Autorizarea la plată a ajutorului de minimis aferent programului de susținere a producției de plante aromatice pentru anul 2021

Autorizarea la plată a ajutorului de minimis aferent programului de susținere a producției de plante aromatice pentru anul 2021

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că a autorizat la plată ajutorul de minimis aferent programului de susținere a producției de plante aromatice pentru anul 2021.

Suma totală autorizată la plată este de 1.012.502,92 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru un număr de 50 de beneficiari eligibili, care au accesat această formă de ajutor de minimis în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.652/2021 privind aprobarea programului de susținere a producției de plante aromatice pentru anul 2021, cu modificările şi completările ulterioare.

Precizăm că, din numărul total de 88 de cereri depuse, 8 beneficiari și-au retras cererea de înscriere în programul de minimis, 30 de beneficiari au fost respinși în urma verificărilor privind respectarea condițiilor de eligibilitate, iar 50 de beneficiari eligibili au fost autorizați la plată.

       Sprijinul financiar acordat prin schema de ajutor de minimis se exprimă sub forma unei subvenții, potrivit art.3 alin. (6) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol, iar valoarea/suprafață a ajutorului care se acordă beneficiarilor este următoarea:

  1. a)600 euro/ha, dar nu mai puțin de minimum 0,5 ha pentru busuioc;
  2. b)400 euro/ha, dar nu mai puțin de minimum 0,5 ha pentru cimbru;
  3. c)100 euro/ha pentru coriandru;
  4. d)200 euro/ha pentru fenicul;
  5. e)150 euro/ha pentru muștar.

       Valoarea ajutorului de minimis se acordă beneficiarilor proporțional cu suprafața efectiv cultivată și este exprimată în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria C, nr. 323 din 1 octombrie 2020.

Peste 16 milioane de euro solicitaţi pentru înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol

Peste 16 milioane de euro solicitaţi pentru înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţă închiderea sesiunii de primire proiecte finanţate prin intermediul submăsurii 9.1 - Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020). Fondurile solicitate de Grupurile de producători din sectorul agricol depăşesc cu 9,6 milioane euro alocarea pentru această sesiune.

Astfel, în intervalul 29 iulie 2021, ora 9.00 - 29 octombrie 2021, ora 16.00, AFIR a primit online 46 cereri de finanţare, valoarea totală a fondurilor europene solicitate fiind de 16.410.019 de euro, adică 242,24% faţă de alocarea de 6.769.295 de euro.

Sprijinul public nerambursabil acordat prin această submăsură este de 100% şi nu poate să depăşească 10% din valoarea producţiei comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaştere. Suma maximă acordată este de 100.000 euro/ an. Acesta se va plăti sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranşe anuale, pe o perioadă care nu poate depăşi cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut, astfel: Anul I - 10%, Anul II - 8%,-Anul III - 6%, Anul IV - 5%,Anul V - 4%.

Prin submăsura 9.1 au obţinut finanţare Grupurile de producători din sectorul agricol, care sunt recunoscute oficial de către MADR înainte de solicitarea sprijinului, conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare. Au fost eligibile de asemenea şi grupurile de producători care au obţinut recunoaştere atât pentru produse şi/ sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1, cât şi pentru produse şi/ sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1a. În acest caz, sprijinul se va acorda pe baza valorii producţiei comercializate (VPC) aferente produselor/ grupelor de produse sprijinite prin submăsura 9.1.

Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor de producători din sectorul agricol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.

AFIR - Direcţia Relaţii Publice, Biroul de Presă

Se forțează din nou pragul de 4,95 lei

Se forțează din nou pragul de 4,95 lei

Menținerea confuziei din mediul politic, după ce generalul Ciucă nu a reușit să convingă partidele din Parlament să îi ofere un vot de investitură și bâlbele PNL care au urmat, comentatorii anticipând crearea unei majorități cu PSD, au menținut raportul euro/leu aproape de 4,95 lei.

Marți, BCE a calculat o cotație a euro de 4,95 lei. La noi, media a crescut miercuri de la 4,9487 la 4,9490 lei. Cotațiile au urcat la 4,948 – 4,952 lei iar minimele au fost atinse înainte de stabilirea cursului, semn al unor posibile reglaje din partea BNR care dorește întârzierea atingerii pragului de 4,95 lei.

Comercianții de valute se arătau prudenți înainte de finalul ședinței de politică monetară a Rezervei Federale americane. Euro s-a depreciat la 1,1575 – 1,1599 dolari astfel că media monedei americane a crescut de la 4,2650 la 4,2704 lei.

Cursul francului elvețian a crescut de la 4,6767 la noul maxim istoric de 4,6886 lei.

Joi se va desfășura ședința de politică monetară a Băncii Angliei, iar cursul lirei sterline a urcat de la 4,8152 la 4,8169 lei.

Revenirea pe apreciere a monedei americane a redus cererea de metal galben. Uncia a coborât pe piețele specializate de la 1.796 dolari, maxim atins marți, la 1.780 – 1.785 dolari. Aceasta a făcut ca prețul gramului de aur să scadă de la 245,6884 la 244,7707 lei.

Indicii ROBOR au continuat să stagneze, cu câteva zile înainte de ședința de politică monetară a BNR, de la care se așteaptă o majorare a dobânzii cheie de la 1,5 la 2%.

Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, s-a oprit la 2,36%, nivel cu care a fost încheiată luna trecută.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 2,48% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a staționat la 2,57%.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,60 zloți/euro iar a celei maghiare la 359,09 forinți/euro.

Bitcoin a atins marți un vârf de aproape 64.300 dolari, însă a coborât apoi la 62.800 – 63.600 dolari. Ether fluctua în culoarul 4.540 – 4.640 dolari, atingând astfel noi maxime istorice.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziţie de dl Radu Georgescu

Apel de proiecte pentru tinerii care nu mai sunt la şcoală şi nu lucrează: consiliere, găsirea unui loc de muncă, antreprenoriat

Apel de proiecte pentru tinerii care nu mai sunt la şcoală şi nu lucrează: consiliere, găsirea unui loc de muncă, antreprenoriat

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene lansează apelul de proiecte destinate consilierii, formării, găsirii unui loc de muncă şi finanţării noilor afaceri, a tinerilor care nu mai sunt în sistemul de învăţământ şi nici nu lucrează - NEETS (Not in Employment, Education or Training). În total, prin aceste proiecte urmează să fie sprijiniţi peste 22.500 tineri.

Apelul de proiecte se deschide miercuri, 3 noiembrie şi proiectele pot fi depuse până la 31 decembrie 2021.

"Mă bucur că demarăm această linie de finanţare prin care putem oferi şanse altor peste 22.500 de tineri să-şi croiască un drum profesional, şansă pe care nu au avut-o până acum. Alţi circa 60.000 vor beneficia de activităţi similare, prin cele peste 90 de contracte de finanţare pe care le-am semnat în septembrie. Toate aceste demersuri finanţate din Programul Capital Uman vor avea efecte pozitive în viaţa acestor tineri, iar schimbarea în bine este cel mai important rezultat", a spus secretarul de stat MIPE Csilla Hegedus.

Apelul are un buget total de 92 milioane euro, din care 2 milioane euro alocare dedicată teritoriului ITI Delta Dunării. Valoarea maximă a unui proiect: 1 milion de euro şi durata maximă de implementare: 18 luni.

Prin aceste proiecte tinerii vor putea beneficia de următoarele tipuri de sprijin:

- cursuri de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare sau specializare;

- cursuri de formare profesională recunoscute la nivel de întreprindere;

- sprijin şi orientare profesională pentru a-şi găsi un loc de muncă;

- subvenţii (micro-granturi) pentru înfiinţarea de noi afaceri, inclusiv sprijin post-înfiinţare afacere.

Acordarea subvenţiei (micro-grant) va fi condiţionată de înfiinţarea firmei (costurile aferente înfiinţării companiei vor fi acoperite prin proiect). Finanţarea va fi de maxim 25.000 euro pentru o afacere creată de tineri NEETs.

În total, se estimează că vor fi finanţate peste 800 de afaceri (minim 9 afaceri pe fiecare proiect realizat).

Cine poate solicita finanţare:

- Furnizori autorizaţi de formare profesională a adulţilor

- Furnizori acreditaţi de servicii specializate pentru stimularea ocupării

- Centre autorizate de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale;

- Organizaţii sindicale - persoane juridice de drept privat

- Organizaţii patronale- persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial

- ONG-uri;

- Organizaţii de tineret, legal constituite;

- Camere de Comerţ şi Industrie, persoane juridice de utilitate publică, fără scop patrimonial;

- SPO (inclusiv unităţile cu personalitate juridică din subordinea sa);

- Ministerul Tineretului şi Sportului si instituţiile subordonate/in coordonare;

- Asociaţii de întreprinderi.

Regiuni unde se vor implementa proiectele: Sud-Vest Oltenia, Sud-Est, Sud Muntenia, Centru.

Cine vor fi tinerii care trebuie incluşi în proiecte:

Exclusiv tineri NEETS şomeri, cu accent pe cei din mediul rural şi pe cei aparţinând minorităţii roma, cu vârsta între 16-29 ani, cu domiciliul sau reşedinţa într-una din regiunile de dezvoltare eligibile (Sud-Vest Oltenia, Sud-Est, Sud Muntenia, Centru), înregistraţi şi profilaţi în prealabil de către Serviciul public de ocupare - SPO (ANOFM prin unităţile cu personalitate juridică din subordinea sa aflate în regiunile de dezvoltare eligibile).

Pentru a fi eligibil în grupul ţintă, la data intrării în operaţiune, o persoană trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii:

- Să fie tânăr NEETs cu vârsta cuprinsă între 16 şi 29 de ani;

- Să fie înregistrat şi profilat de SPO;

- Să aibă domiciliul sau reşedinţa în regiunile de dezvoltare vizate de proiect (Sud Vest, Sud Est, Sud Muntenia , Centru).

Grupul ţintă minim pentru un proiect este format din 250 tineri neets.

Ghidul solicitantului poate fi găsit aici: https://mfe.gov.ro/calendar/viitor-pentru-tinerii-neets-i-2/

Informaţii suplimentare despre proiectele semnate în luna septembrie:

https://mfe.gov.ro/sprijin-de-185-de-milioane-de-euro-pentru-tinerii-care-nu-lucreaza-si-nu-merg-la-scoala/

Direcţia de Comunicare

Fondurile disponibile pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale s-au epuizat în primele 5 zile de la lansarea sesiunii

Fondurile disponibile pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale s-au epuizat în primele 5 zile de la lansarea sesiunii

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță epuizarea fondurilor europene disponibile prin intermediul submăsurii 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), în primele 5 zile de la lansarea sesiunii de depunere a solicitărilor de finanțare.

Astfel, în intervalul 29 octombrie 2021, ora 9.00 – 3 noiembrie 2021, ora 9.00, AFIR a primit online 4.828 de cereri de finanțare, valoarea totală a fondurilor europene solicitate fiind de 300,8 milioane de euro, de 6 ori mai mult decât alocarea disponibilă.

Precizăm că alocarea stabilită de către Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală a fost de 50 de milioane de euro, iar fondurile disponibile pentru depunere au reprezentat un plafon de 75 de milioane de euro, însemnând 150% din alocare. Astfel, sesiunea de depunere a proiectelor s-a închis automat, înainte de termenul limită, pentru că valoarea publică totală a proiectelor depuse (300,8 mil. euro) a depășit plafonul din nivelul alocării sesiunii (75 mil. euro).

Sprijinul public este 100% nerambursabil și se va acorda sub formă de sumă forfetară. Valoarea acestuia este de 50.000 de euro per proiect, cu excepția activităților de producție, pentru care valoarea sprijinului crește la 70.000 euro pentru un proiect.

Activitățile pentru care s-a solicitat finanțare prin submăsura 6.2 sunt cele aferente Anexei 7 la Ghidul solicitantului, respectiv Lista codurilor CAEN eligibile, disponibilă pe www.afir.info. Dintre acestea, amintim: prestarea de servicii medicale, sociale, sanitar-veterinare, producția de băuturi răcoritoare nealcoolice, producția de ape minerale și alte ape îmbuteliate, fabricarea produselor textile, producția de țesături etc.

Ușoare aprecieri ale leului

Ușoare aprecieri ale leului

Ședința de luni a fost una pozitivă pentru leu, care s-a apreciat față de principalele valute, excepție făcând francul elvețian.

Cursul monedei unice a scăzut ușor de la 4,9488 la 4,9487 lei, în timp ce tranzacțiile s-au realizat în, deja, clasicul culoar 4,947 – 4,951 lei.

Marți și miercuri se desfășoară ședința de politică monetară a Rezervei Federale americane. Investitorii erau prudenți, iar euro a urcat la 1,1586 – 1,1614 dolari, după scăderea de luni până la 1,1545 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să coboare de la 4,2769 la 4,2650 lei.

Analiștii anticipează din partea Băncii Naționale a Elveției un ritm mai alert de creștere a dobânzii sale de politică monetară comparativ cu unul mai lent din partea BCE. Aceasta a făcut ca moneda elvețiană să atingă un minim de 1,0548 franci/euro, cotație ce nu a mai fost atinsă din mai 2020. O revenire a euro, a făcut ca media francului să crească doar de la 4,6751 la 4,6767 lei.

Măsurile de protecție luate de investitori înainte de ședința de politică monetară a Băncii Angliei care se va desfășura joi, a produs deprecierea cursului lirei sterline de la 5,8372 la 5,8152 lei.

Prețul gramului de aur a crescut ușor de la 245,6884 la 245,8282 lei, după ce uncia a urcat pe piețele specializate la 1.789 – 1.796 dolari.

După mai multe săptămâni de creștere, indicii ROBOR au stagnat marți, cu câteva zile înainte de ședința de politică monetară a BNR, de la care se așteaptă o majorare a dobânzii cheie de la 1,5 la 2%.

Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,36%, nivel cu care a fost încheiată luna trecută.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,48% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a stagnat la 2,57%.

Monedele din regiune se apreciau ușor, după ce piețele lor s-au redeschis după minivacanța prilejuită de Sărbătoarea catolică a Tuturor Sfinților. Media monedei poloneze a fost stabilită la 4,6129 zloți/euro iar a celei maghiare la 360,22 forinți/euro.

Bitcoin continua să recupereze din terenul pierdut săptămâna trecută iar cotațiile criptomonedei creșteau la 60.700 – 63.600 dolari. La rândul ei, ether urca la 4.290 – 4.480 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme