Premierul desemnat Ludovic Orban urmează să prezinte săptămâna viitoare noul Cabinet
Featured

Premierul desemnat Ludovic Orban urmează să prezinte săptămâna viitoare noul Cabinet

Premierul desemnat Ludovic Orban urmează să prezinte săptămâna viitoare noul Cabinet. El a precizat că numele noilor miniştri vor fi făcute publice după ultima rundă de negocieri politice, care va avea loc, cel mai probabil, marţi sau miercuri. El a precizat că a fost definită o structură de 15 ministere, dar se poate ajunge la maximum 16.

Orban a declarat că va respecta termenul constituţional privind înaintarea listei cu miniştri şi a programului de guvernare, menţionând că doreşte un calendar cât mai rapid pentru învestirea Guvernului în Parlament.

"Vom coagula o majoritate", a susţinut liderul PNL.

* Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunţat că social-democraţii au luat decizia de a nu se prezenta în Parlament la votul de învestitură a noului Guvern. "Aşteptăm partidele care au votat demiterea Guvernului să vină şi să îşi asume responsabilitatea guvernării. (...) Cum şapte bărbaţi, incluzând şi preşedintele României, de fapt preşedintele de facto al PNL, au făcut efortul de a dărâma acest Guvern, mă aştept ca aceiaşi şapte bărbaţi să îşi asume responsabilitatea de a crea majoritatea pentru trecerea noului Guvern", a afirmat ea.

* Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că parlamentarii partidului nu vor susţine la votul de învestitură din Parlament decât un Executiv monocolor. "Am cerut în mod explicit PNL să formeze un guvern monocolor, aceasta fiind, într-adevăr, o condiţie foarte serioasă, în baza căreia vom putea da sau nu votul nostru", a explicat Tăriceanu, după consultările cu premierul desemnat, Ludovic Orban.

* Preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a afirmat că o eventuală susţinere a unui Guvern sub conducerea liberalului Ludovic Orban va fi stabilită de grupurile parlamentare UDMR, fiind necesar şi un acord scris. "E bine, totuşi, să ai un acord scris", a declarat el.

* Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a susţinut că premierul desemnat ar trebui să strângă semnături pentru noul Guvern de la partidele de dreapta, aşa cum a făcut la moţiunea de cenzură, după care, dacă mai are nevoie de alte voturi, să discute şi cu el. "Cred că sunt cinci partide de dreapta, deocamdată de asta am şi amânat discuţia o săptămână, în primul rând ar trebui să se înţeleagă ei cinci", a spus Ponta, după întâlnirea cu Orban. El a adăugat că parlamentarii partidului său vor vota "numai ce cred că este bine".

* Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, după întâlnirea cu premierul desemnat, Ludovic Orban, că decizia privind votul de susţinere la învestirea noului Guvern va fi luată în cadrul structurilor politice ale partidului, menţionând însă că a găsit deschidere la problemele pe care le-a ridicat în cadrul dialogului cu liderul liberal.

* Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a declarat că a existat o "deschidere explicită" a premierului desemnat pentru măsurile susţinute de USR şi că aceasta a fost "o primă discuţie", urmând ca la începutul săptămânii viitoare să aibă loc încă o rundă de consultări. El a precizat că obiectivul pe termen scurt al USR este ca iniţiativele 'Fără penali în funcţii publice', primari în două tururi de scrutin şi recursul compensatoriu să ajungă pe ordinea de zi a Parlamentului.

Sursa www.agerpres.ro

Senat: Proiectul privind alegerea primarilor în două tururi, respins!
Featured

Senat: Proiectul privind alegerea primarilor în două tururi, respins!

Plenul Senatului a respins, miercuri, cu 33 de voturi "pentru" şi 47 "împotrivă", proiectul iniţiat de parlamentari USR privind alegerea primarilor în două tururi.

În raportul comun de respingere a proiectului, întocmit de comisiile juridică şi pentru administraţie, se precizează că, în condiţiile în care alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale vor avea loc în luna iunie 2020, "semnalăm incidenţa în cauză a principiului stabilităţii legii electorale menţionat în cadrul Codului bunelor practici în materie electorală, potrivit căruia elementele fundamentale ale dreptului electoral şi, în special, sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale şi delimitarea circumscripţiilor electorale, nu ar trebui să poată fi amendate cu mai puţin de un an înainte de alegeri".

Preşedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Şerban Nicolae, a susţinut în plen că termenul scurt rămas până la alegerile locale ar crea o "bulversare" şi că, de fapt, "ca şi în alte situaţii, e vorba doar de un calcul politicianist, în care cei mai puţin potenţi la primul tur speră ca la turul II să colecteze voturile negative împotriva contracandidaţilor lor şi aşa să-şi motiveze reprezentativitatea sau necesitatea de a ocupa o funcţie politică".

Senatorul USR Florina Presadă le-a cerut senatorilor să voteze acest proiect pentru a da "un plus" de legitimitate primarilor aleşi.

Cseke Attila, liderul senatorilor UDMR, a spus că această temă a modificării legislaţiei electorale, în momentul actual, este un "subiect închis". "Nicio ordonanţă de urgenţă, niciun guvern nu poate interveni pe acest domeniu şi în mod normal Parlamentul poate adopta o asemenea lege, dar în mod evident este supusă unor condiţii de neconstituţionalitate".

Proiectul face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Cameră sesizată.

Sursa www.agerpres.ro

Deputaţii au decis: Valoarea coşului minim de consum lunar se va actualiza anual de către INS prin HG
Featured

Deputaţii au decis: Valoarea coşului minim de consum lunar se va actualiza anual de către INS prin HG

Valoarea coşului minim de consum lunar pentru un trai decent se actualizează anual de către Institutul Naţional de Statistică şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, a decis, marţi, Camera Deputaţilor, adoptând o propunere legislativă în acest sens.

Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.217/2000, în sensul stabilirii ca actualizarea coşului minim de consum lunar să se facă de către Institutul Naţional de Statistică, iar valoarea acestuia să se aprobe prin hotărâre de Guvern.

"Valoarea coşului minim de consum lunar pentru un trai decent se actualizează anual de către Institutul Naţional de Statistică şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Coşul minim de consum pentru un trai decent constituie elementul principal de fundamentare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi a politicii salariale", prevede textul adoptat.

Proiectul cuprinde o anexă privind coşul minim de consum lunar pentru un trai decent pentru septembrie 2018 în valoare totală de 6.762 lei pe lună. Astfel, pentru alimentaţie sunt - 1.405 lei pe lună; îmbrăcăminte şi încălţăminte 651 lei pe lună; locuinţă - 1.781 lei pe lună; dotarea locuinţei - 220 lei pe lună; cheltuieli cu locuinţa - 477 lei pe lună; produse de uz casnic şi igienă personală - 238 lei pe lună; servicii - 488 lei pe lună; educaţie şi cultură - 546 lei pe lună; îngrijirea sănătăţii - 107 lei pe lună; recreere şi vacanţă - 234 lei pe lună; fondul de economii al familiei - 615 lei pe lună.

Cantităţile şi valoarea aferente fiecărei componente a coşului au fost calculate pentru o familie alcătuită din doi adulţi salariaţi, de 35-45 de ani, şi doi copii în întreţinere, de 12-14 ani şi respectiv 8-10 ani, se mai precizează în anexă.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Sursa www.agerpres.ro

AGROINFO / Din 16 octombrie, fermierii vor primi un avans de 70% din subvenţiile pe suprafaţă

AGROINFO / Din 16 octombrie, fermierii vor primi un avans de 70% din subvenţiile pe suprafaţă

Fermierii care au depus cereri unice de plată vor primi în avans, începând de miercuri, 16 octombrie, 70% subvenţiile pe suprafaţă şi până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală, a anunţat, marţi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Astfel, avansul pentru plata directă în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), este de 102,6082 euro/ha, plata redistributivă pentru intervalele între 1 şi 5 hectare (inclusiv 5 ha) şi peste 5 hectare şi până la 30 de hectare inclusiv va fi de 48,7127 euro//ha), plata pentru înverzire (59,3201 euro/ha), iar plata pentru tinerii fermieri (31,2477 euro/ha).

Pentru speciile ovine/caprine, respectiv sprijinul cuplat în sectorul zootehic, plafonul alocat este de 17,7173 euro/animal.

Avansul se va acorda în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie 2019, iar din 1 decembrie 2019, APIA va efectua plăţile corespunzătoare diferenţei între plafonul financiar al fiecărei scheme şi cuantumul calculat şi acordat în avans, în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate.

Plăţile pentru schemele finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,7496 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019, în timp ce pentru plăţile schemelor finanţate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) cursul de schimb valutar este de 4,6635 lei/euro. Acesta a fost stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31 decembrie 2018.

Potrivit datelor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), peste 846.600 cereri unice de plată, pentru o suprafaţă totală de 9,7 milioane hectare au fost depuse până la data de 15 mai, când s-a încheiat campania de primire a cererilor, aferente anului 2019. Faţă de anul trecut, numărul cererilor a scăzut uşor, în timp ce suprafaţa agricolă a crescut cu 194.695,83 hectare, fapt care confirmă tendinţa de comasare a terenurilor, notează APIA.

Suma totală alocată României din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în 2019 se ridică la 1,94 miliarde de euro.

Sursa www.agerpres.ro

Moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi votată joi, 10 octombrie!
Featured

Moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi votată joi, 10 octombrie!

Moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie, intitulată "Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!", va fi dezbătută şi votată joi, 10 octombrie, în Parlament.

Aceasta a fost citită joi în plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor de către senatorul liberal Florin Cîţu.

În textul moţiunii se solicită votul parlamentarilor pentru demiterea Guvernului considerat cel mai nociv din ultimii 30 de ani, iniţiatorii arătând că, imediat după acest moment, Opoziţia va propune "cea mai bună soluţie guvernamentală pentru români", anticipându-se că soluţia benefică este un "guvern suplu", cu 15 ministere.

"Pe lângă cei 237 de semnatari noi, avem multe voturi externe semnatarilor moţiunii. În momentul de faţă, după opinia mea, dacă mă întrebaţi care sunt şansele moţiunii, sunt peste 80% ca să reuşească", a afirmat preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, la un post de televiziune.

Deputatul Victor Ponta, liderul PRO România, afirma că din 11 octombrie Guvernul Dăncilă devine interimar, în condiţiile în care se împlinesc 45 de zile de la plecarea ALDE din alianţa de guvernare. El s-a arătat convins că vor fi mai multe voturi în favoarea moţiunii, în afara celor 237 de parlamentari, amintind că trei social-democraţi au venit la PRO România. În privinţa constituirii unui nou Cabinet, liderul PRO România spune că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să cheme partidele la consultări şi să găsească cât mai repede o formulă care să treacă prin Parlament.

Sursa www.agerpres.ro

Free Joomla templates by Ltheme