Şohan nu renunţă la acţiunea de strângere de semnături pentru demiterea primarului!
Featured

Şohan nu renunţă la acţiunea de strângere de semnături pentru demiterea primarului!

Liderul interimar al organizaţiei municipale PRO România Călăraşi, Alexandru Şohan a declarat marţi că nu renunţă la campania de strângeri de semnături pentru organizarea referendumului de demitere a primarului liberal, Dan Drăgulin, precizând că o va relua imediat după finalizarea perioadei de vacanţă. „Vreau să vă spun că acţiunea de strângere de semnături pentru demiterea primarului nu a stagnat. Mergem în continuare. Când se va termina vacanţa, o vom relua” a precizat Şohan care a mai adăugat că va da informaţii clare la momentul potrivit.

Demersul acestuia pare să aibă însă şanse mici de reuşită. Conform prevederile art. 162, pct.4 din OUG 57 / 2019 privind Codul Administrativ, în vigoare din 5 iulie, „Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral sau domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ – teritorială”. Asta înseamnă că dacă ne raportăm la datele din iunie 2016, de la ultimele alegeri locale, ar fi nevoie de 16.040 de semnături (adică un sfert din 64.158, numărul total al alegătorilor înscrişi în liste!). O ţintă impresionantă, în condiţiile în care, în 2016, Drăgulin a obţinut al doilea mandat cu 10.127 de voturi (15,78% din total alegători înscrişi în liste!). O anomalie a legii care n-a fost însă corijată!

Ce profil de candidat pentru Primăria Călăraşi caută PRO România!
Featured

Ce profil de candidat pentru Primăria Călăraşi caută PRO România!

Liderul interimar al organizaţiei PRO România Călăraşi, Alexandru Şohan, a schiţat marţi profilul de candidat pe care filiala locală intenţionează să-l propună călărăşenilor, anul viitor, pentru Primăria Călăraşi. „Ne propunem să schimbăm radical modalitatea de selecţie a candidatului pentru scaunul de primar. Am dori ca asta să se facă în baza unui plan managerial prin care să ne explice cu exactitate ce are de gând să facă şi cu ce resurse financiare. Nu-l avem încă nominalizat dar căutăm acel candidat. Oricine e binevenit cu condiţia să adere la PRO România. Urmărim să-i ridicăm anumite probleme care nici după 7 ani nu sunt clarificate. E problema infrastructurii distruse de Ecoaqua, problema gunoiului care nici la această oră nu e rezolvată. Din ce motive, nu-mi dau seama. Sunt aspecte penale care văd că trenează, nu sunt cercetate mai deloc.” a spus Şohan care a continuat „Căutăm un profil de primar, de modă nouă să zic aşa, care să nu se bazeze doar pe popularitate, pe sprijinul unor oameni care au de câştigat ulterior şi care să vină cu idei. Căutăm un primar onest care să nu ne mintă şi să nu vină în faţa cetăţenilor cu nişte promisiuni deşarte, cum a fost şi este celebra Strategie de Dezvoltare a municipiului Călăraşi întocmită de actualul primar, din care nu cred că s-a realizat 2 sau 3%. Căutăm un primar care să aibă capacitatea de a lua decizii corecte şi de a restructura din temelii Primăria. Mie mi se pare la ora asta că jobul în Primărie e ca o sinecură. Ne dorim un „smart city” dar nu de genul celui pe care-l avem în prezent. Ar trebui să preluăm în acest sens exemplul marilor oraşe Cluj Napoca, Oradea. Încercăm să evităm toate aceste lucruri şi să căutăm în acelaşi timp o echipă de consilieri care să fie de profesii cât mai apropiate de Comisiile din Consiliul Local şi din Primărie, ca să poată discuta cât mai la obiect şi nu cai verzi pe pereţi. Important e să nu poată fi minţiţi de Executivul Primăriei”.

La localele din 2020, ţinta stabilită de PRO România este obţinerea unui procent de 15%. „Ne propunem pentru alegerile locale un procent de circa 15%. Dacă se poate mai mult, e şi mai bine. Transpus în practică, înseamnă un număr de 3 consilieri” a mai adăugat Şohan.

La europarlamentarele din 26 mai, PRO România a obţinut la nivelul municipiului reşedinţă de judeş un procent de 8,73%

Al. Şohan: Se lucrează teribil la discreditarea lui Dragoş Coman!
Featured

Al. Şohan: Se lucrează teribil la discreditarea lui Dragoş Coman!

Preşedintele organizaţiei municipale PRO România Călăraşi, Alexandru Şohan a făcut marţi o declaraţie şocantă care-l priveşte pe viceprimarul liberal, Dragoş Coman. „Vreau să vă spun că în ultimele zile am luat la cunoştinţă cu mult regret că se lucrează terbil la discreditarea lui Dragoş Coman. Pentru că şi eu am fost băgat în situaţia asta, vreau să vă spun că am înalte apreciere pentru domnul Coman.” a spus Şohan care a mai adăugat că în urmă cu câteva luni a iniţiat cu discuţie exploratorie cu tânărul viceprimar pentru o candidatură a acestuia la Primăria Călăraşi, sub sigla PRO România, la localele din 2020. „Am avut o discuţie cu el referitor la o eventuală candidatură din partea partidului, discuţie purtată acum câteva luni. Însă pot să mai adaug că n-am rostit şi nici n-am să rostesc la adresa lui vreun cuvânt denigrator. Am spus asta ca să fiţi şi voi în temă” a conchis Şohan.

R. Meseşeanu: Vreau să transmit mulţumiri tuturor celor care au votat PRO România pe 26 mai!
Featured

R. Meseşeanu: Vreau să transmit mulţumiri tuturor celor care au votat PRO România pe 26 mai!

Liderul interimar al filialei judeţene PRO România Călăraşi, Răzvan Meseşeanu a  susţinut marţi o conferinţă de presă în care a punctat câteva obiective pe care formaţinea pe care o conduce le are în vedere în perioada următoare.

În cuvântul său introductiv, Meseşeanu a mulţumit călărăşenilor care au acordat votul candidaţilor susţinuţi de Pro România la europarlamentarele din 26 mai, precizând că acest vot a legitimat pe scena politică locală partidul întemeiat anul trecut. „Vreau să transmit foarte clar, foarte sincer, din tot sufletul mulţumiri celor care au votat PRO România, în 26 mai. Practic, votul fde atunci a legitimat acest mic partid întemeiat anul trecut. Din cele 55 de localităţi ale judeţului, 27 au trecut pragul electoral, cu „vârf de lance” Ştefan cel Mare cu 14,58%, la polul opus aflându-se Dorobanţu cu 1,58%. Este foarte imprtant că în municipiul Călăraşi, PRO România a reuşit 8,73%, în municipiul Olteniţa, 7,54%, alt rezultat nesperat pentru adversarii noştri politici. La Budeşti, procentul a fost de 7,04%. Fiecare procent obţinut ne dă speranţe şi se cuvine să-l conservăm şi să-l creştem. Asta, cu o echipă sudată dar şi cu promisiuni ţinute în frâu” a declarat Meseşeanu.

„Vreau să felicit USR!”

În ciuda rivalităţilor politice inerente, Meseşeanu a făcut şi o declaraţie bombă, lăudând o formaţiune politică adversară pentru rolul pe care l-a avut în schimbarea modului de a se face politică în România după o perioadă de 30 de ani măcar „discutabilă”. „Vreau să felicit USR-ul, pentru un singur lucru. Că a reuşit să destabilizeze sistemul clasic de a face politică în România. Dacă USR n-ar fi existat, şi cine ştie cine se află în spatele acestei formaţiuni politice, clasa politică românească, probabil, că ar fi rămas în acelaşi stil de a continua alţi 30 de ani. Dar această formaţiune politică a reuşit să facă ceea ce toţi politicienii de la celelalte partide consacrate au încercat, declamând la fiecare etapă electorală din ’90 încoace, doar „să povestească”. Nimic concret. Permanent a fost aceeaşi Mărie dar cu altă pălărie!. Ei bine, acest USR a reuşit să bage frica-n toată lumea politică. La capătul acestor felicitări îmi doresc ca PRO România să dovedească, în frunte cu premierul, cu toţii liderii locali, cu toţi cei care au încredere în acest concept PRO România, PRO Sănătate, PRO Dezvoltare, PRO.. şi nu CONTRA, că în România se poate vota „pro” idei şi nu „împotrivă”. Îmi doresc ca datorită acestei formaţiuni politice căreia nu-i prevăd o viaţă politică îndelungată, să asistăm la schimbarea conceptului politic la nivelul întregii ţări. Probabil că din acest motiv şi PNL dar şi PSD vor fi nevoite să-şi schimbe verbul şi oamenii, pentru că altfel USR va mătura tot” a continuat Meseşeanu.

PRO România, decisiv pentru formarea majorităţilor

Meseşeanu a trecut în revistă şi o parte din obiectivele politice asumate în perspectiva alegerilor locale, programate anului viitor. El a menţionat marţi că şi-ar dori ca PRO România să devină, după locale, partidul care să contribuie decisiv la formarea majorităţilor în cadrul Consiilor Locale respectiv Consiliul Judeţean. „Domnul Şohan amintea mai devreme de faptul că ne dorim un anume procentaj la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ. Vreau să vă spun că ne dorim, indiferent ce procent am obţine, ca în fiecare localitate să ajungem la performanţa să fim formaţiunea politică fără de care nu se poate constitui majoritatea. Evident, acelaşi lucru ne propunem şi la nivelul Consiliului Judeţean” a punctat Meseşeanu.

Candidatură în tandem pentru primării şi CJ

Cu o experienţă politică de 18 ani, construită în cadrul unui partid de top în România, Meseşeanu a declarat că PRO România, la nivelul judeţului, va iniţia anul viitor candidatura în tandem „primar – viceprimar” pentru fiecare localitate în parte. „Ne dorim ca în toate localităţile să mergem, deja e la modă iar ideea îmi plăcea şi când eram în cealaltă formaţiune politică însă n-a ţinut nimeni cont atunci de propunerea mea, în tandem. Adică cetăţenii, indiferent că aparţin unei localităţi mici sau mari, să ştie că de la PRO România, candidatul pentru Primărie este „X”, candidatul pentru viceprimar este „Y”. Eventual să aibă habar şi de primii 5 de pe lista de consilieri locali şi aşa toată suflarea cu drept de vot din comunitate să ştie cu cât mai mult timp înainte pe cine se bazează. La fel vom proceda şi în ceea ce priveşte Consiliul Judeţean. Oamenii vor ştii pe cine propunem ca preşedinte dar şi ca vicepreşedinţi” a susţinut Răzvan Meseşeanu.

Pactul pentru comunitate

O altă ideea generoasă asumată de PRO România Călăraşi se referă la identificarea în cadrul fiecărei cuminităţii a principalelor priorităţi care să fie asumate până în primăvara anului viitor de toate formaţiunile poltice. „Aş dori să fac o invitaţie cât mai largă şi bineînţeles publică, prin intermediul dumneavoastră, către toate formaţiunile politice serioase din judeţul Călăraşi.. Astfel pentru perioada următoare, în 2 etape, prima până la prezidenţiale, să ne întâlnim toate partidele şi să stabilim o agendă comună care să includă primele 3 priorităţi pe care le văd aceste formaţiuni politice şi pe care să şi le asume spre rezolvare, primarul sau Executivul care vor rezulta în urma alegerilor locale. Cu alte cuvinte, indiferent cine va fi primarul şi viceprimarii, toate partidele să semneze un protocol cu primele 3 priorităţi asupra cărora să cadă de acord toată lumea. Dacă, dintr-o întâmplare, actualul primar va redobândi mandatul, să nu facă poate ceea ce vrea să facă în disonanţă cu restul populaţiei ori al dorinţelor celorlalte formaţiuni politice care au şi ele un număr de voturi în spate” a spus Meseşeanu care a mai adăugat „În opinia mea şi a colegilor mei din PRO România există cel puţin 3 priorităţi importante care se regăsesc în agenda oricărui partid. De aceea n-am spus de 10 sau 15 priorităţi. Modalităţile prin care le va rezolva depinde de fiecare în parte. Aceste două etape ar trebui să se finalizeze pânp la sfârşitul lunii februarie 2020 iar de atunci şi până în pragul campaniei electorale fiecare partid să-şi promoveze propriile modalităţi.”

 

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind Codul administrativ a fost publicată vineri în Monitorul Oficial
Featured

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind Codul administrativ a fost publicată vineri în Monitorul Oficial

Codul administrativ a fost adoptat, prin ordonanţă de urgenţă, în şedinţa de Guvern din 25 iunie, iar în şedinţa din 3 iulie i s-au mai operat câteva modificări şi clarificări.

Vicepremierul Daniel Suciu preciza după adoptarea din 25 iunie, că actul normativ nu este perfect, dar va fi corectat în Parlament.

"Acest act normativ nu este perfect, trebuie să o recunoaştem de la bun început, dar este un act normativ care va ajunge în Parlament şi vor fi făcute corecturile pe care toţi actorii politici le vor considera necesare. (...) Prin Codul administrativ stabilim proceduri şi termene pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului în caz de remaniere guvernamentală sau de vacantare a postului. Refuzul numirii de către preşedinte, pentru motive de oportunitate, poate avea loc o singură dată. Termenul primului-ministru pentru propunere este de 5 zile, iar termenul de răspuns al preşedintelui este de 10 zile. Legislaţia actuală nu prevede niciun termen şi stăm a la long, fără să răspundă cineva de nerespectarea unui termen care nu există. Nu cred că deranjează pe absolut nimeni. Este o regulă care va trebui să fie respectată şi chiar este venită din blocajele apărute", a afirmat Suciu, la Palatul Victoria.

El a adăugat că în acest act normativ se regăsesc reglementări, proceduri pentru validarea mandatelor consilierilor locali aleşi prin hotărârea instanţei, nu prin hotărârea unei comisii de validare.

Daniel Suciu a afirmat că în Codul administrativ se precizează că atestarea domeniului public se va face prin hotărâre de consiliu local sau judeţean şi nu prin hotărâre de Guvern, aşa cum este în prezent.

În ce priveşte indemnizaţiile de vârstă pentru primari, Suciu a susţinut că timp de 15 ani aceştia nu au avut dreptul "nici măcar la sportul de vechime" şi au avut o serie întreagă de interdicţii.

"În ziua în care Guvernul va lua decizia de a anula toate pensiile speciale, atunci se va lua şi decizia de anulare a indemnizaţiilor de vârstă pentru primari", a precizat Suciu.

Guvernul a operat, în şedinţa din 3 iulie, câteva clarificări la Codul administrativ privind anumiţi termeni şi anumite proceduri, ca urmare a observaţiilor din avizul primit de la Consiliul Legislativ, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

"Pentru o mai mare acurateţe este clarificată procedura de trecere a unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale. Cu alte cuvinte, se specifică clar entităţile care elaborează şi iniţiază hotărârea de Guvern prin care un bun trece din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, în sensul că această hotărâre de Guvern se face la solicitarea autorităţilor locale, iar ministerul care deţine bunul respectiv iniţiază actul normativ. Până acum Ministerul Dezvoltării Regionale era singurul minister care iniţia acest act normativ. De acum încolo, fiecare minister care are în posesie bunul respectiv va iniţia respectivul act normativ", a explicat Barbu, la finalul şedinţei de Guvern.

El a adăugat că o altă modificare vizează eliminarea acordării statutului special pentru anumite categorii de funcţionari publici pentru a nu crea diferenţe în sistemul public central.

"Dintr-o eroare de formulare se înţelegea că funcţionarii Ministerului Finanţelor Publice ar putea avea statut special. Acum se clarifică acest aspect şi nu se pune problema de aşa natură", a susţinut Barbu.

Potrivit acestuia, în actul normativ s-a păstrat prevederea potrivit căreia în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, stabilit la ultimul recensământ, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, precum şi serviciile publice deconcentrate asigură folosirea în raporturile cu aceştia şi a limbii minorităţii respective, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale Codului administrativ şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte.

"Se menţine acea prevedere cu 20%, însă, în baza principiului autonomiei locale, se acordă dreptul autorităţilor publice locale de a decide prin hotărâre de consiliu utilizarea limbii minorităţilor şi în situaţiile în care nu se atinge ponderea de 20%, aşa cum a decis Parlamentul. Se înlocuieşte sintagma 'în forma bilingv' cu sintagma 'în limba română şi în limba minorităţilor naţionale', pentru o mai multă claritate", a arătat Nelu Barbu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus că s-a clarificat, de asemenea, statutul secretarului general al Guvernului, în sensul că acesta are rang de ministru şi nu poate fi în acelaşi timp şi înalt funcţionar public.

Sursa www.agerpres.ro

Free Joomla templates by Ltheme