Dolarul american a revenit la 4,7 lei

Dolarul american a revenit la 4,7 lei

La jumătatea săptămânii, leul s-a apreciat minim față de euro și lira sterlină dar s-a depreciat față de dolar și francul elvețian. În piața monetară, dobânzile interbancare pe termen mediu au revenit pe creștere.

Cursul euro a coborât de la 4,9475 la 4,9469 lei în timp ce transferurile se efectuau la valori identice cu cele de marți, 4,944 – 4,95 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la nivelul stabilit luni de 6,18%.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 6,31% la 6,33%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a urcat de la 6,50 la 6,52%.

Revenirea aversiunii față de risc în rândul investitorilor internaționali, pe fondul înăspririi politicilor monetare ale marilor bănci centrale, a împins euro în jos la 1,0470 – 1,0583 dolari. În piața locală, cursul monedei americane s-a apreciat de la 4,6794 la 4,7042 lei.

Reducerea apetitului pentru risc a apreciat moneda elvețiană la 1,013 – 1,019 franci/euro ceea ce a făcut ca media ei să urce de la 4,8465 la 4,8726 lei.

Chiar dacă prețurile din ultimele 12 luni au crescut în mai cu 9,1%, un nou record al ultimilor 40 de ani, deprecierea lirei sterline față de euro a fost de mică amploare, piețele mizând pe continuarea procesului de majorare a dobânzilor de către Banca Angliei. În piața locală, cursul a scăzut de 5,7576 la 5,7556 lei.

Cotațiile metalului galben și-au continuat evoluția descendentă, 1.826 – 1.843 dolari/uncie, astfel că prețul gramului de aur a coborât de la 276,4961 la 276,4848 lei.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 395,46 forinți/euro, față de recordul de 400,21 forinți atins la începutul săptămânii. Cursul monedei poloneze s-a depreciat la 4,6590 zloți/euro.

Bitcoin încerca să își consolideze poziția din dreptul pragului de 20.000 dolari, după ce a atins săptămâna trecută un minim de 17.960 dolari, cea mai scăzută valoare atinsă din decembrie 2020. Miercuri, cotațiile fluctuau între 19.958 și 20.706 dolari.

După ce a atins minimul ultimului an și jumătate de 936 dolari, ether se tranzacționa în culoarul 1.068 – 1.125 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispozitie de dl Radu Georgescu

More is more – cum să creezi un design simplu din mai multe pendule și să dai un aer aristocrat casei

More is more – cum să creezi un design simplu din mai multe pendule și să dai un aer aristocrat casei

Mobilă, tablouri, decorațiuni, canapele sofisticate și covoare atent lucrate – fiecare piesă în parte joacă un rol în stilul ales pentru designul casei și prin fiecare te apropii mai mult de o anumită stare, de un vibe anume. Prin mobilier sofisticat și câteva decorațiuni mai rafinate poți crea starea de casă aristocrată, fără să cheltui o avere.

În afară de tablouri, decor și finisaje, lumina are o importanță deosebită în starea generală a casei. Plecând de la premisa că într-o încăpere este nevoie de lumină ambientală (cea generală, pentru toată camera) și de lumină de accent, pentru anumite zone și cu funcționalități specifice, e foarte bine să te gândești la ce să alegi în așa fel încât rezultatul să fie practic și de efect.

În toate încăperile este nevoie de lumină ambientală de calitate – de cele mai multe ori neutră sau caldă în living, bucătărie și dormitor și cu tente reci în baie. Corpurile de iluminant potrivite pentru acest tip de lumină sunt plafonierele, aplicele pentru tavan, candelabrele și lustrele. Acestea pot răspândi lumina în toate colțurile camerei și dau energie bună pentru o seară cu jocuri în familie, oameni adunați laolaltă, discuții sau studiu.

Când vine vorba de lumină de accent, lucrurile stau puțin altfel. Scopul ei nu este să scalde în lumină încăperea, ci, așa cum îi spune și numele, să pună accent pe o anumită zonă și să dea o stare mai intimă, mai plăcută. Pentru acest aspect poți folosi aplice pentru perete, lampadare și pendule – lustre cu un singur bec, suspendate la diferite înălțimi – toate potrivite pentru a aduce lumina într-un alt plan.

Un corp de iluminat de accent se poate amplasa deasupra insulei de bucătărie, a mesei de dining ori a noptierelor, ca alternativă la veioze. Cel mai potrivit mod pentru un a da un look aristocrat și opulent, dar cu bun gust este să pui mai multe pendule la un loc.

Mergând pe principiul de „cluster”, prin mai multe pendule adunate pentru o singură zonă, suspendate la înălțimi diferite se creează o imagine inedită care să schimbe peisajul clasic al unei case. O altă variantă care să dea un vibe aristocrat și diferit căminului tău este și așezarea în linie a mai multor pendule. Iluminarea scării poate fi făcută printr-o „ploaie” de pendule inegale, care să urmărească din trepte și să ofere un alt aer acestui loc ce este, de multe ori, ignorat. Un hol lung iluminat de pendule în linie, dar la înălțimi diferite, aduce iarăși o notă de eleganță casei.

Încă un truc pentru a oferi acest aer îngrijit și rafinat designului casei este ca piesele să fie asortate. O unitate vizuală aduce impresia de investiții majore și muncă temeinică în amenajarea casei. Când optezi pentru finish-uri metalice arămii, argintii sau aurii, ponderate și potolite, e bine să găsești o potrivire cromatică cu celelalte elemente: mânere ale sertarelor, clanțe, rame foto sau chiar veselă. Detaliile la care ne gândim cel mai puțin fac diferența și ne ajută să aducem, fără prea mulți bani, atmosfera de casă gândită de designeri – doar prin atenție și coerență stilistică.

Alături de nuanța părții metalice de la pendule, poți lua în calcul culoarea, textura și forma abajurului. Fie că este tot metalică, ori realizată din sticlă sau cu ornamente de cristal, este bine ca acestea să se regăsească în designul general al casei și să nu facă notă discordantă. Poți continua unitatea vizuală prin coordonarea cromatică a altor elemente din camera în cauză cu corpul de iluminat, ori poți găsi un contrast interesant, dar în temă, care să atragă atenția și să deschidă discuții cu invitații.

Pe lângă design, important este să nu te limitezi la o pendulă stingheră, ci să o alături mai multora, în ansamble simple ori complexe, care sigur te vor face să te simți ca într-o casă de aristocrați. Uneori, more is more, așa că dă-ți frâu liber imaginației și creativității, caută surse de inspirație de la care să ponești și distrează-te alături de familie renovând sau amenajând casa.

Să faci mult cu puțin nu este așa de greu. Pentru pendule de calitate, cu aspect modern sau clasic și la prețuri convenabile, accesează Dinamic – Electric și alege variantele cele mai potrivite casei visurilor tale. Fă-ți singur casa inspirată de castelele văzute în copilărie ori de vilele cochete ce azi sunt case memoriale și poartă cu ele mult bun gust și eleganță. Spor la amenajat și ales pendule!

pendula

Dobânzile s-au întors în 2012

Dobânzile s-au întors în 2012

Evoluția leului a fost una de depreciere minimă față de euro. Celelalte moneda majore au crescut, după deciziile de majorare ale dobânzii de către marile bănci centrale, dar au pierdut teren la începutul acestei săptămâni. Inflația rămâne cel mai important pericol pentru economia mondială, după ce prețul materiilor prime a explodat în perioada post pandemie iar războiul din Ucraina a creat o presiune suplimentară.

Inflația din România a crescut în mai la 14,5% iar analiștii anticipează pentru iunie și iulie depășirea pragului de 15%, valori care depășesc prognoza BNR.

Creșterea prețurilor a împins în sus nivelul indicilor ROBOR care au atins maxime ce se mai înregistrau la începutul lui decembrie 2012.

La începutul acestei săptămâni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut după mai multe zile de stagnare de la 6,17 la 6,18%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 6,31 la 6,32%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a stagnat la 6,49%.

Cursul euro a crescut de la 4,9439 la la 4,9472 lei, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru ca lunea aceasta transferurile să se realizeze în culoarul 4,943 – 4,95 lei iar media a coborât la 4,9448 lei.

Joi, euro a scăzut până la 1,0381 dolari, după ce Rezerva Federală a majorat dobânda cu 0,75% la 1,50 – 1,75%, cea mai amplă majorare începând cu 1994, după ce inflația anuală din Statele Unite a atins un maxim al ultimilor 40 de ani de 8,6%. În următoarele două zlei, tranzacțiile s-au realizat între 1,0445 și 1,0560 dolari, iar cursul monedei americane a crescut la 4,7464 lei și a încheiat perioada analizată la 4,6937 lei.

Banca Elveţiei a decis majorarea dobânzii cu 50 de puncte, pentru prima oară după 2007, la – 0,25%, o decizie care a surprins piețele. Moneda s-a apreciat la 1,01 – 1,022 franci/euro, iar în piața locală cursul a urcat la 4,8722 lei dar a scăzut lunea aceasta la 4,8705 lei.

Banca Angliei a decis a cincea majorare consecutivă a ratei de politică monetară cu 0,25% la 1,25%, iar media lirei sterline a sărit de la 5,7005 la 5,7805 lei pentru a încheia perioada la 5,7481 lei.

Prețul gramului de aur a urcat la 279,7742 lei, după aprecierea monedei americane, dar a încheiat intervalul la 277,7832 lei, când metalul galben se tranzacționa între 1.838 și 1.845 dolari/uncie

În 10 noiembrie 2021, bitcoin atingea maximul istoric de 68.991 dolari iar majoritatea analiștilor prevedeau apropierea de pragul de 100.000 dolari. În doar șapte luni, valoarea criptomonedei s-a diminuat cu circa 75%, după ce a atins sâmbăta trecută un minim de 17.960 dolari. La rândul său, ether a scăzut până la 936 dolari, minim al ultimului an și jumătate.

Bitcoin a urcat luni la 19.623 – 20.951 dolari iar ether la 1.054 – 1.166 dolari.

În aceste condiții, mai multe platforme de tranzacționare au decis concedierea unei părți a personalului sau să anunțe suspendarea retragerilor, schimburilor şi transferurilor.

Analiza cuprinde perioada 14 – 18 iunie

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Indicele ROBOR la 3 luni a urcat luni la 6,18% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni a urcat luni la 6,18% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 6,18% pe an, de la 6,17% pe an, vineri, un nivel mai mare fiind înregistrat în data de 4 decembrie 2012, respectiv 6,25%, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 6,32% pe an, de la 6,31% pe an, iar ROBOR la 12 luni a stagnat la 6,49% pe an.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,86% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,17%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

sursa www.agerpres.ro

 

eJobs | Aproape un sfert dintre angajații din Farma câștigă peste 4.000 de lei pe lună

eJobs | Aproape un sfert dintre angajații din Farma câștigă peste 4.000 de lei pe lună

Industria farmaceutică din România a crescut constant în ultimii ani, iar evoluția s-a văzut și în nevoia companiilor de a-și extinde echipele. Cu aproximativ 6.000 de joburi postate în prima jumătate a anului, numărul de poziții deschise pentru cei care vor să lucreze în domeniu a fost cu 60% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut. Pentru acestea au fost înregistrate mai mult de 170.000 de aplicări în ultimele șase luni. Farma este, însă, un domeniu atrăgător pentru candidați nu doar din punctul de vedere al angajărilor, ci și al salariilor oferite de angajatori. Astfel, potrivit datelor Salario, comparatorul de salarii marca eJobs, aproape un sfert dintre angajații din această industrie câștigă lunar peste media netă la nivel național, respectiv peste 4.000 de lei.

Cei mai mulți dintre cei care lucrează în Farma (31,8%) au salarii cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei, 25,3% câștigă între 3.000 și 4.000 de lei, iar 24,6% între 4.000 și 7.000 de lei. Procentul celor care ajung să depășească suma de 7.000 de lei este de doar 4,2% și mai puțin de 2% declară că au un salariu lunar de peste 10.000 de lei.

”Deși vorbim despre un procent marginal din totalul celor care lucrează în Farma, acest prag, de 10.000 de lei, este depășit semnificativ, până la peste 30.000 de lei, după cum arată datele Salario. Este vorba nu doar de salariile celor care conduc companiile din poziția de CEO, ci și ale directorilor financiari, de vânzări sau de logistică”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs, liderul pieței de recrutare din România.

Cu o medie de 3.500 de lei, angajatorii din Farma oferă salarii similare cu cei din Financiar / Contabilitate, Transport / Distribuție, Asigurări sau Producție. Se află, în schimb, la distanță mare față de IT Software, unde media salarială ajunge la 5.850 de lei sau de Inginerie, Auto / Echipamente, Telecomunicații, Petrol / Gaze sau Audit / Consultanță (toate cu medii de 4.000 de lei).

”Farma este de ani buni unul dintre marii angajatori ai economiei, nu doar prin numărul mare de locuri de muncă disponibile, ci și prin salariile peste media din alte industrii. În fiecare lună, peste 1.000 de joburi în acest domeniu sunt disponibile pe eJobs.ro. Cele mai multe se adresează candidaților din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța. Peste 26.000 de aplicări sunt înregistrate lunar pentru pozițiile deschise în farma”, adaugă Roxana Drăghici.

În ceea ce privește angajații din farmacii, un farmacist câștigă, în medie, 3.050 de lei, un diriginte de farmacie 4.000 de lei, iar un asistent farmacist 2.200 de lei. Media salarială pentru reprezentanții de vânzări medicale este de 3.600 de lei, în timp ce specialiștii în farmacovigilență sau în studii clinice au salarii lunare de 4.000 de lei, după cum arată datele Salario.

Cele mai mici salarii MEDII nete introduse până în acest moment de către angajații din Farma, sunt pentru joburile:

  • Farmacist - 3.050 lei
  • Tehnician laborator chimie – 2.800 lei
  • Operator producție - 2.600 lei
  • Asistent farmacist - 2.200 lei
  • Lucrător depozit - 1.900 lei

Orașele cu cele mai mici salarii MEDII nete din Farma sunt:

  • Mediaș: 2.000 lei
  • Buftea: 2.350 lei
  • Slobozia: 2.500 lei
  • Brăila: 2.600 lei
  • Sighetu Marmației: 2.800 lei

Orașele cu cele mai mari salarii MEDII nete din Farma sunt:

  • București: 4.000 lei
  • Ploiești: 3.500 lei
  • Brașov: 3.400 lei
  • Cluj-Napoca: 3.200 lei
  • Timișoara: 3.000 lei

Iată și care sunt pozițiile pentru care s-au înregistrat cele mai mari valori salariale din acest domeniu:

  • Director General: salariul mediu net la nivel național - 9.000 lei, salariul maxim introdus în Salario - 30.000 lei 
  • Director Financiar: salariul mediu net la nivel național - 9.000 lei, salariul maxim introdus în Salario - 30.000 lei
  • Director de vânzări: salariul mediu net la nivel național - 7.000 lei, salariul maxim introdus în Salario - 30.000 lei 
  • Director de logistică: salariul mediu net la nivel național - 6.500 lei, salariul maxim introdus în Salario - 7.500 lei 
  • Manager de produs: salariul mediu net la nivel național - 5.400 lei, salariul maxim introdus în Salario – 6.400 lei

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 38.000 de locuri de muncă. Peste 420.000 de specialiști și-au introdus veniturile până în prezent în Salario comparatorul de salarii marca eJobs. 

***

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cele 4,6 milioane de CV-uri și cele peste 1,3 milioane de aplicări lunare constituie cea mai mare bază de candidați activi din România. Mai mult de 2 milioane de utilizatori unici folosesc în fiecare lună serviciile platformei eJobs.ro, iar zilnic sunt actualizate 7.000 de CV-uri.

Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la 6,17% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la 6,17% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat joi la 6,17% pe an, de la 6,15% pe an, miercuri, un nivel mai mare fiind înregistrat în data de 4 decembrie 2012, respectiv 6,25%, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 6,31% pe an, de la 6,30% pe an, iar ROBOR la 12 luni a stagnat la 6,49% pe an.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,86% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,17%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

Sursa www.agerpres.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.