31 decembrie 2023 este termenul limită pentru efectuarea plăților către furnizori/ constructori din fondurile acordate ca prefinanțare, cereri de plată în cadrul POR 2014-2020!

31 decembrie 2023 este termenul limită pentru efectuarea plăților către furnizori/ constructori din fondurile acordate ca prefinanțare, cereri de plată în cadrul POR 2014-2020!

În contextul măsurilor care sunt implementate în cursul lunii decembrie 2023 pentru asigurarea fondurilor destinate virării sumelor solicitate ca prefinanţare şi cereri de plată de către beneficiarii Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Ministerul Investițiilor și Programelor Europene, în calitate de Autoritate de Management (AM) pentru POR 2014-2020 reamintește că, până la data de 31.12.2023, trebuie avute în vedere o serie de prevederi:

Sumele acordate prin intermediul mecanismelor de prefinanţare şi cereri de plată trebuie utilizate de către beneficiari pentru efectuarea plăţilor aferente proiectelor pentru care acestea au fost solicitate până la închiderea perioadei de eligibilitate a cheltuielilor, respectiv până la data de 31.12.2023.

Beneficiarii sunt obligaţi să justifice cheltuielile respective prin depunerea cererilor de rambursare şi a cererilor de rambursare aferente în conformitate cu prevederile OUG 40/2015, respectiv ale contractului de finanţare.

Totodată, prefinanţarea acordată şi nejustificată prin intermediul cererilor de rambursare va conduce la transmiterea de Notificări de returnare a prefinanţării nejustificate, impunând beneficiarilor obligaţia de a restitui sumele respective către AMPOR în termen de 15 zile de la data comunicării Notificării.

Cererile de plată care nu vor fi justificate prin intermediul cererilor de rambursare aferente va conduce la încadrarea cheltuielilor în categoria cheltuielilor neeligibile, impunând beneficiarilor obligaţia de a restitui sumele respective către AMPOR.

Pentru a evita situaţia recuperării fondurilor acordate prin intermediul prefinanţarilor şi a cererilor de plată, beneficiarii au obligația efectuării plăților către furnizori/ constructori până la data de 31.12.2023.

MADR | A fost suplimentată suma alocată Programului de susținere a producției de usturoi

MADR | A fost suplimentată suma alocată Programului de susținere a producției de usturoi

În ședința de Guvern din 18 decembrie 2023 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 393/2023 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de usturoi", precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia, în anul 2023.

Prezentul act normativ vizează două modificări importante, astfel încât să se asigure plata întregii suprafețe eligibile plantată cu usturoi în cadrul Programului. Potrivit actului normativ, un număr de 1.964 beneficiari ce cultivă 2.775 ha vor primi 3.000 euro/hectarul cultivat cu usturoi.

Astfel, se suplimentează resursele financiare necesare achitării obligațiilor de plată către beneficiarii schemei de ajutor de minimis înscriși în Program, de la 29.700.000 lei la 41.200.490 lei (echivalentul în euro de la 6.001.200 euro la 8.325.000 euro).

Totodată, se prelungește termenul de plată al sumelor reprezentând ajutoare de minimis către beneficiari, de la 15 decembrie 2023 la 29 decembrie 2023.

Evoluție stabilă a cursului euro

Evoluție stabilă a cursului euro

Nivelul mai ridicat al ofertei de valută din partea companiilor care își achită taxele și impozitele la bugetul de stat au asigurat stabilitatea monedei naționale față de cea unică.

Cursul euro a fost stabilit la 4,9702 lei față de 4,9704 lei în ședința de marți. Tranzacțiile de miercuri s-au realizat în culoarul 4,97 – 4,972 lei.

Piața monetară a continuat să fie apatică iar dobânzile interbancare s-au menținut la valori comparabile cu cele de la sfârșitul lui iunie 2022.

La jumătatea săptămânii, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a consolidat la 6,24%, valoare stabilită marți. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,30% iar cel la 12 luni a coborât de la 6,34 la 6,33%.

Scăderea prețurilor anuale de consum din zona euro de la 2,9% în octombrie la 2,4% în noiembrie, cel mai redus nivel începând cu iulie 2021, a impulsionat moneda unică la 1,0936 – 1,0985 dolari, astfel că media celei americane a scăzut de la 4,5433 la 4,5369 lei. Analiștii anticipează revenirea la 1,10 dolari, în ultimele săptămâni ale acestui an,

Media lirei sterline a scăzut de la 5,7728 la 5,7419 lei, consecință a deprecierii față de euro, apărută ca urmare a scăderii inflației din Regatul Unit în noiembrie, ceea ce a redus cererea de monedă britanică. În schimb, cursul francului elvețian a crescut de la 5,2450 la 5,2648 lei.

Deprecierea monedei americane a ridicat cotațiile metalului galben la 2.033 – 2.043 dolari/uncie, iar prețul gramului de aur a crescut la 297,1272 lei.

Monedele din regiune aveau o tendință depreciativă, cu o medie a celei maghiare de 385 forinți/euro, respectiv 4,3341 zloți/euro a celei poloneze.

Deprecierea monedei americane a impulsionat cererea de criptomonede și a ridicat cotațiile acestora. Bitcoin se consolida în jurul pragului de 42.000 dolari și se tranzacționa în culoarul 42.207 – 42.994 dolari. Ethereum fluctua în culoarul 2.172 – 2.224 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Economia României a crescut, în 2022, cu 4,1%, față de 2021

Economia României a crescut, în 2022, cu 4,1%, față de 2021

Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2022 - date semidefinitive - a fost de 1.401,345 miliarde de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 4,1% faţă de anul 2021, a anunţat, joi, Institutul Naţional de Statistică.

Comparativ cu varianta provizorie, în varianta semidefinitivă, Produsul Intern Brut nominal estimat pentru anul 2022 s-a redus cu 0,6%.

"În anul 2022, modificări mai importante ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat: agricultura, silvicultura şi pescuitul, de la -0,5% la -1,1%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu -11,8 puncte procentuale (de la 88,4% la 76,6%); industria, de la -0,5% la -0,9%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu -2,3 puncte procentuale (de la 97,7% la 95,4%); construcţiile, de la +0,7% la +0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu -8,7 puncte procentuale (de la 111,2% la 102,5%); comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transportul şi depozitarea; hoteluri şi restaurante, de la +1,2% la +1,5%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +0,4 puncte procentuale (de la 106,7% la 107,1%); informaţiile şi comunicaţiile, de la +1,3% la +1,6%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +2,7 puncte procentuale (de la 120,0% la 122,7%)", se spune în comunicat.

Mai multe detalii aici https://www.agerpres.ro/economic-intern/2023/12/21/economia-romaniei-a-crescut-in-2022-cu-4-1-comparativ-cu-anul-2021--1223015

Leul așteaptă minivacanța de Crăciun

Leul așteaptă minivacanța de Crăciun

Joi, leul a profitat de temperarea aversiunii față de risc cât și menținerea unui nivel mai ridicat al ofertei comerciale de valută, care a asigurat stabilitate cursurilor principalelor valute. Cursul monedei unice s-a depreciat de la 4,9702 la 4,9692 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 4,968 – 4,972 lei.

Segmentul monetar a fost calm, cu modificări minime ale indicilor ROBOR, care se situează la valori comparabile cu cele de la sfârșitul lui iunie.

La jumătatea săptămânii, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, stagna la 6,25%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,30% iar cel la 12 luni a coborât de la 6,33 la 6,32%.

Trezoreria s-a împrumutat joi cu 572,5 milioane lei, la un randament mediu de 6,35%/an, prin redeschiderea unei emisiuni de obligaţiuni scadente în iulie 2034, care a avut o valoare programată de 400 milioane lei.

Perechea euro/dolar a fost stabilă joi, în așteptarea publicării datelor referitoare la inflația din Statele Unite. Piața nu a fost influențată de datele venite din Germania, unde indicele Gfk, care măsoară încrederea consumatorilor, a cunoscut o creștere, la fel ca și indicatorul Conference Board care măsoară, la rândul său, încrederea consumatorilor americani.

Euro se tranzacționa între 1,0935 și 1,0987 dolari iar media monedei americane a urcat marginal de la 4,5369 la 4,5377 lei.

Moneda elvețiană a avut cea mai stabilă poziție, media stagnând la valoarea de miercuri de 5,2648 lei. Cursul lirei a scăzut de la 5,7419 la 5,7318 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut joi la 296,7558 lei, după ce metalul galben s-a depreciat la 2.034 – 2.039 dolari/uncie.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 383,07 forinți/euro. În schimb, cursul celei poloneze s-a depreciat marginal la 4,3387 lei.

Bitcoin se consolida la 43.313 – 44.243 dolari iar fluctuațiile ethereum se limitau la 2.185 – 2.278 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Mai mult de jumătate dintre angajați plănuiesc o schimbare în carieră pentru începutul anului 2024, motivați de nevoia unei creșteri salariale

Mai mult de jumătate dintre angajați plănuiesc o schimbare în carieră pentru începutul anului 2024, motivați de nevoia unei creșteri salariale

Anul 2023 este aproape de final, iar mai mult de 40% dintre angajați spun că a fost mai bun decât 2022, arată un sondaj realizat de platforma de recrutare online bestjobs. Cu toate acestea, 43% dintre angajați și-au căutat un job nou în 2023, alți 24% s-au confruntat cu epuizarea pe plan profesional (burnout), 15% au muncit pentru a obține o promovare la actualul loc de muncă și tot atâția s-au străduit să-și crească veniturile pentru a face față mai bine scumpirilor. Pentru 2024, 52% intenționează să-și schimbe jobul actual în prima jumătate a anului, în timp ce alți 27% rămân deschiși la această posibilitate, dar nu au încă un plan concret.

Când vine vorba de reușite, peste 40% dintre respondenții sondajului bestjobs spun că principala parte bună a anului 2023 a fost că au obținut un echilibru între viața profesională și cea personală. 15% se simt împliniți pentru că au reușit să-și crească veniturile, 14% pentru că au finalizat un proiect important și dificil, 12% pentru că și-au schimbat jobul, iar 10% pentru că au reușit să-și păstreze jobul. Îmbunătățirea stării mentale a fost o realizare importantă pentru alți 12%.

Întrebați de salariul actual, 64% dintre angajați au declarat că acesta este sub media pieței în cazul lor, ceea ce explică dorința atât de mare de a căuta un job mai bun în noul an. 21% consideră că sunt plătiți la nivelul ofertelor din piață și doar 5% au declarat că venitul lor depășește media pieței.

În ceea ce privește un nou job, angajații s-ar bucura ca viitorul angajator să le oferte în primul rând oportunități de promovare (85%), stabilitatea locului de muncă (63%) și un mediu de lucru sănătos (54%). Dintre beneficiile extra-salariale, cei mai mulți ar prefera să aibă program flexibil (60%), cursuri și training-uri de specialitate (53%), posibilitatea de a lucra remote (38%) și mai multe zile de concediu (23%). Abonamentele la clinicile medicale private, asigurarea privată de sănătate, pensia privată facultativă rămân și ele în topul beneficiilor dorite.

„Anul 2023 a adus multe provocări pe plan profesional pentru mulți dintre angajați, iar recordurile în aplicări exprimă cel mai bine acest lucru. Între scumpirile tot mai mari și volumul de muncă, oamenii au ajuns să-și dorească un job mai bun, care să le ofere și un echilibru sănătos între latura profesională și cea personală. Acest echilibru se poate traduce și prin confort financiar, deci și-au căutat oferte salariale mai mari, dar și printr-un volum de muncă mai mic, care să le permită să fie mai prezenți pentru activitățile personale. Pentru anul 2024, ne așteptăm ca ritmul aplicărilor să rămână accelerat, în raport cu nevoile angajaților de creștere”, spune Ana Vișian, Marketing Manager bestjobs.

Angajații români se așteaptă la cheltuieli mai mari în această perioadă și speră la o primă de Crăciun care să compenseze creșterea costurilor

Dacă în anii trecuți, aproape 70% dintre respondenți alocau pentru cadouri un buget de până la 500 lei, acum doar 40% se așteaptă să se limiteze la această sumă. Scumpirile din ultimul timp i-au făcut pe români să ia în calcul bugete mai mari dacă vor să satisfacă aceleași nevoi de sezon. În acest sens, 20% alocă între 500 și 700 de lei, iar 22% au în plan să cheltuiască și până la 2.000 de lei. 18% totuși nu au de gând să cumpere niciun cadou.

Pentru a combate efectele scumpirilor, 7 angajați din 10 speră să primească o primă de la angajator cu ocazia acestui Crăciun, arată sondajul bestjobs. Aproape 40% spun că s-ar bucura la bani, 15% la tichete valorice cadou, 13% se așteaptă să primească produse specifice de sărbători, 10% al 13-lea salariu, iar 7% zile libere suplimentare.

Chiar dacă tradițiile de Crăciun la birou sunt importante pentru aproape 70% dintre respondenți, mai puțin de jumătate dintre angajatori mai organizează ceva cu această ocazie. 24% fac petrecere tematică de Crăciun, 32% organizează Secret Santa în echipă, 11% se strâng la birou pentru a face bradul împreună, iar 6% se dedică unor acțiuni caritabile în care implică membrii echipelor.

Și anul acesta, cei mai mulți vor petrece Crăciunul acasă, cu familia, prietenii sau partenerul/a. 10% vor merge la munte, 12% ies în oraș la petreceri organizate special, 7% petrec în afara țării, iar 4% muncesc în acea zi.

Sondajul bestjobs a fost realizat în perioada noiembrie - decembrie, pe un eșantion de 1.300 de utilizatori de internet.

Free Joomla templates by Ltheme