Agroinfo: Roșiile românești - sigure pentru consum

agroinfo

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Națională Fitosanitară, efectuează în această perioadă controale în piețe și la locul de producție (sere și solarii) după recoltare în vederea prelevării de probe de roșii de la producătorii înscriși în Programul guvernamental de sprijin pentru tomate, în scopul determinării calității tomatelor, în special pentru a determina reziduurilor de pesticide.

De la apariția primelor tomate și până în prezent au fost prelevate şi transmise pentru analize 44 probe, fiind eliberate buletine pentru 30 probe, acestea neînregistrând depășiri ale limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide. Astfel, rezultatul analizelor de laborator pentru probele finalizate demonstrează faptul că nici un consumator nu este expus la reziduuri de pesticide care i-ar putea pune în pericol sănătatea.

Autoritatea Națională Fitosanitară asigură consumatorii că roșiile existente pe piață la această oră, din Programul de sprijin pentru tomate, sunt sigure pentru consum și că produsele de protecție a plantelor au fost folosite exclusiv în scopul menținerii sănătății plantelor și că au fost aplicate în dozele recomandate de inspectorii fitosanitari, respectându-se timpul de pauză de la aplicare și până la recoltare. În plus, în perioada următoare vom intensifica controalele având în vedere numărul mai mare de beneficiari care vor ieși cu tomate pe piață.

Autoritatea Națională Fitosanitară, manifestă un interes sporit pentru depistarea la timp și eliminarea eventualelor neconformități legate de depășiri ale reziduurilor de pesticide din fructe și legume, astfel încât pe masa consumatorului să ajungă produse sigure consumului.

Punem, în ceea ce facem, accent pe normele de prevenție, nu numai de control, în acest sens menționăm importanța buletinelor de avertizare emise în funcție de cultură, riscul atacului de boli și dăunători și condiții climatice.

Sursa www.madr.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.