Finanțări suplimentare pentru achiziții de utilaje agricole în ferme în urma economiilor rezultate din implementarea PNDR 2020

Finanțări suplimentare pentru achiziții de utilaje agricole în ferme în urma economiilor rezultate din implementarea PNDR 2020

Prin suplimentarea fondurilor alocate Pachetului 4.1.1. din submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale va putea finanța, într-o primă etapă, proiectele depuse în cadrul Componentei I și declarate eligibile, dar fără finanțare, respectiv 189 de proiecte pentru care sunt alocate fonduri nerambursabile totale de 60 de milioane de euro (59.976.111 €).

Aceste proiecte, depuse în cadrul sesiunii 2024 deschise pentru submăsura 4.1 – Pachetul 4.1.1. „Achiziții simple de utilaje agricole la nivelul fermei – sector vegetal”, au fost evaluate de către experții AFIR și au fost declarate eligibile, însă, ca urmare a epuizării fondurilor alocate, au rămas fără finanțare.

Suplimentarea fondurilor a fost posibilă prin demersurile realizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea de Management și AFIR, pentru modificarea Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Astfel, în baza Deciziei Comisiei Europene C(2024) 8438/22.11.2024 care aprobă versiunea 19 a PNDR 2020, a fost modificat cadrul procedural și în data de 24 martie 2025 a fost comunicată suplimentarea bugetului submăsurii 4.1.

Precizăm că în prima etapă au fost selectate pentru finanțare aceste 189 de proiecte care sunt aferente Componentei I „Toate culturile, fără sfeclă de zahăr și forme asociative” din cadrul submăsurii 4.1 – Pachetul 4.1.1., conform Raportului de selecție suplimentar publicat pe site-ul www.afir.ro în data de 28 martie 2025.

Totodată, după finalizarea tuturor etapelor de selecție/ contestații în cadrul Componentei III „Forme asociative, altele decât cele din sectorul sfeclă de zahăr”, va fi întocmit Raportul de selecție suplimentar pentru finanțarea proiectelor din cadrul Componentei III.

„Împreună cu Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin BARBU și cu Autoritatea de Management din cadrul MADR, am decis suplimentarea componentei privind achiziția de utilaje agricole, având în vedere că vorbim de proiecte care sunt deja evaluate la nivelul AFIR și, astfel, permit o contractare rapidă și o scurtare a timpilor necesari pentru demararea, dar mai ales pentru finalizarea investițiilor. Această soluție asigură încadrarea în termenul final de plată al exercițiului financiar 2014-2020, termen care se împlinește în acest an la 30 septembrie pentru depunerea de către fermieri a ultimei cereri de plată și la 31 decembrie pentru efectuarea de către AFIR a tuturor plăților către beneficiarii PNDR. Această măsură conduce la creșterea gradului de absorbție a întregului Program din care ne-am propus să absorbim până la ultimul eurocent.” a precizat Adrian CHESNOIU, Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

După notificarea solicitanților selectați la finanțare, proiectele vor intra în etapa de contractare, iar fermierii vor putea achiziționa echipamentele și utilajele conform contractelor de finanțare încheiate cu AFIR.

Raportul de selecție suplimentar este disponibil pe www.afir.ro, în cadrul secțiunii Rapoarte >> Selecție sau accesând direct linkul: www.afir.ro-selectie.

Având în vedere că finanțarea acestor proiecte este disponibilă din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, reamintim că ultima cerere de plată trebuie depusă până la data de 30 septembrie 2025, astfel ca până la 31 decembrie 2025 când se închide PNDR 2020, AFIR să poată efectua ultimele plăți către beneficiarii Programului.

Incertitudinea politică ne costă

Incertitudinea politică ne costă

Incertitudinea politică ridicată și situația în care se află finanțele publice au ridicat constant costurile cu care se poate împrumuta România atât din piața locală cât și cea externă. Evoluția pune presiune pe cursul leu/euro și forțează atingerea pragului de 5 lei.

Scumpirea creditelor se datorează și modificării perspectivei ratingului de țară de la „stabil” la „negativ” de toate cele trei mari agenții: Moody's, Standard & Poor's, Fitch.

În acest moment, dobânda pentru titlurile de stat românești cu scadența la zece ani este de 7,3%, față de 2,95% în zona euro sau 5,7%, în cazul Poloniei, respectiv 6,6% în cel al Ungariei.

O recentă analiză a agenției Fitch atrage atenția asupra faptului că „ciclul electoral prelungit este probabil să întârzie măsuri suplimentare de consolidare fiscală cel puţin până în a doua jumătate a anului 2025 (…) Fără măsuri suplimentare, considerăm că există riscuri pentru prognoza noastră privind deficitul din 2025, estimat la 7,5% din PIB, mai ales având în vedere deficitele lunare mari de la începutul anului 2025.”

Deprecierea monedei unice față de cea americană, a ridicat nivelul aversiunii față de risc în cazul valutelor de la marginea zonei euro.

Cursul euro a urcat de la 4,9761 la 4,9772 lei iar tranzacțiile se realizau în culoarul 4,9765 – 4,978 lei.

Tendința de scădere marginală a dobânzilor interbancare a continuat și joi. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a alunecat de la 5,91 la 5,90%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la la 5,98%, iar cel la 12 luni a coborât la 6,06%.

Anunțul făcut de Donald Trump referitor la introducerea, începând cu data de 2 aprilie, a unei taxe de 25% la importurile de autoturisme a provocat ieșiri de pe piețele europene și scăderi ale acțiunilor producătorilor europeni. În aceste condiții, cotațiile euro au coborât până la 1,0733 dolari, minim al ultimelor trei săptămâni, iar media monedei americane a urcat de la 4,6113 la 4,6173 lei.

Cererea de monedă elvețiană se menține la cote ridicate, ea fiind considerată drept un „refugiu”. Cursul francului elvețian a urcat la 5,2210 lei iar cel al lirei sterline la 5,9711 lei.

La mai mult de o lună după ce a atins recordul de 452,3179 lei, prețul gramului de aur a atins un nou maxim istoric de 453,2378 lei. Creșterea s-a datorat aprecierii monedei americane dar și a faptului că metalul galben a atins un nou record de 3.062,20 dolari/uncie.

În regiune, media monedei maghiare se deprecia la 400,47 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,1913 zloți/euro.

Bitcoin fluctua între 85.855 și 87.776 dolari iar ethereum între 1.988 și 2.037 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

APIA | 31 martie, termen limită pentru depunerea documentelor justificative

APIA | 31 martie, termen limită pentru depunerea documentelor justificative

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor că 31 martie este ultima zi în care pot depune documentele justificative aferente următoarelor intervenții de Sprijin Cuplat în sectorul vegetal:
- Sprijin cuplat pentru venit - soia (PD-09);
- Sprijin cuplat pentru venit - lucernă (PD-10);
- Sprijin cuplat pentru venit - leguminoase boabe pentru industrializare - mazăre de grădină, fasole boabe și fasole păstăi (PD-11);
- Sprijin cuplat pentru venit - cânepă (PD-12);
- Sprijin cuplat pentru venit - orez (PD-13);
- Sprijin cuplat pentru venit - sămânță de cartof (PD-14);
- Sprijin cuplat pentru venit - hamei (PD-15);
- Sprijin cuplat pentru venit - sfeclă de zahăr (PD-16);
- Sprijin cuplat pentru venit - legume cultivate în câmp destinate industrializării - tomate, castraveți, ardei, vinete (PD-17);
- Sprijin cuplat pentru venit - legume cultivate în sere și solarii - tomate, castraveți, ardei, vinete (PD-18);
- Sprijin cuplat pentru venit - fructe - prune, mere, cireșe, vișine, caise și piersici (PD-19);
- Sprijin cuplat pentru venit - producere sămânță plante furajere (PD-20);
- Sprijin cuplat pentru venit - porumb pentru siloz (PD -26).

Documentele doveditoare specifice intervențiilor de sprijin cuplat pentru venit în sectorul vegetal se regăsesc la descrierea fiecărei forme de sprijin cuplat pentru venit și pot fi consultate accesând site-ul APIA: www.apia.org.ro.

Documentele sunt prezentate de fermier în original, iar copiile documentelor care prezinta înscrisă sintagma 'Conform cu originalul', se păstrează la dosarul cererii.

Atenție! După termenul legal de depunere a documentelor specifice, acestea nu mai sunt luate în considerare pentru plata schemei respective.

Plățile directe cuplate pentru venit în sectorul vegetal sunt prevăzute la art. 1 alin. (4) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat.

Sprijin financiar în valoare de peste 10,6 milioane lei pentru crescătorii de animale

Sprijin financiar în valoare de peste 10,6 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează începând cu data de 27 martie 2025, plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna ianuarie 2025.

Suma plătită este în valoare de 10.616.852,51 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

APIA | Apicultorii sunt așteptați să depună Cereri de plată  pentru intervenţiile aferente sectorului apicol 2025

APIA | Apicultorii sunt așteptați să depună Cereri de plată pentru intervenţiile aferente sectorului apicol 2025

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a publicat Ghidul informativ „Sprijin financiar pentru intervențiile aferente sectorului apicol din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027” – ISA – PS 2024, Ediția 1, Revizia 2”, pe site-ul instituției: www.apia.org.ro, la link-ul: https://apia.org.ro/directia-masuri-de-piata/apicultura/anul-2025/.

Materialul de informare prezintă regulile pentru pregătirea, completarea corectă a documentelor și depunerea cererilor de plată pentru intervenţiile aferente sectorului apicol 2025 de către formele asociative apicole/apicultori, în scopul obținerii sprijinului financiar.

Reamintim că până la data de 31 iulie 2025 inclusiv, solicitanții pot depune o singură cerere de plată însoţită de documentele justificative, direct sau prin intermediul persoanei împuternicite notarial/reprezentantul legal.

Cererile se depun la sediul Centrelor Județene APIA, respectiv al APIA Municipiul Bucureşti, pe raza căruia este sediul social, vatra stupinei, locul de deplasare în pastoral al stupinei sau sediul formei asociative în care este înscris apicultorul.

Documentele depuse în copie trebuie să aibă înscrisă sintagma „conform cu originalul”, să fie datate şi însuşite prin semnătură de către solicitant.

Cheltuielile aferente intervenţiilor apicole se realizează de către solicitanţi în perioada 1 ianuarie – 31 iulie inclusiv, a anului de cerere.

Valoarea sprijinului alocat pentru anul 2025 este de 12.163.260 euro din care 6.081.630 euro reprezintă 50% contribuția Uniunii Europene și 6.081.630 euro reprezntă 50% contribuția României, de la bugetul de stat.

Pentru plăţile anului 2025 cursul de schimb este stabilit la valoarea de 4,9743 lei.

Plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA după controlul administrativ al tuturor cererilor de plată, controlul la fața locului, centralizarea sumelor eligibile în vederea încadrării în cuantumul unitar planificat și plafonul alocat pentru fiecare intervenţie accesată conform PS PAC 2023-2027 și stabilirea sumei eligibile la plată a fiecărei cereri de plată.

START-UP NATION va fi lansat pe 15 aprilie

START-UP NATION va fi lansat pe 15 aprilie

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a publicat în Monitorul Oficial al României, pe 21.03.2025, PROCEDURA FINALĂ a programului START-UP NATION.
 

Depunerea aplicațiilor în cadrul primei etape a programului Start-up Nation va începe pe data de 15.04.2025.

Programul se va desfășura în 2 etape. În prima etapă se va depune documentația pentru înscrierea persoanelor fizice, pentru cursul antreprenorial obligatoriu, iar după absolvirea cursului, se va depune documentația (cererea de finanțare) pentru obținerea finanțării nerambursabile.

Bugetul programului Start-up Nation 2024 – 2025:

 Pilonul 1: Activarea potențialului antreprenorial al tinerilor

- Beneficiari eligibili: tineri sub 30 ani

- În ce regiune se poate accesa: Toate regiunile României

Bugetul programului: 
-29.750.000 euro – Regiunea București-Ilfov
- 266.000.000 euro – Restul regiunilor din România (Nord Est, Sud Est, Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru)

Pilonul 2:  Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă

Beneficiari eligibili:

  1. persoane până în 35 ani neîmpliniți
  2. persoane care au domiciliul în mediul rural
  3. persoane aflate în căutarea unui loc de muncă
  4. șomeri, șomeri de lungă durată sau persoane inactive
  5. persoane din grupurile dezavantajate pe piața muncii

-În ce regiune se poate accesa: Nord Est, Sud Est, Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru

- Buget: 150.435.295 euro – pentru regiunile: Nord Est, Sud Est, Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru)

BENEFICIARI ELIGIBILI pentru obtinerea finantarii nerambursabile:

- Firma este înființată în urma participării la cursului de competente antreprenoriale

-Societatea are sediul social și implementează afacerea în regiunea de dezvoltare în care are domiciliul persoana fizică eligibilă în cadrul programului

- Firma se încadrează în categoria IMM

- Asociații/acționarii firmei ce aplică la Start-up Nation nu trebuie să mai dețină calitatea de acționar/asociat majoritar într-o altă firmă la depunerii formularului de înscriere.

Prin Program se finanțează formularele de înscriere la finanțare în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, în următoarele condiții:

Alocație Financiară Nerambursabilă (AFN) - maximum 250.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente formularului de înscriere;

Contribuție proprie – minim 10% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente formularului de înscriere;

Conform procedurii programului, sunt eligibile următoarele domenii de activitate: PRODUCȚIE; IT; INDUSTRII CREATIVE (activități medicale / sportive); SERVICII.

CHELTUIELI ELIGIBILE:

a) Echipamente tehnologice, cu excepția jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, automatelor muzicale. Prin echipamente tehnologice, conform grilei de punctaj, se înțeleg toate activele corporale din categoria mijloacelor fixe descrise în grupele 2.1, 2.2. și 2.3.6 din Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe aprobat prin H.G. nr. 2139/2004, cu excepția celor specificate de prezenta procedură de implementare la art. 5.2, alin. (2), punctele b), c) si g). În categoria echipamentelor tehnologice eligibile sunt asimilate și activele corporale din categoria mijloacelor fixe pentru locurile de joacă, săli de sport, fitness, drone, x-body și de forță.

b) echipamente/tehnologii/soluții/sisteme specifice care generează energie regenerabilă pentru a desfășura activitatea pentru care solicită finanțare. Exemple: sisteme de panouri fotovoltaice, eoliene și mini eoliene, instalații solare termice, centrale și minicentrale hidroelectrice, instalații geotermaleși/sau pompe de căldură care utilizează energie geotermală;

c) Achiziția de echipamente digitale/tehnologii/soluții/sisteme/aplicații cu impact asupra economisirii de resurse. Exemple: boilere industriale de înaltă eficiență, pompe de căldură altele decît cele care utilizează energie geotermală, sisteme de ventilație, sisteme de încălzire/răcire, arzătoare industriale, schimbătoare de căldură industriale, surse neîntreruptibile de energie UPS, cazane/centrale în condensare pe gaz, sisteme de cogenerare și trigenerare, sisteme de măsurare și monitorizare a utilităților; La această categorie sunt eligibileși tehnologii/echipamente/sisteme/soluții/servicii etc. de colectare, reciclare, reutilizare a deșeurilor. Exemple: echipamente de colectare selectivă și reciclare a deșeurilor, separatoare, prese de balotat deșeuri, tocătoare fixe sau mobile, stații de compostare sau bio-uscare, stații sortare și/sau tratare mecanică/automată deșeuri, sisteme integrate de producere combustibili alternativi din deșeuri, sisteme de reciclare;

d) Cheltuielile pentru înființarea întreprinderii în valoare eligibilă maximă de 1000 lei. Această activitate poate fi efectuată înainte de semnarea contractului de acordare a AFN-ului (Anexa 4).

e) Achiziționarea de mobilier, aparatură birotică și sisteme de protecție a valorilor umane și materiale, conform grupei nr. 3 din Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe aprobat prin H.G. nr. 2139/2004;

f) Salariile, utilitățile (energie electrică, apă, gaze, salubritate, abonament telefon și internet), serviciile de contabilitate și cheltuielile aferente chiriilor pentru spații de producție;  Pentru aplicanții, care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă prin intermediul Programului, valoarea acestor cheltuieli (salarii, utilități, servicii de contabilitate și chirii) reprezintă o sumă forfetară de maximum 80.000 lei[1]din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate în urma verificării formularului de înscriere la finanțare, respectiv din suma cheltuielilor aprobate la decont. Decontarea se face în baza cererii beneficiarului însoțită  de documentele care să ateste crearea a minimum 2 locuri de muncă;

g) Site de prezentare a activității, magazin on-line, cheltuieli înregistrare domeniu, cheltuieli de promovare a site-ului / magazinului on-line, soft/softuri necesar/necesare desfășurării activității, semnătură electronică,  echipamente IT, tehnică de calcul tip PC, unitate centrală, server, monitor, imprimantă/copiator/multifuncțională, inclusiv sisteme portabile, licențe necesare desfășurării activității, telefoane smart, tablete. Cheltuiala cu semnătura electronică este eligibilă și înainte de semnarea acordului de finanțare.

h) Consultanță pentru întocmirea documentației în vederea obținerii finanțării în cadrul prezentului Program și pentru implementarea proiectului, în valoare eligibilă de maximum 10.000 lei. Această activitate poate fi efectuată înainte de semnarea contractului de acordare a AFN. Furnizorii de servicii de consultanță eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizații furnizoare de consultanță care au dreptul legal de a desfășura acest tip de activitate, respectiv au activitatea de consultanță în statut sau sunt întreprinderi care au ca activitate autorizată a fi desfășurată una dintre activitățile incluse în cod CAEN Rev. 3, diviziunea 70. Societățile care furnizează servicii de consultanță în cadrul Programului Start –up Nation, nu pot avea calitatea de furnizori pentru alte cheltuieli eligibile în cadrul proiectului, sub sancțiunea nedecontării tuturor cheltuielilor aferente respectivului furnizor.

i) Două plăcuțe informative obligatorii, sub sancțiunea neacordării AFN, în valoare de minim 10 lei, dar nu mai mult de 500 de lei  din valoarea cheltuielilor eligibile, care vor fi plasate astfel:

- una în interiorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (indoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru vizitatori (recepție, secretariat, loc de așteptare etc);

- una în exteriorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (outdoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru clienți, pe lângă spațiul unde se desfășoară activitatea (fațadă stradală, intrare în clădire etc).

j) Cheltuieli financiare aferente creditelor/ garanțiilor obținute pentru creditele contractate de beneficiari de la banca parteneră, în vederea realizării proiectelor acceptate în cadrul Programului, pentru solicitanții care utilizează creditul, pentru implementarea proiectului.

k) i)Mijloace de transport, autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart-uri, UTV-uri, ATV-uri, rulote cu sau fără motor, remorci și semiremorci, platforme, izoterme și frigorifice, doc plutitor, șalupe maritime pentru călători, ambarcațiuni de agrement, aparate de zbor, autoutilitare și autovehicule cu destinație specială.

ii)Pentru activitățile de rent-a-car, școli de șoferi și pilotaj și transporturi cu taxi-uri, nu sunt limitate valoarea maximă/autoturism și numărul de autoturisme achiziționate.

iii) Cu excepția activităților prevăzute la alin. (2), autoturismele sunt eligibile pentru toate activitățile din cadrul Programului în valoare eligibilă de maximum 50.000 lei și maximum 1 autoturism / beneficiar.

Vă reamintim că la ediția a III-a a programului START-UP NATION (2022), toate proiectele care au avut cel puțin 50 de puncte (din 100 puncte posibile) și au fost eligibile, au fost selectate pentru a primit finanțare nerambursabilă de 200.000 lei. Tot ce au trebuit să facă aplicanții, a fost să depună proiecte scrise corespunzător, care să aibă cel puțin 50 de puncte.

Free Joomla templates by Ltheme