Euro a pierdut jumătate de ban

Euro a pierdut jumătate de ban

Leul a profitat de conjunctura favorabilă din piața locală, unde oferta de valută a continuat să fie mai mare decât cererea.

Cursul euro a scăzut de la 4,8849 la 4,8793 lei, minim care nu mai fost atins de la începutul lui martie 2021. Transferurile se realizau în culoarul 4,879 – 4,885 lei.

August, este din punct de vedere istoric, o lună în care leul se apreciază. Tendința se va modifica din septembrie, în momentul în care importatorii vor trebui să achite achizițiile din lunile precedente.

Piața monetară era calmă joi iar dobânzile interbancare au cunoscut o scădere minimă și se mențineau la valori care se mai înregistrau în februarie 2010.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 7,98 la 7,97%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 8,13 la 8,12% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a coborât de la 8,28 la 8,27%.

Euro fluctua în culoarul 1,0146 – 1,0193 dolari, valori apropiate de cele de miercuri, astfel că media monedei americane a fost stabilită la 4,8008 lei.

Piețele nu au ales o direcție după ce minuta (Vartea Bej) ultimei întâlniri a Rezervei Federale Americane avertizează asupra necesității de a încetini, la un moment dat, creșterea dobânzii de referință. Pe de altă parte, în ciuda faptului că zona euro ar putea intra în recesiune, un membru al conducerii BCE a sugerat necesitatea creșterii ratei de politică monetară cu 0,50% în septembrie.

Cursul francului elvețian a scăzut la 5,0325 lei iar cel al lirei sterline la 5,7839 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut la 272,7882 lei, după ce metalul galben a coborât la 1.761 – 1.772 dolari.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 405,05 forinți/euro însă cea poloneză s-a depreciat la 4,7244 zloți/euro.

Bitcoin nu a reușit să susțină pragul de 24.000 dolari și se tranzacționa joi în culoarul 23.296 – 23.585 dolari. Ether a alunecat la 1.822 – 1.877 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispozitie de dl Radu Georgescu

Euro rămâne sub 4,9 lei

Euro rămâne sub 4,9 lei

Leul s-a depreciat față de euro la jumătatea săptămânii iar indicii ROBOR au cunoscut ușoare creșteri, chiar dacă INS a anunțat creșterea PIB.

PIB-ul României s-a majorat în perioada aprilie – iunie cu 5,3%, al cincilea trimestru consecutiv de creștere. La nivel semestrial saltul este de 5,8% an/an, evoluție la care au contribuit redeschidere post-pandemie, nivelul redus al costurilor reale de finanțare sau implementarea programelor europene.

În scenariul macroeconomic central al Băncii Transilvania se previzionează creșterea PIB „cu ritmuri anuale de 4,2% în 2022, 4,0% în 2023, respectiv 4,8% în 2024, pe fondul perspectivelor de continuare a fluxurilor investiționale post-pandemie, cu impact de antrenare în economie”.

Cursul euro a crescut de la 4,8831 lei, minimul ultimilor aproape doi ani și jumătate, la 4,8849 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau între 4,88 și 4,887 lei. Marți, BCE a cotat euro la 4,882 lei.

Leul rămâne una dintre performerele regiunii cu o apreciere de 1,3% faţă de euro. în schimb, forintul maghiar a pierdut circa 8% iar zlotul polonez s-a depreciat cu peste 2%.

După câteva zile de scădere, provocate de critica adusă de guvernatorul BNR celor zece bănci ale căror oferte din piața monetară sunt luate în considerare la calcularea indicilor ROBOR, dobânzile au cunoscut o creștere modestă.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a urcat de la 7,96 la 7,98%, nivel identic cu cel de la sfârșitul săptămânii trecute. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 8,12 la 8,13% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a crescut la 8,28%.

Piețele așteptau publicarea minutei („Cartea Bej”) ultimei întâlniri a comitetului monetar al Rezervei Federale, ceea ce a permis euro să crească la 1,0149 – 1,0187 dolari. Investitori doresc să înțeleagă care va fi următorul pas de creștere a dobânzii de referință la ședința care se va desfășura în septembrie, de 0,50% sau 0,75%. În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,8176 la 4,8016 lei.

Media monedei elvețiene a scăzut de la 5,0705 la 5,0503 lei, după ce s-a depreciat la 0,965 – 0,969 franci/euro.

Chiar dacă rata anuală a inflației din Marea Britanie a crescut în iulie la 10,1%, maxim al ultimilor 40 de ani, lira sterlină nu a avut de suferit iar BNR a stabilit o medie de 5,8118 lei față de cea de marți care a fost de 5,7936 lei. Piețele mizează pe o decizie a Băncii Angliei de a majora dobânda de referință de la 1,75% la 2,25%.

Prețul gramului de aur a scăzut la 273,7366 lei, consecință a deprecierii monedei americane, în timp ce metalul galben fluctua între 1.770 și 1.782 dolari.

Criptomonedele continuau să se deprecieze. Bitcoin a scăzut la 23.626 – 24.427 dolari iar ether la 1.862 – 1.954 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispozitie de dl Radu Georgescu

Economia României a crescut cu 5,8%, în primul semestru

Economia României a crescut cu 5,8%, în primul semestru

Economia României a crescut cu 5,8%, în primul semestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2021, atât pe seria brută, cât şi pe seria ajustată sezonier, iar în trimestrul II a consemnat o apreciere cu 2,1% raportat la trimestrul anterior, conform estimării semnal publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, pe seria ajustată sezonier, Produsul intern brut a crescut cu 2,1%. în trimestrul II 2022, comparativ cu trimestrul anterior. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2021, Produsul intern brut s-a majorat în primele şase luni din 2022 cu 5,3%.

În semestrul I 2022, comparativ cu semestrul I 2021, Produsul intern brut a crescut cu 5,8%.

Pe serie brută, Produsul intern brut, în trimestrul II 2022, a înregistrat o creştere cu 5,3%, comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2021.

Sursa www.agerpres.ro

ANOFM  | 196 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European

ANOFM | 196 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 196 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

Belgia - 96 locuri de muncă pentru:ospătar; muncitor necalificat în agricultură;

Germania - 30 locuri de muncă pentru: şofer camion; curier colete şi scrisori; încărcător/ sortator corespondenţă; educator/ educatoare;

Polonia - 27 locuri de muncă pentru: muncitor depozit - operator stivuitor; asistent producţie; operator maşină CNC; lăcuitor/vopsitor; strungar/frezor; sudor MIG/MAG sau gaz; lăcătuş; operator CNC;

Olanda - 14 locuri de muncă pentru: stivuitorist; culegător pere; culegător mere şi pere; legumicultor;

Norvegia - 12 locuri de muncă pentru: tâmplar; frizer tradiţional; instalator sanitar; sticlar/ şlefuitor sticlă; sticlar/ artiza sticlă;

Finlanda - 10 locuri de muncă pentru: muncitor în producţie pentru elemente din beton;

Danemarca - 5 locuri de muncă pentru: izolator; montator schele; instalator ţevi; alpinist; vopsitor industrial;

Malta - 2 locuri de muncă pentru: farmacist.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro.

APIA continuă eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2022

APIA continuă eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2022

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) continuă eliberarea de adeverințe beneficiarilor Campaniei 2022, pentru schemele de plăți directe, măsurile de mediu şi climă, măsura privind bunăstarea animalelor și ajutoarele naționale tranzitorii și/sau sprijinul cuplat în sectorul zootehnic, astfel:

Schemele de plăți directe:

- schema de plată unică pe suprafață (SAPS),

- plata redistributivă,

- plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (plata pentru înverzire).

Măsurile de mediu şi climă:

Măsura 10 - Agro-mediu și climă,

Măsura 11 - Agricultură ecologică,

Măsura 13 - Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale.

Măsura privind bunăstarea animalelor

Ajutoarele naționale tranzitorii

Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic

Reamintim fermierilor că potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.

Adeverințele pot fi solicitate la APIA prin mijloace electronice.

Până la această dată, APIA a eliberat un număr de 16.719 de adeverințe pentru schemele de plăți directe, 12.182 de adeverințe pentru măsurile de mediu şi climă, 150 de adeverințe pentru măsura privind bunăstarea animalelor și 150 de adeverințe pentru ajutoarele naționale tranzitorii și/sau sprijinul cuplat în sectorul zootehnic.

agroinfo

Călărași | 149 de firme și-au suspendat activitatea în primul semestru din acest an

Călărași | 149 de firme și-au suspendat activitatea în primul semestru din acest an

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele şase luni din 2022 a fost de 7.190, în creştere cu 18,98% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în intervalul menţionat au fost din Bucureşti, respectiv 740 (în creştere cu 12,29% faţă de primul semestru din 2021), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 355 firme suspendate (în creştere cu 8,56%), Iaşi - 326 firme (+34,16%) şi Neamţ - 290 (+27,19%).

La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Ialomiţa - 41 (în scădere cu 8,89% faţă de prima jumătate a anului trecut), Tulcea - 55 (+22,22%) şi Covasna - 58 (-3,33%).

În județul Călărași, de la începutul anului și până la 30 iunie și-au suspendat activitatea 149 de firme (în creștere cu 47,52% față de primul semestru din 2021). În perioada 01-30 iunie 2022, s-au consemnat 19 suspendări

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în primele şase luni în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 2.075 (+22,20%), alte activităţi de servicii - 730 suspendări (+7,04%) şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice - 642 suspendări (+34,31%).

Sursa www.agerpres.ro

Free Joomla templates by Ltheme