APIA primește Cereri de sprijin pentru schema de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”

APIA primește Cereri de sprijin pentru schema de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că se primesc Cererile de sprijin pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, sesiunea 4/2021, aferente Măsurii 15, Submăsura 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvomediu”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

În conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 54/2021, Cererile de sprijin se vor depune la Centrele judeţene/locale APIA şi al Centrului Municipiului Bucureşti, până la data de 17 mai 2021 inclusiv.

Alocarea financiară pentru sesiunea 4/2021 este de 22.318.866 euro.

Pentru acordarea sprijinului financiar în cadrul schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor”, solicitantul depune o cerere de sprijin - conform Anexei 1 din Ghidul solicitantului; cererea se depune online pe site-ul Agenției: www.apia.org.ro , în aplicația electronică M15, se tipărește, se semnează și se depune/transmite împreună cu documentele aferente. În cazuri excepționale, cererea de sprijin se poate depune/transmite doar pe suport de hârtie împreună cu documentele aferente. Cererile semnate, scanate și transmise la APIA prin email/alt mijloc de telecomunicații trebuie semnate și în original de către solicitant până la finalizarea etapei de evaluare a cererilor de sprijin (25 de zile lucrătoare de la finalizarea perioadei de depunere a cererilor de sprijin).

Sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat se acordă anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafaţă (hectar), proprietarilor (inclusiv Unităților Administrativ Teritoriale) de păduri din fondul forestier național, în baza unui angajament încheiat pentru o perioadă de 5 ani și vizează compensarea pierderilor de venit şi a costurilor suplimentare suportate de beneficiar ca urmare a implementării unuia sau a celor două pachete ale schemei de ajutor de stat:

  • Pachetul 1 – Asigurarea de zone de liniște, pentru care beneficiarul primește 38 euro/an/ha pentru întreaga suprafață inclusă în angajament;
  • Pachetul 2 - Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri, pentru care beneficiarul primește 137 euro/an/ha pentru suprafaţa anuală pentru care se solicită sprijin în cadrul Pachetului 2 (Acest pachet poate fi accesat numai împreună cu Pachetul 1).

Intensitatea sprijinului public nerambursabil acordat în baza schemei de ajutor de stat este de 100%.

Pentru suprafețe mai mari de 500 ha se aplică degresivitatea sprijinului financiar, astfel că nivelul plăților va fi ajustat.

Suprafaţa minimă pentru care se încheie un angajament pentru pachetul 1 este de 100 ha. Proprietarii de terenuri forestiere care dețin suprafețe mai mici și/sau care nu îndeplinesc condițiile de accesare se pot asocia pentru a aplica în cadrul schemei de ajutor de stat.

Pentru a fi eligibili în cadrul schemei de ajutor de stat beneficiarii trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, printre care enumerăm:

  • să dețină amenajament silvic în vigoare pe toată suprafața din angajament,
  • să deţină contract de administrare sau prestări servicii silvice cu un ocol silvic autorizat pentru întreaga suprafață din angajament,
  • să participe în cadrul angajamentului cu toată suprafața de teren forestier deținută într-o unitate de producție și/sau protecție (conform amenajamentului silvic),
  • să delimiteze o zonă de liniște compactă de cel puțin 20% din totalul suprafeței pentru care se încheie un angajament, în cadrul căreia nu se vor efectua tăieri de masă lemnoasă pe întreaga perioadă a angajamentului, cu excepția situațiilor prevăzute în Ghidul solicitantului (Pe suprafața din afara zonei de liniște, beneficiarul are dreptul să efectueze lucrările prevăzute de amenajamentul silvic, avându-se în vedere ca pe perioada angajamentului să nu se intervină cu lucrări mai mult de o dată pe aceeaşi unitate amenajistică, cu excepția situațiilor prevăzute în Ghidul solicitantului),
  • să contracteze şi să efectueze lucrări de colectare a materialului lemnos folosind exclusiv atelaje la operațiile de adunat, scos și apropiat, până la platforma primară, pe suprafața parcursă cu rărituri care face obiectul angajamentului pentru pachetul 2,
  • să respecte normele privind eco-condiționalitatea pe toate terenurile agricole aparținând exploatației agricole și pe toată perioada angajamentului, în cazul în care dețin și suprafețe agricole.

Pădurile încadrate în tipul I funcțional (TI – conform prevederilor amenajamentului silvic) nu sunt eligibile în cadrul schemei de ajutor de stat, iar terenurile destinate împăduririi sau reîmpăduririi trebuie să nu reprezinte mai mult de 15% din suprafața angajată.

Cererile de sprijin pot fi depuse și după data de 17 mai, respectiv până la data de 11 iunie 2021 inclusiv, cu o reducere de 1%, pentru fiecare zi lucrătoare, a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă cererea de plată ar fi fost depusă până în termenul de 17 mai 2021 inclusiv.

Formularele de modificare a cererilor de sprijin pot fi depuse, fără aplicarea de penalități, până la data de 31mai 2021 inclusiv, cu posibilitatea depunerii până la data de 11 iunie 2021 inclusiv, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă formularul de modificare ar fi fost depus în termenul de 31 mai 2021 inclusiv.

Informaţii detaliate pentru accesarea sesiunii 4/2021 aferentă Schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor” se regăsesc postate pe site-ul APIA: www.apia.org.ro, la adresa: http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-sprijin-i-iasc/masuri-delegate-din-pndr.

Totodată, reamintim că în intervalul 01 martie – 17 mai 2021 inclusiv, se depun la Centrele judeţene/locale APIA şi al Centrului Municipiului Bucureşti, Cererile de plată aferente sesiunii 1/2017, anul 5 de angajament, sesiunii 2/2019, anul 3 de angajament și sesiunii 3/2020, anul 2 de angajament pentru Schema de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, aferentă Măsurii 15, SubMăsura 15.1, informaţii relevante regăsindu-se pe site-ul APIA.

ANALIZĂ | Cursul euro a stagnat la 4,888

ANALIZĂ | Cursul euro a stagnat la 4,888

Creșterea ofertei de valută, în contextul în care companiile își achită taxele și impozitele la bugetul de stat, a permis leului să se aprecieze ușor față de euro.

Marți, BCE a stabilit o cotație a euro de 4,8893 lei, însă miercuri cursul euro a coborât de la 4,8888 la 4,8886 lei.

Piața locală s-a deschis la 4,89 – 4,892 lei, însă la ora 12:00 au apărut ordine comerciale de vânzare care doreau să profite de cotațiile ridicate din piață, iar euro a coborât până la 4,885 lei, după care ele au revenit spre 4,888 lei.

Analiștii Băncii Transilvania prognozează pentru acest an o valoare medie a cursului euro de 4,90 lei, care urma să crească în 2022 la 4,93 lei iar în 2023 la 4,96 lei.

Al treilea val al pandemiei care a cuprins Europa și Marea Britanie a provocat scăderea euro la 1,1812 dolari, nivel care nu a mai fost atins de la sfârșitul lui noiembrie, maximul zilei fiind de 1,1854 dolari. Această evoluție a avut ca efect majorarea cursului monedei americane de la 4,1136 la 4,1348 lei.

Moneda elvețiană s-a depreciat la 1,106 – 1,108 franci/euro iar cursul ei a scăzut de la 4,4257 la 4,4191 lei.

Atenționarea făcută de premierul britanic, Boris Johnson, conform căruia noul val pandemic care a cuprins Europa ar putea afecta și Regatul Unit, a provocat deprecierea lirei sterline față de dolar. La noi cursul monedei britanice a urcat de la 5,6603 la 5,6666 lei.

Aprecierea monedei americane a făcut ca prețul gramului de aur să crească de la 230,1267 la 230,1503 lei, în timp ce uncia de aur stagna la 1.728 – 1.735 dolari.

În ultimele două ședințe se observă mișcări minime ale dobânzilor interbancare, semn că lichiditatea începe să devină mai mare.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut, pentru a doua zi, de la 1,69 la 1,68%. În schimb, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 1,74% iar indicele ROBOR la 12 luni la 1,75%.

În regiune, media monedei poloneze se deprecia de la 4,6073 la 4,6273 zloți/euro. În schimb, media celei maghiare s-a apreciat de la 366,90 la 365,62 forinți/euro.

După scăderea la aproape 53.000 dolari, provocată de declarația de marți a șefului Fed, care a afirmat despre criptomonede că „sunt extrem de volatile şi de aceea nu sunt utile (…) şi nu sunt susţinute de nimic”, bitcoin fluctua pe platforma integratoare WorldCoinIndex între 53.500 și 56.700 dolari.

Revenirea ușoară a monedei digitale a survenit după ce elon Musk a anunțat că automobilele Tesla vor putea fi cumpărate și cu bitcoin.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

1.010 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European

1.010 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 1.010 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

Spania - 900 locuri de muncă pentru: muncitor agricol;

Norvegia - 59 locuri de muncă pentru: medic, măcelar, dezosator, ghid (stagiar) pentru caiac, mecanic semiremorcă, mecanic auto, ortodont, vopsitor auto, tinichigiu auto, zidar/faianţar;

Irlanda - 11 locuri de muncă pentru: asistent medical, medic de familie;

Finlanda - 10 locuri de muncă pentru: lucrător în sere şi ferme de flori şi vegetale, îngrijitor animale;

Austria - 6 locuri de muncă pentru: femeie de serviciu; vânzător îngheţată, ajutor bucătar, chef bucătar;

Polonia - 5 locuri de muncă pentru: dulgher, zidar, fierar betonist;

Germania - 4 locuri de muncă pentru: şofer de camion;

Belgia - 2 locuri de muncă pentru: leader în domeniul angajament clienţi (coordonator compartiment);

Malta - 2 locuri de muncă pentru: tehnician frigotehnist;

Malta - un loc de muncă pentru: asistent senior ICT (infrastructura IT - asistent sistem).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro.

ANALIZĂ | O nouă ședință de apreciere

ANALIZĂ | O nouă ședință de apreciere

Joi, cursul euro a coborât de la 4,8886 la 4,8864 lei, după ce marți a fost atins noul record de 4,8888 lei. Transferurile se efectuau în culoarul 4,885 – 4,889 lei.

Sondajul realizat luna trecută în rândul membrilor CFA România anticipează o valoare medie a euro pentru orizontul de șase luni de 4,9182 lei, respectiv o valoare medie de 4,9708 lei pentru orizontul de 12 luni. Estimările sunt ușor mai scăzute decât la precedentul sondaj, când anticipațiile au fost de 4,9208 lei/euro, respectiv de 4,9742 lei/euro.

Perechea euro/dolar a scăzut la 1,1802 – 1,1828 dolari, iar media monedei americane a crescut de la 4,1348 la 4,1361 lei. Piețele erau precaute înaintea summitului Uniunii Europene (UE) dedicată vaccinări, unde s-ar putea decide interzicerea exporturilor de vaccinuri. Pe de altă parte, indicele de încredere a consumatorilor germani a stagnat la -6,2.

Moneda națională fluctua în culoarul 1,105 – 1,107 franci/euro, în ziua în care

Banca Națională a Elveției a menținut ratele dobânzilor la minimele record de -0,75%. BNS s-a angajat să continue politica de intervenții valutare, după ce a cheltuit anul trecut 110 miliarde de franci, considerând că francul este „foarte apreciat”, iar economia rămâne vulnerabilă din cauza pandemiei. Cursul monedei elvețiene a crescut de la 4,4191 la 4,4223 lei.

Media lirei sterline a crescut de la 5,6666 la 4,6769 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut ușor de la 230,1503 la 230,1064 lei, în condițiile în care fluctuațiile unciei de aur se limitau la 1.730 – 1.737 dolari iar media monedei americane a stagnat.

În ultimele zile dobânzile interbancare au avut o lentă evoluție descendentă, semn că lichiditatea începe să devină mai mare.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,68%. În schimb, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 1,74 la 1,73% iar indicele ROBOR la 12 luni s-a oprit la 1,75%.

În regiune, media monedei poloneze continua să se deprecieze, de la 4,6273 la 4,6358 zloți/euro. În schimb, media celei maghiare se aprecia în a patra ședință consecutivă, de la 365,62 la 364,71 forinți/euro.

Miercuri, bitcoin a cunoscut o ușoară revenire și a crescut până aproape 57.000 dolari, după ce Elon Musk a anunțat că automobilele Tesla vor putea fi cumpărate și cu bitcoin. Joi, cotațiile au scăzut pe platforma integratoare WorldCoinIndex la 51.500 – 53.200 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

APIA | Stadiul Campaniei de primire a Cererii Unice de Plată în anului 2021

APIA | Stadiul Campaniei de primire a Cererii Unice de Plată în anului 2021

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) continuă Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anului 2021. Astfel, în perioada 1 martie – 26 martie 2021, s-au primit un număr de 255.776 cereri pentru o suprafață de 1.259.492,95 hectare.

Întrucât siguranța în contextul pandemiei Covid 19 este foarte importantă pentru instituția noastră, fermierii pot să-și înregistreze cererile unice de plată în anul 2021 fără a se prezenta la centrele județene/locale APIA și/sau al Municipiului București.

Reamintim că se va completa o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.

Campania de depunere a Cererilor Unice de Plată se va încheia la data de 17 mai 2021, în conformitate cu prevederile OMADR nr. 46/01.03.2021 privind aprobarea formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2021.

Completarea Cererilor unice de plată se realizează pe site-ul APIA www.apia.org.ro, accesând link-ul aplicației IPA-Online http://lpis.apia.org.ro, iar descrierea amănunțită a utilizării aplicației se găsește în ghidul de utilizare al acesteia care poate fi accesat la butonul Asistență.

Documentele care se atașează la dosarul Cererii unice de plată sau la modificările aduse acesteia (copie CI/BI/pașaport/certificatul de înregistrare la ONRC/certificatul de înregistrare fiscală, dovadă cont bancar activ) se transmit prin mijloace electronice, către Centrele județene/locale APIA și al Municipiului București de care aparțin fermierii.

Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar și ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul Agenției: www.apia.org.ro.

Ca în fiecare an APIA este alături de fermieri pe tot parcursul campaniei și acordă tot sprijinul necesar pentru parcurgerea cu succes a tuturor etapelor aferente accesării fondurilor europene și de la bugetul de stat.

În Anexă vă prezentăm situația centralizatoare privind procesul de depunere a cererilor unice de plată pentru campania 2021, structurată pe fiecare județ, număr de fermieri și suprafața solicitată la plată.

APIA ÎN SPRIJINUL FERMIERILOR! IMPLICARE, EXPERIENȚĂ, PROFESIONALISM!

ANALIZĂ | Cursul euro poate trece de 4,9 lei până la finalul anului

ANALIZĂ | Cursul euro poate trece de 4,9 lei până la finalul anului

Jumătatea lui martie a adus un nou record pentru euro de 4,8879 lei, al șaptelea din această lună, aprecierea față de sfârșitul anului trecut fiind de doar 1,85 bani.

Evoluția perechii euro/leu a fost una calmă, volatilitatea fiind minimă, așa cum o atestă și mediile stabilite de BCE, care s-au plasat sub cele calculate de BNR.

La finalul perioadei media euro a coborât la 4,8850 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,882 și 4,889 lei cu închiderea pieței la 4,888 lei.

Este de așteptat ca euro să treacă de pragul de 4,89 lei, în linie cu alte monede din regiune care cunosc deprecieri constante. Evoluție este provocată de ieșirile de capital care trec Oceanul și contribuie la aprecierea dolarului.

Într-un recent sondaj realizat în rândul membrilor CFA România, se prognozează o valoare a cursului euro la finalul anului de 4,9 – 5 lei. 19% dintre respondenți estimează un curs de 5 – 5,1 lei iar 3% unul de peste 5,1 lei/euro.

Ritmul lent de vaccinare din Europa, comparativ cu evoluțiile din Marea Britanie și Statele Unite pune presiune pe evoluția perechii euro/dolar.

Conform Rezervei Federale economia americană va cunoaște în acest o creștere de 6,5%, care o va depăși pe cea mondială. FMI prognozează o revenire a economiei globale de 5,5%, în timp ce previziunile Comisiei Europene din prognoza sa de iarnă văd o recuperare pentru zona euro de până la 4,1 – 4,2%

Optimismul arătat de o parte a pieței față de flexibilitatea politicii monetare a Rezervei Federale americane a provocat o creștere a randamentelor obligațiunilor emise de Trezoreria SUA, implicit o majorarea a cererii de monedă americană.

Euro a scăzut luni la 1,1873 – 1,1932 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să urce de la 4,0908 la 4,1067 lei, cea de la finalul perioadei fiind stabilită la 4,1026 lei.

Moneda elvețiană s-a consolidat la pragul de 1,10 franci/euro, iar cursul ei a fluctuat între 4,4079 și 4,4305 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,4274 lei.

Lira sterlină a crescut de la 5,6631 la 5,7195 lei și a încheiat perioada la 5,7191 lei.

Prețul gramului de aur a crescut în perioada analizată de la 227,6495 la 229,4042 lei, dar a încheiat intervalul la 228,4416 lei, evoluție la care a contribuit revenirea unciei în apropierea pragului de 1.750 dolari.

Decizia BNR de a menține dobânda de politică monetară la minimul istoric de 1,25%, a calmat volatilitatea indicilor ROBOR, în ciuda semnelor clare de majorare a prețurilor în acest an, prognoza băncii centrale pentru inflația din decembrie fiind de 3,4%.

La începutul acestei săptămânii, indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, s-a menținut la 1,70%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 1,74 la 1,73% iar indicele ROBOR la 12 luni a revenit de la 1,77 la 1,75%.

Bitcoin a încercat sâmbătă să revină peste pragul de 60.000 dolari dar s-a oprit la 59.900 dolari, minimul perioadei fiind de 53.300 dolari. Moneda digitală stagna luni pe platforma integratoare WorldCoinIndex în culoarul 56.300 – 58.400 dolari.

Analiza cuprinde perioada 15 – 22 martie

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme