România, prima țară care a finalizat depunerea la UE a cererilor de subvenții în agricultură

agroinfo

România este prima țară care a încheiat oficial campania de depunere a cererilor de plată a  subvențiilor pentru 2018, deși are cel mai mare număr de ferme din UE, deţinând 36% din exploatațiile din Uniunea Europeană. “Guvernarea PSD a readus normalitatea în acordarea subvențiilor –subvențiile s-au dat de fiecare dată la timp sau chiar în avans. Deși este statul cu cel mai mare număr de ferme, România este prima țară care a finalizat depunerea cererilor la UE pentru subvențiile din 2018. Este o performanță care practic înseamnă acordarea la timp a subvențiilor agricole – premisă esențială a obținerii unor rezultate cel puțin la fel de bune ca anul trecut, când au fost producții record.” a menţionat preşedintele PSD Călăraşi, Ciprian Pandea, secretar de stat în cadrul SGG.

Față de anul precedent a crescut atât numărul cererilor – sunt peste 855 de cereri unice de plată pentru o suprafață de 9,7 milioane de ha – mai mult cu 250 de mii de ha față de anul trecut. În 2018 APIA a autorizat deja la plată o sumă mai mare cu 700 de milioane de euro decât anul trecut – 2,665 miliarde de euro față de 1,95 miliarde de euro.

Producătorii autohtoni au livrat primele roșii în piețele agroalimentare din București

agroinfo

Primele tomate ale producătorilor agricoli autohtoni înscriși în programul de sprijin guvernamental au apărut în piețele agroalimentare din municipiul București. Consumatorii se pot aproviziona cu tomate românești preferate pentru calitățile lor gustative, obținute pe sol prin metode convenționale, fertilizate cu îngrășământ natural și, bineînțeles, proaspete.

Sunt expuse deja spre vânzare de producătorii agricoli în piețele: Rahova, Străduinței, Domenii, Râmnicu Sărat, Sudului iar, în zilele următoare, consumatorii se vor putea aproviziona cu tomate românești și din alte piețe din București. Producătorii agricoli autohtoni înscriși în programul de sprijin pentru tomate cultivate în spații protejate pot fi ușor recunoscuți de către consumatori, ei purtând șorturi roșii cu însemnele programului și având la loc vizibil afișat tăblițe de identificare.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) informează că până la data de 9 mai 2018 au fost primite în total 11.925 de solicitări de înscriere în programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, pentru ciclul I aferent anului 2018. Cei mai mulți cultivatori provin din județele Olt (3.937), Dolj (1.643) și Galați (1.590). Dintre solicitanții de sprijin în Ciclul I au definitivat plantarea tomatelor în spații protejate un număr de 10.451.

Reamintim că programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susținuți, se află în al doilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate proaspete din producția autohtonă începând cu luna mai și până în decembrie.

Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de cel puțin 1.000 mp, să obțină o producție de minimum 2 kg tomate/mp, dar și să valorifice o cantitate de tomate de cel puțin 2.000 kg dovedită cu documente justificative.

Sursa www.madr.ro

AFIR a publicat Ghiduri consultative pentru 4 submăsuri de finanţare din PNDR 2020

agroinfo

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, la secţiunea Dezbatere Publică, Ghidul solicitantului în variantă consultativă pentru 4 submăsuri de finanţare din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020) prin care se acordă fonduri nerambursabile pentru implementarea proiectelor de investiţii în agricultură.

Toţi cei interesaţi să pregătească proiecte de investiţii în vederea depunerii şi să formuleze observaţii pot consulta varianta consultativă a Ghidurilor solicitantului pentru următoarele submăsuri: 4.1 'Investiţii în exploataţii agricole', 4.2  'Sprijin pentru investiţii în prelucrarea/ comercializarea şi/ sau dezvoltarea de produse agricole', 6.1 'Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri', precum şi 6.3 'Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici'.

'După finalizarea consultării publice şi analizarea tuturor propunerilor primite, vom publica versiunile finale în vederea deschiderii sesiunilor de primire a proiectelor. Condiţiile generale de depunere nu s-au schimbat faţă de sesiunile din anul precedent, însă sunt câteva clarificări în ceea ce priveşte pragurile de calitate sau acordarea punctajului aferent fiecărui criteriu de selecţie. Vom pune accent pe investiţiile colective, astfel că prin sM 4.2 am introdus suplimentarea sprijinului nerambursabil cu 20% pentru proiectele propuse spre finanţare de către cooperative sau grupuri de producători' a precizat Adrian CHESNOIU, directorul general al AFIR.

Printre modificările introduse în Ghidurile solicitantului, varianta consultativă, se numără şi faptul că solicitanţii din teritoriul Delta Dunării vor putea depune proiectele în cadrul sesiunilor deschise la nivel naţional, cu respectarea Strategiei. De asemenea, solicitanţii submăsurilor 6.1 şi 6.3 pot beneficia de elaborarea documentaţiei şi consilierea pe perioada de derulare a proiectului, în mod gratuit prin Măsura 2 a PNDR, cu condiţia ca să prevadă acest lucru în planul de afaceri.

Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe pagina de internet a variantei consultative a Ghidului solicitantului pentru toate cele 4 submăsuri.

Toţi cei interesaţi pot să transmită propuneri sau observaţii, până în data de 21 mai 2018, pe adresa de e-mail, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Legătura directă pentru accesarea secţiunii Dezbatere Publică este: https://portal.afir.info/informatii_institutionale_dezbatere_publica_documente_supuse_dezbaterii_publice

AFIR - Direcţia Relaţii Publice, Biroul de Presă

004 031 860 27 24/ 25 00; birou. Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; www.afir.info

Agroinfo: Roșiile românești - sigure pentru consum

agroinfo

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Națională Fitosanitară, efectuează în această perioadă controale în piețe și la locul de producție (sere și solarii) după recoltare în vederea prelevării de probe de roșii de la producătorii înscriși în Programul guvernamental de sprijin pentru tomate, în scopul determinării calității tomatelor, în special pentru a determina reziduurilor de pesticide.

De la apariția primelor tomate și până în prezent au fost prelevate şi transmise pentru analize 44 probe, fiind eliberate buletine pentru 30 probe, acestea neînregistrând depășiri ale limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide. Astfel, rezultatul analizelor de laborator pentru probele finalizate demonstrează faptul că nici un consumator nu este expus la reziduuri de pesticide care i-ar putea pune în pericol sănătatea.

Autoritatea Națională Fitosanitară asigură consumatorii că roșiile existente pe piață la această oră, din Programul de sprijin pentru tomate, sunt sigure pentru consum și că produsele de protecție a plantelor au fost folosite exclusiv în scopul menținerii sănătății plantelor și că au fost aplicate în dozele recomandate de inspectorii fitosanitari, respectându-se timpul de pauză de la aplicare și până la recoltare. În plus, în perioada următoare vom intensifica controalele având în vedere numărul mai mare de beneficiari care vor ieși cu tomate pe piață.

Autoritatea Națională Fitosanitară, manifestă un interes sporit pentru depistarea la timp și eliminarea eventualelor neconformități legate de depășiri ale reziduurilor de pesticide din fructe și legume, astfel încât pe masa consumatorului să ajungă produse sigure consumului.

Punem, în ceea ce facem, accent pe normele de prevenție, nu numai de control, în acest sens menționăm importanța buletinelor de avertizare emise în funcție de cultură, riscul atacului de boli și dăunători și condiții climatice.

Sursa www.madr.ro

România, a 16-a economie din UE

 

Starea Economiei page 001În 2017, Produsul Intern Brut al României a fost de 187,8 miliarde euro depăşind PIB-ul Greciei care a fost de 177,7 miliarde euro. Urmează Cehia (192 mld. de euro) și Portugalia (193 mld. Euro). “După primul an de guvernare, PSD-ALDE ridică România înaintea Greciei. România urcă în clasamentul țărilor dezvoltate din UE.” menţionează parlamentarul călărăşean, Roxana Paţurcă.

După devansarea Greciei, România a devenit a 16-a economie din UE, din total actual de 28 (incluzând şi Marea Britanie). După depășirea Cehiei și Portugaliei și în contextul BREXIT, România va ajunge pe locul 13.

 

Economia națională performează sustenabil

În primele 3 luni ale anului, exporturile României au fost de 16,9 miliarde de euro, în creștere cu 9,8 față de aceiași perioadă a anului trecut, potrivit informaţiilor furnizate de Institutul Naţional de Statistică.

76% din exporturile țării se fac în UE. Cea mai mare ( 80%) parte reprezintă mașini, echipamente și produse manufacturare, adică mărfuri care înglobează plus-valoare – forță de muncă și procese tehnologice - și prin urmare arată că economia țării este performantă.

Tot în aceeaşi perioadă, importurile s-au ridicat la 19,7 miliarde de euro, cu 10,8% mai mult decât anul trecut. 67,6% din importuri – adică peste 2/3 – reprezintă mașini, echipamente și produse destinate utilizării în procese de producție – adică reprezintă practic investiții.

“Economia națională performează sustenabil. Exporturile continuă să crească susținut, în special în relația cu Uniunea Europeană. Importurile sunt făcute preponderent pentru susținerea producției și investițiilor, deci deficitul commercial, de 2,8 miliarde de euro, este acoperit din surse calitative.” susţine senatorul PSD Călăraşi, Roxana Paţurcă, membru al Comisiei de buget – finanţe.

 

Cel mai scăzut șomaj de după Revoluție

Potrivit INS, luna martie este a doua lună consecutivă în care șomajul a ajuns la cel mai scăzut nivel de la Revoluție, fiind de 3,81%. Acest record îl depășește pe cel stabilit în luna precedentă, în februarie, când șomajul era 3,94%.

“Cel mai mic șomaj de după Revoluție se înregistrează în Guvernarea PSD. Acest lucru demonstrează că PSD este cu adevărat un partid al salariaților din România, al forței active care contribuie la dezvoltarea acestei țări. De la venirea la guvernare a PSD, când șomajul era 4,77% (decembrie 2016) rata șomajului a scăzut cu mai mult de un sfert, respectiv cu 25,2%. Aceste rezultate contrazic în mod direct declarațiile critice ale președintelui Iohannis care susținea că economia nu ar merge bine.” precizează senatorul social – democrat, Roxana Paţurcă.

Starea Economiei page 002

Starea Economiei page 003

Starea Economiei page 004

Starea Economiei page 005

Starea Economiei page 006

Starea Economiei page 007

Starea Economiei page 008

Starea Economiei page 009

Starea Economiei page 010

Starea Economiei page 011

Starea Economiei page 012

Starea Economiei page 013

Starea Economiei page 014

Starea Economiei page 015

Modificări și completări în Programul National Apicol pentru perioada 2017-2019

agroinfo

În Ședința de Guvern din 10 mai 2018 s-a aprobat modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 443/2017 privind Programul Naţional Apicol pentru perioada 2017-2019, a normelor de aplicare, a valorii sprijinului financiar, precum și pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia.

În conformitate cu prevederile Regulamentelor Europene, pentru anul 2018, cursul de schimb utilizat este cel stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) la data de 29 decembrie 2017.

Astfel, pentru achiziționarea prin intermediul cooperativelor de maturator, centrifugă, topitor de ceară cu abur din inox, se introduce un termen de transmitere a proceselor verbale încheiate între cooperativă și membrii acesteia, respectiv anual, după plata ajutorului, până la 1 martie, și se reglementează sancțiunea aplicată în cazul în care nu  sunt transmise în termenul prevăzut.

În cazul achiziţionării de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, atât pentru apicultura convenţională, cât şi pentru apicultura ecologică, se reglementează numărul maxim de medicamente care se pot deconta, respectiv 3 medicamente diferite, în vederea controlului eficient al utilizării fondurilor alocate prin Program.

În vederea autorizării furnizorilor de medicamente este necesar să se specifice că aceștia trebuie să fie autorizați sanitar veterinar pentru a putea comercializa medicamente, iar ca document justificativ să se prezinte copia documentului care atestă autorizarea sanitară veterinară.

Având în vedere că se decontează 25% din totalul stupilor cu familii de albine deplasați în pastoral, în documentul care atestă aceasta trebuie să fie meționat numărul de stupi deplasați în pastoral.

În scopul stabilirii eligibilității furnizorilor de cutii este necesară introducerea  documentului de autorizare pentru comercializare a cutiilor, respectiv copia certificatului de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului a furnizorilor de cutii.

Pentru exactitatea reglementării, în cazul achiziţionării de mătci şi/sau familii de albine pentru apicultura convenţională sau ecologică se redefinesc dimensiunile minime/maxime ale efectivului deținut în vederea achiziționării de mătci şi/sau familii de albine.

De asemenea, se reglementează decontarea cheltuielilor în funcție de efectivul deținut, conform adeverinței ANZ, pentru toate măsurile.

Pentru evitarea creării condițiilor artificiale este necesară reglementarea condiției ca furnizorii de medicamente, mătci, familii de albine sau stupi să nu poată fi şi beneficiari ai produsului pentru care sunt furnizori în Programul naţional apicol pentru perioada 2017-2019. Totodată, tot pentru evitarea creării condițiilor artificiale, în cadrul Programului, solicitantul care este și furnizor constituit sub o altă formă de organizare decât cea prin care solicită sprijin nu este eligibil.

Facem precizarea că termenul limită de depunere până la data de 15 august se înlocuiește cu 1 august, din cauza timpului redus pentru efectuarea până la data de 15 octombrie atât a controalelor administrative și la fața locului,  cat și a plății sprijinului, având în vedere numărul mare de apicultori solicitanți ai sprijinului.

Sursa www.madr.ro

Free Joomla templates by Ltheme