INS | Rata anuală a inflaţiei a coborât la 7,8% în luna noiembrie

INS | Rata anuală a inflaţiei a coborât la 7,8% în luna noiembrie

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 7,8% în luna noiembrie 2021, de la 7,9% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,49%, mărfurile alimentare cu 6,10%, iar serviciile cu 4,09%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Indicele preţurilor de consum în luna noiembrie 2021 comparativ cu luna octombrie 2021 este 100,00%. Rata inflaţiei de la începutul anului (noiembrie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 7,4%. Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2021 comparativ cu luna noiembrie 2020 este 7,8%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2020 - noiembrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2019 - noiembrie 2020) este 4,5%", se spune în comunicatul INS.

Rata anuală a inflaţiei IPC este proiectată la valoarea de 7,5% în luna decembrie 2021 şi este prevăzută să se tempereze până la 5,9% la sfârşitul anului viitor, potrivit Raportului asupra inflaţiei al Băncii Naţionale a României.

Sursa www.agerpres.ro

PNRR: A fost adoptat actul normativ care reglementează mecanismul de atragere a fondurilor alocate

PNRR: A fost adoptat actul normativ care reglementează mecanismul de atragere a fondurilor alocate

Guvernul României a adoptat vineri Ordonanța de urgență care reglementează cadrul instituțional, fluxurile financiare și modul de verificare a utilizării fondurilor alocate României prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Adoptarea acestuia permite începerea implementării PNRR și reprezintă îndeplinirea unuia dintre obiectivele de etapă (jalon) asumat în cadrul Planului.

„Această ordonanță cu un caracter tehnic este în sine unul dintre jaloanele asumate de România în PNRR și reprezintă instrumentul esențial pentru profesioniștii din instituțiile care și-au asumat rolul de coordonatori de reforme sau investiții. Totodată, acest act normativ stabilește în mod clar rolul pe care-l va avea Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în derularea proiectelor și decontarea sumelor de la Comisia Europeană”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu.

Ordonanța de urgență adoptată astăzi reglementează în detaliu cadrul instituțional pentru implementarea PNRR și stabilește fluxurile financiare, de monitorizare, verificare și control a utilizării fondurilor alocate.

Astfel, MIPE va exercita toate atribuțiile de monitorizare, verificare, control și constatare, întocmire și semnare a cererilor de plată transmise Comisiei Europene în vederea atragerii fondurilor alocate

Ordonanța a stabilit instituțiile cu rol în coordonarea și implementarea reformelor și investițiilor, definind responsabilitatea fiecăreia pe tot traseul proiectelor.

O noutate față de proiectul inițial al ordonanței o reprezintă implicarea Agențiilor pentru Dezvoltare Regională în implementarea unor investiții din domeniile (educație, sănătate și social). Mecanismul de implementare se va derula sub monitorizarea directă a ministerelor responsabile de aceste investiții și a MIPE

Actul normativ reglementează modalitatea de alocarea fondurilor către instituțiile care coordonează implementarea reformelor și investițiilor prevăzute în PNRR. Mecanismul are la bază principiul planificării bugetare și prevede alocarea în bugetele coordonatorilor de reforme a sumelor din PNRR, precum și a finanțării naționale, dacă este cazul.

Concret, ministerele și celelalte instituții vor comunica trimestrial către MIPE și Ministerul Finanțelor sumele de care au nevoie pentru realizarea reformelor și investițiilor finanțate din PNRR.

Sumele aferente împrumutului, disponibile în contul Ministerului Finanțelor deschis la BNR, vor fi utilizate în funcție de necesităţile de finanţare a deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice guvernamentale, pe baza îndeplinirii jaloanelor și țintelor asociate în cadrul PNRR.

De asemenea, prezentul act normativ stabilește activitățile pe care trebuie să le îndeplinească instituțiile care coordonează realizarea de reforme și investiții.

Reamintim că Planul Național de Redresare și Reziliență este structurat pe cei 6 piloni prevăzuți de Regulamentul Mecanismului de Redresare și Reziliență și împărțit în 15 componente, astfel încât să acopere nevoile României și să urmărească concomitent prioritățile Comisiei Europene: tranziția verde, transformarea digitală, creștere inteligentă, coeziune socială și teritorială, sănătate și reziliență economică, socială și instituțională, politici pentru generația următoare, copii și tineri.

România are pentru anul viitor o finanțare de aproximativ 6,171 miliarde euro, a căror accesare depinde de îndeplinirea condiționalităților din program. Pentru anul 2021 și primul trimestru 2022 sunt planificate 45 de ținte sau jaloane din care 6 sunt deja îndeplinite, iar restul sunt în curs de realizare.

România beneficiază de fonduri în valoare de 29,2 miliarde euro. Prima transă din prefinanțarea pentru implementarea PNRR, în valoare de 1,85 miliarde euro, a fost plătită României la începutul acestei luni.

Reamintim că din cele 29,2 miliarde euro, 14,24 miliarde de euro sunt finanțări nerambursabile, iar 14,94 miliarde de euro – împrumut acordat în condiții avantajoase, la nivelul costurilor Comisiei Europene.

MADR va deconta până la 50% din cheltuielile cu energia electrică în sectorul îmbunătățirilor funciare

MADR va deconta până la 50% din cheltuielile cu energia electrică în sectorul îmbunătățirilor funciare

În Ședința Guvernului din data de 10 decembrie 2021 a fost adoptată o Hotărâre ce modifică și completează Normele metodologice de aplicare a Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1872/2005.

Una din modificările aduse de acest act normativ vizează stabilirea modalității de alocare și aprobare a cheltuielilor în cotă de până la 50%, aferente consumului de energie electrică necesar funcționării agregatelor sau a echipamentelor pentru irigații.

Aceste cheltuieli se suportă de către Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare, în limita sumelor alocate din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu această destinație.

Totodată, prin acest act normativ se reglementează procedura privind decontarea cheltuielilor, în cotă de până la 50%, aferente consumului de energie electrică necesar funcționării agregatelor sau a echipamentelor pentru irigații, pentru care se asigură apa pentru irigații în baza contractelor multianuale/sezoniere.

Se majorează ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor

Se majorează ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor

În Ședința Guvernului din data de 10 decembrie 2021 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea art.19 alin.(8) din HG nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor.

Prin prezentul act normativ se stabileşte majorarea ajutorului de stat, pentru anul 2021, de la 40 milioane lei la 70 milioane lei, sumă care se încadrează în plafonul aprobat pentru perioada 2015 – 2022, respectiv 759.250.000 lei.

În urma acestui amendament, s-a modificat și repartizarea sumelor pe specii, proporțional cu fondurile solicitate prin cererile inițiale anuale, respectiv 30.817.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine și 39.183.000 lei pentru speciile ovine şi caprine.

Fondurile se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2021.

Schema de ajutor de stat are ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi a celor aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.

Ajutoarele sunt furnizate sub formă de servicii subvenţionate întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care deţin certificat de producător/atestat de producător, după caz, precum şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul creșterii animalelor.

Intensitatea ajutorului de stat este:

a) de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii şi menținerii registrelor genealogice;

b) de până la 70 % din costurile aferente testelor efectuate de terți sau în numele unor terți pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului.

Ad. Chesnoiu: Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede acordarea sprijinului cuplat în zootehnie

Ad. Chesnoiu: Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede acordarea sprijinului cuplat în zootehnie

Ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu a anunţat vineri, 10 decembrie 2021, că Executivul a aprobat, vineri, o hotărâre care prevede acordarea sprijinului cuplat în zootehnie.

„În şedinţa de Guvern de dimineaţă am reuşit să aprobăm prima hotărâre de Guvern care vizează sprijinul cuplat în zootehnie. A plecat spre Monitorul Oficial şi sperăm ca acest act normativ să fie publicat cât mai rapid posibil, astfel încât cei peste 115 milioane de euro să intre cât de urgent în conturile fermierilor”, a afirmat Adrian Chesnoiu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD.

ADR Sud Muntenia | Parcul de Știință și Tehnologie Danubius este un proiect modular, scopul acestuia fiind dezvoltarea durabilă a județului Călărași

ADR Sud Muntenia | Parcul de Știință și Tehnologie Danubius este un proiect modular, scopul acestuia fiind dezvoltarea durabilă a județului Călărași

Miercuri, 8 decembrie 2021, Andreea Mirela Tache (foto), directorul Direcției Economice din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, a participat la o întâlnire cu mediul de afaceri și cel academic din Călărași și București, organizată de Consiliul Județean (CJ) Călărași și ocazionată de prezentarea ideii de proiect privind construirea unui parc de știință și tehnologie, destinat elevilor, profesorilor și firmelor din județ.

Această inițiativă se concretizează în urma deplasării delegației Consiliului Județean Călărași, din care a făcut parte și Liviu Gabriel Mușat, directorul general al ADR Sud Muntenia, la finele lunii octombrie, în Klagenfurt (Austria), unde a fost vizitat un astfel de laborator educațional în cadrul căruia tinerii pasionați de știință și tehnologie învață în mod creativ, iar profesorii beneficiază de cursuri de formare profesională.

Ideea de proiect îi aparține fostului profesor și inspector școlar, Klaus Nicolae Micescu, prezent, de asemenea, alături de Mihăiță Beștea, vicepreședintele CJ Călărași, în delegația care a efectuat vizita în Austria.

Andreea Mirela Tache, directorul Direcției Economice a ADR Sud Muntenia, a prezentat oportunitățile de finanțare din Programul Operațional Regional Sud – Muntenia 2021-2027, Prioritatea 5 – „O regiune educată”, ce vor fi disponibile după aprobarea programului de către Comisia Europeană, dar și despre digitalizarea administrației publice din regiunea de dezvoltare Sud - Muntenia. Astfel, anul viitor vor fi lansate ghidurile de finanțare pentru accesarea de fonduri europene, în vederea implementării proiectelor ce vor fi transmise în POR Sud – Muntenia 2021-2027, programul fiind o potențială sursă de finanțare pentru Parcul de Știință și Tehnologie Danubius, alături de Programul INTERREG VI A, SEE Grants, fondurile structurale de cercetare, fondurile naționale și contribuțiile viitorilor parteneri privați.

Parcul de Știință și Tehnologie Danubius este un proiect modular, scopul acestuia fiind dezvoltarea durabilă a județului Călărași. Parcul va cuprinde un campus educațional pentru copii și adulți cu accent puternic pe partea practică. În ceea ce privește cercetarea, pe prim-plan vor fi tehnologiile informaționale și de comunicații, precum și sursele de energie verde. Nu în ultimul rând, vor putea fi înființate start-up-uri de tehnologie. Parcul va fi o scenă de acțiune integrată, interdisciplinară și transdisciplinară în care vor fi puse laolaltă educația altfel decât la școală, cercetarea și producția.

La întâlnirea organizată la sediul CJ Călărași, alături de organizatori au mai participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Călărași, ai Primăriei Municipiului Călărași, ai Bibliotecii Județene „Alexandru Odobescu” din Călărași și ai Ministerului Educației.

Sursa text și foto: www.adrmuntenia.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.