Investițiile de anvergură în regiunile mai puțin dezvoltate, stimulate printr-o schemă de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei

Investițiile de anvergură în regiunile mai puțin dezvoltate, stimulate printr-o schemă de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei

Ministerul Finanțelor propune o nouă schemă de ajutor de stat care prevede finanțarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depășesc 50 milioane lei.

Bugetul total al schemei este de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro. Acordurile de finanțare se vor emite până la 31 decembrie 2026, iar plata ajutorului de stat se va realiza în perioada 2025-2032.

„Venim cu această propunere pentru că vrem să atragem în România investiții de mare anvergură, pe care să le orientăm către regiunile mai puțin dezvoltate ale țării, pentru un suflu nou de dezvoltare și prosperitate în aceste zone. Punem accent pe efectul multiplicator al investițiilor: nu numai că vor stimula competitivitatea unor ramuri industriale cu tradiție în România, dar vor crea și oportunități de angajare pentru mii de cetățeni din întreaga țară. Vedem că ajutoarele de stat acordate de MF în perioada 2007–2023 s-au dovedit un instrument real de stimulare a atragerii de investiţii şi creării de noi locuri de muncă: până acum s-au emis 304 acorduri pentru finanțare în vederea susținerii de investiții în valoare de 6,7 miliarde euro, care generează peste 61.000 locuri de muncă. Valoarea contribuţiilor directe generate de proiectele de investiţii este undeva la 4 miliarde euro”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Cine poate aplica pentru schema de ajutor de stat

Pot fi beneficiarii ajutorului de stat, întreprinderile care îndeplinesc următoarele criterii cumulative de eligibilitate:

Criterii generale

- Să fie înregistrate potrivit Legii societăţilor nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- Să realizeze o investiţie iniţială în România, în maximum 3 ani de la data demarării acesteia, în unul dintre sectoarele eligibile prevăzute de schema de ajutor de stat în anexa nr.1;

- Să nu intre în categoria „întreprinderilor în dificultate”;

- Să nu se afle în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii și să nu facă obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat;

- Să nu beneficieze de alte ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura costurilor salariale în cadrul aceluiaşi proiect unic de investiţii;

- Să nu efectueze o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiţia iniţială.

- Suplimentar pentru întreprinderile cu cel puţin un exerciţiu financiar încheiat, pentru a putea accesa ajutorul de stat, trebuie să aibă rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare decât zero în unul din ultimele trei exerciţii financiare încheiate și capitalurile proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat.

Totodată, pentru a fi eligibili, suplimentar față de criteriile generale, întreprinderile nou-înfiinţate trebuie să aibă capital social subscris vărsat în valoare de minimum 100.000 lei și să nu aibă acționari care deţin sau au deţinut în România în ultimii 2 ani anterior datei înregistrării cererii o întreprindere cu acelaşi obiect de activitate pentru care solicită finanţare.

Criterii de eligibilitate cumulative pentru investiții:

a) să fie considerate investiții inițiale (unitate nouă/extindere/diversificare/schimbare fundamentală) sau investiții inițiale care creează o nouă activitate economică (unitate nouă/diversificare in cazul județului Ilfov);

b) să aibă o valoare totală, fără TVA, a costurilor eligibile asociate investiției inițiale, de minimum 50 milioane lei;

c) să îşi demonstreze eficienţa economică şi viabilitatea pe perioada implementării investiţiei şi 5 ani de la data finalizării acesteia;

d) să îndeplinească condiția referitoare la efectul stimulativ; e) să îndeplinească indicatorii cantitativi şi calitativi prevăzuţi de schemă;

f) să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie.

Înregistrarea cererilor de acord pentru finanţare se realizează în sesiuni anuale anunțate cu minimum 60 de zile lucrătoare înainte, durata fiecărei sesiuni fiind de 30 de zile lucrătoare.

Cererile de acord pentru finanțare depuse în sesiune se ordonează descrescător pe baza unui punctaj calculat și se analizează în limita bugetului sesiunii. Analiza cererilor de acord pentru finanțare se finalizează cu acord pentru finanțare (dacă sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile şi criteriile de eligibilitate) sau scrisoare de respingere. Plata ajutorului de stat se realizează după efectuarea parţială sau totală a cheltuielilor eligibile efectuate conform acordului pentru finanţare, în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

Ajutorul de stat se va acorda în baza unor cheltuieli eligibile precum realizarea de construcții, achiziție de echipamente și active necorporale, iar activele aferente investiției trebuie să fie noi.

Noua schemă de ajutor de stat are ca bază legală cadrul normativ european aflat în vigoare până la data de 31 decembrie 2026. Proiectul de act normativ este publicat pe site-ul MF la rubrica Transparență decizională.

Sursa www.mfinante.gov.ro

Prime pentru tinerii care se angajează

Prime pentru tinerii care se angajează

Ministerul Muncii și Solidarității sociale acordă, prin Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă, stimulente tinerilor care se angajează.

Prima de activare - 1.000 lei pentru angajare mininimum 3 luni pentru tinerii șomeri neindemnizați care își găsesc un loc de muncă;

Prima de inserție - 1.794 (3xISR) de lei pentru absolvenții din evidențele ANOFM care își găsesc un loc de muncă în termen de 60 de zile de la absolvire. Se acordă jumătate din primă la angajare, jumătate după 12 luni;

Prime de mobilitate:

➡de încadrare - maximum 55 lei/zi, timp de 12 luni, pentru tinerii care se încadrează în muncă la o distanță mai mare de 15 km de domiciliu;

➡de instalare -12.500 lei pentru tinerii care își schimbă domiciliul pentru că și-au găsit un loc de muncă la o distanță mai mare de 50 km de dimiciliu;

➡de relocare - 900 lei/lună, timp de 36 luni: pentru acoperirea a 75% din cheltuielile de locuire, dar nu mai mult de 900 de lei, pentru tinerii care își schimbă domiciliul pentru că și-au găsit un loc de muncă la o distanță mai mare de 50 km de dimiciliu;

”Integrarea tinerilor pe piața muncii este un obiectiv major. De aceea avem măsuri concrete de sprijin în acest sens. Ne dorim ca tinerii să se formeze, să muncească și să aducă plus-valoare pentru ei și pentru societate aici, acasă. În egală măsură ne dorim să revină în țară cât mai mulți dintre tinerii români plecați la muncă peste hotare. Asigurăm și servicii de consiliere profesională și de profilare, de formare profesională, dar și de evaluare și recunoaștere a competențelor profesionale obținute”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministru al Muncii și Solidarității Sociale.

Informații suplimentare pot fi obținute la Agențiile Județene pentru Ocupare și Formare Profesională (AJOFM).

primepentrutineri

Forma consolidată a Ghidului pentru schema de ajutor de stat CONSTRUCTPLUS a fost publicată!

Forma consolidată a Ghidului pentru schema de ajutor de stat CONSTRUCTPLUS a fost publicată!

În urma preluării propunerilor și observațiilor primite după publicarea în transparență decizională a Ghidului solicitantului pentru aprobarea și finanțarea Programului național pentru dezvoltarea producției interne de produse și materiale de construcții, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a elaborat forma finală a documentului, care va urma toți pașii procedurali spre a fi aprobat.

Ghidul solicitantului prezintă obiectivul programului, sectoarele de activitate eligibile, precum și pașii de urmat pentru depunerea documentelor și obținerea finanțării. Programul național pentru dezvoltarea producției interne de produse și materiale de construcții este schemă de ajutor multianuală, desfășurată pe o durată de 4 ani de zile, cu un buget anual alocat de până la aproape 150 de milioane de euro.

Scopul programului “CONSTRUCTPLUS” este acela de a reducere deficitul comercial provenit din importul de materiale de construcții, de a stimula investițiile în județele mai puțin dezvoltate și de a crește producția internă de produse și materiale de construcții prin acordarea de granturi pentru realizarea de investiții inițiale sau pentru o investiție inițială pentru o nouă activitate economică într-unul dintre sectoarele economice eligibile.

Schema de ajutor de stat este instituită pentru perioada de implementare 2023 – 2026, iar bugetul total alocat Programului este echivalentul în lei al sumei de 596 milioane euro pentru toată perioada de implementare, defalcat în credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanţare pentru perioada 2023 – 2026 și credite bugetare pentru plata ajutorului de stat pentru perioada 2024 – 2029.

Mai multe detalii aici https://economie.gov.ro/forma-consolidata-a-ghidului-pentru-schema-de-ajutor-de-stat-constructplus-a-fost-publicata/

MF şi ANAF oferă suport în vederea completării şi depunerii Declaraţiei 112

MF şi ANAF oferă suport în vederea completării şi depunerii Declaraţiei 112

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1112 şi din 1112 Bis din 11 decembrie 2023, a fost publicat Ordinul nr. 1.994/880/1.181/4.594/2023 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a formularului 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate".

Aplicaţia/formularul pe portalul ANAF se regăseşte la acest link, iar pentru a beneficia de asistenţă/îndrumare pentru completarea formularului 112, contribuabilii pot apela Serviciul central de asistenţă contribuabili - Contact-center, la numărul de telefon: 031.403.91.60.

Reamintim că 21 decembrie a.c. este termenul de declarare şi plată a obligaţiilor fiscale, conform prevederilor art. 155 alineatul (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare: "Creanţele fiscale administrate de organul fiscal central pentru care, potrivit Codului fiscal sau altor legi care le reglementează, scadenţa şi/sau termenul de declarare se împlinesc la 25 decembrie, sunt scadente şi/sau se declară până la data de 21 decembrie. În situaţia în care data de 21 decembrie este zi nelucrătoare, creanţele fiscale sunt scadente şi/sau se declară până în ultima zi lucrătoare anterioară datei de 21 decembrie".

Anunț finalizare proiect

Anunț finalizare proiect

comunicatpresarightec

Free Joomla templates by Ltheme