Parlamentul începe luni cea de a doua sesiune ordinară din acest an
Featured

Parlamentul începe luni cea de a doua sesiune ordinară din acest an

Deciziile de convocare a celor două Camere într-o nouă sesiune parlamentară au fost publicate în Monitorul Oficial.

În prima şedinţă a fiecărei Camere se alege noua componenţă a Birourilor permanente, adică vicepreşedinţii, secretarii, chestorii acestor foruri. Alegerea membrilor Biroului permanent se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice şi negocierii liderilor de grupuri.

Listele candidaţilor propuşi pentru Birourile permanente se supun în întregime votului Camerei Deputaţilor, respectiv Senatului.

Senatul urmează să îşi aleagă la începutul săptămânii preşedintele, după ce Călin Popescu-Tăriceanu şi-a anunţat retragerea de la conducerea forului, în urma ieşirii ALDE de la guvernare.

''Luni, în prima zi de funcţionare a Senatului, voi anunţa demisia oficială de preşedinte al Senatului", a declarat, pe 26 august, Tăriceanu.

Pro România și ALDE semnează miercuri alianța electorală pentru susținerea lui Mircea Diaconu la prezidențiale
Featured

Pro România și ALDE semnează miercuri alianța electorală pentru susținerea lui Mircea Diaconu la prezidențiale

Liderul Pro Romania, Victor Ponta, a declarat marti la Digi24 ca partidul său va semna miercuri protocol pentru o „alianta electorala” cu ALDE pentru sustinerea la alegerile prezidentiale a candidatului independent Mircea Diaconu.

Ponta a indicat ca alianta electorala va fi condusa de Sorin Cimpeanu (Pro Romania) si Norica Nicolai (ALDE).

Sursa text si foto www.proromania.ro

Ponta își calmează colegii din Pro România care se opun unei alianțe cu ALDE: Să măsurăm de 7 ori înainte să tăiem
Featured

Ponta își calmează colegii din Pro România care se opun unei alianțe cu ALDE: Să măsurăm de 7 ori înainte să tăiem

Liderul Pro România, Victor Ponta, și-a îndemnat marți colegii din partid să fie „chibzuiți, calmi, răbdători și maturi”, după ce prim-vicepreședintele formațiunii, Daniel Constantin, a spus că nu va accepta niciodată o alianță cu ALDE.

„Opinia mea esta sa fim mai chibzuiti, calmi, rabdatori si maturi, sa masuram de 7 ori inainte sa taiem si cand o sa taiem sa luam decizia cea mai buna pentru viitorul ProRomania”, a transmis Victor Ponta pentru STIRIPESURSE.RO

Sursa www.proromania.ro

Camera Deputaţilor se va întruni în sesiune extraordinară săptămâna viitoare, în perioada 26 - 30 august
Featured

Camera Deputaţilor se va întruni în sesiune extraordinară săptămâna viitoare, în perioada 26 - 30 august

Camera Deputaţilor se va întruni în sesiune extraordinară săptămâna viitoare, în perioada 26 - 30 august, luni fiind programată, de la ora 12,30, şedinţa Biroului permanent, iar de la ora 14,00 - şedinţa de plen.

Iată mai jos comunicatul de presă, semnat de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

„Având în vedere depunerea cererii de întrunire a Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară, în intervalul 26-30 august 2019, am decis convocarea şedinţei Biroului permanent al Camerei pentru luni, 26 august, de la ora 12.30, în vederea stabilirii proiectului programului de lucru în această perioadă.

De asemenea, şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va avea loc începând cu ora 14.00, pentru aprobarea ordinii de zi şi a programului sesiunii extraordinare.

Pe de altă parte, le sugerez colegilor din opoziţie ca, din respect pentru cetăţeni şi pentru această instituţie, să îşi facă mai bine temele atunci când înaintează astfel de propuneri. Ar fi cea mai bună cale pentru a preîntâmpina anumite situaţii jenante aşa cum sunt, din păcate, cele din această adresă în care solicită dezbaterea în sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor a unui proiect de lege care este de competenţa Senatului ca primă Cameră sesizată (L 333/2019).

În acelaşi registru, referitor la amnistie şi graţiere, o simplă consultare pe site-ul Camerei a fişei acestui proiect de lege ar fi fost lămuritoare pentru a constata că termenul pentru depunerea raportului este 4 septembrie 2019, adică în prima săptămână a sesiunii ordinare a Camerei. În plus, aşa cum am transmis în repetate rânduri, îmi doresc ca la orice dezbatere cu privire la justiţie să fie prezente în mod obligatoriu instituţiile implicate, asociaţiile magistraţilor şi societatea civilă.

În ceea ce priveşte abrogarea în totalitate a OUG 114, în sensul dorit de opoziţie, menţionez că acest lucru ar avea un impact social extrem de negativ pentru milioane de români. Astfel, reprezentanţii partidelor de opoziţie ar trebui să clarifice până la începutul sesiunii extraordinare dacă sunt de acord să nu mai crească pensiile de la 1 septembrie, dacă vor să fie tăiate salariile din construcţii la fel cum s-au exprimat deja pentru sectorul IT, dacă vor să dea frâu liber creşterilor de preţuri la gaze naturale şi energie electrică pentru populaţie sau dacă vor ca peste un milion de români cărora le-a fost restituită taxa auto să fie nevoiţi să o înapoieze statului.

Toate acestea erau prevederi din OUG 114.

Totodată, în legătură cu abrogarea legii recursului compensatoriu, le aduc aminte colegilor din opoziţie că acesta a fost un proiect iniţiat de fostul ministru al Justiţiei, Raluca Prună, în timpul guvernului Cioloş, ca urmare a angajamentelor statului român de rezolvare a problemelor condiţiilor din penitenciare care au făcut obiectul unor condamnări repetate la CEDO.

Am încredere că membrii opoziţiei vor analiza cu seriozitate toate aceste aspecte, vor renunţa la calculele politice personale şi vor da dovadă de responsabilitate, astfel încât în sesiunea extraordinară de săptămâna viitoare să avem o dezbatere consistentă cu rezultate concrete în beneficiul românilor.

20 august 2019”

Alin Ceacărescu, noul preşedinte al filialei Călăraşi a Asociaţiei Partida Romilor PRO Europa!
Featured

Alin Ceacărescu, noul preşedinte al filialei Călăraşi a Asociaţiei Partida Romilor PRO Europa!

Filiala municipală Călăraşi a Asociaţiei Partida Romilor PRO Europa are de mai bine de două săptămâni un nou preşedinte. Potrivit Deciziei 544 / 29 iulie, emisă de conducerea centrală, organizaţia de la Călăraşi este condusă de Constantin Alin Ceacărescu.

Absolvent al Facultăţii de Drept şi Master, Alin Ceacărescu este căsătorit, are un copil, e familiarizat cu problematica romă încă din anul 2010 când a devenit membru al Partidei Romilor Pro Europa şi a deţinut funcţia de consilier juridic în Biroul Judeţean pentru Romi din cadrul Prefecturii Calarasi : „Am primit cu bucurie propunerea de a conduce filiala de la Călăraşi a Asociaţiei Partida Romilor PRO Europa, având convingerea dar şi credinţa că prin intermediul programelor naţionale, putem contribui, în general, la îmbunătățirea vieţii în comunitățile de romi” a declarat noul preşedinte Constantin Alin Ceacărescu care a prezentat şi o parte din obiectivele pe care le are în vedere, în perioada următoare. „În urma întâlnirii de la Olteniţa, din 20 iulie, a organizaţiei judeţene a Asociaţiei Partida Romilor PRO Europa, au fost stabilite obiectivele filialei municipale şi anume: Formarea Consiliului Director, identificarea şi elaborarea de metode pentru soluţionarea principalelor probleme cu care se confruntă cetăţenii români de etnie romă din municipiul reşedinţă de judeţ. Vom continua campaniile naţionale „Noi vrem Respect” şi „SOS Copiii Romi” ce conţin acţiuni în domeniile infrastructurii sănătăţii şi educaţiei, organizaţia noastră oferind recomandări pentru locurile speciale pentru romi din învăţământ.  Programul de Burse Roma Education Fund este o altă prioritate a activităţii filialei noastre, scopul principal al programului fiind acela de a contribui la dezvoltarea unei mase critice de romi, absolvenți de învățământ superior, încrezători și mândri de identitatea lor romă, specialiști în domeniul academic și social, dotați cu abilități și competențe care le permită să devină profesioniști în domeniile studiate, precum și să rămână conectați la comunitatea romă și să acorde sprijin în continuare în dezvoltarea și includerea acesteia în societate, în general.

Sunt, prin urmare, provocări importante pe care sper să le finalizăm, împreună cu colegii mei, într-un timp cât mai scurt pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii filialei noastre” a mai adăugat Constantin Alin Ceacărescu care a conchis „Organizaţia pe care o reprezentăm îşi doreşte un dialog real cu cetăţenii de etnie romă pe care-i aşteptăm cu braţele deschise la sediul nostru din strada Progresul, 13 sau pe pe pagina oficială de Facebook a Asociaţiei Partida Romilor PRO Europa Judeţul Călăraşi.”

Partida Romilor „Pro Europa” este o asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 sub denumirea de Partida Romilor, actuala denumire fiind din 2004.

Asociația implementează programe naționale prin intermediul cărora urmărește, printre altele, creșterea numărului de copii romi înscriși in licee și facultăți pe locurile special alocate de Guvernul României în cadrul măsurilor afirmative pentru îmbunătățirea situației comunităților de romi, să ofere adulților romi șansa să își reia studiile, să asigure participarea activă la viaţa culturală a ţării, să îmbunătăţească, în general, viaţa romilor.

Free Joomla templates by Ltheme