/bucată. Dacă împărțim acea investiție din fonduri proprii la 1000 lei/ bucată reiese faptul că Primăria Independența dacă nu făcea acea investiție, pe care eu o consider inutilă, putea să achiziționeze aproximativ 220 de tablete,  astfel încât elevii din cadrul comunei Independența să nu-şi mai pună problema cursurilor online. Acesta este un scurt exemplu de viziune greșită a conducătorilor primăriei Independența. Şi exemplele pot continua!

Demisionând din Consiliul Judeţean aţi pierdut şi calitatea de membru PNL dar veţi candida pentru PSD realizând un „tandem” cu actualul preşedinte al CJ, Vasile Iliuţă. Cum vedeţi această colaborare în continuare?

Mă bucură faptul că fac parte din echipa domnului Vasile Iliuță (foto sus stânga). Dumnealui a demonstrat faptul că atât în afacerile personale cât și în administrația publică este un foarte bun conducător. Eu personal am o foarte bună relație cu domnul Iliuță și sper ca după septembrie 2020 eu să fiu primarul comunei Independența iar dumnealui noul președinte al Consiliului Județean Călărași și împreună să facem lucruri bune în comunitățile pe care le conducem. Îi urez succes de pe acum!

Faceţi parte din categoria politicienilor tineri, dornici să-şi pună energia şi experienţa şi în slujba unei comunităţi. Funcţia de primar implică o serie de responsabilităţi. Problemele sunt mult mai complicate şi necesită şi un sprijin din partea echipei dvs. pe care o formaţi în această perioadă. Ce ne spuneţi despre „susţinătorii” dvs direcţi, viitorii membri ai Consiliului Local?

Am încercat pe cât posibil să coagulez în jurul meu o echipă tânără, ambițioasă și dornică de rezultate pozitive. Sunt alături de mine oameni tineri dar și oameni cu experiență, oameni care sunt împliniţi familial, material și, care cred eu, că vor binele comunității.

Funcţia de primar vă determină să fiţi în contact direct cu instituţiile naţionale implicate în gestionarea fondurilor guvernamentale şi europene. Există deja o competiţie între primari, între primării. Cum veţi reuşi să atenuaţi acest decalaj cu cei care au făcut realmente minuni, în judeţ dar şi în ţară, promovând investiţii susţinute cu bani guvernamentali şi europeni?

Experiența celor 8 ani petrecuți în cadrul Consiliului Județean Călărași m-a făcut să înțeleg arhitectura instituțiilor statului român și să știu ceea ce trebuie făcut pentru îndeplinirea unor investiții atât de necesare administrațiilor publice. În această bătălie politică eu vin cu experiența dobândită în Consiliul Județean, nu o iau de la zero și sunt absolut sigur că rezultatele nu vor întârzia să apară.

Tinereţea vă conferă optimism, energie, pofta de a reuşi. Cei mai mulţi dintre localnici îşi pun deja speranţe în dvs şi echipa pe care o construiţi. Cum va decurge comunicarea cu membrii comunităţii? Intenţionaţi să-i angrenaţi în elaborarea fiecărui proiect dezvoltând un dialog real cu fiecare mini – comunitate din cele 3 sate ale comunei?

Personal cunosc bine situația din multe administrații locale ale județului Călărași și în același timp vreau să explic cetățenilor comunei Independența care este situația financiară a comunei. Dacă reușesc să devin primarul comunei Independența vreau “să împământenim” conceptul de “buget participativ”. Această noțiune este una des folosită în administratţe, și anume primăria alocă o sumă din bugetul anual în baza căreia cetățenii vin cu opinii legate de modul în care ar trebui cheltuită, investită. Toată lumea trebuie să conștientizeze că banul public este al nostru, al tuturor iar risipa trebuie să înceteze.  

Cred că aveţi încă de pe acum în calitate de candidat o responsabilitate “uriaşă” în spate în condiţiile în care sunteţi susţinut de fostul primar, Constantin Anghel, un profesionist al administraţiei publice locale, o personalitate a judeţului care a condus comuna Independenţa, ca independent, aproape 22 de ani.

Domnul Constantin Anghel este socrul meu dar şi mentorul meu, atât în chestiuni legate de viață cât și de administrație. Asocierea noastră este de bun augur și mă obligă să ating cel puțin rezultatele pe care dumnealui le-a obținut. De la oameni valoroși nu ai decât de învățat.

Competiţia electorală n-a început însă asta nu mă împiedică să vă întreb care sunt gândurile dvs. faţă de locuitorii comunei, aşteptaţi în toamnă, conform unor previziuni venite de la Guvern, la urne pentru desemnarea primului “gospodar” al localităţii.

Eu, personal, nu mă consider într-o competitie cu nimeni, eu vreau să le arăt oamenilor din comuna Independența că sunt o alternativă față de modul cum se face administrație în prezent. Sunt un tânăr ambițios, energic, absolvent a două universități de stat, cunoscător a două limbi străine. Personal, mă consider împlinit atât  în plan familial cât şi profesional. Dacă locuitorii comunei Independența sunt mulțumiți de felul în care este administrată comuna lor, le recomand să îl voteze pe actualul primar iar dacă dumnealor consideră că direcția este una greșită, eu sunt alternativa. Le spun doar atât: MERIT O ȘANSĂ!

Mulţumesc şi succes!

gabiradulescu2

 Tăriceanu: Ceea ce se întâmplă în sistemul de sănătate se poate încadra cu ușurință în crimă cu premeditare!
Featured

Tăriceanu: Ceea ce se întâmplă în sistemul de sănătate se poate încadra cu ușurință în crimă cu premeditare!

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a tras un puternic semnal de alarmă susţinâţnd luni prin intermediul unui mesaj postat pe pagina personală de Facebook că “ceea ce se întâmplă în sistemul de sănătate se poate încadra cu ușurință în crimă cu premeditare!”

Tăriceanu a dat spre exemplu Spitalul Colentina din Bucureşti, din păcate, cazul nefiind singular. “Trebuie să oprim cu orice preţ crimele Guvernului! Nu se mai pot găsi circumstanțe atenuante în condițiile în care zeci de mii de bolnavi cronici, sute de mii de aparținători și mii de medici trag cu disperare semnale de alarmă cu privire la soarta celor care suferă de alte boli decât COVID-19.

Decizia de a bloca și goli cea mai mare parte a spitalelor din România în așteptarea valurilor de bolnavi de coronavirus nu a avut sens încă de Ia început, dar ar fi putut fi acceptată doar pentru o scurtă perioadă de timp. Însă, la mai bine de 3 luni de la luarea acestei măsuri, daunele produse celor care au nevoie de acces la îngrijire medicală sunt inacceptabile.

Cazul spitalului Colentina din București nu este unul singular. Ca el sunt zeci de alte spitale în România. Colentina, un spital reprezentativ al Bucureștiului, are 867 de paturi și tratează de obicei mai mult de 20.000 de bolnavi pe luna! Astăzi spitalul tratează mai puțin de 100 de bolnavi de coronavirus. În total, de la declanșarea crizei, cei 258 de medici și 1000 de asistenți medicali și personal medical auxiliar au tratat mai puțin de 400 de pacienți! În loc de 80.000 doar 400 de pacienți! Nici Orban, nici Tătaru și nici chiar Arafat nu își pun problema cum s-au descurcat în această perioadă zecile de mii de români cărora li s-a interzis accesul la tratament! Ei sunt prea concentrați în a stoarce electoral coronavirusul ca să-și mai onoreze jurămintele!” a scris pe Facebook fostul şef al Senatului care a conchis “Această situație nu mai poate rămâne așa! Ne solidarizăm cu personalul medical care cere redeschiderea spitalului, dar vom merge mai departe! ALDE va propune o hotărâre a Parlamentului care să-i facă pe guvernanți să redeschidă de-adevăratelea spitalele. Dacă vor trata cu indiferență hotărârea Parlamentului, cum au mai făcut-o, vom încerca să mobilizăm forțele politice pentru o moțiune de cenzură și dacă nu vom reuși vom ieși în stradă! Genocidul la care poporul român este supus de un guvern care este interesat doar de campanie electorală și absolut deloc de bolnavi trebuie oprit!”

Legea pentru dotarea elevilor şi a profesorilor cu dispozitive electronice conectate la internet, votată astăzi de Senat, în calitate de cameră decizională
Featured

Legea pentru dotarea elevilor şi a profesorilor cu dispozitive electronice conectate la internet, votată astăzi de Senat, în calitate de cameră decizională

Senatul României a votat astăzi cu 103 voturi Pentru, 0 voturi împotrivă şi 26 de abţineri propunerea legislativă iniţiată de deputatul PSD Roxana Mînzatu prin care se introduce obligativitatea dotării elevilor vulnerabili şi a profesorilor cu dispozitive electronice conectate la internet în vederea accesării platformelor de educaţie online.

Prin votul dat astăzi se completează Legea Educaţiei Naţionale în sensul asigurării resurselor educaţionale digitale necesare elevilor care solicită acest ajutor, dar şi a tuturor profesorilor, în sensul dotării lor cu tablete sau laptop-uri conectate la internet, la cererea acestora.

"Votul dat astăzi de colegii senatori este istoric, pentru că marchează un pas uriaş pe care statul român îl face în direcţia asigurării soluţiilor digitale pentru fiecare copil care primeşte bursă socială şi pentru fiecare dascăl din România. Criza generată de pandemia de coronavirus a adus modificări uriaşe procesului de predare-învăţare, modificări pe care nu le putem ignora ca decidenţi şi datoria noastră, ca legiuitor, este să nu lăsăm niciun copil în afara procesului educaţional. Prin această lege introducem în Legea Educaţiei Naţionale obligaţia explicită a statului de a dota fiecare elev vulnerabil şi fiecare dascăl, din generaţiile de azi şi pentru toate generaţiile viitoare, cu un dispozitiv conectat la Internet care să le permită să facă şcoala online de acasă sau să acceseze platformele educaţionale online care vor completa activitatea la clasă. Aşa cum prevăd amendamentele adoptate în comisia pentru învăţământ din Senat, la cerere, fiecare elev care are nevoie va putea obţine o tabletă sau un laptop conectat la internet. Îi felicit pe colegii mei social-democraţi pentru că au luptat în Senat pentru această lege cu un puternic impact social, asigurând astfel accesul la componenta de educaţie digitală inclusiv pentru cei mai vulnerabili elevi din ţara noastră. Totodată, le mulţumesc şi celorlalţi colegi senatori, de la alte partide, care au înţeles nevoia urgentă ca statul să intervină în susţinerea actului de învăţământ. Aştept promulgarea urgentă a legii de către preşedintele ţării şi voi urmări aplicarea ei, atât acum, în acest an de criză, dar şi în anii care vor urma. Este clar că pregătirea directă, la clasă, va fi tot mai mult completată de componenta educaţională digitală", declară Roxana Mînzatu, iniţiatoarea legii.

Deputatul PSD Braşov, Roxana Mînzatu, care a ocupat şi funcţia de ministru al Fondurilor Europene în guvernarea PSD, taxează modul în care parlamentarii PNL s-au poziţionat şi au votat în privinţa acestei legi, atât la Camera Deputaţilor cât şi la Senat.

"În Camera Deputaţilor, PNL a votat cu abţinere acest proiect, fugind de responsabilitate şi evitând să dea ochii cu realitatea pe care o trăiesc sute de mii de copii din România, care nu au resursele necesare pentru achiziţia unei tablete sau a unui laptop în vederea pregătirii şcolare. În Senat, PNL a votat tot cu abţinere. Este ruşinos pentru orice ales al cetăţenilor să se abţină de la o astfel de lege, este un semn că nu le pasă de copiii din România reală, cei care au fost excluşi total din actul de educaţie pe parcursul lunilor din urmă, doar pentru că nu au avut dispozitive sau conexiune la Internet. Acesta este PNL-ul, aceasta este gândirea lor şi grija pe care o arată faţă de copiii vulnerabili ai României. Votul dat astăzi marchează deschiderea unei noi etape în învăţământul de stat, mai ales că de aici încolo, toate guvernele vor fi obligate prin lege să vină în sprijinul copiilor cu posibilităţi materiale reduse şi să bugeteze, an de an, dotări digitale pentru aceştia dar şi pentru toţi dascălii", a mai punctat iniţiatoarea acestei legi, Roxana Mînzatu.

Legea adoptată azi a fost elaborată împreună cu implicarea activă a Consiliului Naţional al Elevilor.

Biroul de presă al PSD

PRO România / Meseşeanu: Propunerile noastre vor fi validate în această săptămână de Biroul Executiv Naţional
Featured

PRO România / Meseşeanu: Propunerile noastre vor fi validate în această săptămână de Biroul Executiv Naţional

Coordonatorul judeţean interimar al PRO România Călăraşi, Răzvan Meseşeanu, a declarat că până în jurul datei de 1 iulie vor fi stabilite listele cu candidaţii pentru alegerile locale din toamnă. Meseşeanu a confirmat că numele său este vehiculat pentru competiţia privind preşedinţia Consiliului Judeţean iar candidatura sa şi a lui Alexandru Chiriţă, nominalizat pentru Primăria Călăraşi vor fi validate în această săptămână de Biroul Executiv Naţional al partidului.

Domnule Meseşeanu, alegerile locale ar putea avea loc pe 27 septembrie. Este termenul pe care l-a avansat şi premierul Ludovic Orban. Cu 3 luni înainte de alegeri, aş vrea să ne spuneţi în ce stadiu vă aflaţi din punct de vedere organizatoric? Aţi reuşit să identificaţi candidaţii? Aţi creionat deja nişte liste preliminare?

Sigur, există o nerăbdare justificată de a se finaliza odată cu momentele electorale, atât de multe, care au fost în ultimul timp în ţară. Culminând cu alegerile locale şi cu alegerile parlamentare, oamenii nu mai au răbdare chiar dacă a trecut peste noi şi încă nu s-a finalizat, probabil că nu se va termina curând, problema medicală generată de Coronavirus. Dar, să sperăm că acest lucru va fi ţinut sub control aşa cum se laudă cei care trebuie să-l gestioneze, actualul guvern.

Revenind la organizare pot să vă spun că suntem spre final. Avem 42 de organizaţii finalizate, mai şchiopătăm până vom ajunge la 55 dar se vor finaliza până la sfârşitul etapei de depunere a candidaturilor. Deci sper din tot sufletul ca acest lucru să se întâmple undeva până la sfârşitul lunii acesteia. Deci, undeva în jurul datei de 1 iulie să putem avea desemnaţi candidaţii în toate localităţile.

Răzvan Meseşeanu candidează pentru vreo funcţie?

Da, va candida pentru o funcţie la nivel de Consiliu Judeţean. O să vedem. Va fi  o discuţie săptămâna aceasta şi la Bucureşti unde vor trebui validate în primul rând de către Biroul Executiv Naţional, propunerile noastre pentru funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean şi de primar al municipiului reşedinţă de judeţ. Persoanele pe care organizaţia le propune. La sfârşitul săptămânii, la începutul săptămânii viitoare cred că vom fi şi în măsură să dăm şi numele acestea publicităţii.

S-a cam evidenţiat în plan local numele lui Alexandru Chiriţă. Probabil că el rămâne în continuare opţiunea pentru Primăria Călăraşi.

El este, într-adevăr, propunerea pe care noi am înaintat-o la Bucureşti. Repet, aşteptăm să vedem cum priveşte Bucureştiul această candidatură. Nu este o joacă. Un moment electoral şi un moment de candidatură pentru orice nivel ar fi, fie că este local, parlamentar, european, reprezintă un moment de cotitură pentru întreaga clasă politică şi pentru cetăţeni mai ales.

În dese rânduri aţi spus că Pro România Călăraşi doreşte să aibă o autonomie reală, o independenţă înaintea alegerilor locale, în sensul că nu agrează ideea constituirii unor alianţe. Eventual după alegeri poate prin constituirea unor majorităţi în consiliile locale, respectiv judeţene.

Partidul Pro România este format în acest moment şi din oameni care au mai trecut pe la diverse formaţiuni politice asupra cărora, din punctul meu de vedere, planează, mai mult sau mai puţin nişte suspiciuni, în sensul evidenţierii unor afinităţi de stânga, de dreapta. Cum veţi reuşi să le gestionaţi pe toate într-un context în care Pro România încearcă să-şi găsească până la urmă propriul drum politic.

De gestionat, le voi gestiona. Categoric, nu singur, împreună cu ceilalţi colegi. Îmi venea să zâmbesc în momentul în care formulaţi întrebarea pentru că spunând  de cei care trec aşa de la un partid la altul .... În toate partidele există, şi zic din păcate pentru că la vârf mai ales există oameni care au trecut prin toate partidele. Deci în toate partidele, putem să facem o construcţie, da. Construcţie şi gramaticală şi de orice fel ar fi, la vârful fiecărui partid există persoane care au trecut şi pe „vârfurile” altor partide. Şi atunci şi ăsta este unul dintre multele motive pentru care oamenii au lehamite faţă de politică. Aici e normalitate, nu e normalitate, e de discutat.  Noi încercăm să depăşim acest moment, să promovăm oameni care să reprezinte un etalon în fiecare comunitate, cărora să nu le fie ruşine să se uite în oglindă la sfârşitul zilei, şi atunci când vor da socoteală din 4 în ani oamenii să ştie că se pot baza pe ei.

Şi la Călăraşi, pe lângă candidatul pe care îl vom avea la nivel de municipiu, la nivel de preşedinte al Consiliului Judeţean, listele de consilieri vor fi făcute în aşa fel încât această calitate pe care o văd ca fiind principală la un pretendent la statura de om politic, aceea de avea cei 7 ani de acasă, de nu uita de unde au plecat, să fie preponderentă.

Cu permisiunea dvs., revin. Esenţa întrebării se referă la modul în care aceste afinităţi pot influenţa viitorul partidului.

Eu ce să vă spun, îmi doresc să stau la masă şi să ajungem după ce ne ridicăm de la masa negocierilor la performanţa de a putea să ne dăm dreptate şi să promovăm ideile celorlalţi. Adică eu zic că însănătoşirea societăţii româneşti se va produce atunci când adversarii politici îşi vor da dreptate reciproc şi-şi vor promova reciproc ideile. Bine, nu nuanţe, nu o luaţi neapărat ad litteram. Dar, revenind la Călăraşi, voi fi în stare să stau la masă şi să negociez şi cu exponenţii la vârf ai PSD, indiferent că se numesc: Iacomi, Paţurcă, Vrăjitoru sau Iliuţă. Voi putea să stau la masă şi cu exponenţii PNL, dacă va fi nevoie, da, indiferent cum se numesc ei: Drăgulin, Filipescu, Barbu sau Pandea. Şi cred că merită să-i uit pe ceilalţi protagonişti mai mici pentru că noi tindem să fim a 3-a forţă politică din judeţ. Încercăm să ne situăm pe acest loc şi să contăm la masa celor care vor fi decidenţi în următoarea legislatură.

„Vreau să spun foarte clar, dacă vom găsi înţelegere la adversari, la cei care vor fi majoritari prin forţa votului dat de alegători, vom achiesa ca să fie bine pentru cetăţenii din urbea noastră, indiferent că o ideea ar veni de la cineva care nu face parte din cercul politic decident”

Răzvan Meseşeanu, coordonator judeţean interimar PRO România Călăraşi

Orban: Decizia pe care am luat-o este să atacăm la Curtea Constituţională legea privind dublarea alocaţiilor
Featured

Orban: Decizia pe care am luat-o este să atacăm la Curtea Constituţională legea privind dublarea alocaţiilor

Guvernul va sesiza Curtea Constituţională în cazul legii privind dublarea alocaţiilor, a anunţat luni premierul Ludovic Orban.

"Decizia pe care am luat-o este să atacăm la Curtea Constituţională, pentru că este un proiect în care nu sunt prevăzute sursele de finanţare, cum sunt multe alte proiecte care au fost adoptate de Parlament fără punctul de vedere al Guvernului şi fără o încercare de colaborare şi deja am câştigat la Curtea Constituţională câteva sesizări împotriva unor proiecte de lege adoptate la Parlament pentru că ele nu au prevăzut sursa de finanţare şi nu au practic posibilitatea efectivă de punere în practică", a spus Orban, într-o conferinţă susţinută la sediul PNL după Biroul Executiv al partidului.

El a arătat că Guvernul va face această sesizare la CCR.

Orban a precizat că dublarea alocaţiilor este greu de susţinut financiar şi că va fi stabilit un grafic de creştere progresivă a acestora.

"Pe baza raportului semestrial pe care trebuie să-l prezinte Ministerul Finanţelor privind starea economiei, starea bugetară, de asemenea în baza prognozelor vom stabili cu cât vom putea creşte alocaţiilor. Sigur că ne dorim creşterea alocaţiilor. Pe de altă parte, dublarea alocaţiilor este foarte greu de susţinut financiar atât în anul în curs, cât şi anul viitor, când vom avea de asemenea foarte multe cheltuieli şi vom stabili un grafic de creştere progresivă a alocaţiilor astfel încât până la urmă să reuşim creşterea alocaţiilor aşa cum a fost votată în Parlament, dar nu din primul moment, ci pe o perioadă de timp. Vom vedea exact în funcţie de prognozele care vor fi realizate", a afirmat el.

Camera Deputaţilor a respins în luna mai OUG 2/2020 care prorogă termenul pentru dublarea alocaţiilor copiilor la 1 august.

Free Joomla templates by Ltheme