ANALIZĂ | Leul este penalizat de ritmul lent de vaccinare din Europa

ANALIZĂ | Leul este penalizat de ritmul lent de vaccinare din Europa

În timp ce Europa se confruntă cu al treilea val al pandemiei și un ritm foarte lent de vaccinare, datorat birocrației excesive de la Bruxelles, președintele Joe Biden a afirmat că 90% dintre adulții americani eligibili vor fi vaccinați până la data de 19 aprilie.

De asemenea, în SUA a început punerea în aplicare a planului de susținere a economiei care are o valoare de 1.900 miliarde dolari. La această sumă ar urma să se adauge între 3.000 și 4.000 miliarde dolari, care vor fi folosiți într-un program de investiții în infrastructură.

Piețele internaționale sunt încântate de evoluțiile de peste Ocean. Plasamentele în dolari au crescut și au provocat deprecierea monedelor din Europa.

În piața locală, s-a adăugat creșterea cererii comerciale iar cursul euro a sărit de la 4,8972 la 4,9156 lei, al zecelea record istoric atins în această lună. Tendința de apreciere a euro s-a manifestat încă de luni seară când Banca Centrală Europeană a stabilit o cotație de 4,9025 lei/euro.

De la cotații de 4,907 – 4,909 lei euro a crescut marți până la 4,926 lei, pentru ca la ora 14:00 transferurile să se realizeze la 4,917 lei.

Moneda americană a continuat să se aprecieze față de cea unică, atingând un minim al ultimelor patru luni de 1,1729 dolari, iar cursul ei a urcat de la 4,1570 la 4,1876 lei.

Media monedei elvețiene a crescut de la 4,4321 la 4,4447 lei iar a celei britanice de la 5,7486 la 5,7614 lei.

Aprecierea monedei americane a produs scăderea unciei pe piețele specializate la 1.689 – 1.708 dolari, iar prețul gramului de aur a coborât de la 230,5418 la 228,4945 lei.

Piața monetară era calmă iar dobânzile interbancare au stagnat la valorile stabilite la începutul săptămânii.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,67%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,73% iar indicele ROBOR la 12 luni la 1,75%.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat de la 4,6560 la 4,6519 zloți/euro. În schimb, cea maghiară s-a depreciat de la 262,72 la 363,11 forinți/euro.

Bitcoin își continua evoluția spre pragul de 60.000 dolari. Moneda digitală creștea marți pe platforma integratoare WorldCoinIndex la 57.000 – 59.300 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

MF | Datoria guvernamentală a ajuns la finele lunii ianuarie la 47,8% din PIB

MF | Datoria guvernamentală a ajuns la finele lunii ianuarie la 47,8% din PIB

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) totaliza, la finele primei luni din acest an, peste 503,6 miliarde de lei, respectiv 47,8% din PIB, faţă de 498,35 miliarde lei (47,3% din PIB) la sfârşitul lui 2020, conform datelor centralizate de Ministerul Finanţelor.

Din aceasta, suma de 14,5 miliarde de lei reprezenta datoria pe termen scurt, iar restul datoria pe termen mediu şi lung.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 424,77 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat.

Datoria administraţiei publice centrale se ridica la 487,68 miliarde de lei, din care 473,206 miliarde de lei pe termen mediu şi lung, cea mai mare parte fiind în lei (230,59 miliarde de lei) şi euro (214,57 miliarde de lei, echivalent).

Datoria administraţiei publice locale se cifra la 15,91 miliarde de lei, la finele lui ianuarie 2021, din care 15,88 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

Conform datelor MF, datoria externă a administraţiei publice era de 255,79 miliarde de lei (24,3% din PIB), din care 251,13 miliarde de lei cea a administraţiei publice centrale şi 4,665 miliarde de lei a administraţiei publice locale, şi aproape în totalitate (255,394 miliarde de lei) era pe termen mediu şi lung.

Surssa www.agerpres.ro

ANALIZĂ | Euro a crescut luni seară la 4,91 lei

ANALIZĂ | Euro a crescut luni seară la 4,91 lei

La finalul perioadei analizate, BNR a stabilit un curs al euro de 4,8972 lei, cel de al 9-lea maxim al lunii martie. La rândul ei, cotația BCE a urcat până la 4,9025 lei.

Evoluția leului descendentă a leului se datorează atât creșterii cererii importatorilor, care pregătesc stocurile pentru cumpărăturile din preajma Paștelui, cât și a companiilor care repatriază profiturile la firmele-mamă din țările de origine. La acestea se adaugă ieșirile de capital speculativ care sunt plasate în moneda americană.

Piața valutară s-a deschis luni la 4,887 lei dar a trecut rapid peste 4,89 lei pentru ca la închidere să urce la 4,91 lei, cea mai mare depreciere zilnică din acest an.

Toate analizele economice anticipează atingerea în cursul acestui an a pragului de 4,9 lei, care ar echivala cu o depreciere de circa 0,8%, comparativ cu finalul lui 2020.

Sondajul realizat luna trecută în rândul membrilor CFA România anticipează o valoare medie a euro pentru orizontul de șase luni de 4,9182 lei, respectiv o valoare medie de 4,9708 lei pentru orizontul de 12 luni.

La rândul lor, analiștii Băncii Transilvania anticipează pentru acest an o valoare medie a cursului euro de 4,90 lei, care urma să crească în 2022 la 4,93 lei iar în 2023 la 4,96 lei.

Euro a scăzut de la un maxim de 1,1941 până la 1,1764 dolari, la începutul acestei săptămâni, minim care nu a mai fost atins de la jumătatea lui noiembrie.

Aprecierea dolarului, al cărui curs a urcat de la 4,1026 la 4,1570 lei, se datorează recuperării mai rapide de către economia Statelor Unite a pierderilor de anul trecut.

Rezerva Federală estima, de curând, o creştere cu 6,5% a economiei americane, în timp ce proiecția pentru zona euro este de doar 3,7%. FMI anticipează că SUA va reveni la nivelurile de dinaintea crizei până la finalul anului, cu şase luni înaintea UE, cu condiția ca viața din Europa să revină la o anumită normalitate.

Moneda elvețiană a fluctuat între 1,102 și 1,111 franci/euro, iar media a fost stabilită la finalul perioadei la 4,4321 lei.

Banca Națională a Elveției, care a menținut ratele dobânzilor la minimele record de -0,75%, s-a angajat să continue politica de intervenții valutare, considerând că francul este „foarte apreciat”, iar economia rămâne vulnerabilă din cauza pandemiei.

Conflictul între Uniunea Europeană și Regatul Britanic în privința livrărilor de vaccinuri anti-Covid a afectat valoarea lirei sterline în prima parte a perioadei, cursul ei atingând un minim de 5,6603 lei. La începutul acestei săptămâni, media a crescut la 5,7486 lei.

Uncia s-a menținut în piețele specializate în apropierea rezistenței de la 1.750 dolari și a fluctuat luni în culoarul 1.724 – 1.730 dolari. În piața locală, prețul gramului de aur a crescut de la 228,4416 la 230,5418 lei, evoluție influențată, mai ales, de aprecierea cursului monedei americane.

Fluctuațiile dobânzilor interbancare au fost minime, semn că lichiditatea s-a reglat.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la începutul acestei săptămâni la 1,67%. În schimb, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut a revenit de la 1,74 la 1,73% iar indicele ROBOR la 12 luni s-a oprit la 1,75%.

Bitcoin s-a menținut pe o direcție ascendentă. După scăderea de joi pe platforma integratoare WorldCoinIndex la aproape 50.500 dolari, moneda digitală a urcat luni la 54.900 – 58.300 dolari.

Analiza cuprinde perioada 22 – 29 martie

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2021

APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2021

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul județean Călărași reamintește că începând cu data de 15.03.2021 a început eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii următoarelor scheme și măsuri implementate de Agenție în cadrul Campaniei 2021, astfel:

Schemele de plăți directe:

  • schema de plată unică pe suprafață (SAPS),
  • plata redistributivă,
  • plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (plata pentru înverzire).

Măsurile de mediu şi climă:

  • Măsura 10 – Agromediu și climă,
  • Măsura 11 – Agricultură ecologică,
  • Măsura 13 - Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale).

Prin adeverință se confirmă, la data emiterii acesteia:

  • suprafața determinată la plată pentru schemele de plată care fac obiectul convenției,
  • că s-a efectuat controlul administrativ sau controlul preliminar, sau datele au fost preluate din informațiile existente în cererea închisă în aplicația IPA online și înregistrată în IACS, după caz, asupra cererii beneficiarului referitor la eligibilitatea schemelor de plată care fac obiectul convenției
  • că beneficiarul, la data emiterii Adeverinței, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru aceste scheme de plată, îndeplinind condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.

Reamintim fermierilor că potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.

Adeverințele pot fi solicitate la APIA prin mijloace electronice. Cererea de eliberare a adeverinței poate fi accesată la adresa: Convenţii privind finanţarea capitalului de lucru pentru beneficiarii schemelor de plată gestionate în cadrul Campaniei 2021 (schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu și măsurile de mediu şi climă) (apia.org.ro)

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR)/ Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) vor fi postate pe site-ul instituției, la adresa: http://www.apia.org.ro/ro/directia-metodologie-monitorizare-raportare-si-relatii-institutionale.

Până la această dată APIA a eliberat un număr de 325 de adeverințe pentru schemele de plăți directe și 292 de adeverințe pentru măsurile de mediu şi climă.

APIA | Promovarea produselor agricole pe piața internă și în țările terțe

APIA | Promovarea produselor agricole pe piața internă și în țările terțe

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că pe site-ul instituției  pot fi accesate informații referitoare la măsura de promovare a produselor agricole pe piața internă și în țările terțe, la următoarea adresă:

http://www.apia.org.ro/ro/directia-comert-exterior-i-promovare-produse agricole/program-promovare-produse-agricole-i-ecologice/promovare-produse-agricole-si-ecologice

Elementele de noutate sunt următoarele:

  • Cererile de propuneri 2021 pentru programe simple şi programe multinaţionale lansate de Comisia Europeană pentru anul 2021; Rectificări la cererile de propuneri 2021 pentru programe simple şi pentru programe multinaţionale ce vizează modificări ale: termenului limită de transmitere a cererilor (propunerile de programe), termen care se prelungeşte până la data de 11 mai 2021 ora 17.00 CET(Ora Europei Centrale);
  • Calendarului estimativ al diferitelor activităţi de implementare a măsurii de informare şi promovare a produselor agricole pe piaţa internă şi în ţări terţe, aferente cererilor de propuneri lansate de Comisia Europeană pentru anul 2021; unor activităţi eligibile din cadrul secţiunii 6, „Eligibilitate” a cererilor de propuneri, a unor costuri diverse din secţiunea 10, „Structura juridică și financiară a acordurilor de grant” (numai pentru programele simple);
  • Ghidul privind depunerea de propuneri pe portalul de finanțare și licitații - Promovarea produselor agricole (AGRIP);
  • Ghidul programului - Promovarea produselor agricole (AGRIP);
  • Formularul de cerere pentru programe simple 2021;
  • Anexa II: Informații privind reprezentativitatea;
  • Bugetul detaliat;
  • Informații privind capacitatea financiară.

Pentru mai multe informații privind măsura de promovare a produselor agricole pe piața internă și în țările terțe, vă rugăm să accesați adresele: https://ec.europa.eu/chafea/agri/

https://ec.europa.eu/chafea/agri/en/newsroom-and-events/events/online-info-day-calls-proposals-2021 - unde regăsiți webseminarii organizate de Comisia Europeana  pentru Info Day 2021 cu ocazia lansării cererilor de propuneri pentru anul 2021, prezentări în care sunt oferite precizări cu privire la temele și obiectivele propuse precum și prezentări ale unor programe de promovare în derulare finanțate cu particparea UE.

-http://www.apia.org.ro/ro/directia-comert-exterior-i-promovare-produse-agricole/program-promovare-produse-agricole-i-ecologice/promovare-produse-agricole-si-ecologice;

-https://www.madr.ro/promovare-produselor-agroalimentare/campania-de-promovare-2021.html;

Vă rugăm să acordați atenţie materialelor indicate, întrucât acestea conțin informații detaliate privind modalitatea de accesare a sprijinului financiar alocat acestei măsuri.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură rămâne întotdeauna la dispoziţia dumneavoastră, orice întrebări care vizează implementarea măsurii privind acțiunile de informare și promovare a produselor agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe pot fi transmise la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Asociația Forța Fermierilor | Este blocaj financiar total în agricultură. Plătiți urgent subvenția restantă la motorină!

Asociația Forța Fermierilor | Este blocaj financiar total în agricultură. Plătiți urgent subvenția restantă la motorină!

Este blocaj financiar total în agricultură! Plătiți urgent subvenția restantă la motorină! Rezervoarele tractoarelor fermierilor sunt goale! Riscăm să ratăm complet anul agricol 2021, este perioada în care agricultorii trebuie să fie în câmp cu utilajele!, susțin reprezentanții Asociației Forța Fermierilor prin intermediul unui comunicat de presă postat duminică pe pagina de FB.

Asociația Forța Fermierilor solicită premierului Florin Cîțu și ministrului Agriculturii, Adrian Oros, să facă toate demersurile pentru ca în următoarea ședință de Guvern să fie adoptată hotărârea pentru plata restanțelor la subvenția pe motorină aferentă anului 2020.

Fermierilor li s-a motivat, în primele două luni din acest an, că această întârziere a fost cauzată de neadoptarea Legii Bugetului de Stat. Iată însă cu bugetul promulgat de trei săptămâni, și subvenția nu este încă în conturile fermierilor, nici măcar acum, la această oră.

Mai mult, de aproape două săptămâni, pe site-ul Ministerului Agriculturii stă în consultare publică proiectul de Hotărâre pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Actul normativ stabilește alocarea sumelor necesare pentru plata subvenției la motorină, restantă pentru consumul de anul trecut, din trimestrele III și IV.

De la publicarea proiectului menționat s-au desfășurat deja trei ședințe de Guvern, pe 17, 19 și 25 martie. În niciuna dintre acestea nu a fost adoptat acest act normativ care este vital pentru buna desfășurare a lucrărilor agricole de primăvară. Ministerul Agriculturii nu a oferit nicio explicație fermierilor cu privire la motivele acestei întârzieri.

Conform proiectului de HG, plafonul alocat pentru acest an de către Ministerul Agriculturii pentru plata accizei la motorină este de 340.550.000 lei, sumă care se acordă de la bugetul de stat. În conturi, valoarea efectivă a sprijinului este de 1,5721 lei/litru şi reprezintă diferenţa dintre rata accizei standard prevăzute de Legea nr. 227/2015 şi rata accizei reduse.

„Situația este disperată. Fermierii primesc lovitură după lovitură. Despăgubiri neacordate, ajutoare naționale tranzitorii înjumătățite și, acum, întârzierea fără nicio justificare a plății ajutorului pentru acciza la motorină. Mulți dintre membrii Asociației Forța Fermierilor ne transmit că, din cauza acestui blocaj financiar total, nu își pot duce la bun sfârșit lucrările agricole de primăvară. Atenție, vorbim chiar și de zone care nu au fost afectate de secetă anul trecut. Peste tot, fermierii se plâng că parcă cineva vrea cu orice chip să saboteze producția agricolă a acestui an și să și aducă pe producătorii agroalimentari în sapă de lemn. Fără producție agricolă bună, nu vom avea creștere economică în acest an! Cred că este momentul ca decidenții politici să se trezească, în al doisprezecelea ceas, și să fie alături de fermieri!”, a spus Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor.

Asociația Forța Fermierilor, acționând sub sloganul „Agricultura în ofensivă”, este cea mai dinamică organizație profesională din sectorul agroalimentar, care nu acceptă jumătățile de măsură în reprezentarea intereselor legitime ale membrilor săi. Asociația Forța Fermierilor se luptă pentru apărarea drepturilor agricultorilor români de toate tipurile, indiferent de mărimea fermei, de domeniul de activitate și de regiune geografică.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.